La Utrenie ,
Sfânta Evanghelie a Noua a Învierii,
de la Ioan.
(XX, 19-31 )
În ziua cea dintâi a săptămânii , când s-a înserat şi uşile fiind încuiate , acolo unde erau ucenicii adunaţi de frica iudeilor ,a venit Iisus , a stat în mijlocul lor şi le-a zis : pace vouă ! Şi după acest cuvânt, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat uenicii , văzând că este Domnul. Atunci le-a zis Iisus iarăşi : pace vouă ! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl , vă trimit şi Eu pe voi . Şi grăind aceasta , a suflat asupra lor şi le-a zis : luaţi Duh Sfânt ; cărora le vei ierta păcatele , le vor fi iertate şi cărora le vei ţine , ţinute vor fi.Însă Toma, unul din cei doisprezece , numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalţi ucenici : am văzut pe Domnul ! Dar el le-a zis : dacă nu voi vedea în palmele Lui semnul cuielor , şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede ! După opt zile , ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru , în casă , şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi le-a zis : pace vouă ! Apoi a zis lui Toma : adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fii necredincios, ci credincios. Şi a răspuns Toma , şi I-a zis : Domnul meu şi Dumnezeul meu ! Iar Iisus i-a zis : pentru că M-ai văzut , Tomo, ai crezut; fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut. Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi şi alte minuni multe , care nu s-au scris în cartea aceasta ; iar acestea s-au scris , ca să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, şi crezând , viaţă să aveţi în numele Lui.
SLAVĂ ŢIE DOAMNE, SLAVĂ ŢIE !
La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie ,
Sfânta Evanghelie de la Matei,
(XIV, 22 - 34 )
În vremea aceea a silit Iisus pe ucenicii Săi ca să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui , pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. După ce a dat drumul mulţimilor , Iisus s-a suit în munte să se roage , în singurătate ; şi când s-a înserat , era singur acolo. În vremea aceasta, corabia era în mijlocul mării învăluindu-se de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte , a venit la ei Iisus , umblând pe mare . Ucenicii însă , văzându-L umblând pe mare , s-au înspăimântat,zicând că este o nălucă,şi de frică au strigat. Dar Iisus le-a vorbit îndată , zicând : îndrăzniţi , Eu sunt ; nu vă temeţi . Atunci Petru , răspunzând a spus : Doamne , dacă eşti Tu , porunceşte-mi să vin la Tine pe apă . Iar El i-a zis : vino . Şi coborându-Se din corabie, Petru a pornit pe apă, ca să meargă la Iisus. Dar, văzând că vântul este puternic , s-a înfricoşat şi , începând să se scufunde în mare, a strigat şi a zis : Doamne, scapă-mă . Iar Iisus , întinzîndu-i grabnic mâna , l-a apucat şi i-a zis :puţin credinciosule , pentru ce te-ai îndoit ? Şi intrând ei în corabie, s-a potolit furtuna. Iar ceii care erau în corabie I s-au închinat ,zicând : cu adevărat, Tu eşti Fiul Lui Dumnezeu. Şi trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului.
SLAVĂ ŢIE DOAMNE , SLAVĂ ŢIE.
Dragii mei, să ne închinăm şi noi Lui Iisus Hristos şi Maicii Sale, din toată inima noastră şi din tot sufletul nostru, şi să nu lăsăm Duminica ,Sfintele Biserici goale. Să fim şi noi prezenţi măcar Duminica, trup şi suflet inimă şi cuget.
Cu dragoste, Maria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu