duminică, 24 august 2014

SFÂNTA EVANGHELIE , DIN DUMINICA A 11 A , DUPĂ RUSALII !

       Sfânta  Evanghelie  de  la Matei , de la   Sfanta şi Dumnezeiasca Liturghie !
                                                            (XVIII , 23 -35 )

Zis-a Domnul : ascultaţi pilda aceasta : asemenea este Împărăţia Cerurilor cu un împărat care a hotărât să facă socoteala cu slujitorii săi.Şi, începând să facă socoteala , au adus la el pe un datornic cu zece mii de talanţi. Dar neavând el cu ce să plătească , domnul său a poruncit să-l vândă pe el şi pe femeia lui , pe copii şi toate câte avea , ca să plătească datoria. Atunci acel slujitor, îndrăznind , a îngenunchiat şi se închina lui, zicând : doamne, mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. Iar domnul slujitorului aceluia , milostivindu-se de el , i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Dar, când a ieşit de acolo, slujitorul acela a găsit pe unul din tovarăşii săi, care îi era dator o sută de dinari, şi, punând mâna pe el, îl strângea de gât şi-i zicea : plăteşte-mi ce-mi eşti dator . Atunci tovarăşul acela, căzând în genunchi la picioarele lui , îl ruga , zicând : mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti tot. El însă n-a vrut , ci, ducându-l , l-a băgat în temniţă până când va plăti datoria. Atunci tovarăşii lui , văzând cele ce s-au petrecut , s-au întristat foarte mult şi , venind, au spus domnului lor toate cele întâmplate . Atunci, chemându-l , domnul său i-a zis : slujitor viclean, toată datoria aceea ţi-am iertat-o , pentru că m-ai rugat ; oare, nu se cădea să ai milă de tovarăşul tău , precum am avut şi eu milă de tine ? Şi, mâniindu-se, domnul său l-a dat pe mâna chinuitorilor , până ce va plăti toată datoria. Tot aşa va face şi Tatăl Meu cele ceresc cu voi, dacă fiecare din voi nu va ierta fratelelui său , din inimă, greşelile lui.
SLAVĂ  ŢIE  DOAMNE, SLAVĂ  ŢIE ! AMIN !

Dragii mei, să iertaţi din inimă celor care vă greşesc !
Să iertaţi şi să uitaţi ceea ce v-a gresit Aproapele vostru.
Dacă împrumutaţi pe cineva cu ceva, trebuie sa va gândiţi dinainte că s-ar putea ,să nu mai primiti înapoi ceea ce ati împrumutat.  
Cine împrumută pe Aproapele sau, pe Dumnezeu Îl împrumută ! 
Iar DUMNEZEU nu va rămâne dator nimănui. Ci răsplăteste însutit celor care au dat cu împrumut.
Milă si Dragoste să aveţi faţă de Aproapele, precum şi Credinţă şi Dragoste pentru Dumnezeu şi Maica Domnului.
Si astfel, toate vă vor fi răsplătite de Sus din Ceruri.
                                 Cu dragoste ,Maria.  

Un comentariu:

  1. E bine sa ajuti,dar citind imi veni un gind despre camatari! Astia ne ajuta in spiritul crestin?

    RăspundețiȘtergere