sâmbătă, 25 octombrie 2014

DRAGII MEI , VOI LIPSI CÂTEVA ZILE !

                                      Bună dimineaţa ,dragii mei !

Din dragoste si din respect pentru voi cititorii Blogului meu, doresc sa va spun ca voi lipsi de pe Blog câteva zile, deoarece am o problema cu piciorul stâng, un ulcer varicos care a recidivat, si necesita internare .
Am crezut că pot ţine ulcerul varicos sub control ,doar cu niste unguente, dar nu a fost asa.
Piciorul s-a umflat ,este grena, si am rana la el,din pricina varicelor.
Asadar dragilor, nu am vrut ca sa ocolesc motivul lipsei activitatii mele de pe Blog ,ci v-am spus adevărul.
Cand voi iesi din spital, veti vedea ca am activitate din nou pe Blog.
Va doresc tuturor sanatate, si zile binecuvantate!
Şi neapărat celor care purtati numele SFANTULUI  DUMITRU, sau derivate ale acestuia, din toată inima :
                             LA  MULTI  ANI !
                                                     Cu dragoste, Maria.

SFÂNTA EVANGHELIE , LA MAREA SI SFANTA SĂRBĂTOARE A SFÂNTULUI DIMITRIE , IZVORÂTORUL DE MIR !

                                         Sfânta  Evanghelie , 
                   din Duminica  a 23 -a , după  Rusalii !
                           
               

                             Sfânta  Evanghelie  de  la  Matei  !

                                                        (X, 16 - 22 )

Zis-a Domnul ucenicilor Săi : iată Eu vă trimit ca pe niste oi în mijlocul lupilor . Deci , fiţi înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca şi porumbeii. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul.Chiar înaintea domnilor şi a împăraţilor veţi fi duşi pentru Mine, ca mărturie lor si păgânilor.Iar când vă vor da pe voi în mâna lor , să nu vă îngrijiţi cum , sau ce veţi vorbi, căci vi se va da vouă în acel ceas ce să graiţi, fiindcă nu voi veţi fi cei care veţi răspunde , ci Duhul Tatălui vostru , Acela va grăi prin voi. Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu ; şi se vor scula copiii asupra părinţilor şi-i vor omorâ. Iar voi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu , dar cel care va răbda până la sfârşit ,acela se va mântui.
Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie ! Amin!
            La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie , 
                        Sfânta Evanghelie a Cutremurului,
                           de la Matei.
                           ( VIII, 23 -27 )

În vremea aceea , intrând Iisus în corabie , au mers după Dânsul uceniii Lui. Şi iată că pe mare s-a stârnit o furtună , atât de puternică , încât corabia se acoperea de valuri , iar Iisus dormea. Atunci au venit ucenicii la Dânsul şi L-au desteptat , zicându-I :  Doamne, mântuieşte-ne , căci pierim. Iar El le-a zis : de ce sânteţi înfricoşaţi, puţin credincioşilor ? Atunci s-a sculat , a certat vânturile şi marea, şi s-a făcut liniste deplină.Iar oamenii se mirau zicând : cine este Omul acesta , că şi vânturile şi marea ascultă de El ?
Iar acum dragilor, vom scrie şi Sfânta Evanghelie de la IOAN, care se citeste tot astăzi.
                    (XV, 17 - 27 ; XVI, 1 -2 ).

Zis-a Domnul ucenicilor Săi :aceasta vă poruncesc vouă: să vă iubiţi unul pe altul . Dacă vă urăşte pe voi lumea , gândiţi-vă că mai întâi  M-a urât pe Mine. Dacă aţi fi din lume , lumea ar iubi pe al său;dar pentru că nu sunteţi din lume , ci Eu v-am ales pe voi din lume , de aceea vă urăşte pe oi lumea. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi L-am spus vouă : nu este slujitorul mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni ;dacă au păzit cuvântul Meu,şi pe al vostru îl vor păzi.  Iar toate acestea le vor face împotriva voastră, din pricina numelui Meu, căci nu cunosc pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi grait lor, păcat nu ar avea; acum însă nu au cuvânt de îndreptăţire pentru păcatul lor. Cel care Mă urăşte pe Mine şi pe Tatăl Meu Îl urăşte. De n-aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a mai făcut , păcat nu ar avea; şi totuşi ,după ce le-au văzut, M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu , ca să se împlinească cuvântul scris în legea lor : M-au urât pe nedrept.
Iar când va veni Mângâietorul, pe care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, care de la Tatăl purcede ,Acela va mărturisi pentru Mine. Încă şi voi mărturisiţi , pentru că de la început sânteţi cu Mine. Acestea vi le-am spus ca să nu vă poticniţi în Credinţa voastră.Vă vor scoate pe voi din sinagogi şi chiar va veni vremea , când oricine vă va ucide pe voi va crede că aduce slujbă Lui Dumnezeu.
Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie! Amin!

                       Dragii mei, 

Credeţi cu toată inima voastră, cu tot sufletul vostru ,în Iisus Hristos şi Maica Domnului, dăruiţi dragoste sufleteasca Aproapelui , mergeţi cu dragoste la Sfânta Biserică ,şi veţi dobândi un loc,în Împărăţia Lui Dumnezeu.
                         Cu dragoste, Maria.  
                                            

PREDICA VIDEO - AUDIO , LA MAREA SI SFANTA SĂRBĂTOARE A SFÂNTULUI DIMITRIE , IZVORÂTORUL DE MIR !

                              26  Octombrie  2014 !

 Marea  şi  Sfânta Sărbătoare a Sfântului Dimitrie , Izvorâtorul  de Mir !

                                     PREDICĂ ,

                             VIDEO - AUDIO !

SFANTUL MARE MUCENIC DIMITRIE IZVORATORUL DE ...

www.cuvantul-ortodox.ro/.../sfantul-mare-mucenic-di...Translate this page
Oct 26, 2011 - PREDICA PARINTELUI CLEOPA LA SFANTUL MARE MUCENIC ... dată în an se prăznuieşte Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, .

SFANTUL MARE MUCENIC DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR (SF. DUMITRU) – Predici ale IPS Bartolomeu Anania (video) si Parintelui Cleopa

PREDICA PARINTELUI CLEOPA LA SFANTUL MARE MUCENIC DIMITRIE, IZVORATORUL DE MIR

Părinţilor şi fraţilor şi iubiţi credincioşi,
(…)
Dar nu putem cuprinde într-o predică tâlcuirea tuturor Evangheliilor de astăzi. Ci fiindcă o dată în an se prăznuieşte Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, vom vorbi ceva din viaţa acestui Mare Martir, mare Sfânt al Bisericii lui Hristos.
                              
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, s-a născut în cetatea Solunului, sau Tesalonic, din Grecia. Tatăl său a fost voievodul, comandantul cetăţii Tesalonic; şi era creştin, dar ţinea în taină dreapta credinţă, pentru marea prigoană care era atunci asupra credincioşilor creştini. El avea pe acest copil Dimitrie, pe care l-a crescut în dreapta credinţă cea a lui Iisus Hristos (vezi viaţa Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, 26 octombrie, în Vieţile Sfinţilor).
Şi avea în palatul său tatăl lui Dimitrie două icoane preafrumoase, ferecate în aur: icoana Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi cea a Prea Sfintei şi Prea Curatei Maici, la care se duceau în taină şi se închinau, el şi soţia lui. Şi îl ducea şi pe copilul Dimitrie, din pruncie, să se închine Mântuitorului şi Maicii Domnului, în faţa acestor sfinte icoane, învăţându-l pe dânsul taina adevăratei credinţe în Hristos încă de la cea mai fragedă vârstă.
Dar când era sfântul Dimitrie în jurul vârstei de 20 de ani, a murit tatăl său, binecredinciosul voievod al Tesalonicului. Şi auzind împăratul Maximilian că a murit şi că alt voievod aşa de vrednic ca dânsul nu se găseşte în părţile răsăritului, a trimis oamenii săi de încredere, ca pe fiul voievodului Tesalonicului, pe Dimitrie, să-l cheme la dânsul. Şi văzându-i împăratul înţelepciunea şi auzind despre vitejia lui în războaie, l-a făcut voievod în Solun, în locul tatălui său. Apoi Sfântul Dimitrie a mers îndată în patria sa, unde, în loc să prigonească şi să ucidă pe creştini – aşa cum îi poruncise Maximilain –, a început înaintea tuturor a mărturisi şi a învăţa dreapta credinţă, slăvind numele Mântuitorului Hristos. Astfel, el s-a făcut solunenilor ca un alt Pavel, pe mulţi aducându-i la cunoştinţa adevărului şi dezrădăcinând închinarea de idoli.
Dar împăratul acela păgân a avut tocmai în vremea aceea mare război împotriva sciţilor şi a sarmaţilor. Împărăţia sciţilor a fost în câmpia rusă, iar sarmaţii au trăit în Peninsula Scandinavă, unde-s Norvegia şi Suedia de astăzi, în ţinuturile nordice, fiind strămoşii germanilor. Şi venind împăratul de la război biruitor, a voit să aducă jertfă spurcaţilor de zei făcuţi de mână de om: lui Apolo, lui Mornas, lui Zeus, lui Marte, zeiţei Afrodita sau Venera şi celorlalte.
Deci având el o mulţime de spurcaţi zei cărora le făceau praznice sângeroase şi necurate, sau mai bine zis draci, cum le zice Scriptura, că „idolii păgânilor sunt draci (Psalmii 95, 5), a voit să le aducă jertfe de mulţumire că a biruit în război. Şi atunci a venit cu mare fală în cetatea Tesalonicului, spre a le face mare prăznuire, şi a chemat şi pe Dimitrie ca să aducă jertfă necuraţilor zei. Iar dumnezeiescul Dimitrie, văzând că acuma e vremea cea mai prielnică, cea mai bună de a mărturisi el adevărata credinţă în faţa împăratului, s-a îmbărbătat, amintindu-şi de cuvântul apostolului Pavel, care zice: „Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Romani 10,10). Adică, nu-i de ajuns să crezi în taină în Dumnezeu, ci să mărturiseşti şi cu gura, ca să te poţi mântui. Această credinţă a Duhului Sfânt având-o în inima sa, când împăratul făcea praznic spurcaţilor zei şi le aducea jertfe acolo în Tesalonic, Dimitrie a ieşit în mijloc şi a mărturisit cu glas mare şi prealuminat pe Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, că El este Dumnezeu adevărat, Care a făcut cerul şi pământul şi Care, pentru nemăsurata Sa milostivire, S-a pogorât până la trup şi S-a îmbrăcat în firea noastră, afară de păcat, şi ne-a mântuit pe noi, suindu-ne iarăşi – nu în rai, ci în cer.
Când a văzut împăratul că Dimitrie a avut atâta îndrăzneală să mărturisească în faţa unei mari mulţimi că este creştin, a rămas cu totul buimăcit, că altele aştepta să audă de la Dimitrie. Aştepta să audă cum îl laudă pe el, pentru că a biruit pe sarmaţi şi pe sciţi, şi să aducă jertfă necuraţilor zei. Iară el, din contră, îl aude pe voievod că-L mărturiseşte pe Cel Răstignit, cu toate că îi poruncise – când l-a făcut antipat – să şteargă de pe faţa Tesalonicului şi din toată Grecia pe cei ce cred în Cel Răstignit, adică pe creştini.
Deci, auzind împăratul mărturisirea aşa de luminată a lui Dimitrie, nemaiputând de furie, a trimis ostaşii săi, care l-au luat şi l-au băgat în temniţă, să-l ţie acolo spre judecată şi spre moarte, până va avea vremea să-l judece.
Acest crunt împărat avea obiceiul acesta: când se întorcea biruitor de la un război, făcea mari petreceri, mare teatru, mari desfrâuri, mari jocuri, sau mari nebunii, mai bine zis. Avea obiceiul rău de a se desfăta cu circuri, cu spectacole pline de răutăţi, ca să veselească pe cetăţenii oraşului şi pe cei de sub conducerea lui. Şi, printre alte distracţii, avea el şi un mare goliat din neamul vandalilor, pe care îl chema Lie. Şi îi făcea acestui preaspurcat împărat mare veselie să vadă cum acest Lie, fiind foarte voinic cu trupul şi iscusit la luptă, omoară pe cei mai slabi decât el. Deci atunci, pe acest goliat, pe acest atlet al satanei, l-au pus pe un pod înalt, iar dedesubt au pus o mulţime de suliţe înfipte cu vârful în sus; şi se luau la luptă cei voinici şi cei slabi cu dânsul, din porunca împăratului. Mai cu seamă îi punea pe creştini la această treabă, ca Lie acela, blestematul, tare cu trupul, să-i arunce de pe pod în vârful suliţelor, spre moartea care-i aştepta în acest chip. Şi aşa preaspurcatul atlet Lie, voind să satisfacă plăcerea împăratului şi să-l laude mulţimea spectatorilor care priveau această petrecere sângeroasă, acest măcel omenesc, foarte mulţi oameni a doborât de pe pod şi i-a aruncat în vârful suliţelor, încât bieţii oameni şi bieţii creştini mureau cu amare chinuri.
În acest timp, Sfântul Dimitrie, fiind păzit în temniţă din ordinul împăratului, un oarecare tânăr creştin, cu numele Nestor, s-a aprins de râvna lui Dumnezeu Atotţiitorul şi, nemaiputând să rabde spurcăciunile şi distracţiile blestemate ale acestui crud împărat, s-a dus la marele mucenic Dimitrie în temniţă şi i-a spus: „Robule al lui Dumnezeu, te rog, roagă-te pentru mine, că vreau să mă lupt cu Lie, că nu mai pot răbda să văd atâta sânge creştinesc care se varsă acum”. Iară dumnezeiescul mucenic Dimitrie, fiind în lanţuri, a binecuvântat pe Nestor şi, însemnându-l cu pecetea Prea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, i-a zis: „Du-te, frate, că şi pe Lie vei birui, şi pentru Hristos vei mărturisi!”. Tânărul Nestor, înarmat fiind cu rugăciunea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie şi cu semnul Prea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, s-a dus la petrecerea aceea şi înaintea împăratului, a generalilor săi şi a toată lumea care era de faţă, a strigat: „Vreau să mă lupt cu Lie!”. Împăratul, văzându-l pe Nestor că este copil frumos şi înţelept, a început să-l momească: „Copile, nu te juca cu viaţa ta, că Lie acesta a dărâmat mii şi mii până acum, iar tu eşti un copil; fie-ţi milă de frumuseţea şi de tinereţele tale!”. Iar el, neascultând nimic din momelile împăratului, şi-a făcut semnul Sfintei Cruci şi s-a repezit la goliatul Lie, l-a încleştat şi a început a se învârti întâi la dreapta şi apoi, cu rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, l-a azvârlit în mijlocul suliţelor, şi acolo a pierit blestematul acela, ucigaşul de oameni.
Dar împăratul a auzit pe Nestor, când se urca pe pod să lupte cu Lie, zicând aşa: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!”. Şi înţelegând din aceste cuvinte că Sfântul Dimitrie l-a pus la cale pe tânărul Nestor şi l-a înarmat asupra lui Lie, a hotărât uciderea acestui viteaz tânăr creştin, care a fost scos în afara cetăţii, unde i s-a tăiat capul.
Apoi, mâhnindu-se pentru moartea lui Lie mai mult decât dacă ar fi pierdut împărăţia, s-a hotărât să-l omoare pe Sfântul Dimitrie, voievodul Tesalonicului, care acum era la temniţă grea, în lanţuri, păzit de ostaşi. Şi a trimis ostaşi păgâni, cu suliţe ascuţite foarte, zicându-le: „Duceţi-vă în temniţa unde este Dimitrie legat, băgaţi suliţele în el şi-l străpungeţi; nu mai trebuie să trăiască, fiindcă nu numai că nu se fereşte a mărturisi pe Hristos, dar şi pe ceilalţi îi îndeamnă a crede în Hristos!”. Şi au venit
                                  

ostaşii în temniţă, cu sentinţa împăratului în mână, şi le-au spus celor ce îl păzeau: „Daţi-vă la o parte, că avem poruncă să-l omorâm!”. Şi auzind aceasta marele mucenic Dimitrie şi văzând că moartea îi va fi de suliţă, de bună voie a ridicat mai întâi mâna dreaptă în sus, să-l străpungă mai întâi în coasta dreaptă şi să se asemene prin această rană cu Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care a fost împuns în coastă cu suliţa, pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Şi aşa au străpuns ostaşii mai întâi coasta dreaptă a Sfântului Dimitrie, iar apoi l-au străpuns peste tot cu suliţele până l-au omorât şi sângele lui a udat pământul şi a umplut temniţa cu şiroaie fierbinţi.
Dar, pe când îl străpungeau cu suliţele pe marele mucenic Dimitrie, era acolo de faţă şi un slujitor al Sfântului Dimitrie, anume Lupu, căruia Sfântul Dimitrie îi încredinţase mai din vreme testamentul cu toată averea lui – că ştia că va muri pentru Hristos – şi i-a spus s-o împartă la săraci. Acest Lupu, după ce a văzut că a murit marele mucenic Dimitrie şi şi-a dat duhul său sfânt în mâinile lui Dumnezeu, fiind de faţă când îl străpungeau cu suliţele, a luat haina cu care Sfântul Dimitrie era învelit şi inelul sfântului, pe care, muindu-le în sângele cel mucenicesc, a început a face cu ele minuni mari în tot Tesalonicul şi oriunde ajungea.
Toţi care se atingeau de giulgiul acela însângerat al Sfântului Dimitrie, pe care îl purta preafericitul Lupu, se vindecau de patimile şi de boalele lor şi ieşeau din ei duhurile necurate. Şi ajungând toate acestea până la urechile împăratului, a trimis acela ostaşi la preafericitul Lupu şi, ducându-l undeva în afara cetăţii, i-au tăiat capul. Şi aşa sluga cea bună după păstorul şi stăpânul ei s-a dus.
Trecând o vreme după moartea Sfîntului Mare mucenic Dimitrie, a Sfântului Nestor şi a Sfântului Lupu, s-a liniştit prigoana, care ţinu până prin anii 304-305, când veni la împărăţie marele Constantin, care a dat libertate credinţei creştine. În vremea acestuia, acolo unde îngropaseră pe Sfântul Dimitrie nişte creştini, care l-au luat din temniţă aşa, împuns cu suliţele, s-a făcut o bisericuţă, mai întâi din lemn – după puterea creştinilor de atunci –, îngropându-se în pământ, într-o ladă de lemn, trupul multpătimitor şi preafericit al Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Dar – o, minunile Tale, Hristoase, şi ale tale, Sfinte Mare Mucenic Dimitrie! – în bisericuţa aceea unde, dedesubt, sub Sfântul Altar, se odihneau moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, au început a se face minuni preaslăvite şi foarte mari. Se tămăduiau toţi surzii, toţi îndrăciţii, toţi leproşii, toţi slăbănogii şi orice fel de boală a celor ce veneau cu credinţă adevărată şi tare în Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi în sluga Sa, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.
În vremea aceea, în părţile Iliricului, era un voievod, un boier mare cu numele Leonte, foarte bolnav şi paralizat. Şi auzind că la Tesalonic, într-o bisericuţă mică de lemn, ar fi moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ce fac minuni, s-a dus şi el cu mare greutate, cu căruţa şi cu mijloacele de transport ce se foloseau pe atunci; s-a dus, tocmai din părţile Iliricului, până la Tesalonic. S-a dus la bisericuţa aceea şi, când a ajuns şi a făcut rugăciuni în biserica de lemn, îndată s-a făcut sănătos, fără nici o urmă de boală. Iar el, văzând această preaslăvită minune, ca şi slugile care îl aduseseră, a zis: „Nu voi pleca de aici până ce nu voi face o biserică preafrumoasă Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, care m-a tămăduit”; căci era boierul foarte bogat şi, ca mulţumire pentru tămăduirea sa, a stricat biserica cea de lemn şi a început să zidească alta, preaminunată şi de piatră. Şi când săpau şanţurile temeliei pentru noua biserică – o, minunile tale, Sfinte Dimitrie! – au dat peste racla sfintelor moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, pe care le-au găsit întregi, nestricate deloc, iar racla era plină de mir binemirositor şi aromat foarte. Şi când au început a unge bolnavi cu acest mir, toţi se tămăduiau. Şi s-a bucurat Leonte şi tot poporul din cetate, nu numai că au găsit racla sfântului cu moaştele, ci şi că pururea izvora mir. Oricât ar fi luat din raclă mir, ea se umplea din nou şi tămăduia mii şi zeci de mii de bolnavi din hotarele acelea şi de prin alte părţi, până departe.
Şi aşa acest boier, văzând acea preaslăvită minune, a continuat lucrarea bisericii, a făcut o biserică de marmură şi de piatră preaminunată şi preafrumoasă, iar moaştele şi veşmintele sfântului, care erau într-o raclă de lemn, le-a pus într-o raclă de aur şi de pietre scumpe. Apoi, voind să se ducă în ţara sa, când să plece, a vrut să ia ceva din moaştele sfântului. Dar sfântul s-a arătat lui şi i-a zis: „Nimic să nu îndrăzneşti a lua; ia numai giulgiul muiat în sângele meu şi-ţi ajunge ţie!”. Şi aşa boierul Leonte, după ce a terminat biserica, a luat giulgiul sfântului şi a plecat în ţara sa. Dar, trebuind el să treacă un râu spre a putea continua drumul spre patria lui, când a fost să treacă apa, s-a stârnit o furtună care a ridicat valuri primejdioase, încât nu îndrăznea, de teamă, nici o corabie să treacă pe malul celălalt. Şi neştiind boierul ce să facă: să se întoarcă înapoi sau să treacă, numai ce aude un glas: „Racla cu giulgiul – căci îl pusese într-o raclă de aur – ia-o în mâinile tale şi treci fără grijă!”. Şi a luat racla în mâini şi a trecut apa fără nici o primejdie, că Sfântul Mare Mucenic Dimitrie era acela care i-a uşurat călătoria şi a făcut această minune pentru acel binecredincios creştin, ca să se întoarcă sănătos acasă.
La câtăva vreme după aceasta, s-a întâmplat însă şi altceva: împăratul Justinian cel Mare terminase biserica cea preaslăvită şi preafrumoasă a Sfintei Sofia din Constantinopol (cea mai mare biserică a Ortodoxiei, în care încap până la patruzeci de mii de oameni), zidită în numele înţelepciunii lui Dumnezeu. Şi ar fi voit împăratul Justinian să cinstească această mare biserică cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, fiindcă cetatea Tesalonicului era tot sub stăpânirea lui, ca şi Constantinopolul. Deci voia să le aducă de acolo la Constantinopol. Şi a trimis cu mare cinste episcopi şi oameni de încredere să aducă moaştele sfântului de la Tesalonic la Constantinopol. Dar n-a fost voia Sfântului Dimitrie să se mute de acolo. De aceea, când au ajuns arhiereii, după ce au cerut voie episcopului locului, după ce au făcut rugăciuni la Sfântul Dimitrie, au încercat să ia racla cu sfintele moaşte. Dar – o, minunile tale, sfinte Dimitrie! – au auzit un glas ca de tunet: „Staţi, nu îndrăzniţi!”. O dată cu glasul, au ieşit din racla sfântului foc şi scântei. Şi au căzut cu faţa la pământ ca morţi, şi n-au mai voit nici să gândească să ia moaştele sfântului. Numai atît au îndrăznit, să scoată puţină ţărână de la mormântul sfântului, pe care, luând-o cu ei, s-au dus la Constantinopol cu cutremur mare şi au spus împăratului că Sfântul Mare Mucenic Dimitrie nu vrea să părăsească cetatea sa şi mormântul său de la Tesalonic. După această întâmplare, împăratul a fost mulţumit că nu i-a pierdut Sfântul Dimitrie pe aceia care îndrăzneau să-i ia moaştele şi a zis: Nu este voia Domnului; să lăsăm toate cum voieşte Bunul Dumnezeu şi preafericitul său mucenic, Sfântul Dimitrie”.
                                  
S-a mai întâmplat tot pe vremea aceea o foamete mare în Tesalonic. Şi atunci singurele mijloace prin care puteau să-şi aducă acolo hrana ori apa erau corăbiile, ca pe vremea aceea, cu pânze, care foarte greu ajungeau din cauza vânturilor şi a furtunilor. Mare foamete era în Tesalonic şi bietele femei, şi copiii, şi orfanii, şi văduvele, şi gospodarii plângeau la racla sfântului: „Sfinte Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu să trimită ploaie, că murim de foame!”. Iar Sfântul Dimitrie, în chip de ostaş călare pe cal, alerga prin toate porturile Mării Mediterane şi, unde întâlnea o corabie cu grâu, întreba: „Unde vă duceţi?”. Ele mergeau în alte părţi, şi atunci Sfântul Dimitrie le dădea bani de aur şi le plătea grâul, zicând: „Duceţi-vă în cetatea mea, că este lipsă!”. Şi aşa a cumpărat multe tone de grâu şi le trimetea la Tesalonic. Şi acolo s-a făcut pe urmă mare belşug, că toţi se îndreptau către Tesalonic, oraşul şi cetatea sfântului, şi n-a mai fost foamete până a dat Dumnezeu ploaie pe pământ.
Dar iată şi altă minune a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. În biserica sfântului din Tesalonic era un paraclisier care aprindea candelele, lumânările şi îngrijea de curăţenie. Şi acest paraclisier, cu numele Onisifor, îndemnat de satana, fura lumânările din biserica sfântului – pe care le aduceau binecredincioşii creştini – şi le vindea apoi la alţii. Le lua înainte de a arde mult, sau chiar şi neaprinse, după cum le dădeau oamenii, le vindea şi făcea un fel de câştig al lui. Din ce? Din jertfa adusă lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie în biserică. Altfel, viaţa o avea bună Onisifor; nu era om rău, dar i-a dat satana patima să fure lumânările de la racla şi din biserica sfântului. Iar Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, acest preablând al sfânt al lui Hristos, întâi s-a arătat lui Onisifor în vis şi i-a spus: „Onisifor, e ruşine şi păcat! Oamenii vin săracii aici de la sute şi mii de kilometri şi Dumnezeu ştie cum adună un ban ca să cumpere o lumânărică şi să o pună aici, şi tu o iei, o furi şi o vinzi. Să nu mai faci aşa, că e păcat!”. Şi s-a trezit Onisifor din vis şi din mustrarea sfântului, s-a ruşinat şi o bucată de vreme a încetat să fure lumânări. Dar după o vreme a uitat certarea sfântului şi iar l-a îndemnat cel rău să fure. Veniseră doi oameni şi aduseseră două lumânări mari şi frumoase, cum au obicei bunii creştini, şi le-au dat lui, spunându-i: „Părinte Onisifor – că era călugăr –, pune-le la sfântul, la racla Sfântului Dimitrie”. Şi ce i-a zis satana? „Ia-le acum, că sunt frumoase şi ai să iei bani buni pe ele!”. Şi, în loc să le pună la sfântul, se gândea cum să le dea altcuiva şi să le vândă. Dar – o, minunile tale, sfinte Dimitrie! – când s-a dus lumea din biserică şi Onisifor era tocmai cu lumânările în mână, se auzi de la racla Sfântului Dimitrie un glas înfricoşat, spunându-i: „Dar mare tâlhar te-ai mai făcut, omule!”. Şi îndată după această certare, acela a căzut ca mort la pământ, şi a stat amorţit acolo, şi venind preoţii bisericii, abia l-au ridicat, mai mult mort decât viu. Şi după ce s-a trezit, i-au făcut Maslu de mai multe ori, că-i era gura încleştată şi nu putea să spună ce i se întâmplase; şi după ce Dumnezeu şi Sfântul Dimitrie s-au milostivit de el, cu glas tremurat a mărturisit de faţă cu toţi păcatul său, spunând: Cel ce m-a certat şi m-a făcut aproape mort este Sfântul Dimitrie, pentru că eu furam lumânările de pe racla lui şi din biserică şi le vindeam”. Şi după ce a mărturisit păcatul şi s-a rugat toată biserica pentru el, împreună cu preoţii bisericii, l-a iertat Sfântul Dimitrie; dar de atunci s-a cuminţit şi toată viaţa lui a plâns păcatul său.
În Tesalonic s-a mai întâmplat însă şi o altă minune mare. Au venit barbarii să lovească Tesalonicul. Şi era înconjurată cetatea Tesalonicului din toate părţile şi poporul plângea la Sfântul Dimitrie şi făcea privegheri şi slujbe. Şi după ce se termina slujba de seară, pleca fiecare acasă la el. Iar un om foarte credincios, cu numele Ilustrie, după ce a plecat poporul de la vecernie, a rămas în biserică să se roage, căci fiind îmbunătăţit şi evlavios, se mai ruga şi singur, după ce plecau ceilalţi creştini. Şi acesta rugându-se în biserică, nefiind nimeni, deodată a văzut că au intrat înăuntru doi tineri foarte frumoşi şi au venit la mormântul Sfântului Dimitrie. Şi de acolo a ieşit alt tânăr frumos şi a întrebat pe cei doi tineri care veniseră, şi care erau doi îngeri: „De ce aţi venit, fraţilor, aici?”. Şi au zis cei doi care veniseră: „Ne-a trimis Stăpânul, Dumnezeul nostru Iisus Hristos, să-i poruncim Sfântului Dimitrie să plece de aici, să părăsească cetatea aceasta, pentru păcatele lumii care nu se pocăieşte. Deci spune-i lui Dimitrie că aceasta este pricina venirii noastre aici”. Iară tânărul acela care ieşise din mormânt – alt sfânt înger, care păzea mormântul – s-a dus, şi Ilustrie l-a auzit vorbind în mormântul Sfântului Dimitrie. Şi deodată a ieşit din mormânt un ostaş îmbrăcat ca fulgerul, foarte frumos şi la chip ca soarele: era Sfântul Dimitrie. Şi a întrebat pe cei doi tineri care au intrat în biserică: „De ce aţi venit, fraţilor, aici?”. Iară aceia au zis: Frate Dimitrie, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a trimis aici pentru a-ţi porunci prin noi să părăseşti cetatea Tesalonicului şi să te duci din locul acesta, pentru păcatele lumii, ce s-au înmulţit foarte”. Iar Sfântul Dimitrie, când a auzit, a început a plânge, zicând: „Fraţilor, duceţi-vă înapoi şi spuneţi Mântuitorului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos că aşa a zis robul Său Dimitrie, care şi-a vărsat sângele pentru dreptatea Sa: «Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeule al îndurărilor şi a toată mângâierea, ştiu că poporul Te-a supărat, ştiu că păcatele oamenilor din oraşul acesta sunt mari, dar adu-Ţi aminte, Doamne, că Tu i-ai răscumpărat cu prea scump Sângele Tău. Şi Te rog, Doamne, nu-i părăsi şi nu lepăda rugăciunea mea; nu da cetatea aceasta creştinească păgânilor acelora care nu Te cunosc pe Tine şi nu slăvesc Prea Sfânt numele Tău»”.
Şi aceasta zicând Sfântul Dimitrie, cei doi îngeri l-au sărutat şi au plecat, zicând: „Bine, frate Dimitrie, ne ducem să spunem cele ce ai zis Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care ne-a trimis aici”. Iară Sfântul Dimitrie ca fulgerul, ca o rază de soare a intrat în mormânt, şi după el tânărul, celălalt înger, care păzea mormântul. Şi cei doi s-au dus, iar credinciosul Ilustrie, care stătea încremenit în biserică de această vedenie, văzând cât de tare ţine Sfântul Dimitrie la cetatea şi la ţara lui, a început a plânge şi s-a rugat cu lacrimi ca Sfântul Dimitrie să se roage mereu să scape Dumnezeu cetatea şi poporul din mâinile păgânilor. Şi aşa, cu puterea lui Dumnezeu, oştile barbare s-au îndepărtat îndată de acolo şi cetatea a rămas nevătămată, iar prin această descoperire care s-a făcut prin Ilustrie, s-a arătat cât de mult ţinea Sfântul Dimitrie la cetatea sa.
[...]
Dar, fraţii mei, cum v-am spus, Sfântul Dimitrie şi toţi sfinţii se roagă pentru noi. Însă de la o vreme, dacă nu ne îndreptăm viaţa noastră, şi Dumnezeu şi sfinţii Lui ne părăsesc. Aşa s-a întâmplat şi atunci, pentru că, după o vreme, poporul de acolo a uitat minunile lui Dumnezeu şi ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, iar preoţii, care se aflau în biserica sfântului, vindeau cu bani mirul, care izvora din racla sa ca un izvor de folos, şi încă cu bani grei. Cine voia să aibă un gram de mir de la Sfântul Dimitrie, apoi acela trebuia să dea bani mulţi. Şi s-a mâniat Sfântul Dimitrie pentru aceasta, pentru că el nu izvora mirul cu bani, ci gratuit, iar ei îl vindeau cu bani grei la cei mai săraci oameni şi la văduve. Şi atunci s-a supărat Sfântul Mare Mucenic Dimitrie al Tesalonicului şi s-a hotărât să plece de acolo, după porunca lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, pentru care el şi-a vărsat sângele.
Dar înainte de a pleca Sfântul Dimitrie din Tesalonic, s-au mai întâmplat şi alte minuni înainte de căderea Ţarigradului, înainte de a veni Mahomed al II-lea Cuceritorul să cucerească Constantinopolul, la anul 1453. S-au întâmplat multe minuni, iar pe urmă au plecat nu numai moaştele Sfântului Dimitrie, ci şi alte sfinte moaşte, ca semn că Dumnezeu a părăsit pe greci pentru o vreme, pentru păcatele lor. Şi iată cum s-a întâmplat acea plecare. Nişte oameni binecredincioşi mergeau la hram la biserica Sfântului Dimitrie, în ajun de 26 octombrie. Mergeau zece oameni spre Tesalonic, pe o vreme frumoasă, că acolo e mai cald ca la noi, fiind mai la sud, şi au ajuns la o răspântie de drumuri, pe un câmp unde se întretăia drumul care venea de la apus către răsărit cu cel de la miazănoapte către miazăzi şi care mergea drept la Tesalonic. Şi pentru că înnoptase, aceşti oameni, care aveau şi ei ceva în traistă, ca la hram: mâncare, haine de schimb, ceva jertfă de dat la biserica sfântului, fiind obosiţi de cale, s-au culcat să se odihnească acolo, pe câmp, la acea răscruce de drumuri.
Dar – o, minune! – ce s-a întâmplat? După ce ceilalţi au adormit, unul din ei s-a trezit şi – ce să vezi? Vede că vine dinspre Tesalonic un ostaş luminat, foarte frumos îmbrăcat şi călare pe un cal, şi strălucea o aureolă în jurul capului său, ca soarele. Venea călare dinspre Tesalonic, iar dinspre oraşul Larisa venea un arhiereu nespus de frumos îmbrăcat, cu toată podoaba arhieriei. Şi când i-a văzut că vin, acela i-a ghiontit în coaste pe ceilalţi tovarăşi: „Măi, sculaţi-vă! Ia uite ce se vede: de aicea vine un arhiereu şi de acolo vine un ostaş”. Şi aceia, când s-au trezit din somn, au încremenit, căci cei doi veneau cu lumină mare, deşi era o noapte întunecoasă. Şi când au ajuns la răscrucea drumurilor, arhiereul a întrebat pe ostaş: „De unde vii, ostaş al lui Dumnezeu, Dimitrie?”. Iar sfântul, care era călare pe cal, a început a zice: „Vin de la Tesalonic, că pentru păcatele poporului mi-a poruncit Dumnezeul şi Mântuitorul meu să plec de acolo, că nu mai poate suferi păcatele lor; şi iată, plec”. „Dar unde pleci?”. „Unde mă va duce Domnul, dar la Tesalonic nu mai pot sta, că s-au înmulţit păcatele poporului”. Şi atunci Sfântul Dimitrie a întrebat pe arhiereul acela care venea de la Larisa, alt oraş mare al Greciei: „Dar tu, arhiereule al lui Dumnezeu, Ahilie – că aşa se numea, pentru că sfinţii Ahilie şi Visarion aveau amândoi sfintele lor moaşte de arhierei în Larisa –, tu de unde vii?”. Şi a zis arhiereul: „Şi eu, Sfinte Dimitrie, aceeaşi am păţit ca tine; am păzit cetatea Larisa patru sute de ani, rugându-mă, că se aflau moaştele mele acolo, dar în noaptea aceasta a venit îngerul Domnului şi mi-a spus că Stăpânul Hristos îmi porunceşte să plec din Larisa, fiindcă şi alte sfinte moaşte în noaptea aceasta vor pleca, pentru că Dumnezeu vrea să dea pe greci în mâna turcilor, pentru păcatele lor. Şi noi trebuie să tăcem, să nu mai apărăm ţărişoara aceasta, pentru că a greşit lui Dumnezeu”. Şi după ce au vorbit acestea, amândoi şi-au plecat capetele la pământ şi au plâns, apoi s-a sărutat Sfântul Dimitrie cu Sfântul Arhiereu Ahilie şi, luându-şi rămas bun unul de la altul, îndată s-au făcut nevăzuţi. Iar cei care mergeau la hram, când au văzut aceste lucruri petrecute în miezul nopţii, au încremenit, spunând unii către alţii: „Oare ce să fie aceasta?! Vai de noi, că ne pedepseşte Dumnezeu, pleacă sfinţii din ţara noastră! Oare aşa să fie, cum am auzit noi?”. Şi şi-au luat traistele şi n-au mai dormit, ci au pornit noaptea, căci înţelegând că în curând negreşit va veni mânia lui Dumnezeu, nici n-au îndrăznit creştinii aceia să se ducă la Tesalonic. Ci s-au întors înapoi, povestind tuturor acea vedere şi minune. Şi netrecând nici o lună, atât Tesalonicul cât şi Larisa s-au luat de către turci. Iar mai apoi a venit Mahomed al II-lea şi a luat şi Constantinopolul, căzând atâţia creştini în război şi în robie. Şi a dat Dumnezeu o ţară creştină ca roabă turcilor celor fără Dumnezeu. Pentru ce? Pentru păcatele ei.
Să tragem concluzii, fraţilor, şi să luăm aminte! Şi noi suntem ţară creştină, şi noi ne închinăm Stăpânului Hristos şi Prea Sfintei Treimi şi Maicii Domnului, şi noi cinstim pe Sfântul Dimitrie şi avem atâtea moaşte sfinte dragi, întregi, în ţărişoara noastră, iar sfinţii, ale căror moaşte păzesc ţara, ne ajută cu sfintele lor rugăciuni. (…)
Legaturi:

vineri, 24 octombrie 2014

VIAŢA ŞI MINUNILE SFÂNTULUI DIMITRIE , IZVORÂTORUL DE MIR !

                                                      26  Octombrie  2014 !

       
                                           ...


         Sfântul  Dimitrie  , izvorâtorul  de Mir                             
 Viaţa Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir
    Sfântul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea paginilor împăraţi. Temându-se de groaznica prigonire a nelegiuiţilor, ţinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preţ al credinţei lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur şi cu pietre scumpe: una a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar altă a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela şi aducea tămâie şi se ruga împreună cu soţia sa cea de o credinţă, adevăratului Dumnezeu, Cel ce locuieşte întru cei de sus, Fiului Său Unul născut şi Fecioarei Maria cea preanevinovată. Asemenea era şi milostiv către săraci şi aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, şi pentru aceasta erau în mare mâhnire şi se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea moştenitori casei lor.
     După multă vreme au fost auziţi, pentru că, aducându-şi aminte Cel Preaînalt de rugăciunile şi de milosteniile lor, le-a dat lor un fiu; pe acest sfânt şi vrednic de fericire Dimitrie, la a cărui naştere s-a veselit tot Solunul împreună cu voievodul lor, care a dat la toată cetatea, dar mai ales săracilor, un mare ospăţ, mulţumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Apoi când copilul a ajuns în vârstă, ca să poată cunoaşte şi să înţeleagă adevărul, l-au dus părinţii în casa lor de rugăciune şi, arătându-i sfintele icoane, i-au zis: "Aceasta este icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul şi aceasta este icoana Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea lui Dumnezeu". Deci, I-au învăţat pe el sfânta credinţă, spunându-i toate cele ce luminează cunoştinţa despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum şi toate cele privitoare la deşertăciunea necuraţilor zei păgâni şi a idolilor cei neînsufleţiţi. Iar Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar mai ales din darul lui Dumnezeu, care începuse a lucra într-însul. El cu tot sufletul a crezut în Dumnezeu şi, închinându-se sfintelor icoane, le-a sărutat cu osârdie. Părinţii lui, chemând în taină un preot şi pe câţiva creştini, prieteni ai lor, în acea ascunsă cămară de rugăciune, au botezat pe fiul lor în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Copilul, luând Sfântul Botez, a învăţat cu amănuntul Legea lui Dumnezeu. El creştea cu anii şi cu înţelepciunea, mergând cu fapte bune ca pe o scară, din putere în putere, şi era în el darul lui Dumnezeu care îl lumină şi îl făcea înţelept. După ce a ajuns la vârsta cea desăvârşită, părinţii lui s-au dus din vremelnica viaţă, lăsându-l pe Sfântul Dimitrie moştenitor nu numai al averilor, ci şi al faptelor lor cele bune.
     Auzind atunci împăratul Maximilian despre moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia, pe Sfântul Dimitrie, şi, văzându-i înţelepciunea şi vitejia în război, l-a făcut antipat şi i-a încredinţat lui Tesalonicul, zicându-i: "Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini, ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit". Sfântul Dimitrie, luând de la împărat dregătoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetăţeni şi îndată a început a mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea, precum şi a învăţa pe toţi credinţa. El a devenit pentru tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducându-i pe ei la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi dezrădăcinând închinarea la idoli. Apoi, nu după multă vreme s-a făcut cunoscut împăratului Maximilian că Dimitrie, antipatul, este creştin şi pe mulţi îi aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l împăratul, s-a mâniat foarte tare.
     Întorcându-se atunci de la războiul pe care l-a purtat cu sciţii şi cu sarmaţii, pe care i-a supus sub stăpânirea împărăţiei Romei şi venind biruitor, a făcut din cetate în cetate praznice şi jertfe idoleşti, apoi a venit şi în Tesalonic.
     Dimitrie, încă înaintea venirii împăratului în Solun, a încredinţat toată averea sa unui credincios slujitor al său, pe care îl chema Lupul, şi l-a însărcinat cu toată bogăţia ce rămăsese de la părinţii lui, aurul, argintul, pietrele de mare preţ, şi hainele, să le împartă în grabă la cei cărora le trebuiau şi la săraci, zicând: "Împarte bogăţia cea pământească, ca să căutăm pe cea cerească". Iar el s-a pus pe rugăciuni şi pe post, pregătindu-se înainte pentru a primi cununa cea mucenicească. Împăratul a întrebat dacă sunt adevărate cele auzite despre Dimitrie. Iar Dimitrie, stând înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că el este creştin şi a defăimat închinarea de idoli cea păgânească. Atunci împăratul a poruncit să fie dus nu în temniţa cea de obşte, ci într-un loc mai defăimat, într-o baie mare şi veche, care era aproape de palatele unde şedea împăratul. L-au pus, deci, pe sfânt în cămările acelei băi, care era adâncă şi în care, intrând el, se ruga, grăind ca David: "Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte Doamne, ca să îmi ajuţi mie, grăbeşte, că Tu eşti răbdarea mea Doamne, Doamne, nădejdea mea din tinereţile mele. Spre Tine m-am întărit din pântece, din sânul maicii mele, Tu eşti acoperitorul meu până ce voi fi. Pentru aceasta se va veseli gura mea, când voi cânta Ţie şi limba mea toată ziua va învăţa dreptatea Ta".
     Sfântul Dimitrie şedea acolo în temniţă ca într-o cameră luminoasă, cântând şi slăvind pe Dumnezeu. Apoi sfântul a văzut o scorpie înaintea sa, care voia să-l muşte de picior; iar el, însemnându-se cu semnul crucii şi după ce a zis: "În numele lui Hristos care a zis să călcăm peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului", a călcat peste scorpia aceea. Stând aşa în temniţă, a fost cercetat de îngerul lui Dumnezeu care i s-a arătat întru lumină mare, cu o preafrumoasă cunună din Rai, şi i-a zis lui: "Pace ţie, pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie! Îmbărbătează-te şi te întăreşte şi biruieşte pe vrăjmaşii tăi". Zicându-i acestea, i-a şi pus cunună pe cap. Iar sfântul a răspuns: "Mă bucur întru Domnul şi mă veselesc întru Dumnezeu, Mântuitorul meu". Şi sfântul se aprindea cu inima către dragostea lui Dumnezeu, voind să-şi verse cu osârdie sângele său pentru Dânsul.
     În acea vreme împăratul se îndeletnicea cu jocuri publice şi cu privelişti; pentru că împăraţii elinilor, în vremea de demult, aveau obiceiul ca atunci când intrau într-o cetate puneau pe oameni să se lupte, aruncau pietre şi săreau, apoi aruncau cu suliţe la semn şi se luptau cu pumnul. Acest fel de lupte se numeau pentatlon şi cei care ar fi biruit în aceste cinci lupte primeau daruri de la împărat. Împăratul a vrut să vadă aceste cinci feluri de lupte şi s-a aşezat la un loc înalt ca să-i vadă pe luptători, între care era şi vestitul Lie, din neamul vandalilor. Acesta era înalt cu trupul, puternic cu virtutea şi înfricoşat la chip, căruia i-a făcut un loc înalt de privelişte. Împăratul se bucura, văzând cum acel Lie se luptă cu oamenii cei viteji şi îi ucidea pe ei, aruncându-i de sus în suliţe: Mai era acolo şi tânărul creştin Nestor, cunoscut Sfântului Dimitrie. Acela, văzând pe Lie că ucide pe mulţi şi mai ales că îi pierde pe creştini fără cruţare, s-a aprins de râvnă şi, vrând să se lupte cu Lie, a alergat la Sfântul Dimitrie care era în temniţă şi i-a spus lui despre luptătorul Lie că a ucis mulţime de creştini. Nestor cerea de la dânsul binecuvântare şi rugăciuni, ca să-l poată birui pe acel nemilostiv ucigaş de oameni. Sfântul Dimitrie, însemnându-l pe el cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: "Du-te şi îl vei birui pe Lie, mărturisind pe Hristos". Apoi Nestor a alergat în acel loc şi cu mare glas a strigat: "O, Lie! Vino să ne luptăm amândoi!". Împăratul, şezând la loc înalt şi privind pe oameni luptându-se, dacă a văzut pe Nestor tânăr şi frumos la faţă, fiind cam de douăzeci de ani, l-a chemat la dânsul şi i-a zis: "Tinere, pentru ce nu-ţi cruţi viaţa ta? Oare nu vezi pe câţi i-a biruit Lie şi cât sânge a vărsat? Nu îţi este milă de frumuseţea ta şi de tinereţea ta? Dacă eşti sărac, vino să te îmbogăţesc, numai nu te duce să te lupţi cu Lie, că o să-ţi pierzi viaţa". A răspuns Nestor: "Împărate, eu sărac nu sunt, nici nu vreau să-mi pierd viaţa, ci vreau să mă lupt cu Lie şi să-l biruiesc pe el".
     Acestea zicându-le, strigă: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!" Apoi a început să se lupte cu potrivnicul, pe care, trântindu-l jos în suliţele cele ascuţite, l-a omorât. Împăratul s-a mâhnit foarte tare de pierderea lui Lie, mai mult decât dacă ar fi căzut el din împărăţia sa. Chemând la el pe Nestor, i-a zis: "Tânărule, cu ce farmece l-ai biruit pe Lie? EI a omorât atâţia oameni mai puternici decât tine şi tu cum l-ai omorât pe dânsul?" Sfântul Nestor a răspuns: "Împărate, eu nu am biruit pe Lie cu farmece, ci cu puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, am făcut aceasta". Acestea dacă le-a auzit păgânul împărat, s-a mâniat foarte tare şi a poruncit unui boier pe care îl chema Marchian, să-l scoată pe Nestor afară de poarta cea de aur şi să-i taie capul cu cuţitul. În acest chip s-a sfârşit Sfântul Nestor, după cuvântul Sfântului Dimitrie.
     Nu s-a mângâiat împăratul pentru pierderea lui Lie, căci toată ziua şi toată noaptea era mâhnit. Apoi aflând că Dimitrie a fost pricinuitorul morţii lui Lie, a poruncit să-l ucidă pe el cu suliţele. "Precum Lie a fost aruncat în suliţe de Nestor şi a murit, aşa şi Dimitrie să fie străpuns cu suliţele, ca de aceeaşi moarte să moară cel care a pricinuit moartea iubitului meu Lie" - aşa zicea împăratul. Dar s-a înşelat nebunul împărat, socotind că sfinţii mor cu aceeaşi moarte ca şi păcătoşii, pentru că moartea păcătoşilor este cumplită, iar a sfinţilor este cinstită înaintea Domnului.
     Începând a se lumina de ziuă, în ziua de douăzeci şi şase a lunii octombrie, au intrat ostaşii în temniţă şi, aflându-l pe Sfântul Dimitrie stând la rugăciune, l-au împuns pe el cu suliţele. Întâia suliţă cu care a fost împuns a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns şi Hristos pe cruce. Căci sfântul, cum a văzut pe ostaşi, singur a ridicat mâna dreaptă şi aceştia I-au şi împuns. Astfel, închipuind patima lui Hristos Domnul, Cel împuns cu suliţa, sfântul şi-a dat în mâinile Lui cinstitul său suflet. Iar trupul lui care zăcea pe pământ fără cinste, mergând noaptea un oarecare dintre credincioşi, l-a luat în taină şi l-a îngropat.
     Când Sfântul Dimitrie a fost străpuns de suliţe în temniţă de către ostaşi, era de faţă la moartea lui şi credinciosul său slujitor, cel pomenit mai înainte, Lupul. Acela a luat haina stăpânului său cea înmuiată în sânge. La fel şi inelul lui l-a înmuiat în sânge şi multe minuni făcea cu haina şi cu inelul, tămăduind toate bolile şi gonind duhurile cele viclene, încât s-a dus vestea minunilor prin tot Solunul şi toţi bolnavii alergau la dânsul. Aflând despre acestea Maximilian, a poruncit ca să-l prindă pe fericitul Lupul şi să-i taie capul. Şi astfel, sluga cea bună şi credincioasă a sfântului s-a dus la Domnul după stăpânul său, adică după Sfântul Dimitrie, căci unde este stăpânul, acolo să fie şi sluga lui.
     Apoi, nu după multă vreme, a început prigoana asupra creştinilor. Deasupra mormântului Sfântului Dimitrie era zidită o biserică mică, în care se săvârşeau multe minuni şi bolnavii primeau tămăduire. Atunci, un boier din cei mari, slăvit şi credincios, din părţile Iliricului, pe nume Leontie, fiind cuprins de o boală grea şi nevindecabilă, a alergat cu credinţă la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Când au ajuns la biserica sfântului, l-au aşezat în acel loc unde se aflau în pământ moaştele mucenicului şi îndată acesta a primit tămăduire şi s-a sculat sănătos, mulţumind lui Dumnezeu şi preamărind pe Sfântul Dimitrie, plăcutul Lui. Acesta a vrut să zidească sfântului o biserică mare şi frumoasă în semn de mulţumire.
     Dărâmând biserica cea mică, când s-a început temelia celeilalte biserici, au fost găsite moaştele Sfântului şi Marelui Mucenic Dimitrie întregi şi nestricate, din care au izvorât mir frumos mirositor şi a umplut toată cetatea de mireasmă bună. Apoi s-a adunat tot poporul şi cu bucurie au luat din pământ moaştele sfântului şi s-a tămăduit mulţime de bolnavi, prin ungerea cu mirul care izvora. Leontie, bucurându-se, nu atât pentru sănătatea sa, cât pentru aflarea sfintelor moaşte, degrabă a săvârşit lucrul pe care îl începuse şi a ridicat în acel loc o biserică preafrumoasă în numele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Într-însa a pus cinstitele lui moaşte, într-o raclă ferecată cu aur şi împodobită cu pietre de mare preţ. Apoi, cumpărând sate şi vii, le-a dat bisericii spre întreţinerea celor ce sluţeau în ea. Leontie, întorcându-se la locul său, a vrut să ia cu sine o parte din moaştele sfântului, ca să zidească. o biserică şi în patria sa. Dar sfântul, arătându-i-se în vis, i-a zis să nuîndrăznească a lua ceva din moaştele lui. Atunci el a luat numai giulgiul cel înmuiat în sângele sfântului şi, punându-l în racla de aur, a plecat: Multe minuni s-au făcut pe cale cu acel giulgiu, prin puterea rugăciunilor sfântului, căci trecând el un râu mare şi foarte tulburat de o furtună, pentru care era cuprins de mare frică, i s-a arătat Sfântul Mucenic Dimitrie, zicându-i: "Racla cu giulgiu ia-o în mâinile tale şi nu te teme". Astfel făcând el, a reuşit să treacă împreună cu însoţitorii săi, fără primejdie râul acela. Ajungând în patria sa a zidit o preafrumoasă biserică în cinstea sfântului mucenic. Acolo s-a vindecat Marin, eparhul Iliricului, care era plin de răni din cap şi până la picioare. De asemenea, au mai fost tămăduiţi unul căruia îi curgea sânge din nări şi unul îndrăcit a fost izbăvit şi multe alte minuni se săvârşeau acolo cu ajutorul rugăciunilor sfântului. Însă multe minuni se făceau în Tesalonic, acolo unde se aflau moaştele lui cele sfinte.
     Apoi a fost o foamete mare în Tesalonic, încât mureau oamenii din pricina lipsei de hrană. Sfântul mucenic Dimitrie, nesuferind să vadă oamenii din cetatea sa pierind de foame, s-a arătat pe mare corăbierilor, înconjurând limanurile, adăposturile şi ostroavele, apoi a poruncit corăbierilor care duceau grâu să meargă în Tesalonic. Astfel a izbăvit cetatea sa de foamete.
     Când dreptcredinciosul împărat Iustinian a zidit o preafrumoasă biserică în Constantinopol, în numele înţelepciunii lui Dumnezeu, Biserica Sfântă Sofia, a trimis în Tesalonic bărbaţi cinstiţi ca să aducă de acolo o parte din moaştele Sfântului Mucenic Dimitrie, pentru împodobirea şi sfinţirea acelei biserici noi. Ajungând trimişii la Tesalonic şi apropiindu-se de cinstită raclă a sfântului, deodată a ieşit foc din raclă, dogorind pe toţi şi un glas înfricoşat din acel foc, zicea: "Să nu îndrăzniţi". Toţi cei ce erau acolo au căzut de frică şi, luând numai ţarină din acel pământ, s-au dus la împărat. Spunându-i cele ce s-au petrecut, s-au mirat toţi de cele ce au auzit. Iar ţarina luată de la mormântul sfântului mucenic a dat-o jumătate împăratului, iar cealaltă jumătate au pus-o în cămara unde se păstrau vasele bisericii.
     Altădată un tânăr, pe care îl chema Onisifor, era rânduit la biserica Sfântului Dimitrie să aprindă lumânările şi să îngrijească candelele. Acela, fiind îndemnat de diavol, fura lumânările şi le vindea în taină şi îşi făcea câştig necinstit. Iar sfântul, nesuferind un lucru rău ca acesta ce se făcea în biserica lui, i s-a arătat în vis lui Onisifor, şi fapta cea rea a lui a mustrat-o cu iubire de oameni, zicându-i: "Frate Onisifore, nu-mi este plăcut lucrul pe care îl faci tu, că furi lumânările şi faci pagubă celor ce le aduc, dar mai ales ţie. Că celui ce face unele ca acestea îi creşte osândirea. Deci lasă-te de aceste apucături rele şi te pocăieşte". Onisifor, sculându-se din somn, s-a ruşinat de fapta sa şi se temea. Dar după o vreme a uitat învăţătura mucenicului şi a început obiceiul său cel rău, de a fura luminările. Odată, unul din dreptcredincioşii cetăţeni, sculându-se foarte de dimineaţă, a venit la biserică şi a adus nişte lumânări foarte mari pe care, aprinzându-le, le-a dus la mormântul Sfântului Mucenic Dimitrie, apoi, rugându-se, s-a dus. Iar Onisifor, mergând spre acele lumânări, şi-a întins mâna să le ia şi îndată a auzit un glas din mormântul sfântului mucenic, zicându-i: "Iarăşi faci acelaşi lucru rău?" Onisifor, fiind lovit de acest glas, a căzut rău la pământ şi zăcea ca un mort, până ce a venit unul din clerici care l-a ridicat pe el, uimit de spaimă. Apoi, abia venindu-şi în fire, şi-a mărturisit înaintea tuturor păcatul şi le-a povestit despre arătarea cea dintâi a sfântului în vis, cât şi cea despre a doua mustrare a mucenicului şi toţi s-au înspăimântat, auzind aceasta.
     De multe ori Sfântul Mare Mucenic Dimitrie ţi-a izbăvit cetatea Solunului de năvălirea şi de asuprirea barbarilor. În vremea împăratului Mavrichie, fiind război cu arabii şi cetatea Solunului fiind înconjurată şi tare bătută de barbari, atunci era în cetate un om temător de Dumnezeu şi foarte îmbunătăţit, care se numea Ilustrie. Acesta, venind noaptea în biserica Marelui Mucenic Dimitrie, în pridvor fiind, se rugă cu toată tăria lui Dumnezeu şi purtătorului de chinuri al lui Hristos pentru apărarea cetăţii sale şi i s-a făcut o vedenie înfricoşată. A văzut doi tineri luminaţi, ca unii din cei ce stau înaintea feţei împăratului, venind în biserica sfântului. Aceia erau îngerii lui Dumnezeu în faţa cărora s-au deschis uşile singure şi ei au intrat înăuntru. Apoi a intrat şi Ilustrie după dânşii, vrând să vadă ce va fi. Iar cei ce intraseră, cu glas mare au zis: "Unde este stăpânul cel ce locuieşte aici?". Şi iată, s-a arătat alt tânăr, ca un slujitor, zicând: "Ce aveţi cu el?" Iar ei au zis: "Domnul ne-a trimis la dânsul ca să-i spunem un cuvânt". Iar slujitorul, arătând spre mormântul sfântului, a zis: "Aici este". Iar ei au zis slujitorului: "Spune-i despre noi". Şi mergând, slujitorul a ridicat perdeaua şi a ieşit Sfântul Dimitrie în întâmpinarea lor, cu acel chip precum era zugrăvit pe icoană.
     Era luminat ca soarele, încât nu-i era cu putinţă lui Ilustrie să privească la dânsul, ci tremura de frică, văzând ceea ce se petrecea.
     Apoi, cei ce au venit l-au sărutat pe Sfântul Dimitrie, iar el a grăit către dânşii: "Vă mulţumesc, dar pentru ce aţi venit la mine?" Iar cei ce veniseră au răspuns: "Stăpânul ne-a trimis pe noi la sfinţia ta, poruncindu-ţi ca să-ţi laşi cetatea şi să mergi la Dânsul, vrând ca să o dea pe ea vrăjmaşilor". Acestea auzindu-le mucenicul, a lăcrimat, plecându-şi capul. Iar slujitorul zicea către cei ce au venit: "Dacă aş fi ştiut că venirea voastră îmi aduce întristare, nu aş fi spus Stăpânului meu de voi". Apoi Sfântul Mucenic Dimitrie a început a grăi: "Oare aşa voieşte Domnul şi Stăpânul tuturor ca această cetate, pe care a răscumpărat-o cu sânge, să o dea în mina vrăjmaşilor, celor ce nu-L cunosc pe El şi nu cred într-Însul, nici nu cinstesc numele cel sfânt al Lui?" Iar cei ce veniseră i-au răspuns: "De nu ar fi voit aşa Stăpânul nostru, nu ne-ar fi trimis pe noi la sfinţia ta".
     Iar el le-a zis: "Mergeţi, fraţilor, să spuneţi Stăpânului meu că aşa zice Dimitrie, robul Său: Ştiu îndurările Tale, iubitorule de oameni, Stăpâne, Doamne, care covârşesc păcatele noastre, încât chiar fărădelegile a toată lumea nu biruie milostivirea Ta. Tu pentru păcatele noastre Ţi-ai vărsat Sângele Tău, şi Ţi-ai pus sufletul pentru noi. Deci, arată-Ţi mila Ta şi spre această cetate şi să nu porunceşti să o las pe ea. De vreme ce m-ai pus pe mine de strajă cetăţii acesteia, Ţie mă voi asemăna, Stăpânul meu, căci îmi voi pune sufletul pentru cetăţeni. Şi de vor pieri aceştia, să pier şi eu cu dânşii. Dar să nu pierzi, Doamne, cetatea în care se pomeneşte numele Tău cel sfânt, căci cu toate că a greşit poporul Tău, totuşi nu s-a depărtat de la Tine şi Tu singur eşti Dumnezeul celor ce se pocăiesc". Apoi l-au întrebat cei ce veniseră: "Aşa să răspundem din partea Ta, Domnului Care ne-a trimis pe noi?" A zis Dimitrie: "Da, fraţilor, aşa să-I spuneţi. Pentru că ştiu că nu până la sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia". Acestea zicându-le, a intrat în mormânt şi s-a închis în sfinţita raclă. Iar cei ce au vorbit cu dânsul s-au făcut nevăzuţi. Toate acestea Ilustrie le-a văzut şi le-a auzit în vedenia aceea, apoi, sfârşindu-se vedenia, şi-a venit în fire. Şi se minuna foarte tare şi, căzând la pământ, a mulţumit sfântului pentru că are grijă de cetate şi el roagă pe Stăpânul să nu fie daţi în mâinile vrăjmaşilor lor. Iar a doua zi a spus toate acestea poporului şi-l întărea spre vitejeasca împotrivire asupra vrăjmaşilor.
     Auzind acestea, cu lacrimi strigau către Dumnezeu, cerând milă, iar pe sfântul mucenic Dimitrie îl chemau ca să le fie întotdeauna în ajutor, după cum şi până aici s-au păzit întregi prin apărarea lui. Deci, îndată s-au dus vrăjmaşii de la zidurile cetăţii cu ruşine, neputând să ia cetatea cea păzită de marele plăcut al lui Dumnezeu, şi s-au întors deşerţi în ale lor. Astfel îşi apăra cetatea sa Sfântul Mucenic Dimitrie.
     Apoi pe mulţi i-a eliberat din robia barbarilor, căci arătându-i-se unui episcop care era prins de barbari şi legat, l-a dezlegat de legături şi l-a dus până la Tesalonic. După aceea, năvălind barbarii în hotarele Tesalonicului şi robind mulţi oameni dimprejurul cetăţii, au luat pe două fecioare frumoase şi, ducându-le în pământul lor, le-au dăruit stăpânitorului. Amândouă erau iscusite la lucrul gherghefului, făcând în cusături tot felul de flori şi de pomi, păsări, fiare şi chipuri omeneşti. Înştiinţându-se stăpânitorul de meşteşugul lor, le-a zis: "Am auzit că în pământul vostru este un Dumnezeu mare, anume Dimitrie, şi face multe minuni. Deci să-mi coaseţi pe pânza curată chipul aceluia, ca şi eu să mă închin lui". Iar fecioarele i-au zis: "Dimitrie nu este Dumnezeu, ci mare slugă a lui Dumnezeu şi ajutor al creştinilor. Noi nu îndrăznim a face aceasta, stăpânitorule, pentru că ştim că nu voieşti ca să-l cinsteşti, ci să-l batjocoreşti". Iar stăpânitorul a zis: "În mâinile mele este viaţa şi moartea voastră, alegeţi voi ce voiţi: sau să faceţi ceea ce vă poruncesc şi să fiţi vii, sau dacă nu împliniţi porunca, să muriţi îndată". Iar ele, de frica morţii, au început să coase pe o pânză subţire chipul Sfântului Mucenic Dimitrie. Sosind ziua sfintei lui pomeniri, au terminat de cusut chipul mucenicului şi noaptea, şezând fecioarele la gherghef, s-au plecat peste chipul acela şi au început să plângă, zicând: "Să nu te mânii pe noi, mucenice al lui Hristos, pentru că ştim că nelegiuitul stăpânitor are să batjocorească sfântul tău chip. Să ştii că noi nu am voit să închipuim sfânta ta faţă, dar fără de voie am făcut aceasta, temându-ne de moartea cea cumplită". Astfel plângând deasupra chipului, au adormit. Şi precum oarecând îngerul a luat pe Avacum, aşa şi sfântul Dimitrie, luând pe acele fecioare cu chipul, le-a dus în acea noapte în Tesalonic, când era praznicul său, şi le-a pus în biserică lângă mormântul sfântului, pe când se făcea cântarea cea de toată noaptea.
     Poporul, văzând această minune, s-a mirat, iar fecioarele acelea, deşteptându-se, au strigat: "Slavă lui Dumnezeu! Dar unde ne aflăm?" Şi li se părea că sunt în vis. Apoi, cunoscând cu adevărat că sunt în Tesalonic şi văzând mormântul sfântului şi popor mult stând în biserică, cu mare glas au mulţumit izbăvitorului lor, Sfântului Mucenic Dimitrie şi toate cele întâmplate le-au spus tuturor. Şi s-au bucurat solunienii de această minune preaslăvită şi au prăznuit cu bucurie ziua Sfântului Dimitrie, iar chipul cel cusut l-au pus înaintea altarului.
     În vremea în care era să se predea Tesalonicul în mâinile agarenilor (turcilor), mergând câţiva creştini cucernici la Tesalonic în ziua praznicului Sfântului Mare Mucenic al lui Hristos, Dimitrie, erau pe drumul cel împărătesc care duce la Vardari, acolo unde se uneşte drumul ce vine de la Tesalonic cu drumul ce vine de la Larisa. Aceia au văzut aievea un om în chip de ostaş, care venea de la Tesalonic şi un altul în chip de arhiereu, care venea pe drumul de la Larisa şi s-au întâlnit amândoi. Mai întâi ostaşul a zis către arhiereu: "Bucură-te Ahilie, arhiereul lui Dumnezeu!". Arhiereul a răspuns: "Bucură-te şi tu, ostaşule al lui Hristos, Dimitrie". Iar creştinii aceia auzind astfel de nume, au stat cu frică la o parte ca să vadă sfârşitul. A zis iarăşi ostaşul către arhiereu: "De unde vii, arhiereule al lui Dumnezeu, şi unde te duci?" Atunci Sfântul Ahilie a lăcrimat şi i-a zis: "Pentru păcatele şi fărădelegile lumii, mi-a poruncit Dumnezeu să ies din Larisa, pe care o păzeam, căci are de gând s-o dea în mâinile agarenilor. Deci, am ieşit de acolo şi mă duc unde îmi va porunci". "Dar tu, a zis Ahilie, de unde vii ostaşule al lui Hristos, Dimitrie? Te rog spune-mi?!".
     Atunci a lăcrimat şi Sfântul Dimitrie şi i-a zis: "Eu tot asemenea am pătimit, arhiereule Ahilie. De multe ori am ajutat tesalonicenilor şi i-am izbăvit din robie, de primejdie aducătoare de moarte şi de toată neputinţa. Însă acum, pentru multele păcate şi fărădelegile lor, S-a depărtat Dumnezeu de la dânşii şi mi-a poruncit să-i las, că cetatea să fie cucerită de agareni. Deci, pentru aceasta am ascultat porunca Lui şi îndată am ieşit de acolo şi mă duc unde îmi va porunci". Zicând acestea, amândoi şi-au plecat capetele la pământ şi au plâns, iar după aceea s-au sărutat şi şi-au luat ziua bună unul de la altul şi îndată s-au făcut nevăzuţi. Când au văzut această minune, creştinii aceia n-au mai îndrăznit să se ducă la Tesalonic, ci s-au întors înapoi, povestind vedenia şi minunea aceea.
     După aceasta, n-a trecut o lună şi Tesalonicul, precum şi Larisa, au fost cucerite de turci. Apoi multe alte minuni a făcut sfântul, spre slava lui Dumnezeu în Treime, Căruia se cade cinste, mulţumită şi închinăciune de la toată făptura, în veci. Amin.

ACATISTUL SFÂNTULUI DIMITRIE , IZVORÂTORUL DE MIR !


La  26  Octombrie  2014, Marea Sărbătoare  a Sfântului  Dimitrie Izvorâtorul  de  Mir !

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
(26 octombrie)
Acatistier

Condacul 1
Învăţătorului dreptslăvitoarei credinţe celei întru Hristos, surpătorului şi ruşinătorului păgânătăţii, Izvorâtorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostaşul cel adevărat al lui Hristos, care s-a arătat Bisericii ca un soare şi mare apărător credincioşilor, toţi acum cântări de mulţumire şi laude din suflet cu dorire aducându-i să-i cântăm: bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Icosul 1
Credinţa adevărată învăţând-o, Mucenice Dimitrie, de la părinţii tăi, ai vieţuit pe pământ prin darul lui Dumnezeu ca un înger, luminat mărturisind şi învăţând pe toţi apoi cu milostenii, cu neîncetate rugăciuni şi cu chinuri. Pentru care noi aducem ţie aceste cântări de laudă:
Bucură-te, că tu ca un înger pe pământ ai vieţuit;
Bucură-te, că luminat pe Hristos ai mărturisit;
Bucură-te, că din părinţi binecredincioşi ai răsărit;
Bucură-te, că dreapta credinţă până la sfârşit o ai păzit;
Bucură-te, că prin postire şi rugăciuni necontenite, îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că prin faceri de bine şi lacrimi, pe demoni i-ai înfricoşat;
Bucură-te, nemuritoare odraslă a cetăţii Tesalonicului;
Bucură-te, reazem neclintit al Iliricului;
Bucură-te, săditorule al creştinătăţii;
Bucură-te, dezrădăcinătorule al păgânătăţii;
Bucură-te, că întru primejdii lumii eşti mare apărător;
Bucură-te, că celor ce cu credinţă năzuiesc la tine le eşti gata folositor;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul al 2-lea
Auzind împăratul Maximian că părintele tău, mucenice al lui Hristos, a murit şi socotind a te trage pe tine la un gând cu el, ţi-a dat dregătoria de proconsul, iar tu de ai şi primit, însă cu înţelepciunea cea dată ţie de sus, pricepând măiestriile lui, ai rămas cu darul lui Dumnezeu neprins de dânsele, cântând: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Mucenice de trei ori fericite, n-ai voit a te supune poruncii împăratului de a ucide pe toţi cei ce cheamă numele lui Iisus, cel răstignit, ci mai vârtos luminat L-ai mărturisit pe El. Şi ca alt Pavel pe toţi ai învăţat sfânta credinţă, iar multa închinare la idoli, cea fără de Dumnezeu, o ai dezrădăcinat. Pentru aceea vrednic eşti a auzi de la noi acestea:
Bucură-te, că afară de Dumnezeu, n-ai ales mai mult;
Bucură-te, că voinţei împăratului nu te-ai supus;
Bucură-te, că pe Dumnezeu cel adevărat L-ai mărturisit luminat;
Bucură-te, că trupul tău vitejeşte nu l-ai cruţat;
Bucură-te, că tu credinţa cea în Iisus Hristos o ai mărturisit;
Bucură-te, că pe vrăjmaşii Crucii i-ai biruit;
Bucură-te, că locuitorilor Tesalonicului alt Pavel te-ai arătat;
Bucură-te, că pe ei credinţa cea în Hristos i-ai învăţat;
Bucură-te, că cinstea tiranului împărat o ai batjocorit;
Bucură-te, că de sfaturile lui te-ai lepădat;
Bucură-te, că de darurile lui te-ai îngreţoşat;
Bucură-te, că plată pentru dreapta credinţă de sus ai luat;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul al 3-lea
Plin fiind de darul lui Dumnezeu, Mucenice Dimitrie, care te lumina şi te înţelepţea prin fapte bune, ca pe o scară mergând din putere în putere, viteaz ostaş te-ai arătat al cerescului Împărat, Iisus. Netemându-te de neputinciosul împărat pământesc, Împăratului Hristos cu mare glas ai cântat: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Râvnind, ai râvnit pentru dreapta credinţă a lui Hristos, pe care o aveai pururea în inima ta, răbdătorule de chinuri; mai înainte de a veni Maximian în Tesalonic, ai încredinţat averea ta slugii tale Lupu, ca să o împartă la săraci, iar tu, sfinte, prin rugăciuni şi post, te-ai gătit spre nevoinţă, stând în îndrăzneaţă cugetare; pentru aceea îţi zicem:
Bucură-te, că momirea împăratului întru nimic o ai socotit;
Bucură-te, că ai mărturisit luminat tuturor un Dumnezeu în Sfânta Treime;
Bucură-te, că de credinţa părinţilor tăi tare te-ai ţinut;
Bucură-te, că n-ai îngăduit a se huli credinţa cea dreaptă;
Bucură-te, că bună pildă cetăţenilor Tesalonicului te-ai făcut;
Bucură-te, că neguţătoria sufletului bine o ai chibzuit;
Bucură-te, că adevărata credinţă o ai înălţat;
Bucură-te, că nedumnezeirea de tot o ai nimicit;
Bucură-te, că bogăţia ta întru nimic o ai socotit;
Bucură-te, că toată averea la săraci o ai împărţit;
Bucură-te, folositor şi ajutător de obşte;
Bucură-te, apărătorule cu deosebită trebuinţă pentru mine;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul al 4-lea
Fiind înştiinţat împăratul de credinţa ta, viteazule mărturisitor, a venit în Tesalonic, înaintea căruia stând, cu îndrăzneală ai mărturisit pe Hristos, Dumnezeu adevărat, iar mulţimea de zei cea păgânească o ai ocărât; de care el foarte mâniindu-se, a poruncit să te închidă în temniţă, unde intrând tu, cuvios suflet, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Foc arzător având în sufletul tău, fericite Mucenice Dimitrie, pentru dragostea Celui dorit al tău, întru nimic socotind chinurile, întărit de darul Lui, vesel ai intrat în temniţă, şezând ca întru o cămară luminoasă, rugându-te şi cântând psalmi; pentru care de la noi auzi acestea:
Bucură-te, că ai fost împuternicit cu darul lui Hristos;
Bucură-te, că pe cei vrăjmaşi, cu răbdare i-ai biruit;
Bucură-te, că pentru Hristos în temniţă ai fost dat;
Bucură-te, că pe diavolul l-ai înfiorat;
Bucură-te, că temniţa ţie cămară luminoasă s-a arătat;
Bucură-te, că în ea, cu cântări şi doxologii pe Dumnezeu ai lăudat;
Bucură-te, că, îngrădindu-te cu semnul crucii, pe scorpie ai călcat;
Bucură-te, că ea, călcată fiind, nevătămat ai rămas;
Bucură-te, că ai urât dregătoria pământească de proconsul;
Bucură-te, că cereasca ostăşie ai îndrăgit;
Bucură-te, că părinţilor tăi prin rugăciuni ai fost dat;
Bucură-te, că toată cetatea s-a bucurat de naşterea ta;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul al 5-lea
Păgânul împărat, îndeletnicindu-se cu jocuri în arene, mulţi din creştini erau ucişi de către un om, puternic luptător, anume Lie, din neamul vandalilor; această fărădelege nesuferind-o creştinul Nestor tânărul, aprins de râvnă a alergat la tine în temniţă, spunându-ţi şi cerând binecuvântare şi rugăciuni ca să-l poată birui; iar tu, Sfinte Mucenice, nădejde având în Cel ce te întărea pe tine, însemnându-l cu semnul Crucii, i-ai zis: du-te, că pe Lie vei birui şi pentru Hristos vei mărturisi, cântând dimpreună: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Tânărul Nestor, nădejde în Dumnezeu având prin tine, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, îndată alergând la acea privelişte, cu mare glas a strigat: o Lie, vino să ne luptăm şi amândoi; iar împăratul văzându-l tinerel şi frumos, chemându-l la sine i-a zis: nu vezi pe câţi a omorât Lie, momindu-l cu făgăduinţa de a-l trage la un gând cu dânsul. Iar el nevrând a strigat: Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi. Şi îndată s-a apucat cu Lie la luptă, şi aruncându-l în suliţele cele ascuţite, l-a dat la amară moarte, şi aşa s-a plinit proorocia ta, sfinte; pentru care te întâmpinăm cu aceste laude:
Bucură-te, că mândria lui Lie ai surpat;
Bucură-te, că pe Nestor cu Lie a se lupta l-ai îndemnat;
Bucură-te, că prin semnul Crucii ai zis că-l va birui;
Bucură-te, că la amară moarte l-ai dat;
Bucură-te, că tânărul Nestor, reazem tare în Hristos şi în ale tale rugăciuni a avut;
Bucură-te, că de nădejdea sa n-a fost lipsit;
Bucură-te, că proorocia ta, sfinte, s-a plinit;
Bucură-te, că şi Nestor pe Hristos a mărturisit;
Bucură-te, că el la momirile împăratului nu s-a supus;
Bucură-te, că şi lui cunună frumoasă la ceruri i-ai arvunit;
Bucură-te, că din porunca împăratului, de Marcian capul i s-a tăiat;
Bucură-te, că sufletul lui la ceruri cu mucenicii s-a numărat;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul al 6-lea
Fiind înştiinţat nebunul împărat, cum că tu, Mucenice Dimitrie, ai fost pricinuitor pierzării lui Lie, s-a mâhnit foarte, mai mult decât ar fi căzut din împărăţia sa, şi îndată a poruncit ostaşilor, ca asemenea cu suliţele să fii străpuns; iar tu, vrednicule de laudă, aşteptai cugetând la bunătăţile ce aveai a le dobândi şi cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Şezând tu în temniţă, viteazule mucenice, a căutat spre tine Domnul de sus, cercetându-te prin îngerul Lui, care ţi s-a arătat ca o preafrumoasă cunună din rai, întru lumină mare, pe care punând-o pe capul tău, ţi-a zis: pace ţie, pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie; îmbărbătează-te, întăreşte-te şi biruieşte pe vrăjmaşii tăi; iar tu sfinte, ai răspuns; mă bucur întru Domnul şi mă veselesc întru Dumnezeu, Mântuitorul meu; aprins de dragostea Lui, doreai a-ţi vărsa pentru Dânsul sângele tău, pentru care noi te lăudăm aşa:
Bucură-te, că şezând tu în temniţă vesel te-ai arătat;
Bucură-te, că Hristos din ceruri spre tine a căutat;
Bucură-te, că cercetare de la El prin îngeri ai primit;
Bucură-te, căci cu frumoasă cunună din rai întru lumină mare la tine a venit;
Bucură-te, că vederea îngerului mult te-a bucurat;
Bucură-te, că el capul cu cunună ţi-a încununat;
Bucură-te, că primind cununa, din inimă ai mulţumit;
Bucură-te, că pe vrăjmaşul foarte mult l-ai scârbit;
Bucură-te, că pace, îmbărbătare şi întărire, prin înger ai luat;
Bucură-te, că prin răbdare întemeietor dreptei credinţe te-ai arătat;
Bucură-te, că întru dânsul bucurându-te te-ai veselit;
Bucură-te, că pentru Dânsul sângele a-ţi vărsa ai dorit;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul al 7-lea
Începând a se lumina de ziuă, au intrat ostaşii în temniţă la tine, mare mucenice, aflându-te stând vesel la rugăciune, şi îndată a început a te străpunge cu suliţele; iar tu, nevoitorule, cu suflet viteaz ai ridicat mâna dreaptă, împungându-te întâia suliţă în coastă, închipuind astfel patima lui Hristos, Domnul tău, Cel cu suliţa împuns; în mâinile Lui ţi-ai dat sfântul tău suflet, cântând: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Cumplit şi fără cruţare, ostaşii au străpuns trupul tău, răbdătorule de chinuri al lui Hristos, mare mucenic, încât pământul s-a roşit cu sângele tău, făcându-te privelişte îngerilor şi oamenilor; iar tu, rugându-te din adâncul inimii, ai rămas până la sfârşit cu mulţumire răbdând şi neclintit din dreapta credinţă; pentru care primeşte de la noi acestea:
Bucură-te, că intrând ostaşii în temniţă, vesel te-au aflat stând la rugăciune;
Bucură-te, că îndată au început cu suliţele a te străpunge;
Bucură-te, căci cu suflet viteaz mâna dreaptă ai ridicat;
Bucură-te, că întâia suliţă coasta ta a străpuns;
Bucură-te, că patima lui Hristos, Domnul tău, ai închipuit;
Bucură-te, că împungere în coastă ca şi El ai primit;
Bucură-te, că pământul cu sângele tău s-a roşit;
Bucură-te, că privelişte îngerilor şi oamenilor te-ai făcut;
Bucură-te, că suliţele vesel le-ai răbdat;
Bucură-te, că prin ele sufletul tău în mâinile lui Dumnezeu l-ai dat;
Bucură-te, că tare ca un diamant te-ai arătat;
Bucură-te, că până la sfârşit, mulţumind din adâncul inimii, te-ai rugat;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul al 8-lea
Mucenice de trei ori fericite, dându-ţi sfântul suflet în mâinile Domnului tău, Căruia cu credinţă ai slujit, s-a dus să petreacă în locaşurile cele cereşti, împreună cu cetele mucenicilor; trupul tău aruncat fără de cinste zăcea la pământ, iar oarecare din credincioşi noaptea mergând l-au luat şi l-au îngropat, cântând toţi lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
După îngroparea ta, credincioasa sluga ta Lupu, spre semnul dragostei, luând haina şi inelul muiate în sângele tău, sfinte, multe feluri de boli prin ele se tămăduiau şi duhurile cele necurate se goneau; de care minune înştiinţându-se tot Tesalonicul, necredinciosul împărat Maximian a poruncit ca şi pe fericitul Lupu să-l prindă şi să-i taie capul; şi aşa sluga cea bună după stăpânul său, adică după tine, Sfinte Dimitrie, s-a dus la Domnul; pentru care noi îţi cântăm aşa:
Bucură-te, că trupul tău străpuns fiind a rămas jos;
Bucură-te, că Iisus creştetul tău l-a încununat frumos;
Bucură-te, că nevoinţa ta cea mucenicească acum ai săvârşit;
Bucură-te, căci cu mucenicii în locaşurile cereşti eşti preamărit;
Bucură-te, că de la pământ la cele cereşti te-ai ridicat;
Bucură-te, căci cu mucenicii dimpreună te-ai numărat;
Bucură-te, că lui Lupu, credincioasa sluga ta, haina şi inelul tău i-ai dat;
Bucură-te, că prin ele feluri de boli ai vindecat;
Bucură-te, că şi lui din porunca lui Maximian i s-a tăiat capul;
Bucură-te, că el, după tine, stăpânului său, a urmat;
Bucură-te, cel ce credincioşilor eşti izvor de minuni nedeşertat;
Bucură-te, că demonilor eşti rană anevoie de vindecat;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul al 9-lea
Deasupra mormântului tău, sfinte, fiind zidită o biserică mică, în care se săvârşeau multe minuni şi feluri de vindecări bolnavilor se da, un boier credincios, anume Leontie, din părţile Iliricului, de boală grea fiind cuprins, adus şi pus fiind unde sfintele tale moaşte erau în pământ ascunse, îndată a dobândit tămăduire, sculându-se sănătos; pentru care, mulţumind lui Dumnezeu şi pe tine, Sfinte Mucenice Dimitrie, preamărindu-te, a cântat: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Vrând vindecatul boier Leontie a zidi o biserică mare şi frumoasă, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, spre semn de mulţumire, dărâmând pe cea mai mică, a început a săpa şanţurile spre temelie. Dar, o minune! A aflat sfintele tale moaşte întregi şi nestricate, curgând din ele mir binemirositor, unde, adunându-se poporul, cu bucurie scoţându-le din pământ, mulţime nenumărată de bolnavi se tămăduia; iar Leontie, plin de veselie, ridicând degrab la acel loc biserică frumoasă şi minunată, într-însa a pus cinstitele tale moaşte, în raclă de mult preţ; deci, bucurându-ne şi noi de aceasta, grăim către tine aşa:
Bucură-te, că pe Leontie de boală grea l-ai vindecat;
Bucură-te, că el spre mulţumire biserică în numele tău a ridicat;
Bucură-te, că tu har de a face minuni de la Dumnezeu ai luat;
Bucură-te, că trupul tău iarăşi nouă l-ai dat;
Bucură-te, că îndată ce din pământ s-a ivit, mir de bună mireasmă la toţi a tins;
Bucură-te, că pe mulţi de felurite boli i-ai izbăvit;
Bucură-te, că înăuntrul bisericii cu cinste de preoţi s-a aşezat;
Bucură-te, căci credincioşii de aceasta s-au bucurat;
Bucură-te, că întregi sfintele tale moaşte se păzesc;
Bucură-te, că cei ce pătimesc şi cu credinţă năzuiesc la ele, se tămăduiesc;
Bucură-te, vas de mir neîmpuţinat şi de feluri de boli vindecător;
Bucură-te, că pentru toţi eşti de daruri împărţitor;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul al 10-lea
Binecredinciosul Leontie, voind a se întoarce la Iliric, a vrut să ia o parte din sfintele tale moaşte, ca şi acolo în patria sa să zidească o biserică în numele tău, sfinte; iar tu, arătându-te, l-ai certat, ca să nu îndrăznească a lua ceva, iar el luând numai giulgiul muiat în sângele tău şi o parte din aurării, în raclă de aur le-a pus şi, ducându-se, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Minuni multe făcând tu, sfinte, prin giulgiul tău, lui Leontie arătându-te pe cale, l-ai izbăvit de furtuna ce-l ameninţa şi vrând cu ai săi a trece râul Istrului, i-ai spus să ia racla cu giulgiul în mâinile sale şi să nu se teamă; asemenea şi tuturor celor ce năzuiesc cu credinţă la tine le eşti de obşte folositor şi grabnic ajutător; pentru care-ţi cântăm aşa:
Bucură-te, că pe Leontie, ce din sfintele tale moaşte a vrut să ia, l-ai certat;
Bucură-te, că giulgiul muiat în sângele tău, spre mângâierea lui l-ai dat;
Bucură-te, că de furtuna ce-l ameninţa, arătându-te, l-ai izbăvit;
Bucură-te, căci cu giulgiul râul fără vătămare l-a trecut;
Bucură-te, că el, sosind la Sirmion, în biserica ce zidise ţie, acest odor a dat;
Bucură-te, că şi acolo mulţi se îndulciră de minuni şi tămăduiri;
Bucură-te, că pe Marian, eparhul Iliricului, de bubă grea l-ai tămăduit;
Bucură-te, că pe unul ce era îndrăcit l-ai izbăvit;
Bucură-te, că pe altul ce îi curgea sânge l-ai izbăvit;
Bucură-te, că foametea ce era în cetatea ta o ai potolit;
Bucură-te, că pe locuitorii ei, prin primejdia ce-i ameninţa, i-ai izbăvit;
Bucură-te, că celor ce vindeau grâu, arătându-te aievea, le-ai poruncit să înoate spre Tesalonic;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul al 11-lea
Sfeşnic cu totul luminos fiind cinstitele tale moaşte, Izvorâtorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, pus în sfeşnicul bisericii, luminează pe toţi cei ce cu credinţă aleargă la ele; deci de un dar ca acesta să nu ne lipseşti şi pe noi, sfinte, cei ce cu dragoste ne aflăm stând înaintea sfintei tale icoane; cu multă smerenie închinându-ne, cerem a fi scutiţi de orice potrivnice întâmplări, iar mai ales de înfricoşătoarea groază a cutremurului şi a ne învăţa să cântăm lui Dumnezeu, dimpreună cu tine: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Evlaviosul împărat Justinian a trimis în Tesalonic bărbaţi cinstiţi să ia o parte din sfintele moaşte, spre sfinţirea bisericii pe care din nou o zidise; ajungând ei la Tesalonic şi de racla ta apropiindu-se, o, minune! deodată a ieşit foc şi scântei de văpaie spre toţi slobozind şi un glas din foc înfricoşător zicând: staţi şi nu îndrăzniţi; iar ei, spăimântaţi, de frică au căzut şi întorcându-se au spus împăratului cele ce s-au făcut, aducând întru mirare pe toţi; pentru care te lăudăm aşa:
Bucură-te, că foc de scântei şi văpaie s-au văzut din racla sfintelor tale moaşte;
Bucură-te, că minunea aceasta pe mulţi i-a îngrozit;
Bucură-te, că în vis lui Onisifor, aprinzătorului de lumini, te-ai arătat;
Bucură-te, că fapta sa, cu iubire de oameni, o ai mustrat;
Bucură-te, că ai poruncit lui să o părăsească şi să se pocăiască;
Bucură-te, că pe el l-ai făcut a se ruşina, trezindu-se din somn;
Bucură-te, că a doua oară iarăşi aievea l-ai mustrat;
Bucură-te, că de glasul tău ca de un tunet la pământ zăcea ca un mort;
Bucură-te, că venindu-şi el întru sineşi singur a mărturisit fapta sa;
Bucură-te, că spăimântându-l, singur a spus tuturor mustrarea ta;
Bucură-te, căci cu minunile tale pe popor ai veselit;
Bucură-te, că vrei ca toţi să se mântuiască de la Dumnezeu;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul al 12-lea
Stând înaintea lui Hristos, Cel ce te-a întărit spre pătimire, prea-lăudate Mare Mucenice Dimitrie, de la Dânsul dar ai luat a vindeca pe toţi de patimile sufleteşti şi trupeşti; rugămu-ne deci ţie, sfinte, ca cel ce ai îndrăzneală multă, nu înceta mijlocindu-ne sufletească mântuire nouă, celor ce cinstim a ta pomenire şi cântăm neîncetat: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cu cântări cinstim pomenirea ta, fericim chinurile tale şi îndelungă răbdarea ta, mărim şi lăudăm minunile tale, vitejia şi bărbăţia ta cea nebiruită; bine te cuvântăm ca pe un mare ajutător şi păzitor lumii, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie, şi din inimă grăim ţie acestea:
Bucură-te, că pe episcopul cel prins de barbari l-ai slobozit;
Bucură-te, că pe el la cetatea ta Tesalonic l-ai povăţuit;
Bucură-te, că pe cele două fecioare, ce au cusut chipul tău, le-ai izbăvit;
Bucură-te, că pe răpitorul lor l-ai batjocorit;
Bucură-te, că degrabă le-ai adus pe ele, dimpreună cu chipul, la biserica din Tesalonic;
Bucură-te, că acel chip înaintea altarului spre lauda ta s-a pus;
Bucură-te, că văzându-se ele deşteptate lângă mormântul tău s-au bucurat;
Bucură-te, că cei adunaţi acolo, pentru minune au săltat;
Bucură-te, că de multe ori cetatea ta de năvălirea barbarilor o ai izbăvit;
Bucură-te, că pe mulţi din robia barbarilor i-ai slobozit;
Bucură-te, că dimpreună cu îngerii eşti vorbitor;
Bucură-te, că tuturor de obşte către Stăpânul ne eşti mijlocitor;
Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
Condacul al 13-lea
O, răbdătorule de chinuri al lui Hristos, Izvorâtorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, această a noastră rugăciune, ce aducem ţie acum cu umilinţă, primeşte-o, şi de bolile sufleteşti şi trupeşti şi de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, cu rugăciunile tale cele bineprimite către Dumnezeu, ne păzeşte, ca împreună cu tine în veacul ce va să fie, să cântăm Lui: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori)
Apoi iarăşi se zice Icosul cel dintâi: Credinţa adevărată... şi Condacul întâi: Învăţătorului dreptslăvitoarei credinţe... şi se face otpustul.