Rugăciuni, înainte de Sfânta Împărtăşanie !
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Canonul Sfintei Împărtăşiri
Cântarea 1:
Spre iertarea păcatelor să-mi fie mie Preacuratul Tău Trup și dumnezeiescul Tău Sânge, și spre împărtășirea cu Duhul Sfânt, și spre viața de veci, Iubitorule de oameni, și spre îndepărtarea durerilor și a necazurilor.
Tămăduiește rănile sufletului meu, Doamne, și mă sfințește tot și mă învrednicește, Stăpâne, să fiu părtaș dumnezeieștii Tale Cine celei de taină eu, ticălosul.
Cuvinte al lui Dumnezeu și Dumnezeule, cărbunele Trupului Tău să-mi fie mie, întunecatului, spre luminare, și Sângele Tău spre curățirea întinatului meu suflet.
Ca, înstrăinându-mă de patimi, să am adăugirea harului Tău și întărirea vieții, prin împărtășirea cu Sfintele Tale Taine, Hristoase.
Izbăvește-mă de patimi, de vrăjmași, de nevoi și de tot necazul, pe mine, cel ce mă apropii acum cu cutremur, cu dragoste și cu sfială, Iubitorule de oameni, de Tainele Tale cele nemuritoare și dumnezeiești, și-Ți cânt Ție: Bine ești cuvântat, Doamne, Dumnezeul părinților noștri.
Către a Ta milostivire alergând, Bunule, cu frică strig către Tine: Petrece întru mine, Mântuitorule, și eu întru Tine, precum ai zis; că iată, îndrăznind spre mila Ta, mănânc Trupul Tău și beau Sângele Tău.
Cu sufletul și cu trupul să mă sfințesc, Stăpâne, să mă luminez, să mă mântuiesc, să-Ți fiu Ție locaș prin împărtășirea Sfintelor Taine, avându-Te pe Tine locuitor întru mine, împreună cu Tatăl și cu Duhul, Făcătorule de bine, Mult-milostive.
Întru strălucirile sfinților Tăi, cum voi intra eu, nevrednicul? Că, de voi îndrăzni să intru în cămară, haina mă vădește, că nu este de nuntă, și voi fi legat și lepădat de îngeri. Ci curățește, Doamne, întinăciunea sufletului meu și mă mântuiește, ca un Iubitor de oameni.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...
Tatăl nostru, Care ești în ceruri,
sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer
așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă
astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm
greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de
cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse
Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin
Doamne, miluiește(de 12 ori), Veniți să ne închinăm... (de trei ori), apoi Psalmul 50,Și îndată:
Canonul Sfintei Împărtăşiri
Acest canon face parte din Rânduiala Sfintei Împărtășiri.
Cântarea 1:
Irmos: Veniți, popoare, să cântăm...
Stih: Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
P
âine a vieții celei veșnice să-mi fie mie Trupul Tău cel sfânt,
Milostive Doamne, și scump Sângele Tău, și tămăduire durerilor celor
de multe feluri.
Stih: Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.
Învrednicește-mă, Stăpâne, pe mine,
nevrednicul, să mănânc Trupul Tău cel preacurat și să beau Sângele Tău
cel preascump, cu credință și cu dragoste.
Slavă...,
Întinat fiind cu lucruri netrebnice,
eu, ticălosul, nu sunt vrednic să mă împărtășesc cu preacuratul Tău
Trup și cu dumnezeiescul Tău Sânge, Hristoase; ci fă-mă vrednic de
aceasta.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Dumnezeiască Mireasă, ceea ce ești
bună și binecuvântată, care ai odrăslit Spicul cel nearat spre mântuire
lumii, învrednicește-mă ca, mâncându-L pe Acesta, să mă mântuiesc.
Cântarea 3:
Irmos: Pe piatra credinței întărindu-mă...
D
ă-mi, Hristoase, picături de lacrimi, care să-mi curățească necurăția
inimii mele, ca, fiind curățit, în cuget curat, cu credință și cu frică
să vin, Stăpâne, spre împărtășirea Darurilor Tale.Spre iertarea păcatelor să-mi fie mie Preacuratul Tău Trup și dumnezeiescul Tău Sânge, și spre împărtășirea cu Duhul Sfânt, și spre viața de veci, Iubitorule de oameni, și spre îndepărtarea durerilor și a necazurilor.
Slavă...,
Doamne, învrednicește-mă să mă
împărtășesc fără de osândă cu preacurat Trupul Tău și cu scumpul Tău
Sânge, și să slăvesc bunătatea Ta.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Preacurată, ceea ce ești masă a Pâinii
Vieții, care S-a pogorât de sus, pentru milă, și a dăruit lumii viață
nouă, învrednicește-mă acum și pe mine, nevrednicul, să gust cu frică
din Acesta și să fiu viu.
Doamne, miluiește (de trei ori).
Sedealna:
Foc și lumină să-mi fie mie primirea
Preacuratelor și de viață făcătoarelor Tale Taine, Mântuitorule,
arzând neghina păcatelor și luminându-mă peste tot, spre cuvântarea
de Dumnezeu cea adevărată; că nu voi da înșelăciunii vrăjmașului cele
sfinte, nici Îți voi da sărutare înșelătoare, ci ca desfrânata,
căzând înaintea Ta, și ca tâlharul, mărturisindu-mă, strig către
Tine: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta.
Cântarea 4:
Irmos: Venit-ai din Fecioară...
Î
ntrupându-Te, Mult-milostive, voit-ai a Te da spre junghiere, ca un
miel, pentru păcatele noastre. Pentru aceasta mă rog Ție să curățești
și păcatele mele.Tămăduiește rănile sufletului meu, Doamne, și mă sfințește tot și mă învrednicește, Stăpâne, să fiu părtaș dumnezeieștii Tale Cine celei de taină eu, ticălosul.
Slavă...
Să stăm toți cu frică și cu cutremur,
ținând ochii inimii sus și strigând către Mântuitorul: Întărește-ne și
ne înțelepțește, Milostive Doamne, întru frica Ta.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Fă și mie milostiv pe Cel ce L-ai
purtat în pântecele tău, stăpână, și mă păzește pe mine, robul tău,
neîntinat și fără de prihană, ca, primind înăuntrul meu Mărgăritarul
cel duhovnicesc, să mă sfințesc.
Cântarea 5:
Irmos: Dătătorule de lumină...
P
recum ai zis mai înainte, Hristoase, fii acum cu smeritul robul Tău și
petrece întru mine, precum ai făgăduit, că, iată, mănânc Trupul Tău
cel dumnezeiesc și beau Sângele Tău.Cuvinte al lui Dumnezeu și Dumnezeule, cărbunele Trupului Tău să-mi fie mie, întunecatului, spre luminare, și Sângele Tău spre curățirea întinatului meu suflet.
Slavă...,
Având suflet întinat și buze necurate,
nu cutez să mă apropii de Tine, Hristoase, și să primesc Trupul Tău; ci
fă-mă vrednic de aceasta.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Marie, Maica lui Dumnezeu, care ești
sălaș scump al bunei miresme, cu rugăciunile tale fă-mă vas ales pentru
a mă împărtăși cu Sfintele Taine ale Fiului tău.
Cântarea 6:
Irmos: Întru adâncul păcatelor...
M
intea și sufletul, inima și trupul, sfințește-mi-le, Mântuitorule, și
mă învrednicește fără de osândă, Stăpâne, să mă apropii de
înfricoșătoarele Tale Taine.Ca, înstrăinându-mă de patimi, să am adăugirea harului Tău și întărirea vieții, prin împărtășirea cu Sfintele Tale Taine, Hristoase.
Slavă...,
Cu frică și cu cutremur să ne
apropiem toți de dumnezeieștile Taine ale lui Hristos și să primim
adevăratul și sfântul Lui Trup și adevăratul, sfântul și scumpul Lui
Sânge.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Dumnezeule, Cuvântul lui Dumnezeu cel
Sfânt, sfințește-mă acum cu totul pe mine, cel ce vin către
dumnezeieștile Tale Taine, pentru rugăciunile Sfintei Maicii Tale.
Apoi: Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă..., Și acum...
Condacul:
Podobie: Cele de sus...
Să nu mă treci cu vederea, Hristoase,
pe mine, cel ce primesc Pâinea, adică Trupul Tău, și dumnezeiescul Tău
Sânge, și mă împărtășesc cu Preacuratele și înfricoșătoarele Tale
Taine, Stăpâne; să nu-mi fie mie, ticălosului, spre osândă, ci spre
viața veșnică și fără de moarte.
Cântarea 7:
Irmosul: Chipului celui de aur...
Î
mpărtășirea nemuritoarelor Tale Taine, Hristoase, să-mi fie mie acum
izvor de bunătăți, lumină, viață, nepătimire și solire spre
adăugirea și înmulțirea dumnezeieștii Tale bunătăți, ca să Te slăvesc
pe Tine, Cel ce singur ești bun.Izbăvește-mă de patimi, de vrăjmași, de nevoi și de tot necazul, pe mine, cel ce mă apropii acum cu cutremur, cu dragoste și cu sfială, Iubitorule de oameni, de Tainele Tale cele nemuritoare și dumnezeiești, și-Ți cânt Ție: Bine ești cuvântat, Doamne, Dumnezeul părinților noștri.
Slavă...,
Suflete al meu ticălos, suflete
pătimaș, înspăimântează-te văzând preaslăvitele Taine; lăcrimează
suspinând și bătându-te în piept, strigă și zi: Doamne, curățește-mă
pe mine, desfrânatul.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Ceea ce ai născut pe Mântuitorul
Hristos mai presus de minte, de Dumnezeu dăruită, ție, celei curate,
mă rog acum eu, robul tău cel necurat: Pe mine, cel ce voiesc să mă
apropii acum de Tainele cele Preacurate, curățește-mă întru totul de
întinăciunea trupului și a sufletului.
Cântarea 8:
Irmos: Pe Cel ce în cuptorul cel cu foc...
C
ereștilor, înfricoșătoarelor și Sfintelor Tale Taine, Hristoase, și
Cinei Tale celei dumnezeiești și de taină și pe mine, cel deznădăjduit,
acum părtaș a fi mă învrednicește, Dumnezeule, Mântuitorul meu.Către a Ta milostivire alergând, Bunule, cu frică strig către Tine: Petrece întru mine, Mântuitorule, și eu întru Tine, precum ai zis; că iată, îndrăznind spre mila Ta, mănânc Trupul Tău și beau Sângele Tău.
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Mă cutremur, primind focul, să nu mă
aprind ca ceara și ca iarba. O, înfricoșătoare Taină! O,
milostivire a lui Dumnezeu! Cum eu, tină fiind, mă împărtășesc cu
dumnezeiescul Trup și Sânge și mă fac fără stricăciune!
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Cu adevărat, Maica lui Dumnezeu, în
pântecele tău S-a copt Pâinea cea dumnezeiască a Vieții, păzind
nevătămat pântecele tău cel nevinovat. Pentru aceasta te lăudăm pe
tine ca pe hrănitoarea noastră, întru toți vecii.
Cântarea 9:
Irmos: Fiul Părintelui celui fără de început...
B
un este Domnul, gustați și vedeți; că de demult, pentru noi, precum
suntem noi făcându-Se, și o dată pe Sine Părintelui Său ca jertfă
aducându-Se, pururea Se junghie, sfințind pe cei ce se împărtășesc
cu Dânsul.Cu sufletul și cu trupul să mă sfințesc, Stăpâne, să mă luminez, să mă mântuiesc, să-Ți fiu Ție locaș prin împărtășirea Sfintelor Taine, avându-Te pe Tine locuitor întru mine, împreună cu Tatăl și cu Duhul, Făcătorule de bine, Mult-milostive.
Slavă...,
Ca focul și ca lumina să-mi fie mie
Trupul și Sângele Tău cel scump, Mântuitorul meu, arzând materia
păcatului și mistuind spinii patimilor și luminându-mă tot pe
mine, cel ce mă închin Dumnezeirii Tale.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Dumnezeu S-a întrupat din
sângiuirile tale cele curate. Pentru aceasta te laudă pe tine,
stăpână, tot neamul și te slăvește mulțimea îngerilor, că prin tine au
văzut pe Cel ce stăpânește toate, luând ființă omenească.
Psalmul 22
Al lui David.
D
omnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc de pășune, acolo m-a
sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors,
povățuitu-m-a pe căile dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla
în mijlocul morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești. Toiagul
Tău și varga Ta, acestea m-au mângâiat.Gătit-ai masă înaintea mea,
împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu și paharul
Tău este adăpându-mă ca un puternic. Și mila Ta mă va urma în toate
zilele vieții mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de
zile.
Psalmul 23
Al lui David.
A
l Domnului este pământul și plinirea lui; lumea și toți cei ce locuiesc
în ea.Acesta pe mări l-a întemeiat pe el și pe râuri l-a așezat pe
el.Cine se va sui în muntele Domnului Și cine va sta în locul cel sfânt
al Lui? Cel nevinovat cu mâinile și curat cu inima, care n-a luat în
deșert sufletul său și nu s-a jurat cu vicleșug aproapelui său. Acesta
va lua binecuvântare de la Domnul și milostenie de la Dumnezeu,
Mântuitorul său. Acesta este neamul celor ce-L caută pe Domnul, al celor
ce caută fața Dumnezeului lui Iacob. Ridicați, căpetenii, porțile
voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul
slavei. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul Cel tare și puternic,
Domnul Cel tare în război. Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă
ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei. Cine este
acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei.
Psalmul 115
C
rezut-am, pentru aceea am grăit, iar eu m-am smerit foarte. Eu am zis
întru uimirea mea: Tot omul este mincinos! Ce voi răsplăti Domnului
pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua și numele
Domnului voi chema. Făgăduințele mele le voi plini Domnului, înaintea a
tot poporul Său. Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioșilor
Lui. O, Doamne, eu sunt robul Tău, eu sunt robul Tău și fiul roabei
Tale; rupt-ai legăturile mele. Ție-Ți voi jertfi jertfă de laudă și
numele Domnului voi chema. Făgăduințele mele le voi plini Domnului,
înaintea a tot poporul Lui, în curțile casei Domnului, în mijlocul
tău, Ierusalime.
Slavă..., Și acum..., Aliluia (de trei ori) și trei metanii.Și aceste tropare:
Fărădelegile mele trece-le cu
vederea, Doamne, Cel ce Te-ai născut din Fecioară, și curățește inima
mea, făcând-o biserică a Preacuratului Tău Trup și Sânge, și nu mă
lepăda pe mine de la fața Ta, Cel ce ai nemăsurată mare milă.
Slavă...,
Spre împărtășirea Sfintelor Tale Taine
cum voi îndrăzni eu, nevrednicul? Că de voi cuteza să mă apropii de
Tine, laolaltă cu cei vrednici, haina mă vădește că nu este de cină și
osândă voi pricinui prea păcătosului meu suflet; ci curățește, Doamne,
necurăția sufletului meu și mă mântuiește, ca un iubitor de oameni.
Și acum...,
Mare este mulțimea greșelilor mele,
Născătoare de Dumnezeu. La tine alerg, Curată, mântuire trebuindu-mi.
Cercetează neputinciosul meu suflet și te roagă Fiului tău și
Dumnezeului nostru să-mi dăruiască iertare de relele ce am făcut,
ceea ce ești una binecuvântată.
Iar în Sfânta și Marea Joi, se zice acesta:
Când măriții ucenici, la spălarea
Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de
argint îmbolnăvindu-se, s-a întunecat și judecătorilor celor fără
de lege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule
de avuții, pe cel ce pentru acestea spânzurare și-a agonisit; fugi de
sufletul nesățios, care a îndrăznit unele ca acestea asupra
Învățătorului, Cel ce ești spre toți bun, Doamne, slavă Ție!
Apoi: Doamne, miluiește (de 40 de ori) și metanii câte vei putea. După aceasta, zicând aceste stihuri, fii cu luare-aminte spre îndreptarea ta:
Trupul Stăpânului vrând să-L primești spre hrană,
Fii cu frică să nu te arzi, că foc este;
Sângele Lui vrând să-L bei spre împărtășire,
Mergi și cu cei ce te-au mâhnit te împacă,
Și așa îndrăznește de ia hrana sfântă.
Vrând să te-mpărtășești cu Jertfa cea de Taină,
Cu al Stăpânului Trup făcător de viață,
Întru acest chip te roagă cu cutremur:
Fii cu frică să nu te arzi, că foc este;
Sângele Lui vrând să-L bei spre împărtășire,
Mergi și cu cei ce te-au mâhnit te împacă,
Și așa îndrăznește de ia hrana sfântă.
Vrând să te-mpărtășești cu Jertfa cea de Taină,
Cu al Stăpânului Trup făcător de viață,
Întru acest chip te roagă cu cutremur:
Rugăciunea întâi, a Sfântului Vasile cel Mare:
S
tăpâne Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ești
izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și
nevăzută, Fiul Tatălui celui fără de început, Cel ce ești
împreună-veșnic cu Dânsul și împreună fără de început, Care pentru
multa bunătate, în zilele cele din urmă, ai purtat Trup și Te-ai
răstignit, și Te-ai jertfit pentru noi, cei nemulțumitori și
nerecunoscători, și cu Sângele Tău ai înnoit firea noastră cea stricată
prin păcat, Însuți Împărate, Cel ce ești fără de moarte, primește și
pocăința mea, a păcătosului, și pleacă urechea Ta către mine și
ascultă graiurile mele, că am greșit, Doamne; greșit-am la cer și
înaintea Ta și nu sunt vrednic a căuta spre înălțimea slavei Tale. Că
am mâniat bunătatea Ta, călcând învățăturile Tale și neascultând
poruncile Tale. Ci Tu, Doamne, fără răutate fiind, Îndelung-răbdător
și Mult-milostiv, nu m-ai dat pe mine să pier cu fărădelegile mele,
în tot chipul așteptând întoarcerea mea. Că Tu ai zis, Iubitorule
de oameni, prin proorocul Tău: „Cu vrere nu voiesc moartea
păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu”. Că nu vrei, Stăpâne,
să pierzi făptura mâinilor Tale, nici nu voiești pierderea oamenilor,
„ci vrei ca toți să se mântuiască și la cunoștința adevărului să
vină”. Pentru aceasta și eu, deși sunt nevrednic cerului și
pământului și acestei vieți trecătoare, pentru că m-am supus cu totul
păcatului și m-am făcut rob dezmierdărilor și am necinstit chipul
Tău, dar fiind făptura și zidirea Ta, nu deznădăjduiesc de a mea
mântuire, eu ticălosul, ci, nădăjduind în milostivirea Ta cea fără
de margini, vin către Tine: Primește-mă deci și pe mine, Iubitorule de
oameni Hristoase, ca pe desfrânata și ca pe tâlharul, ca pe vameșul și
ca pe fiul cel pierdut, și ridică sarcina cea grea a păcatelor mele, Cel
ce ridici păcatul lumii și tămăduiești neputințele oamenilor; Cel ce
chemi la Tine pe cei osteniți și împovărați și le dai odihnă; Cel ce
n-ai venit să chemi la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, și mă
curățește de toată necurăția trupului și a sufletului. Învață-mă să
săvârșesc sfințenie întru frica Ta, ca, întru curată mărturisirea
cugetului meu, primind părticica Sfintelor Tale Taine, să mă unesc cu
Sfântul Tău Trup și Sânge și să Te am pe Tine locuind și petrecând întru
mine împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh. Așa, Doamne, Iisuse
Hristoase, Dumnezeul meu, să nu-mi fie mie spre osândă împărtășirea
Preacuratelor și de viață făcătoarelor Tale Taine, nici să ajung
neputincios cu sufletul și cu trupul, împărtășindu-mă cu nevrednicie;
ci dă-mi, până la suflarea mea cea mai de pe urmă, fără de osândă să
primesc părticica Sfintelor Tale Taine, spre împărtășirea cu Duhul
Sfânt, ca merinde pentru viața de veci și spre răspuns bine primit la
înfricoșătorul Tău scaun de judecată, ca și eu, dimpreună cu toți
aleșii Tăi, să fiu părtaș bunătăților Tale celor nestricăcioase, pe
care le-ai gătit, Doamne, celor ce Te iubesc pe Tine, întru care ești
preaslăvit în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a doua, a Sfântului Ioan Gură de Aur:
D
oamne, Dumnezeul meu, știu că nu sunt vrednic, nici în stare ca să
intri sub acoperământul casei sufletului meu, pentru că este cu totul
pustiu și surpat și nu afli în mine loc potrivit ca să-Ți pleci capul.
Ci, precum din înălțime Te-ai plecat pentru noi, pleacă-Te și acum
spre smerenia mea. Și, precum ai binevoit a Te culca în peșteră și în
ieslea necuvântătoarelor, așa binevoiește a intra și în ieslea
necuvântătorului meu suflet și în întinatul meu trup. Și, precum n-ai
socotit lucru nevrednic a intra și a cina împreună cu păcătoșii în casa
lui Simon cel lepros, așa binevoiește a intra și în casa smeritului,
leprosului și păcătosului meu suflet. Și, precum n-ai îndepărtat pe
desfrânata cea păcătoasă, cea asemenea mie, care a venit și s-a atins
de Tine, așa Te milostivește și de mine, păcătosul, care vin să mă
ating de Tine. Și, precum nu Te-ai scârbit de întinata și necurata ei
gură, ce Te-a sărutat, așa nu Te scârbi nici de întinata și mai
necurata mea gură, nici de buzele mele cele necurate și pângărite și de
limba mea cea cu totul necurată. Ci să-mi fie mie cărbunele
Preasfântului Tău Trup și al Scumpului Tău Sânge spre sfințire și
spre luminare, spre însănătoșirea smeritului meu suflet și trup,
spre ușurarea greutății greșelilor mele celor multe, spre paza de toată
lucrarea diavolească, spre îndepărtarea și mutarea răului și
vicleanului meu obicei, spre omorârea patimilor, spre plinirea
poruncilor Tale, spre adăugirea dumnezeiescului Tău har și spre
dobândirea împărăției Tale. Că nu vin la Tine ca un nepăsător,
Hristoase Dumnezeule, ci încrezându-mă în bunătatea Ta cea nespusă
și ca nu cumva, rămânând departe prea multă vreme de împărtășirea Ta,
să fiu prins de lupul cel înțelegător. Pentru aceasta mă rog Ție, Cel
ce singur ești sfânt, Stăpâne: Sfințește-mi sufletul și trupul, mintea
și inima, rărunchii și măruntaiele; înnoiește-mă tot și
înrădăcinează frica Ta întru mădularele mele și sfințenia Ta fă-o
neștearsă de la mine. Și-mi fii mie ajutător și folositor, îndreptând
în pace viața mea și învrednicindu-mă a sta de-a dreapta Ta, cu
sfinții Tăi, pentru rugăciunile și mijlocirile Preacuratei Maicii
Tale și ale slujitorilor Tăi celor fără trup, ale preacuratelor
puteri, și pentru ale tuturor sfinților, care din veac au bineplăcut
Ție. Amin.
Rugăciunea a treia, a Sfântului Simeon Metafrastul:
D
oamne, Cel ce singur ești curat și fără stricăciune, Care, pentru
nespusa milostivire a iubirii de oameni ai luat toată firea noastră
din curatele și fecioreștile sângiuiri ale celei ce Te-a născut pe Tine
mai presus de fire, cu venirea Dumnezeiescului Duh și cu bunăvoirea
Tatălui celui de-a pururea veșnic, Hristoase Iisuse, înțelepciunea lui
Dumnezeu, pacea și puterea; Cel ce ai primit cu trupul Tău patimile cele
de viață făcătoare și mântuitoare: crucea, piroanele, sulița,
moartea, omoară-mi patimile cele trupești, care îmi strică sufletul.
Cel ce cu îngroparea Ta ai prădat împărăția iadului, îngroapă-mi
sfaturile mele cele viclene prin gânduri bune și risipește duhurile
cele viclene. Cel ce cu învierea Ta cea de a treia zi și de viață
purtătoare ai ridicat pe strămoșul cel căzut, ridică-mă și pe mine, cel
ce am alunecat în păcat, punându-mi înainte chipuri de pocăință. Cel
ce cu preaslăvită înălțarea Ta la cer ai îndumnezeit trupul pe care
L-ai luat și L-ai cinstit cu șederea de-a dreapta Tatălui,
învrednicește-mă prin împărtășirea Sfintelor Tale Taine să dobândesc
partea cea de-a dreapta a celor mântuiți. Cel ce prin pogorârea
Mângâietorului Duh ai făcut vase cinstite pe Sfinții Tăi Ucenici,
arată-mă și pe mine a fi locaș al venirii Lui. Cel ce vei veni iarăși să
judeci toată lumea întru dreptate, binevoiește să Te întâmpin și eu
pe nori, pe Tine, Judecătorul și Făcătorul meu, împreună cu toți
sfinții Tăi, ca neîncetat să Te slăvesc și să Te laud pe Tine, împreună
cu Părintele Tău cel fără de început și cu Preasfântul și Bunul și
de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a patra, a Sfântului Simeon Metafrastul:
P
recum voi sta înaintea înfricoșătorului și nefățarnicului Tău scaun
de judecată, Hristoase Dumnezeule, primind întrebare și dând răspuns de
relele ce am făcut, așa și astăzi, mai înainte de a sosi ziua
osândirii mele, stând la sfântul Tău altar, înaintea Ta și înaintea
înfricoșătorilor și sfinților Tăi îngeri, fiind înduplecat de
mărturia cugetului, pun înainte faptele mele cele rele și fărădelegile,
dându-le pe față și vădindu-le. Ci vezi, Doamne, smerenia mea și-mi
iartă toate păcatele mele; vezi că s-au înmulțit mai mult decât perii
capului meu fărădelegile mele. Căci ce rău n-am săvârșit? Ce păcat n-am
făcut? Ce rău nu mi-am închipuit în sufletul meu? Că iată și cu faptele
am făcut desfrânare și preadesfrânare, mândrie, trufie, batjocură,
hulă, vorbă deșartă, înfierbântare la râs, beție, lăcomie a pântecelui,
mâncare fără măsură, răutate, pizmă, iubire de argint, iubire de
avuție, cămătărie, iubire de mine însumi, iubire de mărire, răpire,
nedreptate, agonisire de rușine, invidie, grăire de rău, fărădelege;
toate simțirile și toate mădularele mi le-am întinat și le-am
stricat și de nici o treabă le-am făcut, ajungând cu totul sălaș
diavolului. Și știu, Doamne, că fărădelegile mele au covârșit capul
meu, dar mulțimea îndurărilor Tale este neasemănată, și mila
bunătății Tale cea fără de răutate este nespusă și nu este nici un
păcat care să biruiască iubirea Ta de oameni. Pentru aceasta,
Preaminunate Împărate, fără de răutate Doamne, fă minunate milele
Tale spre mine păcătosul; arată-mi puterea bunătății Tale, arată-mi
tăria milostivirii Tale celei îndurate și mă primește pe mine,
păcătosul, cel ce mă întorc; primește-mă cum ai primit pe fiul cel
pierdut, pe tâlharul și pe desfrânata. Primește-mă pe mine cel ce peste
măsură Ți-am greșit și cu cuvântul și cu fapta și cu pofta cea fără de
cale și cu gândul cel dobitocesc. Și, precum ai primit pe cei ce au
venit în ceasul al unsprezecelea, care nimic vrednic n-au lucrat, așa mă
primește și pe mine, păcătosul; că mult am greșit și m-am spurcat și am
scârbit Duhul Tău cel Sfânt și am mâniat milostivirea Ta cea
iubitoare de oameni, cu fapta, cu cuvântul și cu gândul, noaptea și
ziua, pe față și într-ascuns, cu voie și fără de voie. Și știu că vei
pune înaintea mea păcatele mele în același chip în care le-am făcut, și
mă vei întreba de cele ce cu știință, fără de iertare, am greșit. Ci,
Doamne, nu cu judecata Ta cea dreaptă, nici cu mânia Ta să mă mustri pe
mine și nici cu urgia Ta sa mă pedepsești. Miluiește-mă, Doamne, că nu
sunt numai neputincios, ci și zidirea Ta sunt. Că Tu, Doamne, ai
întărit peste mine frica Ta, dar eu am făcut răutate înaintea Ta. Ție
Unuia am greșit; dar Te rog să nu intri la judecată cu robul Tău. Că de
vei căuta la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea sta înaintea
Ta? Că eu sunt adâncul păcatului și nu sunt vrednic, nici în stare a
căuta și a privi înălțimea cerului, din pricina mulțimii păcatelor
mele celor fără de număr; că toate lucrurile rele și închipuirile și
meșteșugirile diavolești, toată răutatea iadului, îndemnurile spre
păcat, dezmierdările și alte patimi nenumărate n-au lipsit de la
mine. Căci, cu ce fel de păcate nu m-am stricat? De care rele n-am fost
prins? Tot păcatul l-am făcut, toată desfătarea neiertată am lăsat să
intre în sufletul meu. Netrebnic m-am făcut înaintea Ta, Dumnezeul
meu, și înaintea oamenilor. Cine mă va ridica pe mine, cel ce am căzut
întru atâtea păcate rele? Doamne, Dumnezeul meu, spre Tine
nădăjduiesc. De mai este pentru mine nădejde de mântuire, de
biruiește iubirea Ta de oameni mulțimea fărădelegilor mele, fii mie
Mântuitor și, după îndurările și milele Tale, slăbește, lasă, iartă,
toate câte am greșit Ție; că s-a umplut de multe rele sufletul meu și
nu aflu întru mine nădejde de mântuire. Miluiește-mă, Dumnezeule, după
mare mila Ta, și să nu-mi răsplătești mie după faptele mele, ci
întoarce-mă, sprijinește-mă, izbăvește sufletul meu de relele ce au
crescut într-însul și de agonisirile lui cele cumplite. Miluiește-mă
pentru mila Ta, ca unde s-a înmulțit păcatul să prisosească harul Tău,
și să Te laud și să Te slăvesc în toate zilele vieții mele. Că Tu ești
Dumnezeul celor ce se pocăiesc și Mântuitorul celor ce greșesc și
Ție slavă înălțăm, împreună și Părintelui Tău celui fără de început și
Preasfântului și Bunului și de viață Făcătorului Tău Duh, acum și
pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a cincea, a Sfântului Ioan Damaschin:
S
tăpâne Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce singur ai
putere a ierta păcatele oamenilor, ca un bun și iubitor de oameni,
treci cu vederea toate greșelile mele cele cu știință și cu neștiință,
și mă învrednicește să mă împărtășesc, fără de osândă, cu
dumnezeieștile, preaslăvitele, preacuratele și de viață
făcătoarele Tale Taine, nu spre osândă, nici spre adăugirea
păcatelor, ci spre curățire și sfințire și spre dobândirea vieții și
împărăției ce va să fie, spre zid și ajutor, spre izgonirea celor
potrivnici și spre pierderea greșelilor mele celor multe; că Tu ești
Dumnezeul milei și al îndurărilor și al iubirii de oameni și Ție
slavă înălțăm, împreună și Tatălui și Duhului Sfânt, acum și pururea și
în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a șasea, a Sfântului Vasile cel Mare:
Ș
tiu, Doamne, că mă împărtășesc cu nevrednicie cu Preacuratul Tău Trup
și Scump Sângele Tău, și vinovat sunt, și osândă mie însumi mănânc și
beau, neputându-mi da seama, precum se cuvine, de Trupul și Sângele
Tău, Hristoase, Dumnezeul meu. Ci îndrăznind spre îndurările Tale,
mă apropii de Tine, Cel ce ai zis: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea
Sângele Meu întru Mine rămâne și Eu întru dânsul”. Deci,
milostivește-Te, Doamne, și nu mă pedepsi pe mine, păcătosul, ci fă
cu mine după mila Ta. Și să-mi fie mie Sfintele Tale Taine spre
tămăduire și curățire, spre luminare și pază, spre mântuirea și
sfințirea sufletului și a trupului; spre izgonirea a toată
nălucirea, a faptei celei rele și a lucrării diavolești, care se
lucrează cu gândul întru mădularele mele, spre îndrăznirea și
dragostea cea către Tine, spre îndreptarea și întărirea vieții, spre
înmulțirea faptei celei bune și a desăvârșirii, spre plinirea
poruncilor și spre împărtășirea cu Sfântul Duh, ca merinde pentru
viața de veci și spre răspuns bineprimit la înfricoșătorul Tău tron de
judecată, iar nu spre certare sau spre osândă.
Rugăciunea a șaptea, a Sfântului Simeon Noul Teolog:
D
in buze întinate, din inimă pângărită, din limbă necurată, din suflet
spurcat, primește-mi rugăciunea, Hristoase al meu, și
neînlăturându-mi nici cuvintele, nici obișnuințele, nici nerușinarea,
dă-mi mie a grăi cu îndrăzneală cele ce voiesc, Hristoase al meu, și
mai vârtos mă și învață ce mi se cuvine a face și a grăi. Greșit-am mai
mult decât desfrânata care, aflând unde sălășluiești, cumpărând mir,
cu îndrăzneală a venit să ungă picioarele Tale, ale Stăpânului meu
Hristos și Dumnezeului meu. Cum pe aceea, apropiindu-se din inimă, n-ai
lepădat-o, nici de mine nu Te scârbi, Cuvinte, ci dă-mi să țin și să
sărut picioarele Tale și cu izvor de lacrimi, ca și cu niște mir de mare
preț, cu îndrăzneală să le ung. Spală-mă cu lacrimile mele,
curățește-mă cu ele, Cuvinte. Iartă-mi greșelile și îmi dă îndreptare.
Știi mulțimea răutăților mele, știi și bubele mele, și rănile mele le
vezi, dar și credința mi-o știi, voința mi-o vezi și suspinurile mi le
auzi. Nu se ascunde înaintea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, Făcătorul și
Izbăvitorul meu, nici picătura de lacrimi, nici din picătură vreo
parte. Cele încă nesăvârșite de mine le-au cunoscut ochii Tăi și în
cartea Ta se află scrise și cele încă nefăcute de mine. Vezi smerenia
mea, vezi-mi osteneala câtă este și toate păcatele mi le iartă,
Dumnezeule a toate, încât, cu inima curată, cu gândul înfricoșat și
cu sufletul smerit să mă împărtășesc cu Tainele Tale cele preacurate
și preasfinte, cu care se îndumnezeiește și se face viu tot cel ce
mănâncă și bea din ele cu inimă curată; că Tu ai zis, Stăpânul meu:
„Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu întru Mine rămâne și Eu
întru dânsul”. Cu totul adevărat este cuvântul Stăpânului și Dumnezeului
meu, că cel ce se împărtășește cu Darurile cele dumnezeiești și
îndumnezeitoare nu este singur, ci cu Tine, Hristoase al meu, Cel ce
ești din Lumina cea cu trei străluciri, Care luminează lumea. Deci,
pentru ca să nu rămân singur, fără de Tine, Dătătorule de viață,
suflarea mea, viața mea, bucuria mea, mântuirea lumii, pentru aceasta
m-am apropiat de Tine, precum vezi, cu lacrimi și cu sufletul umilit.
Mă rog să iau izbăvire de greșelile mele și să mă împărtășesc fără de
osândă cu Tainele Tale cele dătătoare de viață și fără de prihană, ca să
rămâi, precum ai zis, cu mine, cel de trei ori ticălos, ca să nu mă
răpească cu vicleșug înșelătorul, aflându-mă depărtat de harul Tău,
și, înșelându-mă, să mă depărteze și de îndumnezeitoarele Tale cuvinte.
Pentru aceasta cad înaintea Ta și cu căldură strig căre Tine: Precum pe
fiul cel pierdut și pe desfrânata, care au venit la Tine, i-ai primit,
așa mă primește și pe mine, desfrânatul și spurcatul, Milostive, care
cu suflet umilit vin acum la Tine. Știu, Mântuitorule, că altul ca
mine n-a greșit Ție, nici a făcut faptele pe care le-am făcut eu. Dar
și aceasta știu, că mărimea greșelilor mele și mulțimea păcatelor
mele nu covârșesc răbdarea cea multă a Dumnezeului meu, nici iubirea
Lui de oameni cea înaltă; ci pe cei ce fierbinte se pocăiesc, cu mila
îndurării îi curățești și îi luminezi și cu lumina îi unești, părtași
Dumnezeirii Tale făcându-i fără pizmuire; și lucru străin de
gândurile îngerești și omenești vorbești cu ei, de multe ori, ca și
cu niște prieteni ai Tăi adevărați. Acestea mă fac îndrăzneț, acestea
îmi dau aripi, Hristoase al meu, și, punându-mi nădejdea în multele
Tale binefaceri față de noi, bucurându-mă și cutremurându-mă, cu focul
mă împărtășesc; iarbă uscată fiind eu, și – străină minune! – mă
răcoresc nears, ca rugul de demult care, aprins fiind, nu se mistuia.
Pentru aceasta, cu gând mulțumitor și cu mulțumitoare inimă, cu
mulțumitoare mădulare ale sufletului și ale trupului meu, mă închin
și Te măresc și Te preaslăvesc pe Tine, Dumnezeul meu, Cel ce cu
adevărat ești binecuvântat, acum și în veci. Amin.
Rugăciunea a opta, a Sfântului Ioan Gură de Aur:
D
umnezeule, slăbește, lasă, iartă-mi toate greșelile câte Ți-am greșit
Ție, sau cu cuvântul, sau cu fapta, sau cu gândul, cu voie sau fără de
voie, cu știință sau cu neștiință, toate mi le iartă ca un bun și de
oameni iubitor. Și, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale
slujitorilor Tăi îngeri, ale sfintelor puteri și ale tuturor sfinților,
care Ți-au bineplăcut Ție din veac, binevoiește ca fără de osândă să
primesc Sfântul și Preacuratul Tău Trup și Scumpul Tău Sânge, spre
tămăduirea sufletului și a trupului și spre curățirea gândurilor mele
celor rele. Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a
Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a noua, a Sfântului Ioan Gură de Aur:
N
u sunt vrednic, Stăpâne Doamne, să intri sub acoperământul sufletului
meu, ci, de vreme ce Tu, ca un iubitor de oameni, vrei să locuiești
întru mine, îndrăznind, mă apropii. Poruncește-mi și voi deschide ușile
pe care Tu Însuți le-ai zidit și intră cu iubirea Ta de oameni, pe care
pururea o ai. Intră și luminează cugetul meu cel întunecat. Și cred că
aceasta vei face, că n-ai îndepărtat pe desfrânata care a venit la Tine
cu lacrimi, nici pe vameșul care s-a pocăit nu l-ai alungat, nici pe
tâlharul care a cunoscut împărăția Ta nu l-ai izgonit, nici pe
prigonitorul Pavel care s-a pocăit nu l-ai lăsat cum era; ci pe toți
care au venit la Tine cu pocăință i-ai rânduit în ceata prietenilor
Tăi, cel ce singur ești binecuvântat, totdeauna, acum și în vecii
nesfârșiți. Amin.
Rugăciunea a zecea, a Sfântului Ioan Gură de Aur:
D
oamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, slăbește, lasă,
milostivește-Te și-mi iartă mie, păcătosului, netrebnicului și
nevrednicului robului Tău, căderile în păcat, smintelile și greșelile
mele, toate câte am păcătuit față de Tine, din tinerețile mele până
în ziua și ceasul de acum, fie cu știință, fie din neștiință, cu
cuvântul, sau cu fapta, sau cu gândul, sau în cuget, cu deprinderile și
cu toate simțurile mele. Și, pentru rugăciunile celei ce fără de
prihană Te-a născut pe Tine, ale Preacuratei și pururea Fecioarei Maria,
Maicii Tale, singura nădejde neînfruntată și ocrotitoare și
izbăvitoare a mea, învrednicește-mă, fără de osândă, să mă
împărtășesc cu Preacuratele, nemuritoarele, de viață făcătoarele și
înfricoșătoarele Tale Taine, spre iertarea păcatelor și spre viața de
veci, spre sfințire, spre luminare, spre tărie, spre vindecare și spre
sănătatea sufletului și a trupului și spre ștergerea și pierderea cu
totul a cugetelor, a gândurilor și a deprinderilor mele celor rele și
a nălucirilor de noapte ale duhurilor celor viclene și întunecate.
Că a Ta este împărăția și puterea, slava, cinstea și închinăciunea,
împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii
vecilor. Amin.
Rugăciunea a unsprezecea, a Sfântului Ioan Damaschin:
Î
naintea ușilor casei Tale stau și de gândurile cele rele nu mă
depărtez. Ci Tu, Hristoase Dumnezeule, Care ai îndreptat pe vameșul și
ai miluit pe canaaneanca și ai deschis tâlharului ușile raiului,
deschide-mi și mie îndurările iubirii Tale de oameni și mă primește
pe mine, cel ce vin și mă ating de Tine, ca pe desfrânata și ca pe cea
cu scurgerea de sânge. Că aceasta, atingându-se de marginea hainei Tale,
prea lesne a luat tămăduire, iar aceea, cuprinzând preacuratele
Tale picioare, a dobândit dezlegare de păcate. Iar eu, ticălosul,
întreg Trupul Tău cutezând a-L primi, să nu fiu ars, ci mă primește ca
și pe dânsele și-mi luminează simțirile cele sufletești, arzând
nelegiuirile păcatelor mele, pentru rugăciunile celei ce fără de
sămânță Te-a născut pe Tine și ale puterilor cerești, că binecuvântat
ești în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a douăsprezecea, a Sfântului Ioan Gură de Aur:
C
red, Doamne, și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui
Dumnezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei
păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă cred că acesta este
însuși Preacurat Trupul Tău și acesta este însuși Scump Sângele Tău.
Deci, mă rog Ție: Miluiește-mă și-mi iartă greșelile mele cele de
voie și cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu fapta, cele cu
știință și cu neștiință, și mă învrednicește, fără de osândă să mă
împărtășesc cu Preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor și
spre viața de veci. Amin.
Deci, mergând să te împărtășești, să zici în taină, aceste stihuri ale lui Metafrast:
Iată, mă apropii de sfânta împărtășire.
Și-mpărtășindu-mă, Doamne, să nu mă arzi;
Că Tu ești foc și arzi pe cei nevrednici,
Ci curățește-mă de toată-ntinarea.
Și-mpărtășindu-mă, Doamne, să nu mă arzi;
Că Tu ești foc și arzi pe cei nevrednici,
Ci curățește-mă de toată-ntinarea.
Apoi:
Cinei Tale celei de taină, Fiul lui
Dumnezeu, astăzi părtaș mă primește, că nu voi spune vrăjmașilor Tăi
Taina Ta, nici sărutare îți voi da ca Iuda; ci, ca tâlharul
mărturisindu-mă, strig Ție: Pomenește-mă, Doamne, întru Împărăția
Ta.
După aceea, stihurile acestea:
Sângele cel îndumnezeitor privind, te înspăimântează, omule.
Că foc este și arde pe cei nevrednici.
Dumnezeiescul Trup mă îndumnezeiește și mă hrănește,
Îmi îndumnezeiește sufletul și-mi hrănește minunat mintea.
Că foc este și arde pe cei nevrednici.
Dumnezeiescul Trup mă îndumnezeiește și mă hrănește,
Îmi îndumnezeiește sufletul și-mi hrănește minunat mintea.
Apoi aceste tropare:
Îndulcitu-m-ai cu dorul Tău,
Hristoase, și m-ai schimbat cu dumnezeiasca Ta dragoste; ci arde, cu
focul cel fără de materie, păcatele mele și mă învrednicește a mă
sătura de desfătarea care este întru Tine, ca, de amândouă
veselindu-mă, să slăvesc, Bunule, venirea Ta.Întru strălucirile sfinților Tăi, cum voi intra eu, nevrednicul? Că, de voi îndrăzni să intru în cămară, haina mă vădește, că nu este de nuntă, și voi fi legat și lepădat de îngeri. Ci curățește, Doamne, întinăciunea sufletului meu și mă mântuiește, ca un Iubitor de oameni.
După aceea se zice această rugăciune:
Stăpâne, Iubitorule de oameni,
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, să nu-mi fie mie spre osândă
Sfintele acestea, pentru că sunt nevrednic, ci spre curățirea și
sfințirea sufletului și a trupului și spre arvunirea vieții și a
împărăției ce va să fie. „Iar mie bine-mi este a mă alipi de Dumnezeu și
a pune în Domnul nădejdea mântuirii mele”.
Și iarăși: Cinei Tale celei de taină... Și așa, cu umilință, să mergem să ne împărtășim.
Rugăciuni de mulţumire după Sfanta Împărtăşanie,cu Prea Sfânt şi cu Prea Scump Trupul şi Sângele Domnului !
Rugăciuni de mulţumire după Sfanta Împărtăşanie,cu Prea Sfânt şi cu Prea Scump Trupul şi Sângele Domnului !
Rugaciuni de mulţumire după Sfanta Împărtăşanie |
După ce te-ai cuminecat cu dumnezeieştile şi nemuritoatrele Taine mulţumeşte cu smerenie Domnului rostind aşa:
Si acum si pururea si în vecii vecilor. Amin. Rugaciunea Sfântului Vasile cel Mare Multumesc Tie, Doamne Dumnezeul meu, ca nu m-ai lepadat pe mine pacatosul, ci partas a fi Sfintelor Tale Taine m-ai învrednicit. Multumesc Tie ca pe mine, nevrednicul, a ma împartasi cu preacuratele Tale Daruri m-ai învrednicit. Ci, Stapâne, Iubitorule de oameni, Care pentru noi ai murit si ai înviat si ai daruit noua aceste înfricosatoare si de viata facatoare Taine, spre binefacerea si sfintirea sufletelor si a trupurilor noastre, da sa-mi fie si mie acestea spre tamaduirea sufletului si a trupului, spre izgonirea a tot potrivnicului, spre luminarea ochilor inimii mele, spre împacarea sufletestilor mele puteri, spre credinta neînfruntata, spre dragoste nefatarnica, spre desavârsirea întelepciunii, spre paza poruncilor Tale, spre adaugirea dumnezeiescului Tau har si spre dobândirea împaratiei Tale. Ca întru sfintenia Ta cu acestea fiind pazit, sa pomenesc harul Tau pururea si sa nu mai viez mie, ci Tie, Stapânului si Binefacatorului nostru. Si asa, iesind dintru aceasta viata întru nadejdea vietii celei vesnice, sa ajung la odihna cea de-a pururea, unde este glasul cel neîncetat al celor ce Te lauda si dulceata cea fara de sfârsit a celor ce vad frumusetea cea nespusa a fetei Tale. Ca Tu esti dorirea cea adevarata si veselia cea nespusa a celor ce Te iubesc, Hristoase, Dumnezeul nostru, si pe Tine Te lauda toata faptura în veci. Amin. Rugaciunea a doua a Sfântului Vasile cel Mare Stapâne, Hristoase Dumnezeule, Împaratul veacurilor si Facatorul tuturor, multumesc Tie pentru toate bunatatile câte mi-ai dat mie si pentru împartasirea cu preacuratele si de viata facatoarele Tale Taine. Deci, ma rog Tie, Bunule si Iubitorule de oameni, pazeste-ma sub acoperamântul Tau si sub umbra aripilor Tale, si-mi daruieste pâna la suflarea cea mai de pe urma cu cuget curat si cu vrednicie sa ma împartasesc cu Sfintele Tale Taine, spre iertarea pacatelor si spre viata de veci. Ca Tu esti Pâinea vietii, Izvorul sfintirii, Datatorul bunatatilor si Tie slava înaltam, împreuna si Parintelui si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin. Rugaciunea a treia, a Sfântului Simeon Metafrastul Cel ce de bunavoie mi-ai dat mie spre hrana Trupul Tau, foc fiind, care arde pe cei nevrednici, sa nu ma arzi pe mine, Facatorul meu, ci mai vârtos intra în alcatuirea madularelor mele si întru toate încheieturile, în rarunchi si în inima si arde spinii tuturor pacatelor mele; curateste-mi sufletul; sfinteste-mi gândurile si oasele; numarul deplin al celor cinci simturi îl lumineaza; peste tot ma patrunde cu frica Ta; pururea ma acopera si ma apara si ma pazeste de tot lucrul si cuvântul pierzator de suflet; curateste-ma, spala-ma si ma îndrepteaza; întelepteste-ma si ma lumineaza; arata-ma locas numai al Duhului Tau si sa nu mai fiu salas pacatului, ci Tie casa, prin primirea Împartasaniei. Ca de foc sa fuga de mine tot lucrul rau, toata patima. Rugatori aduc pentru mine pe toti sfintii, pe mai-marii cetelor celor fara de trup, pe Înaintemergatorul Tau, pe înteleptii Apostoli si cu acestia si pe Preacinstita si Preacurata Maica Ta, ale caror rugaciuni primeste-le, Milostive Hristoase al meu, si pe mine, slujitorul Tau, fiu al luminii ma fa; ca Tu însuti esti, Bunule, sfintirea si luminarea sufletelor noastre si Tie, dupa cuviinta, ca unui Dumnezeu si Stapân, toti slava Îti înaltam în toate zilele. Amin. Rugaciunea Sfântului Chiril al Alexandriei Trupul Tau cel sfânt, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, sa-mi fie mie spre viata de veci, si Sângele Tau cel scump, spre iertarea pacatelor. Si sa-mi fie mie Euharistia aceasta spre bucurie, spre sanatate si spre veselie. Si la înfricosatoarea si a doua venire a Ta, învredniceste-ma pe mine pacatosul sa stau de-a dreapta slavei Tale, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor Tai. Amin. Rugaciunea catre Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu Preasfânta Stapâna, Nascatoare de Dumnezeu, care esti lumina întunecatului meu suflet, nadejdea, acoperamântul, scaparea, mângâierea si bucuria mea, multumesc tie, ca m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, sa fiu partas preacuratului Trup si scumpului Sânge al Fiului tau. Ci tu, care ai nascut Lumina cea adevarata, lumineaza-mi ochii cei întelegatori ai inimii. Ceea ce ai nascut izvorul nemuririi, înviaza-ma pe mine, cel omorât de pacat. Ceea ce esti Maica iubitoare de milostivire a Dumnezeului celui milostiv, miluieste-ma si da umilinta si zdrobire inimii mele si smerenie gândurilor mele si ridicare din robia cugetelor mele. Si ma învredniceste pâna la sfârsitul vietii fara de osânda sa primesc sfintirea Preacuratelor Taine, spre tamaduirea sufletului si a trupului. Si-mi da, Stapâna, lacrimi de pocainta si de marturisire, ca sa te laud si sa te maresc pe tine în toate zilele vietii mele, ca binecuvântata si preamarita esti în veci. Amin. Rugaciunea Sfântului Simeon Acum libereaza pe robul Tau, Stapâne, în pace, dupa cuvântul Tau, caci vazura ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gatit-o înaintea fetei tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi (de trei ori) Slava Tatalui si Fiului si Sfântului Duh. Preasfânta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapâne, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre pentru numele Tau. Doamne miluieste. Doamne miluieste. Doamne miluieste. Slava Tatalui si Fiului si Sfântului Duh. Si acum si pururea si în vecilor. Amin. Tatal nostru care esti în Ceruri, sfinteasca-se numele Tau. Vie Împaratia Ta. Faca-se voia Ta, precum în cer asa si pe pamânt. Pâinea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi. Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri, si nu ne duce pe noi în ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Preotul: Ca a Ta este împaratia si puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Cititorul continua cu troparul potrivit din cele aratate mai jos; totusi, daca rugaciunile sunt citite în taina încheiem Rugaciunea Domneasca cu: Pentru rugaciunile sfintilor parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi. Amin. Troparul Sfântului Ioan Gura de Aur - glasul 8 Din gura ta ca o lumina de foc stralucind harul, lumea a luminat, vistieriile neiubirii de argint lumii a câstigat, înaltimea gândului smerit noua ne-a aratat. Ci cu cuvintele Tale învatându-ne, Parinte Ioane Gura de Aur, roaga pe Cuvântul Hristos Dumnezeu, sa mântuiasca sufletele noastre. Slava Tatalui si Fiului si Sfântului Duh. Si acum si pururea si în vecilor. Amin. Condacul - glas 5 Din cer ai primit dumnezeiescul har si cu buzele tale pe toti îi înveti sa se închine unui Dumnezeu în Treime, Ioane Gura de Aur, preafericite cuvioase; dupa vrednicie te laudam deci pe tine, ca esti învatator, ca cel ce arati cele dumnezeiesti. Si acum si pururea si în vecii vecilor. Amin. Condacul pentru Nascatoarea de Dumnezeu Ceea ce esti crestinilor ocrotitoare neînfruntata si mijlocitoare staruitoare catre Facatorul, nu trece cu vederea glasurile cele de rugaciune ale pacatosilor, ci sârguieste, ca o buna, spre ajutorul nostru, care cu credinta strigam catre tine: Grabeste spre rugaciune si te nevoieste spre mijlocire, aparând pururea Nascatoare de Dumnezeu, pe cei ce cinstesc pe tine. Doamne miluieste... (de 12 ori) Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai marita fara de ase manare decât serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvântul l-ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim. Slava Tatalui si Fiului si Sfântului Duh. Si acum si pururea si în vecilor. Amin. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu