2 August 2014, ora 0,50 !
....
Adormirea Maicii Domnului !
Dragii mei,
Ne aflăm în Sfântul Post al Adormirii Maicii Domnului , si m-am gândit că este bine pentru noi toţi ,ca să avem Un Îndreptar de Spovedanie.
Iată cum ne învaţă, Părintele Ilarion Argatu :
Parintele IlarionArgatu despre cum ne spovedim.
1.
“Spovedania o primeste Dumnezeu, iar preotul da iertare in numele Mantuitorului. In familiile cu pacate grave, nespovedite si fara pocainta, apar copii cu grave infirmitati fizice si psihice. In timpul spovedaniei, Ingerul tau pazitor sta in dreapta ta cu sabia scoasa si porunceste diavolului: “Iesi ca te-a parat”. Acesta raspunde: “Eu stau pentru ca nu a spus asa cum a facut”. Daca ai spus corect pacatul, diavolul pleaca de la tine si trece in spatele preotului. Preotia este prin urmare o cruce greu de dus. Prezentam in cele ce urmeaza o spovedanie model:1. Am blestemat pe cei ce mi-au facut vraji – este pacat. Vrajitoarea cand moare zice la judecata: “Doamne, eu m-as fi intors sa fac pocainta, dar m-a legat cu blestemul acest rob al tau. Deci el este vinovat ca nu mi-am putut mantui sufletul. Acum el sa plateasca pentru mine”;
2. Am blestemat pe cei care mi-au furat lucruri, bani etc. Este pacat. Trebuie sa zici: “Doamne, primeste acestea ce mi-au fost furate, pentru iertarea pacatelor mele, iar pe cel ce mi le-a furat iarta-l, ca si eu sa primesc pentru pacatele mele”. Asa se face si cand ne insulta cineva, fie pe drept, fie pe nedrept. Mantuitorul spune: “Cu masura cu care masurati, cu aceea vi se va masura”. Si mai zice si urmatoarele: “Faceti altora ceea ce v-ar place sa va faca altii voua” sau “Precum faci, asa ti se va face”. De asemenea, daca ai blestemat pe cel ce te-a suparat, ai legat acel suflet in viata aceasta si in vesnicie. Cel blestemat o duce greu iar cand lacrimile lui ajung la Dumnezeu, asupra ta vine pedeapsa si chin fiindca nu vrei sa-l dezlegi pe cel ce te-a suparat;
3. Am facut avorturi (cate?). Este ucidere, sangele pruncilor este pe Haina Botezului;
4. Am ajutat pe altul sa faca avort;
5. Am batut pe altii;
6. Am insultat pe altii, le-am spus cuvinte de ocara;
7. Am barfit pe altii. Am spus minciuni despre ei, le-am stricat reputatia – este ucidere; minciuna, clevetirea ca si alte fapte rele atrag diavolii care trag pentru fiecare pacat o dunga neagra pe Haina Botezului;
8. Am indemnat pe altii la fapte rele: la furat, la mintit, la barfit, i-am indemnat sa traiasca fara cununie, sa faca avort (“…ce-ti trebuie copii, ca sa muncesti si sa cheltuiesti banii”). Persoanele care au facut acest pacat duc o viata stramtorata si au multe necazuri.
9. Am umblat indecent imbracata – pacatul nerusinarii – cu rochii transparente, foarte decoltate. Am facut plaja la nudism unde erau si femei si barbati, m-am dezbracat complet in public – mare pacat;
10. Ma fardez, ma vopsesc – nu-ti place chipul pe care ti l-a dat Dumnezeu;
11. M-am impodobit cu cercei, inele, etc – trufie;
12. Ca femeie ma imbrac sau ma tund precum barbatii – pacat. Gasim in Biblie urmatoarele vorbe spuse de Domnul: “Uraciune este inaintea Mea femeia imbracata barbateste si barbatul imbracat femeieste”;
13. Am practicat perversiuni sexuale (sex oral). Prin aceasta se pierde Impartasania si se scarbeste Duhul Sfant. Dumnezeu interzice si pedepseste aspru aceste fapte. Pe cei din Sodoma si Gomora i-a pierdut cu foc pentru ca au calcat fireasca randuiala si se impreunau barbat cu barbat si femeie cu femeie;
14. Am spus cuvinte deocheate, bancuri, obscenitati si cuvinte de rusine. Prin aceasta se scarbeste Duhul Sfant.
15. M-am imbatat si am vomitat – ai patat Haina Botezului;
16. Am fumat – fumul este pe Haina Botezului. Cei care fumeaza nu se pot impartasi fiindca fumul scarbeste Duhul Sfant;
17. Am furat. Acest pacat sfasie Haina Botezului. Unii, de atata furat, au Haina sfasiata de la poale si pana la gat si la judecata vor sa o apropie dar ea nu sta asa ca Sfintii Ingeri, Maica Domnului si Mantuitorul le vad goliciunea;
18. Am dat raului, m-am blestemat ca sa fiu al raului, pe mine si copiii mei. In acest fel faci ca pe copii sa locuiasca diavolul si nu te mai poti intelege cu ei; fac fapte rele, nu te asculta cand le vorbesti ci privesc bezmetici caci sunt posedati. Remediul este ca parintii sa nu mai dea raului iar copii sa fie impartasiti cat mai des deoarece Flacara Duhului sfant ii linistete si le da daruri precum rabdare, bunatate, blandete, mila, smerenie, cumpatare, harnicie si pricepere. Copiii invata in acest fel si mai usor si te poti intelege mai bine cu ei. Pana la 7 ani, un copil se impartaseste fara post si fara Spovedanie. E bine sa fie impartasit din 40 in 40 de zile, aceste impartasanii dese adunandu-se ca un rau de viata in el. Dupa 7 ani, copilul trebuie sa tina ca si parintii postul intreg. In familiile unde toti ai casei traiesc departe de Sfanta Liturghie de duminica si nu se spovedesc si impartasesc in cele 4 posturi de peste an, cei din casa se incaiera, nu se inteleg si ajung chiar de se omoara;
19. Am facut vraji (cum? de cate ori?) – este ucidere caci vrajitorii il urasc pe Dumnezeu. De asemenea, toti cei care fac vraji cu mortii, ii cheama si vorbesc cu ei sau cei care fac vraji pe animale, pasari, insecte sau stele vor da seama de faptele lor. Pacatul acesta al vrajitoriei este foarte mare. Toti cei care se opresc de la aceste lucruri si fac pocainta, sunt iertati de Dumnezeu. Vrajitorii folosesc spurcaciuni, de aceea se si spune ca diavolul este necurat si spurcat pentru ca ia in stapanire tot ceea ce este intinat. De aceea este foarte importanta curatirea Hainei Botezului prin Spovedanie si Impartasanie. La cei care au Haina Botezului curata, vrajile nu au intrare. Daca tu faci rugaciuni si tii post negru vineri, vrajitoarea isi primeste inapoi tot ceea ce trimite catre tine;
20. Am fost la ghicitoare – Dumnezeu se supara ca ai mers sa intrebi pe satana. Daca postesti si il rogi, il intrebi ceea ce doresti iar El iti va raspunde. Nu trebuie sa mai mergi la ghicitoare caci aceasta iti spune cu puterea diavolului; sunt vrajitoare care spun ca ele intreaba pe Maica Domnului, pe Sfinti sau chiar pe Dumnzeu. Nu le crede caci mint ca tu sa pacatuiesti;
21. Am fost la vrajitoare. Mi-a facut o apa cu care a zis sa ma ung si sa beau. Daca te-ai uns cu apa aceasta, ti-ai innegrit Haina Botezului, ai pierdut Botezul. Daca ai baut apa aceea ai pierdut Impartasania de la Botez. Aceasta se curata cu Post, Spovedanie cu pocainta si cu Impartasanie. Apoi se face obligatoriu Sf. Maslu. Se posteste post negru pana la ora 24 luni, miercurea si vineri si se bea la ora 18 un pahar de Agheasma facuta cu Moliftele Sf. Vasile, in care se pun 9 picaturi de ulei de la Maslu. Inainte de a bea acest pahar se fac 40 de matanii si o ora de rugaciuni: Psalmul 50, Tatal Nostru, Crezul, 3 rugaciuni catre Maica Domnului si o rugaciune catre toti Sfintii;
22. Am ghicit in carti sau in cafea pentru mine sau pentru altii. Chiar daca nu stii, faptul ca faci aceasta inseamna ca apelezi la diavol ca sa-ti spuna;
23. Malahia adica masturbarea facuta de femei sau barbati (onania) este un pacat urat de Dumnezeu (vezi in Biblie pacatul facut de Onan). Aceasta scarba se afla pe Haina Botezului iar cei ce fac acest pacat traiesc cu diavolul care poate fi insa alungat o data cu spovedania;
24. Mi-am inselat sotul sau sotia. Cei care au facut acest lucru sau au intrat nefeciorelnici in casatorie fara sa se fi spovedit si pocait de pacat, nu pot intra in lacasul: “Mire si mireasa au trait in cinste si curatenie”. Mantuitorul zice: “In casa Tatalui Meu multe lacasuri sunt”. La cei care au trait necununati, usile nu se deschid fiindca au Cununiile sub talpi; dracii i-au potcovit cu Cununia. In schimb, daca au trait in curatenie, usile se deschid si intra in acest lacas cu Cununiile pe cap, ca niste imparati;
25. Am cartit impotriva lui Dumnezeu zicand: “De ce imi da Dumnezeu numai chinuri, suferinte si esecuri”. Pentru pacatele mele primesc acestea. Orice pacat facut se intoarce impotriva noastra si ne lovim de fapt singuri;
26. Am vrut sa ma sinucid. Este pacatul mare. Cei care se sinucid sunt ingropati la marginea cimitirului iar preotul nu le face slujba de inmormantare. Pomenile nu sunt slujite de preot si chiar daca familia in durerea ei facea pomeni, acestea nu sunt primite de Dumnezeu. Cei sinucisi sunt tinuti la munci in iad timp de 7 ani. Daca familia insista si preotul cedeaza si le face rugaciuni, diavolii tabara asupra preotului si il chinuieste. Deci, preotul refuza slujirea, nu pentru ca asa este slujirea, nu pentru ca asa este educativ sau pentru ca doreste sa sanctioneze cu toata asprimea un pacat atat de mare. El nu face pomenirea celui sinucis din motivul aratat mai sus. Dupa 7 ani este dezgropat de unde fusese pus la marginea cimitirului si reingropat in cimitir facandu-i-se si slujba de inmormantare. I se fac apoi pomenile care se fac pentru morti. Abia acum, sufletul lui se prezinta dupa 40 de zile de la slujba pomenita mai sus la Judecata in fata Tronului Dumnezeiesc si este cercetat pentru pacatele facute pana la sinucidere. Daca a murit de tanar si nu a facut multe pacate, se aseaza la Drepti. Daca a fost un om cu multe pacate, merge inapoi in Iad. Familia il poate pomeni acum pentru Sfanta Liturghie la manasitiri unde aceasta Sfanta Slujba se face zilnic de la orele 7 la 9 dimineata. Se poate plati pe un an sau numai pentru 40 de zile. Din 40 in 40 de zile se plateste o coliva care se face in manastire. In timpul Sf Liturghii, cel mort este scos din muncile iadului iar la terminarea slujbei merge inapoi, dar la chinuri mai usoare. Astfel, prin straduinta noastra, cel ce s-a sinucis poate fi scos din iad si adus macar la cei Drepti.
27. M-am mandrit cu banii mei, cu casa mea, cu copiii mei, cu sotul meu, cu frumusetea mea, cu priceperea, desteptaciunea sau cultura mea. Toate aceste daruri le-ai primit de la Dumnezeu. De ce te mandresti dar cu ceea ce ai primit si nu este al tau? Mandria este mare pacat. Pentru mandrie a fost alungat Lucifer din Cer si din Inger Luminat a devenit diavol intunecat. Mandria ne apropie de satana;
28. Urasc pe vecina mea, pe colega de serviciu, pe cumnata, pe soacra. Ura este ucidere ca si vrajitoria. Cauta sa le vorbesti de bine si sa-i faci bine dusmanului tau. Ura ne apropie de asemenea de satana;
29. Nu mi-am ajutat parintii – mare pcat; a se vedea cele scrise in Biblie: “Cel ce ajuta pe tatal sau sau pe mama sa la batranetea lor, este daruit de Domnul cu multe daruri”;
30. I-am vorbit de rau pe parinti. Am zis ca nu m-au ajutat, ca nu mi-au dat: “Cel ce va vorbi de rau pe tatal sau sau pe mama sa, corbii sa-i manance ochii pana la al 7-lea cer”.
31. Le-am vorbit urat parintilor, m-am rastit la ei, i-am batut, i- am imbrancit – pacat mare. Uneori, cand se dezgroapa mortii, preotii vad ca a ramas cate o mana neputrezita sau doar 3 degete sau un picior. Mana care a lovit un parinte este insemnata de Dumnezeu cu neputrezirea. Cei care au facut acest pacat au incalcat porunca Dumnezeiasca: “Cinsteste-l pe tatal tau si pe mama ta ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti multi ani pe pamant”;
32. Am injurat in Biserica, Pasti, Cruce. Cei care au injurat vor cara in spate Crucea grea a Mantuitorului si vor urca cu ea dealul Golgota, de cate ori au injurat;
33. Am vorbit de rau Biserica si pe slujitorii ei. Am spus bancuri si glume deocheate pe seama lor. Aceasta defaimare este un pacat mare;
34. Am luat numele lui Dumnezeu in batjocura, am zis ca nu exista Dumnezeu – foarte mare pacat. Cei care au facut acest lucru sunt batjocoriti de toata lumea si duc o viata atat de chinuitoare incat sunt coborati de vii in chinurile iadului;
35. Am intrat in Biserica fara sa implinesc cele 8 zile. Am zis ca sunt curata de 3 zile deci consider ca nu-i pacat. Dumnezeu a poruncit ca femeia sa nu intre in Biserica in vremea perioadei (vezi Biblia) si de nimic sfant sa nu se atinga. Reintrarea in Rai se face prin ascultarea de Cuvantul lui Dumnezeu. Fructul oprit este fructul neascultarii. Dumnezeu a pus interdictia pentru a a vedea daca omul asculta in chip desavarsit de poruncile Sale, chiar si de cele care ni se par noua neinsemnate. Neascultarea in sine este un pacat foarte mare. In Imparatia Cerurilor, toate poruncile lui Dumnezeu sunt indeplinite de catre Ingeri care sunt slujitorii Sai. Reintrarea in Rai se face ascultand de poruncile lui Dumnezeu si implinindu-le cat mai exact. Omul nu poate prin urmare sa spuna: “Poruncile acestea nu le implinesc, de vreme ce prin nerespectarea lor nu-mi fac rau nici mie, nici aproapelui si consider ca pot sa nu tin cont de ele”. Inaintea lui Dumnezeu ascultarea este foarte importanta. In Imparatia Cerurilor este o ordine desavarsita, realizata prin ascultarea poruncilor lui Dumnezeu;
36. Dupa avort am intrat in Biserica – este pacat. Dupa ce ai facut ucidere nu te poti atinge de icoane, nu te poti apropia de nimic sfant. Dupa implinirea perioadei de curatire, se tine post o saptamana, te spovedesti, apoi preotul iti citeste Moliftele de curatire. Daca te-a oprit de la Impartasanie pentru o vreme, procedezi astfel:
- nu lipsesti de de Sf. Liturghie;
- postesti toate posturile in intregime si te spovedesti;
- poti lua Anafura si Agheasma;
- te vei impartasi cand va ingadui preotul.
37. Pomenesc des numele celui rau si dau dracului foarte des. La moarte diavolul va zice: “Doamne, acesta este al meu, numele meu l-a pomenit mai des decat al Tau”;
38. Cert pe altii prea mult, pentru prea putina vina. Biciuiesc neincetat pe altii cu vorbele mele ostile.
- Intr-o Manastire erau mai multi oameni veniti din diverse locuri si parintele spunea cuvinte duhovnicesti pentru zidirea sufletului. Apoi a zis cu blandete: “Ei,… si acum sa ne rugam lui Dumnezeu”. In acel moment o tanara, care avea o fata placuta, zambitoare si rumena, s-a schimbat total si a inceput sa faca precum un caine. A facut asa tot timpul rugaciunii. A albit la fata, a transpirat, i-au curs bale din gura si din gat ieseau sunetele pe care le scoate un caine. La sfarsit, cand s-a terminat rugaciunea, s-a linistit. Parintele a intrebat-o apoi: “Cunosti pe cineva care cearta pe altii prea mult, pentru prea putina vina?”. Tanara i-a raspuns: “Eu fac asa parinte!” iar preotul i-a raspuns oftand: “Asa cade omul si ajunge sa loveasca in el diavolul!”;
39. Dupa ce a murit mama, am ramas cu o frica. Aud uneori trosnete in casa si ma striga vocea mamei. Cand am necazuri o strig si ii spun ce necazuri am. Pe om, in viata pamanteasca locuieste Ingerul Pazitor pe umarul drept iar daca este un om drept, locuiesc pe el Ingeri. Dar, oricat de Sfant ar fi un om, il are pe umarul stang si pe diavol care il indeamna la rele si se straduieste sa-l prabuseasca in iad. Dupa moarte, diavolii care au locuit pe om in viata pamanteasca raman in casa si ii chinuiesc pe cei din familie. De aceea, este necesar sa chemi preotul si sa faci Aghiasma cu Moliftele Sf. Vasile si sa stropesti prin toata casa. Aprinzi si tamaie si afumi prin casa si spui rugaciuni ca sa plece duhurile rele. Citesti din Biblie cate 3- 6 psalmi pe zi, fiindca au mare putere de alungare a duhurilor necurate. Vocea care te striga este diavolul care a locuit pe mama si a ramas in casa si te ispiteste (te pune, te incearca) sa vorbesti cu mortii ca sa pacatuiesti;
40. Am dat dracului copilul pe care il purtam in pantece. O femeie care a facut acest pacat a nascut spre exemplu un copil ce plangea neincetat, fiind greu de suportat. L-au internat in spital dar medicii nu au descoperit ce boala are copilul si i-au facut apoi externarea deoarece nu mai suportau tipetele copilului. Femeia si-a luat apoi pruncul si s-a indreptat spre Manastire unde urmand sfatul Parintelui de a posti post negru timp de o saptamana, a reusit sa vindece agitatia si plansul copilului;
41. Am in casa filme sexi si porno. Privesc la acestea impreuna cu copiii. Este mare pacat sa otravesti psihicul copiilor. De cand au vazut aceste filme, acestia sunt mai nervosi si au slabit. Am crezut ca vor uita cele privite dar nu este asa. Fac gesturi nepermise pentru varsta lor, memoria le-a scazut si nu mai pot invata carte;
42. Am cumparat lucruri care au fost furate. M-am bucurat ca erau mai ieftine. Lipseste-te de acestea fiindca pe ele sta diavolul;
43. Am adaptostit lucruri furate sau am ajutat pe altul la furat;
44. Am cerut sa fiun incinerat (ars) dupa moarte. Este pacat mare sa incalci porunca Dumnezeiasca: “Pamant esti, in pamant te vei intoarce”. (Facere, cap 13/9). Prin incinerare arzi Trupul si Sangele Domnului care se afla in impartasaniile primite de la Botez pana in ziua mortii;
45. M-am casatorit cu un evreu nebotezat. Acesta este de pacatul uciderii celor 14000 de prunci de catre Irod si de sangele Mantuitorului pe care evreii l-au rastignit. Dumnezeu zice: “Si vor fi amandoi un trup” (1 Corinteni, Cap 6/6), astfel ca prin casatorie, sotia primeste si ea Sangele Mantuitorului pe capul ei si pe cel al pruncilor ucisi de Irod);
46. Am produs filme sexi si porno. Scriu la ziar articole cu caracter scabros; 47. In functia pe care o am la serviciu am ordonat deversarea in rau a reziduurilor animale si umane. Am infectat apa deci am condamnat la imbolnavire o multime de oameni;
48. Nu am pus filtrele necesare la cosul fabricii. Vaporii incarcati cu acizi si alte substante toxice au poluat atmosfera. Ploile acide care au cazut apoi au ars culturi sau frunzele pomilor. Prin indiferenta si neglijenta mea am condamnat la foamete oamenii din intreg tinutul;
49. Am taiat vinilinul de pe bancheta din tren, am scris pe peretii cladirilor, in metrou, pe scoarta copacilor etc Murdarirea, slutirea si mutilarea mediului inconjurator prin aruncarea de gunoaie si distrugerea bunurilor materiale este o fapta rea;
50. Am lasat sa moara animalele de foame si sete. Si necuvantatoarele au un duh al lor. Chinuirea acestora este un pacat mare. Omul a fost creat de Dumnezeu stapan peste necuvantatoare dar va da raspuns inaintea Creatorului pentru felul in care s-a ingrijit de ele;
51. Doresc raul altora, al celor care m-au ajutat sau al celor care n-au facut vreodata ceva impotriva mea. Le doresc sa cada, sa se loveasca, sa se accidenteze, sa piarda bani, sa nu reuseasca la examene, sa se imbolnaveasca, sa nu se casatoreasca etc. Aceasta este fapta vrajitorilor. Daca tu stai impotriva dorintelor altora si Dumnezeu va sta impotriva dorintelor tale. De aceea traiesti greu. Omul care traieste departe de Biserica si de Sfanta Liturghie, fara Spovedanie si Impartasanie, este lipsit de Duhul Sfant Dumnezeiesc. In el ajunge in schimb sa locuiasca duhul cel rau. Astfel omul se satanizeaza si doreste raul altora. Daca omul se intoarce de la pacat si face Spovedanie cu pocainta si se Impartaseste, Dumnezeu il iarta. Toate aceste pacate arata unde duce lipsa de Dumnezeu din sufletele oamenilor. Fara Dumnezeu, omul a devenit nemilos, crud, imoral, indecent in limbaj si in vestimentatie, necinstit, corupt si fara de rusine. Aceste pacate aduc iadul in viata fiecaruia dintre noi si pe pamant. Apropiindu-ne de Dumnezeu prin Sfanta Liturghie, Spovedanie si Impartasanie, prin rugaciuni si fapte placute lui Dumnezeu, aducand binele si Raiul in viata sa, dar si pe pamant.
Concluzii:
Mergi la preot cu spovedania scrisa. La spovedania generala scrii pacatele de la 7 ani pana la varsta la care esti. Ca sa-ti amintesti de pacatele facute, te rogi Ingerului tau pazitor ca sa ti le reaminteasca. Acesta ti le amintesti numai in momentele improprii pentru asa ceva: in timp ce dormi, in timp ce te speli sau esti pe strada etc. Trebuie sa ai in permanenta ceva de scris pentru a le putea nota. Daca nu le-ai scris in clipa cand ti le-ai amintit, vei vedea ca le uiti caci vrajmasul lucreaza pentru aceasta.
Pacatul ramane daca:
- spui ca te-a indemnat altul (mama, sora, colega etc);
- spui prea incet incat preotul nu aude;
- spui pacatul sub o forma prea usoara, din rusine sau din mandrie;
- te-ai spovedit incorect;
- nu indeplinesti Canonul randuit de preot.
Ascultarea, adica implinirea exacta a Canonului, aduce crestinului iertarea pacatelor spovedite, deci aduce intrarea in Rai. Canonul se implineste exact. Nu faci mai mult sau mai putin decat ti-ai indicat duhovnicul. La aceasta ascultare priveste Dumnezeu care da stergerea si iertarea. Trebuie sa scrii ce ti-a randuit preotul pentru iertarea pacatelor. De obicei diavolii pun piedici ca sa nu indeplinesti canonul, iti scot in cale griji, te fac sa tot amani indeplinirea sau sa faci mai putine lucruri decat cele randuite de parinte. Daca reusesti sa indeplinesti Canonul, pacatul s-a sters iar Haina Botezului este din nou curata. Canonul nu este o pedeapsa pe care o da preotul, este un leac vindecator. Adam a pierdut Raiul pentru neascultare. Dupa Spovedanie intri in cercetare Dumnezeiasca si vin incercari date de Creator. De obicei esti incercat prin acelasi pacat pe care l-ai spovedit. Spre exemplu daca ai fumat, esti afumat pana la exasperare, daca ai pagubit pe altii, ti se ia si tie din toate partile, etc. Pedeapsa are rol de vindecare si zidire a noastra. Sfanta Evanghelie ilustreaza toate pacatele si subliniaza ca suferintele sufletesti si trupesti sunt o urmare a pacatului.
- “Si iata o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinta si care era garboava de nu putea sa se ridice nicidecum, iar Iisus vazand-o a chemat-o si i-a zis: Femeie, esti dezlegata de neputinta ta. Iar ea pe loc s-a vindecat”(Ev. Luca, cap 13/11-12;
- “Invatatorule, am adus la tine pe fiul meu, care are un duh mut si oriunde-l apuca il arunca la pamant si face spume la gura si scrasneste din dinti si intepeneste. Si de multe ori l-a aruncat si in foc si in apa ca sa-l piarda” (Ev Marcu, cap 9/17, 18, 22);
- “Si aduceau la el pe toti cei care se aflau in suferinte, fiind necuprinsi de multe feluri de boli si de chinuri, pe demonizati, pe lunatici, pe slabanogi si El ii vindeca” (Ev Matei, cap 4/24). Observam de asemenea in Sfanta Scriptura ca pacatul este cauza bolii iar iertarea pacatelor aduce vindecarea:
- “Fiule iertate iti sunt pacatele” (Ev Marcu, cap. 2/5), il aude zicand slabanogul si pe loc s-a vindecat;
- “Iata ca te-a facut sanatos, de acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie ceva mai rau” (Ev. Ioan, cap 5/14); Multi dintre pacatosii din Evanghelii il aud pe Mantuitorul Dumnezeu promitand iertarea pacatelor.
- “Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, caci si acesta este fiul lui Avraam” il aude Matei vamesul, dupa ce isi recunoaste pacatele si face pocainta (Ev. Luca, cap. 19/8-9) Daca ne marturisim pacatele si facem intoarcerea de la pacat, il vom auzi pe Mantuitorul zicand si pentru noi: “Aduceti vitelul cel ingrasat si sa-l injunghiati si mancati sa ne veselim. Caci fiul acesta al Meu, mort era si a inviat, pierdut era si-a aflat” (Ev. Luca, cap 15/24).”
Pãrintele Ilarion Argatu
2.
De ce trebuie să ne spovedim la preot şi nu direct lui Dumnezeu ?
Preotul,
ca urmaş al Apostolilor, este instituit de Dumnezeu să facă acest
lucru, căci Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării şi
dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, zicând către ucenicii săi:
"Luaţi Duh Sfânt ! Cărora veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi cărora
le veţi ţine, vor fi ţinute" şi iarăşi a zis: "Oricâte veţi lega pe
pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi
dezlegate şi în cer".
Desigur,
ne putem spovedi şi direct lui Dumnezeu, la rugăciune, dar în cazul
mărturisirii la preot, primim de la acesta pe lângă iertare şi multe
sfaturi şi dojeniri, care ne vor fi de folos pe viitor pentru
îndreptare. Şi aşa cum în medicină se spune că sunt bolnavi şi nu boli,
tot aşa şi în mediul duhovnicesc putem să spunem că sunt păcătoşi şi nu
păcate. Adică fiecare creştin e un caz particular pe care duhovnicul
trebuie să-l vindece după particularităţile fiecăruia.
Să nu vă legaţi niciodată de vrednicia preotului, căci aici lucrează Harul lui Dumnezeu.
Oare
când aveţi de rezolvat o problemă la o instituţie a statului, ţineţi
cont de vrednicia funcţionarului respectiv ? Dacă acela este beţiv,
desfrânat, hoţ sau cu alte păcate, oare nu este valabil documentul pe
care vi-l eliberează, dacă şi-a pus semnătura pe el şi e în conformitate
cu legea ? Este, desigur ! Şi să mai ţineţi cont că acum se duce o
campanie foarte dură împotriva Bisericii Ortodoxe, prin denigrarea
preoţilor şi călugărilor ortodocşi, pentru a ne pierde încrederea în
dânşii, pentru că biserica ocupă primul loc în preferinţele oamenilor,
după cum arată sondajele de opinie. Şi acest lucru deranjează pe unii.
Noi să urmăm calea moşilor şi strămoşilor noştri care au fost
întotdeauna ortodocşi. Să citim cărţile sfinte ale Bisericii noastre, să
ascultăm de slujitorii ei care ne conduc pe calea cea dreaptă, să ne
alegem duhovnici iscusiţi, care să ne îndrume conform Sfintelor Canoane
ale Bisericii. Să nu ne luăm după învăţăturile greşite ale unor babe, ci
numai după ceea ce ne învaţă Biserica. Fără astrologie, fără magie,
fără horoscoape, fără vrăjitorie şi descântece, fără talismane, fără
sărbători sau posturi născocite de unii rătăciţi, fără credinţe budiste
în reîncarnare, fără manifestări sectare, fără prietenie cu ateii şi
rătăciţii, fără filmele şi programele păcătoase de la televizor, fără
cântece desfrânate, fără avorturi, fără căsătorii de probă şi multe alte
manifestări păgâneşti pe care le întâlnim în zilele noastre. Dacă veţi
merge la biserică mai des, veţi afla mai multe. Căutaţi să rupeţi
legătura cu lumea păcătoasă şi împrieteniţi-vă cu creştinii ortodocşi
adevăraţi, care ascultă de biserică. Nu primiţi în casă pe oricine,
chiar dacă cineva spune că e creştin. Verificaţi dacă-şi face cruce,
dacă are evlavie la Maica Domnului.
Dacă
sunteţi nespovediţi, nu mai staţi pe gânduri. Mergeţi degrabă la un
preot duhovnic şi spuneţi-i păcatele pe care vi le-aţi notat pe o
hârtiuţă, căci FĂRĂ SPOVEDANIE NU ESTE MÂNTUIRE !
ADEVARAT ! Cati din noi insa FAC asta in aceste vremuri de PIERZANIE in care FATARNICIA a devenit VIRTUTE ! PATIMIM si ne PLANGEM dar PUTINI se intorc catre DUMNEZEU ! ...SI TIMPUL SE SCURGE ...
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereRaspuns pentru acest ANONIM :
ȘtergereCrezi oare, că dacă nu as fi o bună crestină, DUMNEZEU mi-ar mai descoperi toate aceste TAINE nevazute si neauzite ?
În rest...., fără cuvinte pentru o asa intrebare puerilă !
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Ștergeresunt deacord cu d-na Maria. clar, e mai usor sa te victimizezi decat sa pui mintea in miscare! moda omului mandru, imediat riposteaza cand ii este atins egoul...
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
Ștergerecautatii si pe yutube adevarata spovedanie a parintelui Calistrat .ACOLO AM INTELES ADEVARUL DESPRE TAINA SPOVEDANIEI
RăspundețiȘtergerecand se refera la babe nu cumva se refera la DOAMNA GEORGETA FLOREA???