Bună dimineaţa, dragii mei !
Iată că astăzi dimineaţă când deja eram trează, dar mai stăteam puţin în pat, când aud un glas răsunător, care venea de peste tot.
Şi glasul fratilor, aducea în evidenţă BOMBA ATOMICĂ de la NAGASAKI !
Deci aud glas care spune aşa :
" 7 Iulie 2014 !
Nagasaki !
Încă se mai văd urmele,
de la Explozia Nagasaki !
De la Bomba Atomică, Nagasaki !
Clipă în care dragii mei, văd cu ochii închisi Un cer bleumaren spre negru la culoare, şi O Cale ferată mare, spre Nord,,care făcea curbă spre stânga..
În faţa şinelor de tren , văd O EXPLOZIE uriaşă ,precum aceastea din pozele de mai jos.
...
Calea ferată, cele două şine care făceau o curbă la stânga, erau dublu dilatate, decât ar fi in mod firesc.
Pe acele două şine ,în mod firesc, încape doar un tren.
Dar aici sub Cerul ca de noapte, Şinele s-au depărtat atât de mult,încât ar fi încăput două trenuri, unul lângă altul.
Si cred că, acea curbă la stânga, nici nu era curbă ! Pentru ca nu exista acel macaz intre şine. Şinele s-au dilatat si s-au indoit ,de la temperatura extrem de ridicată din timpul Exploziei.
De aceea se si spune în MESAJ :
"Încă se mai văd urmele de la Explozia NAGASAKI !
Cred că se referea , mai ales la Şinele de tren, care s-au curbat, s-au dilatat,şi care,cred eu, cu siguranţă acestea există şi în ziua de astăzi acolo la NAGASAKI. Cred că s-au păstrat ca si DOVADĂ a puterii de distrugere, după BOMBA ATOMICĂ.
Cu siguranţă se poate afla, daca mai exista aceasta CALE FERATĂ, din timpul BOMBEI ATOMICE de la NAGASAKI,care s-a păstrat intentionat, pentru ca nimeni ,din cei care mai vin la conducerea Statelor, să nu mai producă o asemenea Nenorocire.
Dragilor ,era un fum negru înalt până la Cer, sub formă de ciupercă, în mijlocul căruia ,ardeau flăcări roşii.
Era cumplit de înspăimântător !
Cerul din zi s-a făcut noapte , iar flăcările roşii violente, din mijlocul fumului negru si dens, sub formă de ciupercă, se ridicau până la Cer.
Nu mai era nimic întreg în jur, nu mai era nicio suflare. Totul era ars şi învăluit în fum negru !
Nici casă, nici pom, nici iarba, nimic ! Ca in deşert arăta totul. Un deşert ars şi plin de fum negru.
Să mai spună dragilor cineva că mint, sau că inventez !
Iată cum primesc MESAJE la zi, la timpul când Evenimentele Tragice au avut loc.
De fapt,eu nu vreau să dovedesc nimănui nimic !
Ci fiecare crede ce vrea şi învaţă dacă voieşte, ceva bun din toate câte eu scriu, dar care, toate sunt primite numai
de la BUNUL DUMNEZEU !
Am adus aici dragilor, o fărâmiţă din urmările BOMBEI ATOMICE de la NAGASAKI.
EFECTELE, BOMBELOR DE LA HIROSHIMA ŞI NAGASAKI !
Vedeam un loc ca si ars , unde pământul avea culoarea motorinei.
Pământul era total ars, în jurul la acea CALE FERATĂ , care se afla într-o mare curbă la stânga.
Dragii mei, închipuiţi-vă că stropiţi pământul cu motorină si apoi îi dati foc. După ce focul se va stinge ,priviti în urmă şi vedeţi ce a mai rămas ,sau cum arată pământul ars.
Aşa arăta Pământul la NAGASAKI , astăzi dimineaţă când mi s-a arătat. Totul era atât de trist si chiar înspăimântător.! Cerul era întunecat ,ca atunci cand se îngână ziua cu noaptea ,iar jos pe Pământ, totul era ars, si niciun fir de iarbă. Pământul avea culoarea negru ars şi lucios, de parcă ar fi stat pe un zăcământ de petrol, care arde fără de încetare.
Din păcate dragilor şi astăzi noi, şi toată lumea, trăim cu frica în sân, pentru că Evenimentul tragic de la Hiroshima si Nagasaki s-ar putea repeta.
Să ne rugăm la Bunul Dumnezeu si la Măicuţa Domnului, pentru ca nimic din ce s-a întâmplat atuncim, să nu se mai repete niciodată !
Bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki
Fotografie nemaivazuta, facuta imediat dupa explozia de la Hiroshima (Galerie foto & Video)
Una dintre cele mai mari tragedii din istorie, explozia bombei nucleare de la Hiroshima, Japonia, din 6 august 1945, a dus practic la sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.Una dintre imaginile nemaivazute ale ciupercii nucleare a fost realizata la putine momente dupa explozia bombei, iar acum va fi vanduta la licitatie.
Se asteapta ca aceasta fotografie rara, care nu a mai fost publicata pana in prezent, sa se vanda cu 50.000 de dolari, potrivit Daily Mail.
Norul nuclear al ciupercii se inalta deasupra orasului Hiroshima, la doar un minut dupa ce bombardierul Enola Gay lansase bomba.
Fotografia a fost facuta la aproximativ 19,3 kilometri distanta de oras si la o altitudine de circa 9.100 de metri. Imaginea alb-negru a fost realizata de la fereastra unuia dintre cele mai importante bombardiere din istorie, aceasta fiind singura fotografie neoficiala a exploziei de la Hiroshima.
Imaginea a fost capturata de catre sublocotenentul Russel Gackenbach, de la bordul unuia dintre cele trei avioane americane care au luat parte la atac.
Bomba nucleara denumita "Little Boy" a fost detonata la ora 8 si 15 minute, iar suflul exploziei a omorat aproximativ 160.000 de oameni.
La licitatia de la Bonhams, alaturi de fotografia nemaivazuta, va fi si jurnalul de bord al generalului Paul W. Tibbets, pilotul avionului Enola Gay, care la vremea respectiva avea gradul de colonel. Acesta este de vanzare pentru suma de 100.000 de dolari.
Motive pentru efectuarea bombardamentelor
Cele două arme atomice au fost arme de șoc și teroare. Avantajul enorm al acestor arme nu a fost militar (SUA dispuneau doar de câteva) ci politic. Din punct de vedere militar, Statele Unite ar fi câștigat puțin prin distrugerea a două orașe japoneze. Dar din punct de vedere civil, Japonia avea să piardă mult. Noutatea adusă de armele nucleare a fost nu distrugerea la scară largă (care s-ar fi putut realiza și cu arme convenționale în cantitatea necesară), ci faptul că armele nucleare comprimă distrugerea catastrofică într-o perioadă de timp foarte scurtă schimbă dramatic politica războiului, motivațiile oamenilor cu putere de decizie și capacitatea de a reflecta în timp ce războiul se desfășoară.Cu dragoste si cu preţuire,
Maria.
Vedeti ca azi e 7august..poate viziunea are legatura cu 7iulie , daca asa v a fost transmis...Intr-adevar e incredibil sa va fie transmise asa detalii dupa atitia ani de la catastrofa aceea cu bombele atomice...pesemne ca-n Cer nimic nu e uitat si trecut cu vederea ! asteptam si cartea daca o veti publica ! ar fii ideal in mai multe volume...
RăspundețiȘtergereMihai, data de sus, am gresit-o eu !
ȘtergereDar Glasul mi-a dictat exact ca în MESAJ :
7 IULIE 2014, NAGASAKI !
Dar ma intreb, de ce spune 7 iulie, daca BOMBA S-A DAT LA 9 AUGUST, la NAGASAKI ? Înseamnă că nu s-a spus ADEVĂRUL atunci? Inseamnă că BOMBA ATOMICĂ a fost data deasupra la NAGASAKI pe 7 Iulie, si ei au anunţat ca a fost pe 9 August ? Tu ce crezi? Intr-adevar azi este in 7 august, dar MESAJUL CU NAGASAKI, a fost cu 7 iulie 2014 ! Nu stiu ce sa cred cu aceasta data.
Nu cred ca are prea mare importanta acest aspect . "7 iulie 2014 . Nagasaki. Inca se mai vad urmele ! De la Explozia Nagasaki...!" Ce e relevant , faptul ca exact in august la atitia ani dupa ati primit codificat acest mesaj , care transmite ca urmarile inca persista...Probabil e si un avertisment ptr generatiile actuale !
ȘtergereData oficiala pentru bomba de la Hiroshima este 6 august. Cateva zile mai tarziu s-a aruncat si la Nagasaki. In Japonia sunt comemorari in legatura cu aceste nenorociri. Cum a fost, foarte ciudat, comemorarea inceperii primului razboi mondial de catre marile state care deja l-au declansat. Poate au legatura cu data la care noii virusi au fost lansati "lansati" si de aici reaparitia cumplitei boli Ebola sau noul tip de HIV-posibil pierderile vor fi asemenea celor determinate de bomba atomica. In Noul Testament se vorbeste de aceste lucruri.Eu cred ca cifrele ar trebui analizate si de un numerolog care ar putea extrage informatia..
RăspundețiȘtergereEu cred ca cineva din realitatea divina , de sus (nu gasesc alt termen mai corect pentru a vorbi despre lumea de sus , din cer, care are totusi mai multe "etaje" ) a facut aceasta constatare ca la 7 iulie 2014 inca sant prezente urmele dezastrului nuclear de la Nagasaki deoarece acolo in cer timpul nu exista , este un continuum in care toate evenimentele care au avut loc se deruleaza inca si de aceea dv. d-na Maria puteti vedea evenimente care s-au petrecut in trecut cu atata claritate ; aceste mesaje au si rolul de avertisment pt omenire , ca istoria sa nu se mai repete insa mesajele acestea nu ajung la fortele Satanei care vrea cu orice pret pieirea omenirii .
RăspundețiȘtergereAsa cum citim pe o carte, asa cum ne vedem unii pe altii, asa cum privim la TV, tot asa vad eu toate cîte văd ,dar cu ochii închişi ! Cu ochii sufletului, care sunt de nepreţuit. De-ar fi ca sa-mi pierd vederea vreodată, si sa nu mai pot vedea deloc, eu tot as putea scrie, si as putea sa vad un infinit de TAINE ascunse ochilor firesti. Asa voieste DUMNEZEU CEL PREA BUN ŞI PREA ÎNALT !
ȘtergereUna dintre imaginile postate nu este de la Nagasaki, ci de la Mohenjo Daro (Colina Mortilor) din Pakistan, care are o vechime de 4600 de ani si care a fost abandonat, din motive necunoscute (! ...), in anul 1700 î.Hr. Nu pot sa mai adaug decat ca istoria se repeta ciclic, iar copii teribili care nu o invata sunt obligati sa o repete.
RăspundețiȘtergere