c
Dragii mei,
În aceasta noapte,in timp ce ma rugam la Bunul Dumnezeu si la Măicuța Domnului, văd dragii mei, cum de la SFANTA BIBLIE si CARTEA de Rugaciuni ,se ridică înspre Sfanta Icoana a Lui Iisus Hristos, un Extraterestru alb lucios,cu ochii oblici,mnegri si luciosi foarte. Cand a ajuns in fața Sfintei Icoane, a disaprut pur si simplu ca prin topire.
Apoi ,văd deasupra capului meu un Cer ca de noapte,iar pe Cer, ca și dincolo de plafonul camerei mele, văd ca o Minge alba de lumina densa ,minge care, avea o coada lunga de lumina.
Asa ca în poza de mai jos: .
Mingea de lumina cu acea coada alungită, coboara la orizont și din lumina densa alba, iese de fapt un OZN .
În jurul OZN-ului ,văd mai mulți Extraterestri albi lucioși ,care aveau capul mare si rotund,ochii negri luciosi si oblici, nasul doar ca o gaură alungita, de parcă le-ar fi tăiat cineva la toți nasul, iar gura le era, de asemenea tot o gaură .
.
Doar capul alb al Extraterestrilor îl vedeam,cum se priveau unii pe altii si se miscau in jurul navei ,ca si prin zbor în aer.
Aud glas care spune asa :
”Potrivit Mesajelor vechi, locțiitorii au fost românii!”
După acest MESAJ, OZN -ul si multimea de Extraterestri dispar intr-o clipă, se ridica la Cer, ca o sageata;adica brusc ,si dispare in neant .
Dragii mei, indiferent ce s-ar spune, EXTRATERESTRII EXISTA si ne studiaza indeaproape. Ce legatura au românii cu MESAJUL de mai sus,eu nu stiu a va spune. Daca voi stiti, astept cu drag Comentariile voastre.
Cu dragoste,Maria.
Iata mai jos un link ,ce m-a uimit la propriu:
0:06 / 4:19
EXTRATERESTRII EXISTA,MAI MULT EXISTA ORICE. REFERITOR LA PRIMUL VIDEO ESTE O CONSPIRATIE. OSAMA BIN LADEN A AVUT LEGATURA CU ATENTATELE DIN 11 SEPTEMBRIE,A FOST UCIS EXACT CUM S-A DECLARAT,IAR ACEASTA FEMEIE DACA A FOST EXECUTATA IN PUBLIC SA NU CREDETI CA A SPUS ADEVARUL.EU PERSONAL CRED PE PRESEDINTELE AMERICII SI NU PE EA.EA A FOST EXECUTATA PENTRU CA VORBEA MULT SI PROST.
RăspundețiȘtergerePrietene Osama a fost doar o creatie CIA si datorita lor a pornit razboiul cu Orientul Mijlociu
ȘtergereNU AM GASIT VIDEOUL.DACA IL GASITI DUMNEAVOASTRA,VA ROG SA IL ATASATI IN PAGINA.
RăspundețiȘtergerehttp://www.stiripesurse.ro/alerta-un-avion-de-pasageri-rus-a-luat-foc-in-aer_982187.html
RăspundețiȘtergereCHIAR DACA FEMEIA RESPECTIVA A SPUS ADEVARUL,EU NU STIU.EU STIU CA TIN CU PRESEDINTELE AMERICII.FEMEIA A FOST EXECUTATA CA DERANJA EVIDENT.INDIFERENT CA A SPUS SAU NU ADEVARUL. PAREREA MEA ESTE CA TREBUIE SA RESPECTAM PUTEREA SI STAPANIREA.
RăspundețiȘtergerehttp://m.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Sanatate/Copii+in+spital+din+cauza+unei+bacterii. Cum prevenim ASTA cere-I Duhului Sfant,nu povestile despre extraterestrii sunt mai importante
RăspundețiȘtergereEmanuel, ca maestru Reiki, care este parerea ta in ce priveste situatia copiilor afectati de acea bacterie?
ȘtergereCopiii respectivi trebuie ajutați de cadrele medicale sa se însănătoșească. Dacă s-ar acționa suplimentar și cu Reiki vindecarea ar fi mai rapida. Reiki accelereaza orice vindecare. Nu are niciun efect advers și nici nu are contraindicații. Eu îmi ajut propriul copil cu Reiki când răcește sau se îmbolnăvește. Reiki ajuta și la scăderea febrei și contrar a ceea ce se crede pe la noi ca Reiki nu fuctioneaza în cazul infecțiilor el o face.
ȘtergereDa, Reiki ar ajuta foarte mult, chiar si-ar reveni acei copilasi.
ȘtergereDe unde crezi ca vine acest rau peste acesti copilasi? Totusi sunt mai multi care au aceasta suferinta...
ȘtergereDUMITRU IOAN BRANC spunea ca in romania s au intrupat primii oameni pe aceasta planeta !
RăspundețiȘtergereVIDEOCLIPUL DIN PACATE NU ESTE PE LINK. A TRBUIT SA CAUT PERSONAL VIDEOCLIPUL LA CAUTARE. INTR-ADEVAR ESTE IMPRESIONANT. SI TOATE INDICIILE ARATA CA ESTE ADEVARAT. SCEPTICII SPUN CA E PHOTOSHOP. ATI VAZUT DOAMNA MARIA,CUM FUNCTIONEAZA TREABA? NICI DACA VINE PERSONAL DUMNEZEU PE CER NU VOR CREDE,VOR SPUNE CA E PROIECTIE HOLOGRAFICA.
RăspundețiȘtergere.....cand extraterestrul [dracul]
RăspundețiȘtergerea ajuns in fata Icoanei, a disparut ca un fum.
Cred si eu, diavolii nu suporta cele SFINTE!
D-na Maria mai terminati cu extraterestii, m-am plictisit,nu FAC mimic,numai generalitati,vreau ceva concret.Nici cu bancile nu aveti dreptate. CE e asta bancile fierbe.NOx.
RăspundețiȘtergereANONIM 16:56 NU TOTI EXTRATERESTRII SUNT DRACI,LA FEL CUM NU TOTI DIN BISERICA SE VOR MANTUI.
ȘtergereSau nu toti in primul val, urmeaza al 2-lea, al 3-lea, samd!
ȘtergerePreviziune decodata:in aceasta previziune iti este dezvaluita adevarata identitate a romanilor.si anume ca in spatiul carpato-danubian a luat nastere prima civilizatie de pe planeta.exista harti foarte vechi care atesta prezenta dacilor in peninsula italica cu mult innaintea romanilor.exista harti care atesta prezenta lor pana in nordul indepartat al europei.pe harti scrie simplu"dacia".traian a spus:ma duc sa cuceresc teritoriul stramosilor mei.recent s-a descoperit ca adn-ul faraonilor egipteni corespunde cu cel al dacilor din vremea respectiva.de aici deducem ca acestia erau alesi din randul dacilor pt ai conduce pe egipteni.in china sunt regiuni in care se vorbeste romaneste dar cu accent chinezesc.ceva de genul unei limbi romane cu accent moldovenesc.de aici dedecem ca in acele zone cu mii de ani in urma au ajuns dacii.limba latina a fost vorbita de catre daci mai intai iar romanii au importato de la noi pt ca era mai usor utilizabila in viata de zi cu zi.de aceea noi suntem primii latini.de aceea noi suntem izolati de restul latinilor.traian nu a cucerit toata dacia ci doar un traseu montan pana la rexervele de aur de la rosia montana.astfel el nu avea cum sa impuna vorbirea limbii latine pe teritoriul vast al daciei.deci ei romanii au impotato de la noi cu mult innainte.romania este teritoriul cel mai vechi unde a aparut prima civilizatie ce a dus in lume samburele tuturor civilizatiilor de mai tarziu
RăspundețiȘtergereRomania este temelia lumii noastre de astazi.istoria ei a fost furata si ascunsa mai tarziu de evrei.ei sau erijat in actorul principal din multe intamplari din biblie.nu ei au fost dati afara din egipt.isus sa nascut totdeauna in spatiul carpato -danubian
Doamna, nu imi dau seama de cine va bateti joc. De Gabriel, postandu-i aberatiile sau de noi ceilalti "obligandu-ne" sa ne pierdem timpul cu asa ceva. Lumea l-a tot rugat pe Gabita sa ne scuteasca dar de dvs depinde daca ii apar sau nu tampeniile. Recunosc ca are cateva postari interesante, de care ma bucur citindu-le dar marea majoritate sunt....
RăspundețiȘtergereHaideti sa nu dam dovada de rautate si de mandrie. Daca GABRIEL scrie frumos, si nu jigneste pe nimeni, chiar daca nu se refera la articolul respectiv, nu vad de ce nu i-as publica COMENTARIILE. Cine nu vrea ca sa citeasca ce scrie GABRIEL, poate sa nu citeasca. Voi publica orice COMENTARIU care nu contine vulgaritati si jigniri. Am observat ca multi dintre cititori ,inclusiv GABRIEL, poarta cate o conversatie,de la care asteapta un raspuns. Trebuie sa le public, ca sa continuie Conversatia.Atâta timp cât Comentariul este frumos si civilizat,nu am nimic impotriva in a-l publica. Cu dragoste,Maria.
ȘtergereVa contraziceti. Ca sa nu spun altfel. Am scris o multime de mesaje care nu contin nici un cuvant jignitor sau vreo vulgaritate si nu le-ati publicat. Am presupus ca nu au fost considerate importante si de aceea nu le-ati publicat. Asta e VRAJEALA ieftina si stiti prea bine acest lucru. Doamna, nu cu vorbe (ieftine) puteti convinge pe cineva sa isi intoarca fata catre Dzeu ci prin fapte bune, cinstite, corecte. La dvs. vorbele, de cele mai multe ori, sunt frumoase dar faptele lasa de dorit. O seara buna, distinsa doamna!
ȘtergereMULTUMESC DOAMNA MARIA PENTRU APARARE.
RăspundețiȘtergereAsa este corect si placut Lui Dumnezeu !
RăspundețiȘtergereMaria,despre bacteria ucigase a copiilor din Romania nu ai niciun mesaj?Multumesc anticipat.
RăspundețiȘtergereDin păcate nu am nicio informatie despre BACTERIA UCIGASA. O sa caut pe blog. DOAMNE AJUTA !
ȘtergereAm gasit ! BACTERIA UCIGASA, a fost fabricata in LABORATOARE si facuta scapata pe geam.
ȘtergereNe vb de extraterestri astia care parintele serafim rose in cartea lui ne spune ca sunt draci mai mult decat Dumnezeu , pt orice credincios este clar ca sunt dracii care vor veni " lupi in blana mielului " n-am auzit nici un sihastru sa spuna ceva de ei mai ales avem marturia lui Cleopa ca au fost draci . Dar una peste alta , primiti c.am multe msj despre extr. Si nu despre cum sa ne indreptam noi oameni , cum sa iubim mai mult , cum sa f bine placuti domnului , sa ne indreptam ca vine vremea judecati individual si colectiv. Este foarte ciudat cum va lauda atat de des , Smerenia este temelia credintei iar maj care le primiti despre dmnv nu fac altceva decat sa aduca radacina mandriei. Atentie Dumnezeu nu lasa nimic ascuns. Citit intamplarea dreptului Simeon si defapt toti va rog citit biblia cap coada sa intelegeti ceva dar prin ochi lui Hristoa cum zice sf Ap.Pavel. " Omul a fost creat inaintea stelelor " va dati seama ? . Eu nu am vaz sa scrieti ca va aparut un inger care va spunea nustiu ce , sau mai multe relatari cu ingeri sau Fecioara Maria dar reale ca draci aia de extraterestri , nu iconografi sau etc. De ce nu va initiat un inger ? , un sfant ca pe parintele Arsenie care a fost condus de fecioara Maria ?
RăspundețiȘtergereTocmai un extraterestru care va dat beti ceva. Dar va amintesc nici un proroc vechi sau nou , cleopa, paisie n.au baut nimic doar duhul sfant si ingeri au fost cu ei. Si un ex asemanator cu al dmnv oarecum "Roman melodul sfantul caruia Fecioara Maria i.a dar sa manance o hartie in vis si cand s.a trezit a stiut sa cante si etc." sau Profetul Ezechiel la fel tot de un INGER i.a fost dat sa manance o hartie sa profeteasca. Sunt multe argumente , nu mi.ar ajunge aici sa le spun pe toate. Eu va indemn pe toti sa va rugati si sa nu fiti mandri , unde e mandrie Dumnezeu nare loc. Sigur nu publicati msj normal, deja sunt prea multe contra. Alexandru. HRISTOS ESTE DOMNUL PUTERILOR CEL MAI MARE.
Eu zic sa nu ne facem pacate cu saracutul GABRIEL .A avea pretentii de la el,de unde nici Dumnezeu nu cere,inseamna sai cerem peste posibilitatile pe care le are.
RăspundețiȘtergereNu de la Gabriel am pretentii ci de la Maria care ii tot canta in struna.
ȘtergereDaaa asa este placut lu Dzeu , nu mi.ati publicat msj bine argumentat , publicati doar pe cele simple negative si alea cand aveti chef ,pagina despre extraterestri draci sa primeasca osanale , ca in Coreea. Iisus Hristos a patimit pt credinta si din iubire tot nu a fugit de nimic a rabdat tot si a lasat oameni sa inteleaga si aleaga, fara sa aleaga din acel rau. Bineinteles ca nu e cazu dmnv ca mai mult ii propavaduiti pe extraterestri draci. Va e frica ca lumea isi deschide mintea si vede duhul ce va stapaneste. Paisie si alti proroci nu au baut nimic rapit de extr . ci prin smerenie au primit de la ingeri daruri. HRISTOS Sa SMERIT PANA LA MOARTE. Dmn Maria rugati.va sa primiti pe raspuns de la Dzeu prin ingeri , sfinti etc nu prin aratari dracesti sau iconografice.
RăspundețiȘtergereImi cer scuze pt greseli , scriu de pe un telefon incofortabil.Alexandru, multumesc
RăspundețiȘtergereVa multumesc ca imi publicati msj , care sunt incompatibile total cu Dmnv. Alexandru. ( pe asta chiar nu trb publicat ). :)
RăspundețiȘtergereALEXANDRU !
RăspundețiȘtergereAceasta este părerea ta ,despre mine si despre tot ce scriu.
Sunt sigura ca DUMNEZEU iti va arata tie ADEVARUL SĂU !
Eu nu am o parere despre dmnv buna sau rea, nu va cunosc personal dar am multe exemple biblice intamplari reale in viata mea , a duhovnicului meu si nu numai. Eu cred doar ca va pripiti si nu cercetati sincer msj dmnv. Ar fi un paradox incercand sa ne schimbati ,va schimbati dmnv:).Iisus cand a venit nu a schimbat nici o invatatura importanta care sa socheze sa spun asa , sau erezii etc doar a pus IUBIREA pe primul loc , A desavarsit dragostea prin smerenie a aratat masura ei , altfel chiar toate pildele si intamplarile lui sunt masuri pt noi , masura dragostei , a smereniei , a curajului , credintei etc. In fine..
RăspundețiȘtergereSunt curios ce se va intampla cu noi , eu cred ca ne va ierta pe Amandoi:). Alexandru
PE MINE NU MA INTERESEAZA DACA DOAMNA MARIA MINTE SAU NU MINTE. PE MINE MA INTERESEAZA INDEMNURILE EI. DOMNULE ALEXANDRU,CE AVEM NOI AICI?¿
RăspundețiȘtergereȘi minciuna e un pacat
ȘtergereNu mai bateti campii, numindu-i pe extraterestrii "draci"!
RăspundețiȘtergereMulte rase din stele sunt aici si acum, pentru a asista la ascensiunea planetara si umana!Omenirea se pregateste sa treaca Marele Pod Curcubeu prin cele trei valuri de ascensiune care sunt sustinute de fratii celesti. Primul val s-a desfasurat in septembrie anul trecut, acum se pregateste cel de-al doilea val care va fi in aceasta primavara iar al treilea cred ca prin toamna.
Aveti habar despre schimbarile planetare care sunt in desfasurare?In care val va icadrati? Credeti ca-i suficient sa credeti in Dumnezeu ca sa va mantuiti? Asumati-va responsabiltatea credintelor voastre, caci creati lumea care va inconjoara! Va place ce aveti in jurul vostru?
Treziti-va! Sunteti ingeri stationati pe Pamant! Deschideti-va inimile si lasati IUBIREA sa curga iarasi, astfel incat sa puteti ajuta pe altii. Este timpul sa incetati sa vedeti negativul in realitatea voastra, deoarece, vazandu-l, aceasta este cauza pentru care continua sa sa fie acolo! Acesta este modul in care este creata realitatea voastra! Unde va este atentia acolo indreptati energia care creaza. Vedeti doar frumusetea!
Daca nu realizati ca trebuie sa trimiteti IUBIRE, PACE, LIBERTATE, SANATATA si ABUNDENTA, veti fi pe cont propriu de acum incolo!
In fiecare zi milioane de fiinte celeste (extraterestrii)
ajuta la ridicarea vibratiei multor oameni pentru a putea sa-i treaca prin cele trei valuri de ascensiune, iar oamenii ca drept multumire ii catalogheaza drept draci!
Cat timp aveti de gand sa mai stati in ignoranta, ca sa nu spun altfel? Chiar nu ati obosit stand viata dupa viata in acest stadiu? Pentru Dumnezeu! Cercetati dincolo de ce vi s-a bagat in cap de scoala si societate, caci ei va doresc sclavi obedienti!Puneti intrebari, deschideti-va mintea, cititi, treceti prin filtruL vostru tot ce auziti si cititi, dar gasiti odata calea de intoarcere ACASA!
EU SUNT D
Mda...am crezut si am sperat ca esti o persoana deosebita,dupa ce ti-am citit aproape toate postarile de pe acest blog,apoi ti-am cerut in doua randuri sa-mi dai trimiteri catre pagini unde mai postezi va sa te pot urmari,ba mi-am lasat si adresa de gmail in speranta ca in afara de tine se vor mai gasi si altii care sa ma indrume,din pacate au fost doar doua persoane care mi-au scris si mi-au dat trimiteri si le multumesc pe aceasta cale pt ca pe aici nu prea mai intru din simplul motiv ca mi-am dat seama ca de majoritatea e doar vorba,toti se dau culti si evoluati dar de fapt cand le ceri o parere se incurca in propriile cuvinte,cam asa este si cu tine D,postarea de mai sus chiar spune totul despre tine...si in viziunea mea nu e bine deloc...dar e posibil sa ma insel,eu sunt doar un invatacel de pe net ;)
ȘtergereTu Bogdane trebuie sa urmezi învățătura lui Hristos! Ce postam noi pe aici e doar ca sa creem pofta de învățătură. Hristos este baza și așa va fi mereu!
ȘtergerePe mine Reiki m-a ajutat un sensul ca prin inițiere mi-a reaprins dorul de Hristos, m-a făcut sa-l caut și sa-l găsesc. Eu cred ca initierea Reiki este o forma a botezului cu foc de care vorbea Ioan Botezatorul. Persoanele pe care le-am inițiat și eu la rândul meu s-au reapropiat de Hristos. Initierea Reiki e ca o reamintire a cine ești cu adevărat, o restabilire si o întărire a legaturii cu divinitate, cu Dumnezeu.
Tu știi prea bine în sufletul tău care este calea pe care trebuie s-o urmezi, îți mai trebuie doar puțin curaj sa ponești la drum. Trezirea spirituală nu vine peste noapte cum cred unii. :)))
Eu nu o sa-ți dau linkuri. Linkul tau este Hristos! Stai de vorba cu el și o sa-ți răspundă. Cum? În gând, bineînțeles.
Bogdan, vrem sa te ajutam! Posteaza pe Blog orice intrebare sau nelamurire! Cu drag!
ȘtergereIn primul rand omul care scrie cu litere mari vrea sa iasa in evidenta si de acea el zbiara, racneste la noi sa-l auzim, numai ca procedand asa vei deveni antipatic, chiar vrei sa fii si nesimtit???
RăspundețiȘtergereInteleg daca Maria nu publica acest mesaj...
DOMNULE ALEXANDRU,NU IMI FACI TU MIE ORDINE IN CASA SI NICI NU MA INVETI CUM SA SCRIU.DOAMNA MARIA DACA ARE CEVA DE SPUS,O ASCULT CU DRAG. DA??? EU NU IMI DORESC SA FIU NICI SIMPATIC SI NICI INTR-UN FEL. DACA NU AI CU CINE TE CERTA E TREABA TA.
ȘtergereO sa tot repet, pana cand aceasta informatie va ajunge la voi, cei, care coordonati mintea aceea blocata!
RăspundețiȘtergereMANTUIRE=ELIBERARE SPIRITUALA=RENASTERE SPIRITUALA=ASCENSIUNE SPIRITUALA= INALTARE SPIRITUALA
Singurul nostru tel, este amintirea divinitatii noastre.
Ignorand aceasta ramaneti in urma, nu veti urca pe Podul Curcubeu, pe care Dumnezeu impreuna cu fiintele de lumina l-au creat special pentru noi!
Iubiti-va Sinele vostru Inalt, acordati-i toata atentia voastra si permiteti-i sa circule si sa se exprime in
aceasta lume si astfel claditi Imparatia LUI DUMNEZEU !
Luati aceste scrieri ale mele ca strigate de disperare la adresa sufletelor voastre pe care le-ati incarcerat si nici macar nu stiti asta! In numele Lui Dumnezeu TREZITI-VA! Nu mai este timp!
EU SUNT D
Iti multumesc D. Ai dreptate. E vremea sa ne trezim.
Ștergere@EU SUNT D
RăspundețiȘtergereDraga mea, ce te crizezi in halul asta?! Ti-am citit mesajele si m-a bufnit rasul, sincer! NU mai este timp? Serios? De 2000 de ani nu mai este timp si iaca ca mai e.
Podul de curcubeu? Serios? De unde iti iei informatiile? De pe blogurile lui Tolec si Cobra? Stii ca au dat-o si ei in bara si ca sunt in "top rusinica" cu previziuni neimplinite? Ai avut vreo viziune de esti asa nelinistita?
DACA cineva vrea sa ne ajute S-O FACA PE FATA, nu pe la spate! Se "chinuie" extraterestrii sa ne ajute? Da de ce nu se arata maica? Sunt vibratiile incompatibile? Si daca da, cum o sa ne salveze? Ne baga la borcan? Si cine i-a rugat maica sa ne salveze? Si de ce am avea noi nevoie de salvare??? Daca suntem spirite ce nevoie am avea noi de salvare din partea extraterestrilor?
Noi trebuie sa facem eforturi, sa ne trezim bla bla bla si ei ce sa faca? Sa ne aspire cu aspiratorul in nave? A fost un val de ascensiune in septembrie? Pai si tu fiinta evoluata de lumina de ce nu te-ai dus si tu? Ramasesera aia fara locuri in nava? :)
Iaca eu n-am chef sa plec nicaierea. Acilisea stau sa vaz ce se mai intampla. :)))
Disperarea este o emotie negativa cu radacini in frica. Pai draga mea, cei care au obtinut iluminarea, satori, poti sa torni benzina pe ei si sa le dai foc si ei o sa arda zambind rugandu-se pentru sufletul tau, pentru ca ei sunt in PACE.
Singurul nostru tel este sa ne trezim? Serios? Pai de ce am mai venit la intrupare atunci? Ca sa invatam niste lectii si sa ne perfectionam ca spirite, nu? Pai vezi tu, atunci trezirea spirituala este incompatibila cu lectiile pe care trebuie sa le invatam ca daca ne trezim si ne amintim cine suntem si de ce am venit e ca si cum am copia la examen, nu? :))) Asadar, trezirea spirituala este nu este singurul nostru scop, mai avem si altele.
Dragii mosului, eu nu sunt profet, n-am valeitati d-astea dar fac si eu o profetie: nu plecam nicaierea, acilisea stam pe pamantul asta si o sa mai postam pe blogul asta si la anul! :)))
Scuze ca te-am luat peste picior si am facut bascalie dar nu esti nici prima si nici ultima care urla in gura mare sa ne trezim ca sfarsitul este aproape. Si inca ceva: mai ai pastile d-astea de trezire? :)))
Stimate domn, pt D aceasta trezire reprezinta realitatea. Pt dvs realitatea se arata altfel. Desi traim toti pe acelasi plan, fiecare vede lumea diferit. Daca dvs calatoriti intr-o tara straina, acolo o sa vedeti cladirile, parcurile... dar cersetorul care sta langa dvs va vedea cutia de carton, sticla goala... Amandoi sunteti in acelasi loc dar vedeti lucruri total diferite.
ȘtergereRecunosc ca nu am auzit niciodata de podul de curcubeu sau nu am simtit nimic deosebit in septembrie (nici nu stiu daca trebuia sa simt ceva...) dar asta nu inseamna ca pt. D astfel de lucruri nu au loc.
"Asadar, trezirea spirituala este nu este singurul nostru scop, mai avem si altele."
ȘtergereEmanuel care sunt acele altele?
Cele mai importante lecții sunt iubirea, iertarea și smerenia.
ȘtergereIubirea, iertarea, smerenia sunt calitatile celui trezit. Cel netrezit doar cauta calea...
ȘtergereDaca strigatul meu va trezeste atunci ma puteti cataloga nesimtita si chiar antipatica! Nu ma deranjeaza judecatile de valuare, caci eu stiu ca acestea sunt oglinda fiecaruia. Eu nu va pot jicni fiindca asta ar insemna sa-mi desconsider Sinele, si n-o voi face.Mi-as dori sa treceti dincolo de orgolii, si sa va gasiti pe
RăspundețiȘtergerevoi!
EU SUNT D
Draga Didona,
Ștergere1. Nu esti nici prima si nici ultima trezita.
2. Exista mai multe trepte ale "trezirii" spirituale. Prima treapta este sa-ti dai seama ca lucrurile stau altfel decat ai fost tu invatata sa crezi si primul instinct este sa incerci sa-i "trezesti" pe toti si sa-i incerci (fortezi) sa vada realitatea asa cum o percepi tu acum. "Problema" este ca nu poti convinge pe NIMENI sa se "trezeasca" la realitatea pe care o percepi tu prin vorbe. Poti sa "tipi" tu si sa strigi cat vrei. Lumea se convinge altfel, prin fapte, nu prin vorbe. Crezi tu oare ca daca Iisus doar dadea din gura si nu facea nicio "minune" l-ar fi crezut si l-ar fi urmat cineva? Cel mai greu lucru de acceptat este ca lumea se schimba doar prin exemplu personal si asta doar daca vor sa-ti urmeze exemplul, altfel nu.
Oare cati oameni crezi tu ca am reusit eu sa conving prin vorbe ca Reiki functioneaza si ca da rezultate? Propria mea mama credea pana de craciun ca Reiki e autosugestie, ceva mental. Am prieteni care imi rad in fata, ce sa mai zic de oameni straini? :))) Lumea are nevoie de dovezi, sa vada cu ochii ei schimbarea pe care o propui. La Reiki convingi doar cand pui mana si ii iei omului durerea altfel nu, asa ca daca vrei sa ne convingi trebuie sa schimbi metoda. Lucrurile sunt asa cum sunt dintr-un motiv anume, iar daca asta nu este din vointa lui Dumnezeu atunci cine mai bine decat el sa ne ajute? Noi care suntem doar niste bieti pestisori intr-un acvariu sau "pescarul de oameni"?
@Didona: "Credeti ca-i suficient sa credeti in Dumnezeu ca sa va mantuiti?"
ȘtergereUite ce scrie in biblie: „El a zis lui Moise: „Voi avea mila de oricine-Mi va placea sa am mila si Ma voi indura de oricine-Mi va placea sa Ma indur.” Asadar, nu atarna nici de cine vrea, nici de cine alearga, ci de Dumnezeu care are mila.” (Romani 9)
Serios, imi tot pun o intrebare. Daca pe "lumea ailalta" exista simtul umorului. Daca exista si vom tine minte experienta de aici va dati seama ce distractie o sa fie? Cum ne vom amuza vazand cat ne chinuim sa gasim sensul vietii, sa afirmam ca noi detinem adevarul absolut...Funny
Ștergeredincolo nu mai tinem minte ce am facut aici,cei care au avut experiente extracorporale dupa o aparenta moarte clinica,spun ca nu isi aduceau aminte nimic din urma,doar in anumite cazuri cand trebuiau sa se "intoarca"le spunea cineva sau ceva de ce trebuie sa o faca si constientizau viata de aici dar de obicei nu doreau sa revina...asta din ce am citit si eu,daca au mintit aia prin lucrari va mint si eu involuntar :))
ȘtergereSi eu sunt madus si m-am nascut la vest de marea neagra nu la est
ȘtergereLa ce va referiti D , cand spuneti...=ELIBERARE SPIRITUALA
RăspundețiȘtergereIti raspunde un Anonim:
ȘtergereEliberare spirituala= iesirea definitiva de sub iluzia lumii si materialismului = iluminare. Doar un om trezit spiritual poate intelege iluzia materialismului. Altfel doarme, complacandu-se in rolul sau temporar si trecator din aceasta lume iluzorie... pierzand timp pretios...
Timpul nu se pierde ci se cuantifica prin experiente iar experientele duc la intelegere, intelegerea duce la intelepciune, intelepciunea duce la iluminare si iluminarea duce la mantuire. Nimeni nu se trezeste spiritual peste noapte, este un proces indelungat, care necesita timp. A, ca ai momente de iluminare da, dar astea sunt ca si cum ai urca o treapta a scarii, iar scara are multe trepte.
ȘtergereEmanuel,macar sa realizeze ce se intampla cu ei. Sa reuseasca sa constientizeze necesitatea ridicarii pe un alt nivel. Multi nici macar atat nu realizeaza. Altfel ei vor dormi in continuare plangandu-si de mila. Nimic nu vor face in aceasta directie. Ce-i va trezi din acest somn... suferinta? Poate ca da...dar este o cale de durata, multe vieti... Totusi prin asimilarea cunoasterii se poate intampla o trezire. Stim ca a avea cunoastere pe linie spirituala inseamna foarte mult... de aceea o oculteaza cu atata patos unii...
ȘtergereTotusi iesirea din maya este o necesitate... pentru constientizarea adevarului...
ȘtergereDa, Didona, SUFERINTA ii va trezi din somnul dulce, nimic altceva. Asa este legea firii, cei care nu au curiozitatea nativa sa cerceteze si sa invete se vor trezi "scuturati la realitate" prin suferinta. Nu este ceea ce-mi doresc eu si nici nu am lasat eu legea asta dar omul pana nu da de suferinta se complace in starea de amortire in care este iar tentatiile sunt destule pentru a-i tine mintea ocupata: distractii, shopping, hainute, masinute, vacante etc.
ȘtergereLucrurile stau asa: omul cand se satura sa mai sufere cauta solutii pentru a iesi din starea de suferinta. Unii sunt mai incapatanati decat altii si au o capacitate de suferinta mai mare. Pana nu ajunge la "fundul sacului" si omul mai are capacitatea de a suferi nu se va schimba pentru ca schimbarea presupune un efort major, presupune iesirea din tiparele de gandire vechi si asta nu este usor.
Deci: cand omul se satura sa mai sufere cauta solutii si prin cautarea si gasirea solutiilor "se trezeste". Nu exista necesitatea ridicarii la un alt nivel atata timp cat omul este bine. Plansul de mila inseamna ca omul mai are inca capacitatea de a absorbi suferinta si inca se mai complace in situatia respectiva.
Vezi ca tot la preoti ajungem? Omul trebuie sa sufere ca sa se trezeasca. Tot cred ca ei nu si-au facut misiunea... ar fi putut sa fie totul altfel... fara suferinta!
Ștergereajungem tot la invatatorii spirituali care trebuie sa predea spiritualitatea mai departe nu s-o transforme in taine. invatatorii spirituali nu sunt numai preotii si nu doar preotii au har ca sa fim bine intelesi. harul se poate obtine direct de la Dumnezeu chiar de la nastere sau pe parcursul vietii. har se obtine si prin botez dar si prin initierea Reiki nu doar prin hirotonisire asa cum vor ei (preotii) sa creada.
Ștergerehar am primit direct de la Dumnezeu la Prislop cand m-am rugat in pestera lui Ioan sa primesc darul preotiei.
asa ca: cautati (si cercetati) ca sa gasiti, cereti ca sa primiti.
Subscriu! :) Doamne ajuta!
ȘtergereLA REVEDERE!
RăspundețiȘtergereTe rog nu pleca :((
ȘtergereSlujba preoţilor în biserici are rolul de a conecta energiile cereşti, cosmic-spirituale la lumea oamenilor. În momentul în care, după răsăritul soarelui, la prima slujbă a zilei, preotul rosteşte pentru prima oară numere lui Iisus Hristos, la nivelul întregii Biserici se formează un fel de halou energetic protector, denumit de noi plase mesianice. Biserica însăşi pare ca un fel de cupolă gigantică circumscrisă de plasele mesianice. Plasele mesianice sunt formate din două straturi distincte : prima plasă are culoarea metalului topit, iar a doua plasă are culoarea argintie. În interiorul plaselor mesianice toate noxele negative emise de oameni se topesc precum se topeşte zăpada sub razele soarelui de primăvara. Interiorul bisericii este “lucrat” operativ de Îngerul bisericii, care proiectează pe fiecare perete un fel de abur multicolor cu o grosime de pană la 10 centimetri. Acest ecran protector auric are rolul de a face posibilă acţiunea benefică a Duhului Sfânt care pătrunde în biserică prin linia divină. În general, oamenii cred ca o construcţie cum este o biserică poate suporta de la sine, prin efectul materialelor de construcţie, o forţă de o asemenea putere cum este cea a Duhului Sfânt, care se manifestă prin linia divina. De fapt, construcţia în sine nu reprezintă decât învelişul material al unor energii aurice. Ecranul protector creat de către Îngerul bisericii are tocmai rolul de a apropia prin rezonanţă energiile foarte puternice ale Duhului Sfânt cu cele ale construcţiei şi cu cele ale oamenilor care stau acolo în timpul slujbelor. Fără acest ecran protector, spunea Îngerul Gabriel, orice construcţie s-ar preface în nisip fin. Privite prin clarvederea eterică, icoanele şi picturile de pe pereţii bisericilor sunt formate din mii şi mii de steluţe luminoase care emit culori, sunete şi mirosuri asemănătoare cu cele ale aurei personajului pictat. Acele străluciri par oarecum vii: ele se strâng sau se dilată în funcţie de ceea ce se petrece împrejurul lor. Dacă, de exemplu vine cineva amărât, supărat sau disperat şi plânge sau se roagă în faţa lor, o parte din miile de steluţe strălucitoare, de culori diferite, par că ies din icoane sau picturi şi pătrund în aura omului prin regiunea pieptului, pentru a ieşi prin spate. În acel moment, instantaneu, entitatea care apare pictată în icoană işi face apariţia parcă dintr-o altă dimensiune lângă cel care-i cere ajutorul. Omul nu este niciodată singur atunci când se roagă fie la un sfânt, fie la un Înger, fie la Iisus Hristos, iar impresia de uşurare cu care cei mai mulţi dintre noi pleacă din Biserici nu se datorează unei autosugestii sau unui efect placebo, aşa cum cred unii psihiatri sau psihanalişti, ci pur şi simplu, acţiunii benefice a entităţii cosmice la care se roagă omul. Din păcate, ştiinţa actuală a eliminat din cunoaşterea lumii tocmai esenţialul: activitatea lui Dumnezeu şi a Trimişilor Săi în lumea destul de cenuşie a oamenilor sau, mai corect spus, în lumea pe care oamenii au făcut-o să pară cenuşie. Activitatea preoţilor în Biserici este foarte laborioasă, iar efectele acţiunilor lor sunt vizibile prin clarvederea eterică. În timpul slujbelor, deasupra capului preoţilor pluteşte energia arginitie strălucitoare a Duhului Sfânt, iar actele sacramentale şi rituale au efectele lor bine definite.
RăspundețiȘtergereSursa: Cristian Ganescu, Eugen Nicolae Gisca, “Forta contra forta”
Ce nu inteleg eu este cum poate cineva sa fie atat de aproape de adevar si totusi acesta sa ramana de neatins; tot ce spui tu este partial adevar numai ca forta vine de la oameni care mai mult sau mai putin curati fiind sant invaluiti de Duh (anonim 12feb 23.10
ȘtergereEmanuel Prichici esti super tare,m-am distrat copios pe seama cometului tau,ai dreptate frate ce atata trezire ca doara mu hibernam,multam fain.publicati va rog dna Maria.
RăspundețiȘtergereAm râs cu lacrimi de comentariu D.Emanuel .noi ca nație pana nu glumim nu râdem.nu facem haz de necaz.cred ca nu ajungeam pana in ziua de azi .atunci când râdem ,glumim ne incarcam de energie pozitivă si trecem mai usor ori necazurile vieții. Va iubesc pe toți si fie ca Bunul Dumnezeu sa ne țină in Mâinile Lui.
RăspundețiȘtergerehttp://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/05/01/sfantul-ignatie-briancianinov-despre-diverse-forme-de-inselare-si-despre-cauza-lor-esentiala-lipsa-pocaintei-a-inimii-infrante-2/ Va rog mai mult decat va sfatuiesc sa cititi tot. Fiti intelepti si smeriti. Alexandru.
RăspundețiȘtergereMa bucura comentariile dumneavoastra, astfel inteleg, ca intelegerea mea la nivel spiritual nu corespunde cu intelegerea celorlalti, fiecare om are trairile si calea lui. Indiferent de cale, destinatia este aceeasi. Alegerea va apartine. Oricine ati fi si orice ati spune eu stiu un lucru, toti suntem aspecte ale Creatorului si ca atare; va iubesc!
RăspundețiȘtergereEU SUNT D
Draga Anonim 00/19 ti-am raspuns, dar nu ti-am trimis nimic nominalizat deoarece nu stiu cu ce anume rezonezi dumneata. In acesata calatorie esti ghidat spre informatii in functie de ce anume iti trebuie la acel moment.
RăspundețiȘtergereUite, iti pot recomanda "portalul universul cunoasterii" si de acolo te priveste ce alegi!
Imi pare rau ca te-au dezamagit coment. mele! Asculta-ti intuitia si vei avea cele mai bune invataturi si raspunsuri. Nimeni nu-ti va spune adevarul tau caci acesta este numai al tau. Intentia mea este sa-i fac pe oameni constienti de ce se afla in interiorul lor.
Daca am "sarit calul" va rog sa ma iertati!
EU SUNT D
Didona, ADEVARUL ESTE UNUL SINGUR PENTRU TOATA LUMEA! NU exista adevarul meu, adevarul tau etc. Exista PERCEPTIA TA asupra adevarului, PERCEPTIA MEA asupra adevarului dar ADEVARUL ESTE SI INTOTDEAUNA VA FI UNUL SINGUR PENTRU TOATA LUMEA!
RăspundețiȘtergereBravo bravo bravo Emanuel.
ȘtergereCU RESPECTELE MELE,DOMNULE DISTINS EMANUEL,VA ANUNT CA DA. ADEVARUL ESTE UNUL SINGUR DAR...ESTE INFINIT! SI NU VORBESC DIN POVESTI,POT DEMONSTRA MATEMATIC,STIINTIFIC.CUM DORITI.
RăspundețiȘtergereMai mult de 7miliarde de adevaruri si dreptati nu sunt.parerea mea este ca fiecare are dreptatea si adevarul de partea lui.deci fiecare cu adevarul si dreptatea lui.
RăspundețiȘtergereMadus, dupa logica ta, cu 7 miliarde de adevaruri, (cu toate ca am scris mai sus ca exista o diferenta intre adevar si perceptie dar fiecare e liber sa creada ce vrea), in universul asta, (universul vizibil ar fi constituit din cca 10 la puterea 19 de stele cuprinse în cca 10 la puterea 11 de galaxii de mărimea Căii Lactee) nu sunt decat 7 miliarde de suflete incarnate. Cam golut universul asta, nu crezi? :)))
RăspundețiȘtergereASTA DACA SOCOTIM DOAR OAMENII. MAI SUNT PIETRELE,COPACII,MUNTII,RAURILE,ATMOSFERA,ETC. DE CE OARE CAND PRIVIM LA LUPA,SE DILATA O IMAGINE SI IES LA IVEALA DETALII NESTIUTE? SI DACA PUI LUPA LA LUPA SI TOT ASA? DE CE MICROSCOAPELE NE RELEVA ADEVARURI NESTIUTE? CE SE INTAMPLA DACA DIVIDEM CIFRA UNU LA NESFARSIT? STAM O VESNICIE SA TOT DIVIDEM.
RăspundețiȘtergereAsta pentru ca universul functioneaza pe principiul holografic, adica macrocosmosul se reflecta in microcosmos si invers, adica "precum sus asa si jos".
ȘtergereChiar daca faceam un calcul raportat la 10 la puterea 19 stele probabil ca te uitai si mai sus.pe mine nu ma intereseaza decat realitatea apropiata.oamenii nu au fost creati sa cucereasca galaxii.galaxiile nu o sa le vezi decat printr-o oglinda.deocamdata un adevar apropiat mie este ca suntem in mileniul 3 si inca mai mor copii in razboaie .
RăspundețiȘtergereEmanuel ,mandria ta nu ajuta la nimic nici pe tine nici pe noi , cuvintul tau nu e roditor si lucrator , traieste in Hristos si fi urmas al Apostolilor , nu al lui " dr uki muki nustiu cum maestru ". Altfel vei vedea in universul tau macro senzational de mare Raiul cu Binoclu. Alexandru.
RăspundețiȘtergereAnonim 14 februarie 2016, 16:20 sau Alexandru nu aduce jigniri sistemului Reiki. Nu cunosti acest sistem, te rog abtine-te. Studiaza-l si pe urma poti sa faci afirmatii.
ȘtergereAnonim 14-2-16,00:57,adevarat.Ai grait un adevar dureros.Si nu numai in razboi mor copii.Mor copii gresit educati,copii abandonati,copiii cu boli incurabile,copilasi nevinovati in urma accidentelor nucleare,de laborator si lista este nesfarsita...ca si cand exista cineva in universul asta deranjat de puritatea lor...Asa este...
RăspundețiȘtergereSe intampla acest lucru pentru ca exista multa necredinta... oamenii traiesc inlantuiti in acest materialism, nasc copii iar acestia le platesc pacatele... Noi, pamantenii suntem autorii raului care se abate peste lume. Il atragem ...
ȘtergereSi nu ar fi bine doamna D .sa scrieti la acesti nebuni posedați care conduc aceasta țară sa se trezească decat noua ca noi suntem oameni de rand cu iubire si frica de Dumnezeu. noi nu avem puterea lor ,daca aveti vreun har trimetetile sa se trezească sa nu isi mai bată joc de acest popor si mai ales de copiii acestei țări
RăspundețiȘtergereNu iti raspunde D ci Anonim14 februarie 2016, 21:37
ȘtergereAcestia care conduc nu sunt decat extensia altora... din afara tarii... primii niste tradatori de neam care ii servesc pe ceilalti- cei din afara: niste sacali.
Acuma tu sa intelegi: NOI i-am atras si pe acestia care ne conduc...
Romania are si ea karma ei, care trebuie platita. Autorul karmei: poporul roman.
De la NOI, poporul roman, trebuie sa porneasca schimbarea: o schimbare pe linie spirituala, trebuie sa fim altfel, asa cum suntem generam ceea ce vedem in prezent. Insa... nu prea vad o implicare reala din partea bisericii care sa ridice poporul acesta prin invatatura si o adevarata cunoastere la nivelul la care ar trebui. Ceea ce cunoastem pana acum nu ajuta suficient pentru o reala schimbare. De aceea sunt multi care tot cauta... si tot cauta dar nu gasesc ceea ce trebuie decat o mica particica, ceea ce nu este suficient.
Ai spus asa: "noi suntem oameni de rand cu iubire si frica de Dumnezeu" NU ESTE DESTUL.
Fraza ar trebui sa sune asa: Noi suntem oameni nascuti din Duhul lui Dumnezeu care avem forta spirituala prin Sfantul Duh. Nimic nu ne poate atinge caci Focul Sfant este in noi!
Da, atata vreme cat ramanem la faza aceasta de acum, acei ei isi vor bate joc mai departe de aceasta natie.
"noi nu avem puterea lor"...Exact NOI le dam puterea pe care o au acestor pioni. Noi ii tinem acolo. Ii toleram sa isi bata joc de acest popor... Fara NOI, tradatorii de neam ar fi un nimeni, i-am putea opri sa mai faca mizerii. Locul tradatorilor nu este in fruntea tarii ci altundeva.
ȘtergereVizavi de pradatorii din afara aici treaba e la nivel spiritual, pentru ca e vorba de forte necurate care ii ajuta pe aceia si de care ei se folosesc ca sa domine. De aceea tot spun ca e nevoie de o ridicare a poporului roman la un alt nivel pe linie spirituala caci in aceasta clipa poporul are nevoie de intarire ca sa se poata lupta cu demonii. Pana in prezent i-am atras pentru ca suntem slabi spiritual. Acesta este adevarul. Poporul are slabiciune spirituala. Priveste in jur... ce vezi? Iar preotii dorm ziua la amiaza... nu fac ceea ce trebuie pentru intarirea reala a acestui neam, se complac in situatia prezenta (vorba aceea: tara arde si baba se piaptana) Poporul se slabeste din lipsa de cunoastere spirituala, cea adevarata. Nu se ofera cunoastere suficienta. O tin pentru ei sau nu o mai au, cei care ar trebui sa fie indrumatorii spirituali ai neamului, dnii. preoti...
@Anonim15 februarie 2016, 11:01
RăspundețiȘtergereAI PUS PUNCTUL PE I, anonimule! NU mai exista cunoastere adevarata, asta este CEA MAI MARE PROBLEMA cu care se confrunta omenirea in prezent!!!
Din aceasta cauza eu am cautat si in afara ortodoxiei cunoasterea pentru ca in ordoxie cunoasterea este ocultata (adica ascunsa) si nu se da la popor. Eu prin Reiki am capatat cunoastere si am inteles multe lucruri pe care nu mi le puteam explica inainte ba chiar multe lucruri de care habar nu aveam ca exista! Preotii nu-si fac datoria, nu explica poporului nimic, tin cunoasterea doar pentru ei si d-aia suntem unde suntem ca natie.
Va dau doar cateva exemple de cunoastere (ocultata in ortodoxie):
1. OAMENII ISI CO-CREAZA REALITATEA! Da, au aceasta forta si aceasta putere de la Dumnezeu, ca prin gandurile, vorbele si faptele lor sa-si modeleze propria realitate in care vor sa traiasca DAR EI NU STIU ASTA SI IN LOC SA-SI CREEZE O REALITATE FRUMOASA SI PROSPERA EI NU FAC DECAT SA SE INVIDIEZE SI SA SE PIZMUIASCA RECIPROC, NU FAC ALTCEVA DECAT SA SE BLESTEME SI SA-SI DEA LA GIOALE UNII ALTORA CREZAND CA ASTFEL POT IESI IN FATA!
2. LA DUMNEZEU NU POTI AJUNGE PRIN FRICA CI DOAR PRIN IUBIRE SI PRIN CREDINTA. CINE ZICE SA NE FIE FRICA DE DUMNEZEU GRESESTE!!!
3. PACATELE NOASTRE SUNT LUCRURILE PE CARE LE-AM FACUT SI CU CARE NE ESTE RUSINE IAR JUDECATA NE-O FACEM SINGURI SI NIMENI NU POATE SCAPA DE ACEASTA JUDECATA DREAPTA CACI SUFLETUL NU SE MINTE PE EL INSUSI ASA CUM O FACEM NOI CU MINTEA NOASTRA!
4. ORICE ACTIUNE, VORBA SAU GAND SE INTOARCE LA NOI. INTELEPCIUNEA POPULARA SPUNE: BINE FACI BINE GASESTI DAR CINE MAI INTELEGE ACESTE CUVINTE SIMPLE?
5. CINE URASTE SE URASTE PE EL SINGUR CACI ENERGIA URII SE INTOARCE ASUPRA SA! CINE PIZMUIESTE SE PIZMUIESTE PE EL INSUSI CACI ENERGIA INVIDIEI SE INTOARCE ASUPRA SA! (apoi omul se imbolnaveste, nu stie de ce)
6. CINE NU SE IUBESTE SI NU SE IARTA SI NU SE ACCEPTA PE EL INSUSI NU VA PUTEA NICI SA IUBEASCA, SA IERTE SI SA-I ACCEPTE NICI PE CEI DIN JURUL SAU, CACI DACA CU EL ESTE INTRANSIGENT CU CEILALTI DE CE AR FI BLAND SI MILOSITIV?!
Si mai sunt si multe alte adevaruri care nu-mi vin acum in cap sa vi le scriu.
Trezirea de care vorbea Didona NU vine peste noapte ci vine treptat, prin INTELEGEREA SI INTEGRAREA ADEVARURILOR IN FIINTA VOASTRA IAR LUCRUL ASTA NECESITA DECENII!!!
Arsenie Boca zicea: CEL MAI LUNG DRUM ESTE DE LA URECHI LA INIMA! (adica de la a auzi, la a intelege si la a aplica este DRUM LUNG!)
Draga Emanuel, te inteleg, cunosc... stiu, am trecut, a trebuit sa caut cunoasterea...caci de la iubitii nostri preoti nu am gasit-o...atata cat era nevoie. Asa este, trezirea nu vine peste noapte... dar avem o nevoie mare de trezire la acest popor,in aceste vremuri tulburi... daca am putea ajuta la aceasta trezire cumva... in locul dlor. preoti, caci ei nu mai au timp si de acest lucru... Ma doare cand vad in ce stare de amortire este poporul nostru... Bine ca nu a ajuns Reiki pe mana preotilor caci il ridicau la nivel de taina si nu mai aveam acces la el... Daca ei isi faceau misiunea cum ar fi trebuit, eram la alt nivel ca popor... trezirea este necesara... respectiv iesirea din aceasta amortire, macar sa realizeze pe unde sunt...(consider trezire, punctul in care persoana reuseste sa vada cam pe unde este, respectiv incepe sa inteleaga ca are nevoie de cunoastere si evolutie, respectiv un punct de reset, de acolo incepand sa construiasca altfel totul). Mi-ar fi placut sa fie un shortcut cumva pentru a accelera ritmul... Am constatat insa ca exista un flagel numit dogmatism, care blocheaza accesul la cunoastere a multora, acestia ajungand sa se autosaboteze. Cei cuprinsi de acesta nu isi dau seama...din pacate...Ei cred ca sunt pe calea cea buna... cand de fapt au blocaje...Habar nu au in ce stadiu sunt, caci dorm. Pe acest lucru au reusit sa-l implementeze cu succes preotii... nu au uitat cat de important este acest virusel... si cat de daunator este pentru trezire si evolutie. Probabil ca nu se doreste nici trezirea nici evolutia prin cunoastere. De aceea se ajunge la trezire doar prin experimentare, de multe ori prin suferinta... or aceasta este o chestiune de durata...si uite asa cineva mai trage de timp... oricum inevitabilul se va produce oricat ar dori cineva sa opreasca evolutia si sa stopeze accesul catre Lumina, dar in timp... Doamne ajuta!
ȘtergereDaca vrem ca lumea noastra sa se transforme, este necesar sa constientizam ca la noi sta puterea de a o face, nu "la altii". Schimbarea incepe cu noi,iar lumea din jurul nostru se va plia dupa noi.
RăspundețiȘtergereAsumati-va raspunderea pentru ce creati! Gandul nestapanit este o arma cu puteri nebanuite. Ganditi frumos, visati constient si creeati lumea de poveste pe care o doriti, nu mai cedati puterea celor pe care ii credeti puternici, caci ei reflecta ceea ce credeti voi despre ei.Oamenii sunt tot ceea ce ei cred ca sunt. Daca va credeti slab si neajutorat asta veti reflecta asupra lumii, iar lumea te va percepe asa cum te percepi tu.Asta-i credinta ta despre tine, "asta esti"! Nu atragi ceea ce vrei in viata, atragi ceea ce esti!
Ceea ce traim astazi in lumea noastra este o consecinta nu o pedeapsa. Lumea este o oglinda uriasa care intotdeauna reflecta parti din noi insine. Vedem in altii ceea ce ne place si ceea ce nu ne place in noi insine. Orice ne inspira este un aspect din noi insine.
Haideti sa fim noi oglinda lumii si atunci vor incepe si ei sa-si puna intrebari despre starea lor de amortire!
Unii nu stiu nimic despre energiile care vin spre noi continuu, cu rol de dizolvare a tuturor sistemelor implementate de-a lungul timpului.Daca ar avea habar ca omul si tot ce ne inconjoara reprezinta energie Divina, dar o forma foarte densa si de vibratie joasa nu s-ar mai impotrivi cand aud despre aceasta.
Energiile vor avea efect de schimbare asupra tuturor fiintelor.La inceput efectul lor va fi tulburator pentru ca va scoate fiinta din starea sa de confort pentru a-i dizolva convingerile defectuoase,gandirea veche,tiparele depasite.Lumea de ieri nu mai corespunde realitatii de astazi.
EU SUNT D
Asa este! Transformarea aceasta este necesara, puterea este la noi! Insa cel care doarme cum va reusi sa constientizeze pentru ca el este prins atat tare in iluzia lumii, se identifica atat de bine cu rolul incat nu percepe aceasta necesitate, nu va face nici un efort pentru a intelege... Daca incerci sa-i explici ori este ignorant ori este invaluit de dogmatism si devine sarcastic... cum ai proceda in aceste cazuri pentru a-l ajuta cumva?
ȘtergereNu ai cum sa procedezi in niciun fel. Daca omul refuza sa se schimbe nu ai cum sa-l obligi tu s-o faca. Binele cu forta nu este bine. Tot ce poti sa faci este sa-l lasi in pace daca vezi ca nu este receptiv si tu sa-ti vezi de drumul tau sperand ca prin exemplul tau personal sa mai observe si altii.
ȘtergereLa noi s-a impamantenit vorba: fa ce zice preotul, nu ce face el adica nici macar preotul nu face ce ar trebui sa faca cu toate ca el ar trebui prin exemplul personal sa insufle valorile despre care vorbeste, adica "walk the talk" cum spun americanii, fa ceeea ce spui (in romana). pai cum sa mai fie crezut preotul care trebuie sa conduca prin exemplu personal daca nici el nu-si urmeaza propriile invataturi?!
Emanuel, asa este: normal trebuie sa-l lasi in voia mintii lui.
ȘtergereInsa daca are virusul dogmatismului, nu este o victima acela?
In Romania noastra sunt multi care nu inteleg nimic din spiritualitate. Dar ei stiu ca sunt crestini. Poate daca li s-ar explica altfel decat pana acum s-ar indrepta in mod real si corect cu sufletul catre Divin! Ei nu au primit nici lucrurile bazice despre spiritualitate. De unde sa construiasca ceva cand ei nu au fundamentul. Ceea ce au primit pana acum este ceva haotic ce nu are o baza trainica. De aceea dorm, caci cineva nu-si face bine misiunea... de fapt dorm si aceia sau se fac ca dorm. Este mai simplu asa pentru ei sa lase la voia intamplarii toata lucrarea.
In terapie le dai Lumina, dar ei nu o pot tine...din cauza sistemului eronat prin care ei exista. Le e bine o vreme si iarasi pica. De aceea este necesara schimbarea interioara. Insa te lupti cu virusi, dogme si erori genenarte de ei sau induse de altii si acceptate in inconstienta lor ca un adevar.
Ștergere@Anonim16 februarie 2016, 10:58: Nu, nu este o victima persoana dogmatica pentru ca este alegerea ei sa creada sau sa nu creada in dogma. Cine cauta, gaseste daca este interesat de adevar. Cine nu, ramane dogmatic si arunca cu pietre in ceilalti. Nu poti sa-i scoti nimanui dogma din cap, doar singur si-o poate scoate si pentru asta este nevoie de ceva mai mult decat simple cuvinte, e nevoie ca el sa simta in interiorul lui ca vrea sa cunoasca adevarul, trebuie sa aiba dorinta sa caute si sa cerceteze toate lucrurile si sa traga singur propriile concluzii, bune sau rele cum or fi ele dar sunt ale lui (asa zisul adevar propriu). mai devreme sau mai tarziu va da si peste adevar caci cel care cere primeste si cel care cauta gaseste.
Ștergereapoi mai este o problema si de incredere. lumea are incredere in medici, preoti si presa. daca ei spun una si tu incerci sa convingi dogmaticul de alta atunci ai nevoie de DOVEZI CLARE SI DE NECONTESTAT, pentru ca si cel mai dogmatic dintre dogmatici nu poate sa refuze si sa nege adevarul pe care-l vede cu proprii ochi. (chiar daca la inceput se va impotrivi din "obisnuinta" acea impotrivire dispare repede daca se convinge si vede cu ochii lui ca lucrurile stau altfel decat a fost invatat sa creada, caci pana la urma este o problema de credinta/incredere)
Destul de complicat, intr-adevar cu dogmaticii. Dar ai dreptate! Mi-ar fi placut insa ca in tara aceasta sa fie o deschidere mai mare spre intelegerea lucrurilor in adevaratul sens... insa toate la timpul lor... mai repede sau mai tarziu...
Ștergere