2 Februarie 2015 !
Întâmpinarea Domnului !
După Naşterea Domnului Iisus Hristos, trecând patruzeci de zile şi
împlinindu-se vremea curăţiei celei legiuite, Preacurata şi
Preabinecuvântata Fecioară Maică plecând din Betleem cu Sfântul Iosif,
logodnicul, şi venind la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, purtând pe
Hristos Pruncul cel de patruzeci de zile, au mers să împlinească Legea
Domnului şi să se curăţească după naştere, prin aducerea jertfei celei
cuviincioase lui Dumnezeu şi prin rugăciunea preotului. Apoi să pună
înaintea Domnului pe Pruncul cel întâi născut şi să-L răscumpere cu
preţul cel rânduit, precum s-a poruncit lui Moise de către Domnul, în
Legea Veche şi cum se scrie despre aceea în legea curăţirii, şi anume:
"Femeia care va zămisli şi va naşte parte bărbătească, necurată va fi
şapte zile şi în ziua a opta să se taie pruncul împrejur, iar ea va
şedea treizeci şi trei de zile sub acoperământul necurăţiei sale; de tot
lucrul sfânt să nu se atingă şi în biserică să nu intre, până ce se vor
sfârşi cele patruzeci de zile ale curăţiei ei. Şi când se vor împlini
zilele curăţirii, să aducă un miel de un an, fără de prihană, spre
arderea cea de tot şi un pui de porumbel sau de turturea, pentru păcat;
iar de nu va fi bogată ca să aducă miel, atunci să aducă două turturele
sau doi pui de porumbel, unul spre arderea cea de tot şi altul pentru
păcat; apoi se va ruga pentru dânsa preotul şi se va curăţi".
Despre punerea înaintea Domnului a celui dintâi născut, astfel este
scris: "Sfinţeşte-Mi pe tot cel dintâi născut (parte bărbătească), care
deschide pântecele". Şi iarăşi: "Pe cel întâi născut al fiilor tăi să
Mi-l dai Mie". Aceasta se urma pentru facerea de bine cea mare a lui
Dumnezeu, încă din Egipt, când s-au cruţat cei întâi născuţi ai lui
Israil. Pentru aceasta, israilitenii aduceau pe pruncii lor cei întâi
născuţi în biserică, dându-i dajdie lui Dumnezeu, ca pe o datorie
stabilită prin lege. Şi iarăşi de la Dumnezeu îi răscumpăra pe aceia cu
preţ, care se numea argintul răscumpărării, şi acela se da leviţilor
care slujeau în Biserica Domnului, precum este scris despre aceasta în
cartea a patra a lui Moisi. Preţul hotărât al răscumpărării era cinci
sicli, iar fiecare siclu sfânt preţuia cam vreo trei lei.
Deci, acea lege a Domnului împlinind-o Maica lui Dumnezeu, a venit
acum în biserică, cu Dătătorul Legii. A venit să se curăţească deşi nu-i
trebuia curăţire, fiind neîntinată şi Preacurată. Pentru că aceea care a
zămislit fără bărbat şi a născut fără dureri şi fără vătămarea curăţiei
sale celei fecioreşti, aceea n-a avut nici un fel de necurăţie
obişnuită femeilor celor ce nasc. Pentru că ceea ce a născut pe Izvorul
curăţiei, cum putea să se afle sub necurăţie? Din ea S-a născut Hristos,
ca un rod din pom; iar pomul nu se vatămă, nici se întinează după
înflorirea rodului său.
Nevătămată şi curată a rămas Fecioară după naşterea lui Hristos,
adică a rodului celui binecuvântat. Prin ea a trecut Hristos precum raza
soarelui trece prin sticlă sau prin cristal. Precum nu se sfarmă nici
întinează raza care trece prin sticlă şi prin cristal, ci mai curat îl
străluceşte, tot aşa şi Soarele dreptăţii, Hristos, n-a vătămat fecioria
Preacuratei Maicii Sale, nici cu durerile cele obişnuite femeilor n-a
întinat uşa naşterii celei fireşti, cea cu curăţia pecetluită şi cu
fecioria păzită, trecând mai presus de fire; ci mai ales i-a îndoit
curăţia ei, sfinţind-o prin trecerea Sa şi luminând-o cu dumnezeiasca
lumină a harului.
Nu era nevoie de curăţire a aceleia care a născut fără strică-ciune
pe Dumnezeu Cuvântul. Dar ea, ca să nu se arate potrivnică Legii, ci
mai ales să fie ascultătoare, a venit să se curăţească, ea cea cu totul
curată şi fără prihană. Pe lângă această fiind şi smerită, nu se mândrea
întru curăţia Sa, ci, ca şi cum ar fi fost necurată, a venit înaintea
uşii bisericii Domnului, ca să stea şi să ceară curăţenie,
neîngreţoşîndu-se de cei necuraţi şi păcătoşi. Apoi a adus jertfă, nu ca
cei bogaţi, care aduceau un miel de un an fără prihană, ci ca acei
săraci, care aduceau două turturele sau doi porumbei, arătând în toate
smerenie şi iubind sărăcia, iar de mândria bogaţilor fugind. Din aurul
cel adus de împăraţi puţin a luat şi acela l-a împărţit la săraci şi la
scăpătaţi, păstrând foarte puţin pe calea spre Egipt. Deci, cumpărând
păsările cele zise după Lege, le-a adus jertfă şi cu acelea a adus şi pe
Pruncul său cel întâi născut, cum se spune: "Au adus părinţii pe
Pruncul Iisus, în Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului, precum este
scris în legea Domnului, că toată partea bărbătească, ce deschide
pântecele, sfânt Domnului se va chema. Deci, ţiindu-L în mâinile Sale,
şi-a plecat genunchii şi cu cinste-L înălţa lui Dumnezeu, zicând:
"Iată, o! Preaveşnice Părinte, Acesta este Fiul Tău, pe Care L-ai
trimis ca să se întrupeze din mine, pentru mântuirea neamului omenesc.
Iată, pe Care Tu L-ai născut mai înainte de veci, fără maică; iar eu,
prin a Ta bunăvoire, în anii cei mai de pe urmă, L-am născut fără de
bărbat. Iată rodul pântecelui meu cel întâi născut, Care prin Duhul Tău
cel Sfânt în mine S-a zămislit şi negrăit din mine a ieşit, precum Tu
Însuţi ştii. Iată Fiul meu întâi născut - şi Care este al Tău mai întâi -
cu Tine de o fiinţă şi fără de început, pentru că de la Tine S-a
pogorât, nedepărtîndu-Se însă de dumnezeirea Ta. Primeşte pe Cel întâi
născut, cu Care ai făcut toate. Primeşte pe cuvântul Tău cel din mine
întrupat, prin Care ai întărit cerurile, ai întemeiat pământul şi ai
adunat apele. Primeşte pe Fiul Tău cel din mine, pe Care Îl aduc Ţie, ca
pentru El şi pentru Mine să rânduieşti precum Îţi este plăcut şi pentru
ca cu trupul şi cu sângele Acestuia, cel din mine luat, să se
răscumpere neamul omenesc".
Unele ca acestea zicând, a pus pe iubitul ei Fiu în mâinile
arhiereului, slujitorul lui Dumnezeu, ca în mâinile lui Dumnezeu. Şi,
după Legea dumnezeiască L-a răscumpărat pe El, cu preţul cel hotărât,
adică cu cinci sicli, care era înainte închipuire a celor cinci răni
mari ale lui Hristos, pe Care le-a primit pe cruce, prin care toată
lumea s-a răscumpărat de blestemul Legii şi de robia vrăjmaşului.
Se mai povesteşte încă, de Sfinţii Părinţi, că Sfântul prooroc
Zaharia, tatăl Mergătorului înainte, a aşezat pe Preacurata Fecioară,
care a intrat cu Pruncul pentru curăţire în biserică, nu în locul celor
ce se curăţau, ci în locul fecioarelor, în care femeile care aveau
bărbaţi nu se cădea să stea. Văzând cărturarii şi fariseii aceasta, au
început a cârti, iar Zaharia a stat împotriva lor, încredinţându-i că
acea maică şi după naştere e fecioară curată. Iar ei necrezând, sfântul
le spunea că firea omenească, cu toată făptura, este slujitoare
Ziditorului său, şi în mâinile Lui cele atotputernice este, ca după a sa
voie să rânduiască toate, adică să facă astfel că fecioară să nască şi
după naştere să rămâie iarăşi fecioară. "Deci pentru aceasta nu am
deosebit pe această Maică de la locul fecioarelor, de vreme ce este
fecioară cu adevărat".
În aceeaşi vreme când părinţii au suit pe pruncul Iisus, ca să facă
după obiceiul legii pentru dânsul, în biserică a venit, purtându-se de
Duhul lui Dumnezeu, Sfântul Simeon, bătrânul, om drept şi credincios,
aşteptând mângâierea lui Israil, care era să fie prin venirea lui Mesia,
pentru că ştia că acum se apropie Mesia cel aşteptat, de vreme ce
sceptrul lui Iuda trecuse la Irod, după proorocia strămoşului Iacov
patriarhul, care mai înainte a zis: "Nu va lipsi domn din Iuda, până ce
va veni aşteptarea neamurilor, Hristos Domnul". Asemenrea şi cele
şaptezeci de săptămâni de câte şapte ani ale lui Daniil, acum se
sfârşiseră, după care se socotise că va fi venirea lui Mesia. Pe lângă
această, lui Simeon era făgăduit de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea
mai înainte de a-L vedea pe Hristos Domnul.
Acela, privind spre Fecioara cea Preacurată şi spre Pruncul cel
ţinut de ea, a văzut darul lui Dumnezeu, înconjurând pe Maica şi Pruncul
ei şi cunoscând, cu duhul, că Acela este Mesia cel aşteptat, s-a
apropiat cu sârguinţă şi, primind în mâini cu bucurie negrăită şi cu
frică cucernică, cel albit ca o lebădă de cărunteţe a dat mare mulţumire
lui Dumnezeu, înaintea sfârşitului său, cu veselie cântând şi zicând:
"Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău, în pace. Eu
n-am avut linişte în gândurile mele, în toate zilele aşteptându-Te şi în
toate zilele îngrijindu-mă, când vei veni. Acum, văzându-Te, pace am
câştigat şi de grijă scăpând, mă duc din cele de aici, veste de bucurie
ducând părinţilor mei pentru că voi spune despre venirea Ta în lume,
strămoşului Adam, lui Avraam, lui Moise, lui David, lui Isaia şi
celorlalţi sfinţi părinţi şi prooroci.
Apoi voi umple de negrăită bucurie pe cei ce sunt mâhniţi acum şi
către care degrabă mă slobozeşte, ca degrabă şi ei, lepădând mâhnirea,
să se veselească de Tine, izbăvitorul lor. Slobozeşte-mă pe mine, robul
Tău, ca să mă odihnesc, după ostenelile cele de mulţi ani, în sânul lui
Avraam; căci acum au văzut ochii mei mântuirea Ta cea pregătită tuturor
popoarelor. Ochii mei au văzut lumina cea pregătită pentru izgonirea
întunericului, spre luminarea neamurilor, spre descoperirea tainelor
dumnezeieşti cele neştiute, lumina care ai răsărit spre slava poporului
Tău Israil, şi pe care, prin proorocul Isaia, ai făgăduit-o, zicând: "Am
dat în Sion mântuire lui Israil, spre preamărire". Auzind Iosif şi
Preacurată Fecioară unele ca acestea despre Prunc, de la sfântul şi
dreptul bătrân, se mirau de cele grăite pentru El, pentru că vedeau pe
Simeon grăind către Prunc ca spre un om bătrân. Apoi, se ruga nu ca unui
om, ci ca unui Dumnezeu Care are puterea vieţii şi a morţii şi Care
putea să-l slobozească îndată pe bătrân spre altă viaţă sau să-l ţie
încă în cea de aici.
Deci, i-a binecuvântat Simeon, lăudând şi mărind pe Maica cea
Preanevinovată, care a născut pe Omul Dumnezeu şi, fericind pe Sfântul
Iosif, părutul tată, care s-a învrednicit a fi slujitor unei Taine ca
aceasta. Apoi a zis către Maria, Maica Lui, iar nu către Iosif, pentru
că vedea cu prooroceşti ochi pe Maica cea fără de bărbat: "Iată, Acesta
este spre căderea şi scularea multora în Israil", adică spre căderea
celor care nu vor voi să creadă cuvintele Lui, iar spre scularea celor
ce vor primi cu dragoste sfântă Lui propovăduire; spre căderea
cărturarilor şi a fariseilor, pe care i-a orbit răutatea lor, iar spre
scularea pescarilor celor simpli şi neştiutori. Pentru că va alege pe
cei neînţelepţi, ca să ruşineze pe cei înţelepţi ai veacului acestuia.
Apoi va fi spre căderea sinagogii evreeşti a Legii celei Vechi şi spre
ridicarea Bisericii lui Dumnezeu, prin darul cel nou şi spre semnul
Căruia se va zice împotrivă. Căci multă grăire împotrivă va fi pentru
Dânsul între popoare; unii vor zice că este bun, iar alţii nu, ci că
înşeală poporul. Şi-L va pune pe El, după cuvântul proorocului Ieremia,
ca pe o ţintă spre săgetare, spânzurându-L pe lemnul Crucii şi rănindu-L
cu piroanele ca cu săgeţile şi cu suliţa. În acea vreme, ţie, o! Maică
fără de bărbat, prin suflet îţi va trece sabia şi vei suferi dureri în
inimă, când vei vedea pe Fiul tău pironit pe cruce, pe care l-ai născut
în lumea aceasta fără de dureri. Pe Acela îl vei petrece din lumea
aceasta cu multe dureri şi cu mare tânguire".
Atunci era acolo şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuil, din seminţia
lui Aşer, care îmbătrânise în văduvie foarte mult, ca la optzeci şi
patru de ani şi care numai şapte ani vieţuise cu bărbatul său din
fecioria ei. Rămânând văduvă, tot restul vieţii ei l-a petrecut cu
dumnezeiască plăcere, nedepărtîndu-se de biserică, ci cu postul şi cu
rugăciunile slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea. Aceea, apropiindu-se
într-acel ceas, multe proorociri spunea despre Pruncul cel adus în
Biserica Domnului, tuturor celor ce aşteptau izbăvirea în Ierusalim
(Luca 2,36-38).
Auzind şi văzând aceasta, fariseii şi cărturarii cârteau în inimile
lor, mâniindu-se cu zavistie asupra lui Zaharia, ca asupra unui
călcător de lege, căci chiar în locul fecioarelor pusese pe Maica ce
venise pentru curăţire. Iar asupra lui Simeon şi a Anei se mâniau, căci
au dat aceste mărturii despre Prunc. Şi nu le-au tăcut acestea, nici
chiar în faţa lui Irod împăratul, ci le-au spus pe toate cele făcute şi
grăite în biserică. Pentru aceasta, îndată a fost căutat spre ucidere pe
dumnezeiescul Prunc, Hristos Domnul, dar nu L-au aflat pentru că, prin
dumnezeiască poruncă dată prin înger lui Iosif în vis, a fost dus în
Egipt.
Atunci Sfântul Iosif cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu, sfârşind
în biserică toate, după Legea Domnului, nu s-au întors în Betleem, ci
în Galileea, în cetatea Nazaret, iar de acolo au pornit în Egipt. Iar
Pruncul creştea şi se întărea cu duhul, umplându-se de înţelepciune şi
harul lui Dumnezeu era peste Dânsul (Luca 2,40).
Prăznuirea Întimpinării Domnului s-a aşezat în vremea împărăţiei
lui Iustinian, căci mai înainte de aceea, deşi se făcea în Biserică
pomenire despre Întimpinarea Domnului, nu era prăznuită ca sărbătoare.
Iustinian, dreptcredinciosul împărat, a poruncit să se cinstească ca un
praznic dumnezeiesc al Născătoarei de Dumnezeu, precum sunt şi alte
praznice mari. Şi aceasta, pentru aceste pricini:
Pe vremea împărăţiei lui a fost molimă mare de moarte în Bizanţ şi
în părţile de primprejur, trei luni, începând din zilele cele de pe urmă
ale lui Octombrie, murind la început câte cinci mii de oameni în
fiecare zi, apoi câte zece mii. Multe trupuri de ale oamenilor bogaţi şi
cinstiţi erau neîngropate, pentru că murind slugile şi robii tuturor nu
avea cine să îngroape pe stăpânii lor. Iar în Antiohia era îndoită
pedeapsa lui Dumnezeu, căci la rana cea de moarte s-a adăugat, pentru
păcatele omeneşti, şi un înfricoşat cutremur de pământ, încât toate
casele cele mari, zidirile cele înalte şi bisericile au căzut şi mulţime
de popor cazând sub ziduri a pierit. Între aceştia era şi Eufrasie,
episcopul Antiohiei, căci, căzând pe dânsul biserica, a murit. Încă şi
Pompeiopol, cetatea Misiei, s-a risipit de cutremur, iar jumătate din ea
a fost înghiţită de pământ cu toţi locuitorii ei. În acea înfricoşată
moarte şi pierzare i s-a descoperit unuia, din cei plăcuţi lui Dumnezeu,
să se prăznuiască Întimpinarea Domnului şi a Născătoarei de Dumnezeu.
Venind ziua Întimpinării Domnului, la februarie, în ziua a doua,
când a început să se prăznuiască cu priveghere de toată noaptea şi cu
ieşire cu crucile, în acea zi s-a ridicat molima cea de moarte cu
desăvârşire şi cutremurul pământului s-a alinat, prin milostivirea lui
Dumnezeu şi cu rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, căreia,
împreună cu Cel ce S-a născut dintr-însa, Hristos, Dumnezeu, să-i fie
cinste, slavă, închinăciune şi mulţumire în veci. Amin.
Cu dragoste, Maria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu