PROOROCIA PENTRU PLANETA PĂMÂNT , ŞI PĂCATELE OMENIRII !

                                 4 Iulie  2001, ora  23, 30 !

                                        Dragii mei, 

La aşa o oră târzie, simţeam în sufletul meu că , CERUL ,mă cheamă ca să-l privesc,iar GLASUL LUI  DUMNEZEU, ca să-mi vorbească.
M-am aşezat pe un scaun, stând la balcon ,privind  CERUL  nopţii, şi iată ce am primit din CERUL  SFÂNT :

                  PĂMÂNTUL  ŞI  PĂCATELE  OMENIRII  !


Ceru-i senin, noaptea-i tăcută
Doar greierii şi broaştele mai cântă.
E-atâta de melodios
Şi cântă atâta de frumos !

                                    Luna  e plină,
                                    Frumos străluce pe CER
                                     Şi luminează efemer.
                                     Iar stelele s-au adunat în jurul ei,
                                     În strălucirea lor,
                                     Parcă-s scântei.

Şi câmpul s-a întunecat.
De eu-l privesc, s-a luminat.
Copacii dorm
Frunzele nu-şi leagănă,
Cu-această noapte, ei se-aseamănă.

                                       Privesc şi Sfântul Cer
                                       Ce pare că s-a-ntunecat
                                       În clipa aceasta, el s-a luminat.
                                       Cu strălucirea nopţii, el s-a îmbrăcat.

Ochii închid 
Privesc în urmă apoi, 
Cerul îmi pare -n
O mie de culori.

                                         Dar uite-un nor alb
                                         Ce tocmai s-a frânt.
                                          Când printre el
                                        O stea a trecut,
                                         Şi pe pământ
                                          Ea a căzut.

Gândesc la steaua
Ce tocmai a murit,
Şi mă întreb :
De ce ? Ce-o fi păţit ?

                                         Ea a lăsat în urma ei
                                         Nenumărate stele!
                                         Oare aşa, muri-v-or toate?
                                         Tot rând pe rând şi ele ?

Mă doare sufletul
Când ele mor,
De aş putea
M-aş duce-n locul lor.

                                         Şi-aş îngriji pe toate
                                         Şi chiar eu,
                                         Eu le-aş opri 
                                         Din drumul către moarte.

Căci nu se poate,
Cer  fără  de stele,
Aşa cum nu-i posibil
A lipsi total 
Pământul de sub ele.

                                          Pe Cer, nenumărate sunt
                                          Privesc, mereu în jos.
                                          Cu-ale lor sclipiri ce luminează,
                                          Acest Pământ, ce-i Sfânt !

Pământ ce mult a îndurat 
De-alungul, a două mii de ani.
A suferit, a fost rănit,
Şi multe trupuri
În el a mai primit!

                                       Trupuri ce sângele-au vărsat
                                        Pentru acest Pământ
                                        Cândva...bogat.
                                       Ce-acum, e-aproape searbăd 
                                       Nu mai poate.
                                        E tare greu 
                                        Şi plin e de păcate !
                                        Păcate a oamenilor răi
                                        Şi-acelora ce sunt atei.


Dar BUNUL DUMNEZEU
Nu v-a-ndura!
Acest Pământ
EL îl va scutura ,
De tot ce-i searbăd 
EL ,îl va curăţa.

                                          Un alt CER
                                          Nouă ne va dărui.
                                          Şi-un SOARE nou, 
                                          Pe el va străluci.

Iar cei ce vor rămâne
Sub acest nou CER,
Vor fi puţini.
Căci numai ei, s-au înălţat
Cu sufletul la EL.

                                        Întoarceţi-vă  faţa 
                                        În ceasul cel de-acum ,
                                        Când încă, nu e totul scrum .
                                        Încercaţi măcar, puţin a vă ruga
                                        Pe DUMNEZEU a-L îmbuna.
                                         Ca FAŢA să-ŞI întoarcă spre Pământ ,
                                         De-acolo Sus, din Cer,
                                         Din Cerul Sfânt !

PĂMÂNTUL începe-a fierbe, clocoteşte 
Şi multe rele îl pândeşte.
Ape, furtuni şi vijelie,
Se-apropie sfârşitul
Acesta ,o să fie !

                                              Căci BUNUL DUMNEZEU
                                               Tare S-a mâniat,
                                              Că oamenii pe EL
                                              De mult ,toti L-au uitat.
                                               Şi merg dintr-un păcat
                                               În alt păcat .

De peste două mii de ani
Acest Pământ, ce-i Sfânt
A adunat,
Păcatele  omenirii,
Ce tare mult, l-au mai rănit.

                                                  Acest Pământ e tare greu
                                                   Şi nu mai poate suporta,
                                           Tot ce- a adunat în două mii de ani.
                                                    Venit-a timpul să fie uşurat
                                                    De grelele păcate,
                                                   Ce mult l-a "ntunecat.

Veniţi voi dară
Şi nu vă-mpotriviţi!
De pe acest Pământ
N-aveţi un"să fugiţi !

                                                E mai uşor ca să vă-ntoarceţi
                                                 Cu faţa către Cer,
                                                Pe DUMNEZEU ca să-L rugaţi
                                                Din al vostru suflet să-ncercaţi,
                                                A vă ruga curat,
                                                Curat şi ne-ncetat.

Închideţi ochii 
Priviţi către Apus ,
Şi veţi simţi în suflet
O picătură
Din tot ce-a suferit IISUS !

                                                 Închideţi ochii şi chiar încercaţi
                                                 Cu inima ca să vedeţi,
                                                 La suferinţa Maicii Sfinte
                                                 Când FIUL sus pe Cruce 
                                                Ea si L-a văzut,
                                                 De mâini şi de picioare răstignit.

   Cu vorbe de ocară 
   El a fost bătut.
  Şi -n loc de apă
 Oţet şi fiere, IISUS ,EL a băut.
De oamenii ce-n EL 
Nu au crezut.
(iar acum, se-aude Glasul Mântuitorului ):

                                                
                                                 Dar n-aţi crezut atunci
                                                 Cum nici acum nu credeţi!
                                                 Şi-al vostru suflet
                                                  Merge pe-un alt drum.

Dar TATĂL MEU din Ceruri a hotarat,
 C-acest drum să fie drept
Iar EU, venit-am iar
Ca să-l îndrept!

                                               Iar Maica-MI Sfântă
                                              Ce în dreapta -MI stă ,
                                              Priveşte-n lăcrimată 
                                               La toate câte sunt.
                                              La tot ce se întâmplă
                                               De două mii de ani, 
                                              Într-una, pe Pământ.

EA plânge şi se roagă
La BUNUL DUMNEZEU !
Aşa, MĂ rog şi EU,
Căci este TATĂL MEU !

                                               Şi EL trimite pe acest Pământ
                                               Din CERURI să coboare,
                                               DUHUL  CEL  PREA  SFÂNT!
                                                În suflete să intre 
                                                Si să le întoarcă
                                                Acum în ultim " ceas
                                                Cu tot ce-a mai rămas.
                                               

De-acolo Sus din Ceruri
Voi veghea chiar EU!
Ca Lumea să-şi întoarcă
Faţa la DUMNEZEU.
Ce este, TATĂL MEU!

Şi care împreună
Suntem ca Unul singur,
Un singur Dumnezeu !

                                              Ce de SUS  veghem
                                               În jos spre pământ ,
                                              Vedem pe fiecare,
                                               Pe toate câte sunt.

Atunci când e chemat
Şi oamenii se roagă,
DUHUL CEL SFÂNT coboară,
Peste o LUME-ntreagă!

                                           Veniţi voi deci,
                                            Veniţi de vă rugaţi !
                                           În SFINTELE LĂCAŞE
                                           Veniţi şi-ngenuncheaţi !

Priviţi cu sufletul
Spre MARELE şi SFÂNT ALTAR,
Aici ÎL veţi găsi pe DUMNEZEU !
Aici, în dreapta LUI,voi fi şi EU !
  
                                           Pe voi am să vă-nvăţ 
                                           Din nou să vă rugaţi!
                                           Din tot ce-aveţi 
                                           Şi altora să daţi!
                                           Nu-i judecaţi că n-au şi ei
                                            Aceştiia, nu sunt atei !

Pe-aceştia  TATĂL
 Pe ei îi va lăsa .
Pe-acest Pământ
Când îl va scutura.
                                              Căci ei,vor fi aceia care
                                              O vor lua de la-nceput.
                                               Şi vor sădi în suflete 
                                                Tot ce-am adus, din Cerul Sfânt.

Atât am vrut ca sa va spun
Atât am vrut a vă-nvăţa.
Din suflet şi cu suflet
Învăţaţi cu totii, a vă ruga !

                                             Cu lacrimile voastre
                                              Voi să spălaţi acest Pământ !
                                              Ce nu mai poate, pe el a mai ţine
                                               Păcatele-omenirii, 
                                                Ce nu s-a-ntors, la MINE ! 

Dragii mei, să luăm aminte , să ne înfricoşăm de mânia LUI DUMNEZEU ce a început deja să se reverse pe Pământ ,şi să ne îndreptăm trup şi suflet către EL, DOMNUL şi DUMNEZEUL nostru al tuturor.
Au trecut 17 ani, de când am primit aceste versuri din CER, şi după cum aţi văzut, tot ce era proorocit de-atunci, încep să se adeverească în zilele noastre. Cutremure, vijelii, inundaţii, furtuni...etc.etc.
                                  Cu dragoste, MARIA !