miercuri, 13 noiembrie 2013

INIMA MEA, SUFLETUL MEU ŞI LACRIMILE MELE !

                                  REÎNTÂLNIRE 


Când noaptea-ncet coboară pe pământ , 
Şi îmi pătrunde în suflet şi în gând
Ea intră şi în casa mea ,
Apoi pe aripi de vis,mă poartă-n vânt.
   
                       Astfel de noapte am avut
                       Cândva ,nu prea departe ,dar demult .
                        Eram eu însă-mi cea de-acum 
                        Ce mă vedeam pe un alt drum.

Şi-n drumul meu mă întâlnesc ,
C-o fată blondă,ce-mi spune că sunt eu .
Cu mâinile obosite ,ea mi-arată
C-aşa am fost eu în altă viaţă.

                         Avea două cosiţe blonde,
                         Lăsate-n largul lor pe spate,
                         Doar cizme lungi purtam pe-atunci ,
                          Şi erau tare-nnoroiate.

Mă uit la cea ce-o întâlneam,
Aşa pe negândite
Privesc hăinuţele pe ea 
Ce erau tare ponosite !

                           Într-adevăr , ştiam că-s eu 
                           Ce am trăit în altă viaţă.
                            Veneam trudită de la câmp ,
                           Dar oare,ce-a vrut DUMNEZEU?
                           De ce ne-am reîntâlnit ?

Eu o priveam cu milă ,
O milă sufletească.
Ea mă privea de parcă,
N-a vrut să mă-ntâlnească.

                               Privirea ei  îmi dădea fiori
                               Atât era de tare.
                               Văzând cum lacrimile-i curg şiroaie,
                               Am încercat să m-apropii de ea,
                               S-ombrăţişez de mii de ori
                               Şi-apoi să-i cer iertare.

Iertare pentru ce trăgea,
În viaţa grea de-atunci,
Croindu-mi mie drumul bun,
În viaţa mea de-acum!

                                     Nu m-a lăsat s-ombrăţişez
                                     Ea rece m-a respins.
                                      Lăsându-mă-n necunoscut
                                     Spunându-mi că-i un vis.

Mi-a spus să-mi văd de viaţa mea,
Cu grijă s-o trăiesc.
Faţă de BUNUL DUMNEZEU,
Nicicând să nu greşesc!

                                    Ca-n altă viaţă şi ea fie ,
                                    Să ducă o viaţă de domnie.
                                    S-o ajut şi eu în a mea viaţă,
                                     S-o scap de tot ce o apasă,
                                    Să nu se chinuiască.

Apoi, ea a plecat făr"un cuvânt.
Ci doar cosiţele-i în vânt,
Gingaş şi falnic fluturau
De parcă-adio îşi luau,
De la cea ce eu acum sunt ,
O viaţă printre multe vieţi,
De pe acest măreţ Pământ.

                                        Plângând eu am rămas privind, 
                                        Cum frageda-i făptură dispărea,
                                        Şi îmi ziceam mereu în gând, 
                                        Că niciodată n-o voi revedea !

Oh DOAMNE ! Ce nu aş da,
Ca să-mi redai jumatea mea.
Ce TU ai vrut s-o întâlnesc
Ca să-mi arăţi cât chinuiesc,
Acei ce-n altă viaţă au trăit
Şi cât de mult ei au păcătuit.

                                         Visul de-atunci, mai de demult, 
                                          În inimă pe veci l-oi ţine.
                                         C-a fost un vis divin în care,
                                         M-am reîntâlnit cu mine !

Şi de-ar fi ca-n alte vieţi,
Să facem schimbu-n sine,
Cu dragă inimă aş schimba,
Pe cea de-atunci cu mine !



                 Cu dragoste şi preţuire, Maria.
    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu