miercuri, 9 noiembrie 2016

MAICA DOMNULUI, PLÂNGE CU RÂURI DE LACRIMI !

                                                                     Dragii mei,
                  Image result for maica domnului

Doar ce îmi terminasem Rugaciunea dragii mei, şi m-am băgat în pat ,stând cu ochii închişi ca să adorm.
Vad dragilor Două Mâini care ţin multe Iconiţe Sfinte ,în care este reprezentată MAICA  DOMNULUI , cu aripi mari lăsate în jos pe lângă corp.
Mâna dreaptă a Maicii Lui Dumnezeu, era întinsă spre în faţă, ca si cum Măicuţa ar vrea să ajungă la Fiul Ei Mult  Prea Iubit.
Pe Chipul Maicii ,vad lacrimi, râuri de lacrimi. 
Apoi Cerul s-a deschis şi văd pe MAICA  LUI  DUMNEZEU exact ca si in acele Iconiţe Sfinte din acele Două Mâini.!
Maica Domnului avea veşminte roşii ca de catifea, coroană de Împărăteasa pe cap , şi Aripi enorm de mari, roşii-grena , asa ca în poza de mai sus, dar pe care le ţinea pe lângă corp.
Maica  Domnului este într-o Lumina albă orbitor de stralucitoare, este Vie, ca si din carne si oase.
MAICA  DOMNULUI dragii mei, întinde Mâna Sa dreaptă spre în faţă ,ca şi cum ar vrea să ajute pe Cineva, sau să ajungă la Cineva . 
Acel Cineva, nu putea fi decât Mult Prea Iubit Fiul Ei.
Dragii mei, dacă ati fi văzut cum plângea Prea Curata Fecioară Maria, si cum Mânuţa Ei Sfântă,se întindea ca să ajungă la Fiul Ei Mult Prea Iubit, a cărui prigoană începuse, ati fi spus că nimic nu conteaza în Lumea asta, în Viata asta grabnic trecatoare, decat sa fim buni,sa avem Credinta, si sa iubim cu adevărat pe Aproapele nostru, ca pe noi înşine. 
Să ne închinăm fraţilor la MAICA  DOMNULUI, şi s-O rugam să ducă Rugaciunile noastre, la Fiul Ei mult Prea Iubit şi Mântuitorul nostru, si în Rugaciunea noastră, să nu cerem decât :
iertare de păcate, întărire în Credinţă, şi Milă ! Doar atât ! Daca avem Acestea, avem tot ce ne este de folos sufletului !
Măicuţa Domnului este atât de Ocrotitoare cu sufletele care ajung Sus în Cer ! Aripile Ei cuprind tot Cerul Sfânt când Maica le întinde, iar sub ele ,cu trup de lumina ,stă fiecare suflet care a Crezut în MAICA  DOMNULUI, şi care s-a rugat Ei !
Eu am văzut aceasta, cand mătuşica mea a adormit întru cele veşnice. După 40 de zile de la înmormântare, am văzut la Rasărit Cerul deschis, şi pe MAICA  DOMNULUI  ocrotindu-şi puii (sufletele ),precum o cloşcă. Vedeam precum nisipul Mării ,mulţime infinită de capuri de oameni vii, toate aliniate, niciunul mai sus, sau mai jos. Dar undeva, sub Aripa Dreaptă a MAICII  DOMNULUI, chiar sub braţ, s-a ridicat un cap cu părul alb ,frumos aranjat, care apoi,a întors privirea spre mine. Era mătuşica mea Ana, care a murit la 92 ani, iar aici arăta ca la 40, şi care era uimitor de fericita.
Mătusica mea, o viaţă întreaga s-a rugat MAICII  DOMNULUI , si i-a adus Slava si LAUDA ,precum şi Închinare. Se ruga fireste şi Lui Dumnezeu ! Dar Maica  Domnului era Ocrotitoarea ei. Aşa simţea în suflet. Şi asa a fost ! Pentru că după ce s-a spovedit , a şi primit Sfanta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie, venise Preotul acasa, iar mătusica mea a vrut sa doarma putin, si apoi să mânânce.
Am fost de acord si a adormit, dar nu s-a mai trezit ! Fara chinuri, fara dureri, fara vreo suferinta cat de mica ! A adormit pentru vesnicie ,cu Sfanta Impărtăşanie în gura şi în suflet. 
Iar înmormântarea mătuşii mele, a fost chiar de 9 septembrie, la Sfanta Sarbatoare a Sfintilor si Dreptilor Părinţi Dumnezeiesti Ioachim şi Ana, Părinţii Maicii  Domnului.
Si ceea ce a fost mai uimitor, a fost faptul ca eu i-am prezis sfarşitul mătuşii mele.
Se terminase Sfantul Post al Adormirii MAICII DOMNULUI, la 15 august. Si i-am dat sa mânănce de dulce, dar ea nu a vrut. A zis ca vrea sa posteasca până pe 8 septembrie ,cand este NASTEREA MAICII DOMNULUI. 
Eu nu am fost de acord pentru ca, era tare slabita, si am ridicat tonul la ea , ceea ce eu nu am facut niciodata cu ea ,spunându-i : ai să mori până atunci, daca nu vrei sa mananci ca sa te mai intaresti. Ea s-a întristat pe moment, dar eu i-am respectat dorinţa sufletului ei, si i-am dat in continuare mâncare de post. Iar pe 6 septembrie ,inainte cu 2 zile de NASTEREA  MAICII DOMNULUI, mătuşica mea a adormit extrem de linistita si de fericita. Cum a spus Preotul la înmormântarea ei, asta este cu adevărat moarte crestineasca ! Sa te culci cu Sfanta Impărtasanie in gura ,si sa adormi Întru Vesnicie. 
Iar la 40 de zile, era fericita in Ceruri sub Aripa Dreaptă a MAICII  LUI DUMNEZEU, pe care a iubit-O negrait de tare. 
Fratilor, să ne învrednicim si noi ca sa putem sta întru Vesnicie sub Aripile MAICII DOMNULUI.
Nu este greu !
CREDINŢA noastra,trebuie sa fie de neclintit in inima noastra si in sufletul nostru, şi sa implinim Poruncile Domnului !
Dacă vom face aşa, nu avem a ce ne teme, nici în viaţa aceasta şi nici în cea vesnică !
                                      Cu dragoste,Maria.

39 de comentarii:

  1. Maria propune ca mătușica ta să fie declarată sfântă,mai scriene despre ea și tine cum reușești să iei legătura cu ea,cum poți să—ți dai seama că e ea.gigi

    RăspundețiȘtergere
  2. Deci... a castigat Trump! Ce sa credem?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca e de bine Anonim 9 noiembrie 2016, 11:02!

      Ștergere
    2. Sa credem in continuare in mesajele divine pe care le primeste Maria noastra dar,nu si in cele politice.Eu cred si am simtit ca doamna Maria,se lasa influentata de mass-media si de anumite comentarii de pe acest blog.
      Iarta-ma Maria noastra,daca gresesc si am scris ceea ce am simtitit si te rog sa fii puternica caci vei avea multe comentarii rautaciuoase!
      Viorica

      Ștergere
    3. Si romanca care trăiește în America , a prezis tot pe Hillary. Poate se va răsturna situația , într.un fel sau altul . Sau s.au insealat amândouă .
      😧😧😧😧😧😧

      Ștergere
    4. Anonim 9 noiembrie 2016, 15:12, nu s-a inselat nimeni! Este mai complex de explicat. Insa a fost o surpriza miunata asta din partea lui Dumnezeu!Minunat mai lucreaza Dumnezeu! Minunat!!!

      Ștergere
    5. ;) Dumnezeu e cel mai tare!
      Vedeti cum le intoarce sa nu fie razboi peste Romania si in lume ?
      ;)
      Dragoste va doresc! Si iubire de semeni!

      Valeriu

      Ștergere
  3. Scria cineva mai demult ca ar fi intrupata cea care reprezinta "Statuia Libertatii" si ca aceasta ar detine toate capacitatile, calitatile, atributele Zeitei Mama, deci (si) ale Maicii Sfinte! Este posibil ca ea a produs aceasta rasturnare a situatiei din America!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Statuia Libertatii" e un simbol masonic.Maica Domnului sa ne păzească pe toți si sa ne ajute sa nu credem toate prostiile pe care le auzim

      Ștergere
    2. Anonim 11:19, de ce ai asocia, neaparat, "simbol masonic" cu ceva rau?! Crezi ca nu sunt si masoni buni?! Probabil ca este o neintelegere a cum ai asociat tu aceasta statuie , care-ar reprezenta-o pe insasi "Pastratoarea Focului Sacru", "Aparatoarea Vetrei Strabune", cum zicea cineva!

      Ștergere
    3. "Statuia Libertatii" nu are nimic in comun cu Maica Domnului.E un simbol eminamente masonic.Nu, nu cred ca exista si 'masoni buni'. Sa ne ajute Dumnezeu Tatăl, Isus si Maica Domnului pe toți in aceste vremuri grele pentru omenire.

      Ștergere
    4. Iudeo-masonii,masonii si jidanii khazari se inchina si aduc jertfe omenesti,da,ati citit bine,omenesti, lui Moloch,adica Diavolului!Anonim 12:04 pastraza pentru tine masonii buni cu Moloch cu tot si lasa-ne pe noi cu IISUS HRISTOS,Domnul nostru!

      Ștergere
    5. Am mai citit asa ceva pe net an.15:o5,la jertfe masonice or fi ajuns si copilasii din Rasinari jud.Sibiu,cred ca intelegeti unde lovesc!

      Ștergere
    6. Evident, Anonim 9 noiembrie 2016, 20:20, ca intelegem! Of vai de noi. De la cap se... pestele...

      Ștergere
  4. Doresc ca pe aceasta cale, in pragul postului Nasterii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, sa doresc tuturor fratilor crestini si necrestini, Tatal stie mai bine acest lucru, pace in familii si in suflet, bucurii, impliniri, iertarea aproapelui care este cea mai imp. Daca suntem in pace le va fi bine si sufletlor dragi din familie, celor plecati in lumea de dincolo, apropiatilor si... va fi pace pretutindeni. Daca ne imaginam o lume a pacii, departe de iluzii si ispitiri vom reusi sa culegem roade bune. Asa sa ne ajute Tatal ceresc, Fiul Sau, Maica Sfanta!

    RăspundețiȘtergere
  5. A câștigat Donald Trump nu hillary Clinton

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dumnezeu a schimbat cursul alegerilor.Gâştiga Hillary,dar ceva a răsturnat situația voturilor.Eu că oamenii au început să creadă mai mult în Dumnezeu,mai ales Românii de pretutindeni.Dacă câştiga Hillary,era grav,dar nici cu Trump nu avem prea multe șanse,însă e răul mai mic.Doamne îți mulțumesc!

      Ștergere
    2. http://www.lovendal.ro/wp52/trump-presedinte-poporul-american-a-dat-o-puternica-lovitura-globalistilor-ca-soros-sau-rothschild-si-mass-mediei-oficiale-aservite-ocultei-bravo-cetatenilor-americani/

      Ștergere
  6. Ori cine va fi presedinte atit in America cit si in Romania cit si pretutindeni, bunul mers al lumii depinde de credinta multimii in Dumnezeu si de faptele noastre bune de iubirea dintre noi deci de respectarea poruncilor, iar in fata tuturor presedintilor de state ale lumii trebuie sa avem tot timpul icoana PREASFINTEI TREIMI SI A MAICI DOMNULUI abia atunci vom trai linistiti si in pace de presedinti se va ocupa Domnul Ika.

    RăspundețiȘtergere
  7. Plinge Maicuta Domnului,pt noi pacatosii ca vede cum ne autodistrugem singuri.Multi tare sunt cei ce umbla pe ,,cararea,,larga spre iad,in schimb sau inmultit un pic si cei ce se ridica pe cararuia cea strimnta.Asta ma bucura mult,dar Maicuta e suparata ca nu toti copiii ei vin spre ea.Ce frumos ar fi macar jumatate din lume sa devina drept credincioasa in fata DIVINITATII.

    RăspundețiȘtergere
  8. Daca a cistigat Trump poate America asi retrage armele ce le-a adus la noi.Cine stie ce impozite ne aranjeaza luminatii nostri conducatori pt,,serviciile,, americanilor de a ne ,,apara,,.Totdeauna asa a fost cei ,,aparati,, trebuie sa plateasca asa numitele ,,daune de razboi,, tot tezaurul nostru lau luat rusii pt ,,ajutorul,, din cel de-al doilea razboi. Doamne scoate adevarul la lumina sa se imbuneze lumea asta neghioaba!

    RăspundețiȘtergere
  9. Superb cu matusa! Partea cu Maica plangand..nu e semn bun. Dumnezeu sa ne ajute.

    RăspundețiȘtergere
  10. Hallo Otilia,unde esti,felicitari!E mai bine sa fim in intelegere cu un vecin puternic si ortodocs decat cu homosexualii de peste mari si tari,bravo,felicitari Otilia inca o data pt.previziunea ta.Ma bucur ca Trump e presedintele SUA!Putin e un om echilibrat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc ,acum sarbatoresc victoria lui Tramp,in viitorul apropiat voi veni cu noi predictii,daca Doamna Maria va fi draguta sa mi le publice .Otilia Bacau

      Ștergere
    2. Abia asteptam si-i multumim Mariei anticipat!

      Ștergere
    3. Otilia ai avut dreptate și tu și Valeriu cînd ați spus că iese Trump.DS

      Ștergere
  11. Plange Maica Domnului de bucurie!!! dece nu ganditi asa?de bucurie plange pentruca a scapat america de kylari lesbiana si om mai vedea si altele cate a facut cand va fi judecata , speram cat mai repede. Dece a facut Dumnezeu barbatul si femeia? nu ca sa fie impreuna?america a devenit sub presedintii obama si ceilalti un gen de sodoma si gomora. V-ar placea sa aveti copii care sa ramana Doamne fereste orfani si sa poata fi infiati de catre homisti si lesbiche? ca mai apoi sa-i educe si pe ei in scopul acesta. Doamne Dumnezeule fie ca legile tale sa fie respectate pe tot pamantul !!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da,ai dreptate draga an.15:11.DA,Maicuta Domnului plange de bucurie,asta era,data de 8 si cheia,DA,erau la Maica Sfanta!TCB,si com.de la 15:o8 tot TCB-am uitat sa semnez!

      Ștergere
  12. "Plange Maica Domnului de bucurie!!! dece nu ganditi asa?de bucurie plange pentruca a scapat america de kylari lesbiana"

    Asa cred si eu, plange de fericire ca nu mai putea cerul sa priveasca spre America, iar acum nu mai este nevoie sa foloseasca nuiaua ce-i era pregatita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa-i, Alexandru Dragomir 16:22 si TCB 15:50, da.

      Ștergere
  13. https://www.youtube.com/watch?v=v8O15DogWgg

    RăspundețiȘtergere
  14. la dumnezeu totul este posibil--niciodata nu va face voia oamenilor decat dorintele lor --si acestea daca sunt in concordanta cu legile Lui--asadar a iesit Trump ca sa ne arate ca EL ia decizii--oricum suntem in schimbari mari--sa ne dea Domnul si Maica Domnului putere si sa ne apere de toate nenorocirile -din cer -de pe pamant--si de sub pamant--siiii sanatate

    RăspundețiȘtergere
  15. https://www.youtube.com/watch?v=4RojlDwD07I&list=RDv8O15DogWgg&index=2

    RăspundețiȘtergere
  16. Locuiesc undeva sub cerul TATALUI Ika.

    RăspundețiȘtergere