PREDICA PĂRINTELUI CLEOPA LA DUMINICA A 13-A DUPĂ RUSALII:
PREDICA PĂRINTELUI CLEOPA LA DUMINICA A 13-A DUPĂ RUSALII.
Predică la Duminica a XIII-a după Rusalii
* * *
Despre preoţie şi pastoraţie
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard,
a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor… (Matei 21, 33)
Iubiţi credincioşi,
În mai multe locuri din Sfînta
Scriptură, lumea pe care a zidit-o Dumnezeu este asemănată cu via. Cel
mai clar spune însăşi Evanghelia de astăzi: „Era un om oarecare, stăpîn
al casei sale, care a sădit vie”. Acesta este Însuşi Dumnezeu, Stăpînul
cerului şi al pămîntului, Care a creat toate cele văzute şi nevăzute şi a
zidit lumea ca pe o vie a casei Sale! În alt loc spune Mîntuitorul: Eu sînt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul… Eu sînt viţa, voi mlădiţele (Ioan 15, 1-5). Proorocul David aseamănă şi el lumea cu via şi se roagă pentru desăvîrşirea ei, zicînd: Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta Ta şi o desăvîrşeşte pe ea (Psalm 79, 15-16).
Oare de ce aseamănă Dumnezeu
lumea cu via sau cu grîul gata de seceriş şi nu cu altceva? Pentru că
atît via cît şi grîul sînt cele două roade de frunte ale pămîntului care
ţin viaţa trupească a oamenilor. Apoi, pentru că pîinea şi vinul, prin
Sfînta Liturghie, se prefac în Trupul şi Sîngele lui Hristos care menţin
viaţa duhovnicească a sufletelor noastre. Că precum pîinea şi vinul
„întăresc inima omului” aşa Sfînta Împărtăşanie întăreşte credinţa,
iartă păcatele şi mîntuieşte sufletul omului credincios. Pîinea şi
vinul, la care adesea este pomenit şi untdelemnul, sînt alimente de bază
ale omenirii care au un dublu caracter sacru, căci hrănesc atît trupul
cît şi sufletul prin jertfa liturgică.
Dar via, adică lumea sădită de
Dumnezeu, nu a fost lăsată la întîmplare, nu a fost părăsită de El.
Dimpotrivă, de la început lumea a fost ţinută sub pronia divină; căci
după ce a sădit-o Dumnezeu, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn de pază şi a dat-o lucrătorilor iar el s-a dus departe (Matei
21, 33). Vedeţi grija lui Dumnezeu pentru lume? A sădit-o cu propriile
Sale mîini, făcînd pe om după chipul şi asemănarea Sa; a îngrădit-o cu
gard împotriva hoţilor, adică a îngrădit lumea cu poruncile şi
învăţăturile celor două Legi a Vechiului şi a Noului Testament, cu
canoane şi Sinoade ecumenice care apară unitatea şi adevărul dreptei
credinţe. Apoi, în mijlocul viei, Domnul „a săpat teasc”, adică a făcut
altarul de jertfă, pe care se aduce, prin Hristos, jertfa liturghică
pentru mîntuirea întregii lumi. Ba, mai mult, Dumnezeu „a clădit un turn
de pază şi a dat via lucrătorilor, iar El S-a dus departe”. Turnul de
pază este Biserica întemeiată de Iisus Hristos ca un turn de veghe şi
apărare împotriva diavolilor, a sectelor şi a tuturor smintelilor şi
păcatelor care ucid sufletele noastre.
Deci, cînd toate acestea au fost
săvîrşite, adică lumea a fost răscumpărată şi Biserica întemeiată,
Domnul nostru Iisus Hristos a încredinţat via Sa, adică lumea, Bisericii
şi Evanghelia „lucrătorilor”, adică Apostolilor, episcopilor şi
preoţilor. Ei sînt lucrătorii viei lui Hristos. Lor li s-a încredinţat
întreaga operă de propovăduire a Evangheliei, de slujire a Bisericii,
săvîrşirea Sfintei Liturghii, învăţătura şi apărarea credinţei ortodoxe,
sfinţirea oamenilor prin harul Duhului Sfînt, revărsat prin lucrarea
celor şapte Sfinte Taine, paza viei prin împlinirea poruncilor
evanghelice şi aducerea roadelor la vreme. Iar roadele viei sînt
sufletele mîntuite prin lucrarea faptelor bune. Slujitorii Bisericii
sînt lucrătorii Evangheliei, adică împreună lucrători cu Hristos, cu
îngerii, cu Apostolii şi cu toţi sfinţii la mîntuirea şi înnoirea lumii.
Vedeţi ce mare este misiunea
apostolică şi harul preoţiei? Slujitorii Bisericii conlucrează cu Însuşi
Dumnezeu, cu cele trei persoane ale Preasfintei Treimi şi cu toate
puterile cereşti. Prin jertfa liturgică ei unesc cerul cu pămîntul,
coboară pe Hristos pe sfintele altare şi în inimile oamenilor. Prin
cuvintele lor leagă şi dezleagă păcatele lumii, scot sufletele din iad
şi demonii din oameni. Prin harul dumnezeiesc pe care îl au de la
Hristos, împart Duhul Sfînt credincioşilor prin cele şapte Sfinte Taine,
sfinţesc, dezleagă, binecuvîntează, călăuzesc pe calea mîntuirii,
învaţă, mîngîie sufletele iubitoare de Dumnezeu. Ce cinste mai de preţ
căutăm? Sau ce har dat oamenilor este mai mare ca acela al preoţiei?
Episcopii şi preoţii sînt urmaşii direcţi ai Sfinţilor Apostoli. Ei sînt
datori să lucreze cu timp şi fără timp via lumii creştine şi să adune
cît mai multe roade, adică fapte bune şi suflete curate, vrednice de
Împărăţia lui Dumnezeu.
Iubiţi credincioşi,
Prima datorie a preotului în
parohie este să săvîrşească sfintele slujbe cu toată evlavia, începînd
cu Sfînta Liturghie. Altarul bisericii din fiecare sat este simbolizat
de „teascul” pe care l-a săpat Dumnezeu în via Sa, cum ne spune Sfînta
Evanghelie de astăzi. Că precum în teasc se prefac strugurii în vin, aşa
pe Sfînta Masă din altar pîinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sîngele
lui Hristos în timpul Sfintei Liturghii. Cu cît va sluji cu mai multă
evlavie şi vrednicie sufletească, cu atît va dobîndi mai mult dar de la
Dumnezeu, va umple biserica de credincioşi şi va aduce mai multe suflete
pe calea mîntuirii.
A doua datorie a preotului este
să înveţe pe credincioşi dreapta credinţă, adică să-i catehizeze cu
timp, şi fără timp, prin predici bune, practice, izvorîte din inimă;
prin explicarea Sfintei Scripturi în duh ortodox, prin citirea în
biserică şi acasă de texte patristice, cărţi de călăuză duhovnicească,
învăţături morale necesare tuturor şi mai ales copiilor şi tinerilor.
Aceste învăţături formează „gardul” Bisericii, cu care a îngrădit
Dumnezeu via Sa. Precum orice vie fără gard este furată şi stricată de
străini, de vierul cel sălbatic, adică de diavolul, cum spune
psalmistul, tot aşa şi credincioşii din parohie, dacă nu sînt educaţi
religios şi deprinşi cu iertarea, cu rugăciuni, cu postul şi cu citirea
cărţilor sfinte, se răcesc în credinţă, sînt indiferenţi faţă de
Biserică, devin îndoielnici, necredincioşi, beţivi, imorali şi unii sînt
amăgiţi şi atraşi de secte.
A treia datorie de mare
răspundere a preotului în parohie este să păzească via lui Hristos.
Turnul de pază zidit de Dumnezeu „în via Sa” simbolizează Biserica,
această corabie a mîntuirii lumii, care ne duce spre cele veşnice, ne
scapă de duhurile rele cu care ne luptăm pînă la moarte, ne izbăveşte de
înecare în marea vieţii şi ne sfinţeşte prin cele şapte Sfinte Taine,
mai ales prin Botez, Mirungere, Spovedanie şi Sfînta Împărtăşanie.
Biserica, prin preoţi, apără dreapta credinţă şi ajută la ridicarea
sufletelor din iad şi a celor căzute în robia patimilor şi a păcatelor,
înălţîndu-le spre Hristos şi Împărăţia Cerurilor.
Iată, pe scurt, marea datorie
evanghelică a preoţilor şi păstorilor (episcopilor) Bisericii lui
Hristos. Ei sînt grădinarii creştinilor. De felul cum îşi împlinesc ei
misiunea depinde realizarea roadelor cerute, adică mîntuirea lor şi a
sufletelor încredinţate lor de Mîntuitorul Hristos. Pentru aceasta însă
preoţii şi păstorii trebuie să fie de mici chemaţi şi aleşi de Hristos
la slujirea Evangheliei Sale. Cei nechemaţi şi nesfinţiţi prin
hirotonie, adică prin punerea mîinilor episcopilor, nu au ce căuta în
cler, căci preoţia este slujire şi har, iar nu funcţie cu scop de
„cîştig urît” şi mîndrie. Apoi slujitorii trebuie să provină din familii
sănătoase, ortodoxe, devotate Bisericii. La seminarii este bine să se
aleagă tineri din familii model în toate, cu atestarea scrisă a
duhovnicului respectiv. La studii, viitorii candidaţi la preoţie să
iubească mai mult ca orice rugăciunea, biserica, slujbele, studiul,
viaţa morală, practica liturgică, spovedania deasă la două-trei
săptămîni şi practica duhovnicească în vacanţe pe la mînăstiri. Pentru
căsnicie li se cere să caute soţii bune, evlavioase, milostive, mame
model în toate. Familia preotului trebuie să fie un exemplu viu pentru
enoriaşi, adică să fie o casă cu mulţi copii, modestă, binecuvîntată,
legată permanent de Hristos, de enoriaşi şi de biserică.
Evlavia, moralitatea,
rugăciunea, cultura teologică, slujbele regulate la biserică, milostenia
şi rîvna pentru Hristos sînt virtuţi de bază ale preoţilor, fără de
care nu se pot mîntui nici slujitorii, nici credincioşii. „Preotul,
spune Sfîntul Ioan Gură de Aur, trebuie să se jertfească, nu numai să
jertfească”, adică să se ostenească a spovedi pe toţi enoriaşii regulat
în cele patru sfinte posturi, să se jertfească ziua şi noaptea a menţine
sfintele slujbe după rînduială, a cerceta pe toţi în casele lor, a
împăca pe toţi cei certaţi, a mîngîia pe cei întristaţi, a ajuta pe cei
săraci şi bolnavi, a hrăni pe toţi fiii săi sufleteşti cu predici bune,
pline de căldură părintească şi cu cărţi sfinte de rugăciune şi
învăţătură.
Spune Mîntuitorul nostru Iisus Hristos în Sfînta Evanghelie: Eu
sînt viţa, voi sînteţi mlădiţele. Cel ce rămîne în Mine şi Eu în el,
acesta aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic (Ioan
15, 5). Hristos este viţa, „tulpina viei”, iar mlădiţele care ies din
tulpină sînt Apostolii, episcopii şi preoţii. Acei aşa-zişi păstori de
suflete, care au rupt legătura cu Biserica lui Hristos, nu mai au harul
mîntuirii, căci s-au rupt de trupul Bisericii ca şi mlădiţele de viţă şi
se usucă spre veşnica lor osîndă, că nu mai au legătură cu Hristos, cu
Harul Duhului Sfînt, cu Tainele Bisericii, cu Sfînta Liturghie, cu
Crucea, cu sfinţii din cer şi cu toţi drepţii. Iar păstorii adevăraţi
sînt preoţii care sfinţesc slujba în sfintele biserici, care au grijă de
turma încredinţată lor de Hristos, care se roagă cu credinţă şi trăiesc
în bucuria Duhului Sfînt, care se luptă pentru Evanghelie, pentru
credinţă, pentru mîntuirea credincioşilor lor. Fericiţi sînt slujitorii
pe care îi va afla Hristos făcînd aşa şi vai celor ce-i va afla dormind
sau lenevindu-se!
Dar care sînt roadele pe care le
cere Hristos de la slujitorii Bisericii? Precum roadele mlădiţelor de
vie sînt strugurii, tot aşa roadele mlădiţelor lui Hristos, adică ale
păstorilor sînt sufletele mîntuite. Acestea sînt creştinii pe care
preoţii îi cîştigă prin pocăinţă şi îi aduc la Hristos din cîrciumi, de
la judecăţi, de la desfrîu, de la secte, din robia păcatelor şi a
morţii. Creştinii care ascultă de păstori, de Hristos ascultă, că zice
Domnul: Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; iar cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă (Luca
19, 16). Dacă preotul slujeşte cu evlavie, învaţă pe toţi, se roagă şi
face tot ce poate, dar credincioşii nu-l urmează, el va lua plata
lucrătorului credincios, iar ei, neascultătorii, vor lua osîndă. Aceştia
sînt ca via neroditoare, ca frunzele viei lovite de brumă care cad şi
se aruncă în foc.
Vai de credincioşii care nu merg
la biserică din lenevire sau necredinţă! Vai de cei ce se rup de trupul
Bisericii lui Hristos şi cad în secte, că sectele nu duc la mîntuire,
fiind rupte de viţa vieţii care este Hristos! Vai şi de păstorii care nu
se ostenesc să aducă roade la vreme din via încredinţată lor! Adică
smintesc turma, pierd sufletele şi lasă să intre lupii în piei de oaie,
adică sectanţii în parohiile lor. Căci va veni Hristos, stăpînul viei,
şi pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor(Matei 21, 40-41).
Iubiţi credincioşi,
Vedeţi ce mare este răspunderea
preoţilor pentru sufletele voastre? Vedeţi cît trebuie să se jertfească
ei pentru mîntuirea credincioşilor? Mulţi însă îi judecă şi îi osîndesc,
uitînd că şi ei sînt oameni, că au familie şi trebuie să se îngrijească
atît de enoriaşi şi de casa lui Dumnezeu, cît şi de casele lor. Să
ştiţi că preoţii ar putea fi mult mai devotaţi, mai buni, dacă ar fi
alături de ei toţi credincioşii satelor şi oraşelor noastre. Căci dacă
preoţii văd bisericile pline de credincioşi, mai ales în sărbători,
credinţa lor sporeşte, harul lucrează mai mult prin ei, predicile lor
devin mai vii şi pătrund în inima fiecăruia.
Iar cînd preoţii văd mai mulţi
săteni la cîrciumi, la tîrguri şi judecăţi, decît la biserică în timpul
Sfintei Liturghii din Duminici şi sărbători, ei se întristează şi
slăbesc duhovniceşte. Credem că preoţii buni se datorează şi
credincioşilor buni, rîvnitori pentru Hristos; iar cei mai puţini buni
se datorează şi enoriaşilor slabi în credinţă şi indiferenţi de
mîntuirea lor. Dar fiecare va fi judecat după faptele sale de Dumnezeu,
ştiutorul inimilor noastre.
De aceea, fraţii mei, vă îndemn
să iubiţi pe Dumnezeu şi Biserica Lui. Iubiţi pe păstorii Bisericii,
ascultaţi de ei şi vă rugaţi pentru ei, ca nişte fii sufleteşti, că ei priveghează pentru sufletele voastre, ca cei ce vor da seamă (Evrei
13, 17). Vă mai îndemn să nu lipsiţi în sărbători de la biserică, şi să
ascultaţi cu evlavie sfintele slujbe, mai ales Sfînta Liturghie.
Hristos este de faţă în Sfîntul Altar şi noi să lipsim? Maica Domnului
cu toţi îngerii şi sfinţii sînt în biserică şi slăvesc pe Dumnezeu
împreună cu preotul şi noi ne ducem atunci la plăceri şi la beţii? Nu
uitaţi să pomeniţi pe preoţi la rugăciunile voastre, din dragoste şi din
datorie, că sînt sfinţiţi de Hristos şi poartă în ei Harul Duhului
Sfînt.
Să rugăm pe marele Arhiereu
Iisus Hristos, Păstorul şi Mîntuitorul sufletelor noastre, să rînduiască
păstori şi preoţi cît mai buni Bisericii Sale, iar nouă să ne dea mai
multă credinţă şi fapte bune spre dobîndirea cereştilor bunătăţi. Amin.
