Predică la Duminica Slăbănogului
( Despre desfiinţarea Sîmbetei de către Hristos )
Nimeni deci să nu vă judece pentru mîncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare,
sau lună nouă, sau la sîmbete, care sînt umbre celor viitoare (Coloseni, 2, 16-17)
Iubiţi credincioşi,
În Evanghelia de azi vedem că Iisus Hristos a vindecat într-o zi de
sîmbătă un slăbănog care zăcea de 38 de ani. Pentru aceasta s-au supărat
iudeii căci Domnul a călcat porunca sîmbetei. De veţi asculta însă cu
luare aminte cele ce vom vorbi astăzi, veţi înţelege luminat că serbarea
sîmbetei nu este dată creştinilor, ci evreilor şi totodată veţi
înţelege că atît Mîntuitorul, cît şi Sfinţii Apostoli au desfiinţat prin
cuvînt şi faptă serbarea Sîmbetei.
Mai întîi voi arăta că de la Adam şi pînă la Moise, timp de 4108 ani,
nici unul dintre patriarhii cei vechi nu au ţinut sîmbăta ca
sărbătoare. Ca să ne dăm seama de acest mare adevăr, vom apela la
mărturisirile Sfintei Scripturi, prin care vom arăta, că Dumnezeu făcînd
pe om, nu i-a dat poruncă de la început, să serbeze vreo zi, ci numai
l-a aşezat în grădina Edenului, adică în Rai, ca să-l lucreze şi să-l
păzească (Facere 2, 15). Apoi i-a dat prima poruncă, de a nu mînca din
pomul cunoştinţei binelui şi răului (Facere 2, 17). Ba, mai mult. După
ce Adam a călcat porunca lui Dumnezeu şi a fost izgonit din Rai, nu a
primit nici o poruncă de la Dumnezeu să serbeze vreo zi. Dimpotrivă,
toată viaţa lui de acum devine o muncă continuă sub forma blestemului şi
i se dă poruncă şi canon de la Dumnezeu care îi zice: În sudoarea
feţei tale îţi vei mînca pîinea ta, pînă te vei întoarce în pămîntul din
care eşti luat; căci pămînt eşti şi în pămînt te vei întoarce (Facere, 3, 19).
Nici o mărturie nu avem în Biblie care să ne arate că Adam, Noe,
Avraam, Isaac, Iacov şi ceilalţi patriarhi aleşi de Dumnezeu pînă la
Moise, ar fi serbat sîmbăta.
Dar poate va zice cineva că Avraam a păzit poruncile lui Dumnezeu.
Da, le-a păzit cu mare sfinţenie, de aceea a şi fost binecuvîntat de
Dumnezeu să fie tată a multor neamuri. Dar nu porunca sîmbetei, ci iată
care porunci a auzit Avraam: Ieşi din pămîntul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pămîntul pe care ţi-l voi arăta Eu (Facere 12, 1); altă poruncă: Iar
legămîntul dintre Mine şi tine şi urmaşii tăi de după tine din neam în
neam, pe care trebuie să-l păziţi, este acesta: toţi cei de parte
bărbătească ai voştri să se taie împrejur (Facere 17, 10).
Altă poruncă dată lui Avraam este aceasta: Să nu ţi se pară grele cuvintele cele pentru prunc şi pentru roabă: toate cîte-ţi va zice Sarra, ascultă glasul ei (Facere 21, 12), adică să izgonească pe roaba Agar cu fiul ei. Altădată porunceşte Dumnezeu lui Avraam: Ia
pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te
în pămîntul Moria şi adu-l acolo ardere de tot, pe un munte pe care
ţi-l voi arăta Eu (Facere 22, 2).
Aşadar, după cum vedem din cele arătate pînă aici, nici una din
poruncile pe care le-a primit Avraam de la Dumnezeu nu se referă la
serbarea sîmbetei. Primul loc unde se vorbeşte în Sfînta Scriptură
despre Sabat, ca zi de odihnă, este la Ieşire, unde Moise vorbeşte
poporului în pustie, zicînd: Iată ce a zis Domnul: Mîine este odihnă,
odihna cea sfîntă în cinstea Domnului; ce trebuie copt, coaceţi, ce
trebuie fiert, fierbeţi astăzi, şi ce va rămîne lăsaţi să rămînă pe a
doua zi (Ieşirea 16, 23). Dacă vor zice vouă că în Decalog în porunca IV-a se scrie: Adu-ţi aminte de ziua Sîmbetei, ca să o sfinţeşti pe ea,
şi prin aceasta, vor zice că sîmbăta a existat şi mai înainte de Moise
ca sărbătoare, şi de aceea zice: "Adu-ţi aminte", apoi să le spuneţi că
evreii, cînd au ajuns în pustia Sin au primit porunca cea pentru ţinerea
Sîmbetei, Moise, pe muntele Sinai, le aduce aminte de această poruncă a
Sabatului, pe care o primise înainte în pustia Sin, şi nicidecum că
sîmbăta a fost de la Adam pînă la Moise.
Încă şi aceasta e bine să ţineţi minte, că sîmbăta nu s-a dat pentru
toate popoarele lumii să se ţină ca sărbătoare, ci numai evreilor, ca
amintire de binefacerile cele mari ale lui Dumnezeu, prin care El i-a
scos din robia Egiptului. Acest adevăr îl arată Sfînta Scriptură,
zicînd: Adu-ţi aminte că ai fost rob în pămîntul Egiptului şi Domnul
Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mînă tare şi cu braţ înalt, şi de
aceea ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să păzeşti ziua odihnei şi să o
ţii cu sfinţenie (Deuteronom 5, 15).
Deci celelalte neamuri nu au acest aşezămînt dat lor de la Dumnezeu
de a serba ziua sîmbetei. Legea Veche a fost dată pentru un timp
limitat, adică pînă era să vină Urmaşul, Căruia I s-a dat făgăduinţa
(Galateni 3, 19). Deci sîmbăta n-a fost dată ca sărbătoare tuturor
neamurilor, nici pentru toate timpurile. Legea cea Veche, împreună cu
Sîmbăta, au încetat de a mai fi întru totul valabile în Legea Darului.
Acest adevăr îl arată Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Trecut-a umbra Legii şi Darul a venit (Evrei 8, 5; Coloseni 2, 16-17); Cele vechi au trecut, iată toate sînt noi (Evrei 8, 13).
Această încetare a Legii Vechi a fost proorocită de sfinţii prooroci. Despre aceasta spune marele prooroc Ieremia: Iată
vin zile, zice Domnul, cînd voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa
lui Iuda un legămînt nou. Însă nu ca legămîntul pe care l-am încheiat cu
părinţii lor în ziua cînd i-am luat de mînă ca să-i scot din pămîntul
Egiptului. Acel legămînt ei l-au călcat deşi Eu am rămas în legătură cu
ei, zice Domnul. Dar iată legămîntul pe care-l voi încheia cu casa lui
Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul
lor şi pe inimile lor voi scrie şi le voi fi Dumnezeu, iar ei Îmi vor fi
popor (Ieremia 31, 31-33).
Să vedem acum în ce fel Iisus Hristos şi Sfinţii Apostoli au
desfiinţat Sîmbăta Legii Vechi prin învăţătură şi fapte. Auzim pe
Mîntuitorul, zicînd: Tatăl Meu pînă acum lucrează şi Eu lucrez (Ioan 5, 17). Cînd a zis Hristos aceste cuvinte? Cînd căutau iudeii să-L omoare, că dezlega sîmbăta (Ioan 5, 16).
Deci, dacă Mîntuitorul lucra sîmbăta, arăta că şi Tatăl Său lucrează
sîmbăta. Atunci care ar fi vina celor ce urmează lui Hristos care
lucrează şi nu ţin sîmbăta? Dacă cineva ne-ar învinui că lucrăm sîmbăta,
să audă unii ca aceştia, că şi iudeii căutau să-L omoare pe Iisus că dezleagă sîmbăta (Ioan 5, 18). Auzim pe Mîntuitorul zicînd: Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze (Ioan 12, 26). Şi dacă Tatăl şi Fiul lucrează sîmbăta, cine poate învinui pe Dumnezeu că dezleagă sîmbăta?
Cine poate să învinuiască pe creştini că urmează lui Hristos, adică
dacă lucrează sîmbăta şi fac ceea ce a făcut Hristos Domnul? Cîtă orbire
au minţile acelea, care nu văd ce a făcut Hristos sîmbăta! Oare nu
sîmbăta a vindecat Mîntuitorul pe slăbănogul din Evanghelia de azi? Dar
nu numai că l-a vindecat, ci l-a pus şi la lucru, poruncindu-i să-şi ia
patul şi să meargă cu el la casa sa (Ioan 5, 8-9). Vechiul Testament nu
dădea voie să facă acest lucru (Ieremia 17, 21; Neemia 13, 15). Dar şi
orbul din naştere a fost vindecat în zi de sîmbătă (Ioan 9, 14), şi omul
cu mîna uscată a fost vindecat în ziua sîmbetei (Luca 6, 6-10; Matei
12, 10-13; Marcu 3, 1-5). Şi femeia cea gîrboavă de 18 ani tot sîmbăta a
fost vindecată de Mîntuitorul (Luca 13, 14).
Ucenicii Domnului, urmînd pilda Învăţătorului Lor, mergînd sîmbăta
prin lanurile de grîu, smulgeau spice şi le frecau în palme spre a le
mînca (Marcu 2, 23-24; Luca 6, 1-3). Cînd fariseii şi cărturarii Îl
învinuiau pe Iisus că nu păzeşte sîmbăta, El le răspundea că Fiul Omului este Domn şi al sîmbetei (Luca 6, 5) şi le zicea: Sîmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sîmbătă (Marcu 2, 27). Iată de ce marele Apostol Pavel zice: Nimeni
deci să nu vă judece pentru mîncare sau băutură, sau cu privire la vreo
sărbătoare, sau lună nouă, sau la sîmbete, care sînt umbră celor
viitoare, iar trupul este al lui Hristos (Coloseni 2, 16-17).
Iubiţi credincioşi,
Pentru a vă încredinţa mai bine că Iisus Mîntuitorul nostru şi
sfinţii Săi ucenici şi Apostoli, au desfiinţat sărbătoarea sîmbetei,
citiţi Sfînta Scriptură în următoarele locuri: Porunca I - Matei 12, 1-3
şi 10-18; Porunca a 2-a, la I Corinteni 10, 14 şi I Ioan 5, 21; Porunca
a 3-a, la Iacov 4, 12; Porunca a 5-a la Matei 15, 4; 19, 18; Marcu 7,
10 şi Efeseni 6, 1-2; Porunca a 6-a la Matei 19, 18; Marcu 10, 19 şi
Romani 13, 9; Porunca a 8-a, la Matei 19, 18; Marcu 10, 19 şi Romani 13,
9 şi Porunca a 9-a Matei 19, 18; Marcu 10, 19 şi Romani 13, 9 şi
Porunca a 10-a, la Romani 13, 9.
Vedeţi că nici într-o parte a Sfintei Evanghelii sau în vreo epistolă
a Sfinţilor Apostoli, nu găsim lămurire sau măcar aluzie la porunca a
4-a, despre ziua sabatului? Acestea ne dovedesc clar că nu era
obligatorie pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli serbarea
sîmbetei pentru cei ce credeau în Hristos. Iar ca să înţelegeţi că
Duminica, ziua cea dintîi a săptămînii, a luat locul sîmbetei în
Biserica creştină, să citiţi în Sfînta Scriptură în aceste locuri: Ioan
20, 1-15 şi 26 şi veţi vedea că Duminica, ziua întîi a săptămînii, a
înviat Domnul; Duminica, a 8-a zi după înviere, s-a arătat Mîntuitorul
Sfinţilor Apostoli fiind uşile încuiate, şi a fost pipăit în coastă de
Toma (Ioan 20, 27); Duminică, în drum spre Emaus, Luca şi Cleopa au
călătorit cu Domnul (Luca 24, 13-31) Duminică la Cincizecime s-a pogorît
Duhul Sfînt (Leviticul 23, 15-16; Fapte 2, 1-4); Duminica frîngeau
Apostolii pîinea, adică se împărtăşeau cu Sfintele Taine (Fapte 2, 46;
20, 7- 12); Duminica s-a descoperit Apocalipsa Sfîntul Ioan
Evanghelistul (vezi Apocalisa 1, 10). În Duminici adunau creştinii
ajutoare pentru sfinţi, după porunca marelui Pavel (I Corinteni 16,
1-2).
Dar spune undeva că Dumnezeu va lăsa altă zi de sărbătoare poporului Său? Auzi ce scrie Sfînta Scriptură: Drept aceea a lăsat Dumnezeu altă sărbătoare de odihnă poporului
(Evrei 4, 9; 4, 11; 8, 13; Apocalipsa 14, 13). Aşadar în Noul Testament
altă zi de odihnă este rînduită de Dumnezeu creştinilor, adică Duminica
sau ziua întîia a săptămînii. După cum vedem, multă orbire sufletească
era pe vremea Mîntuitorului la farisei, cărturari şi legiuitori, care,
văzînd atîtea minuni şi semne care se făceau de către Mîntuitorul nostru
în ziua sîmbetei nu cunoşteau că Hristos este Dumnezeu, care le dăduse
poruncă să serbeze sîmbăta în pustie şi care acum a venit să dezlege şi
să desfiinţeze sîmbăta, Legea Veche, şi să aşeze altă zi de sărbătoare
neamului omenesc care va crede în El. Această orbire şi întunecare
sufletească o au toţi sectarii, care, nevrînd a ţine ca zi de odihnă
Duminica, ziua în care a înviat Domnul, se ţin de umbră şi defaimă Harul
Noului Aşezămînt.
Iubiţi credincioşi,
În cele ce urmează, vom arăta şi mai luminat cele despre sîmbătă şi
despre rătăcirea celor ce ţin de sîmbăta Legii Vechi, care a fost umbră
şi închipuirii din Legea Harului. Acest adevăr îl arată marele Apostol
Pavel cînd zice: Nimeni deci să nu vă judece pentru mîncare sau
băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare sau lună nouă, sau la
sîmbete, care sînt umbra celor viitoare, iar trupul este al lui Hristos (Coloseni 2, 16-17).
Iată ce doresc să vă spun în această privinţă. Cuvîntul "sabat",
"sîmbătă", din evreieşte, înseamnă "odihnă". După ieşirea din Egipt,
Dumnezeu a poruncit evreilor să prăznuiască ziua aceasta ca zi de
amintire despre ziua a şaptea în care Dumnezeu S-a odihnit de faptele
Sale după zidirea lumii (Facere 2, 2-3; Ieşirea 35, 2-3) şi îndeosebi
pentru a le aminti evreilor despre izbăvirea lor din robia Egiptenilor
(Deuteronom 5, 13-15).
Noi creştinii, asemenea prăznuim ziua a şaptea din săptămînă, însă nu
sîmbăta cea veche, evreiască, ci pe cea nouă, creştină, adică ziua
Învierii, cînd s-a săvîrşit înnoirea neamului omenesc. Dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă (II Corinteni 5, 17; Galateni 6, 15); că a Lui făptură sîntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune
(Efeseni 2, 10). Prăznuim nu sîmbăta, ci Duminica, pentru că în această
zi am fost izbăviţi, nu din robia egipteană, în care nici noi, nici
părinţii noştri nu au fost vreodată; ci dintr-o robie generală şi mult
mai grea, din robia diavolului de care scăpăm, după cum ne învaţă
Sfîntul Apostol Petru, prin Învierea lui Iisus Hristos (I Petru 3, 21).
În ziua aceasta şi nu sîmbăta sau în altă zi, Hristos a surpat
prin moartea Sa pe cel ce are stăpînirea morţii, adică pe diavolul, şi a
izbăvit pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa (Evrei 2, 14-15). În ziua aceasta şi nu în alta, Hristos S-a sculat pentru îndreptarea noastră (Romani 4, 25). Iar dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este credinţa voastră, sînteţi încă în păcatele voastre (I Corinteni 15, 17).
Iată, pentru ce noi creştinii prăznuim ziua Învierii, ca zi a noii
zidiri a omului, ca ziua izbăvirii noastre şi a întregii noi lumi din
robia diavolului, de păcate, de blestem şi de moartea cea duhovnicească.
Dar poate vor zice unii sectanţi că a binecuvîntat Dumnzeu ziua a
şaptea şi a sfinţit-o pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile
Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rînduială (Facere 2, 2-3).
Dar în acest loc al Sfintei Scripturi nu ne spune că Dumnezeu a poruncit
oamenilor să cinstească sîmbăta. Se spune că Dumnezeu S-a odihnit în
ziua a şaptea de faptele Sale, adică El a încetat a zidi. Că El a binecuvîntat şi a sfinţit ziua aceasta pentru a aminti oamenilor despre sfîrşitul creaţiei şi atît.
În Rai pentru oameni toate zilele erau la fel, toate zile de
fericire, fiind totodată şi zile de muncă pentru a lucra şi a păzi
grădina Edenului (Facere 2, 15). Iar după căderea în păcat a primilor
oameni şi alungarea lor din Rai, ei trebuiau, ca pedeapsă, să lucreze şi
să se hrănească cu necazuri în toate zilele vieţii lor (Facere
3, 17), prin urmare şi în ziua sîmbetei. Şi într-adevăr, din Sfînta
Scriptură nicăieri nu se vede că strămoşii noştri: Noe, Avraam, Isaac,
Iacob şi alţii ar fi prăznuit ziua sîmbetei.
Numai pe timpul lui Moise după ieşirea evreilor din Egipt, Dumnezeu
dă evreilor în pustie, pentru prima dată poruncă despre sîmbătă (Ieşirea
16, 23-26). Şi aceasta, pentru că evreii erau întotdeauna nemulţumiţi,
să-şi amintească şi să mulţumească în ziua aceasta lui Dumnezeu, Care
i-a scos din robia egiptenilor (Deuteronom 5, 12-15).
Dacă scrie în Sfînta Scriptură că Dumnezeu zice prin Moise: Adu-ţi aminte de ziua odihnei
(Ieşirea 20, 8) să nu creadă cineva că serbarea sîmbetei a fost de la
începutul lumii. Nu, cu adevărat. Ci de această poruncă le aduce aminte
pe Sinai, că porunca Sîmbetei a fost dată puţin mai înainte evreilor în
pustiul Sin, cînd erau tot sub conducerea lui Moise (vezi Ieşirea 16,
23-30) şi le-a repetat pe muntele Sinai porunca pe care le-o dăduse mai
înainte, în pustiul Sin, cum am arătat mai sus. De aceea a zis Dumnezeu:
"Adu-ţi aminte!"
Trebuie să înţelegem că evreii erau obligaţi să prăznuiască sîmbăta.
Altfel, ei cădeau sub blestemul legii (Deuteronom 26; 27). Noi creştinii
nu mai sîntem sub lege, ci sub Harul lui Hristos, Care ne-a răscumpărat
din acest blestem (Romani 6, 14). Sfîntul Apostol Pavel învaţă că: Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcîndu-Se pentru noi blestem.
Ce este legea? Pentru călcările de poruncă s-a adus legea, pînă cînd
era să vină Sămînţa căreia i s-a dat făgăduinţa. Pentru aceea ne-a fost
nouă legea învăţătoare spre Hristos, ca din credinţa în Hristos Iisus să
ne îndreptăm. Iar dacă a venit credinţa, nu mai sîntem sub Învăţător,
căci pe toţi fii ai lui Dumnezeu ne-a făcut, prin credinţa în Iisus
Hristos (Galateni 3, 19-26). Domnul a desfiinţat vrăjmăşia în Trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei... (Efeseni 2, 15).
De ar zice cineva că sîmbăta este numită lege veşnică şi legătură
veşnică (Ieşirea 31, 16-17) şi de aceea trebuie a se ţine ca sărbătoare
veşnică, unul ca acela să ştie că Dumnezeu, fiind Creator şi Legiuitor,
poate să strice nu numai toate legile Sale ci şi legăturile Sale, deşi a
spus că le dă pînă în veac (I Regi 2, 30). Legătura nu este un contract
între om şi Dumnezeu. Căci contractează ceva numai cei egali între ei.
Legătura este manifestarea milei lui Dumnezeu şi a bunei Sale voinţe
către om. Iar făgăduinţele, legile, legăturile, poruncile, aşezămintele
Sale, Dumnezeu le poate schimba sau chiar nimici cu totul, dacă oamenii
nu sînt vrednici de ele. Aşa de pildă: "Legătură veşnică" au fost numite
jertfele şi alte aşezăminte din Vechiul Testament (Levitic 7, 30;
Ieşirea 21, 6; 40, 15) dar în Noul Testament toate sînt înlăturate.
N-a fost legătură mai mare decît legătura prin tăierea împrejur,
aceasta fiind superioară sîmbetei, nu numai după timp, fiind mai veche,
ci şi după însemnătate. Însuşi Mîntuitorul a spus că ea este mai
importantă decît sîmbăta: Moise, zice Hristos, v-a dat tăierea
împrejur, nu că este de la Moise, ci de la părinţi, şi sîmbăta tăiaţi
împrejur pe om. Dacă omul primeşte tăierea împrejur sîmbăta, ca să nu se
strice Legea lui Moise, vă mîniaţi pe Mine că am făcut sîmbăta un om
întreg sănătos? (Ioan 7, 22-23).
Astfel, pentru tăierea împrejur se calcă sîmbăta. Şi ea, de asemenea,
se numeşte "legătură veşnică". Călcătorii ei se condamnau la moarte: Veţi
tăia împrejur, a spus Dumnezeu încă lui Avraam, marginea trupului
vostru şi va fi semn de legătură între Mine şi voi... Şi va fi legătura
Mea peste trupul vostru întru legătură veşnică. Şi partea bărbătească ce
nu-şi va tăia împrejur marginea trupului său în ziua a opta,
pierde-se-va sufletul acela din poporul său, pentru că a călcat
legămîntul Meu (Facere 17, 11-13).
Şi, iată, această "legătură veşnică" despre tăierea împrejur ce a
fost mai mare decît sîmbăta este înlăturată de Sfinţii Apostoli la
sinodul lor, cînd creştinii din iudei au început să ceară la creştinii
din păgîni ca dînşii să păzească tăierea împrejur şi legea lui Moise.
Apostolii, adunîndu-se împreună, au hotărît, zicînd: Pentru că
părutu-s-a Duhului Sfînt şi nouă, să nu vi se pună nici o greutate în
plus afară de cele ce sînt necesare: să vă feriţi de cele jertfite
idolilor şi de sînge şi de (animale) sugrumate şi de desfrîu, de care
păzindu-vă, bine veţi face (Fapte 15, 28-29). Prin această hotărîre,
Sfinţii Apostoli au înlăturat nu numai tăierea împrejur, care era mai
mare decît sîmbăta, ci şi toată legea ceremonială a lui Moise, cu
sărbătorile, lunile noi, sîmbetele şi altele ale ei (Vezi Coloseni 2,
16-17; Galateni 5, 6; 6, 15).
De va cugeta cineva la cuvintele lui Hristos care a zis: Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii, nu am venit să stric, ci să împlinesc
(Matei 5, 17), va înţelege că El a ţinut şi sîmbăta. La aceasta trebuie
să ştim că Hristos a ţinut sîmbăta pentru că era iudeu după trup şi
trebuia să se supună legii ceremoniale a lui Moise pînă la înlăturarea
acestei legi; pînă la încheierea cu oamenii a Legăturii noi din Sîngele
Lui (Luca 22, 20), adică pînă la vremea suferinţelor Lui şi a
strălucitei Sale învieri, cînd a venit sfîrşitul Vechiului Testament,
prezis încă de marele prooroc Ieremia (Ieremia 31, 31-32).
Atunci Hristos a stricat legea poruncilor cu dogmele Sale (Efeseni 4,
15). Pe temeiul că Hristos a ţinut sîmbăta, nu putem susţine că şi
creştinii trebuie s-o cinstească. Hristos, ca iudeu, prăznuia
sărbătorile evreieşti. Hristos, ca iudeu, a primit tăierea împrejur;
sectanţii, însă, nu se taie împrejur. Pentru ce şi pînă cînd a cinstit
Hristos sîmbăta s-a lămurit mai sus.
Din textele aduse din Sfînta Scriptură nu se vede că şi creştinii
sînt datori să prăznuiască ziua sîmbetei. În ele se vorbeşte despre
faptul că Hristos a învăţat pe evrei de obicei sîmbăta în sinagogile
lor, şi atît. Învăţa însă sîmbăta, fiindcă atunci se adunau evreii în
sinagogile lor pentru rugăciuni şi Hristos putea să aibă ascultători.
Poate cineva ar zice că Hristos spunea ucenicilor Săi: Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sîmbăta
(Matei 24, 20) şi că prin aceasta Hristos ar fi arătat sfinţenia
sîmbetei. Trebuie să înţelegem că cuvintele acestea ale Domnului nu
obligă deloc pe creştini să prăznuiască sîmbăta. Altfel, ar trebui să
cinstim şi să serbăm şi iarna. Cuvintele acestea arată numai apropiata
dărîmare a Ierusalimului şi greutatea pe care puteau s-o îndure ucenicii
lui Hristos, dacă această dărîmare s-ar întîmpla iarna pe neaşteptate,
cînd ei ar fi putut să moară de frig pe drumuri curînd, pînă la patimile
şi învierea lui Hristos, cînd încă nu era pe deplin înlăturată sîmbăta
cea veche şi în vremea cînd era greu să fugi din Ierusalim pentru că
sîmbăta porţile oraşului se închideau.
Iată, deci, de unde se vede că Hristos a înlăturat sîmbăta. Căci Legea lui Moise a avut umbra bunătăţilor viitoare, iar nu însuşi chipul lucrurilor
(Evrei 10, 1). Pentru aceasta Hristos-Mesia, venind şi îndeplinind
toată Legea (Matei 5, 17) şi poruncile Vechiului Testament (Ioan 15,
10), El însuşi a completat unele din ele şi pe altele le-a schimbat. În
general, a înlăturat legea poruncilor prin învăţătura Sa (Efeseni 2,
15), iar sîmbăta cu totul a înlăturat-o prin cuvînt şi prin fapte. Aşa,
de pildă, El însuşi a călcat-o, vindecînd sîmbăta bolnavii şi pe cel cu
mîna uscată (Matei 12, 10-13), pe slăbănogul din Evanghelia de astăzi
(Ioan 5, 5-16), şi pe orbul din naştere, făcînd sîmbăta pentru el tină
(Ioan 9, 1-16).
Toate acestea erau oprite de Legea Veche să se facă sîmbăta (Ieşirea
20, 10-13; Numeri 16, 32-36). Călcînd sîmbăta, Hristos impunea şi altora
să o calce. Vindecînd pe slăbănogul sîmbăta, Iisus îi spunea: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi îndată s-a făcut sănătos omul, şi-a luat patul şi umbla şi era acea zi sîmbăta.
Sîmbăta evreiască este numită de Sfîntul Apostol Pavel "umbră", adică
ceva ce nu înseamnă nimic, fără nici un folos, pentru că, cuvîntul
"umbră" în Sfînta Scriptură, cînd se vorbeşte despre Vechiul Testament,
înseamnă ceea ce e destinat spre înlăturare (Evrei 10-1, 4-5, 13).
Iubiţi credincioşi,
Întrucît unii din creştini s-au rupt de Biserica lui Hristos şi
cinstesc sabatul Legii vechi, în loc de Duminică, ziua Învierii lui
Hristos, am căutat să vă explic la Evanghelia de astăzi ce însemnătate a
avut sabatul iudaic, cît a fost respectat, cînd şi de ce a fost
schimbat cu ziua Duminicii de Însuşi Hristos şi Sfinţii Săi Apostoli.
Noi, fiii Bisericii Ortodoxe, dacă vrem să ne mîntuim, sîntem datori
să ascultăm de ea. Să împlinim cu sfinţenie poruncile Domnului din
Sfînta Evanghelie, şi să nu urmăm sfaturile credincioşilor răzvrătiţi,
care s-au lepădat de Biserică, de sfînta Duminică, de bucuria Învierii,
de preoţi, de cruce şi de sfintele icoane şi cinstesc sîmbăta ca zi de
odihnă. Să rămînem în casa Domnului şi în mîntuitoarea bucurie a
Învierii lui Hristos. Căci mai mare este ziua Învierii decît ziua
odihnei.
Aici în Biserică se află lacul Vitezda, adică Taina Botezului prin
care ne facem fii ai lui Dumnezeu după har, nou născuţi. Aici se află
apa cea tămăduitoare de boli, adică Taina Spovedaniei, a pocăinţei cu
lacrimi, prin care ne vindecăm sufletul de rănile păcatelor. Aici se
săvîrşeşte Taina Sfîntului Maslu, prin care mulţi bolnavi se vindecă şi
se uşurează. Să nu spunem "că nu avem om să ne arunce" în apa aceasta
tămăduitoare. Preoţii Bisericii sînt cei ce ne botează, ne dezleagă de
păcate, se roagă pentru mîntuirea noastră şi ne conduc pe calea
mîntuirii.
Să cinstim cu vrednicie, cu rugăciuni şi fapte bune sfînta zi a
Duminicii ca să auzim şi noi cuvîntul cel mîntuitor al lui Hristos:
"Iată te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti ca să nu-ţi fie
ţie ceva mai rău". Amin.