Alcătuire a Sfântului Părintelui nostru Andrei Criteanul
Cântarea 1, glasul al 6-lea:
Irmos:
Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greşealelor.
Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturiseşte la Ziditorul tuturor. Şi îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte şi adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăinţă.
Râvnind neascultării lui Adam celui întâi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu, şi de împărăţia cea pururea fiitoare şi de desfătare, pentru păcatele mele.
Vai, ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintâi? Că ai căzut rău şi te-ai rănit amar; că te-ai atins de pom şi ai gustat cu îndrăzneală mâncarea cea nechibzuită.
În locul Evei celei trupeşti, făcutu-s-a mie Evă înţelegătoare gândul cel cu poftă trupească, arătându-mi cele plăcute, şi gustând pururea din băutura cea amară.
După dreptate a fost lepădat Adam din Eden, nepăzind singura Ta poruncă, Mântuitorule. Dar eu, care am călcat totdeauna cuvintele Tale cele dătătoare de viaţă, ce voi pătimi?
Slavă..., a Treimii:
Treime, Fiinţă preaînaltă, Căreia ne închinăm întru o Unime, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o milostivă, dă-mi lacrimi de umilinţă.
Şi acum..., a Născătoarei:
Născătoare de Dumnezeu, nădejdea şi ajutătoarea celor ce te laudă pe tine, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o stăpână curată, mă primeşte pe mine cel ce mă pocăiesc.
Cântarea a 2-a:
Irmosul :
Ia aminte, Cerule, şi voi grăi; şi voi lăuda pe Hristos, Care a venit din Fecioară cu trup (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Ia aminte, cerule, şi voi grăi; pământule, primeşte în urechi glasul celei ce se pocă-ieşte lui Dumnezeu şi-L laudă pe Dânsul.
Ia aminte, Dumnezeule, Mântuitorul meu, cu ochiul Tău cel blând, şi primeşte mărturisirea mea cea călduroasă.
Mai mult decât toţi oamenii, eu însumi am greşit Ţie; ci Te milostiveşte, Mântuito-rule, ca un Dumnezeu, spre făptura Ta.
Făcându-mi urâţenia chip patimi lor mele, prin pofte iubitoare de plăceri, mi-am stricat frumuseţea minţii.
Viforul răutăţilor m-a cuprins, Milostive Doamne; ci, ca lui Petru, întinde-mi şi mie mâna Ta.
Pătat-am haina trupului meu, şi am întinat cu totul podoaba cea după chipul şi după asemănarea Ta, Mântuitorule.
Întunecatu-mi-am, frumuseţea sufletului cu plăcerile poftelor, şi cu totul toată mintea ţărână mi-am făcut.
Ruptu-mi-am acum veşmântul cel dintâi, pe care mi l-ai ţesut mie, Ziditorule, dintru început; şi pentru aceasta zac acum gol.
Îmbrăcatu-m-am acum în haină ruptă, pe care mi-a ţesut-o mie şarpele cu sfătuirea, şi mă ruşinez.
Lacrimile desfrânatei, Îndurate, şi eu le vărs înaintea Ta; milostiveşte-Te spre mine, Mântuitorule, cu îndurarea Ta.
Căutat-am la frumuseţea pomului, şi mi s-a amăgit mintea; şi acum zac gol şi mă ruşinez.
Lucrat-au pe spatele meu toţi mai-marii răutăţilor, lungind asupra mea fărădelegea lor.
Slavă..., a Treimii:
Pe Tine, Dumnezeul tuturor, unul în trei fețe Te laud: Pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh.
Şi acum..., a Născătoarei:
Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce una ești prealăudată, roagă-te îndelung să ne mântuim.
Cântarea a 3-a:
Irmosul:
Pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte inima mea (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Foc de la Domnul plouând, oarecând, a ars Domnul de demult pământul Sodomei.
În munte scapă, suflete, ca Lot acela şi apucă şi te izbăveşte în Sigor.
Fugi de aprindere, o suflete! Fugi de arderea Sodomei! Fugi de pieirea cea din dumnezeiască văpaie!
Păcătuit-am Ţie, eu singur păcătuit-am mai mult decât toţi; Hristoase Mântuitorule, nu mă trece cu vederea.
Tu eşti Păstorul cel Bun; caută-mă pe mine mielul şi, rătăcit fiind, nu mă trece cu vederea.
Tu eşti dulcele Iisus, Tu eşti Ziditorul meu; întru Tine, Mântuitorule, mă voi îndrepta.
Mărturisescu-mă Ţie, Mântuitorule: păcă-tuit-am, păcătuit-am Ţie fără măsură; dar lasă-mi, iartă-mi, ca un Îndurat.
Slavă..., a Treimii:
O, Treime-Unime, Dumnezeule, mântuiește-ne pe noi din înșelăciune și din ispite și din peimejdii.
Şi acum..., a Născătoarei:
Bucură-te pântece primitor de Dumnezeu; bucură-te scaunul Domnului; bucură-te Maica vieții noastre.
Cântarea a 4-a:
Irmosul:
Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut: că aveai să Te naşti din Fecioară, şi oamenilor să Te arăţi, şi a grăit: Auzit-am auzul Tău şi m-am temut; slavă puterii Tale, Doamne (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Lucrurile Tale nu le trece cu vederea, zidirea Ta nu o părăsi, Drepte Judecătorule; că de am şi păcătuit eu însumi ca un om, şi mai mult decât tot omul, Iubitorule de oameni, dar ai putere ca un Domn al tuturor a ierta păcatele.
Se apropie, suflete, sfârşitul, se apropie şi nu te îngrijeşti, nu te pregăteşti; vremea se scurtează, scoală-te; aproape lângă uşi este Judecătorul: ca un vis, ca o floare trece vremea vieţii. Pentru ce în deşert ne tulburăm?
Deşteaptă-te, o, sufletul meu! Ia seama faptelor tale pe care le-ai făcut, şi adu-le la vedere; varsă picături de lacrimi; spune cu îndrăzneală faptele tale şi cugetele tale lui Hristos, şi te îndreptează.
N-a fost în viaţă păcat, nici faptă, nici răutate, pe care să nu le fi săvârşit eu, Mântuitorule, cu mintea şi cu cuvântul, cu voinţa şi cu gândul şi cu ştiinţa, şi cu fapta păcătuind, ca altul nimeni nici odinioară.
Dintru aceasta m-am judecat, din aceasta m-am osândit, eu, ticălosul, adică din cugetul meu, decât care nimic nu este în lume mai puternic; Judecătorule, Mântuitorul meu şi cunoscătorule, cruţă-mă, izbăveşte-mă şi mă mântuieşte pe mine robul Tău.
Scara pe care a văzut-o de demult marele între patriarhi, suflete al meu, este arătarea suirii celei de lucrare şi a înălţării gândului; deci, de voieşti să vieţuieşti cu lucrarea şi cu cunoştinţa şi cu înălţarea gândului, înnoieşte-te.
Arşiţa zilei a răbdat patriarhul pentru lipsă şi frigul nopţii a suferit, în toate zilele făcând câştig; păstorind, trudindu-se şi slujind, ca să-şi ia amândouă femeile.
Prin două femei înţelege, fapta şi cuno-ştinţa întru înaltă gândire: prin Lia fapta, ca ceea ce a fost cu mulţi copii. Iar prin Rahela, gândirea, ca cea mult-ostenitoare. Că fără de osteneli nici fapta, nici gândirea nu se vor săvârşi, suflete.
Slavă..., a Treimii:
Nedespărţită în fiinţă, neamestecată în Feţe, Dumnezeu Te cunosc pe Tine Dumnezeire, una în Treime, ca pe Ceea ce eşti întocmai cu împărăţia şi întocmai cu tronul; şi strig Ţie cântarea cea mare, ce se cânta întreit întru cele de sus.
Şi acum..., a Născătoarei:
Şi ai născut şi eşti fecioară, şi ai rămas întru amândouă cu firea, Fecioară. Cel ce S-a născut înnoieşte legile firii, şi pântecele a născut nesimţind dureri. Unde Dumnezeu voieşte, se biruieşte rânduiala firii; că face câte voieşte.
Cântarea a 5-a:
Irmosul:
De noapte mânecând, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă şi mă îndreptează la poruncile Tale, şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
În noapte viaţa mea mi-am petrecut pururea; că întuneric s-a făcut mie şi negură adâncă noaptea păcatului; ci ca pe un fiu al zilei arată-mă pe mine, Mântuitorule.
Lui Ruben asemănându-mă eu, ticălosul, făcut-am sfat necuvios şi călcător de lege asupra lui Dumnezeu celui înalt, întinându-mi patul meu, precum acela pe al tatălui său.
Mărturisescu-mă Ţie Hristoase Împărate; păcătuit-am, păcătuit-am ca mai înainte fraţii lui Iosif, vânzând rodul curăţiei şi al înţelepciunii.
De cei de un sânge a fost dat, a fost vân-dut în robie dulcele suflet, cel drept, spre închipuire a Domnului; iar tu, suflete, cu totul te-ai vândut răutăţilor tale.
Lui Iosif cel drept şi minţii lui celei curate, urmează, ticălosule şi neiscusitule suflete, şi nu te desfrâna cu pornirile cele nebuneşti, făcând fărădelege pururea.
De s-a şi sălăşluit în groapă oarecând Iosif, Stăpâne Doamne, dar spre închipuirea îngropării şi a scuipării Tale a fost aceasta; iar eu ce-Ţi voi aduce Ţie întru acest chip vreodată?
Slavă..., a Treimii:
Pe Tine, Treime, Te slăvim, pe unul Dumnezeu; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Părinte şi Fiule şi Duhule, Fiinţă singură prin Sine, Unime căreia pururea ne închinăm.
Şi acum..., a Născătoarei:
Din tine S-a îmbrăcat întru a mea frământătură Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maică Fecioară, ceea ce eşti nestricată şi nu ştii de bărbat, şi a unit Lui firea omenească.
Cântarea a 6-a:
Irmosul:
Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos; şi a scos din stricăciune viaţa mea (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Lacrimi din ochii mei, Mântuitorule, şi suspinuri din adânc curat aduc Ţie, strigând inima mea: Dumnezeule, păcătuit-am Ţie, milostiveşte-Te spre mine.
Înstrăinatu-te-ai, suflete, de Domnul tău, ca Datan şi ca Aviron; dar din toată inima strigă: Iartă-mă! Ca să nu te împresoare pe tine prăpastia pământului.
Ca o junice sălbăticită, asemănatu-te-ai, suflete, lui Efrem; ca o căprioară, păzeşte-ţi viaţa de curse, înălţându-ţi mintea cu aripi, cu fapta şi cu gândirea.
Mâna lui Moise ne va face să credem, suflete, cum că Dumnezeu poate să albească şi să cureţe viaţa cea leproasă; nu te deznădăjdui dar, măcar că eşti lepros.
Slavă..., a Treimii:
Treime sunt neamestecată, nedespărţită; despărţită după Feţe, şi Unime sunt din Fire unită: Tatăl şi Fiul şi Dumnezeiescul Duh.
Şi acum..., a Născătoarei:
Pântecele tău ne-a născut nouă pe Dumnezeu, cu chipul ca şi noi; deci ca pe un ziditor al tuturor, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale să ne îndreptăm.
CONDAC, glasul al 6-lea:
Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi vei să te tulburi. Deşteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni, şi toate le plineşte.
Cântarea a 7-a:
Irmosul:
Greșit-am, fărădelege şi nedreptate săvârşit-am înaintea Ta; nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; dar nu ne părăsi pe noi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Greșit-am, păcătuit-am şi am lepădat porunca Ta; că întru păcate am fost zămislit, şi am adăugat rănilor mele rană. Ci Tu mă miluieşte, ca un îndurat, Dumnezeul părinţilor.
Cele ascunse ale inimii mele, le-am mărturisit Ţie, Judecătorul meu. Vezi smerenia mea, vezi şi necazul meu, şi ia aminte acum la judecata mea; şi Tu mă miluieşte, ca un îndurat, Dumnezeul părinţilor.
Saul oarecând, dacă a pierdut asinele tatălui său, suflete, degrab a aflat în schimb împărăţia; dar păzeşte-te să nu greşeşti, alegând mai degrabă poftele tale cele dobitoceşti, decât împărăţia lui Hristos.
David, dumnezeiescul părinte, de a şi greşit oarecând îndoit, suflete al meu, cu săgeata desfrâului săgetându-se, şi cu suliţa robindu-se pentru pedeapsa uciderii; dar tu cu mai grele lucruri boleşti, din pornirile cele de voia ta.
Împreunat-a David oarecând nelegiuirea cu nelegiuire, că a amestecat desfrâul cu uciderea; dar îndată îndoită pocăinţă a arătat. Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai făcut, necăindu-te către Dumnezeu.
David oarecând a însemnat cântarea, scriind-o ca într-o icoană, prin care-şi mustră fapta ce a lucrat, strigând: Miluieşte-mă! Că Ţie unuia am greşit, Dumnezeului tuturor; Însuţi mă curăţeşte.
Slavă..., a Treimii:
Treime neamestecată, nedespărţită, de o fiinţă, Unime sfântă; lumini şi lumină, şi trei Sfinte şi Unul sfânt, este lăudată Treimea-Dumnezeu. Laudă şi preaslăveşte, suflete, viaţă şi vieţi, pe Dumnezeul tuturor.
Şi acum..., a Născătoarei:
Lăudămu-te, bine te cuvântăm, închinămu-ne ţie, Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Unul din Treimea cea nedespărţită, pe Unul Fiu şi Dumnezeu; şi tu însăţi ne-ai deschis nouă celor de pe pământ cele cereşti.
Cântarea a 8-a, glasul 8:
Irmosul:
Pe Cel pe Care-L slăvesc oştile cereşti şi de El se cutremură heruvimii şi serafimii, toată suflarea şi zidirea, lăudaţi- L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Miluieşte-mă pe mine cel ce am păcătuit, Mântuitorule, ridică-mi mintea mea spre întoarcere. Primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc; miluieşte-mă pe mine cel ce strig: Greşit-am Ţie, mântuieşte-mă; nelegiuit-am, miluieşte-mă.
Ilie cel ce a fost purtat în car, suindu-se în carul virtuţilor, s-a înălţat ca spre ceruri oarecând, mai presus de cele pământeşti; deci la suirea acestuia cugetă, suflete al meu.
Elisei luând oarecând cojocul lui Ilie, a luat de la Domnul har îndoit; iar tu, o, suflete al meu, de acest har nu te-ai împărtăşit, pentru neînfrânare.
Curgerea Iordanului oarecând a stat de o parte şi de alta, prin lovirea cu cojocul lui Ilie de către Elisei; iar tu, o suflete al meu, acestui dar nu te-ai învrednicit, din pricina neînfrânării.
Samarineanca oarecând a primit pe cel drept cu gând bun; iar tu, o, suflete, n-ai adus în casa ta nici străin, nici călător. Pentru aceasta tu vei fi lepădat afară din cămară, tânguindu-te.
Minţii celei întinate a lui Ghiezi pururea te-ai asemănat, ticălosule suflete; a cărui iubire de argint leapăd-o măcar la bătrâneţe. Fugi de focul gheenei, depărtându-te de răutăţile tale.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Părinte, Cel ce eşti fără început, Fiule, Cel împreună fără de început, Mângâietorule cel bun, Duhule cel drept, Născătorule al lui Dumnezeu-Cuvântul, Cuvinte al Tatălui celui fără început, Duhule cel viu şi făcător, Treime-Unime, miluieşte-mă.
Şi acum..., a Născătoarei:
Ca din porfiră s-a ţesut trupul lui Emmanuel înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce eşti porfiră înţelegătoare; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat pe tine te cinstim.
Cântarea a 9-a, glasul 8:
Irmosul:
Naşterea zămislirii celei fără de sămânţă este netâlcuită; rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te mărim (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Mintea s-a rănit, trupul s-a trândăvit, duhul boleşte; cuvântul a slăbit, viaţa s-a omorât, sfârşitul este lângă uşi. Pentru aceasta, ticălosul meu suflet, ce vei face când va veni Judecătorul să cerceteze ale tale?
Adusu-ţi-am aminte, suflete, de la Moise facerea lumii, şi toată Scriptura cea aşezată de acela; care îţi povesteşte ţie de cei drepţi şi de cei nedrepţi; din care celor de al doilea, adică celor nedrepţi ai urmat, o, suflete, păcătuind lui Dumnezeu, iar nu celor dintâi.
Legea a slăbit, Evanghelia nu lucrează şi toată Scriptura în tine nu este băgată în seamă; profeţii au slăbit şi tot cuvântul Celui Drept. Şi rănile tale, o, suflete al meu, s-au înmulţit, nefiind doctor care să te însănătoşeze.
Pildele Scripturii celei noi îţi aduc ţie, ca să te ducă pe tine, suflete, spre umilinţă; râvneşte dar drepţilor, iar de păcătoşi te leapădă, şi înduplecă pe Hristos cu rugăciunile tale, cu postul, cu curăţia şi cu smerenia.
Hristos S-a făcut om, chemând la pocăinţă pe tâlhari şi pe desfrânate. Suflete, pocăieşte-te, că s-a deschis uşa împărăţiei acum, şi o apucă mai înainte fariseii şi vameşii şi desfrânaţii, pocăindu-se.
Hristos S-a făcut om, împreunându-Se cu mine prin trup, şi toate câte sunt ale firii, cu voia le-a plinit, afară de păcat, arătându-ţi ţie, o, suflete, pilda şi chipul smereniei Sale.
Hristos pe magi i-a mântuit, pe păstori i-a chemat, mulţimea pruncilor a făcut-o mucenici, pe bătrânul l-a slăvit şi pe văduva cea bătrână. Cărora n-ai râvnit, suflete, nici faptelor, nici vieţii; dar vai ţie, când vei fi judecat!
Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmă a flămânzit, arătând firea cea omenească. Suflete, nu te lenevi; de va năvăli asupra ta vrăjmaşul, alungă-l cu rugăciuni şi cu postire, departe de la picioarele tale.
Slavă..., a Treimii:
Pe Tatăl să-L lăudăm, pe Fiul să-L preaînălțăm, dumnezeiescului Duh cu credință să ne închinăm, Treimii celei nedespărțite, Unimii după ființă: ca lumină și lumini și viață și vieți, făcătoarei de viață și luminătoare marginilor.
Şi acum..., a Născătoarei:
Cetatea ta păzeşte-o, Preacurată Născătoare de Dumnezeu; că în tine aceasta cu credinţă împărăţind, în tine se şi întăreşte, şi prin tine biruind, înfrânge toată încercarea, dezarmează pe vrăjmaşi şi îndreptează pe supuşii ei.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Andrei cinstite şi părinte de trei ori fericite, păstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudă, ca să ne izbăvim de toata mânia, necazul şi stricăciunea, şi de greşeale de neînchipuit, noi cei care cinstim pururea pomenirea ta cu credinţă.
.
.
.
