Dragii mei,
Astăzi dimineaţă în zori de zi, mă trezeste un glas care -mi spune că Dumnezeu a pregatit O MARE MINUNE pentru Lumea întreagă.
Iată dragii mei, ce spunea acel glas, in timp ce eu eram luata din trup si dusă într-o Sfanta Biserică.
Citez:
"Marea Minune a Lui Dumnezeu !
Minunea Lui Dumnezeu, pentru Lume!
În aceasta clipă fratilor, sunt într-o Sfântă Biserică unde văd un Preot care părea că citeste din Sfanta Evanghelie.
În Sfanta Biserică dragilor, nu mai era nimeni, doar eu si Preotul care citea SFANTA EVANGHELIE.
Preotul mă vede si privind la mine mă întreabă:
Cum e Marie ?
Uite aici strânge tare Minunea Lui Dumnezeu.
În aceasta clipă fratilor, sunt chiar în dreapta Preotului, lângă el, si-l văd cum tine în mâna sa dreapta o lumânare obisnuita, ca aceasta:
.
Numai că, lumânărica din mâna Părintelui nu era aprinsă,iar Părintele a îndoit-o de la jumătate,asa încât, părea că are două lumânări si nu una singura,care se ţinea doar în fitil.
Părintele dragii mei, strange lumânărica intre degetele sale, de acolo unde era rupta si îndeparteaza prin frecare toata ceara de la mijlocul lumânării rupte, si astfel, lumânarea frântă în două se ţine doar în fitil.
Lumânărica din mâna Preotului, era rupta la jumatate dar se tinea in fitil.
Iar Părintele care avea pe ANALOG,SFANTA EVANGHELIE deschisa ,continua sa frece fitilul celor două jumătăti de lumânarică, între degetele sale,precum am freca noi doua pietre.
Si-mi spune iar :
Uite aici strânge tare Minunea Lui Dumnezeu!
Cum este Marie?
În aceasta clipă dragilor, văd cum în mâna Părintelui, acolo unde ramasese fitilul gol,la mijlcoul lumânării îndoite, a apărut ca printr-o Mare Minune, o flacara.
Lumânarea ardea în mâna Preotului, desi nimeni nu o aprinsese cu chibrit, sau cu orice alta sursa de foc.
Flacara ce ardea la mijlocul lumânării, atingea si degetele Preotului, dar nu-l frigeau deloc.
Preotul ţinea degetele sale in foc, precum am tine noi degetele în apă. Flacara apăruta din senin în mâna Preotului,nu-l ardea deloc.
Dragii mei, iata cum Bunul Dumnezeu în marea Sa milostivire ne-a arătat noua tuturor,ADEVARUL Luminii Învierii Domnului,care pogoara din Cerul Sfant,în fiecare Sâmbata din Săptămâna mare, a pătimirilor Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos,Căruia I se cuvine toata cinstea,slava si închinarea,Amin !
Cu dragoste, MARIA.
Statul actual condus de casta Evreiasca Corupta si Tradatoare nu are vointa politica sa anuleze Jaful Romaniei facut prin Etatizarea OMV petrom unde tine angajati sinecurile puterii .
RăspundețiȘtergerePentru a scapa de jefuitori vorba lui Tutea -nu se poate face schimbarea de sus in jos si atunci schimbarea trebuie sa vina de Jos in Sus-craciun
Daca cei de jos se misca cei de sus vor cadea.
ȘtergereLa 150 ani de la nastere si 70 de la decesul Lui Iuliu Maniu Primaria Cluj -Napoca a hotarit si demolat statuia acestuia
RăspundețiȘtergereDin Cluj.
Si asta vine dupa demolarea statuii lui Avram Iancu de la Turda si Mihai Eminescu de la Oradea si a zeci de statui ale eroilor Marii Uniri de la Sala Unirii aripa de vest din Alba Iulia din dispozitia evreului Iohannis cu ajutorul PNL Evreiesc-craciun.
Razboiul dintre sua si china in 2025 se amână un an!? Toti se pregatesc si cumpăra armament, însă România dă armamentul ucrainenilor
RăspundețiȘtergereApreciata in 2025 de un general american dupa gradul de pregatire al armatei chineze fara a lua in calcul rabdarea si intelepciunea Comfucianista a chinezilor care nu vor merge la Risc ci la Sigur .
ȘtergereDeci vor mai astepta cu Mare Rabdare si merge pe crestere economica durabila si macinarea occidentului in divergenta lor din Ucraina cu Rusia pina cind China va ajunge prin sudul Rusiei pina la Romania cu granita cu noi la Dunarea de jos conform unui
Mesaj al doamnei Maria
pina cind v0r vedea pe Dunare sicriile dusmanilor chinezilor
Rusi si occidentali americani - craciun.
ȘtergereProiect de Tara
In timpul asta Casta Evreiasca si impotenta economic, traind pe Inflatie distruge antreprenoriatul si Economia Romaneasca aruncind in final Romania in Barca de Salvare a Chinei care intre timp va ajunge cu comunismul sau pina pe Dunare la Bucuresti-craciun.
Anonimule, Chinezii au fost invatati si ajutati de Rusi. Rusii le a deschis mintea Cinezilor. Nu peste mult timp, Chinezii vor scadea sub jumate de populatie. Se vor inputina tare de tot.
ȘtergereCicerone ,China e cel mai vechi si stabil imperiu si civilizatie.
ȘtergereSint mai multe prorociri ca vor ajunge in extensie in zona romaneasca a Dunarii inclusiv un mesaj primit de doamna Maria si mai era si Calul Galben din Biblie si nu pot ajunge decit peste fostele tari sudice ale Urss unde deja influenta lor a crescut iar cea a rusilor scade si unde au deja Interese si Divergente in afara celor convergente momentan din cauze economice a occidentului cu Taiwanul
China e in etapa constructiva- craciun.
Siguranta Nationala a Romaniei pusa in Pericol de OMV Petrol cit si de axa Orban —Putin cu Rolul lor in zacamintul romanesc de la Marea Neagra preluat de Ungaria la zacamintul cercetat pentru exploatare de la Exon in lotul Neptun Deep-craciun.
RăspundețiȘtergereMinunile lumii -operele de arta din muzee prescrise de medicii din Bruxel cu bilete gratuite pentru intreaga familie bolnavilor de Depresie-craciun.
RăspundețiȘtergereMultumesc Doamne!
RăspundețiȘtergereStiind ca nu ne-ai părăsit, mergem cu tine alături
Sfânt si binecuvântat e Numele Tău !
cicerone nici cu istoria nu stai bine- chinezii sunt un popor invatat , au descoperiri uimitoare pt omenire ,sunt recunoscuti ca fiind popor de mii de ani in ASIA-rusii nu le-au livrat armament ca nu aveau nevoie-Coreea de nord are legaturi cu rusii- invata sa fii politicos ca esti om inainte de toate
RăspundețiȘtergere