--RUGACIUNEA DE DUMINICA!

            

        

Mareste imaginea.

De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om, pentru aceasta iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari, ce ai făcut la toate zidirile Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget, că numai Tu singur ești Dumnezeu, sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins, și în scurte cuvinte, vreo bunătate și vreo mărire nu-Ți lipsește. Mă bucur încă, că Tu ești un Dumnezeu în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Să se tulbure, Domnul meu, toți cei ce se închină la alți dumnezei: că nu este alt Dumnezeu afară de Tine.

Pentru aceasta fă să sporească creștinii la fiecare mărire și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Ți se închină și-Ți slujesc pururea cu toată inima și cu toată puterea.O, Părinte Sfinte, miluiește-mă! O, binecuvântate Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-ne nouă darul Tău și acoperământul Tău! Așa, Doamne și Ziditorul meu, ascultă rugăciunile și cererile sufletului meu cel păcătos și dă-mi mie, smeritului și nevrednicului, Darul Tău, ca să cinstesc astăzi această Duminică după porunca Ta și după porunca Bisericii Tale și Maicii noastre.Dăruiește-mi pocăință adevărată, pentru ca să-mi plâng păcatele ce am făcut împotriva împărăției Tale și împotriva sufletului meu și a vecinului meu. Te rog, mult milostive Doamne, să uiți de astăzi înainte greșelile mele cele multe. După mulțimea milelor Tale, mulțumesc din toată inima mea pentru atâtea bunătăți, ce-mi trimiți în toate zilele, și mai vârtos pentru înnoirea sufletului meu, pentru răbdarea Ta cea mare, că nu m-ai pedepsit după mulțimea păcatelor mele, ci mă îngăduiești și-mi aștepți pocăința, ca un iertător bun și milostiv. Și încă mă rog, Doamne Iisuse Hristoase, să-mi dai Dar să petrec bine și creștinește întru această săptămână fără de a-Ți greși, cu gândul, cu voința, cu cuvântul, cu fapta, întru mărirea și cinstea buneivestiri a Sfintei Maicii Tale și a învierii Tale celei de a treia zi și a venirii Duhului Tău celui Sfânt asupra Apostolilor.Incă mă rog întru această rugăciune a mea, pentru tot sufletul creștinesc cel necajit, ca să se învrednicească milei și ajutorului Tău; încă și pentru sfintele Tale patimi și moartea Ta cea mărită,ajuta pe toti Credinciosii ca să se cunoască pe sine și să se căiască de păcatele lor, să se îndrepteze cu mărturisire, să urască păcatele lor și să se lase de ele; și să se afle gata și cuminecați, cu inima curată, în ceasul morții lor; și-i învrednicește pe toți, și pe cei vii și pe cei morți veșnicei Tale împărății; răscumpără-i pe ei și pe noi cu preasfânt Sângele Tău; înviază-ne cu învierea Ta; suie-ne la Cer cu înălțarea Ta, pentru ca să te mărim în vecii vecilor. Amin.

                                          PSALMUL 50,asa cum este corect Sus in Ceruri,asa precum mi-a descoperit mie DUHUL CEL PREA SFANT:

1. Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta

2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a nascut maica mea.
7. Că iată adevarul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mâ întărește.
14. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Ca de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.
 20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe Altarul Tău prea sfânt ,Jertfă prea curată !”

 Crezul,CORECT:

1 Cred intr-unul Dumnezeu Tatal atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si al nevazutelor.

2 Si intr-unul Domn Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, unul nascut, care din Tatal s-a nascut inainte de toti vecii; lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut; cel de o fiinta cu Tatal prin care toate s-au facut;

3 Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din cer si s-a intrupat din Duhul Sfant si din Maria Fecioara si s-a facut om;

4 Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat, a patimit si s-a ingropat;

5 Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;

6 Si S-a suit in ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.

7 Si iarasi va sa vina cu marire sa judece viii si mortii, a carui imparatie nu va avea sfarsit.

8. Si intru Duhul Sfant,cel de o fiinta cu Tatal si de Viata Binefacator!

9 Si intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.

10 Marturisesc un botez pentru iertarea pacatelor.

11 Astept invierea mortilor.

12 Si viata veacului ce va sa vie.

            TATAL NOSTRU corect, asa cum se rosteste Sus in Ceruri, 

               În Numele Tatalui,si-al Fiului,
               si-al Sfantului Duh,Amin!  
              
              Tatal nostru
              Care esti în Ceruri,
              Prea Sfant este Numele Tau,
              Vie este Împărătia Ta,
              Faca-se voia Ta,
              Precum în Cer,
              Asa si pe pământ.
              Pâinea noastra,
              Cea spre Fiinţă,
              Dă-ne-o noua astazi,
              Şi ne iartă noua gresalele noastre,
             Precum si noi iertam gresitilor nostri.
             Şi nu ne lăsa pe noi sa cadem în ispita,
             Ci ne izbaveste, de cel rău ! Amin!

                               Cu dragoste,Maria.

             

PREDICĂ LA BOGATUL NEMILOSTIV ŞI SĂRACUL LAZĂR (DUMINICA A XXII-A DUPĂ RUSALII)

 Deşi era sărac şi bolnav, nu cerşea, nici nu cârtea. Cunoştea, credem, un cuvânt al Scripturii Vechi care spune: „Fiule, viaţă cerşetoare să nu trăieşti; mai bine să mori decât să ceri!” (Sirah, 40, 31).          

Duminica a XXII-a după Rusalii - Bogatul nemilostiv

Pentru a urmări intenţiile noastre privitoare la tema de mai sus, rugăm ascultătorii să-şi amintească Evanghelia după Luca, cap. al 16-lea, vers. 19-31, în care este relatată pilda cu „Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr”, rânduită pentru Sfânta Liturghie din duminica a 22-a după Rusalii.

Pilda este destul de întinsă şi reproducerea ei acum ar ocupa un spaţiu pe care vrem să-l destinăm altui scop: un scurt comentariu pe care dorim să-l legăm de contextul vieţii noastre de azi.

Pentru a ne fi mai uşor să intrăm în subiect trebuie, totuşi, să reamintim măcar partea de început a pildei: „Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vizon, în toate zilele veselindu-se în chip strălucit. Iar un sărac, pe nume Lazăr, zăcea în faţa porţii lui, plin de bube şi ar fi poftit să se sature dintre cele ce cădeau de la masa bogatului; cu toate acestea, înşişi câinii, venind, îi lingeau bubele. Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. Şi a murit şi bogatul şi a fost îngropat. Şi în iad, fiind el în chinuri, îşi ridică ochii şi-l vede de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui...”.

Ce expresie frumoasă: „sânul lui Avraam!”. Sintagmă care exprimă în mod plastic cuvântul „Rai”, locul de lumină al vieţii de dincolo. Profesorul savant Simion Mehedinţi (1868-1962), într-o carte a sa de popularizare pedagogico-creştină, intitulată „Poţi să fii om deplin fără să fii creştin?”, ce are drept moto cuvintele „Un om ca şi un popor, atâta preţuieşte, cât a înţeles din Evanghelie”, tâlcuind pilda de care ne ocupăm, zice aşa despre „sânul lui Avraam”: „Vorba asta trebuie înţeleasă astfel: nu doar că Lazăr a intrat în sânul lui Avraam, cum ai băga un măr în sân, ci numai s-a culcat pe sânul lui. Cei vechi aveau obiceiul să stea la masă culcaţi, căci scaunele sunt o născocire nouă. La început, oamenii stăteau pe pământ, când se odihneau şi când mâncau; aşa că, stând aplecaţi, capul unora se rezema uneori pe braţele şi pe sânul vecinului. Lazăr, aşadar, stând alături de Avraam, care era în capul ospăţului, se rezema pe sânul lui”.

De altfel, în Evanghelia după Ioan avem o imagine asemănătoare: „Iar la masă era rezemat la pieptul lui Iisus unul din ucenicii Lui, pe care îl iubea...”(13, 23). „La pieptul Lui”, adică „la sânul Lui”. Se mânca jos, pe pardoseală, nu la o masă, aşa încât această rezemare este explicabilă.

Revenind la fragmentul evanghelic citat anterior, ne dăm seama că este suficient de limpede pentru a înţelege că şi bogatul şi Lazăr au ajuns, fiecare, în locul meritat. În cele ce urmează vom încerca să vedem mai adânc din ce motive unul a dobândit Raiul, celălalt a primit pedeapsa Iadului.

Dacă Lazăr a dobândit Raiul, înseamnă că a avut nişte merite de care evanghelistul nu pomeneşte, dar care pot fi uşor de bănuit. Faptul că era sărac nu trebuie luat ca un merit, căci bine s-a zis că „bogăţia în sine nu este un păcat, iar sărăcia nu este o virtute”.

În orice vreme au existat şi săraci şi bogaţi, precum şi astăzi, precum va fi, poate, până la sfârşitul veacurilor. Unii dintre săraci sunt şi plini de patimi, totodată, dar, în contrast, trebuie să recunoaştem că sunt şi oameni înstăriţi care au dobândit bunuri prin muncă cinstită, fiind, totodată, virtuoşi.

Căci putem fi săraci lipiţi pământului şi datorită patimilor, să pierdem Raiul. Dimpotrivă, putem fi bogaţi, dar virtuoşi totodată şi să avem parte de Rai. Dacă Lazăr a fost primit în Rai, nu înseamnă că Dumnezeu a hotărât aşa din pricina sărăciei, ci că el avea alte virtuţi, între care bănuim cel puţin două (pe baza textului evanghelic).

Deşi era sărac şi bolnav, nu cerşea, nici nu cârtea. Cunoştea, credem, un cuvânt al Scripturii Vechi care spune: „Fiule, viaţă cerşetoare să nu trăieşti; mai bine să mori decât să ceri!” (Sirah, 40, 31).

Este dezolantă şi reprobabilă imaginea cerşetorilor din zilele noastre şi nu ne referim la cei cu adevărat necăjiţi, ci la cei care, fugind de munca cinstită, profită de prea marea îngăduinţă a creştinilor miloşi. N-ar fi rău dacă s-ar putea lua nişte măsuri împotriva acestora. Ne amintim de un cuvânt tare, dar foarte potrivit al lui Nicolae Iorga: „Dacă aş fi scris cele zece porunci, aş mai fi adăugat una: nu cerşi!”.

Lazăr era milos şi tolerant: avea milă de animale, le iubea şi nu le alunga, chiar dacă prin lingerea rănilor durerile deveneau şi mai grele. Mitropolitul Bartolomeu Anania al Clujului, face această remarcă, în comentariul la Noul Testament: „Nu numai că nu-l hrănea nimeni, dar devenise el însuşi hrană pentru câini” (notă asupra vers. 21).

Ne dăm seama, aşadar, că Lazăr era smerit, de aceea i s-au potrivit cuvintele Mântuitorului: „Fericiţi cei săraci cu duhul (adică smeriţi), că a lor este împărăţia cerurilor!”.

I se potriveşte foarte bine, de asemenea şi următoarea pildă din Pateric: „La o mănăstire s-a făcut masă după sfânta slujba la care lua parte tot soborul. Un frate străin a intrat şi el în sala de mese şi se ospătă cu fraţii. Iconomul mânăstirii, intrând în trapeză, l-a zărit şi a zis:' Cine te-a poftit aici? Cum îndrăzneşti? Ieşi afară!' Omul, sculându-se, a ieşit şi şedea pe o bancă mai de - o parte. Dar faţa lui era voioasă de parcă nimic neplăcut nu i s-ar fi întâmplat. Un călugăr a intrat în vorbă cu el şi l-a întrebat: Cum de nu te-ai mâhnit, căci iconomul nostru te-a ocărât şi te-a scos afară de la masă? Acela a răspuns: Când veneam la biserică, mi-am pus în minte gândul că sunt păcătos şi nevrednic ca un câine, care, atunci când este alungat, se duce, când îl chemi, vine...”.

Aceeaşi atitudine, trebuie să recunoaştem, cu totul deosebită, o remarcăm şi la săracul nostru Lazăr.

Bogatul, dimpotrivă, s-a dovedit a fi mândru şi lipsit de dragoste. Nu din pricina bogăţiei a pierdut Raiul, căci bogăţia în sine nu este rea. Devine rea dacă este dobândită necinstit şi dacă este utilizată egoist. Căci ea poate fi asemuită cu o scară: poţi urca pe ea spre cer, prin milostenie, sau poţi coborî pe ea în iad, prin zgârcenie şi egoism.

Dumnezeu a creat pământul ca să ne bucurăm de darurile şi bogăţiile lui, dar nu singuri, ci împreună cu semenii.

Păcatul esenţial pentru care bogatul din evanghelie a pierdut Raiul este PĂCATUL NESIMŢIRII, căci s-a dovedit insensibil la suferinţa săracului bolnav de la poarta sa. Foarte bine a sintetizat aceste aspecte Sfântul Ioan Gură de Aur: „Eşti bogat? Nu sunt împotriva ta! Eşti zgârcit? Iată pentru ce te osândesc!”.

Oricine cunoaşte că bogatul nesimţitor trece pe lângă cel lipsit, ca şi cum ar trece pe lângă un gard. Cum să înţeleagă el suferinţa săracului, dacă el nu cunoaşte lipsa? Cum să înţeleagă preţul banului, când el a avut întotdeauna de prisos? Cum să aibă el simţul cumpătării, când foarte adesea risipeşte banii pe nimicuri?

Iată, aşadar, câteva dintre motivele pentru care am ales ca titlu „Despre păcatul nesimţirii”, pe marginea pildei de faţă. Şi deloc întâmplător. Acest păcat este foarte frecvent în zilele noastre şi lupta împotriva lui nu este deloc uşoară. Căci păcatul nesimţirii face casă bună cu averile obţinute fraudulos (acele „tunuri” despre care se vorbeşte tot mai des), cu mândria şi egoismul, cu beţiile şi desfrânarea, cu lenea şi implicit, dispreţul faţă de munca cinstită, cu insensibilitatea faţă de semenii aflaţi în suferinţă etc. etc.

Aşa se face că mai la tot pasul ne lovim de purtători ai păcatului nesimţirii: funcţionarul care, plătit fiind să fie serviabil, ne tratează cu aroganţă şi dispreţ; vânzătorul, căruia-i cumpărăm marfa cu bani câştigaţi cu sudoare, face orice ca să ne înşele cumva; muncitorul (tâmplar, instalator, zidar ş.a.), pe care-l angajăm şi-l plătim ca atare, ba îi mai dăm şi mâncare şi băutură, face lucru de mântuială; şeful, indiferent de treapta şefiei lui, caută să fie simţitor, de faţadă, desigur, numai cu cei superiori în funcţie, iar cu subalternii se poartă fără pic de omenie; subalternul, care, profitând de bunătatea şi îngăduinţa noastră, face totul numai de „ochii şefului”, fără nici o participare sufletească; politicianul, care se arată simţitor doar în campaniile electorale, în rest fiind surd şi orb la cei cărora le-a promis să-i servească; vecinul, pentru care eşti vecin doar când are nevoie de tine; rudenia, care te recunoaşte de rudă atâta timp cât ai o funcţie sau bani şi poate profita. Omul de pe stradă, care atunci când are un obiect de aruncat nu caută un coş de gunoi, ci-l aruncă unde se nimereşte.

Exemplele ar putea mult să continue, dar nu vrem să exagerăm şi nici să generalizăm, căci există, din fericire şi mulţi semeni cu bun simţ. Practic, am putea relua exemplificările de mai sus (funcţionarul, vânzătorul etc.) şi să recunoaştem, cu obiectivitate, buna lor comportare.

Dar nu putem trece sub tăcere faptul că pilda „Bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr” se poate „citi” astăzi în nenumărate situaţii, la toate nivelele societăţii, atât printre „aleşii naţiunii”, cât şi printre simpli alegători.

Sa remarcăm, însă, un fapt esenţial: bogatul, cu toată averea lui, nu are nume în Evanghelie, pe când săracul cel smerit are un nume, vrednic de pomenire, LAZĂR (şi ce nume frumos: în ebraică, de unde provine, „el azar” înseamnă „Dumnezeu a ajutat, Dumnezeu a miluit”).

În cazul lui s-a adeverit cuvântul psalmistului care spune: „Întru pomenire veşnică va fi dreptul” (Psalm 111, 6).

Pe când acelui bogat nemilos, singurul nume ce i s-ar putea da ar fi NESIMŢITUL. Ei bine, acelaşi nume îl merită toţi cei care îi calcă pe urme. Toţi aceia pe care i-am pomenit mai sus şi alţii, desigur, pe care nu i-am pomenit.

În loc de concluzii, vom remarca acest fapt: adevăratul bogat este omul smerit, credincios lui Dumnezeu şi cu dragoste faţă de semeni, iar cel cu adevărat sărac este cel care nu-L are pe Dumnezeu.

De aceea, întrebăm şi noi o dată cu Fericitul Augustin: „Săracilor, ce vă lipseşte dacă-l aveţi pe Dumnezeu? Bogaţilor, ce aveţi dacă vă lipseşte Dumnezeu?”.

De aceea, ne rugăm cu smerenie: „Ajută-ne, Doamne, să avem bogăţia săracului Lazăr!”. Amin.

APOSTOLUL SI SFANTA EVANGHELIE DIN DUMINICA A 22-A,DUPA RUSALII ! BOGATUL NEMILOSTIV SI SĂRACUL LAZĂR!

                         

                                      Ap. Galateni 6, 11-18

Fraților, vedeți cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea. Câți vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiați împrejur, numai ca să nu fie prigoniți pentru crucea lui Hristos, căci nici ei singuri, cei ce se taie împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc să vă tăiați voi împrejur, ca să se laude ei în trupul vostru. Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume! Că, în Hristos Iisus, nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă. Și, câți vor umbla după dreptarul acesta, pace și milă asupra lor și asupra Israelului lui Dumnezeu! De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, că eu port, în trupul meu, semnele Domnului Iisus. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraților! Amin.

   Sfânta Evanghelie din Duminica a 22 a,dupa Rusalii!

Duminica bogatului nemilostiv si a saracului Lazar !

Mareste imaginea.

Evanghelia Duminicii a XXII-a după Rusalii - Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr.

Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraam, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie! Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit o prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci: să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi. Luca XVI, 19-31