LEGEA INCHIZITIEI REVINE ? CEA MAI ODIOASA FORMA DE TORTURĂ !

                                     19 Octombrie 2018,ora 4,17 zori de zi !

                                              Dragii mei,

În aceasta dimineata in zori de zi ,ma trezeste un glas care ne reaminteste despre INCHIZITIE,despre o posibila instaurare a LEGII INCHIZITIEI.
Asa cum am spus adeseori dragilor, Lumea a luat-o razna,s-a intors pe dos. Ne intoarcem la privitivism ,in ceea ce privesc actiunile umane. INCHIZITIA  a fost cea mai odioasa forma de tortura.asa cum veti vedea di materialele de mai jos.
Iata ce spunea acel glas:

                 "LEGEA  INCHIZITIEI !
      Instituie pe Piaţă,LEGEA  INCHIZITIEI ."

Iata dragii mei,spre ce se indreapta Omenirea.
Spre haos,razboaie,desfrau,destrabalare,homosexualitate si perversiuni ....,ateism, si spre toate rautatile pămantului.
Dumnezeu si Maicuta Domnului sa ne ierte si sa ne apere de toate aceste răutati,de toate aceste dezastre naturale sau provocate de maini criminale.
Iata ce inseamna mai clar cuvantul INCHIZITIE:

INCHIZÍȚIE s. f. Instituție polițistă-judiciară (din secolele XIII-XIX) de o mare cruzime, creată de biserica catolică spre a oprima pe cei care se împotriveau exploatării feudale și asupririi exercitate de biserică. Inchiziția cerească Și poliția lumească Ce dau spectrul fioros Au pierit. BOLLIAC, O. 193.

Inchiziția sau o parte dintre crimele creștinismului

Articolul face parte din 
secţiunea/secţiunile:
 Creștinismul Expus, Expunerea evreilor şi a
 Noii Ordini Mondiale evreiești, Satanismul 
Spiritual, Sataniștii, Satan 

Genocidul este un ideal evreiesc, după cum ne dovedește trecutul (creștinismul) și prezentul (islamul) – observă ce fac islamiştii astăzi, observă ce au făcut creştinii în trecut, asta dacă vorbim doar din punct de vedere religios.

În origine creștinismul și islamul au aceleaşi rădăcini – poporul evreu, aceste lucruri au fost explicate în secţiunile acestui site, anume: „Islamul Expus„, „Creştinismul Expus” şi „Expunerea evreilor„. Creştinismul este derivat din iudaism, fiind, alături de islam, o religie Avraamică, ce îl are la bază pe profetul evreu Avraam. Puteţi verifica informaţia oricând.

Au murit foarte mulți oameni în timpul Inchiziției, ca să vă faceți o idee cât de departe au mers acești criminali, în 1958 cronicarul din Treves a declarat că întreaga populație feminină a fost omorâtă de inchizitori. Acești oameni au fost ucisi în cele mai groaznice moduri: torturați, arși pe rug. Printre victimele inchiziției se numără și copii cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani sau chiar mai mici, copii ce au fost torturați groaznic până la moarte, arși de vii sau (în cazuri mai „fericite”) bătuți cu bestialitate fără milă, constant, timp de luni sau ani.

---

INCHIZIȚIA

”Soluția creștină de a arăta că lumea este diabolică și urâtă, a făcut ca lumea să ajungă diabolică și urâtă” – Friedrich Nietzche

Astăzi, biserica creștina nu mai are puterea pe care a avut-o odată, însă noi am fost martorii abuzului creștin asupra copiilor, a violurilor de copii, molestărilor și a altor acte diabolice care arată adevărata față a multor creștini, dar și efectul pe care  ”dumnezeu”  îl are asupra acestora. Scandalurile de pedofilie sunt doar un mic exemplu de ceea ce creștinii sunt capabili să facă. Aste porniri sunt cauzate de energia malefică în care se leagă aceștia. ”Dumnezeu” și ”Diavolul” sunt pe de-a-ndoaselea! Asta poate fi văzut foarte clar în vechiul testament, unde acel zeu creștin a fost un  ”criminal și un mincinos de la început”.

Cu ani în urmă, când biserica creștină avea controlul complet asupra guvernului, asupra vieții umane și asupra spiritului, putem observa de la Inchiziție cât de bolnavi sunt acești oameni și până unde merg pentru a te face să-l accepți pe ”isus”. Exact cum este observat în nenumăratele abuzuri creștine asupra copiilor în zilele noastre, cu ani în urmă, pe timpul Inchiziției, fetele de doar 9 ani și băieți de 10 ani erau judecați pentru vrăjitorie. Copii și mai mici erau torturați pentru a se extrage de la ei mărturii împotriva propriilor părinți.¹  Copiii erau apoi biciuiți, în timp ce-și vedeau proprii părinți arzând pe rug.

Inchiziția a fost un fel de comunism precoce. Biserica catolică a fost NKDV-ul și KGB-ul Evului Mediu. Pentru informații detaliate, citește Arhipelagul Gulagului, de către Aleksandr Solzhenitsyn. Inchiziția și comunismul, ambele fiind programe evreiești, sunt sisteme aproape identice de omor în masă, tortură și înrobirea maselor. ”Creștinismul și comunismul sunt foarte apropiate din punct de vedere spiritual și ideologic. Acesta este un concept destul de bine cunoscut care a fost adoptat de diverși filozofi, de la Thomas More până  la Lev Tolstoy. Puțini știu că primul stat socialist al lumii a fost stabilit în Paraguay și a avea fundamentul ideilor catolicilor iezuiți, înainte ca Marx să-și fii pus pe hârtie învățăturile.”
”Societatea lui isus” – ordinul religios al iezuiților – în biserica catolică, era echivalentul aproximativ al KGB-ului din Uniunea Sovietică”
Citatele de mai sus au fost luate din ”Pravda” [principalul ziar al partidului comunist și ziarul fundamental al Uniunii Sovietice de altădată] Din articolul: Este vreo diferență între creștinism și comunism? 30/04/2013

Adevărul este că aproape toți inchizitorii și preoțimea catolică de rang înalt erau evrei.

Un caz documentat în orașul Silesian din Nysa dezvăluie faptul că a fost construit un cuptor uriaș, care de-a lungul unei perioade de mai mult de 10 ani a ars de vii mai mult de o mie de ”vrăjitoare condamnate, unele chiar și de vârsta de 2 ani”.²  Multe victime erau de asemenea extrem de bătrâne, unele chiar și peste 80 de ani, lucru care nu a făcut nici-o diferență pentru biserică.

Biserica creștină a ucis, torturat, mutilat și distrus milioane și milioane de vieți, prin intermediul Inchiziției și a tuturor războaielor pe care le-a incitat. Distrugerile și pagubele pe care această religie împuțită le-a săvârșit împotriva omenirii, depășesc cu mult puterea de înțelegere. Majoritatea oamenilor nici nu sunt conștienți de fapte. Între 1450-1600, biserica creștină a fost responsabilă pentru tortura și arderea a 30000 așa numite ”vrăjitoare”.³

De-a lungul domniei împăratului roman Constantin 306-337 e.n., doctrinele bisericii erau privite ca bazele legii.⁴ Ereticii (persoanele care se opuneau învățăturilor bisericii, nu trebuiau decât să fie acuzați de așa ceva) erau cercetați, torturați și în final omorâți. Erezia era o ofensă atât împotriva statului cât și împotriva bisericii. Pentru sute de ani, conducătorii civili au încercat să elimine toată erezia.

În 430 e.n., liderii bisericii au declarat erezia ca fiind condamnabilă cu pedeapsa la moarte. În 906 e.n., ”Episcopia Canonică” a fost prima biserică care să interzică folosirea vrăjitoriei.⁵  Înainte ca inchiziția să fie complet pusă în mișcare, biserica a început să accepte din nou eretismul, sub termenii că este considerat rezonabil. Următoarele reprezintă un exemplu:

Pentru trei duminici, ereticul era dezbrăcat până la mijloc și biciuit de la intrarea în oraș/sat până la ușa bisericii. El/Ea trebuia să refuze permanent consumul de carne, ouă și brânză, cu excepția paștelui, rusaliilor și crăciunului, când el/ea trebuie să mănânce asta ca semn al ispășirii. Pentru 20 de zile, de două ori pe an el/ea trebuiau să evite peștele, și pentru trei zile în fiecare săptămână, pește, vin și ulei, postit, dacă sănătatea îi permitea.

El/ea trebuiau să poarte veștminte monastice cu o cruce mică cusută pe fiecare sân. El/ea trebuiau să asculte slujbele zilnic. De șapte ori pe zi el/ea trebuiau să recite orele canonice și în plus ”tatăl nostru” în fiecare zi și de 20 de ori în fiecare seara.
El/ea trebuiau să se abțină complet de la a face sex. În fiecare lună el/ea trebuiau să raporteze unui preot care trebuia să țină ereticul sub observare. El/ea trebuia să fie izolat/ă de restul comunității.⁶

Nu există o dată precisă a începutului Inchiziției, majoritatea surselor dau de înțeles că s-a manifestat de-a lungul a primilor 6 ani de domnie a papei catolice Gregory al IX-lea, între 1227-1233. Papa Gregory al XI-lea care a domnit în 1227-1241 este adesea referit ca”Tatăl Inchiziției”.

Inchiziția a fost o campanie a torturii, mutilării, masacrului și distrugerii vieții umane, săvârșită de creștini, având la bază rădăcina lor evreiască. Biserica a crescut în putere până când a avut control complet asupra vieții umane, atât cea seculară și religioasă.
Vaticanul nu a fost satisfăcut cu progresul făcut de către liderii regionali în eliminarea ereziei.

Papa Inocent al III-lea și-a comisionat proprii inchizitori care erau direct sub conducerea sa. Autoritatea lor a fost făcută oficială de către papă, 25 Martie 1199.⁷ Inocent a declarat ”oricine încearcă să construiască o viziune personală a lui dumnezeu, care intră în conflict cu dogma bisericii, trebuie să fie ars în flăcări fără milă”⁸

În 1254, pentru a ușura slujba inchizitorilor, papa Inocent al IV-lea a dat un decret conform căruia acuzatorii pot rămâne anonimi, împiedicând astfel victimele de la a-i confrunta și de a se auto-apăra. Multe biserici aveau un cufăr unde informatorii puteau pune acuzațiile scrise împotriva vecinilor lor. Trei ani mai târziu, a autorizat și a acceptat în mod oficial tortura ca metodă de extragere a mărturiilor de erezie.⁹

 

Victimele erau torturate într-o cameră și apoi, dacă pledau vinovați, erau mutați în altă cameră pentru a mărturisii inchizitorilor. În acest fel se putea pretinde că confesiunile era făcute fără uzul forței. Legea Inchiziției a înlocuit legea obișnuită. În loc de: ești inocent până când ești dovedit vinovat, era: ești vinovat până când ești dovedit inocent!

Inchizitorii deveniseră foarte bogați, acceptând mită și dând amenzi celor bogați care plăteau pentru a evita persecuția. Cei bogați erau țintele principale pentru biserică, aceasta confiscându-le averile, proprietățile, pământurile și tot ce aveau de generații întregi. Inchiziția a luat toate posesiile material ale acuzaților. Nu existau șanse pentru a dovedii nevinovăția, aceasta fiind una dintre căile prin care biserica catolică a devenit atât de bogată. Papa Inocent a spus că din moment ce ”dumnezeu” pedepsea copiii pentru păcatele părinților lor, aceștia nu aveau nici-un drept să fie moștenitori legali ai proprietăților părinților. Cu excepția cazului în care copiii își denunțau proprii părinți, aceștia erau lăsați în fundul gol. Inchizitorii acuzau chiar și pe cei morți de erezie, în unele cazuri chiar și după 70 de ani de la moartea acestora. Au exhumat și ars oasele victimelor și au confiscat toate proprietățile moștenitorilor, lăsându-i cu absolut nimic.¹⁰

Acțiunile inchizitorilor au avut efecte devastatoare asupra economiei, ce au lăsat comunități întregi nespus de împovărate, în timp ce biserica era îmbuibată cu bunăstare. De asemenea, au paralizat economia prin suspiciunile asupra anumitor profesii. Inchizitorii credeau că literatura tipărită reprezenta o amenințare asupra bisericii și se amesteca cu comunicarea adusă de invenția mașinăriei de tipărit din secolul al XV-lea. Hărțile, cartografiatul, negustorii călători și cei din comerț erau puși sub suspiciune intensă: o amenințare la adresa bisericii.

Chiar dacă biserica omora pe cei care erau considerați eretici încă din secolul al 4-lea, și, din nou, în 1022 în Orlean, regulamentul papal din 1231 insista ca ereticii să sufere moartea prin ardere. Arderea cuiva de viu împiedica vărsarea de sânge. Ioan 15:6 ”Dacă cineva nu rămâne în mine se aruncă afară ca mlădița și se usucă; și le adună și le aruncă în foc și ard”

Pedofilia observată în zilele noastre este doar un mic exemplu a minților demente, sucite și amețite a celor mai mulți creștini.

Vânătoarea de vrăjitoare, 1450-1750 erau ceea ce Robbins R. [The Encyclopedia of Witchcraft and Demonology] a numit ”coșmarul șocant, cea mai prostească crimă și cea mai profundă rușine a civilizației vestice.”  În această perioadă de 300 de ani, biserica a intensificat uciderea în masă și tortura sistematică a oamenilor nevinovați. Cei ce torturau puteau tortura victimele oricât timp aveau nevoie. Cele mai multe tribunale cereau ca, înainte de tortură, victima să fie complet rasă, afirmând că orice Demon care a rămas nedetectat în părul victimei, poate să intervină și să aline durerea pe care călăii o cauzau, sau să îi împiedice să primească un răspuns de la victimă.¹¹

Doctorii ar fi supravegheat dacă victima era în pragul morții din cauza torturii. Apoi victimei i-ar fi fost dat voie să se recupereze un pic înainte să fie torturată și mai mult. Dacă victima murea din cauza acestei torturi, inchizitorii afirmau că Diavolul ar fi intervenit cu scopul de a scăpa victima de la mai multă durerea sau pentru a prevenii dezvăluirea secretelor.¹²  Celor care leșinau le era pus oțet în nas pentru a-i trezi. Familiile victimelor le era cerut, prin lege, să plătească tribunalului pentru costurile torturii. Proprietăți întregi erau confiscate de biserică. Preoții sfințeau instrumentele de tortură înainte ca acestea să fie folosite. Anumite mecanisme erau folosite pentru a cauza o durere imensă; dovadă incontestabilă a minții bolnave a creștinilor, sub directivele directe ale evreilor:

Leagănul lui Iuda:

 

Victima era ridicată cu o sfoară sau lanț și apoi scăpată pe ceva ascuțit. Călăul controla presiunea prin atașarea de greutăți, prin clătinatul victimei sau prin ridicarea și smuncirea victimei de la diverse înălțimi.

Cizmele:

”Cizmele” erau folosite pentru a zdrobii picioarele prin strângerea unui mecanism cu mâna sau folosind un ciocan pentru a apropia penele ce zdrobeau oasele până când țâșnea măduva osului. Cei care leșinau erau condamnați din nou pentru pierderea cunoștinței, deoarece pentru ei acest lucru semnifica un truc din partea Diavolului pentru a evita durerea.

Arderea picioarelor:

Ulei, untură și grăsime erau aplicate pe picioarele victimelor înainte să fie prăjite deasupra focului. Era folosit un paravan pentru a controla sau crește durerea cauzată de expunerea la foc pentru suferință maximă. De asemenea, ca o variație, unele victime erau forțate să poarte cizme mari din piele sau metal în care se turna apă fiartă sau plumb topit.

Spânzurarea:

 

Mâinile victimei erau legate la spate. Apoi erau ridicate până la tavanul camerei de tortură cu ajutorul unui scripete și o frânghie. Rezultatul era dislocarea. Inchizitorii preferau această metodă pentru că nu lăsa nici-o urmă de tortură. Adesea erau atârnate greutăți de victimă, pentru a crește durerea și suferința. O altă formă extremă de tortură era atârnarea a cât mai multe greutăți, chiar de zeci de kilograme, ce dislocau orice membru. După aceea, inchizitorul creștin/evreu dădea foarte repede drumul frânghiei pentru ca victima să cadă. În ultimul moment, inchizitorul trăgea frânghia pentru a smucii victima. Acest proces disloca  orice os în corpul victimei. Chiar și pentru cele mai puternice victime, era nevoie de doar 4 repetări a acestei metode.

Mulți erau atârnați de sus in jos până când rezultatul era strangularea

Furculița ereticului:

 

Acest mecanism era adesea folosit pentru a păstra tăcerea victimei până când aceasta era arsă pe rug, pentru ca aceasta să nu dezvăluie detaliile camerei de tortură sau să se apere.

Smulgerea pielii:

 

Preoțimea creștină era extrem de încântată de ruperea și smulgerea pielii. Biserica creștină a observat că oamenii pot trăii până când pielea le era smulsă până la sold când erau jupuiți de vii. Adesea, mecanismele de jupuit erau încălzite până când deveneau roșii, după care erau aplicate pe sânii femeilor și organele sexuale ale ambelor sexe.

Aparat folosit la smulgerea sânilor femeilor:

Scaunul de fier al torturii:

Acesta era plin de țepi. Victima era dezbrăcată și scaunului I se dădea foc pe dedesubt. Obiecte grele erau de asemenea folosite. Acestea erau plasate pe victimă pentru a crește durerea cauzată de țepi. De asemenea, și loviturile de ciocan erau folosite. Adesea, alte mecanisme de tortură erau aplicate cu acest scaun, cum erau mecanismele de jupuit pielea, arătate în pozele de mai sus.

Strivirea craniului:

Acest mecanism este destul de evident. Preoțimea creștină prefera acest mecanism pentru că nu lăsa nici-un semn, cu excepția cazului în care craniul era complet strivit, lucru care se mai întâmpla.

Scara:

Scara era un alt mecanism adesea folosit. Procedura începea cu plasarea victimei dezbrăcate/ aproape dezbrăcate în poziție orizontală pe scară. Cu ajutorul sforilor, brațele și picioarele victimei erau legate ca un garou. Nodul putea fi întors cu ușurință pentru a apropia frânghiile și întinde victima până când mușchi și ligamentele erau sfâșiate iar oasele erau rupte. Adesea, obiecte grele erau plasate deasupra victimei pentru a crește senzația dureroasă. Asta era considerată de biserică ca fiind ”una dintre formele mai blânde de tortură”.

Roata:

Victima goală era întinsă, cu fața în jos pe pământ sau pe boxa de execuție, cu mâinile și picioarele întinse și legate de parii unor inele de fier. Traverse de lemn erau plasate dedesubtul încheieturilor mâinii, cotului, gleznelor și șoldurilor. Apoi inchizitorul izbea membru după membru și încheietură după încheietură, incluzând umerii și șoldurile, cu ajutorul părții de fier al roții, având grijă sa nu ucidă victima. Erau oase sfărâmate peste tot, sânge țâșnind iar întregul schelet al victimei era zdrobit și izbit. Apoi membrele sfărâmate erau înfășurate în jurul roții. Roata este una din cele mai oribile forme și mecanisme de tortură. Ideea era ca membrele victimei să fie zdrobite și împletite în jurul ”spițelor” roții de fier, atașându-le de acestea.

Zdrobitorul degetelor mari:

Acesta era un mecanism în care degetele mari ale mâinilor victimei erau plasate și zdrobite. Proceduri similare erau folosite pentru degetele de la picioare. Aceste mecanisme erau adesea aplicate în același timp cu Spânzurarea și alte mecanisme de torturare pentru mai multă durere.

Tortura cu apă:

Victima era dezbrăcată și legată de o masă sau de o bancă, după care un tub îi era băgat și împins în gâtul acesteia. Victimei i se turna apa prin acest tub, iar nasul i-era ținut strâns, forțând-o să înghită toată apa. După repetarea acestui lucru de mai multe ori până când stomacul victimei mai avea un pic și exploda, banca sau masa era înclinată pentru a pune presiune asupra inimii li plămânilor. În afară de o durere incredibilă, victima simțea că se sufocă. Inchizitorii de asemenea băteau stomacul victimei cu ciocane, până când produceau rupturi interne. O altă variație era forțarea victimei să înghită apă împreună cu sfori cu noduri. Apoi sforile erau trase în mod violent din gura victimei, lucru care rezulta în ruperea intestinelor.

Fecioara Maria:

O statuie a fecioarei acoperea partea frontală a acestui mecanism iar in interior erau țepi, cuțite ascuțite sau cuie. Mânerele mișcau brațele statuii, zdrobind victima cu cuțitele și cuiele din interior.

Alte mecanisme și metode:

• Li se dădea să mănânce cu forțata mâncare extrem de sărată, lucru care rezulta în sete extremă și apoi nu li se oferea apă
• Scufundarea în apă fiartă
• Îmbrâncitul de către mai mulți inchizitori cu frânghii atașate de un cuier cu țepi. Aceasta sfâșia carnea de pe gâtul victimei. Alte mecanism foloseau șuruburi care puteau fi strânse
• Scaunul pentru rugăciune. O placă cu țepi pe care victima era forțată să îngenuncheze.
  Șosete care conțineau țepi de fier
• Prăjirea înceată a victimei deasupra focului
  ”Plimbarea vrăjitoarei” însemna forțarea unei victime să umble non-stop, pentru câteva zile, până la epuizare totală. O variație a acestei metode era ținerea victimei cu picioarele încrucișate pe un scaun de lemn, fără să doarmă sau să se miște. Unele victime aveau chiar și 80 de ani.
• ”Răsucirea.” Similar cu gulerul cu țepi, doar că o frânghie era legată foarte strâns în jurul capului victimei și aceasta era împinsă de la un inchizitor la altul.
• ”Turka”. O variație a cleștelui folosit pentru a smulge unghiile.
• Mulți erau aruncați în temnițe murdare, fără lumină și fără contact uman, în plus, aceștia erau adesea înlănțuiți.
• ”Deasupra respirației” credința antică în faptul că făcând o vrăjitoare să sângereze deasupra gurii și a nasului va rupe o vrajă incita inchizitorii să jupoaie pielea, să înțepe cu ace și alte instrumente pentru fața victimei.

Galileo Galilei, faimosul astronom și fizician italian a fost una dintre cele mai cunoscute victime ale Inchiziției. O scrisoare în care acesta a încercat să demonstreze teoria Coperniciană, faptul că Pământul nu este centrul Universului, a fost dată mai departe de câțiva dintre inamicii săi către inchizitorii din Roma. A fost cercetat în 1633 și găsit vinovat de eretism. A fost forțat să își retragă afirmația în public și a fost condamnat la închisoare pe viață în propria casă. În 1979 Papa John Paul al 2-lea a declarat că biserica romano-catolică”probabil că a greșit în condamnarea lui Galileo” și a stabilit o comisie pentru a studia cazul.¹³ În 1993 biserica catolică l-a scuzat”oficial” pe Galileo, după 346 de ani. În alte cuvinte, l-au iertat pentru că a vrut să ne învețe că planetele se învârt în jurul Soarelui, nu Universul în jurul Pământului.

 Pierderi de vieți:

• Salzburg, Austria, 100 au fost omorâți între 1677-1681
• Regiunea Basque a Pirineilor; 1608, avocatul Pierre de Lancre a fost trimis în regiune pentru a-i ”prăpădii și distruge pe cei ce credeau în Zeii Păgâni”. Peste 600 au fost torturați și uciși.
• Judecătorul de vrăjitoare Henri Boguet cca 1550-1619 a judecat la moarte în jur de 600 de victime dintre care mulți erau copii mici ce au fost torturați în mod sistematic și apoi arși de vii
• O femeie însărcinată a fost arsă de vie și din cauza traumei a dat naștere înainte să moară. Copilul a fost aruncat în flăcări.
• Orașul suedez Mora, 1669, mai mult de 300 au fost uciși. Printre aceștia și 15 copii. 36 copii cu vârsta între 9-15 ani au fost obligați să treacă pe sub furcile caudine și apoi mâinile le erau bătute cu nuiele o dată pe săptămână timp de un an. 20 dintre cei mai mici copii, toți sub vârsta de 9 ani erau biciuiți pe mâini la ușa biserici pentru 3 Duminicii, una după alta. Mulți alții erau bătuți cu severitate pentru ofense vrăjitorești
• În Scoția sub domnia lui Oliver Cromwell, un număr de 120 de persoane au fost omorâte în 1661. Estimativ, în total au murit 17000 de oameni între 1563-1603.
• În Wurzburg, Germania, președintele a scris un grafic al anului 1629: ”.. sunt 300 de copii de 3-4 ani despre care se spune că ar fi avut sex cu Diavolul. Am văzut copii de 7 ani, omorâți, și mici școlari curajoși de 10, 12, 14 și 15 ani”Între ani 1623-1633, 900 de ”vrăjitoare” au fost omorâte în Wurzburg. S-a păstrat mai degrabă din cauza Iezuiților.
• Cronicarul din Treves a raportat în 1586 că întreaga populație feminină a fost omorâtă de inchizitori. Doar două femei au rămas în viață.
• Cazuri au mai fost cele ce implicau Cavalerii Templieri, Ioana D’Arc care a fost înlănțuită de gât, mâini și picioare și încuiată într-o cușcă de metal, Galileo care a afirmat că Pământul se rotește în jurul Soarelui și că nu era centrul universului așa cum învăța biserica (vezi mai sus).

Inchiziția romano-catolică – una dintre cele mai îngrozitoare episoade ale istoriei omenirii. VIDEO

  

ORORILE INCHIZIȚIEI ROMANO-CATOLICE .

Inchiziția romano-catolică este una dintre cele mai îngrozitoare episoade din istoria omenirii. În numele lui Iisus Hristos, preoții catolici au depus un efort uriaș pentru a-i omorî pe toți ereticii din Europa și Britania.

Iar „eretic” însemna orice voia Roma să însemne – de la oameni care nu erau de acord cu politica oficială, la practicanți ai magiei negre, evrei, protestanți sau așa-zisele vrăjitoare.

Evident, a-ți omorî dușmanul nu este un act spiritual.

Însuși Iisus, în numele căruia Biserica Catolică a comis atrocitățile, a spus:

„Fiul Domnului nu a venit aici ca să distrugă viețile oamenilor, ci ca să-i mântuie de pedeapsa morții eterne” (Luca 9:55-56).

Nicăieri în Sfânta Scriptură nu se spune că Iisus ar fi omorât pe cineva care nu fusese de acord cu el, și nici nu și-a îndemnat discipolii să facă acest lucru.

Iar mai târziu, în Noul Testament, niciun apostol, sub niciun motiv, nu a dat această poruncă Bisericii.

Creatorul Inchiziției a fost Papa Inocenţiu al III-lea (secolul al XIII-lea).

Au urmat Honorius al III-lea, Grigore al IX-lea, Inocenţiu al IV-lea şi Urban al IV-lea… patru papi care au desăvârşit-o, transformând-o într-o instituție infamă.

Pentru a-și crea o legitimitate, Inchiziția s-a folosit la început de interpretări mai vechi ale Bibliei, cel mai des citat fiind teologul antic Augustin de Hipona (354-430) care susținea că ereticii nu pot fi aduși pe calea cea bună, spre biserică, decât cu forța.

Un alt pretext de condamnare era chiar o frază a lui Iisus:

„Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară ca mlădița neroditoare și se usucă; apoi mlădițele uscate sunt strânse, aruncate în foc și ard”. (Ioan: 15, 6). I

Inchiziția a aplicat ad litteram aceste cuvinte din Biblie, ucigându-și fără milă oponenții, de cele mai multe ori imaginari.

Dar simpla ucidere nu le era de-ajuns: înainte de a-și da sufletul, păcătosul trebuia să sufere chinurile și durerile cele mai groaznice.

Astfel, călăii profesioniști ai Inchiziției aduceau victima aproape de moarte de mai multe ori, oprind tortura la timp, pentru a o aplica din nou.

Monstruozitatea Inchiziției este dovada supremă a satanismului care a existat timp de 6 secole în sânul Bisericii Catolice, făcând milioane de victime.

Femeile erau cu deosebire îngrozite de Inchiziție, deoarece erau ținta predilectă a clerului abstinent, care depusese jurământul de celibat.

Erau frecvent acuzate de vrăjitorie, fiind supuse unor forme speciale de tortură de către acești preoți cu un comportament sexual deviant.

Și, cum pe atunci a fi acuzată era egal cu a fi vinovată, o femeie se considera norocoasă dacă doar era aruncată în gol de pe un pod înalt.

Voltaire, scriitor și filozof iluminist francez (1694-1778), scria despre Inchiziţie:

„Procedurile acestui tribunal sunt cunoscute: eşti arestat pe baza unui simplu denunţ din partea unei persoane, oricât de infame; un fiu îşi poate denunţa tatăl, o femeie, soţul.

Apoi, niciodată nu eşti confruntat cu acuzatorul; bunurile îți sunt confiscate în profitul judecătorilor.

În felul acesta s-a comportat Inchiziţia până în zilele noastre, în toată lumea creștină.

Legile pe care Sfântul Dominic le-a dat Sfântului Oficiu nu au fost luate din Evanghelie, ci din codul vizigoţilor, cărora li s-au adăugat noi și noi orori.

Au fost scoase la lumină toate aceste legi groaznice, care au înspăimântat oamenii, la gândul că li s-ar putea aplica.

Germania şi Anglia au protestat, Ţările de Jos s-au ridicat şi ele şi 200.000 de oameni au pierit apărându-şi ţara de invazia Sfântului Oficiu.

Republica Olanda a luat naştere ca urmare a acestor războaie. Dar lucrurile nu s-au întâmplat la fel în Germania, Franţa şi Anglia. Se cunosc cruzimile lui Carol Quintul, masacrele care s-au petrecut în Anglia pe vremea domniei reginei Maria şi dacă Sfântul Oficiu ar fi avut în Anglia şi Germania forma aceea oribilă, pe care Spania o găsește atât de reuşită, clericii ar fi exterminat și mai mulți eretici şi necredincioşi.

Cel care a instituit Inchiziţia în Franţa a fost Sfântul Ludovic. La cererea inchizitorilor, au fost condamnaţi la moarte şi la cele mai cumplite torturi o mulţime de oameni.

Persecuţiile din timpul lui Francisc I şi al urmaşilor săi, masacrele din noaptea sfântului Bartolomeu, revocarea edictului de la Nantes, măcelurile de la Cevennes, toate aceste atrocităţi sunt acte pe care Inchiziţia trebuie să le recunoască drept operă a sa”.

Cine n-a auzit de Inchiziţie spaniolă? Această instituție odioasă a fost consolidată în secolul al XV-lea, de către regele Ferdinand şi regina Isabela de Castillia.

O bulă papală din 2 august 1483 stabilea în Spania un mare inchizitor general, căruia îi erau supuse toate tribunalele sfintei instituţii.

Această funcţie a primit-o Tomás de Torquemada (1420-1498) un cleric fanatic, de o cumplită sălbăticie, capabil mai mult decât oricare altul de a duce la îndeplinire dorințele lui Ferdinand şi ale Isabellei, înmulţind confiscările şi condamnările.

Sub acest monstru, care a deținut funcția de Mare Inchizitor timp de 15 ani, Inchiziţia a condamnat mai bine de 10.000 de victime anual!

Torquemada era atât de detestat de populație, încât nu ieşea afară decât escortat de o ceată de funcţionari ai Inchiziţiei.

Ținea pe masă în permanenţă un dinte de licorn, căruia îi atribuia puterea de a depista şi anihila acţiunea otrăvurilor.

Cruzimea lui i-a atras atât de multe plângeri, încât însuşi Papa a fost îngrozit, şi marele inchizitor a trebuit să se justifice de trei ori în faţa lui.

DOUĂ CRIME CELEBRE ALE BISERICII CATOLICE

Casimir Liszinski (1634-1689) a fost un nobil, militar și filozof polonez. A intrat în istorie pentru faptul că a fost arestat, torturat și executat acum 327 de ani pentru concepțiile sale ateiste, pe care le-a expus în celebrul său tratat De non existentia Dei (Despre inexistența lui Dumnezeu).

Procesul juridic al lui Liszinski a stârnit numeroase controverse, moartea sa fiind considerată un caz de crimă religioasă. Episcopul Józef Andrzej Załuski (1702-1774) povestea astfel execuția lui Liszinski:

„Acuzatul a fost condus la eșafod. Aici, călăul i-a smuls cu un fier înroșit limba și gura cu care a vorbit împotriva lui Dumnezeu.

Apoi, mâinile – instrumentele abominabilei scrieri – i-au fost arse la foc domol, iar cartea sa – sacrilegiul înfăptuit– a fost aruncată în flăcări. În final, acest monstru al epocii sale, acest deicid a fost aruncat în flăcările care aveau să-l ispășească de păcat, dacă o astfel de crimă poate fi ispășită”.

În vremea aceea, cei ce mărturiseau și se căiau înainte de execuție erau spânzurați și apoi trupul le era ars, iar cei care refuzau să se dezică erau arși în chinuri groaznice, la foc mic.

Cavalerul François-Jean Lefebvre de La Barre s-a născut pe 12 septembrie 1745 la castelul Férolles-en-Brie și a murit pe 1 iulie 1766 la Abbeville.

A fost condamnat să fie torturat și apoi decapitat și ars de către tribunalul din Abbeville și apoi de către Parlamentul din Paris, pentru blasfemie și sacrilegiu. Motivul îndoielnic al arestării, procesele suspecte de părtinire și atrocitatea execuției sale au fost denunțate de către Voltaire.

Cazul cavalerului de La Barre este o ilustrare a intoleranței religioase și una dintre primele lupte pentru laicitate în Franța. Procesul său s-a derulat în februarie 1766, la Abbeville. În rechizitoriu s-a consemnat:

„Cavalerul de La Barre a trecut la 25 de pași de o procesiune religioasă fără să-și ridice pălăria pe care o avea pe cap și fără să îngenuncheze; a comis o impietate cântând un cântec; a acordat respect unor cărți infame, printre care „Dicționarul filozofic” al domnului Voltaire… Tribunalul ordonă ca înainte de execuție La Barre să fie torturat”.

Abbeville – Basorelief pe monumentul Cavalerului de La Barre, reprezentând supliciul acestuia

Pe data de 1 iulie 1766, în cursul dimineții, cavalerul de La Barre a fost supus supliciului la Abbeville. În cadrul torturii ordinare, picioarele i-au fost strânse între două scânduri și au fost introduse fiare între scânduri și genunchi, pentru a-i rupe oasele (supliciu rezervat celor condamnați pentru otrăvire și paricid). La Barre și-a pierdut cunoștința.

A fost reanimat și a declarat că nu a avut complici. Pentru a avea suficientă forță ca să urce pe eșafod, nu a mai fost supus torturii extraordinare. A fost condus prin Piața Mare din Abbeville în cămașă, cu funia de gât. Pe spate i-a fost atașată o pancartă pe care scria «Acuzat de impietate, blasfemie și sacrilegiu execrabil». Curajul condamnatului a fost atât de mare, încât s-a renunțat la smulgerea limbii.

A fost decapitat cu securea (privilegiu rezervat nobilimii). Corpul i-a fost apoi ars, împreună cu un exemplar din „Dicționarul filozofic” al lui Voltaire, bătut în cuie pe pieptul său.

Avea 21 de ani. Emoția asistenței a fost atât de mare, încât teama de tulburări a făcut să se renunțe la execuția celorlalți acuzați din acea zi. Cavalerul de La Barre a fost reabilitat prin Convenția din 15 noiembrie 1793.

TREI FORME DE TORTURĂ APLICATE DE INCHIZIȚIE

Tortura funiei: Dacă acuzatul nu recunoştea actul acuzator, era supus torturilor. Prima era aceea a funiei. I se legau braţele la spate, apoi era ridicat la înălţime cu ajutorul unui scripete şi lăsat să cadă de la o înălţime considerabilă, după ce o vreme a fost ţinut suspendat.

Această tortură, care de obicei frângea brațele și picioarele acuzatului, dura câteva ore, mai mult sau mai puţin, după cum considerau inchizitorii care asistau la torturi, întrerupându-le atunci când omul era gata să-şi dea duhul şi să le scape astfel din mână.

Tortura apei: Dacă în timpul acestui supliciu acuzatul nu recunoştea nimic, era supus la a doua tortură, aceea a apei. Acuzatului i se dădea să înghită o cantitate imensă de apă caldă.

Apoi era culcat într-o albie de lemn, care se strângea şi se închidea după nevoi. Această albie era traversată la mijloc de o piesă de lemn care apleca spre spate corpul şi, atunci când inchizitorul poruncea, acuzatului i se frângea coloana vertebrală.

Tortura focului: Dar tortura cea mai utilă pentru păcătoşii înrăiţi era cea a focului. Prizonierului i se frecau picioarele cu unt, grăsime, ulei sau orice altă substanță absorbantă şi combustibilă.

Era întins la pământ, cu picioarele întoarse spre un foc de cărbuni, care îl ardeau până când mărturisea tot ce voia Inchiziţia.

Aceste torturi aveau loc într-un subteran foarte adânc, unde se ajungea după nenumărate coridoare ocolite, pentru ca strigătele sfâșietoare ale torturaţilor să nu poată fi auzite de afară.

Subteranul era luminat doar de câteva făclii, a căror lumină lăsa să se vadă instrumentele supliciului, pe călăi şi pe inchizitorii care interogau.

Călăii erau îmbrăcaţi în robă neagră și aveau obrazul acoperit cu o pânză din aceeaşi stofă, tăiată în dreptul ochilor, nasului şi gurii.

Nota bene: Toate proprietățile și bunurile „ereticilor” condamnați erau confiscate, intrând în proprietatea Bisericii.

Surse:

http://www.cuttingedge.org/news/n1676.cfm

http://www.cuttingedge.org/news/N1676b.cfm

https://en.wikipedia.org/wiki/Kazimierz_%C5%81yszczy%C5%84ski

https://fr.vikidia.org/wiki/Affaire_du_chevalier_de_La_Barre