marți, 19 octombrie 2021

IISUS HRISTOS S - A ÎNTRISTAT ! A TREIA MÂNĂ A MAICII DOMNULUI !

 

IISUS HRISTOS S - A ÎNTRISTAT ! A TREIA MÂNĂ A MAICII DOMNULUI !

                                 

                                             Dragii mei,

Începusem Rugăciunea mea de seară, mai devreme. 
Şi în timp ce mă rugam, ochii mi se închid fără voia mea şi astfel ,văd ca într-o SFÂNTĂ  ICOANĂ  pe MÂNTUITORUL nostru drag si scump cu CHIP vesel, cu raze mari si stralucitoare deasupra capului, raze verzi şi aurii, raze care se unesc unele cu altele si se contopesc ,ca apoi,să rămână doar o singură culoare aurie ce înconjoară ,CHIPUL vesel al MÂNTUITORULUI HRISTOS.
Brusc, razele aurii se topesc, dispar şi ele ca prin topire, moment în care, IISUS  HRISTOS Îşi ridică privirea  către CERUL albastru senin, este trist şi chinuit de suferinţa COROANEI  de spini de pe CAPUL  SĂU PREA  SFANT.
Imagini pentru iisusImagini pentru iisus
Lacrimile Îi curg şiroaie pe obrajii SĂI însângeraţi de la COROANA de spini care, I-a rănit fruntea. Iar de la EL, din jurul LUI, cum privea spre CERUL SFÂNT, s-au format şi se ridică mici norişori de LUMINĂ albă strălucitoare, pufoşi şi blânzi ca primii fulgi de nea. 
IISUS HRISTOS era acum trist si privea la CER, iar COROANA de spini ce o avea bine înţesată pe cap, făcea ca să I se prelingă Sângele SĂU PREA SCUMP şi PREA  SFÂNT, pe fruntea SA, pe CHIPUL  SĂU.
Puţin mai târziu , în timp ce mă rugam la MAICA DOMNULUI, PURUREA PREA CURATA FECIOARA MARIA, văd cu ochii închişi cum din SFANTA  ICOANA cu MAICA DOMNULUI si cu PRUNCUL în braţe,vad cum, pe lângă cele DOUĂ MÂINI ale MAICII LUI DUMNEZEU, mai apare o MÂNĂ pe sub MÂNA dreaptă a MAICII DOMNULUI.
                    Imagini pentru maica domnului cu 3 maini
Mâna apare si creşte bucăţică cu bucăţică, pâna se face firesc de mare; dar este tremurândă, anchilozată , având palma şi degetele îndoite spre interior, asa ca de boală crunta.
Acum, MAICA  DOMNULUI avea TREI  MÂINI. 
Cu cele doua fireşti, ţinea pe PRUNCUL  IISUS, iar cu CEA de-a treia care era tremurândă şi bolnavă,anchilozată, ajuta şi binecuvânta pe cei bolnavi fără de scăpare care ,se rugau Ei cu CREDINŢĂ tare şi fără de îndoială.
A treia  MÂNĂ a MAICII LUI DUMNEZEU fraţilor, este MÂNA care vindecă şi apără pe cei bolnavi si oropsiţi,pe cei chinuiti si greu incercati de viata grea.
Şi din acest motiv, a treia Mână a MAICII DOMNULUI a apărut ca fiind tremurândă şi bolnavă, căci este numai pentru cei bolnavi şi singuri si fără de ajutor.
Cu această MÂNĂ, MAICA  DOMNULUI vindecă pe cei bolnavi,  alină durerea celor oropsiţi ,si miluieste pe toti cei care au sufletul curat si inima smerita.
Sa ne rugăm şi noi fraţilor, la MAICA LUI DUMNEZEU ca să fim ocrotiţi şi grabnic ajutaţi de MÂNA cea de-a treia ,a MAICII DOMNULUI.
                            Cu dragoste, Maria.

12 comentarii:

  1. Doamne Ajuta,dna Maria!
    Exista si un acatist inchinat Maicii Domnului cu trei maini "Triherusa". Poate ar fi bine de stiut si de citit in aceste vremuri greu incercate de boala si necazuri. Multumim cu recunostinta pentru toate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim si Doamne ajuta! Este extraordinar de bine sa impartasim din ce stim cu altii! De pilda eu nu stiam de acest acatist. Dumnezeu sa va ajute!

      Ștergere
  2. Icoana Maicii Domnului cu trei mâini de la Mănăstirea Neamţ

    https://www.youtube.com/watch?v=z6ta9eQHOAI

    RăspundețiȘtergere
  3. Apoi au inteles si au inceput monitorizarea lor contracarand fiecare lucrare de a lor, la tehnologie avansata au opus tehnologie avansata, nu ca noi oamenii tinuti in lesa, a, noua ne zic gaini, caselor noastre cotete, ne organizeaza false crize medicale, false crize economice... a, e ceea ce vor acum sa faca! Asa ca acum yahveh e in puscarie, asa ca pot explica ca nu voia sa ofere oamenilor nicio salvare, ci a ideat un fiu nereal pe cel ce se numea exact ce era magar. Dc? Pai doar pt a INLOCUI REALUL INVATATOR VENIT DIN PLEIADE, PE JEHOSUA... Cel e a explicat oamenilor cum sa NU SE ROAGE LA ALTII, adica sa nu se roage in exteriorul lor, ci NUMAI SI NUMAI LA SUFLETUL SAU... PT CA FIECARE COBORAND DIN CERURI INALTE, IN FIECARE CER ARE DIVIZIUNILE DE 12 SI ACELA ESTE SUFLETUL CELEST AL FIECARUI OM, CE POATE DIN INTINS PE MAI MULTE CERURI, CARE DE UNDE ARE PARINTII COSMICI, CEL CE ARE PARINTII COSMICI DIN CERUL9, ARE PE INTERVALUL 9-3(Terra) FRAGMENTARI DE SCANTEIUTE DIVINE, altii care de unde. Ideal e sa scrii la Sc Kryon din ZGermania ca sa faci acolo cursuri si sa capeti Numele Sufetului tau, al parintilor,Acolo vrem sa mergem, inapoi Acasa, unde avem frati, surori si parinti, unii pe Vega, altii in Aldebaran, yahveh venea din Sirius, era frate cu Lucifer, dar au plecat ca tontii fara sa pastreze conexiunea de iubire sau pe cea de Lumina cu Parintii lor si aici in 3D in densitatea de intuneric se intuneca mintea lor si incepura sa se lupte intre ei odata cazuti in ghiarele arhonilor, voiau doar sa afle care e mai tare.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ziua nunții - cea mai tristă zi?!?

    Ieri după masă mergeam spre Biserică când în dreptul unui restaurant, unde avea loc unul dintre cele mai frumoase evenimente care pot exista pe acest pământ, anume o nuntă, am văzut cum dintr-o dubă a Jandarmeriei au ieșit vreo 6 bărbați și au intrat pe ușa principală a restaurantului. Imediat am observat o altă mașină care a blocat a doua intrare. Practic avea loc o “descindere”, un control ca asupra unor mafioți, care fac trafic cu cele mai periculoase lucruri, când de fapt acolo erau oameni sănătoși tun care se bucurau de frumusețea vieții.

    Stimați polițiști și jandarmi, cu tot respectul vă rog, nu călcați floarea gingașă și plăpândă a vieții, lăsați nunțile, înmormântările, slujbele bisericești ale oamenilor în pace. Nu la cei sănătoși trebuie să vă duceți să-i amendați, ci duceți-vă la cei care au amplificat criza aceasta “plandemică” de zeci de ori prin furturile lor. Duceți-vă si amendați-i pe cei dovediți hoții națiunii, anchetați pentru furturi de miliarde. Duceți-vă și luptați pentru noi și nu împotriva noastră amendând ce a mai rămas sănătos din națiunea aceasta.
    Duceți-vă si păziți spitalele de cei care, prin faptul că nu le pasă de suprasolicitarea sistemelor medicale, pun în pericol prin incendii viețile oamenilor. Pe cei ce fac “campanii de partid” din banii țării, nu-i amendați? Pe cei ce n-au cumpărat medicamente nu-i amendați? Pe cei ce au jucat golf o vară când știau că “virusul” e în vacanță, dar că “i se va da drumul din nou” în valul patru, nu-i amendați? Lăsați-ne pe noi să fim precauți, să ne protejăm și păzim cât putem aceste trupuri, dar fără a opri din loc cursul superb al vieții. Și în pandemii și ciume oamenii au nevoie să se căsătorească, să petreacă timp unii cu alții ca frații, să se hrănească din Scripturi și să aibă părtășie frățească în Biserică, și în situații din acestea oamenii au nevoie de simțul libertății, care ne crește moralul și ne ajută să învingem boala. Nu ne apăsați printr-un asediu, pentru că atunci ne zdrobiți ce ne-a mai rămas, libertatea și liberul arbitru pe care Dumnezeu ni le-a dăruit.
    Doamne ajută! 😪

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa speram ca randurile scrise de dvs. ajung si ating si sufletul acelora care au putere de decizie!
      Politia nu ar țrebui sa stea la "pândă" si sa dea amenzi unui batran ca iese din casa sa isi ia o paine ca NU are cine sa ii aduca!
      De asemenea, Politia nu ar trebui sa amendeze oamenii pentru o masca sau sa se ocupe de gunoaie, cand umbla liber printre noi criminali, violatori, pedofili, talhari - acestia reprezentand, de fapt, pericole adevarate!
      La inceputul pandemiei, cineva diagnsoticat NEGATIV, i-a fost frica de ce a vazut in spital si a fugit mancand pamantul acasa. Acel om a fost inchis cateva luni si are dosar penal chiar daca a fost depistat negativ covid!!! Ce ciudate mai sunt legile pamantesti.
      Dreptul de la noi de pe pamant si, implicit, legile nu prea au legatura cu legile lui Dumnezeu.
      Mai degraba oamenii incalca legile divine decat pe cele umane, din pacate!

      Ștergere
    2. Trebuie analizat si trecut totul si prin filtrul mintii si al sufletului cand se aplica legile.

      Ștergere
    3. Pana la urma o scapat baiatul acela,dar ticalosii care si_au batut joc de el sunt nepedepsiti.

      Ștergere
    4. Li se cere prea mult antihristilor si anume sa lase nuntile sau alte slujbe religioase. Daca era vorba de lgbt atunci ii aplaudau, le dadeau si un premiu. Eventual loteria vaxxinarii - vaxx gratuit, imbolnaviri gratuite, cobai gratuiti... totul e gratis! Dar doar in cazul asta... daca s-ar putea s-ar da si matraguna gratis :)))))

      Ștergere
  5. Rugăciunea scapa omul din toate cursele acestei vieți.
    Toți sfinții au pătimit asa ca ce sa mai spunem noi care alcătuim la fiecare pas.
    Bunul Dumnezeu și Maica Domnului să fie cu noi cu toți
    O zi binecuvântată tuturor tuturor
    Doamne Ajuta 💐🙏

    RăspundețiȘtergere
  6. Mulțumim din suflet pentru cuvintele frumoase și pentru că existați în viața noastra

    RăspundețiȘtergere