vineri, 29 octombrie 2021

POMENIREA MORTILOR ! 30 OCTOMBRIE 2021,MOSII DE TOAMNA!

                                               Dragii mei, 


Este bine ca in ziua de 30 Octombrie 2021,cand sunt MOSII de TOAMNA, să ne amintim de sufletele celor dragi, care nu mai sunt printre noi.
Sa mergem la Sfanta Biserica si sa-i pomenim, apoi, acasa sa impartim cate ceva de mâncare pentru sufletul lor.
 Sa dam de pomană celor săraci, celor flămânzi, si nu numai celor care sunt sătui si au de toate.

Mosii de toamna - Pomenirea mortilor !

Sambata, 30 octombrie 2021, Biserica Ortodoxa a randuit sa se faca pomenirea mortilor. Pomenirea din aceasta zi, este cunoscuta si sub denumirea de Mosii de toamna. Tinand seama ca nu stim unde se afla cei morti, ne rugam atat pentru cei din iad, cat si pentru cei din rai.

De ce facem pomenire mortilor?

Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo "adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Hristos ii va darui cuvantului "adormit", intelesul care il asociaza cu invierea. Cand Mantuitorul ajunge in casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: "Nu plangeti; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).

Potrivit Sfintei Scripturi, dupa moarte urmeaza Judecata particulara, in urma careia omul ajunge sa se impartaseasca fie de fericire, fie de suferinta, stari date de modul vietuirii pe pamant (unit cu Dumnezeu sau despartit de El). Aceste stari nu sunt definitive, ele dureaza pana la Judecata Universala, cand va avea loc invierea intregului neam omenesc si cand vor avea loc hotararile finale legate de starea de fericire sau suferinta. Noi ortodocsii ne rugam pentru cei morti, pentru ca avem credinta ca prin rugaciunile noastre, sufletul pentru care ne rugam va ajunge la Judecata universala, intr-o stare mai buna decat aceea cu care s-a despartit de trup.

Pomenirea mortilor

In ziua de Mosi se savarseste Sfanta Liturghie

La Proscomidie, preotul scoate din prescura miridele pentru morti si le asaza sub Sfantul Agnet, rostind numele mortilor de pe pomelnicele ce i-au fost aduse. In cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul Lui Hristos de pe Sfantul Disc.

Sambata, ziua de pomenire a mortilor

Sambata e ziua in care Mantuitorul a stat in mormant cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorat la iad, ca sa elibereze din el pe toti dreptii adormiti. Biserica face pomenirea celor adormiti sambata si pentru ca aceasta zi premerge duminicii - ziua Invierii - numita si cea dintai zi a noii creatii sau a opta zi, ziua vesniciei.

Mosii de toamna

In Biserica Ortodoxa, pe 30 octombrie 2021, se face pomenirea tuturor celor trecuti la cele vesnice, slujba cunoscuta in popor sub denumirea de Mosii de toamna. E o zi de pomenire inainte de inceperea Postului Nasterii Domnului (15 noiembrie). In aceasta sambata, ne rugam ca si cei adormiti intru Domnul sa primeasca harul pe care noi il dobandim la sarbatoarea Nasterii Domnului. Pe langa aceasta zi, mai avem sambata dinaintea Infricosatoarei Judecati si sambata Rusaliilor, ca zile randuite pentru pomenirea generala a celor adormiti in Domnul, cunoscute sub denumirea de Mosii de iarna si de vara.

"Mosii" inseamna neamul din care ne tragem, stramosii cei mai indepartati, toti cei dragi ai nostri, trecuti in "lumea de dincolo". Suntem datori sa ne rugam pentru cei adormiti in Domnul, dupa cum ne indeamna Sfantul Ioan Gura de Aur: "Sa ne rugam pentru cei morti, iar daca cel mort este pacatos, sa i se dezlege pacatele, iar daca este un drept, sa castige prinos de plata si sa mijloceasca la Dumnezeu pentru noi".

Biserica mijloceste pentru odihna si pentru iertarea pacatelor celor adormiti, exprimand prin aceasta dragostea pe care o are fata de ei. Slujbele de pomenire poarta numele de "parastas", cuvant din limba greaca, care inseamna "infatisare inaintea cuiva", "mijlocire". Astfel, prin aceasta slujba se mijloceste inaintea lui Dumnezeu pentru cei trecuti la cele vesnice.

Biserica a consacrat ziua sambetei, ca zi de pomenire a celor adormiti, pentru ca aceasta este ziua in care Hristos a stat cu trupul in mormant si cu sufletul in iad ca sa-i elibereze pe dreptii adormiti. Pe de alta parte, sambata e deschisa spre duminica, ziua Invierii lui Hristos.

Cel mai important lucru pentru cei adormiti este sa-i pomenim la dumnezeiasca Liturghie. Amintim ca sambata, 30 octombrie, este ziua in care in biserici se savarseste Sfanta Liturghie. La Proscomidie, preotul scoate din prescura miridele pentru morti si le asaza sub Sfantul Agnet, rostind numele celor adormiti de pe pomelnicele care i-au fost aduse. In cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului, iar miridele (particelele din prescura care ii reprezinta pe cei pomeniti) participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul lui Hristos de pe Sfantul Disc. Dupa Sfanta Liturghie, se va oficia si parastasul pentru cei trecuti la Domnul.


In spatiul romanesc exista 20 de zile de Mosi

Simion Florea Marian mentiona in lucrarea "Trilogia vietii", "ca pe tot parcursul anului, in spatiul romanesc exista 20 de zile de Mosi". Cuvantul "mosi" vine de la "stramosi", si se refera la persoanele trecute la cele vesnice. Cu apelativul "mosi" sunt numiti nu doar mortii, ci si principalele sarbatori ce le sunt consacrate, precum si pomenile facute pentru ei. Din zilele de Mosi amintim: "Mosii de primavara" (de Macinici), "Mosii de vara" (sambata dinaintea Rusaliilor), "Mosii de toamna" (in prima sambata din luna noiembrie), "Mosii de iarna" (sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne).

Adrian Cocosila

Reteta pentru coliva

Ingrediente:
500 g grau decorticat sau arpacas, 375 g zahar, aproximativ 250 g nuci curatate, vanilie, coaja rasa de lamaie (optional), o cana si jumatate pesmet din paine alba sau biscuiti daca nu o pregatim in zile de post, zahar pudra (ca sa se acopere coliva), 1 lingurita rasa cu sare, putina cacao si bomboane, pentru ornat coliva.

Instructiuni :
1. Eliminam toate corpurile straine din grau si il spalam in mai multe ape.
2. Punem graul intr-o oala mai mare, peste care turnam apa, ca sa acopere boabele de grau cam de un lat de palma si si-l fierbem cel putin o ora. Trebuie sa amestecam din cand in cand, ca sa nu se prinda.
3. Dam oala jos de pe foc si o acoperim cu un servet curat, apoi o invelim cu o patura, sau ceva gros, ca sa-si mentina caldura cat mai mult.
4. Dupa 4-5 ore, adaugam zaharul si fierbem din nou, pana se leaga. Acum trebuie sa amestecam cu o lingura curata din lemn, ca sa nu se lipeasca de fundul vasului, dand gust neplacut colivei.
5. Dupa ce s-a legat, luam vasul de pe foc si il lasam descoperit, pana ce compozitia s-a racit si o tinem acoperita in frigider pana cand dorim sa finisam coliva.
6. Inlaturam coaja care s-a format, adaugam sarea, vanilia, coaja rasa de lamaie si nucile taiate fin cu cutitul, pisate sau rasnite dupa preferinta.
7. In continuare, amestecam usor toate ingredientele, pana se omogenizeaza.
8. Compozitia o aseazam pe un platou curat, ceva mai mare decat o coala de hartie si o modelam uniform pe platou, ca sa capete o forma frumoasa.
9. Deasupra cernem pesmetul, pe care il presam putin cu un carton ca sa fie mai dens si neted, apoi cernem un stat uniform de zahar pudra, gros de cel putin 1 mm (oricum sa acopere bine pesmetul), pe care il presam, ca si pe pesmet.
10. Pentru ornat, putem folosi un sablon facut din carton, care sa reprezinte o cruce, peste care cernem putina cacao. De asemenea, putem folosi diverse bomboane, ca: drajeuri, migdale trase in zahar si altele, dupa preferinta si inspiratia noastra.
11. Curatam bine marginile platoului de pesmetul si de zaharul cazut la cernut.

Coliva este bine s-o pregatim in ajunul zilei cand vrem s-o folosim.

Lumanarea pe care o infigem in coliva, trebuie sa aiba un disc de hartie, pentru a nu se scurge ceara pe coliva.

Ce se împarte de moşii de toamnă 2021? Tradiţii pentru Sâmbăta Morţilor

Ce se împarte de moşii de toamnă 2021? Iată ce este bine să împarţi în Sâmbăta Morților 2021! Ce nu este bine să faci în această zi?


In articol:

Ce se împarte de moşii de toamnă 2021? În Sâmbăta morţilor se face pomenirea celor care sunt plecaţi dintre noi şi se împart diverse bucate în cinstea lor. 

Aceasta sâmbătă mai este cunoscută în popor sub denumirea de Moșii de toamnă.

Astfel, pe 30 octombrie, în fiecare biserica se oficiază Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru cei adormiți.

Conform tradiției, Sfinții Părinți au rânduit ca ziua de sâmbătă să fie stabilită pentru pomenirea celor adormiți, deoarece este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, pentru a-i elibera pe cei drepți

adormiți.

Ce se împarte de moşii de toamnă 2021?

De Sâmbăta Morților 2021, credincioșii merg de dimineaţă la biserică cu colivă, vin, prescură şi pachete cu bucate ca să fie sfințite de preot, iar mai apoi să fie împărţite celor sărmani.

Totodată, în amintirea celor adormiţi, oamenii merg la cimitir pentru a le curăţa mormintele şi a le aşeza flori şi lumânări aprinse la căpătâi.

În unele regiuni, în ziua de Sâmbata Morților se dă de pomană un preparat caracteristic zonei – grâu fiert cu brânză şi unt. În plus, în pachete se pune şi friptură de porc.

În popor se mai spune că la biserică este indicat să aduci o sticlă mică de vin, colivă și bucate pregătite înainte, pentru a putea fi împărțite.

Însă, pe lângă colivă, în Sâmbăta Morților se împarte și mâncare (pilaf, carne, pâine, peşte, sarmale sau orice altfel de mâncare gătită) pentru sufletul celor adormiți.

Ce se împarte de moşii de toamnă 2021?

Citeste si: Calendar ortodox noiembrie 2021: Sărbători cu cruce roşie

Însă, pe 30 octombrie 2021, credincioşii pot da de pomană orice doresc, fiindcă încă nu s-a intrat în Postul Crăciunului şi se poate mânca şi carne.

De asemenea, în ziua pomenirii morților se mai pot duce, pachete cu plăcinte, brânzeturi, piftie, carne, sarmale, mere şi alte fructe. Pachetele trebuie pregătite înainte de acasă și împărțite după terminarea slujbei, împreună cu o lumânare. În fiecare pachet trebuie adăugat și câte un colac, dar și un prosop.

Iar odată cu pomelnicul, preotului trebuie să i se dea și un prosop, tămâie și cărbuni.

În regiunea Munteniei încă se mai păstrează obiceiul ca, lângă colivă, la pomeni să se pună și un bănuţ care să fie dat celui mai sărac om din sat, pentru a aduce spor atât celui ce a dat, cât și celui care a primit.

Ce se împarte de moşii de toamnă 2021?

Citeste si: Cum se scrie un pomelnic?

Tradiții și obiceiuri de Sâmbăta Morților 2021

De Sâmbăta Morților, femeile nu dau cu mătura să nu ridice praful în ochii răposaților, nu spală și nu aruncă gunoiul ca să nu ajungă în mâncarea morților.

În această zi nu este bine să mergi la fântână și nici să treci printr-o răscruce de drumuri izolată. Se spune că pe acolo trec duhuri necurate și trebuie să te ferești de ele.

Citeste si: Zilele cu dezlegare la peşte din Postul Crăciunului 2021

Tot de Sâmbăta Morților, nu este bine să faci vizite în această zi, decât dacă mergi să dai alimente de pomană.

În Sâmbata Morților nu este bine să faci treburi în gospodărie.

O datină străveche mai spune că nu e bine să speli rufele, fiindcă în ziua Moșilor de toamnă, spiritele coboară printre cei dragi rămași în viață, iar dacă aceștia sunt ocupați cu treburi, spiritele se vor supăra și îi vor bântui toată viața.

24 de comentarii:

  1. Morții nu au nevoie de pomeni..și de mâncare căci sunt suflete,spirite.Un suflet în lumea de dincolo nu mai are trup de carne sa ii fie foame,asta e o tradiție păgână cu pomana pentru morți.
    E bine sa spui o rugăciune pentru ei dar nu să împarți mâncare că nu mănâncă în realitate mortul nimic că nu are stomac sufletul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. Aihao29 octombrie 2021, 16:50 Da,ai dreptate! mortii nu mananca ca si-au lasat trupul de lut in pamant,dar Sufletul mortilor este Sus in Ceruri! Sufletul este vesnic VIU si mananca acolo Sus, bea apa, plange dupa o picatura de apa in caz ca este in iad. Asadar, sa dam de pomana pentru sufletul celor dragi care sunt vii in Ceruri si care chiar mananca si se veselesc in randul Dreptilor Lui Dumnezeu si ai Maicii Domnului.Oar cei din IAD ard vesnic si striga dupa o picatura de apa ca sa-si umezeasca buzele.Ce dam de pomana in viata aceasta ,acelea le vom gasi acolo cand vom pleca la Domnul. Nu va luati dupa toti ateii si dupa toti necredinciosii care spun ca mortii nu mananca.Habar nu au ce vorbesc !!! Sufletul mananca si bea ca aici pe pamant!!!MARE ATENTIE deci!!! Lasati orbii sa-si urmeze orbii lor si mortii sa-si urmeze mortii lor. Fiti vii cu trupul si cu sufletul si dati de pomana cu lumanare aprinsa pentru cei care nu mai sunt printre noi!!!

      Ștergere
  2. A murit Pavel Corut.Avea cărți foarte multe și foarte bune.Dumnezeu să-l ierte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cărți multe, da. Bune? Relativ...Era inclinat spre new age si spre tehnici paranormale de tip NLP. Romania a luat-o razna bine dupa revolutie. Din intunericul comunist fara informatii, drept intr-o libertate in care s-a facut abuz de practici spirituale din intuneric prezentate ca fiind din lumina.
      A plecat in lumea care ii corespunde ca spirit, unde va vedea unde si cât a gresit

      Ștergere
    2. Dumnezeu sa l ierte !

      Ștergere
  3. In vis mi-a zis Dumnezeu că sfârșitul lumii vine in 2050 prin căderea unui asteroid foarte mare ce va provoca cutremure multe și erupții vulcanice și dispariția florei și faunei.Vom disparea precum dinozaurii in 2050,așa mi-a spus Dumnezeu în vis

    RăspundețiȘtergere
  4. Noi am fost creați de către extraterestru sau aduși aici pe Pământ și colonizați de ei,citiți cărțile lui Zecharia Sitchin și Erich Von Daniken precum și uitati-ca la serialul documentar Ancient Aliens de pe History.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu exista extratereştri, aceea la care se referă absolut toți sunt de fapt intratereştri adică urmaşi ai celor din lumea veche... adică zei, semizei si mutanți din mai multe rase toate decăzute care au fost închise de Dumnezeu la porunca Lui printr-un mare război executat de Îngerii Lui Dumnezeu Cel Adevărat şi Atotputernic.
      Nu va mai rătaciți!?!? Acei care se dau drept extratereştrii veniți din alte galaxii sunt de fapt cei care ies prin portalurile de la polii pământului. Este clar scris in Sfânta scriptură şi Iisus Hristos îi numeşte draci iar demonii sunt duhurile necurate care le vorbeşte profeților din vremurile dinaintea revenirii Lui Isus. Restul e fantasmagorie pentru a deruta lumea şi a da o speranța deşartă ca oamenii sa se închine lor în locul Lui Dumnezeu.

      Doar îngerii de lumină au dreptul de a calatori dar si aceea tot la poruca Lui Dumnezeu...

      Putem spune că doar îngerii Lui Dumnezeu sunt "extratereştri" însa chiar şi asa ar fi partial corect însă ei nu au corpuri materiale ci din Lumină cu toate că unii au putere de a se materializa.


      Informațivă bine şi rugați-vă serios ca să aflați Adevărul.
      În mod special este creată diversiunea cu extratereştrii ca lumea să fie păcălită şi să uite că SINGURUL MOD de salvare şi ajutor este prin IISUS HRISTOS. nimeni altcineva.


      BINEÎNTELES ca faza cu "extratereştri" pe pamant, aici e Marea Păcăleală pt.cei ce nu cunosc şi se lasă singuri păcaliți.
      Dealtfel Duhul Sfânt marturiseşte doar Adevărul. Însă oricare Alt Duh care Nu este de La Dumnezeu este mincinos si fals întrucât NU Mărturiseşte CLAR că Iisus Hristos este fiul Lui Dumnezeu şi vine în numele SĂU...Restul e goană"după vănt" cum zicea Solomon!

      Doamne Ajută tuturor!

      Ștergere
    2. Perfect adevărat! M-am bucurat nespus de mult că mai există și alti oameni care gândesc la fel ca mine. Doamne ajuta!

      Ștergere
    3. Da. Intratetestrii sunt cei ce
      " răpesc" oameni si fac experimente pe ei. In Romania de dupa revolutie a inceput o goana nebuneasca dupa OZN-uri si ET.
      Ingerii, Arhanghelii si restul entitatilor din Lumina ar putea fi denumiti extraterestri, pentru ca vine de dinafara vibratiei terestre contaminata cu multa minciuna. Cei ce spun ca ies din corp si fac
      " salturi" in astral ies de fapt in astralul de vibratie joasa. Unde sunt amagitorii, ispititorii.
      Multi terapeuti confunda arhonii, zeii, hibrizii cu ingerii si Arhanghelii si se cred in comnunicare cu Dumnezeu. Reikieistii pretind ca vindeca cu ingeri si Arhangheli, dar Dumnezeu nu face vindecari in acest fel. Boala este data cu un scop. Este efectul faptelor noastre. Nu poate nimeni sa faca niste curatari superficiale vindecandu-te de pacatele tale. Asa ca...reiki este o mare păcăleala,la fel ca si new age care mint ca ar avea comunicare cu Iisus. Iisus nu-ti va spune niciodata sa fii egoist si indiferent, atata timp cat exista copii in suferinta.
      Avem in urma 30 de ani de cand, spiritual, romanii au alergat dupa cai verzi pe pereti, pierzandu-si tara si oamenii valorosi.

      Ștergere
    4. In seria de filme INGER RUS se spune foarte clar ca extraterestrii sunt demoni.
      Sfintii sunt sfinti, extraterestrii sunt demoni! Sa nu se confunde!

      Ștergere
  5. Vă fi prăpăd când vor veni cele 3 zile de întuneric cu furtuni majore și cu cutremure asta din cauza schimbării polilor magnetici ai Pământului care se schimbă odată la zeci de mii de ani.Dinozaurii se pare că au trăit asta.Urmeaza omenirea conform celor mai mulți profeți printre care Edgar Cayce,Nostradamus și Baba Vanga.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu lua in seama toate prostiile new age. Va fi când si cum va decide Dumnezeu sa fie.
      Ai uitat de psihoza colectiva 12.12.12? A fost indusă PSI de catre new agisti. Pentru ca oamenii sa nu mai faca nimic si sa astepte salvatori ET si portaluri care se deschid

      Ștergere
  6. Marea pana de curent!? Cum va afecta economia mondială? Dar cea a Europei?

    RăspundețiȘtergere
  7. Pe data de 28 octombrie, la nivel energetic s-a cantarit lacomia la vii si morti. Am vazut un medic care a murit acum un an incercand sa-si ceara iertare tuturor celor pe care i-a neindreptatit si un actual patron de restaurant.
    Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  8. Exact cum v-am spus.

    Credința noastră ortodoxa va fi atacata crunt de securisti si de satanisti.
    Cititi comentariile de mai sus scrise de cei infiltrati si plătiți sa destabilizeze poporul nostru. Oculta mondiala si-a infiltrat oamenii peste tot dandu-se mari credinciosi si vorbind de extraterestrii!? Nu vor invinge fiindcă credința oamenilor este foarte puternică si este Dumnezeu cu ei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Credința ortodoxa, la fel ca tot crestinismul, nu pot fi atacate decat daca ati devenit indiferenti, reci, lipsiti de empatie. Ortodocsii s-au prefacut ca nu văd multiplele cazuri in care copiilor nu le este bine, sunt abuzati in parohii ortodoxe, nu de pe Marte. Cand aplici politica strutului, lasi poarta deschisa pentru Remus Cernea sau diverse ONG-uri care vin cu daruri pentru copii si vorbe despre drepturile copilului, dar cu ganduri ascunse.
      Asa ca...ortodoxia este atacata pentru ca doarme-n post!
      Culmea fariseismului: sa vezi zilnic la stiri cati copii sunt lipsiți de drepturile lor, dar sa spui ca este atacata ortodoxia!
      Nu v-a zis Iisus sa respectati un anumit ritual. A zis ca tot ce faceti, bun sau rau, pentru voi faceti. Asa ca...nu va mantuiti cu ritualurile, ci doar cu faptele.

      Ștergere
  9. Astăzi cei care au organizat Rechstagul Colectiv pentru ca trebuiau sa moara oameni pentru instaurarea Guvernului Meu al Ciumei galbene evreiești, s-au întors la locul crimei pentru a depune coroane, în timp ce Țimisoara se protestesteaza pentru lipsa călduri sidemisia primarului ilegal și spion Fritz.
    În țimp ce tara disperata e decimata de Covid cit toată Europa la un loc din cauza greșelilor de conducere a Ciumei galbene a PNLEvreiesc și de omorirea unei jumătăți de milion de porci infectați de ciuma porcina-Crăciun.

    RăspundețiȘtergere
  10. Ăștia de la ciuma liberala evreiasca care au interzis aprovizionarea farmaciilor cu medicația antiCovid artrebui judecați ca Ceaușescu pentru GENOCID și executați La Zidul imfamiei pe tentru miile de morti-craciun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E foarte comod sa dai vina pe evrei pentru tot. Romanii au devenit evreii nr 2. Se cred alesi si urla de cate ori ceva nu merge bine. Nenorocirile pot fi foarte bine bumerangul ce se intoarce. Sau piatra.

      Ștergere
  11. O erupție solara puternica poate face vizibila Aurora polara în noaptea aceasta sau cea viitoare din nordul tarii-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  12. Asa este doamna Maria.
    Azi am aprins o lumânare pentru toți morții
    BUNUL Dumnezeu și Maica Domnului s-ai odihnească acolo unde luminează lumina fetei sale.
    Cei care nu cred le spun o întâmplare adevărată.
    Vă rog trageți concluzia singuri.
    Cu 3-4 ani in urma am facut pomana mamei mele,am pregatit ce am putut la acea vreme printre care și ardei umpluți.
    A fost pomenirea într-o sâmbătă.
    Duminică ma suna verișoara mea de la Constanța și îmi spune ce am pregatit.
    A zis; am visat-o pe tanti Steluța si mi-a zis ca mia dat cutare,cutare si ardei umpluți,au fost foarte buni.
    Eu cu verișoara mea nu am vb.ca fac pomenirea mamei.
    Am rămas uimită când mia zis ca mia dat fetele ce am mentionat.
    Nu mai contraziceri pe doamna Maria are dreptate in tot ce spune.
    Am trăit multe întâmplări si cred din toata fiinta mea.
    Un exemplu soțul meu Dumnezeu să-l odihnească era la biserică și era a doua zi Hramul bisericii Adormirea Maicii Domnului și am dat toți cât am putut ,eu am zis sa dau pentru sufletul lui bun ce pot.
    Mia zis nu-mi mai da mie, eu am si era înconjurat de multe sacoșe nu pot sa va spun cate avea si zice,dai la părintele ca el stie ce sa faca cu ele,sunt mulți care nu au nimic.
    I-am povestit la părinte și a mai multe ce sa spun,sun multe dar ma opresc aici,va rog sa credeti,morții comunica cu noi prin diferite forme.
    Sa-i iubim si sa nu-i uitam😭😭🙏🙏
    Cu mare drag si Doamne Ajuta.

    RăspundețiȘtergere
  13. 14.38 unde sa pomenit ca un stat unitar național ca România să fie condus zeci de ani de aceiași minoritate evreiasca de 1 procent și sa fie în o jumătate de secol sa fie distrus de ACEȘTIA??? - craciun.

    RăspundețiȘtergere
  14. Pai ca la noii la nimeni,suntem unicati...😆😆😆

    RăspundețiȘtergere