luni, 23 mai 2016

CARTEA CU AL LUI DUMNEZEU CUVÂNT, SE APROPIE CU PAȘI REPEZI DE EDITURĂ !


                                                       Dragii mei,


             


 CARTEA  VA  APĂREA, MULT MAI DEVREME DECÂT AM ANTICIPAT !
Iar acest minunat lucru, se datoreaza vouă cititorilor cu inima buna, cu suflet curat si plin de lumină si Credință.
Vă multumesc din inimă tuturor celor care, ati donat si veti mai dona pentru CARTEA cu al LUI DUMENZEU CUVANT.
Am văzut extrasul de cont ,dar nu voi da nume,pentru că ,DUMNEZEU si MĂICUȚA DOMNULUI cunoaste inima si sufletul fiecaruia dintre voi.

Mai este nevoie de ajutorul vostru dragilor, dar mai este si timp, până când va face pasul spre EDITURĂ.
Doresc sa va spun că, am fost si sunt placut impresionata de bunatatea inimii voastre, și sunt tare,tare fericită,căci numai cu ajutorul vostru,prima mea CARTE,va ajunge sa fie editată in circa 3000 de exemplare. Vă iubesc si va pretuiesc cu toata inima, asa cum si IISUS HRISTOS ne iubeste pe noi toti,si va asigur că nu o să fiti dezamagiti,atunci când veti avea în mânile voastre,CARTEA  care deocamdata, nu i-am dat un nume. 

Dragii mei, vă provoc ca sa-mi raspundeti cu inima si cu sufletul, la o întrebare:
 
Ce nume as putea sa-i dau CĂRTII? 

Deoarece,vor mai urma si alte volume,după prima CARTE.

Vă promit că ,voi ține cont de părerea fiecaruia dintre voi, si la urmă eu voi alege,cum sa fie intitulată.
 
Voi scrie un POMELNIC cu numele mic, al fiecaruia dintre voi dragilor, si-l voi da Duminica la Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie,pentru ca Părintele să se roage pentru sanatatea si binecuvantarea voastra, si a celor dragi vouă.
O treime din suma necesara, s-a adunat până acum.
Iar CARTEA ,este scrisa  pe trei sferturi de mine.

Cu siguranță la finalul lunii Iunie 2016, CARTEA va putea fi trimisă spre Editură.
Cu adevărat PRIETENI dragi:
”PRIETENUL LA NEVOIE SE CUNOASTE !”

 
                               Cu dragoste si prețuire,Maria.

                                                               Dragii mei,


                          Vă aduc , o Veste minunată!

.
 
Până la sfârsitul anului 2016, voi scoate o primă CARTE cu al Lui Dumnezeu Cuvânt,în care voi scrie cum a început totul, dar si viata mea de la nastere până în prezent, precum si alte MINUNI ,pe care nu le-am putut scrie pe Blog,din motive obiective.
Aceasta primă CARTE, o voi scoate într-un tiraj  mai mare,iar prezentarea Cărtii o voi face la Bucuresti.
Evenimentul va fi televizat, de mai multe televiziuni.
Dragii mei, deoarece situatia mea financiară nu-mi permite ca să scot aceasta CARTE într-un tiraj mai mare , m-am gândit sa deschid un Cont la RAIFFEISEN BANK, pentru ca voi cei care doriti si aveti dragoste de Dumnezeu si de Maica Domnului, să puteti contribui la editarea acestei Cărti,cu atât cât puteți si cu cât vă lasă inima.
Eu deja lucrez la CARTE, iar atunci când va fi gata o voi trimite la Editură, timp în care, cu VOIA LUI DUMNEZEU, cu MILA si DRAGOSTEA MAICII  DOMNULUI, cu ajutorul vostru de nepretuit, se va strange si suma de bani necesara editarii Cărtii.

Contul pentru strainătate:


Cod Bic Raiffeisen Bank : RZBRROBU 

Cod IBAN: RO71 RZBR 0000 0600 1504 7307 
sau prin WESTERN UNION :
Maria Ghiorghiu -România , unde vă va da un nr mai mare, si mi-l puteti scrie in privat pe fb, sau pe maill. 

Contul pentru România:

 Cod IBAN: RO71 RZBR 0000 0600 1504 7307

Doresc să vă mai spun dragii mei, că pentru voi toți cei care, veti ajuta la Zidirea Cuvantului Lui Dumnezeu,vă voi dărui aceasta CARTE cu toată dragostea sufletească ,in care voi asterne numai gânduri bune si frumoase,scrise cu inima -mi, anume pentru voi si nu numai.
Vă multumesc din toată inima, vă iubesc cu sufletul,si mă rog pentru fiecare dintre voi, pentru ca BUNUL  DUMNEZEU si MAICA  DOMNULUI sa va ajute si sa va binecuvinteze împreună cu toti cei dragi.
                                        Cu dragoste si prețuire,Maria Ghiorghiu.
P.S.
Donatiile vor fi folosite strict pentru CARTE,si se va putea verifica oricand,fiecare bănuț. 
Pentru voi dragilor ,cei din strainatate ,se poate depune in cont in orice moneda,deoarece, in România eu îi voi primi în lei.

78 de comentarii:

  1. Dar Dumnezeul tau
    Nu a spus ce nume sa dai la carte
    Minciuni pe care le spui
    Stiu si eu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Florin Moga23 mai 2016, 09:48
      Daca este minciuna, de ce mai citesti BLOGUL? Esti liber ca sa alegi ce voiesti si sa nu âmprosti cu venin. DUMNEZEU îti va arăta tie, ADEVARUL SĂU !

      Ștergere
    2. Uite din acest adevar se citeste blogul :
      SFINTA SCRIPTURA spune clar :

      19.Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură.
      20.Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este?

      ORBII nu vad...
      29.El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post.

      deci stim bine ce si cum .....

      Ștergere
    3. Pentru smerenia sa, Fecioara Maria s-a facut Maica lui Dumnezeu si este preamarita mai mult decat toti in cer si pe pamant. Ea s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu: «Iata, roaba Domnului» [Luca 1, 38], a spus ea; si noi toti trebuie sa imitam pe Sfanta Fecioara.

      Ștergere
    4. Parintii zic ca, daca o vedenie e pricinuita de vrajmasul, sufletul simte tulburare. Dar numai sufletul smerit si care nu se socoteste pe sine vrednic de vedenii simte tulburare sau frica la lucrarea vrajmasului; iar omul mandru si cazut in slava desarta nu poate incerca nici frica, nici tulburare, fiind­ca el vrea sa aiba vedenii si se socoteste pe sine vrednic de aceasta si de aceea vrajmasul il inseala usor.

      Ștergere
  2. Eu as numi aceasta prima carte si celelalte volume ce vor urma: "Cuvant de la Dumnezeu", caci de la Dumnezeu ati primit si primiti aceste daruri, cuvantari si ele de la El sunt. Cuvantul Lui Dumnezeu graieste in cartea dumneavoastra si nu al omului. La inceput a fost Cuvantul iar Maica Sfanta pe Dumnezeu Cuvantul a nascut. Consider cu bunavointa dumneavoastra, sa inchinati Cuvantului, Cuvantul si sa cuvanteze Domnul, de pe coperta si pana la sfarsitul acestei carti si celor ce vor urma, carti minunate si binecuvantate de El. Asa mi-a grait Domnul sa va spun asa v-am spus. De va va grai altfel Domnul, asa sa faceti. Intrebati-L ce nume sa dati cartii si va va raspunde ca de obicei. Sper sa gasiti cel mai bun titlu de carte cu binecuvatarea Lui Dumnezeu. Domnul sa va binecuvanteze si sa va lumineze mintea, inima, sufletul si calea, caci El este Calea, Lumina, Adevarul si Viata si toata marirea, slava, cinstea si inchinarea numai Sfintei Treimi trebuie sa I-o inaltam! Amin.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună ziua Doamnă Maria vas propune titlul cărții să fie ,Divinul Amore Va mulțumesc pt. tot ceea ce faceți pt.noi .Veronica

    RăspundețiȘtergere
  4. "Dumnezeu exista- Mărturii " vol. 1exact așa cred ca se potrivește ca si titlul cărțiii Dvs. Va citesc scriiturile in fiecare zi si aveti toată admirația mea. Va imbratisez cu drag! Ionela

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna ziua,

    Numele cartii ar trebui sa fie urmatorul:

    IN DUMNEZEU NE ESTE SPERANTA

    RăspundețiȘtergere
  6. "Dincolo de noi"--- "Mesagerii dincolo de noi"--- "Din a Lui Dumnezeu cuvant"

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna ziua Domana Maria, parerea mea referitor la numele cartii poate s-ar potrivi asa: "DUMNEZEU NE VORBESTE". Cu drag Dana

    RăspundețiȘtergere
  8. Nume pentru carte: Ecouri din viitor

    RăspundețiȘtergere
  9. "Cunoaste-l pe Dumnezeu"

    RăspundețiȘtergere
  10. "Dumnezeu Vocea,Dumnezeu Faptuitorul".

    RăspundețiȘtergere

  11. ,Dumnezeu ne vorbește prin solul său Maria"

    RăspundețiȘtergere
  12. "Cunoaste viitorul"sau "Cunoaste viitorul mileniului 3 cu Maria Gheorghiu".

    RăspundețiȘtergere
  13. Cartea mai poate fii numită "Dovada existenței lui Dumnezeu prin Maria Gheorghiu".

    RăspundețiȘtergere
  14. "Glasul divin face descoperiri prin Maria Gheorghiu".

    RăspundețiȘtergere
  15. "Mărturii din trecut si viitor cu Maria Gheorghiu".

    RăspundețiȘtergere
  16. Sa-mi spuneti daca v-ati ales un titlu de carte din cele menționate de mai sus ca sa va mai pot da idei.Eu v-am dat cateva titluri.
    Monica

    RăspundețiȘtergere
  17. "NOUA ERA A PACII MILENARE". "MARIA GHEORGHIU PREVESTESTE VENIREA LUI IISUS HRISTOS PE PAMANT ROMANESC".
    Monica.

    RăspundețiȘtergere
  18. "Glasul lui Dumnezeu vesteste venirea fiului sau pe pământ".

    "Romania Noul Imperiu".

    "Romania cetatea Noului Ierusalim".

    Monica.

    RăspundețiȘtergere
  19. caRTEA va fi la librarii si n biserica=

    RăspundețiȘtergere
  20. Retraim cosmarul Ceausestilor, familia Iohannis vrea avion Personal !!! Cand vom scapa de parazitii astia , cand nu vom mai fi sfidati de oameni fara Dumnezeu ?

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21016815-achizitionarea-unei-aeronave-pentru-transportul-presedintelui-demnitarilor-primit-unda-verde.htm

    RăspundețiȘtergere
  21. DRAGII MEI,
    Toti sunteti foarte draguti si plini de DRAGOSTE fata de DUMNEZEU si MAICA DOMNULUI si față de APROAPELE.
    Am vazut stradania voastra pentru TITLUL CARTII, si chiar su nt foarte interesante părerile voastre,si vă multumesc din inima pentru acest lucru minunat.Voi combina din Titlurile voastre, si chiar mai astept păreri de la voi. Va fi ceva pentru suflet, si nu vă voi dezamagi. Cu dragoste,Maria.

    RăspundețiȘtergere
  22. Simplu:
    Scrieri inspirate - vol.1,2,3...
    etc.

    RăspundețiȘtergere
  23. ATENTIE pentru cei care vor sa devina maestri. Sa nu spuneti ca n-ati fost informati. Marturiile unui fost maestru in vindecare:

    http://sanatate.findtalk.biz/t2929-atentie-cu-respiratia-holotropa-hipnoza-reiki-sunt-toate-negative-satanice

    Nu va jucati cu lumea nevazuta, nu stiti ce stihii starniti si nici nu stiti sa le stapaniti/indepartati/anihilati.

    O alta Anonima

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ne este teama de ceea ce nu cunoastem.

      Ștergere
    2. Daca ne e teama de ceea ce nu cunoastem e bine sa ne informam, sa citim inainte de a porni pe un drum care deschide porti in necunoscut.
      Un pic de intelepciune e necesara intr-un noian de emotii nestavilite.

      Ștergere
    3. Anonim24 mai 2016, 16:29
      Felicitari SI TOTAL ADEVARAT .
      aviz amatoarelor si amatorilor ca plata vine CA UN BUmerang si FARA OPRIRE cuprinzind 4 in 4 generatii pina se intind pe multe generatii ...

      Ștergere
    4. Anonim 24 mai 2016, 16:29, nu esti in masura sa dai sfaturi.

      Ștergere
    5. Anonim25 mai 2016, 23:15
      „Daca vezi o lumina inlauntrul sau in afara ta, nu te incre­de in ea, daca impreuna cu lumina nu simti in tine zdrobire [de inima] pentru Dumnezeu, nici iubire pentru aproapele; dar nici nu te teme, ci smereste-te si lumina va pieri[1].

      Daca vezi vreo vedenie sau un chip sau ai un vis, nu te incre­de in aceasta pentru ca, daca este de la Dumnezeu, Domnul te va face sa intelegi aceasta. Daca n-a cunoscut dupa gust pe Duhul Sfant, sufletul nu poate intelege de unde anume vine vedenia. Vrajmasul da sufletului o anumita dulceata ameste­cata cu slava desarta si dupa aceasta se recunoaste inselarea.

      Parintii zic ca, daca o vedenie e pricinuita de vrajmasul, sufletul simte tulburare. Dar numai sufletul smerit si care nu se socoteste pe sine vrednic de vedenii simte tulburare sau frica la lucrarea vrajmasului; iar omul mandru si cazut in slava desarta nu poate incerca nici frica, nici tulburare, fiind­ca el vrea sa aiba vedenii si se socoteste pe sine vrednic de aceasta si de aceea vrajmasul il inseala usor.

      Ștergere
    6. Anonim 26 mai 2016, 11:06 raspunde-ti la intrebarea: "Este Dumnezeu in sufletul meu cu adevarat?" Daca sti prin traire ce presupune acest lucru inseamna ca sti (cert) faptul ca toate palesc in fata Maretiei Lui... crezi ca mai este loc de vedenii, vise aiurite, lumini inchipuite... acestea sunt fire de praf... care se risipesc in fata Puterii Lui, nici o stare rea nu mai are loc sa se manifeste ... caci Puterea Lui te intareste!Cand este Puterea Lui prezenta, nimic nu-I poate sta in cale... ridica-te!

      Ștergere
  24. Cuvânt de la Dumnezeu dăruit cu dragoste pentru semenii mei.Maria Gheorghiu.niculina.

    RăspundețiȘtergere
  25. Inundatiile de care ati spus mereu ca vor fi in tara la noi :

    http://www.stiripesurse.ro/imagini-apocaliptice-ploaia-i-grindina-au-scufundat-romania-video_1135409.html

    RăspundețiȘtergere
  26. Ati spus ca ,, Ploua cu gheata , furtuni cumplite ''! si iata ce a fost azi la Cluj :

    http://www.b1.ro/stiri/eveniment/prapad-in-judetul-cluj-grindina-a-lovit-nemilos-in-recoltele-oamenilor-anm-a-emis-un-cod-galben-de-ploi-pentru-o-mare-parte-din-tara-video-150246.html

    RăspundețiȘtergere
  27. Inca mai cade gheata din cer...
    Capricios an, Dumnezeu sa ne apare si sa ne fereasca de toate relele.

    RăspundețiȘtergere
  28. DRAGII MEI,

    Veti citi ceva minunat,despre ROMANIA. Acum lucrez la articol.
    La ora 22,30 voi fi prezenta prin SKIPE, la AGENTUL VIP, ANTENA STARS! Va astept cu mare drag! Maria Ghiorghiu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim! Asa sa ne anuntați mereu din timp, sa urmărim si noi emisiunea!

      Ștergere
    2. Am si programat televizorul!Va astept cu mare,mare drag!! Maria

      Ștergere
  29. Multumim frumos, doamna Maria!
    Succes la emisiune! Doamne ajuta!
    Mira

    RăspundețiȘtergere
  30. http://www.antena3.ro/horoscop/parapsihologul-lidia-fecioru-despre-inducerea-sinuciderii-in-cazul-condrea-358093.html

    Aveti mare grija ce ganditi. Inainte de a lua o hotarare, asigurati-va ca e cea mai buna pe care o puteti lua si ca e in acord cu sufletul vostru.

    RăspundețiȘtergere
  31. Multumim ca ne-ati anuntat , va dorim o seara placuta si sa ii uimiti cum faceti de obicei si pe ei si pe noi . Sa nu omiteti fenomenele extreme pe care le-ati prevazut si iata ca se intampla , despre planeta misterioasa care fura oameni si animale , despre ce lucrati acum si tot ce va mai lasa sa spuneti in limita timpului . Va dorim o seara minunata .

    RăspundețiȘtergere
  32. http://a1.ro/news/inedit/sa-intors-in-timp-si-a-facut-poze-cu-iisus-cel-mai-bine-pastrat-secret-al-vaticanului-id492667.html

    Daca nu ai nimic de ascuns, de ce impiedici oamenii sa afle adevarul?
    De ce se tem cei de la Vatican, sa fie oare vorba de istoria neagra a evului mediu dominat de crime in numele lui Dumnezeu?

    RăspundețiȘtergere
  33. http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/povestile-strict-secrete-din-sanul-bisericii-preotii-recuperatori-noul-model-de-duhovnic-714985.html
    Trist, dar nu iese fum fara foc.

    RăspundețiȘtergere
  34. Ai valoare! – o povestioară frumoasă


    Un bărbat s-a dus la Dumnezeu şi l-a întrebat: “Cât valorează viaţa mea?” Dumnezeu i-a dat o piatră şi i-a răspuns: “Află valoarea acestei pietre, însă încearcă să nu o vinzi!”

    Omul a luat piatra şi a plecat. Pe drumul său a întâlnit un bărbat ce vindea portocale, aşa că l-a întrebat pe acesta cât crede că valorează piatra lui.

    Vânzătorul a văzut piatra strălucitoare, a analizat-o şi a spus: “Îmi dai piatră şi eu îţi dau la schimb 12 portocale.” Bărbatul şi-a cerut scuze şi a spus că Dumnezeu i-a cerut să nu o vândă, aşa că a plecat mai departe.

    După puţin timp a întâlnit un vânzător de legume: “Cât crezi că valorează această piatră?” – a întrebat bărbatul. Vânzătorul a luat piatra, s-a uitat la ea şi a spus: “Îţi dau un sac de cartofi la schimb.” Omul şi-a cerut din nou scuze şi i-a spus că nu o poate vinde, apoi a plecat din nou la drum.

    După un timp, a ajuns în faţa unui magazin de bijuterii. A intrat şi l-a întrebat pe bijutier cât valorează piatra lui. Bijutierul a luat piatră, a analizat-o cu mare atenţie şi i-a spus: “Îţi dau 50.000 de dolari pentu această piatră.” Când bărbatul a dat din cap, bijutierul a spus: “Bine, bine… îţi ofer 500.000, numai da-mi piatră.” Omul a explicat că el nu poate vinde piatră şi a plecat din nou la drum.

    Peste puţin timp a dat de un magazin cu pietre preţioase; a mers la vânzător şi l-a întrebat care este valoarea pietrei sale. Vânzătorul a luat piatra, a pus-o pe un material din catifea şi a analizat-o cu mare atenţie. “De unde ai această piatră nepreţuită?” – a întrebat el. “Chiar dacă aş vinde întreagă lume şi toată viaţă mea, nu aş avea banii necesari pentru a cumpăra această minunăţie.” – a adăugat.

    Uimit şi confuz, omul a revenit la Dumnezeu şi i-a spus ce s-a întâmplat. “Acum, Doamne, spune-mi… cât valorează viaţa mea?”

    Dumnezeu i-a spus: “Răspunsurile pe care le-ai primit de la vânzătorul de portocale, vânzătorul de legume, bijutier şi vânzătorul de pietre preţioase explică valoarea vieţii noastre. Ai putea fi o piatră preţioasă, chiar nepreţuită, dar oamenii te vor aprecia în funcţie de nivelul lor de informaţii, de încrederea pe care o au în tine, de motivaţia lor, de ambiţia şi riscul pe care şi-l asumă în relaţia cu tine.

    Dar nu te teme, cu siguranţă vei găsi pe cineva care îşi da va seama de adevărată ta valoare.”

    Poate de multe ori te simți fără valoare, neapreciat și începi să crezi că ești doar atât, atât cât îți spun alții că ești.
    Nu descuraja și amintește-ți că Dumnezeu te-a creat după chipul și asemănarea Lui (Geneza 1:26), a pus în tine talente, bunătate, dărnicie, iubire, ți-a dat înțelepciune să fii cap și nu coada (Deuteronom 28:13), ești o piatră prețioasă.

    Îți doresc să întâlnești doar bijutieri care să te aprecieze la adevărata ta valoare! S.

    RăspundețiȘtergere
  35. Minunata poveste! Multumesc S!
    E interesant sa intalnesti oameni in viata ta care nu dau pe viata lor nici 3 cepe degerate si care arunca cu bolovani dupa tine, iar tu, in pofida acestei situatii, sa vezi in acea persoana o nestemata fara de pret care nu stie cine este si care este, de fapt, valoarea ei.
    E minunat cand intalnesti in calea ta oameni, a caror stralucire te copleseste, si de care n-ai vrea niciodata sa te desparti, ei fiind o sursa nesecata de iubire si cunoastere, care nu te judeca, ci iti da sperante ca, intr-o zi, vei ajunge sa fii la fel de stralucitor.
    Dumnezeu ne-a creeat atat de frumosi si de diferiti, de variati, iar noi ne cream clasamente de superioritate in functie de culoarea pielii, rangul social, marimea contului din banca. Amagiti de frumusetea acestui pamant, fascinati de ceea ce putem creea, uitam ca, in ciuda etichetelor si noroaielor cu care ne acoperim unii pe altii, suntem suflete rupte din Creeator, nestemate in diferite stadii de slefuire.
    Mira

    RăspundețiȘtergere
  36. Buna seara,ma numesc Tudora si am contribuit si eu cu un banut la viitoarea carte si voi mai contribui;astept cu nerabdare editarea cartii chiar daca nu locuiesc in Romania.
    As dori sa va rugati si pt mine Bunului Dumnezeu si Preasfintei Fecioare Maria ça sa-mi gasesc drumul si linistea PE care le caut de multi ani.Sant la o rascruce de drumuri si nu stiu care este cel bun,cel drept.
    Va multumesc anticipat si ça titlu la cartii :Cuvantul lui Dumnezeu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. HRISTOS A ÎNVIAT,DORA !
      Scumpa mea, te rog ,daca vrei scrie-mi ce te framanta,in privat pe facebook: https://www.facebook.com/maria.ghiorghiu
      Multumesc din toata inima,pentru ajutorul tau,ca sa pot scoate CARTEA.DUMNEZEU si MAICA DOMNULUI iti vor intoarce însutit DARUL tau. Ma rog pentru tine, cu toata dragostea sufleteasca, dar scrie-mi te rog. va ramane intre noi două si DUMNEZEU si MAICA DOMNULUI. Te pup.

      Ștergere
  37. ,,Viata si Trairile Mariei Ghiorghiu
    Iisus Hristos-Calea,Adevarul si Viata"

    RăspundețiȘtergere
  38. Dar pentru cei ce au ve­denii si se incred in ele, ma rog sa inteleaga ca din aceasta se arata in ei mandria si, impreuna cu ea, dulceata tulbure a slavei desarte, in care nu este pocainta unui duh smerit si aici e toata nenorocirea, pentru ca fara smerenie nu putem birui pe vrajmasi.

    RăspundețiȘtergere
  39. Dupa Parintii Bisericii, atitudinea cea mai buna este sa nu crezi. Pentru a ne face sa credem in viziuni­le noastre, vrajmasul poate, efectiv, sa nasca vise care se reali­zeaza in viata cotidiana. E mai bine sa fim foarte prudenti. E su­ficienta o delasare si iluzia e acolo, cu toate pericolele ei. Noi avem cuvantul lui Hristos si al Apostolilor si ne este suficient.

    RăspundețiȘtergere
  40. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc din suflet DORA ! DUMNEZEU si MAICA DOMNULUI,sa binecuvinteze DARUL tau. Ma voi ruga pentru tine si cei drgi tie,cu toata dragostea sufleteasca. Pe la finele lui iunie voi trimite spre EDITURA CARTEA. Cu mare drag si cu multa dragoste sufleteasca ti-o voi darui.Acesta este ,sj care l-am primit.Te pup scumpa mea.Multumesc f mult si ptr ideea cu titlul CARTII.

      Ștergere
  41. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  42. Multumesc din suflet,Prieteni dragi,pentru tot si pentru toate,si pentru osteneala voastra de a gasi cel mai bun TITLU la CARTE. Astept cu drag,COMENTARIILE voastre.

    RăspundețiȘtergere
  43. Am vazut raspunsul ,IMI CER scuze.
    Va voi scrie foarte curand
    Ii multumesc lui Dumnezeu pentru tot,pentru insasi viata mea si dvs.pt ca ne aduceti cuvantul LUI in fiecare si.

    RăspundețiȘtergere
  44. Vom apuca,generatia de azi, 41 ani,sfarsitul lumii?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da,vom apuca..mai e putin

      Ștergere
    2. De unde știi? Ai citit sau simti ceva ca se apropie?

      Ștergere
    3. Maria a spus că știe data sfârșitului lumii și o va scrie in carte,dar nu știe anul

      Ștergere
    4. VENIREA MÂNTUITORULUI ESTE APROAPE! Asadar,sa nu ne fie teama de SFARSITUL LUMII.

      Ștergere
  45. În aceasta seara, la AGENTUL VIP -ANTENA STARS , la ora 23 voi intra prin skipe. Va astept cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  46. SFARSITUL LUMII, nu inseamna SFARSITUL VIETII de pe Pământ.

    VENIREA LUI IISUS HRISTOS,ESTE APROAPE !

    RăspundețiȘtergere
  47. Ce inseamna "aproape" dna Maria,luni,ani?multumesc anticipat pt.raspuns.

    RăspundețiȘtergere
  48. Aproape poate însemna si 2 si 3 ani cam atât a mai rămas ca timp sa ne schimbam.Asa este dna Maria?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oricum după al treilea război mondial va fii venirea lui Iisus.In 2018 s-ar putea da startul la război,iar de atunci si pana la sfarsitul lumii nu mai e mult poate fii vorba si de cateva luni.

      Ștergere
    2. Va dau un indiciu destul de clar ca sa cunoasteti semnele.Când va începe războiul Turcia cu Rusia atunci va culmina cu sfarsitul erei noastre Si începerea altei noi.Atunci va veni sfarsitul lumii.Este scris in Biblie si sfinții au spus-o mai demult.Si ocuparea Crimei de catre rusi in 2015 este semnul ca timpul pana la razboiul mondial mai este putin si pregatirea revenirii lui Mesia.După semnele acestea le ve-ti cunoaste atunci sa va rugati neancetat ca sa fiti iertați si curatati.

      Ștergere
    3. Anonim 26 mai 2016, 22:51, uita de razboi, uita de tot ce este rau ... dar iubeste tot ce este frumos si bun, aici sa-ti fie gandul!

      Ștergere
  49. "Sfarsitul lumii",este gresit intels! Se sfarseste lumea relativitatii-dualismului(lumina-intuneric)si incepe o lume in care domneste Lumina sau Imparatia Cerurilor.
    De fapt aceasta lume a si inceput in 2012 atunci cand oamenii au fost cumva dezamagiti ca nu s-a intamplat nimic. La acel moment planeta a intrat in dimensiunea a patra la nivel fizic, iar de curand am iesit din aceasta dimensiune si am intrat intr-a cincea.Aceasta dimensiune este una de lumina unde nu au ce cauta razboaiele iar bolile incep sa se remita cu conditia ca si oamenii sa-si fi ridicat constiinta pentru a rezista acestor vibratii.
    Aici energia foarte joasa a fricii nu are ce cauta.Cei care inca mai cred intr-un razboi, probabil sunt inca in vibratia dimensiunii trei-patru in planul astral de jos al planetei.Acest plan este ca si pivnita unei case vechi care a fost abandonata.Aceasta "casa" se afla intr-un proces de renovare de la acoperis in jos.Pe masura ce casa este renovata,viteza de frecventa se va expansiona in dimensiunile mai inalte care nu sunt accesibile celor care aleg sa traiasca in intunericul din pivnita, pentru ca a fost depozitat si uitat acolo cu mult timp in urma.
    Aceasta este "cernerea" de care se tot vorbeste, separarea oamenilor in functie de alegerile lor,nu vine nimeni sa ne separe in "oi si capre",ci noi singuri o facem.
    Inca o data spun;Christul este Acum si Aici si bate la usa inimii fiecaruia,alegerea este strict a noastra daca vrem sa-L invitam in interiorul nostru. Este o mare iluzie sa asteptam pe Iisus sa vina din nou in trup sa ne salveze. A VENIT IN SPIRIT SI ESTE AICI,RECUNOASTETI-L!
    ENERGIA CHRISTICA NE INVALUIE IN ACEST MOMENT ,PRIMITI-O CACI NU INTRA NEINVITATA !
    EU SUNT D

    RăspundețiȘtergere
  50. Inconjurati-va de frumos. Gasiti-l in tot ce va inconjoara. Chiar si in acesta serenada:

    https://www.youtube.com/watch?v=YmDNhi07_Ho

    Provocarea este sa gasesti frumosul atunci cand se ascunde intr-un loc care te inspaimanta sau nu-ti place, intr-un om care prin caracterul lui provocator si nerecunoscator se straduieste sa fie cat mai respingator cu putinta, si exemplele pot continua.
    Zambiti, ceea ce primiti este reflexia a ceea ce sunteti, a ceea ce ganditi. Iar daca vreti ca totul in jurul vostru sa fie minunat, fiti voi insiva MINUNEA! :)

    Curaj, zambeste, e inca legal! :)
    Mira

    RăspundețiȘtergere