joi, 24 septembrie 2015

REÎNCARNAREA NU EXISTĂ !!! NU NE NAŞTEM DE DOUĂ ORI !!! IATĂ DOVADA !

                                     Dragii mei, 

Astăzi, m-a intrebat un cititor al Blogului, de unde pot fi asa de sigura că, nu exista REÎNCARNARE ?
Şi cum eu scriu numai din Cuvantul Lui Dumnezeu, numai din Glasul Duhului Celui Prea Sfânt, am readus aici Dovada că, nu există Reîncarnare, că nu există Vieţi viitoare în Lumea viitoare. adică în cea vesnică.
Ne nastem o singură dată, murim cu trupul o singură dată, după care Sufletul asteapta JUDECATA  UNIVERSALĂ !
Iata articolul din 29 ianuarie 2014 :            
                            
                 29  IANUARIE  2014 , zori de zi !


                                                  Duhul-Sfant-in-Biblie.
 Dormeam şi brusc mă trezeşte  un glas puternic care ,striga tare precum SFANTUL  IOAN BOTEZĂTORUL în pustie , când pregătea  Calea venirii  DOMNULUI.
Tot aşa şi acest glas puternic .striga de răsuna Cerul şi Pământul, atât de tare că m-a trezit şi pe mine, ca să aud si eu, si toată lumea cum striga  aşa :

                 "Nu există Vieţi viitoare !!! 
                  În Lumea viitoare , 
                           nu există Vieţi viitoare ! "
Şi a repetat de două consecutiv aceste cuvinte, ca să se facă înţeles, apoi a adăugat :

                " În Tesen,  la Santa Maria !"

După care, Glasul s-a pierdut ca un ecou.
Dragii mei, eu sunt doar mesagerul acestui Glas venit de Sus, şi nu am făcut decât să vă fac cunoscut, ceea ce mi-a transmis.
Acum dragilor, nădăjduiesc din tot sufletul că vă veţi fi convins cu adevărat că, nu exista Reîncarnare !
P.S.
Dragii mei, în timp ce raspundeam la un Comentariu ,al acestui acest articol cu Reincarnarea, aud un glas in dreapta mea, care vine să lămurească lucrurile, vine să întărească Citatul de mai sus.
Glasul spunea aşa :

                       "Nu ne naştem  de două ori !"

Cred că acum s-au lamurit lucrurile.
Trebuie să stiti că, atunci când ceva nu este clar, Dumnezeu intervine prin Sfinţii Săi, si dezleaga Tainele pe care nu le intelegem, si care ne pot duce la pierzare.   
Iata si un articol dragii mei, cu si despre Maica Lui Dumnezeu :
 
                 16 octombrie  2005 , zori de zi !

                         Maica-Domnului-cu-Pruncul-medalion

Mă trezesc  dar nu deschid ochii , şi aud UN COR ca de Îngeri, care cânta dumnezeiesc de frumos aşa :
              "NĂSCĂTOARE  DE  DUMNEZEU,  PREA  SFÂNTĂ  LUMINĂ...."! 
               ADĂUGĂM  GLASUL  TĂU , CARE  BINECUVINTEAZĂ  MOŞTENIREA TA "!

Clipă  în care văd pe solee, in SFÂNTA BISERICĂ , cum stă Preotul cu faţa spre noi, în stânga UŞILOR  SFINTE, văd O  SFÂNTĂ  ICOANĂ argintie , de dimensiuni mari care reprezintă pe MAICA  DOMNULUI.
Maica  Domnului înviază  pur şi simplu, acolo în SFÂNTA  Ei ICOANĂ, şi întinde MÂNA  SA  DREAPTĂ spre în faţă, înafara  SFINTEI  ICOANE.
                     Maica_Domnului_Pruncul_Ingeri.jpg
Şi aud din nou, alt Glas care spune :

               DUMNEZEU  TOATE  I-A  DAT ŞI  TOATE  I-A  DUS   ! 
              CU   TOATĂ  VOINŢA  ŞI  CU TOATĂ  ÎNCREDEREA !
               MĂRIRE  ŢIE , DOAMNE  IISUSE  HRISTOASE "!
Şi am în faţa ochilor închişi, O  CLĂDIRE  mare şi învechită  de vremuri, cu pereţii albi şi foarte groşi. 
Aşa cu sunt şi astăzi multe clădiri cu pereţii groşi.
Dragii mei, ce pot să mai spun ? Minunile sunt cu noi, sunt întru  noi ,trebuie doar să deschidem ochii sufletului  şi să le vedem, să le trăim cu sufletul ,şi aşa ne vom ridica cu fiecare clipă şi treaptă cu treaptă spre ÎMPĂRĂŢIA  LUI  DUMNEZEU !
                               Cu dragoste şi preţuire, 
                                              Maria.


25 de comentarii:

  1. Cum sa nu fie reancarnare daca si eu sunt intrupata din nou pe pamant dupa 2000 de ani? Am venit sa-mi termin misiunea la sfarsitul timpului.Plecam definitiv la Dumnezeu jocul pe pamant se termina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acesta este ADEVĂRUL LUI DUMNEZEU, si nu presupunerile oamenilor :

      NU EXISTA REINCARNARE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

      Ștergere
    2. Mesajul dvs are legatura cu o Lume viitoare - nu stim exact care (lumi pot exista multe, chiar de unii de abia o numara pe aceasta de aici); mai exista si adaugirea " În Tesen, la Santa Maria !" care poate schimba cu totul intelesul anterior - de exp mesajul sa se refere la acest caz particular.
      Cu drag.

      Ștergere
    3. Si sufletele mortilor vor invia in trupuri la prima inviere ,adica se reantrupeaza in carne si os precum era odinioara.O spune Sfantul PAVEL

      Ștergere
  2. daca nu exista reincarnare inseamna ca nu ai citit Corinteni 15:33-51...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. in Corinteni se vorbeste de invierea trupului, nu de re-incarnare. oricum, reincarnarea nu este un concept crestin. sa nu facem talmes-balmes.
      https://www.biblegateway.com/passage/?search=1+Corinteni+15%3A33-51&version=RMNN

      Ștergere
  3. Doamna Maria exista un adevar aici nu trebuie sa va contraziceti pe ideea ca nu exista reancarnare,exista si asta pentru ca ni s-a descoperit mulltora si nu suntem putini care primim aceste semnale ,binenteles ca nu se mai reancarneaza nimeni acum gata deja am. ajuns la finalul timpului si in viata vesnica cum va zis si glasul nu se mai reancarneaza nimeni si vom trai vesnic in imparatia Tatalui nu trebuie sa luati de rau lucrul acesta pentru ca s-a terminat cu intruparile gata.

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte important :

    Eu nu oblig pe nimeni, dar pe absolut nimeni, nu oblig ca să creadă în toate câte scriu !
    Fiecare dintre voi fratilor, alegeti ce credeti voi, după Credinţa voastra, după ima si sufletul vostru.
    Eu scriu aici, ADEVĂRUL asa cum mi l-a descoperit mie, Duhul Cel Prea Sfânt.
    Eu îmi fac datoria în Faţa Lui Dumnezeu, şi vă spun ce mi s-a spus . Şi anume că : NU EXISTĂ REÎNCARNARE ! Ne nastem o singura data, trebuie ca sa avem grija cum ne cheltuim Viaţa, pentru a ne dobândi mântuirea Sufletului. Aceasta este unica noastra Şansă de a ne mântui. Viaţa aceasta, cu bune si cu rele ! Alta nu mai există si nici nu va exista !
    Repet : CREDEŢI fiecare dintre voi, după inima voastra, după Sufletul vostru si mai ales după CREDINŢA ce o purtaţi in suflet si in care v-ati nascut. În Faţa Lui Dumnezeu, acest păcat nu-l voi avea, deoarece eu v-am spus vouă, ADEVĂRUL asa cum mi-a fost adus din Cerul Sfant ! Şi încă ceva : Nu voi raspunde la provocările referitoare la REINCARNARE, ADEVĂRUL nu poate fi decât unul singur! Iar acesta este : NU EXISTA REINCARNARE ! Chiar acum in aceasta clipă , când scriu la acest Comentariu, un glas îmi spune in dreapta mea : NU NE NASTEM DE DOUĂ ORI ! " Cu dragoste, Maria.

    RăspundețiȘtergere
  5. Aveti dreptate cu toti. Si eu nu cred in reincarnare, ca si un preot, care este si duhovnicul meu, pana cand mi-i s-a schimbat viata. Parca eram luata din timp (mai precis de acum 2000 de ani) si azvarlita in aceasta lume. I-am spus preotului, ceea ce simt, cine sunt, si a inceput un razboi asa de urat intre noi, pentru ca eu nici nu am pomenit de reincarnare, chiar mi-a pus si crucea sa o sarut fortat. Eu sunt o crestina adevarata. Aceasta a durat pana in postul Sf. Petru si Pavel, cand Dumnezeu cel Mare si Sfant ia aratat adevarata mea fata in timpul Sf. Liturghi. Eu nu stiu ce i s-a aratat, dar de atuncea el nu mai contrazice, are o teama amestecata cu iubire divina fata de mine, si iau Sf. Impartasanie aproape in fiecare duminica. Toti enoriasi se bucura cand ma vad la biserica. Nu port ranchiuna si sunt plina de dragoste neconditionata fata de toata lumea, chiar si pe dusmani mei ii iubesc (care nu-i cunosc, dar stiu ca exista). Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti!

    RăspundețiȘtergere
  6. Sigur ca nu ne nastem de doua ori; in varianta in care suntem acum, cu identitatea pe care o avem acum. Persoana noastra, asa cum s-a nascut si format, este unica, este specifica acestei vieti. O parte din noi este muritoare si o parte este vesnica. Partea vesnica apartine unui nucleu care a acumulat multe experiente, in diverse vieti si in diverse lumi. Fiecare ia cat poate duce. Fara indoiala raspundem de cum ne folosim viata si sansa de a ne intoarce la Dumnezeu. Jertfindu-se pentru noi cum a facut-o, Iisus ne-a aratat calea cea mai usoara. Numai ca multora dintre noi ni se pare prea grea, o facem prea grea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca Dragon Star se referea la Anonimul la al carui comentariu a raspuns !

      Ștergere
    2. as e, ati scris pe scurt asa cum este, e vorba de trupuri diferite, de personalitati diferite. Un singur detaliu am de subliniat, ca nu ca fiecare ia cat poate duce, ci ia in functie de misiunea pe care o are de implinit. unele misiuni sunt grele :)

      Ștergere
  7. Doamna Maria, suntem multi cei care credem in ceea ce scrieti! Nu va suparati, insa unii pot sa interpreteze si in alte registre ceea ce vedeti si auziti dumneavoastra pentru ca au alte cunostinte. Principalul este sa descrieti ceea ce vedeti si auziti cat mai corect posibil. Bineinteles ca aveti libertatea de a si interpreta cum doriti pentru ca este blogul dumneavoastra. Apelul la credinta si bunatate pe care il faceti este cat se poate de benefic (mai putin conotatiile politice pe care le strecurati adesea, insa suntem toti oameni si va intelegem). Nu va mai suparati insa cand altii interpreteaza mesajele putin altfel sau au o alta deschidere. Atat timp cat suntem politicosi, nu va mai suparati pe noi. Lucrurile evolueaza si cu religia. Adevarul absolut este numai la DUMNEZEU.

    RăspundețiȘtergere
  8. Pe bune! are logica ce spune d-na Maria. ideea reincarnarii e momeala diavolului pentru a amana evolutia sufletului, dandu-i false sperante ca si cum procesul se va petrece de la sine (fara sa depuna efort) in decursul a mai multor vieti....adica prin reincarnare! si iata asa din pacate, diavolul castiga multe suflete!
    asa spune si in Biblie ”Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9:27)

    RăspundețiȘtergere
  9. Chiar daca exista reincarnare ( asta se poate deduce din numerologie prin calculul gradului de evolutie spirituala si prin astrologie) si daca din Biblie s-au scos referirile la aceasta , cei care vorbesc acum in vremurile de pe urma incercand sa convinga de existenta ''cercului'',nu fac decat sa sminteasca lumea pentru ca persoanele mai slabe de inger si fara o credinta adevarata pot pierde startul spre mantuire,avand in subconstient impresia ca pot sa mai pacatuiasca...poate cine stie se vor reincarna vreodata!Asa ca Ortodoxia si preotii au dreptate cand condamna acestea ca erezii!Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  10. 1. Unul se naste handicapat mintal, altul se naste geniu dar despre amandoi exista aceeasi cerinta de mantuire (absurd).

    2. Copiii care mor la nastere sau la putina vreme, daca ar exista o singura viata ce vina ar avea ?
    "
    Discipolii il intreaba pe Iisus: “invatatorule, cine a pacatuit; acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?” intrebarea discipolilor arata ca ei credeau ca te poti renaste infirm pentru pacatele comise anterior. Copilul s-a nascut astfel nu pentru ca ar fi pacatuit in viata aceasta.
    "
    Isus a venit sa raspunda la intrebari si sa clarifice lucrurile prin pilde, in Biblie a ramas doar un raspuns in doi peri, fara sa raspunda la intrebare: "ca sa arate in el lucrarile lui Dumnezeu" echivalent in zilele nostre cu "ca sa intrebe prostii".
    Este o dovada clara de cenzura a Bibliei.
    Pe baza acestui "raspuns" Isus nu ar mai fi trebuit sa explice cu atatea pilde ci sa vina sa spuna doar ca "tot ce ne inconjoara arata lucrarile lui Dumnezeu" si in secunda urmatoare sa plece, "explicatia" a fost data.

    Sunt foarte multe exemple de mentionare a reincarnarii ramase chiar dupa cenzura,
    de exemplu :
    "
    “Pentru ce dar zic carturarii ca trebui sa vina mai intai Ilie?” Iar Hristos raspunde: “Ilie intr-adevar va veni si va aseza la loc toate. Eu insa va spun voua ca Ilie a si venit, dar ei nu l-au recunoscut!”.
    "

    3. Intr-o singura viata, sansele de mantuire pentru marea majoritate a oamenilor tind spre zero.
    Sa fim seriosi, eu nu am vazut om desavasit ca Isus si am o varsta inaintata.

    4. Orice om spiritual cu reale calitati privind profetia sau vindecarea vorbeste de reincarnare, chiar in conditiile cand au educatie clasica data de crestinismul promovat de Biserica.
    Sunt f. multe exemple din care amintesc doar pe Edgar Cayce, Chico Xavier sau contemporanul Lazarev.

    "
    Placa turnanta, fatala pentru reincarnare, este secolul al VI-lea dupa Hristos; in vremea aceea, Biserica, aliata statului, a pierdut in sanctitate, ceea ce a castigat in putere politica. imparateasa Teodora a vrut sa fie divinizata dupa moarte, ca vechii imparati romani. Un lucru o nelinistea: invataturile lui Origene, marele specialist crestin al reincarnarii. Dupa el, cei care si-au asasinat aproapele vor trebui sa se reincarneze pentru a-si plati crimele. Or Teodora are mainile patate de sange... Origene este oaia neagra! (din fericire, el a murit de mult timp, in anul 254).

    Imparatul Iustinian, sotul Teodorei, convoaca deci, in anul 553, al doilea consiliu al Constantinopolului – pentru a condamna o serie de idei provenite de la Origene. Papa si episcopii, morti de frica, semneaza si voteaza tot ce li se cere: teribilul cuplu imperial asasinase deja cel putin doi papi si cativa episcopi... Fara a mai pune la socoteala ecleziastii marunti! Dar aceste decrete, promulgate sub presiune, sunt nule din punct de vedere canonic. in plus, trebuie sa remarcam ca acest consiliu – nu mai mult decat oricare altul – n-a condamnat reincarnarea in sine. Au fost condamnate in anul 553 numai “referirile” la reincarnare.

    "

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru pacatele stramosilor, daca cei care s-au nascut nu le-au putut ”purta” continua lantul pedepselor pana la 3, 4 generatii sau pana cand se pot izbavi acestia si numai prin urmasi care e celula din celula lor ! nu reincarnare ! asa cum cred unii crestini slabinformati (care nu au o simtire/gandire sanatoasa ) iata de ce se nasc copii handicapati sau altii care mor de tineri etc... sunt sigura ca acestia care comenteaza si sustin cu ardoare teoriile altor religii, nu stiu prea multe despre propria lor religie. Sufletele oamenilor care se nasc in religia crestina nu urmeaza aceleasi legi precum budistii sau altii din alte religii care se ghideaza dupa alte legi, alti dumnezei etc..daca nu va vine a crede, cititi in vechiul testament unde Dumnezeu pedepseste aspru oamenii care simpatizau cu alti asa zisi dumnezei...nu pentru ca adevaratul Dumnezeu ar fi fost invidios ci pentru faptul ca sufletele/creatia Lui era/si este ratacita!

      Ștergere
  11. Cine citeste cu atentie Biblia poate observa ca la sfarsitul unor Evanghelii Isus nu e recunoscut deoarece are alt corp.
    Toma il recunoaste numai dupa ce ii arata urmele de la piroane.

    Luca, cap 24:
    "
    29. Dar ei au staruit de El si au zis: "Ramai cu noi, caci este spre seara, si ziua aproape a trecut." Si a intrat sa ramana cu ei.

    30. Pe cand sedea la masa cu ei, a luat painea; si, dupa ce a rostit binecuvantarea, a frant-o si le-a dat-o.

    31. Atunci li s-au deschis ochii si L-au cunoscut; dar El S-a facut nevazut dinaintea lor.
    "

    Ioan, cap 21:
    "
    5. "Copii", le-a zis Isus, "aveti ceva de mancare?" Ei I-au raspuns: "Nu".

    6. El le-a zis: "Aruncati mreaja in partea dreapta a corabiei si veti gasi." Au aruncat-o deci si n-o mai puteau trage de multimea pestilor.

    7. Atunci ucenicul pe care-l iubea Isus a zis lui Petru: "Este Domnul!" Cand a auzit Simon Petru ca este Domnul, si-a pus haina pe el si s-a incins, caci era dezbracat, si s-a aruncat in mare.
    "

    Ori, Isus este modelul nostru.

    RăspundețiȘtergere
  12. La asta a dus cenzurarea cunostintelor transmise de Isus.
    Iar "sfintii" oficiali ai Bisericii au tacut complice la aberatiile din Evul Mediu.
    "
    Este lesne de afirmat că epoca medievală a fost una dintre cele mai violente perioade ale istoriei omenirii, iar că metodele de tortura pline de bestialitate au fost la ordinea zilei. Pe de altă parte sunt şi o sumă de factori care au influenţat dezvoltarea acestora: moştenirea greco-romană - deloc empatică la durerile condamnaţilor, armele folosite în războaie, cruciadele şi Inchiziţia.
    "
    http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cele-mai-populare-metode-tortur-evul-mediu-foto

    RăspundețiȘtergere
  13. ÎNTOTDEAUNA IISUS se scrie cu doi de i !!! Clarvăzătorul Eugen Nicolae Gîscă spunea că ne reîncarnăm să plătim greșelile făcute, să putem să evoluăm. O singură întrupare au decât demonii și vor să atragă în tabăra lor cât mai multe suflete

    RăspundețiȘtergere
  14. adevarul e simplu.pamantul ,geea e o fiinta vie.a fost violata de tatal sau si ucisa de fiul sau care a taiat o in 2 corpuri ceresti pamantul si luna.acesta e pacatul original.apoi tot ei au facut o curva si au ucis o de mai multe ori, prin foc prin apa.acum au reusit amandoi s o ucida pentru ultima dataau transformat o intrun copac.o prezinta in filmele lor sf ca pe o reptila rea ,ca pe o vrajitoare,dar maiica domnului a fost o sfanta.in jurul pamantului au o centura otravita pentru a nu o lasa sa urce in lumina.n a fost nimeni pe luna e o minciuna,totul s ar dizolva in centura otravita

    RăspundețiȘtergere
  15. Nu exista reincarnare, spiritul este vesnic, vietile le traim simultant in diverse dimensiuni avand in vedere ca pentru spirit nu exista timp. Isus este guvernatorul pamantului. Dzeu creatorul. Recomand crestinilor sa traiasca in prezent, citesc unele comentarii si imi dau seama ca unii dintre noi traiesc in evul mediu. A fi crestin inseamna a avea mintea limpede si deschisa, doamna Conran Natalia, aveti o viziune similara extremismului musulman.

    RăspundețiȘtergere