miercuri, 22 aprilie 2015

UN CUTREMUR MAI INTENS , POSIBIL ÎN VRANCEA !

                                                             22 Aprilie 2015 ,ora 17,26 !

                                                     Dragii mei, 

În această după amiază, în timp ce scriam la un articol cu şi despre un OZN uriaş, pe care l-am văzut dimineaţă la 1m de pământ ,în sudul României, (urmează să public în articolul următor ), am văzut fratilor  bucătăria mea, cu dulapurile mele, unul lângă altul, care sunt la sol, si nu suspendate.

                         seismograph..

Brusc dragii mei, ca şi cum nu ar mai fi fost perete, intre dormitorul meu si bucataria mea, văd din camera mea direct în bucatarie ,cele două dulapuri; iar pe dulapurile care au circa 3m lungime împreună, văd o mână bărbătească, un braţ al mâinii drepte, care ţine ambele dulapuri ,ca sa nu se clatine prea tare; dar dulapurile tot se clătinau destul de tare.
Dragii mei,începuse un Cutremur mărunt, dar intens .
Cutremurul dragii mei, l-am văzut în două replici continue; a început mai tare ,aveam impresia că stă, apoi a reinceput ca şi în prima replică.
Dragii mei, de multe ori am fost oarecum acuzată pe nedrept de cititorii Blogului , că nu vreau să spun când va fi un Cutremur mai intens.
Va fi un Cutremur mai intens, urmează să fie, dar iarăşi vă spun că, nu vor fi pierderi de vieţi omenesti.
Articolul următor va fi despre un OZN urias, văzut de mine foarte de aproape,iar la circa 10 ore de când am văzut OZN-ul la 1 metru de pământ, mi s-a arătat Cutremurul ,care se va produce posibil în zona Vrancea, si mâna aceea care ţinea dulapurile ca sa nu se clatine tare.
Întotdeauna am afirmat si afirm, si acum si pe viitor:

 Extraterestrii nu vor răul omenirii.

Dragii mei ,sunt absolut sigură că OZN-ul pe care l-am văzut de la mică distanţă, ca fiind uriaş, si care urma să se aşeze pe Pământ, are legatură cu acest CUTREMUR ,care se va produce în zona Vrancea.
Dragilor , EXTRATERESTRII vor pune umărul si de această dată, şi vor da o mână de ajutor, pentru ca acest Cutremur să nu devină devastator.

Fraţilor! Sa nu mai ne ascundem după deget ! 

EXTRATERESTRII  există si vor Binele pământenilor !
Tocmai de aceea vă spun că, ei acţionează la momentul potrivit,  în slăbirea în intensitate a Cutremurelor din Vrancea.
Să nu uităm dragii mei, ceea ce din Ceruri mi s- a spus :

           "România este şi va fi ocrotită si ocolită, de Cutremure devastatoare ,precum si de orice Dezastru natural !"  
Aşadar dragii mei, trebuie să credeţi în aceste Cuvinte Sfinte, căci nu de la mine le-am scris, ci numai de la Duhul Cel Prea Sfânt !
          Am spus că acest Cutremur mai intens, cred va fi în Vrancea, deoarece mi s-a arătat bucataria mea; iar eu sunt la 30 km de Vrancea.
Daca va fi in alta parte,adică în altă Ţară ,  inseamna ca s-a dorit din Ceruri , ca sa mi se arate, doar intensitatea Cutremurului următor.   
Dragii mei, lăsaţi în grija Lui Dumnezeu si a Maicii Domnului,Cutremurele  si oricare alte Dezastre ! Numai BUNUL  DUMNEZEU este Atotputernic si Atoateţiitor, şi EL prin iubirea Sa de oameni simprin marea Sa milă de va ocroti de tot ce este rău, cerând de la noi,doar DRAGOSTE si CREDINŢĂ !
Nu este deloc greu ,că să-I dăruim Lui Dumnezeu şi Maicii  Domnului ,aceste două Lucruri de nepreţuit, care ne va aduce mântuirea sufletului. 
                                                           Cu dragoste, Maria.

3 comentarii:

  1. Multumim,d-na Maria! Multumim pt sinceritate! Multumim pt avertisment! Conteaza mult !

    RăspundețiȘtergere


  2. Cutremur nepal

    www.ziare.com/articole/cutremur nepal Cached

    Cutremur nepal. Un puternic cutremur cu magnitudinea de 7,5 a zguduit sambata Nepalul, potrivit US Geological Survey. CNN transmite ca s-au prabusit cladiri


    Cutremur de 7,5 grade, în Nepal - LociNews.com

    ro.locinews.com/Cutremur_de_7,5_grade,_�n_Nepal... Cached

    Cutremur de 7,5 grade, în Nepal Romania Libera - 30 minutes ago. Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,5 s-a înregistrat, sâmbătă. în apropiere de Kathman

    RăspundețiȘtergere