luni, 6 aprilie 2015

ÎNTOARSĂ ÎN TIMP , ACUM 2000 DE ANI , AM VĂZUT PĂTIMIRLIE SI RĂSTIGNIREA LUI IISUS HRISTOS !

                                                       Dragii  mei, 
Este Săptămâna Pătimirilor ,
                    Domnului nostru IISUS  HRISTOS !

Să ne amintim cu inima şi cu sufletul, sa traim si noi cu fiinţa  noastra interioară, ceea ce a pătimit DOMNUL  si MÂNTUITORUL  nostru IISUS  HRISTOS !   
Am reluat dragilor, articolul din data de 5 martie 2015, in care scriam despre felul in care am trait eu, PĂTIMIRILE  DOMNULUI.       

                                            Apr 6 by Christopher Randolph

                                 Pătimirile  şi Răstignirea  Lui Iisus  Hristos, de  acum  2000  de  ani, aşa  cum am  trăit eu, cu voia Lui Dumnezeu.
Iată fratilor, cum a  fost  ADEVĂRATA  RĂSTIGNIRE  A   MÂNTUITORULUI  !
Toate  vi le  spun numai de la Duhul Cel Prea Sfânt, care m-a luat din trup şi m-a dus pe Muntele  Golgota şi în faţa Lui Pilat ,unde era  Iisus  Hristos judecat.

                                   Dragii mei,

La 15 Aprilie 2014 seara, eram la Sfânta Biserică  la Slujba Sfintei Denii. Mă aflam în strană, iar Preotul a iesit cu Sfânta Evanghelie în faţa Sfintelor Uşi Împărăteşti, ca să citească din Sfanta Carte .
Stând în genunchi si ascultând Sfanta Evanghelie, brusc, nu mai sunt cu sufletul în Sfânta Biserică, ci sunt în faţa unei clădiri mari ,impunatoare, ce avea circa 4 trepte înalte dar si lungi de câţiva metri. Clădirea nu era înalta, si nu avea acoperis cu pod, ci era ca la blocuri, era plat acoperisul. 
Cum urcai acele trepte era o terasa mare, sub forma de boltă.
Usile mari ale acestei clădiri,erau larg deschise şi se asemănau ca formă, cu ale Sfantului Altar din zilele noastre.
Aici în faţa UŞILOR  deschise, erau 4 scaune, pe care sedeau bărbati îmbracati cu vesminte lungi,si stralucitoare foarte, si aveau pe cap coifuri, precum poarta si azi, PAPA de la Roma.
Între Usile deschise larg, Îl văd pe Iisus Hristos,ce straluceste orbitor de tare de Lumina albă care-L înconjurase ; era îmbrăcat cu veşmânt lung ,de culoare grena, si avea peste ele o mantie albastra, de culoarea Cerului senin.
                                 IISUS NE VORBESTE IN MOD PARINTESC
                                        
Lumina albă orbitoare dragilor, inundase întreaga clădire! 
Nu se mai vedeau zidurile, ci numai un Cer de Lumina alba orbitoare, care pulsa continuu  ca  o inimă, pe care o vedea doar IISUS  HRISTOS, si eu păcătoasa.
Cei adunati în faţa clădirii lui Pilat nu vedeau nimic din aceasta MINUNE DUMNEZEIASCA.
Ei vedeau doar amurgul înserării, si pe IISUS pe care-L voiau rastignit. 
Mântuitorul este trist si suferind; este desculţă, are părul castaniu închis, inelat si lunguţ până pe umeri, si o barba mică tot, ca atunci când nu te bărbieresti vreo 2 saptamani şi tot castanie.
Jos lângă treptele  lungi şi înalte, se afla multime de popor furios ,care urla si striga ca sa fie Iisus rastignit.
În faţa multimii de popor furios, era un cordon de soldati îmbrăcati în uniforme metalice, si aveau coifuri tot metalice. Soldatii aveau în mânile lor,suliţe ascunţite, vârfuri de lance.
                          
Mulţimea de Popor, strigă la unison :

                 "Răstigneşte-L ! Răstigneşte-L !

Şi îl văd dragilor pe Pilat din Ponţiu, cum se ridică de pe scaunul său care era cel mai înalt, şi-L apucă pe Iisus de spate, apoi cu ambele mâini ÎL împinge peste treptele din faţa sa, iar Scumpul si usturatul nostru Mântuitor, se clatină tare, şi era gata să cadă pe acele trepte.
 Aud fratilor, glas care spune asa :

                "Iisus  a fost legat cu Mâinile  la spate !
              Iisus a fost legat cu mânile la spate, pecetluind !"
                           Domnul nostru Iisus Hristos
Şi-L văd dragii mei, pe Scumpul  nostru Mântuitor, suferind si cu Mâinile  Sale, la spate legate, mâini care au făcut MINUNI .
Iisus dragii mei, avea Mâinile Sale  Prea  Sfinte legate  la spate.
Iisus  fratilor ,a ajuns la PILAT , legat cu mâinile la spate.
Mâinile , erau răsucite una peste alta si legate foarte tare, cu o funie groasa împletita in doua, funie din cânepa facuta.  
Iisus rămâne cu piciorul Său drept ,îndoit de la genunchi în aer, atunci când PILAT i-a făcut brânci pe scări.  
Mântuitorul  dragii mei, nu se putea ţine de nimic,atunci când PILAT  I-a făcut brănci pe scări, deoarece avea Mâinile Sale, rasucite la spate si legate foarte strans,
Funia  Îi intra  în carne !   
              Raportul lui Pilat despre răstignirea lui Isus |Video
Pilat, spune multimii furibunde aşa :

              "Luaţi-L voi !
             Luaţi-L voi , căci eu nu-I găsesc nicio vină."
Şi văd acum dragii mei, un munte nu prea înalt ,pe care se urca circular, ca pe niste serpentine.  
Urcam şi eu dragii mei, dar pe marginea din dreapta Lui  Iisus Hristos, care se afla în mijlocul Poporului furibund.
Iisus cu acea cămaşă roşie -vişinie pe El, care era mai mult înfăşurată după Trupul Său Prea Sfânt.
Crucea pe care o ducea Iisus pe umărul Său stâng ,era făcută din lemn gros, lemn brut, ca din trunchi de copac.
                       
                                           Drumul Crucii pe perimetrul Mitropoliei Moldovei
Crucea era foarte mare, avea circa 2,5 metri lungime,iar grosimea, circumferinţa lemnului brut, era cât circumferinţa Trupului Sfânt al Lui Iisus  Hristos.
Acest trunchi de copac, din care a fost făcută Crucea Lui Iisus, era ud. A fost ţinut anume în apă, pentru a fi cât mai greu de cărat în spate. Mustea de apă Crucea din spatele Mântuitorului.
Multimea de oameni, plină de ură si de agresivitate, ÎL loveau pe Scumpul Mântuitor, din toate părţile, El fiind prins în mijlocul lor. Tălpile Lui Iisus sângerau, atât de multe răni aveau; oamenii ÎL loveau cu pumnii, cu picioarele, Îl scuipau ,Îl pălmuiau din toate părţile.
Iisus cu greu mai poate să meargă ,si la un moment dat, lovit fiind din toate părţile, biciuit fiind ,cu bice lungi de circa 2 metri, cade jos la Pământ, pe iarba verde.
                      Moartea Mântuitorului pe Cruce a reprezentat sacrificiul suprem ...
Crucea extrem de grea de pe umărul Lui Iisus cade si ea, se prăvale lângă Iisus, în dreapta Sa.
În această clipă fratilor, cămaşa roşie -vişinie, din spatele Mântuitorului, se dă la o parte, şi ceea ce vedeam m-a cutremurat.
Spatele gol al Lui Iisus,era plin de răni însângerate, si de urmele roşii -vineţii ale bicelor.

                                Moartea Nazarineanului”, a fost răspunsul.
Da fratilor,IISUS  HRISTOS a fost biciuit de Iudei.  
Aşa căzut jos la Pământ, se apropie de El o femeie din acea mulţime,şi-L loveste pe Scumpul nostru Mântuitor, cu palmele ei,peste usturatele  răni însângerate de pe spatele Său.
În timp ce era lovit de această femeie,Iisus mai are puterea să ridice privirea Sa din Pământ, şi o priveste pe această femeie rea, drept în ochi.

În această clipă,femeia care-.L lovise, se sperie ca de moarte; rămâne stană de piatra, privind fix la fruntea Lui Iisus.
În mijlocul frunţii Mântuitorului a apărut O Luminiţă albă, orbitor de stralucitoare, care pulsa exact ca o inimă.
Femeia a înlemnit; nu mai clipea, nu mai misca, era mută de uimire.                        
       Patimile lui Hristos" pe străzile băimărene                                        
În acest moment dragilor,am fost mai aproape de Iisus, si de acea femeie, si astfel văd şi eu Luminiţa albă orbitor de strălucitoare, care pulsa ca o inimă,şi care se asemăna cu o cifra.
Asa arăta :
                              
                                    Letter omega 15.png..
Ferestrele deschise a Literei mici grecesti Omega , erau orientate în jos spre Chipul Lui Iisus.
Ceea ce vedeam eu dragilor, nu era cifră ,ci era Litera grecească Omega, dar mică , nu mare.
 OMEGA, era orientată cu partea de sus, in jos! Adică ,cu ferestrele deschise spre ochii  Lui  Iisus.
Litera    Letter omega 15.png.era de un alb orbitor de stralucitor si pulsa ca o inimă. Aceasta vedeam eu pe fruntea Lui  Iisus şi acea femeie vedea la fel,  în timp ce era El căzut la Pământ.
Iar acum am să vă spun dragilor, ce înseamna ALFA  şi OMEGA:

Apocalipsa lui Ioan 1

8. "Eu sunt Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul", zice Domnul Dumnezeu, "Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Cel Atotputernic."

Aşa spune Dumnezeu !
Deci pe fruntea Lui  Iisus Hristos, litera omega mică, stralucea orbitor de tare si pulsa ca o inimă.
Femeia vedea ,că Omul pe care-l pălmuise peste rănile deschise de pe spate,  era ÎNSUŞI  DUMNEZEU, din acest motiv înlemnise.
După ce am ajuns acasa dragilor, Bunul Dumnezeu mi-a îngăduit a vedea in timp ce mă rugam ,şi continuarea la ceea ce văzusem în Sfanta Biserică.
Era ceasul 0,14 JOIA  MARE !
În timp ce mă rugam dragilor, Îl văd din nou pe Scumpul Mântuitor, palid la faţă, si cu şiroaie de sânge,   văd cum din ochii Lui Iisus au început să curgă lacrimi; erau lacrimi amestecate cu sângele ce-I şiroiau de pe frunte.
Era foarte slab la faţă, chipul Îi era trist şi însângerat  .
Priveşte în dreapta Sa la Crucea grea ce era căzută lângă EL, apoi ridică ochii Săi si priveste spre vârful muntelui Golgota, ce părea a fi aproape,doar vreo 10 paşi, Îl mai despărţeau de vârful circular si lutos al Muntelui Golgota, sau al Muntelui Căpăţânii, cum mai era numit.
 Era numit şi-aşa, pentru că era plat la vârf, chiar ca o căpăţână de varză.
Cerul s-a întunecat brusc, şi O  LUMINĂ  aurie, a cuprins tot Pământul si tot Cerul negru.
Iisus , era acum Răstignit în mijlocul acelor doi tâlhari.
Iisus a fost dezbrăcat de cămaşa roşie, si I s-a înfăşurat de mijlocul trupului ,o pânză albă.
PIROANELE (CUIELE ),patru la număr, era foarte mari şi groase, ca acelea pe care le folosim pe la portile noastre de la ţară. 
La picioare ,Piroanele erau bătute deasupra labei piciorului, în mijlocul ei chiar sub degete.Erau lungi de circa 15  -20 de cm, iar grosimea lor, era cât degetul mare a Lui Iisus. Picioarele Lui Iisus, erau sprijinite pe un răftuleţ ,ce făcea parte din Cruce, iar cuiele, s-au bătut în picioare,  si fixate in acel răftuleţ de pe Cruce .
                                            
                                
La mâini, Iisus  avea bătute Piroanele chiar în podul palmei ,in mijlocul palmei.
Erau înfipte în lemn, mai mult de jumătate !                                   

Un glas spune dragilor :
           
  Înţelepciune ! Care s -a declarat atunci.
             Îl îneacă cu oţet bio-urzicat.    

Iar un alt glas dragii mei, întreabă aşa :
                  Dar cine este Adevărul ?
             Oare Baraba era chiar tâlhar ?
Iar glasul multimii dragilor ,strigă cu ură aşa :
                 EL trebuie să moară , că S-a făcut pe Sine Împărat.
                  O sută de oameni, şi au cerut viaţa lui şi a lui Iisus.
                 Mai mare ,sau mai mic , 
               Pe aceste lucruri pe care se sâvârşeşete.
                   Oamenii merg spre unanimitate !
               E joi aici, e dreapta Credinţă !               

        "Şi era la al treilea  ceas !

 Că voi spune ,că voi merge de la Ana la Caiafa.
          Şi era al treilea ceas , 
                când a venit Mântuitorul.
          Iată Mielul Lui Dumnezeu,care S-a jertfit pentru păcatele noastre, pentru ca noi să ne mântuim.

Şi văd dragii mei ,o Sfanta Icoana pe Iconostas, este din argint alb, si reprezinta pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus Hristos. Preotul iese din Sfântul Altar , si binecuvintează cu mâna sa pe credincioşi, spunând :

                  "Unicul este Dumnezeu.
                Cu Credinţă, întru Credinţă şi cu Dragoste să vă apropiaţi.
                 Cu Credinţă, cu Căinţă.
              Întru Numele Domnului,
             A sfârşit Domnul!"

                           Crucifixion - A italian renaissance andrea mantegna art wallpaper ...
                           
Un soldat pune o bucată de pânză în vârful unui băţ lung,dar pe care turnase oţet, şi nu apă ,şi-I duce Lui Iisus la gură.

Şi iarăşi alt glas spune :
                  Înţelepciune ! Care s -a declarat atunci.
             Îl îneacă cu oţet bio-urzicat.   
Iar un alt glas dragii mei, întreabă aşa :
                  Dar cine este Adevărul ?
             Oare Baraba era chiar tâlhar ?
Şi aud iaraşi glasul multimii dragilor ,care striga cu ură aşa :
                 EL trebuie să moară , că S-a făcut pe Sine Împărat.           
                      "Scoală şi ne păzeşte !
                  Şi de Puterea Ta ,
                         Hristoase Dumnezeule ! 
                           National/International
                                             
Iar un alt glas ,ca de povestitor spune :
                  O sută de oameni, şi au cerut viaţa lui şi a lui Iisus.
                 Mai mare ,sau mai mic , 
               Pe aceste lucruri pe care se sâvârşeşete.
                       "Pentru Tine, pentru Tine Dumnezeule
fiind acum chemat, pe Muntele Golgota.
                   Şi începuse a se ridica ,
                   Să vezi om îngeraş.
              Rămâi cu bine, rămâi cu bine în Calea Mântuirii .
              Iar bărbăteşte ne supunem şi noi bărbaţii.                
 Şi văd dragii mei, din nou locul Căpăţânii, unde erau cele Trei Cruci, cu Iisus Rastignit la mijloc.
Glasul dulce al Povestitorului Lui Dumnezeu, îmi spune aşa :
 

                   "Iar Pilat a scris un Titlu, şi l-a lipit de fruntea Lui Iisus  Hristos !

Şi văd dragii mei, pe Iisus  Hristos, sus pe Cruce rastignit, cum Îi curgea şiroaie de sânge de pe frunte, din cauza spinilor foarte lungi si ascuţiţi; iar PILAT, în vesminte lungi albe, se apropie de Crucea cu Iisus ,şi-I lipeste pe frunte o bentiţă albă, transparentă, nu era hârtie, era ca o mătase albă transparentă.
Acel voal alb, s-a lipit uşor ,pentru că IISUS avea mult sânge pe frunte.
Văd acum scris cu litere negre pe acel voal, văd scrise două cuvinte ,dar nu le înţeleg. Erau în altă limbă pe care eu nu o cunoasteam.
Dar o Lumină aurie ,orbitor de strălucitoare, îmi aduce mai aproape pe IISUS, astfel încât, să văd ce scrie pe voalul alb, lipit pe fruntea Sa însângerată.
Lumina aurie, întoarce acele două cuvinte pe partea cealaltă si acum văd scris în româneşte.
Cu litere de aur, orbitor de stralucitoare, erau acum scrise aceste două cuvinte, de lumina aurie.
Acestea erau :
                      "Regele  Iudeilor "!

Aşa avea Iisus  lipit pe fruntea Sa, peste sângele Său Prea Sfânt şi Prea Scump.   
Scumpul nostru Mântuitor ,avea Capul căzut uşor spre umărul Său drept . 
 Lancea cu care a fost omorât Hristos
Mulţimea de oameni plină de ură,continuau să Îl lovească  şi acolo Sus pe Cruce.
Povestitorul continuă ca să-mi spună :
                       "Şi I-au luat hainele !
                   Căci hainele-I, erau rămase doar.
                   Şi venind ei Doamne, 
               Aruncă multe zaruri .
               Şi împărţindu-le...
                Deci , când au venit ostaşii mei,  auzindu-şi armele...!"
Şi văd mulţimea de oameni plini de revoltă şi de ură, care continuă să-L scuipe pe Iisus Hristos. 
Glasul de Povestitor continuă :
                  Banii aceştia de ciocolată ,îi vopsesc.
              Preferat de Iudei, adică...,
                      care-i George Lazăr.
             Şi la Mormânt, şi nu Te-au o omorât !
Iar un glas bucuros foarte, strigă tare :
                 Aşaiiiii!!!
             Şi L-au sculat , şi cu felinarul în mână ...
            Numai răbdarea Lui a mers .
            Dar acum , a ieşit modelitatea.
                   
                                        Vinerea Mare – Răstignirea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus ...
             Ieri a fost Istoria Satului.
             Vă aşteptăm!
             Mă închin aici, Ţie !
            Şi ştiu Doamne, mântuieşte-mă după mulţimea bunătăţii TALE judecată.
            Alături de picioarele Tale, curg spini !
                       
                         
Şi iarăşi un glas dragilor ,se miră foarte tare de ceva  .
Si văd dragii mei,o pungă de hârtie în care se afla un pumn de boabe mari de orez.
O mână, doar o mână ,scoate Orez din pungă si aud glas care zice cu uimire :
                     "Uite cât este!!!
                  Uite, nu mai alegi decât jumătate din punga aceasta.
                Nici nu ai ce alege din el ."

Mâna, răstoarnă tot Orezul pe masă si aud din nou glas ,care continuă :
                 "Şi după aceea , declanşează o amplă ură, care este împotriva evreilor.
Şi iarăşi dragii mei, glasul întreabă cu mare uimire aşa :
                   "Dar ce este asta ?
Iar un alt glas, îl intreaba dojenitor:
                     Cum? Nu ştii  ce înseamnă Săptămâna Patimilor ?!
                         
                                

Iar glasul spune în continuare :
                                     Întru oameni bunăvoire !
                 Dar Tu ,vestile a cărui fapte se pregătesc, a copiilor...
     Credinţa ,ori Judecata ortodocsilor crestini.

Şi aud glas dragii mei, care se roaga asa, implora asa :
                   "Răbdătorule de oameni !
               Şi de oameni iubitor.
              Pentru tot ce-ai făcut Tu Doamne,
              Frânt -au urechile Tale, 
             Însuşi  Răsărit". 

Şi ÎL văd dragii mei, pe Iisus  Hristos rastignit pe Cruce, pe vârful Muntelui Golgota, in mijlocul acelor doi tâlhari.
Afara se facuse întuneric, dar Trupul Lui Iisus stralucea pe Cruce, cât o mie de Sori la un loc.   
                     
                                     
             ÎNVIEREA  DOMNULUI !
           CUM  A  ÎNVIAT  DOMNUL?
rastignirea-lui-iisus[1]      CUM  A  IEŞIT  DIN  MORMÂNT ?
După care fratilor, Sfanta Cruce cu Iisus rastignit, apare chiar în camera mea ,sub plafonul camerei mele.
                            
         
                                  National/International
Iisus stralucea orbitor de tare, in mijlocul unui Soare auriu, si era tot rastignit pe Sfanta Cruce.
Lacrimile îmi curgeau de bucurie si de fericire, când aud glas din Cer, care spune aşa :

     Căci aşa a dat Bunul Dumnezeu, Învierea ! 
                      După care , dat-u-Sa ,Moartea şi Învierea Lui.  
                         
Şi văd dragii mei, văd chiar în faţa mea pe Domnul nostru Iisus Hristos, la Mormântul Său, cum se ridică din Mormânt.
                       主の復活のイコン(黄泉降り)

O LUMINA albă orbitoare  care a venit din Cer , a invadat totul împrejur, a acoperit  Sfantul Mormânt ,apoi văd pe IISUS HRISTOS, înconjurat de aceasta Lumină, ce era deasupra Mormântului în care a fost pus.
Iisus Hristos, avea pe El o cămasa alba ,lunga pâna la călcâie,  iar în Mâna Sa dreaptă, ţinea un Baston alb si lung ,în care Se sprijinea.

Iisus statea pe marginea gropii , stătea în picioare, ca şi cum ar vrea sa se odihneasca puţin; iar Groapa in care a fost pus IISUS, era acoperita cu Doua Pietre foarte mari, rupte ca din stâncă.
                          THE ANGELS OF GOD ASCENDING AND DESCENDING UPON THE SON OF MAN
Iisus fratilor, atinge cu Bastonul Piatra din stânga, iar Piatra, se rostogoleste spre stanga.
Apoi atinge cu Bastonul şi Piatra din dreapta de pe Mormânt, iar Piatra ,se rostogoleste spre dreapta.
Acum, MORMÂNTUL  era descoperit, IISUS  a dat Pietrele la o parte, doar prin atingerea cu BASTONUL de LUMINĂ.
Iisus Hristos fratilor, era desculţă si era total cuprins într-un NOR  oval, auriu stralucitor.
Acest Nor oval auriu si stralucitor foarte, care L-a prins pe IISUS  in mijlocul lui, ÎL  ţinea pe Mântuitorul deasupra gropii .
La rândul lui, Norul auriu cu Iisus in mijlocul lui, era inconjurat de O  LUMINA alba, orbitor de stralucitoare.
Scumpul nostru MÂNTUITOR, a iesit din groapă, asa cum era ea închisă şi păzită de soldati. După ce a iesit din Mormant, atunci a dat IISUS cele doua bucati de stâncă, deoparte, numai prin atingerea cu Bastonul de Lumina. IISUS  a iesit din MORMÂNT prin Pietrele ce-I acopereau Mormântul, astfel încât ,nimeni din cei care păzeau Mormântul, nu L-au văzut.
MÂNTUITORUL stralucea de Lumina alba ,cât o mie de Sori la un loc.  
În clipa următoare dragii mei, ÎL  văd pe IISUS  HRISTOS cum priveste cu ochii Săi ,ce erau precum albastrul senin al Cerului, priveste spre Răsărit.
Apoi ,văd în inima Pământului dragilor; aici în inima Pământului , într-un nor alb orbitor de stralucitor, stă DUMNEZEU   TATĂL  CEL  CERESC , cu Mâinile Sale întinse spre Fiul Său mult Prea Iubit,şi-L cuprinde cu ele; Îl îmbrăţişează ca un Părinte si ca un Dumnezeu  Atotţiitor si a Toate Făcător.

  
                                         Dumnezeu-Tatal
DUMNEZEU  TATĂL ,Îşi îmbraţiseaza Fiul  si totul e o stralucire orbitoare.
 După care , Iisus rămâne din nou singur ,si-L văd dragilor, cum coboară si mai adânc în inima Pământului, ca pe niste trepte ,iar aici, apuca de mâini pe stramosii nostri, pe ADAM  şi EVA, îi trage afara la Lumina orbitoare, deoarece aici era întunericul cel mai de desupt.

                     主の復活のイコン(黄泉降り)
                                    

Aud glasuri multe care ÎL  strigă pe IISUS, care ÎL imploră să-i scoată afara din Iad ; iar MÂNTUITORUL ,cu ambele Mâini, scoate pe fiecare din IAD, îi trage la LUMINA alba orbitor de stralucitoare, ce era în spatele LUI.
                                           Dragii mei, 

Să nu vă îndoiţi de toate câte eu am scris aici! Nu de la mine am scris, ci numai cu VOIA  si cu PUTEREA  DUHULUI  CELUI  PREA  SFÂNT. 
Am trait cu adevărat ceea ce am scris, si am fost uimita de toate câte am văzut si am auzit, pe parcursul a 18 ani de zile.
V-am spus toate acestea fratilor, pentru ca si voi sa va bucurati si sa fiti convinsi de RASTIGNIREA  şi ÎNVIEREA  LUI  HRISTOS.
Daca până la Sfintele Pasti de anul acesta, voi mai vedea ceva si auzi ceva, in legatura cu acest articol, voi mai reveni pe parcurs si voi completa cu tot ce apare nou.
Iisus Hristos S-a jertfit pentru mântuirea noastra, să aducem si noi fratilor, drept JERTFA Dragostea  şi bunatatea inimii noastre, precum şi  milostivirea sufletului nostru,faţă de DUMNEZEU si MAICA  DOMNULUI ,faţă de Aproapele nostru.
                              Cu dragoste si cu preţuire, 
                                                       Maria. 
 Dragii mei, am adus si linkul, cu intreg Filmul cu IISUS  HRISTOS ! 
Ţine mai mult de 6 ore !  

1. Video !                                                                           
  1. www.youtube.com/watch?v=tFUTEWi5EsY   Cached
    Jun 07, 2012 · http://salvatisuflete.org/ Dramă biblică şi amplă evocare a vieţii şi suferinţelor lui Iisus Hristos, de la naştere până la răstignire ...

    2. Video !


    SFÂNTA DENIE DIN JOIA MARE !
    PATRIARHIA ROMÂNĂ !
    CELE 12 SFINTE EVANGHELII , PATRIARHIA ROMÂNĂ !
    ... Vezi mai mult

Un comentariu:

  1. Daca cititi mai cu atentie Noul Testament, Pilat a incercat sa-l scape pe Isus de la moarte.
    Pentru aceasta, a aplicat (desi nu era obligat) o lege rara care permitea eliberarea unui vinovat si a lasat poporul sa aleaga intre Isus si Baraba.
    Spre surprinderea sa, iudeii (la instigarile preotilor) l-a "votat" pe Baraba sa fie eliberat.
    Este foarte posibil ca Pilat sa fi fost influientat si de sotia sa care ulterior a devenit crestina.
    Sa ne mai amintim si de intamplarea cu sutasul si faptul ca extinderea crestinismului s-a facut de la Roma si nu a prins in Iudeea (mai ales din cauza preotilor).

    De fapt, Pilat s-a exprimat foarte clar (aprox): "Eu nu gasesc nicio vina acestui om".

    Pentru romani mesajul lui Isus rezona bine cu mentalitatile din civilizatia romana
    dar mesajul era departe de mentalitatile tribale a semitilor, ca si in ziua de azi.

    Crucificarea si moartea se datoreaza integral presiunii preotilor si a populatiei manevrate de ei.
    Pilat nu putea sa ia o hotarire impotriva lor, deoarece preotii erau pregatiti de o razmerita impotriva romanilor.

    RăspundețiȘtergere