sâmbătă, 23 martie 2019

SFANTA EVANGHELIE , DIN DUMINICA A DOUA DE POST A SFINTELOR PASTI !

Duminica a doua,din Sfantul si Marele Post al Pătimirilor DOMNULUI !

                    Sfânta Evanghelie  de la Marcu !
                                    ( II , 1-12 )

În vremea aceea , a intrat iarasi IISUS în Capernaum după câteva zile şi s-a auzit că este în casă.Şi îndată s-au adunat aşa de mulţi, că nu mai puteau încăpea nici pe locul dinaintea uşii, iar Dânsul le grăia cuvântul lui Dumnezeu. Şi au venit la Dânsul aducând un slăbănog , pe care îl purtau patru inşi. Dar, neputând ei să se apropie de Dânsul din pricina mulţimii , au desfăcut acoperişul casei unde era IISUS şi prin spărtură au coborât patul în care zăcea slăbănogul . 



Atunci, văzând credinţa lor, IISUS a zis slăbănogului :
fiule, iartă-se ţie păcatele tale. Dar unii dintre cărturarii care erau acolo de faţă cugetau în inimile lor : de ce grăieste Acesta astfel de blasfemii ? Cine poate să ierte păcatele , decât numai singur Dumnezeu.Însă IISUS , cunoscând îndată cu duhul Său , că aşa gândeau ei în sinea lor, le-a zis : de ce cugetaţi acestea în inimile voastre ? Ce este mai lesne : a zice slăbănogului : iartă-se ţie păcatele tale , sau a zice : scoală-te , ia-ţi patul tău şi umblă ?



Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are putere pe Pământ să ierte păcatele , a zis slăbănogului : ţie îţi poruncesc , scoală-te ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi , luându-şi patul , a ieşit afară înaintea tuturor , încât erau toţi uimiţi şi preamăreau pe DUMNEZEU, zicând : niciodată n-am văzut aşa .
Dar si Sfanta Evanghelie de la Ioan:
Sfânta Evanghelie după Ioan
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
Capitolul 10

1.Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar.
2.Iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor.
3.Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară.
4.Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui.
5.Iar după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui.
6.Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înţeles ce înseamnă cuvintele Lui.
7.A zis deci iarăşi Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt uşa oilor.
8.Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat.
9.Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.
10.Furul nu vine decât ca să fure şi să junghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă.
11.Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale.
12.Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte.
13.Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi.
14.Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine.
15.Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi.
16.Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.
17.Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau.
18.Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu.
19.Iarăşi s-a făcut dezbinare între iudei, pentru cuvintele acestea.
20.Şi mulţi dintre ei ziceau: Are demon şi este nebun. De ce să-L ascultaţi?
21.Alţii ziceau: Cuvintele acestea nu sunt ale unui demonizat. Cum poate un demon să deschidă ochii orbilor?
22.Şi era atunci la Ierusalim sărbătoarea înnoirii templului şi era iarnă.
23.Iar Iisus umbla prin templu, în pridvorul lui Solomon.
24.Deci L-au împresurat iudeii şi Îi ziceau: Până când ne scoţi sufletul? Dacă Tu eşti Hristosul, spune-o nouă pe faţă.
25.Iisus le-a răspuns: V-am spus şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac în numele Tatălui Meu, acestea mărturisesc despre Mine.
26.Dar voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile Mele.
27.Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele, şi ele vin după Mine.
28.Şi Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi.
29.Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi nimeni nu poate să le răpească din mâna Tatălui Meu.
30.Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem.
31.Iarăşi au luat pietre iudeii ca să arunce asupra Lui.
32.Iisus le-a răspuns: Multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl Meu. Pentru care din ele, aruncaţi cu pietre asupra Mea?
33.I-au răspuns iudeii: Nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă şi pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu.
34.Iisus le-a răspuns: Nu e scris în Legea voastră că "Eu am zis: dumnezei sunteţi?"
35.Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu - şi Scriptura nu poate să fie desfiinţată -
36.Despre Cel pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume, voi ziceţi: Tu huleşti, căci am spus: Fiul lui Dumnezeu sunt?
37.Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine.
38.Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl.
39.Căutau deci iarăşi să-L prindă şi Iisus a scăpat din mâna lor.
40.Şi a plecat iarăşi dincolo de Iordan, în locul unde Ioan boteza la început, şi a rămas acolo.
41.Şi mulţi au venit la El şi ziceau: Ioan n-a făcut nici o minune, dar toate câte Ioan a zis despre Acesta erau adevărate.
42.Şi mulţi au crezut în El acolo.
Slava Tie Doamne,slava Tie ! Amin!
Dragii mei, 
Să mergem la Sfânta Biserică si să trăim cu sufletul si cu inima această SFÂNTĂ şi Dumnezeiască  EVANGHELIE . Să auzim si noi GLASUL MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS, prin gura Părintelui care ,ne îndeamna sa ne luam şi noi Crucea noastra şi să-I urmăm LUI HRISTOS trup şi suflet, inimă şi cuget.
Crucea Domnului nu este deloc grea,daca avem CREDINTA,IUBIRE si NADEJDE in BUNUL DUMNEZEU si-n Maicuta Domnului.


                          Cu dragoste, Maria.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu