marți, 14 februarie 2023

MAICA DOMNULUI VEDE TOATE CATE TU SCRII !

                                             Dragii mei,


În această dimineaţă, trează fiind, priveam la monitorul de pe masa si admiram poza de pe Desktopul calculatorului. 
Pe ecranul monitorului,eu am dragii mei aceasta Iconita cu Maica Domnului:                                            

           .

Şi în sinea mea, mă rugam la Măicuţa Domnului, promiţându-I că voi scrie ca si până acum, toate câte mi se arată de Sus din Ceruri.
În acest moment dragilor, aud glas care spune :


                   "Dar Maica  Domnului vede tot !
   Maica  Domnului vede toate câte scrii tu !"  


Clipă în care dragii mei, O  văd pe Maica Domnului cum iese din ecranul monitorului ,puţin mai în faţă.
Maica  Domnului si cu Pruncul Iisus  in braţe, erau vii asa precum suntem si noi in acest moment.
Pe monitorul meu nu exista fond verde, acum însă,MAICA  DOMNULUI cu Pruncuţul Iisus aveau în spatele Lor o Gradină verde, dumnezeiesc de frumoasa. Era Gradina Raiului !
Era uimitor ceea ce vedeam si auzeam.
Dragilor, Măicuţa  Domnului a auzit Rugăciunea mea şi a cunoscut gândul meu, iar răspunsul a venit chiar in acele clipe. 
M-au bucurat nespus de mult cele  auzite , dar ceva uimitor se intampla iarasi :
         Aud glasul Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, care ne spune aşa :

      "Să vă iubiţi şi să vă ajutaţi unii pe alţii !"

După care fratilor, Maica Domnului dispare din faţa Monitorului meu şi rămâne aceeaşi Iconiţă pe Monitor pe care eu o am în fiecare clipă.
Dragii mei, să fim convinşi că Măicuţa Domnlui  aude si vede toate câte noi facem aici pe Pământ, ne ajuta în fiecare clipă dacă Îi cerem ajutorul.
Viaţa aceasta fratilor, este grabnic trecătoare, dar noi o putem face frumoasa si bineplacuta Lui Dumnezeu, împlinind Poruncile Domnului din dragoste si cu dragoste.
Să ne iubim unii pe alţii si sa ne ajutăm între noi, aşa precum Măicuţa Domnului ne-a spus şi în aceasta dimineaţă, şi astfel ,vom dobândi Împărăţia Cerească ,ne vom veseli vesnic în RAIUL din GRADINA  MAICII  LUI  DUMNEZEU.
                                        Cu dragoste, Maria. 

2 comentarii:

  1. Așa este doamna Maria
    Bunul Dumnezeu și Maicuta Domnului chiar vede tot,nu are nimeni unde se ascunde de divinitate.
    Așa este trebuie sa ne iubim unii pe alții doamna Maria,dar sunt oameni la care le faci bine și îți întorc rău .
    Sunt oameni pe care vrei să-i ajuți dar refuză ajutorul numai să-ți facă rău,va rog să mă credeți că va spun un adevăr.
    Nu mai știu ce să născocească sa te necăjească,da te păgubească.
    Nu pot de cat să mă rog pentru ei la Bunul Dumnezeu și Maicuta Domnului sa le de-a după rugăciunile lor ,pentru rugăciunile lor să mă milueasca Dumnezeu pe mine și pe toți,sa ne rugăm că are grijă Dumnezeu de ei.
    Un suflet fara ură și cu dragoste nu pățește nimic le da Dumnezeu și Maicuta Domnului după sufletul fiecăruia.Doamne ajuta Măicuța Domnului 🙏🙏

    RăspundețiȘtergere
  2. Proiectul Harper. L-au folosit si la noi cand in 2021 au fost cele mai multe cutremure in țara noastră.
    Au folosit proiectul Harper in Turcia concomitent cu bomba sonica, insa nu se așteptau la o asemenea catastrofa. Urmează cat de curând sa il folosească din nou. Este stabilit. Mulți din servicii știu insa sunt speriați_

    RăspundețiȘtergere