PREDICĂ LA DUMINICA A CINCEA,DUPĂ RUSALII !

                     PREDICA LA DUMINICA A V-A DUPA RUSALII!

Vindecarea celor doi indraciti din Gadara 

Arhidiacon Visarion Iugulescu

... Ai venit aici sa ne chinuiesti inainte de vreme?! (Matei, cap. VIII, v. 29)

                                            Frati crestini,

       Grozave trebuie sa fie muncile iadului, daca si demonii se tem si se infioara. Cumplite trebuie sa fie chinurile acelora in care se incuibeaza demonii. Iata acesti doi nenorociti, doi indraciti in care locuiau o multime de demoni, nu-si mai gaseau locul nicaieri, erau fugariti de spurcatii aceia si locuiau in morminte si prin munti; erau asa de fiorosi ca nimeni nu mai indraznea sa treaca prin locurile acelea.
       Sfanta Evanghelie de astazi ne-a aratat o parte din cutremuratoarea viata a acestor doi indraciti. Aceste suflete nenorocite nu mai locuiau in case, ci in morminte. Din morminte au iesit si L-au intampinat pe Iisus. Nimeni nu putea sa-i tina legati, nici chiar in lanturi; cand au simtit ca se apropie Fiul lui Dumnezeu au inceput sa strige: Ce legatura este intre noi si Tine, Iisuse Fiul lui Dumnezeu, ai venit aici sa ne chinuiesti inainte de vreme? ce descoperim din aceste cuvinte ale demonilor care vorbeau prin gura indracitilor?
       In primul rand observam ca si ei L-au cunoscut ca este Fiul lui Dumnezeu Cel Preainalt. Ei L-au cunoscut, dar lumea nu L-a cunoscut si nici chiar ucenicii Lui. Cu putin timp inainte se petrecuse o minune: ucenicii erau in corabie si s-a pornit un vant puternic amenintand scufundarea corabiei; Iisus s-a ridicat, a certat vantul si marea s-a linistit. Vazand aceasta, ucenicii au zis intre ei: Cine este acesta de care asculta si vantul si marea? Deci ei nu L-au cunoscut de la inceput ca este Fiul lui Dumnezeu; de farisei si carturari nici nu mai vorbim, acestia L-au dispretuit de la inceput si pana la urma stim ce I-au facut, L-au batjocorit si rastignit pe Cruce. A trebuit sa-L propovaduiasca demonii iadului ca sa-L descopere tuturor.
       In al doilea rand, observam ca demonii acestia au facut si ei rugaciune catre Fiul lui Dumnezeu, rugandu-L sa nu-i chinuiasca. In al treilea rand, descoperim ca si dracii, care sunt duhuri necurate, se tem de chinuri de suferinte; ceea ce ne da sa intelegem clar ca si sufletele noastre vor simti din plin toate suferintele din iad, daca nu ne indreptam. Nu credeti ce spun unii ca daca ai murit, esti mort; ca nu exista suflet, nu exista diavol, ca dupa moarte nu mai simti nimic, toate acestea exista, nu va inselati.
       Iata deci ca duhurile necurate in lumea aceasta asupresc pe oameni, ii invata la rele, chinuind-i in diferite feluri. Demonilor le face placere sa-i vada pe oameni cazuti in cele mai mari necazuri de pe pamant. Sa-i vada umbland goi si fara sprijinul dumnezeiesc, sa se tarasca precum sarpele pe pamant, sunt fara de mila fata de oameni; lor insa le este frica de suferinta si de chinurile iadului pe care le vor mosteni dupa ziua judecatii. Demonii mai au frica si de copiii lui Dumnezeu, de sfinti, care au primit putere de la Dumnezeu sa ii alunge din oameni.
       La rugaciunea pe care o adreseaza Mantuitorului vedem cu ce obraznicie spun: Ce legatura este intre noi si Tine, ai venit aici sa ne chinuiesti mai inainte de vreme? Asa se mai roaga si unii oameni care se pretind crestini, cu mandrie si obraznicie, cerand de la Dumnezeu lucruri nefolositoare. Unii au ajuns chiar sa insulte pe Dumnezeu zicand: Daca ar fi Dumnezeu m-ar auzi si pe mine si mi-ar implini rugaciunile mele. Altii zic: Daca exista Dumnezeu de ce ma lasa sa sufar, de ce nu ma aude cand il rog sa-mi dea si mie ceea ce vreau? Si multe alte hule si insulte pline de mandrie la adresa lui Dumnezeu.
       Cu putin timp in urma au venit doua tinere care mi-au spus ca au colindat pe la toate bisericile cu pomelnice sa se casatoreasca, dar Dumnezeu nu le aude sa le dea si lor o soarta. Erau revoltate ca au cheltuit bani si nu le-a venit soarta. Am stat de vorba cu ele explicandu-le ca pacatul este motivul pentru care nu le asculta Dumnezeu, foarte greu au ascultat. Aveau pacate grele, fiecare avea cate doi prieteni  de n-o fi unul, o fi altul  si avorturi destule, iar la preot ca sa se spovedeasca, nici gand. Le-am aratat drumul cel drept pe care trebuie sa-l urmeze ca Dumnezeu sa le primeasca rugaciunea, dar nu l-au urmat. Daca le-am invitat la Biserica, se scuzau ca nu au timp si ca de fapt ele nici nu vor sa ajunga sa creada asa in Dumnezeu cum cred fetele care vin imbrobodite. M-am mirat de atata lipsa de cunostinta si mi-am amintit de niste ologi care cerseau intr-un oras.
       Erau intr-un oras mai multi ologi care cerseau si se dusese vestea ca va veni un sfant parinte si-i va vindeca pe ei. Cand au auzit, s-au tarat cat au putut mai repede ca sa nu-i vindece si pe ei; se invatasera cu cersitul. Asa si aceste tinere se invatasera cu pacatul, cu desfranarea si nu puteau nici o clipa sa se lase de el.
       Sunt multi crestini care s-au invatat sa cerseasca mereu la Dumnezeu, sa le dea, sa le dea toate cate vor ei, de aceea la unii ca acestia le mai da Dumnezeu si pe spinare ca sa aiba de ce sa se planga, asta se intampla celor nemultumiti.
       In Sfanta Evanghelie de astazi mai observam ca demonii stiu sigur ca se vor chinui dupa ziua judecatii in iad si ei se tem, se infricoseaza de hotararea aceea pe care o va da Domnul nostru Iisus Hristos atunci. Crestinii nostri insa, stau nepasatori, fac chiar glume despre rai, despre iad si rad cu toti necredinciosii batjocorind cele sfinte. Despre chinurile iadului sa stiti ca toate religiile pamantului vorbesc, nu mai vorbim de Vechiul si Noul Testament; Domnul Hristos la ziua judecatii va spune: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel de veci care este gatit diavolului si ingerilor sai. Apoi in toate pildele Mantuitorului gasim existenta chinurilor din iad; bogatul nemilostiv care cere o picatura de apa sa-si racoreasca limba in flacarile iadului, sluga care nu a vrut sa ierte pe datornicul sau, sluga lenesa si multi alti facatori de rau, aruncati in intunericul cel mai dinafara.
       Tot asa ne invata si Sfintii Apostoli, Sfintii Bisericii noastre Ortodoxe, Sinoadele, ca pacatosii vor primi pentru faptele lor, pedepse cumplite in iad, pe veci de veci.
       Mai departe, Sfanta Evanghelie ne spune ca era acolo o turma mare de porci si dracii se rugau de Iisus sa le dea voie sa intre in porci si El le-a ingaduit. Atunci toata turma de porci s-a repezit de pe deal in mare si s-au inecat, pastorii vazand aceasta s-au dus prin orase si prin sate si au spus cele intamplate.
       Vai, ce nesuferita este rautatea si spurcaciunea draceasca, incat nici porcii n-au putut sa-i sufere, cand au intrat in ei au fost nevoiti sa se arunce in apa, au preferat sa moara decat sa sufere acea spurcaciune a duhurilor necurate in ei. Dracii au avut si scopul acesta de a face paguba cetatenilor, iar acestia sa se revolte impotriva lui Iisus pentru paguba suferita si sa-l alunge din hotarele lor, sau chiar sa-L omoare.
       Despre rautatea draceasca este cu neputinta a vorbi, pentru ca nu sunt cuvinte indestulatoare pentru a descrie toata rautatea lor.
       Pe cat este de departe cerul de pamant, pe cat de mare este bunatatea lui Dumnezeu si mila Lui, bunatatea si dragostea dumnezeiasca, indelunga Lui rabdare, blandetea si toate bunatatile ceresti, pe atat sunt de mari rautatile demonilor. In primul rand la diavoli nu exista mila, ci numai rautate, pururea un izvor de rele cu care vrea sa inece toate sufletele oamenilor.
       Icoana chinurilor vesnice intotdeauna a miscat inimile credinciosilor. Daca privesti cu ochii cei duhovnicesti si cu mai multa atentie la aceasta icoana a chinurilor vesnice, ale demonilor cei cumpliti ce chinuiesc sufletele in iad, poti vorbi cu mai multa convingere pentru indreptare si pentru un rod mai bogat de pocainta fara aceasta cugetare nici bunatatea lui Dumnezeu, nici mila Lui, nici dragostea Lui nu ne pleaca inima spre indreptarea vietii. Pentru aceasta au fost o multime de suflete in vechime care s-au hotarat sa se lepede de pacate.
       Din descoperirile pe care le-am avut de la Dumnezeu, despre iad si muncile de acolo, despre greutatea pacatelor, cat sunt de suparatoare inaintea lui Dumnezeu, s-au convins pe deplin toti crestinii de la inceput, de aceea s-au hotarat foarte multi si au umplut pustiurile, manastirile, au luat o viata aspra, si-au jertfit averile, au renuntat la libertate, la viata aceasta, numai sa-si asigure sufletul, sa nu incapa in mainile satanei.
       Asa sa ne gandim si noi, frati crestini, cu mai mult interes sufletesc, cu mai multa atentie la chinurile vesnice si sa facem tot ce ne va sta in putere numai sa nu ajungem in acel loc infricosat. Pentru pastrarea vietii trupesti, vietii acesteia care este asa de scurta, nici o grija nu ne pare de prisos; ne ferim de orice primejdie, folosim orice leac, renuntam la orice placere, tinem un regim serios, cheltuim pe medicamente, numai sa ne facem sanatosi, sa ne fie bine, sa ne pastram viata aceasta trecatoare. Dar moartea tot nu o vom putea ocoli si de ea sa fim siguri ca nu va putea scapa nimeni, niciodata, si ce rau ar fi daca moartea nu si-ar face datoria atunci cand omul ajunge in chinurile groaznice ale cancerului sau altor boli grele, iadul ar incepe chiar din lumea aceasta.
       Judecati acum singuri daca nu este mai importanta asigurarea vietii vesnice si grija pentru ce ne asteapta dupa moarte! Daca aici pe pamant nu suferim o clipa sa atingem palma de jaratec, sau sa stam insetati si nemancati cateva zile, sa suportam durerea unei masele o noapte, cum vom putea rabda in iad, in flacarile cele vesnice, sa ne chinuim mereu fara mangaiere, fara usurare si fara nadejde?
       Pentru a scapa de aceste chinuri, o singura cale avem, sa-L ascultam pe Dumnezeu si sa ne ferim de pacate. Sa ne inaltam o clipa cu gandul la cei nefericiti care se afla acum in osanda cea cumplita ce n-ar face ei daca s-ar putea rascumpara, cat nu ar indura aici, in lumea aceasta daca s-ar putea intoarce! Cat nu ar da pentru ispasirea pacatelor si ce n-ar face ca sa scape! Ar renunta la orice ale lumii acesteia, n-ar mai spune ca este greu sa se lase de dracuit, de injurat, de blesteme, de desfranari, de vrajitorie. Nu le-ar mai fi greu sa traiasca fara distractii si fara atatea placeri lumesti pacatoase. Dar pentru dansii e prea tarziu, soarta lor e pecetluita in iad, zadarnic se roaga. Rugaciunile lor nu mai sunt ascultate pentru ca o prapastie mare este in cer si iad.
       Noi cei care suntem inca in viata mai putem face ceva pentru acei nefericiti si pentru noi. Ne putem repara trecutul nostru pacatos, mai putem stinge flacarile ce ne asteapta acolo; prin pocainta, prin lacrimi, printr-o spovedanie curata, printr-o intoarcere sincera la Dumnezeu. Dar vai, nu vrem, nu vrem acum sa ne pocaim, stam nepasatori, pasivi la cuvintele dumnezeiesti si ni se pare gluma. Aceasta impietrire a inimii vine de la cel rau, de la demonul care nu ne lasa sa auzim cu sufletul, sa intelegem si sa facem voia lui Dumnezeu.
       Zadarnic striga la noi semnele ceresti, urgiile dumnezeiesti; nu auzim, nu vedem, nu ne misca nimic. Ne ingrijim de nimicuri, faurim mii de planuri, ne temem de mii de primejdii ce ni le poate aduce viitorul; dar iadul nu ne inspaimanta, soarta noastra in vesnicie nu ne preocupa. Viata se scurge, moartea se apropie pe nesimtite si noi stam nepasatori si mergem spre prapastie cu ochii legati.
       Frati crestini, unde va duceti? Sunteti crestini, unde va este credinta cea dreapta, daca sunteti oameni dupa credinta, unde va este mintea? Cand veti cugeta la vesnicie, daca nu azi? Cand mai aveti vreme...? In viata cealalta? Atunci va fi fara de folos, va fi prea tarziu. Ascultati cuvintele Sfantului Intelept Sirah: Aveti mila de sufletele voastre, nu le pregatiti pieirea printr-o nepasare de neiertat, nu va inselati cu sperante mincinoase, impacati-va cu Dumnezeu cat mai este vreme".
       Caiti-va pentru pacatele pe care le-ati facut, spalati-le in Harul apelor bisericesti si fugiti de pacate. Traiti in sfintenie, paziti-va curati, facand fapte bune. De cate ori vin ispitele asupra voastra, opriti-va si ziceti: Inapoia mea satano, exista iad si chinuri vesnice, ma tem si vreau sa nu mai pacatuiesc, vreau sa slujesc lui Dumnezeu, ca sa fiu al Lui in viata cea de veci...
       Iata ce mai observam in Evanghelia de astazi, duhurile necurate ii faceau fiorosi pe indracitii aceia, caci nimeni nu se incumeta sa treaca prin locurile acelea. Asa se intampla si cu oamenii indraciti din cauza betiei, a desfranarilor si a altor patimi rele. Vai de casa unde locuieste un betiv de meserie; de multe ori mi s-a intamplat sa aud cat sunt de violenti; arunca, sparg, rup tot ce intalnesc in cale, sotia si copiii sunt nevoiti sa fuga disperati, sa sara portile si sa se ascunda ca de o fiara cumplita. Cred ca toti ati auzit de astfel de cazuri. Oare nu sunt acestia indraciti, n-au acestia pe duhul cel rau, pe demonul in ei? Demonul acela ii face asa de fiorosi, asa de violenti.
       Duhurile necurate ii tin incatusati in ghearele lor si ii fac foarte ingrozitori, alungandu-i prin locuri pustii, adica in locuri cu pacate si unde se simt necuratii mai bine, de aceea a reusit satana sa faca multe rele; pe femei le-a dezbracat de imbracaminte si ele umbla goale, pe barbati ii tin legati in carciumi si bodegi, iar pe altii ii pironeste diavolul pe stadioane. Pe altii ii indraceste diavolul facandu-i sa-si rupa sotia si copiii si asa o cumplita urgie pe capul multora, caci traiesc pe pamant ca in iad. Cate familii nu s-au despartit din cauza acestui pacat al betiei!
       Zadarnic au case mari, conditii bune, daca nu au pace si liniste, nu au multumire sufleteasca, pentru ca nu-L au pe Dumnezeu in casele lor, in mintea si in gura lor; sunt cazuti in ghearele satanei, sunt indraciti si impatimiti, framantati de tot felul de pofte; de aceea nu pot veni la Sfanta Biserica si nu pot jertfi nici cel mai putin timp pentru suflet. Cand auziti pe cineva ca nu poate suferi Biserica, pe preoti, rugaciunea si sfintenia din Biserica, sa stiti ca acela este necurat, este legat in lanturi si obezi.
       Iata ce spune sfanta Evanghelie despre rautatea demonilor: De cand satana a cazut din cer, de atunci satana a devenit stapanitorul acestei lumi. El e pricina caderii oamenilor, diavolul impiedica planurile bune ale omului. Duhul cel rau il ispiteste pe om. El a indraznit si a ispitit chiar pe Domnul si Mantuitorul nostru. Demonii impiedica raspandirea Evangheliei, demonii se prefac in ingeri de lumina, duhurile necurate fura Cuvantul lui Dumnezeu din inima omului.
       Demonii fac pe unii oameni sa se lepede de credinta, demonii indraznesc si chinuiesc pe oameni, demonii sunt potrivnicii lui Dumnezeu si a tot binele. Ei nu se bazeaza decat pe rautate. Duhurile necurate sunt mincinoase, rautacioase, mandre, inselatoare si ucigase. Duhurile necurate sunt ca pasarile rapitoare, duhurile necurate seamana neghina in lume, in graul unde a semanat Iisus; duhurile necurate sunt ca leul care racneste si cauta pe cine sa inghita.
       Oamenii care gasesc placerea in aceste pacate si patimi sunt prietenii necuratului, sunt slugile duhurilor rele. Sfanta Scriptura spune ca acestia sunt fiii diavolului care fac voia lui si sunt inselati si stapaniti de el. Diavolii ispitesc si prigonesc pe crestini, ii mai inseala si pe acestia, dar este o mare deosebire intre cei credinciosi care nu iubesc pacatul si nu se impaca cu el deloc si intre necredinciosii care fac pacatele cu placere. Toti care iubesc pacatele cele de moarte, patimile: betia, curvia, invidia, dusmania, rautatea, uciderea, sunt prietenii necuratului. Ia sa se lase omul de ele si sa vada, cum a stricat prietenia cu el, cate rele incep sa i se intample. Dumnezeu ingaduie sa vina acestea pe capul omului ca el sa mai ispaseasca din pacate, ca a avut prietenie cu diavolul.
       Asa se intampla intre oameni ca si intre animale. O oaie daca o bagi in noroi, cauta in toate partile sa fuga, sa scape de acolo; porumbelul cand se murdareste, alearga repede la apa si se spala, nu poate suferi necuratia. Dar porcul cand ajunge in noroi, se tavaleste si se lafaieste in el cu placere, aceasta e lumea lui. Si omul credincios are clipe de cadere si se murdareste cateodata, dar el alearga repede ca porumbelul sa se spele prin pocainta cu lacrimi, cu spovedanie si sa se sfinteasca prin Sfanta Impartasanie.
       Dar cand cade necredinciosul, el se simte bine in mocirla, in pacate si nu-i vine sa mai plece din ele; de aceea se duc la iad intr-un numar foarte mare. Spun sfintele carti ca unui episcop i s-a aratat un suflet din iad si l-a intrebat: Prea sfintite mai sunt oameni pe pamant? El crezuse ca toata lumea de pe pamant s-a dus acolo in temnitele iadului, din cauza multimii pe care a vazut-o venind.
       Sa cautam sa ne luptam impotriva duhurilor necurate, ca sa nu ajungem in iad. Sa luam armele Duhului Sfant pe care ni le recomanda Sfanta Biserica. Daca vrem sa biruim, sa nu mai batatorim calea ce duce la iad, sa nu mai mergem in locurile unde sunt adunate toate duhurile necurate. Sa inlaturam toate cauzele care ne duc la prapastie, la pacat.
       Sfanta Evanghelie de astazi ne mai spune ca oamenii din Gadara au venit repede sa auda cele povestite de pazitorii porcilor. Pazitorii porcilor inchipuie pe acei ticalosi care parasc pe credinciosi; acestia, cum ai parasit porcii lor, cum te-ai lepadat de unele pacate si te-ai intors la Dumnezeu, incep sa bata toba ca te-ai pocait, ca te-ai ratacit, ca ai innebunit, ca ti-ai pus tolul pe cap; ca daca o tii asa cu Biserica si cu credinta nu te mai mariti niciodata. Ei urla ca niste indraciti, dar cei credinciosi nici nu-i aud, ei se bucura ca si-au inecat porcii pacatelor prin pocainta si s-au indreptat, s-au alipit de Stapanul Hristos, s-au imprietenit cu cerul si cu ingerii, au devenit adevarati fii ai lui Dumnezeu si ai Bisericii.
       Lumea din Gadara inchipuie lumea necredincioasa, materialista, lacoma si avara unita cu pazitorii porcilor. Lumea cu pazitorii porcilor alunga pe Domnul Hristos din tinutul lor. Lumea in care locuiesc duhurile necurate nu poate sa sufere invatatura Domnului Hristos. Cei ce cauta mai serios sa urmeze calea cea adevarata sunt alungati dintre ei, dusmaniti si prigoniti, asa cum a fost si Domnul nostru Iisus.
       Spune Sfanta Evanghelie ca toata lumea care venise acolo sa vada cele intamplate l-a rugat pe Domnul Iisus Hristos sa plece de la ei, caci ii cuprinsese frica mare. Dar ce fel de frica aveau oamenii acestia? Cred ca o frica precum a unor necredinciosi care atunci cand aud tunete, trasnete si vad fulgere, fac si ei semnul Sfintei Cruci si zic: Doamne, apara-ne, scapa-ne, pazeste-ne, Doamne!, pe moment, dar nu recunosc puterea lui Dumnezeu cat este de mare si nu pot sa se intoarca la El, sa se smereasca si sa vina la credinta, la Biserica, la mantuire.
       Mai sunt unii crestini care, daca le merg treburile bine, mai vin si ei pe la Biserica, mai aprind o lumanare, doua, macar la Pasti si la Craciun; mai fac o rugaciune acasa inaintea icoanelor; dar daca dau de o paguba, sunt in stare sa huleasca pe Dumnezeu in chipul cel mai barbar si josnic revoltandu-se impotriva lui Dumnezeu.
       Asa s-a intamplat cu niste gradinari din apropierea Bucurestiului acum cativa ani. Era timpul cand trebuiau sa culeaga rosiile si celelalte legume din gradina. Fiecare isi facuse socoteala ca vor castiga sume mari de bani, ca-si vor construi case, isi vor cumpara masini si fel de fel de planuri pamantesti. Dar tocmai cand trebuia sa le culeaga si sa le duca la vanzare, le-a batut Dumnezeu cu grindina, o piatra asa de mare, ca n-a ramas mai nimic din gradinile lor. Le-a risipit toate planurile lor; dar ei, in loc sa se smereasca, sa ceara iertare si sa judece drept, sa-si aduca aminte de toate duminicile si sarbatorile lui Dumnezeu in care au muncit, atat de rai au fost, ca si-au scos icoanele din casa in mijlocul curtii si le-au dat foc.
       Iata indraciti, iata rautate, indracire din lacomie. Dumnezeu le-a aratat ca fara El nu pot face nimic. In orice stare pamanteasca va fi omul, cand Dumnezeu vrea sa-l darame il coboara pana in adancul iadului. Intr-o mare ratacire si necredinta au ajuns si taranii nostri crestini, au parasit bisericile, se dusmanesc, se parasc, se omoara, s-au luat la intrecere in moda cu orasenii. Nu le mai trebuie credinta si biserica, mor imbatraniti de zile, nespovediti si neimpartasiti. Ei, care erau primii la Biserica duminica, au ajuns sa se mai duca o data, de doua ori pe an.
       Sa nu ne inselam, crestinilor, si sa ne aducem aminte de cuvintele Mantuitorului: Ca nu oricine imi va zice Doamne, va intra in Imparatia cerurilor, ci acela care va face voia Tatalui Meu. Crestinii de astazi nu se mai cunosc dintre cei ce s-au lepadat pentru ca fac aceleasi pacate, pacate paganesti, vrednice de condamnat. Cand cei credinciosi erau pe patul mortii, spovediti si impartasiti, veneau la ei Domnul Hristos, sfintii ingeri, sfintii patronii lor si ei isi dadeau sufletul in mainile lui Dumnezeu, pentru ca si in viata au fost cu Dumnezeu, mureau zambind. Necredinciosii insa pe patul mortii racnesc, spun fel de fel de cuvinte de se Ingrozesc cei din jurul lor.
       Am cunoscut o doamna care toata viata a ras de cei credinciosi; cand sa iasa sufletul s-a umplut casa de duhuri necurate, a inceput sa tipe ingrozitor si sa spuna ca au venit dracii sa o ia. Cei de fata au fugit speriindu-se foarte tare, ramanand numai cu sotul ei striga disperata: Tine, Nicule, patul, tine patul ca au venit sa ma ia! Grozave sunt clipele mortii pentru cei necredinciosi, dar mai grozave sunt chinurile iadului care ii asteapta pe cei care pleaca nepregatiti.
       Sa ne trezim, frati crestini, sa ne trezim pana nu este prea tarziu, sa mai facem ceva pentru suflet. Sa ne trezim caci fiecare vom da raspuns pentru faptele noastre. Sa facem numai bine pe lumea aceasta, aproapelui nostru, sa fim blanzi, fara rautate, fara viclesug. Sa fim plini de mila ca sa semanam si noi cu sfintii care s-au mantuit si toti crestinii adevarati, caci acestia nu stiau cum sa-si faca mai bine unii altora.

       Rugaciune
       Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru cel prea bun si milostiv, iti multumim cu adanca recunostinta pentru toate binefacerile Tale, iti multumim ca ne-ai tamaduit sufletul de vrajmasii nostri demoni, iti multumim pentru Harul Tau care L-ai varsat peste noi din belsug. Tamaduieste, Doamne, pe toti cei ce n-au ajuns sa Te cunoasca pana in clipele acestea, alunga toate duhurile necurate, ineaca toti porcii pacatelor si fa ca toti sa Te slavim cu o inima si un gand, pe Tine Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Amin.