15 Martie 2007 , ora 17 !
Dragii mei,
Începusem Rugăciunea mea de seară, mai devreme.
Şi în timp ce mă rugam, ochii mi se închid fără voia mea şi astfel ,văd ca într-o SFÂNTĂ ICOANĂ pe MÂNTUITORUL nostru drag si scump cu CHIP vesel, cu raze mari si stralucitoare deasupra capului, raze verzi şi aurii, raze care se unesc unele cu altele si se contopesc ,ca apoi,să rămână doar o singură culoare aurie ce înconjoară CHIPUL vesel al MÂNTUITORULUI HRISTOS.
Brusc, razele aurii se topesc, dispar şi ele ca prin topire, moment în care, IISUS HRISTOS Îşi ridică privirea către CERUL albastru senin, este trist şi chinuit de suferinţa COROANEI de spini de pe CAPUL SĂU PREA SFANT.
Lacrimile Îi curg şiroaie pe obrajii SĂI însângeraţi de la COROANA de spini care, I-a rănit fruntea. Iar de la EL, din jurul LUI, cum privea spre CERUL SFÂNT, s-au format şi se ridică mici norişori de LUMINĂ albă strălucitoare, pufoşi şi blânzi ca primii fulgi de nea.
IISUS HRISTOS era acum trist si privea la CER, iar COROANA de spini ce o avea bine înţesată pe cap, făcea ca să I se prelingă Sângele SĂU PREA SCUMP şi PREA SFÂNT pe fruntea SA, pe CHIPUL SĂU.
Puţin mai târziu , în timp ce mă rugam la MAICA DOMNULUI, PURUREA PREA CURATA FECIOARA MARIA, văd cu ochii închişi cum din SFANTA ICOANA cu MAICA DOMNULUI si cu PRUNCUL în braţe,vad cum, pe lângă cele DOUĂ MÂINI ale MAICII LUI DUMNEZEU, mai apare o MÂNĂ pe sub MÂNA dreaptă a MAICII DOMNULUI.
Mâna apare si creşte bucăţică cu bucăţică, pâna se face firesc de mare; dar este tremurândă, anchilozată , având palma şi degetele îndoite spre interior, asa ca de boală crunta.
Acum, MAICA DOMNULUI avea TREI MÂINI.
Cu cele doua fireşti, ţinea pe PRUNCUL IISUS, iar cu CEA de-a treia care era tremurândă şi bolnavă,anchilozată, ajuta şi binecuvânta pe cei bolnavi fără de scăpare care ,se rugau Ei cu CREDINŢĂ tare şi fără de îndoială.
A treia MÂNĂ a MAICII LUI DUMNEZEU fraţilor, este MÂNA care vindecă şi apără pe cei bolnavi si oropsiţi,pe cei chinuiti si greu incercati de viata grea.
Şi din acest motiv, a treia Mână a MAICII DOMNULUI a apărut ca fiind tremurândă şi bolnavă, căci este numai pentru cei bolnavi şi singuri si fără de ajutor.
Cu această MÂNĂ, MAICA DOMNULUI vindecă pe cei bolnavi, alină durerea celor oropsiţi ,si miluieste pe toti cei care au sufletul curat si inima smerita.
Sa ne rugăm şi noi fraţilor, la MAICA LUI DUMNEZEU ca să fim ocrotiţi şi grabnic ajutaţi de MÂNA cea de-a treia ,a MAICII DOMNULUI.
Sa multumim din inima si din suflet,Bunului Dumnezeu si Maicii Domnului,pentru toate cate avem in viata noastra! Sa fim buni si milostivi,sa avem Credinta fierbinte in PREA SFANTA TREIME si in Prea Curata Fecioara Maria ,sa ne inchinam si sa aducem cinste ,slava si iubire,Amin! Cu dragoste, Maria.
se spune ca a treia mana din aceasta icoana este a sf DAMASCHIN
RăspundețiȘtergere