PREDICA PĂRINTELUI CLEOPA , DIN ZIUA FLORIILOR !

 

21 APRILIE 2019 ! INTRAREA  DOMNULUI  ÎN  IERUSALIM  !

Predica Părintelui Cleopa ,la Duminica Floriilor !

"Înainte de Paşti cu şase zile, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi. Acolo I-au făcut cină şi Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau împreună cu Dânsul la masă. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters apoi cu părul ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Deci unul dintre ucenicii Săi, Iuda a lui Simon Iscarioteanul, care avea să-L vândă pe Dânsul, a zis: De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari şi să se fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă lui de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. Iisus însă a zis: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu mă aveţi pururea. Şi din iudei, mulţime multă au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să-l vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi. Atunci s-au sfătuit căpeteniile preoţilor ca şi pe Lazăr să-l omoare, fiindcă din pricina lui mulţi dintre iudei plecau de la ei şi credeau în Iisus. Iar a doua zi, mulţimea de popor care venise la praznic, auzind că Iisus vine în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit în întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului, Împăratul lui Israel! Iar Iisus, aflând un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: "Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine la tine şezând pe mânzul asinei". Dar acestea nu le-au înţeles ucenicii Săi la început; ci, după ce S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru Dânsul şi că ei I le-au împlinit. Deci mulţimea care fusese cu El mărturisea cum l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi.  De aceea a ieşit poporul înaintea Lui, pentru că auzise că a făcut această minune."
Ioan 12, 1-18

                                                                             

Părintele Cleopa Ilie (1912-1998)

Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei(Ioan 12, 14-15)
Iubiţi credincioşi,
Dacă citim în Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi Noului Testament aflăm că toate proorociile care au fost spuse despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care la plinirea vremii a venit la neamul omenesc, s-au împlinit cu mare uimire la vremea lor. Aşa vedem că sfinţii prooroci, prin descoperire de la Sfântul Duh, au arătat cu mii de ani înainte că Mântuitorul nostru Iisus Hristos Se va naşte după trup din sămânţa femeii (Facere 3, 15); că Se va naşte din sămânţa lui Avraam (Facere 22, 17-18); că va fi din neamul lui David după trup (Isaia 9, 6).
La fel şi pentru ziua acestui mare şi prealuminat praznic al Intrării Domnului în Ierusalim, vedem împlinindu-se proorocia Sfântului Prooroc Zaharia, care a zis: Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, că iată Împăratul tău vine la tine, drept şi biruitor, smerit şi călare pe mânzul asinei (Zaharia 9, 9).
Dar, fraţii mei, ce simbolizează mânzul asinei despre care a proorocit Zaharia atât de arătat, iar Domnul şezând pe el a împlinit proorocia? Mânzul asinei, ca orice mânz, este sălbatic şi anevoie de îmblânzit, iar  ca un asin este necurat; pentru aceea nici nu era primit între cele ce se aduceau lui Dumnezeu după lege, ci se schimba. Necurate erau toate neamurile pământului pentru necredinţa lor şi sălbatice şi cu anevoie de îmblânzit, pentru că erau lipsite de legile lui Dumnezeu.
Şederea lui Iisus Hristos pe mânzul asinei însemna suspinarea neamurilor către El; şi vezi că Apostolii au adus la Iisus mânzul asinei, precum zice dumnezeiescul Luca, şi aruncându-şi hainele pe el au pus pe Iisus deasupra. Hainele aşternute pe jos erau semne şi închipuiri arătate cum că Apostolii, întinzând propovăduirea Evangheliei la neamuri, le-au adus şi le-au supus lui Hristos, Care le-a umplut de darurile Lui cele dumnezeieşti. Apoi zice dumnezeiasca Evanghelie: Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru El şi că I le-au făcut Lui (Ioan 12, 16).
Poporul care era din Betania împreună cu cei din Ierusalim, auzind că Mântuitorul a făcut acea mare şi preaslăvită minune, a învierii lui Lazăr, mort de patru zile, numai prin strigarea: Lazăre, vino afară!, a ieşit înaintea Domnului cu mare evlavie şi mirare şi L-a întâmpinat cu stâlpări şi cu ramuri. Dar oare tot cu această evlavie şi credinţă l-au primit pe Mântuitorul arhiereii, fariseii şi cărturarii? Nu. Aceştia erau plini de zavistie şi de ură împotriva Mântuitorului şi, auzind despre preaslăvita minune cu învierea lui Lazăr, nu numai că nu au crezut, ci s-au şi grăbit să ia toate măsurile pentru a ucide pe Iisus. Căci adunând sinedriul, ziceau: Ce facem, pentru că Omul acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El şi vor veni romanii şi ne vor lua şi ţara şi neamul(Ioan 11, 47-48).
Vedeţi, fraţii mei, câtă orbire şi răutate era în mintea şi inima cărturarilor, arhiereilor şi a fariseilor împotriva lui Iisus? Câtă deosebire era între popor şi între conducătorii lor sufleteşti! Poporul cu atâta evlavie şi cinste îl primea pe Mântuitorul. Încă şi mulţi din iudeii, care veniseră la Maria şi care văzuseră ce a făcut Iisus, au crezut în El (Ioan 11, 45). Iar arhiereii şi fariseii, orbiţi de ură, de răutate şi  necredinţă, nu numai că nu au crezut în El, ci în grabă pregăteau şi planul de a-L omorî. Câtă dreptate avea Mântuitorul când îi mustra pe aceşti cărturari şi farisei şi le zicea: Nebuni şi orbi! (Matei 23, 17). Câtă orbire sufletească şi câtă ură şi zavistie era în mintea şi în inima acestor conducători spirituali ai poporului lui Israel! În loc să creadă în preaslăvita minune a învierii lui Lazăr şi să-L laude pe Iisus Hristos, auzi ce zic: Ce facem pentru că Omul acesta face multe minuni? (Ioan 11, 47).
Auzi nebunie, auzi orbire din zavistie şi ură! Despre această orbire şi împietrire a fariseilor, a arhiereilor şi cărturarilor a proorocit marele prooroc Isaia, zicând: Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia şi cu urechile sale greu a auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă, şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă şi să-l vindec (Isaia 6, 10).
Iubiţi credincioşi,
Cauzele împietririi şi orbirii sufleteşti a arhiereilor şi fariseilor erau ura şi zavistia, pe care le aveau împotriva Mântuitorului. De aceea căutau felurite pricini spre a-L pierde. Astfel am socotit să vorbim câte ceva despre blestemata pricină a zavistiei, nu cu cuvintele noastre, ci cu ale Sfinţilor Părinţi.
Ascultaţi ce zice Sfântul Vasile cel Mare despre zavistie: "Bun este Dumnezeu şi de bine dătător celor vrednici. Rău este numai diavolul şi izvoditor a tot felul de răutăţi şi precum la cel bun lipseşte zavistia, aşa la diavol există zavistia. Să ne păzim, fraţilor, de patima zavistiei ca să nu ne facem părtaşi lucrurilor diavolului şi potrivnicului şi să ne aflăm osândiţi întru aceeaşi osândă cu el. Că dacă cel ce se mândreşte, cade în osânda diavolului, cum zavistnicul va scăpa de munca cea gătită diavolului? Că nici o patimă mai pierzătoare decât zavistia nu rămâne în inimile oamenilor, care preapuţin mâhneşte pe cei de afară, dar este cea întâi şi mai aproape răutate la cel ce o are.
Căci precum rugina roade în fier, aşa zavistia mănâncă în sufletul celui ce o are. Precum viperele mănâncă pântecele celor ce le poartă ca să se nască, aşa şi zavistia are putere a mânca sufletul celui ce o are. Pentru că zavistia este mâhnire pentru binele aproapelui, de aceea niciodată scârbele şi întristările nu lipsesc de la omul zavistnic. A rodit ţarina aproapelui său, este îndestulată casa lui cu toate cele necesare vieţii. Bucurii de la bărbatul acela nu lipsesc. Toate acestea sunt hrană bolii şi sporesc suferinţele celui zavistnic. Pentru aceasta cu nimic nu se deosebeşte de omul gol care de toţi se răneşte. Este cineva viteaz? Este sănătos? Acestea rănesc pe cel zavistnic. Altul este mai frumos la faţă. Altă rană a zavistnicului. Cutare întrece mult darurile sufleteşti şi pentru înţelepciunea şi puterea cuvintelor este văzut şi râvnit. Altul este bogat, dă multe daruri celor săraci şi se laudă de cei ce dobândesc de la el faceri de bine.
Acestea toate sunt bătăi şi răni care pătrund în inima celui zavistnic. Şi ce este mai rău la patima aceasta este că nici a o spune nu poate. Ci caută cu privirea în jos şi este posomorât şi se tulbură, cârteşte, şi se păgubeşte de răul acesta şi amintindu-i-se de patima sa, se ruşinează să-şi arate necazul, că este zavistnic şi amărât şi se chinuie de bunătăţile prietenului şi de veselia fratelui şi nu poate suferi bunătăţile şi îndestularea aproapelui. Deci nevoind a-şi spune patima, ţine boala întru adânc care roade şi mănâncă cele dinlăuntru ale lui. Ba nici doctor al bolii acesteia, nici vreo doctorie vindecătoare nu poate afla, măcar că sunt pline Scripturile de leacuri pentru ea..." (Sf. Vasile cel Mare, Hexaimeron, 1988, p. 117).
Să auzim şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur vorbind despre zavistie. "Nu este alt păcat mai rău care desparte pe om de Dumnezeu şi de ceilalţi oameni ca zavistia, adică pizma. Această boală rea este mai cumplită decât iubirea de argint. Pentru că iubitorul de argint atunci se bucură cînd dobândeşte banii; iar invidiosul şi zavistnicul atunci se bucură când altul pătimeşte şi păgubeşte şi îşi pierde munca lui şi socoteşte câştig primejdiile şi pagubele altora.
Deci care altă patimă este mai rea decât aceasta? Că răutăţile lui nu le cercetează, iar de binele altora se topeşte pe sine şi se lipseşte de rai. Nici în lumea aceasta zavistnicul nu are nici un bine. Căci în ce chip cariul mănâncă lemnul şi molia roade lâna, aşa şi pizma roade cu totul sufletul şi oasele omului zavistnic şi pizmaş, căci aceste patimi sunt mai rele decît fiarele, care pentru hrană, sau din fire se pornesc spre mânie. Iar oamenii zavistnici şi pizmaşi, când le face cineva bine, ca şi când le-ar face o strâmbătate, asemenea demonilor, sunt nemilostivi şi amari vrăjmaşi. Zavistnicii şi pizmaşii fug de adunarea şi vorbirea cea firească şi nici mântuirea lor nu o doresc. Pentru că pizma nu ştie a cinsti ceea ce este de folos. Unii ca aceştia pururea se află plini de tulburări şi de mâhnire şi sufletele lor merg la iad. Că nu este alt păcat mai rău decât pizma şi zavistia".
Iubiţi credincioşi,
Astăzi este Duminica Floriilor când Mântuitorul nostru Iisus Hristos intră ca un împărat în Ierusalim, spre a se da de bună voie la chinuri şi la moarte pentru noi păcătoşii. Aţi auzit în Sfânta Evanghelie cu câtă bucurie Îl însoţea mulţimea şi cu câtă ură şi zavistie Îl priveau cărturarii şi arhiereii iudeilor.
Astăzi se încheie Postul Mare şi începe Săptămâna Mare a Sfintelor şi Mântuitoarelor patimi. Cei care aţi fost mai silitori cred că până acum v-aţi spovedit şi împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului. Care încă nu v-aţi curăţit de păcate prin spovedanie şi Sfânta Împărtaşanie, mai aveţi numai câteva zile până la Sfintele Paşti. Nu mai amânaţi, ci alergaţi la preot, că nu putem să ne bucurăm de Învierea Domnului necurăţiţi şi plini de păcate. Nu vă lăsaţi pe ultimele zile că săptămîna aceasta preoţii sunt foarte ocupaţi.
Fraţii mei, din seara aceasta încep deniile, cu patimile lui Hristos. Sunt cele mai frumoase şi mişcătoare slujbe şi cântări de peste an. Veniţi seară de seară cât mai mulţi la sfânta biserică. Cum putem noi să dormim sau să lipsim de la biserică când Hristos priveghează şi se roagă pentru toată lumea? Cum putem noi să râdem şi să bem când Fiul lui Dumnezeu este dat în mâinile hulitorilor şi ucigaşilor necredincioşi? Cum putem noi să mâncăm acum când Domnul vieţii, posteşte şi suspină pentru noi? Cum să lipsim de la biserică acum, când Hristos este trădat de propriul său ucenic şi este vândut iudeilor ca să fie judecat şi răstignit?
Să mergem săptămâna aceasta după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieţii, al iertării şi al mântuirii. Fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mântui.
Iată astăzi Hristos intră triumfal în Ierusalim însoţit de mulţime de oameni cu ramuri de finic în mâini. Să-L întâmpinăm şi noi pe Hristos cu stâlpări de fapte bune. Hristos blesteamă smochinul fără roade care se usucă. Să ne temem şi noi, că suntem ca nişte pomi fără roade pe pământ, lipsiţi de multe bunătăţi duhovniceşti. Hristos primeşte pe femeia păcătoasă să-I spele picioarele. Să ne apropiem şi noi de Domnul şi cu lacrimi de pocăinţă să-I udăm picioarele şi să I le sărutăm.
Hristos este vândut de Iuda la iudei pe 30 de arginţi. Să ne ferească Dumnezeu să-L trădăm şi noi pe Domnul pentru bani, pentru cinste sau din frică. Hristos spală picioarele ucenicilor la Cina cea de Taină, ca să ne înveţe smerenia pe toţi. Hristos Mântuitorul nostru săvârşeşte prima Sfântă Liturghie la Cina cea de Taină, întemeiază deci jertfa liturgică şi împărtăşeşte pe ucenici, înainte de patima Sa. Să preţuim toată viaţa biserica, să mergem regulat la Sfânta Liturghie şi să ne apropiem cu evlavie şi pregătire de Sfânta Împărtăşanie, mai ales la marile praznice şi sărbători creştine. Numai Iuda, vânzătorul, când s-a împărtăşit "a intrat satana în el", căci a primit cu nevrednicie Trupul şi Sângele Domnului. Aşa vor pătimi toţi cei ce se împărtăşesc cu necredinţă şi cu păcate mari pe suflet. Vai de cei ce zac în păcate grele şi nici măcar în sfintele posturi nu se pocăiesc şi nu se împacă cu Mântuitorul.
Iată, Vinerea Mare! Fiul lui Dumnezeu este răstignit între doi tâlhari, pentru Mântuirea noastră. Să mergem cu sfintele femei mironosiţe să plângem pe Iisus Hristos şi mai ales să ne plângem păcatele noastre lângă Crucea Lui. Hristos îşi dă duhul şi apoi este pus în mormânt. Să îngenunchem cu mare credinţă la Mormântul Domnului, să-L tămâiem, să ne rugăm şi să ne cerem iertare, să ne împăcăm unii cu alţii şi în noaptea sfântă a Sfintelor Paşti să aşteptăm clipa de taină a Învierii Domnului şi a învierii noastre.
De vom face aşa, ne vom bucura cu toţii de lumina Învierii Mântuitorului şi vom putea cânta cântarea îngerească de biruinţă asupra morţii şi a iadului. Amin.
(Părintele Cleopa Ilie, Predică la Duminica Floriilor, Editura Mănăstirii Sihăstria, 1996)
Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!

                                            Cu dragoste, Maria.