DENIA DIN SFANTA DUMINICA SEARA ,A FLORIILOR , PENTRU AZI LUNI 22 APRILIE 2019 !

                         ..

Denia din Sfânta și Marea Luni, oficiată... - Arhiepiscopia Tomisului

https://www.facebook.com/...ro/videos/denia-din...și...luni...-/959658367516444/

▶ 2:17:57

1 apr. 2018

Denia din Sfânta și Marea Luni, oficiată de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în Catedra

INCEPUTUL SAPTAMANII PATIMILOR, cea mai sfanta saptamana a crestinilor. Talcuiri si cuvinte de invatatura la SFANTA SI MAREA LUNI. Cum se cuvine sa petrecem aceasta Saptamana Mare?

DENIA   din SFANTA si MAREA ZI
  de LUNI-22 APRILIE 2019,care s-a 
savarsit Duminica seara !

“Inca o data va amintesc, fratilor, si va indemn de a face aceasta incercare. Sa ne silim in aceste zile sa jertfim cea mai mare parte din timp Domnului si numai foarte putina lumii. Sa ne hotaram a ne aduna toate cugetele si simtirile si sa le indreptam dupa Domnul, care merge spre patima cea de bunavoie… Cum vom cuteza sa lipsim de langa Dansultocmai in aceste momente?

Cititi si:

• SA-L INSOTIM PE DOMNUL IN SAPTAMANA MARE!
• MERGI DUPA HRISTOS PE CALEA PATIMILOR! (Ganduri pentru Saptamana Mare – Sf. Nicolae Velimirovici, Parintele Cleopa)
• SAPTAMANA PATIMILOR. Sfanta si Marea Luni. Blestemarea smochinului neroditor si pomenirea lui Iosif cel preafrumos
• SMOCHINUL NERODITOR si DUMNEZEUL FLAMAND dupa iubirea noastra
• RASTIGNIREA IMPREUNA CU HRISTOS: “Alta cale de mantuire nu-i!”
• DE CE ERA TRIST IISUS? DE CE AR FI TRIST SI ASTAZI? CUM A FOST INTELES MESAJUL LUI? – Predica puternica a IPS Teofan in Duminica Floriilor (video, 2011)
• PUTINA VREME MAI SUNT CU VOI… Cuvinte rascolitoare ca niste Denii ale Parintelui Mucenic Constantin Sarbu. Si o meditatie la Evanghelia primei Denii (smochinul neroditor, lucratorii cei rai, darul care se va lua de la noi)MICII MUCENICI ASCUNSI. Cum ne rusineaza si ne mustra pacatele niste copii si tineri chinuiti, suferind de boli rare… O PROPUNERE DE PREGATIRE PENTRU INTRAREA IN SAPTAMANA PATIMILOR

DENIA   din SFANTA si MAREA ZI

  de LUNI-22 APRILIE 2019 ,
care s-a savarsit Duminica seara!

Sfantul Inochentie al Odesei: Cuvant la Sfanta si Marea Luni

“Mergand Domnul spre patima cea de bunavoie, a zis Apostolilor pe cale: Iata ne suim in Ierusalim, si se va da Fiul omului, precum scrie pentru Dansul. Veniti dar, si noi cu ganduri curate sa mergem impreuna cu El si impreuna sa ne rastignim si sa murim pentru desfatarile lumesti, ca sa viem impreuna cu Dansul“.

(Stihirea I de la Vecernie)

De astazi, fratilor, incepe Sfanta si Marea Saptamana a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos. Timpul acesta este cel mai pretios din tot cursul anului si de aceea fiecareia dintre zilele acestei saptamani inca din vechime i s-a dat numele de “mare si sfanta“. Si, cu adevarat, zilele acestea sunt mari, pentru maretia lucrurilor ce s-au savarsit intr-insele. Cu adevarat ele sunt sfinte, pentru curatia cu care le petrec adevaratii crestini si pentru sfintenia pe care ele o pot aduce tuturor celor ce le petrec cum se cade.

Iata pentru ce Sfanta Biserica acum, la inceputul acestor zile marete si sfinte, ne desteapta auzurile noastre printr-un deosebit indemn, chemandu-ne sa le petrecem cu vrednicie. Si pentru ca indemnul acesta sa fie ascultat si urmat de noi, Sfanta Biserica ni-l adreseaza chiar in numele si din partea Domnului nostru Iisus Hristos: “Mergand Domnul spre patima cea de bunavoie, a zis Apostolilor pe cale…“.

Domnul a spus Apostolilor pe cale cele ce aveau sa se intample, dar se poate oare ca cele spuse de El sa nu se socoata spuse tuturor celor ce se numesc cu numele Lui? Mantuitorul indemna pe cei dintai ucenici ai Sai sa ia aminte la patimile Sale, dar care oare, chiar si dintre cei mai de pe urma ucenici ai Sai, nu se va crede dator a lua aminte la aceste patimi mantuitoare?

Noi am sarbatorit cu multa stralucire toate intamplarile insemnate din viata pamanteasca a Domnului nostru, am sarbatorit minunata Lui zamislire si prea slavita-I nastere, am sarbatorit aducerea Sa in biserica, dumnezeiescul Sau botez si, ieri, intrarea Sa domneasca in Ierusalim. Putem noi oare sa nu impartasim cu Dansul si cele de pe urma minute ale Sale?

Iubirea si caldura noastra pentru El trebuie sa ni le aratam mai cu seama acum, cand toti L-au parasit! Au nu pentru noi merge El la patima cea de bunavoie? Au nu ale noastre pacate vor fi sterse si spalate cu sangele Lui? Cum vom cuteza sa lipsim de langa Dansul tocmai in aceste momente? Nu, fratilor, sa nu fie aceasta! Ci veniti cu totii, mic si mare, batran si tanar, bogat si sarac, invatat si neinvatat, veniti sa ne unim duhul credintei si al dragostei si cu cugete tari sa urmam Mantuitorului nostru, sa nu scapam nici unul din cuvintele Lui, sa impartasim toate simtamintele Lui si sa patrundem in duhul tuturor celor savarsite de Dansul. Daca chiar si oamenii de rand, inainte de moarte, vorbesc si lucreaza lucruri deosebite, apoi cu cat mai vartos Dumnezeu-Omul! Deci sa ne indoim luarea-aminte si mai cu seama sa ne curatim cugetele. Caci, dupa cum cu ochii plini de colb nu putem vedea nici chiar lucrurile cele mari, tot asa si cu mintea plina de cugete necurate si de griji pamantesti nu putem privi maretia patimilor lui Hristos.

Dar, spre adanca noastra mahnire, mintea si sufletul multora dintre noi niciodata nu sunt asa de necurate si pline de felurite griji desarte ca in aceasta saptamana mare si sfanta. Grija de a ispravi pana la sarbatori toate treburile incepute, grija de a pregati de Pasti fel de fel de lucruri risipesc mintea in toate partile si o imprastie dupa lucrurile cele mai desarte si mai de nimic.Din aceasta pricina, slujbele bisericesti, pana si cele mai insemnate, ca Ceasurile imparatesti din Vinerea cea Mare, nu sunt aproape deloc cercetate de lume. Alte slujbe bisericesti sunt cercetate de crestini, insa nu cu luarea-aminte cuvenita.

Multe din cele ce se citesc in biserica, de altfel lucruri foarte insemnate, cum sunt, de pilda, istorisirile celor patru evanghelisti despre viata lui Iisus Hristos, se trec nebagate in seama, ca lucruri de mana a doua. Chiar patimile lui Hristos, preinchipuite de Biserica in slujbele ei intr-un chip asa de amanuntit si intelept, nu sunt contemplate in toata intregimea lor decat doar de sfintii ingeri care pururea sunt de fata in biserica lui Dumnezeu.

Ah, fratilor, nu cu astfel de cugete necurate, imprastiate si impovarate de griji desarte ni se cere sa petrecem aceasta sfanta si mare saptamana a Patimilor Mantuitorului nostru! Noi vom asculta in aceste zile istorisirea intregii vieti a Mantuitorului, caci oare cand e mai potrivit a asculta istoria aceasteia daca nu la sfarsitul ei? Dar fi-va oare in stare sa cuprinda cu mintea sa aceasta viata omul acela care isi are cugetele asa de imprastiate incat nu-si cunoaste deloc nici macar viata sa? In aceste zile vom fi martori la cea de pe urma sfatuire a Domnului cu ucenicii Sai la Cina cea de Taina, dar inima noastra putea-se-va ea oare inflacara de focul dragostei lui Iisus, daca ea, asemenea inimii lui Iuda, va fi acolo unde sunt comorile ei?

Asadar, fratilor, daca nu pentru Domnul, cel putin pentru noi insine suntem datori sa ne adunam cat mai bine toate cugetele si simtamintele noastre si sa le curatim. Altfel nu vom putea urma Mantuitorului nostru, altfel ne vom rataci de Rascumparatorul nostru si vom ramane, care in curtea lui Caiafa, avand numai chipul evlaviei, care in pretoriul lui Pilat, cu mainile spalate si cu constiintele intinate, care in palatul lui Irod, glumind despre simplitatea credintei, care in tovarasia lui Iuda, adevarati vanzatori de cele sfinte, sau cu deznadajduirea in suflet.

Nu in zadar insusi Domnul, cu putin inainte de patima Sa, a zis Apostolilor Sai: “Cel ce are punga sa o ia, iar cel ce nu are, sa-si vanda haina si sa-si cumpere sabie” (Lc. 22, 36). Aceasta va sa zica ca in aceste zile trebuie sa ne debarasam de tot ce-i de prisos, de tot ce ne instraineaza de la lucrul mantuirii. Ne trebuie sabie, adica hotararea de a injunghia toate grijile si toate poftele trupesti. Vinde, dar, suflete credincios, vinde acum toate si cumpara-ti aceasta sabie minunata. Cu dansa vei lovi insa nu pe Malhus, ci pe acel om vechi, care si in tine adesea striga cu ura grozava si neimpacata contra Rascumparatorului tau, contra lui Hristos, cum strigau oarecand vechii iudei: “Ia-L, ia-L, rastigneste-L pe El” (In. 19, 15).

Dar va zice poate cineva: atunci ce sa facem cu grijile vietii? Apropierea acestor sarbatori mari, care tin mai multe zile, cer nu putina purtare de grija si de cele ale vietii trupesti. Cunoastem, fratilor, aceasta stare de lucruri si ne mahneste faptul ca tocmai cand Hristos e pe cruce, crestinii, de dimineata pana seara, se indeletnicesc cu targuiala.Tocmai cand Hristos este adapat cu otet crestinii pregatesc tot felul de mancaruri si bauturi care de care mai alese. Tocmai cand Hristos isi da sufletul Sau in mainile Tatalui, crestinii abia isi trag sufletul din pricina grijilor desarte, lumesti.

Toate acestea au ajuns pentru multi de neinlaturat. Dar de ce oare? Cine a legiuit ca toate grijile noastre lumesti sa se ingramadeasca anume in aceste zile infricosate ale mortii si ingroparii Domnului nostru? Din a cui porunca trupul si sangele nostru isi arata pretentiile si drepturile lor asupra noastra si ne fac robii lor mai cu seama atunci cand Hristos isi da pentru noi Trupul si Sangele Sau? Oare nu se putea ca o buna parte, daca nu chiar toate nevoile noastre sa fi fost terminate saptamanile trecute, pentru ca saptamana aceasta si mai cu seama cele de pe urma zile ale ei sa le putem inchina Domnului?Oare nu sunt astfel de oameni care fac asa si pe care cele trupesti nu-i impiedica de la cele sufletesti? De ce nu ar face toti asa? Ce-i impiedica de la aceasta? Ce nu-i lasa sa-si plateasca din vreme tributul lumii si corpului, pentru ca acum sa fie slobozi a se griji de suflet? Atunci targurile sunt goale. Dar cine le face sa fie pline de lume tocmai in zilele cele mai sfinte si face sa fie pustii bisericile lui Dumnezeu? Negresit, nechibzuinta noastra, iubirea noastra catre cele lumesti.

Dar, totusi, sa nu pretindem schimbarea mersului obisnuit al vietii de toate zilele, oricat de rau si de necrestin ar fi el. Sa lasam lumea sa domneasca acolo unde este locul ei, chiar si in aceste zile. Chiar si in aceasta stare de lucruri se pot indeplini cerintele Bisericii, se poate pastra cugetul curat si a-L urma pe Hristos la patima Sa cea de bunavoie cu duhul credintei si al dragostei. Sarbatorile ce se apropie cer pregatiri, dar multe oare? Crestinul cel bun fara multa osteneala va gasi mijlocul de a raspunde la toate cerintele sarbatorilor, fara sa piarda din vedere pe Mantuitorul Sau.

Si Apostolii s-au dus in targ sa faca cumparaturi, si ei au pregatit sfanta cina, si femeile mironosite cele intocmai cu Apostolii au cumparat aromate si miresme, dar ia luati seama cum toate ale lor au iesit curate si sfinte! Pentru ce n-am putea sa facem si noi ca dansii? Numai desertaciunea noastra nascoceste aceasta multime de nimicuri care ne chinuiesc si pe noi, si pe altii. Numai trupul nostru cel nesatios inmulteste peste masura cerintele sfintelor si luminatelor zile ale sarbatorilor ce vin, care, fiind ele insele hranitoare pentru suflet, nu cer atata hrana pentru trup.

Asa-i, fratilor, sarbatorile ce vin nu cer multe pregatiri, pentru ca ele, dupa insasi firea lor, cuprind in sine multa hrana si bautura duhovniceasca, multe placeri si dulceata pentru inima.

Daca in timpul lor ni se pare ca ne trebuie mult pentru trup, aceasta se intampla numai pentru ca duhul nostru nu se indulceste din bucuria ce se cuprinde in insesi sarbatorile acestea; si nu se indulceste pentru ca nu este in stare sa se impartaseasca din bunurile duhovnicesti. Si nu este in stare sa faca aceasta pentru ca este rob trupului pentru ca totdeauna a insetat numai dupa placerile si poftele trupesti si n-a cautat sa-si curete gustul si celelalte simturi.

De aceea noi, dupa ce luam parte, de cele mai multe ori numai cu trupul, la slujbele bisericesti, nu stim ce altceva inseamna sarbatoarea decat imbuibare, care adesea duce la intunecarea mintii si a tuturor simturilor. Astfel, toata imparatia lui Dumnezeu cu marile ei taine, toata credinta cu sfintele sale slujbe noi le punem mai mult intr-o indelungata slujire pantecelui, in mancare si bautura.

“Dreptatea si pacea si bucuria in Duhul Sfant” (Rom. 14, 17). Desfatarile cele curate ale inimii, veselia cea sfanta a sufletului, adica toate cele ce alcatuiesc fructul de capetenie al credintei si sufletul oricarei sarbatori adevarate sau ne sunt cu totul necunoscute, sau ne sunt cunoscute numai dupa nume. Starea aceasta e cu adevarat vrednica de plans! In aceasta se si cuprinde adevarata pricina a denaturarii lucrurilor si a sarbatorilor si mai cu seama a celor ce se apropie.

Fiind noi insine cu totul pamansti, dam un aer cu totul pamantesc si dumnezeiestilor sarbatori. Fiind noi insine cu totul trupesti, facem chiar din crucea lui Hristos capatai pentru trupul nostru. Dar sa apucam pe calea cea adevarata si totul va lua o noua fata. Sa petrecem aceasta saptamana cum se cade, sa facem cum ne povatuieste Biserica, sa urmam dupa Domnul, Cel ce merge spre patima cea de bunavoie, sa ne rastignim impreuna cu Dansul fata de toate dulcetile vietii, si atunci sa fim incredintati ca si fara o mare pregatire a celor trupesti, vom gasi in sarbatorile ce vin ceea ce niciodata n-am gasit: o hrana nesfarsita pentru suflet si o veselie nemarginita pentru inima.

Desfatarea provocata de bunurile duhovnicesti cuprinse in aceste sfinte si mari sarbatori ne va face nepasatori fata de bunurile trupesti unite cu ele. Noi vom inceta de a mai masura maretia zilelor sfinte cu durata ospetelor noastre si cu multimea felurilor de bucate, si impreuna cu aceasta va cadea de pe umerii nostri si acea povara a grijilor nenumarate care ne rapesc acum timpul cel atat de pretios si nu ne lasa sa urmam dupa Mantuitorul nostru. Astfel, de la sine, fara multe sfortari si pe nesimtite, se restatorniceste adevaratul mers al lucrurilor.

Inca o data va amintesc, fratilor, si va indemn de a face aceasta incercare. Sa ne silim in aceste zile sa jertfim cea mai mare parte din timp Domnului si numai foarte putina lumii. Sa ne hotaram a ne aduna toate cugetele si simtirile si sa le indreptam dupa Domnul, care merge spre patima cea de bunavoie.

In multe randuri au trecut aceste zile fara sa tragem vreun folos din ele, ba poate pricinuindu-ne noi insine pagube sufletului nostru. Sa le petrecem macar o singura data cum se cade! Aceasta ni se pare greu si respingator. Eu insa, in numele Sfintei Biserici, in numele Mantuitorului care merge la patima cea de bunavoie, indraznesc a va incredinta ca petrecerea cum se cade a acestor zile cuprinde atata dulceata, incat cel ce le-a petrecut o data cum se cade nu va mai avea nevoie sa fie indemnat spre a le petrece totdeauna cum se cuvine, caci si fara indemn va face aceasta. Amin”.

(Sfantul Inochentie al Odesei, Cuvantari la Sfantul si Marele Post, Editura Anastasia, Bucuresti)

***

Din Cuvantul la Sfânta si Marea Luni al SFANTULUI IOAN GURA DE AUR

“(…) Atunci, de va zice vouă cineva: „Iată aicea este Hristos, sau acolo”, să nu credeţi. Când a grăit despre pieirea Ierusalimului, el a vorbit si despre profeţii cei mincinoşi, care vor amăgi oamenii în timpul Apostolilor; dar cu mult mai rău descrie el pe profeţii cei mincinoşi care se vor arăta cu puţin timp înainte ele pieirea lumii; „ei vor da semne mari şi minuni, cât să amăgească, de va fi cu putinţă, pe cei aleşi”. Aici vorbeşte el de Antichrist şi de slugile lui, despre care şi Pavel zice: „a căruia venire este dinspre lucrarea Satanei, întru toată puterea şi semne şi minuni ale minciunii, şi cu toată amăgirea pentru cei pieritori” (II Tes. 9, 10).

Domnul îndeamnă la pază. El zice: „Să nu vă duceţi nici în pustie, nici în cămări”. El nu zice: „Duceţi-vă la dânsul, dar să nu-l credeţi”, ci „să nu ieşiţi”, căci vicleşugul lui Antichrist este mai mare şi susţinut prin minuni.

Mai departe El descrie cum va veni iarăşi, prin cuvintele: „precum iese fulgerul de la răsărit”…Aşadar, El nu va întrebuinţa nici un trimis, nici un vestitor, ci într-o clipă Se va arăta El tuturor, în toată lumea. El zice: „Unde este stârvul, acolo şi vulturii”; aceasta însemnează că îngerii, Mucenicii şi Sfinţii îl vor înconjura. Mai departe pomenşte de semnele cele înfricoşătoare.

„Indată după necazul zilelor acelora, soarele se va întuneca”. Prin „zilele necazului”înţelege el pe cele ale lui Antichrist şi ale profeţilor lui mincinoşi, cand mare necaz este de a fi mulţi amăgiţi. Dar acest necaz nu va dura îndelung. Căci, dacă pentru cei aleşi s-a scurtat şi războiul iudaic, cu atât mai vârtos se va scurta pentru dânşii şi acest necaz. De aceea zice el „îndată”, căci mai toate se vor întâmpla deodată.

Abia va sosi Antichrist şi profeţii săi, şi Hristos Se va arăta. „Soarele se va întuneca” aceasta nu va să zică se va desfiinţa, ci va fi covârşit de strălucirea venirii Sale; „şi stelele din cer vor cădea”, căci ele atunci nu vor mai fi trebuincioase, nemaifiind noapte.

„Si puterile cerului se vor clăti” pe bună dreptate, când ele vor vedea o aşa de mare schimbare. Căci dacă îngerii, precum zice Iov (Iov 38, 7), s-au uimit şi-au lăudat pe Dumnezeu cand s-au făcut stelele, mai vârtos se vor uimi ei cand vor vedea o aşa de mare prefacere; şi vor privi toată lumea înaintea scaunului judecăţii lui Dumnezeu şi, împreună cu slujitorii lor, pe acei oameni supuşi pedepsei.

„Atunci se va arăta semnul Fiului Omului pe cer”, adică crucea mai strălucită decât soarele. Soarele se va întuneca, iară crucea va străluci, căci ea este mai luminoasă decât razele soarelui. Si acest semn se va arăta spre a ruşina cu totul neruşinarea iudeilor. „Şi toate seminţiile lui Israel vor plânge”, când vor vedea crucea, căci ele nu au tras nici un folos din moartea lui Hristos şi au răstignit pe Acela căruia ar fi trebuit să I se închine.

Iar după ce a amintit crucea, adaugă: „Şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă”. El va să zică: pentru că ai auzit de cruce, să nu crezi că a doua venire a lui Hristos va fi ceva trist, ci mai vârtos El va veni cu putere şi cu slavă multă. Iară crucea o poartă El, pentru ca prin ea păcatele acelora de sine să se osândească, aşa precum un bătut cu pietre ar arăta pietrele şi petele de sânge de pe haine.

Şi vine pe nor, precum s-a înălţat la cer pe nor. Văzând acestea, seminţiile vor plânge, pentru că înşişi îşi rostesc hotărârea, înşişi se osândesc. „Şi va trimite pe îngerii Săi, cu glas mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi al Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini”. Când auzi aceasta, gândeşte la aceia care aşteaptă osânda, încă si aceasta auzind ei, va fi pentru dânşii o pedeapsă.

Dar pentru ce îi cheamă El pe îngeri, când, precum zice, se va arăta tuturor de năprasnă ca un fulger? Pentru ca ei, cei aleşi, si prin aceasta să se cinstească. Pavel zice: „Ei se vor răpi în nori” (I Tes. 4, 16). El va zice aceasta când grăieşte despre înviere şi adaugă: „Domnul întru poruncă, cu glasul arhanghelului, se va pogorî din cer” (II Tes. 4, 15). Aşadar la înviere, îngerii vor aduna pe cei drepţi, şi adunaţi fiind, vor fi răpiţi în nori, iar acest lucru se va face într-o clipă. Dar la ce slujesc trâmbiţele si sunetele?  Spre deşteptare, spre arătare de bucurie, dar şi spre arătarea durerii celor osândiţi.

Vai nouă în acea zi înfricoşată! Pe când noi ar trebui să ne bucurăm de auzirea sunetului trâmbiţelor, ne umplem de tânguire şi zdrobire. „Eu am venit să slujesc, nu să Mi se slujească” zice Hristos (Mt. 20, 28).

Eu sunt prietenul tău, capul tău, sunt fratele tău, soră, mamă, toate, şi nu voiesc alta decât să fii şi tu prietenul Meu. Eu am fost sărac pentru tine, cerşetor pentru tine, am fost răstignit pentru tine, am fost pus în mormânt pentru tine, în cer mă rog Tatălui pentru tine şi am venit pe pământ ca mijlocitor pentru tine la Tatăl. Tu eşti Mie totul, frate împreună moştenitor, prieten, membru.

Ce doreşti mai mult?

Pentru ce te tragi îndărăt de la Acel ce atât de mult te iubeşte?

Pentru ce lucrezi tu numai pentru lumea aceasta?

Pentru ce torni tu apă într-un vas fără fund?

Căci aceea face cel ce lucrează pentru lumea cea de acum.

Pentru ce voieşti tu să apuci focul şi să abaţi aerul?

Pentru ce alergi în zadar? Toate au sfârşitul lor; arată-mi, deci, şi sfârşitul râvnei tale pentru lume. Dar tu nu poţi aceasta. Toate sunt deşertăciune. Să mergem la morminte; arată-mi pe tatăl tău, arată-mi pe nevasta ta cea moartă. Unde este cel ce purta haine împletite cu aur, cel ce şedea în trăsură pompoasă, cel ce avea putere pe viaţă şi pe moarte? Eu nu văd nimic alta decât oase şi viermi. Toate acele sunt pulberi şi vis şi umbră, un chip sec, ba nici măcar un chip. Sa dea Dumnezeu ca la sfârşit numai acesta să fie răul. Cinstea, traiul cel bun şi bogăţia sunt, negreşit, aici numai o umbră, dar cele ce au fost legate cu ele, cele ce au urmat din ele: zgârcenia, desfrânarea, acestea nu sunt umbre, ci sunt scrise în cer, fie cuvinte, fie fapte.

Cu ce ochi vom privi noi la Hristos în Ziua Judecăţii?

Hristos, mai departe, aduce pilda smochinului, spre a însemna timpul. Precum “vara este aproape” când frunzele smochinului cresc, aşa şi sfârşitul lumii va fi aproape, zice el, când vor veni profeţii cei mincinoşi şi Antihrist, si se vor întâmpla acele senine.

Totodată, aceasta înseamnă că viaţa din acea lume este pentru cei drepţi vara cea duhovnicească; pe când pe păcătoşi îi aşteaptă iarna. El zice mai departe: „Nu va trece neamul acesta până ce toate aceste se vor întâmpla”.

Ce înţelege El prin „toate acestea”? Atât cele ce privesc Ierusalimul, războaiele, foametea, ciuma, cutremurele de pământ, hristoşii cei amăgitori, profeţii cei mincinoşi, răspândirea Evangheliei în toată lumea, cât şi celelalte numărate mai sus, care se vor săvârşi până la a doua venire a lui Hristos.

Dar atunci, cum putea El să zică: „neamul acesta”? El prin aceasta nu înţelege pe cei ce trăiau atunci, ci neamul credincioşilor; căci Sfânta Scriptură întrebuinţează zicerea „neam” nu numai spre a arăta o ştiută perioadă de timp, ci spre a rosti felul şi chipul cucerniciei şi al purtării, ca Psalmistul când zice: „Acesta este neamul celor ce-L caută pe Dumnezeu” (Ps. 23, 6).

Hristos voieşte să spună, că Ierusalimul va pieri şi o mare parte din iudei se vor prăpădi, dar neamul celor credincioşi va rămâne, nu se va birui de foamete şi de ciumă, de cutremure şi de războaie, de profeţii cei mincinoşi şi de amăgitori, în sfârşit, spre a-i întări şi mai mult în credinţă, El adaugă: „Cerul şi Pământul vor trece, iar cuvintele Mele nu vor trece”, adică mai degrabă se va nimici cerul şi pământul, cu toată tăria lor cea mare, decât să nu se împlinească ceva din cuvintele Sale. El cu aceasta voieşte să arate, totodată, că Biserica, pe care El a întemeiat-o, este mai înaltă şi mai trainică decât cerul şi pământul, iar El este Plăsmuitorul a toată lumea, Domnul şi Stăpânul cerului şi al pământului”.
                        Cu iubire,Maria !