duminică, 19 martie 2023

SFÂNTA CRUCE DE PE CER , ÎN AJUNUL DUMINICII SFINTEI CRUCI !

          

„Luarea crucii şi urmarea lui Hristos înseamnă aducerea pe noi înşine în faţa lui Hristos“

'Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie."

                                    Dragii mei, 

Duminica  a  treia a Sfântului  şi Marelui  Post din 19 MARTIE 2023,este închinată SFINTEI  CRUCI .
Şi iată că, astăzi dimineaţă cu doar o zi înainte, SFÂNTA  CRUCE  s-a arătat pe Cer.
Deci, astăzi dimineaţă în timp ce dormeam, o LUMINĂ albă orbitor de strălucitoare, ma trezeste făcându-mă să tresalt puternic.
Şi trează fiind, văd cu ochii închişi, văd un CER  de noapte, iar pe Cerul care coborâse foarte aproape de pământ, a apărut O SFÂNTĂ  CRUCE  care la margini ,de jur împrejur , este de un alb orbitor de stralucitor, iar la interior CRUCEA  SFÂNTĂ este neagră .
Sfânta Cruce era în mijlocul unui nor albastru violet catifelat.
În partea  stângă de  sus ,aşa cum priveam eu din pat,  a apărut un  semicerc negru, negru,  lat de o palmă şi lung cât să ajungă de la braţul stâng al Sfinte Cruci, până la partea de sus , acoperind-o pe deasupra ca atunci când ,s-ar fi pus Doliu pe această parte. Mai precis, deasupra capului LUI  IISUS, venind spre umărul drept până la palma  Sa dreaptă ţintuită pe Cruce. Aici era Doliul.
Într-o clipă SFÂNTA  CRUCE  a fost înconjurată de steluţe mari , alb-albastre stralucitoare, steluţe care s-au aşezat în jurul SFINTEI  CRUCI, sub formă de OU.
Aşadar ,în ultima clipă, SFÂNTA  CRUCE ce avea contur alb stralucitor si interior negru, care stătea într-un nor albastru violet şi care avea DOLIU peste Mîna  dreaptă a LUI  IISUS HRISTOS,până deasupra capului Său, care atunci când şi-a dat DUHUL  în Mâinile Tatălui Ceresc,capul Său a alunecat spre umărul Său drept şi aşa a rămas.
În jurul  acestui întreg, au apărut multele steluţe alb-albastre stralucitoare care au cuprins totul ,aşezîndu-se sub forma unui OU mare cu vărful fireste, deasupra SFINTEI  CRUCI.
Şi iată dragilor, cum BUNUL  DUMNEZEU  ne dă de veste, chiar aproape de ziua Duminicii dedicate SFINTEI  CRUCI. 


Să ne închinăm cu dragoste SFINTEI  CRUCI a LUI  HRISTOS, şi să nu ne lipsească din casele noastre, de la gâtul nostru, din sufletul şi inima noastra.
Mergeţi la Sfanta  Biserică dragilor, si vă asigur că, vă veţi întoarce acasa mult mai puternici sufleteste şi trupeste.
                             Cu dragoste, MARIA.

12 comentarii:

  1. Sfanta Cruce, grea, o cara romanii. In special cei angajati la patroni. Daca va uitati cumva pe anunturile de angajari o sa observati:
    1. Salarii foarte mici
    2. Salariul de 3000 lei net este considerat salariu mare de catre patroni astfel ca precizeaza in anunturi ca se lucreaza de luni pana sambata, adica incalca Codul Muncii neacordand 2 zile consecutive de odihna.
    3. Nu am vazut patron care sa specifice ca va da vaucere de vacanta. Nu dau.
    4. Programul de lucru pe zi este mai mare de 8 ore la multe anunturi.
    5. Pensiile au ajuns mai mari decat salariile, fiind o aberatie in RO.
    6. Legislatia favorizeaza doar imbogatirea rapida a patronilor.
    7. Multe anunturi sunt in limba engleza, cu denumiri ale functiei respective de nu se poate sti ce vor de fapt sa angajeze.
    8. Majoritatea anunturilor au trecute la atributiile postului zeci de atributii, astfel ca acel angajat sa faca de fapt munca a 2-3 persoane.
    9. Multe anunturi ale unor angajatori se repeta periodic, la 2-3 luni, demonstrand ca acolo e de fapt o problema cu patronul, nu cu angajatii (care sunt nevoiti sa plece din cauza patronului).
    10. Multe anunturi care au legatura cu prost__tia, gen: secretara pt patron, asistenta pt patron strain, etc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La punctul 8 - angajatii fac munca chiar si pentru 10 persoane. Anormal!

      Ștergere
  2. Despre angajarile la stat:

    1. In general sunt posturi scoase pt angajarea rudelor celor din acea institutie.
    2. Intaietate apoi au rudele epoletilor. Apoi rudele celor cu halate albe, apoi alte pile.
    3. Bibliografia ceruta cuprinde foarte multe legi, ordonante, hotarari, de ordinul 15-20-25 la numar.
    Aceste legi au fost elaborate de juristii din Parlament, de multe ori in ani de zile.
    Candidatul tb sa le cunosca la perfectie caci intrebarile sunt de genul: cum se aplica art.54 din legea x in ..... .
    4. Daca subiectele nu se stiu dinainte ( buy) nu se pot lua concursurile.
    5. In domeniul medical mai ales, subiectele la concursuri nu sunt din bibliografie.
    6. Atributiile postului cuprind foarte multe puncte.
    7. In general, din 7-8-9 persoane care depun dosare, daca se prezinta vreo 2 la proba scrisa.
    8. Directorii institutiilor de stat sunt pusi politic. De multe ori sunt habarnisti. Favorizeaza doar persoanele din acelasi partid politic.
    9. Cei de la resurse se cred directori.
    10. Nu sunt verificati de nimeni, nu sunt controlati si pot practica abuzul in serviciu fara sa-i doara capul.
    11. Se apara intre ei, nu respecta programul de lucru, ii puteti intalni in moluri la orice ora din zi.
    Va urma, cu exemple concrete de pe str Avrig

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, e exact cum spui, chiar mai rau. Inclusiv in multinationale.

      Ștergere
    2. Cat adevar... din pacate, tot ce ati scris e atat de real in societatea actuala...

      Ștergere
    3. In ce domeniu lucrati?

      Ștergere
    4. Va intreb in ce domeniu pentru ca nici nu stii ce sa mai faci, ce profesie sa-ti mai alegi in tara asta pentru a fi multumit si dpdv al salariului, dar sa ai si satisfactia muncii tale, sa merite efortul depus.

      Ștergere
    5. 19.32, daca romanii s-au incantat cu multinationalele si li se umple gura cand se lauda ca lucreaza la multinationale... ce sa le facem?!? Or sa se loveasca singuri cu capul de pragul de sus, dar va fi si mult prea tarziu si nu vor mai avea ce sa faca pentru ca tara este deja vanduta si irecuperabila, din nefericire!
      Spuneau romanii prostiti ca sa vina strainii sa-i ajute. Cu ce i-au ajutat strainii? Ca acum nici macar la hipermarketurile la care s-au laudat ca vor crea enorm de multe locuri de munca nu mai este asa. La hypermarket erau angajati multi oameni la inceput pe o singura tura. Erau deschise toate casele (minim 40 case de marcat). Acum nici macar 2 case cu angajati (casieri) nu mai exista. Va scanati singuri produsele exagerat de scumpite si pentru munca voastra nu vi se da produsul macar cu un adaos comercial de 30%, acolo. Drept rasplata ca faceti munca de casieri, in calitate de clienti, vi se pune adaos comercial de minim 500-600%. Asta inseamna ca un produs cumparat cu 1 leu va este vandut cu cel putin 5-6 lei, daca nu chiar si cu 30 lei am vazut! E incredibil, trist, de neconceput, dar adevarat. Daca nu se pune un pret exorbitant, urias, nu se simt bine!

      Ștergere
  3. Completez pt posturile scoase la concurs de la stat:
    - nici jumatate dintre ele nu au fost ocupate. Dar cred ca s-a inteles acest lucru din cele de mai sus.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga creștine,foarte multi Romani suferim daca ne pasa de suferința Mântuitorului pe cruce,pentru păcatele noastre.Sunt foarte multe de spus,că nu suntem uniți în credință indiferent de ce religie suntem în tara,Gradina Maicii Domnului,toți am stat deoparte și i-am lasă pe străini să distrugă tara cu fonduri europene,pentru ei sunt proiecte bune pentru Români,sunt numai piedici,nu te lăsa să faci ce vrei tu,îți impune să faci proiectul cum vor ei,in vestul țării sârbii extrag țiței la greu,împreună cu mafia care conduce țara,grânele țării merg la unguri pe preturi foarte mici,alții în agricultură nu au desfacere ,pământul nici nu au cu ce să îl mai lucreze la așa scumpiri.Suntem condusi de afara,la stat este mai bine că la privat,că rece luna și salarul îți merge,iar privații incep să închidă firmele că nu au desfacere,este strigător la cer,alții nu știu să își numere banii iar alții abia supraviețuiesc.Multi au ajuns la conducere numai prin posturi cumpărate pe mii de Euro,iar alții prin vrăji cu duhuri rele,foarte multi Romani ,au foarte multi bani în băncile din alte țări.Sa ne rugăm la Sfânta Treime și Maica Domnului ,sa fim sanatosi și crucea să ne o luam și prin rugăciune și fapte bune,o sa vina dreptatea și la noi in țară și întreaga lume.Uniti vom reuși să scăpăm de cei fără cruce,adică cei care ne mint zi și noapte,că ei lucrează cu dreptate.

      Ștergere
  4. Doamne Dumnezeul nostru ajuta-ne să purtam crucea cu demnitate si rabdare. Mulțumim domnului Issus și Maicii Domnului pentru ajutor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Slavă Ție Doamne Slavă Ție 🙏
    Așa este doamna Maria azi la sf.biserica a fost Sf.Cruce împodobită frumos cu flori și toată lumea ne-am închinat la Bunul Dumnezeu și Maicuta Domnului și la Crucea pe care Domnul Nostru Iisus Hristos sa răstignit.
    Bunul Dumnezeu și Maicuta Domnului sa fie cu noi cu toți
    Sf. Cruce sa ne apere de cel rău.Amin

    RăspundețiȘtergere