vineri, 31 martie 2023

BISERICA LUI HRISTOS ÎN CAPUL UNGHIULUI !


                                                                        Dragii mei, 

Deşi eram in strana si cântam împreună cu Dascălul, aud în acelaşi timp un glas care a venit din Cer şi care zice asa:

                    "Şi astfel pornind la drum Iisus, cu cei doisprezece, unsprezece ucenici ai Lumii...!"

Iar glasul se opreste si aud în continuare, cum din Cer coboară până la mine, un cor de Îngeri ce-l percepeam ca pe un zumzet de albine.
Glasul dragii mei, a spus de 12 ucenici, pentru că atâţia avea Iisus  Hristos. Numai că, atunci când Iisus a înviat a treia zi după Scripturi, Apostolul Toma, cel de-al doisprezecelea ucenic, a lipsit si nu a crezut pe ceilalţi Apostoli, când i-au spus că DOMNUL a Înviat. 
Toma  a spus :" dacă nu voi vedea în palmele Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor , şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui , nu voi crede !"
Şi văd dragii mei aici în strană, văd cum Cerul se deschide, iar de la Pământ la Cer se ridică un Triunghi de culoarea fagurelui de miere, iar în vârful Triunghiului care era sub Bolta Cerească, scria cu litere mari trei cuvinte :

                  "BISERICA  LUI  HRISTOS !" 

Latura din stânga Triunghiului, acea dinspre răsărit, a fost acoperită parţial de o lumină albastra violet, extrem de stralucitoare, şi care pulsa ca o inimă.
Dragii mei, ne mai putem oare îndoi de faptul că, BISERICA CRESTIN  ORTODOXĂ este BISERICA a cărui Credinţă ne-a lăsat-O Însuşi Mântuitorul?
Eu în Biserică fiind ,în aceste clipe când mi s-a arătat si în Biserica Crestin Ortodoxă.



Daca ne-am nascut cu o anume Credinţă dragilor, să nu o schimbam, ci să respectăm Credinţa în care ne-am nascut ,căci nu este niciun păcat.
Daca însă, ne-am născut în Credinţa  Crestin Ortodoxă si trecem la o alta Credinţă, atunci este păcat.  
Sunt mii de confesiuni religioase pe Pământ,dar asta nu inseamna că acesti oameni merg în iad si că numai CRESTINII ORTODOCSII  merg în Rai. 
Gresit! Dumnezeu ne spune să respectam Credinţa cu, care ne-am nascut si suntem la fel cu toţi ceilalti Fii ai Săi, care au îmbrăţişat o alta Credinţă, si că vom fi judecati la fel ca şi crestin ortodocşii, care s-au născut sau au îmbraţişat CREDINŢA  ORTODOXĂ.
Aşadar fratilor, respectaţi şi împliniţi CREDINŢA în care v-aţi născut ,si veti fi iubiţi în egala măsură de Domnul si Mântuitorul nostru Iisus  Hristos, Fiul Lui Dumnezeu şi al Maicii Pururea Prea curatei Fecioara Maria.
Iar daca doriţi să îmbrăţişaţi Credinţa cea Adevărată, adică Credinţa Crestin Ortodoxă , nu este niciun păcat ca sa va botezati întru Hristos Domnul şi Dumnezeul nostru, a cărui cinste şi slavă se cuvine ca să-I aducem şi să ne închinăm,  AMIN!
                                        Cu dragoste, Maria. 

6 comentarii:

  1. Capul unghiului terminologie preluata din arhitectura ca piatra de bolta care tine toata constructia sa nu colapseze, cum era la boltele gotice ultima piatra de sus ,aici cu sens de cel mai sus si esential-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamne,iarta-ne pe noi toți păcătoșii de pe pământ,nu exista sfânt pe acest pământ.Doamne,cât ai suferit pentru păcatele noastre și noi cei de azi te Răstignim că nu respectam cele 10 Porunci Divine,strămoșii noștrii au zidit biserici,mănăstiri,etc,iar noi cei de azi am îngrădit bisericile și mănăstirile cu garduri să nu fie distruse de cei fără credință,suntem foarte slabi în credință că nici o religie nu a reușit să-i aducă la Tine Doamne,pe toți pământenii,toți avem nevoie de Biserica Lui Hristos,să ne vindecam sufletele și trupurile noastre bonlave,Tu,Doamne ne ești doctorul care ne vindeci,sufletește și trupește,nu putem să trăim pe pământ fără harul Divin,care îl primim în fiecare zi,ca ne trezim.Doamne,ajutan-ne să avem sănătate,spor in toate,să facem numai fapte bune car timp mai trăim pe acest pământ sfânt.Doamne,te rugam ajutan-ne sa reparam bisericile,mai mult decât casa in care locuim,in zadar casa mea o fac palat,am tot ce îmi doresc,daca biserica,casa Ta,este lăsată,ne îngrijită,cum pot să mă numesc creștin daca nu repar casa Ta,biserica,pe toți pământenii să-i aduc la Tine Doamne,indiferent de religie,toți suntem copii Tai.Doamne,iarta-i și pe cei care conduc Romania,și nu ajuta bisericile și mănăstirile din Romania,să fie îngrijite,vine timpul toți vom plăti după faptele noastre,chiar daca ne-am adunat comori pe pământ prin minciuna,totul se va distruge prin puterea Divină,cei care conduc tara vor dispărea,și cei aleși de Divinitate vor conduce lumea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 10.33, toti oamenii sunt pacatosi. Insa Sfintii, dupa ce au lasat in urma viata pacatoasa si s-au mantuit, au ales sa lupte cu pacatele, sa faca in totalitatea Voia lui Dumnezeu si atunci au devenit sfinti in viata si apoi si dupa trecerea in lumea de Dincolo.

      Ștergere
  3. În Evanghelii, Luca 20, Matei 21 găsim această parabolă a pietrei din capul unghiului, dar nu atît de frumos redată ca în Psalmul 117. „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii,/ aceasta a ajuns în capul unghiului;/ de la Domnul s-a făcut aceasta/ şi minunată este în ochii nostri !,,

    RăspundețiȘtergere
  4. Slavă lui Dumnezeu întru cei de sus pe Pământ pace întru oameni bunăvoire 🙏

    RăspundețiȘtergere