vineri, 5 august 2022

SFÂNTA EVANGHELIE, DIN ZIUA SCHIMBARII LA FAŢĂ A MÂNTUITORULUI HRISTOS, PE MUNTELE TABOR !


                           6 August  2022 !

      Schimbarea  la  Faţă a Domnului 
      şi Mântuitorului  nostru  Iisus  Hristos ! 


              Image result for schimbarea la fata imagini

                            La Utrenie,


                 Sfânta  Evanghelie de la Luca !
                                (IX, 28 - 36 )

În vremea aceea , a luat Iisus  cu Sine pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob şi s-a suit în munte să se roage. Şi pe când se ruga Dânsul, chipul feţei Sale s-a făcut altul şi îmbrăcămintea  Sa albă strălucitoare. Şi iată doi bărbaţi vorbeau cu Dânsul : erau Moise şi Ilie , care , arătându-se în slavă ,vorbeau despre sfârşitul Lui ,care avea să se împlinească în Ierusalim. Iar Petru şi cei care erau cu El erau îngreuiaţi de somn;dar deşteptându-se , au văzut slava Lui şi pe cei doi bărbaţi care stăteau împreună cu Dânsul. Şi când s-au despărţit acestia de Iisus , Petru a zis către Dânsul: Învăţătorule ,bine este pentru ca noi să fim aici . Să facem trei colibe : una Ţie,una lui una lui Moise şi un lui Ilie, neştiind ce să spună.Pe când vorbea el acestea , s-a făcut un nor care i-a învăluit ,iar ei s-au înspăimântat când au intrat în nor. Atunci s-a auzit din nor un glas zicând : Acesta este Fiul Meu cel iubit ; pe Acesta să-l ascultaţi. După ce a trecut glasul,  Iisus s-a aflast singur.Iar ei au tăcut şi nimănui n-au spus nimic , în zilele acestea ,din cele ce văzuseră.
          La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie !

            Sfânta Evanghelie  de la Matei !
                     (XII, 1 - 9 )

În vremea aceea a luat Iisus cu Sine pe Petru, pe Iacob si pe Ioan ,fratelele Lui,şi i-a dus pe ei într-un munte înalt, în singurătate. Şi s-a schimbat la faţă înaintea lor aşa încât faţa Sa strălucea ca Soarele , iar hainele Sale se făcuseră albe ca lumina. Şi iată că s-au arătat lor Moise şi Ilie , vorbind împreună cu Iisus . Atunci ,începând Petru , a zis către Iisus : Doamne, bine este nouă să fim aici;dacă voieşti , vom face aici trei colibe : Ţie una, lui Moise una, şi una lui Ilie. Dar pe când vorbea el încă , iată un nor luminos i-a învăluit pe ei şi iată un glas din nor a zis : Acesta este Fiul Meu cel iubit , în care am binevoit ; pe Acesta să-L ascultaţi . Şi auzind ucenicii , au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte tare. Dar apropiindu-se Iisus , s-a atins de ei şi le-a zis : sculaţi-vă şi nu vă temeţi . Atunci, ridicându-şi ochii lor, n-au mai văzut pe nimeni , decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau ei din munte , Iisus le-a poruncit , zicând : să nu spuneţi nimănui cele ce aţi văzut ,până nu se va scula din morţi Fiul Omului.
Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie !
Dragii mei, dacă aveţi posibilitate ,mergeţi la Sfânta Biserică unde vă veţi hrăni sufletul cu această Dumnezeiască Pericopă Evanghelică, si veti simţi dragilor, că niciun obstacol nu este greu de înlăturat.
                          Cu dragoste, Maria.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu