Dragii mei,
În aceasta dimineata in zori,ma trezeste o lumina alba si stralucitoare foarte,lumina ce-mi arata o strada inspre Sud -Est si multi oameni care circulau in diferite sensuri.
La un moment dat,mi se arata o persoana (nu-i vedeam chipul )care mergea pe trotuar.
Vad cum deasupra acelei persoane coboara de nicaieri,a aparut pur si simplu intr-o clipita ,o pasare mare neagra,cu aripi mari,pasare ce l-a cuprins cu aripile-i negre de la crestet pana dincolo de mijlocul trupului.
În clipa in care pasarea neagra l-a acoperit pe om cu aripile ei, acea persoana s-a prabusit pe trotuar ,nu inainte ca eu sa vad cum din trupul persoanei respective ,se desprinde o silueta albicioasa,transparenta,ca un abur a iesit de peste tot din trup. In circa 3 secunde,sufletul persoanei respective a iesit din trup,iar trupul neinsufletit s-a prabusit la pamant.
Oamenii de pe strada,de pe trotuar au navalit peste bietul om ca sa-l salveze,dar sufletul sub forma unei siluete ca de un abur transparent,inca plutea deasupra trupului neinsufletit si a oamenilor care voiau sa dea o mana de ajutor celui prabusit.Din păcate ,nu se mai putea face nimic.Dar cel (cea)care pana mai inainte a fost in viata,era fericit (a);se vedea dupa stralucirea siluetei albe ,dupa miscarile din atmosfera.
Dragii mei, totul a durat pana la 5 -7 secunde,apoi a disparut.
Prieteni dragi, sa nu ne fie frica de moarte,niciodata.Noi nu murim! Noi trecem pe tărâmul vesniciei.Dar nu putem trece cu trupul de carne,ci cu trupul spiritual, cu sufletul nostru care este nemuritor.Cand ajungem dincolo,in lumea cea vesnica,noi ne vedem trupul de carne care incepe sa miroase,sa se descompuna ,si ne miram cum de-am putut trai intr-un asemenea hoit? Nu ne place ceea ce vedem si nici nu ne mai dorim ca sa ne intoarcem la trupul prabusit,la carcasa sufletului.
Atunci ,in primele clipe din viata de dincolo, suntem derutati,nu stim incotro sa apucam; uneori suntem chiar fericiti,pana cand,langa noi,apare INGERUL nostru Păzitor,dat de DUMNEZEU fiecaruia dintre noi la Sfantul Botez.
Chiar daca am gresit multe in viata de pe pămant,INGERUL PĂZITOR incearca sa ne linisteasca si ne spune ca va lupta cu diavolii,cu fortele răului ptr noi, ca nu cumva sarsaila sa ne insface in iad.
Timp de 40 de zile ne vedem cu trup ,asa cum eram in viata,desi noi ,suntem doar niste sfere mici de lumina transparenta.
Ingerul Păzitor ne arata absolut tot si toate pe unde am umblat, ce am facut bun si ce am facut rau, ce puteam sa facem si nu am vrut sa facem.
Iar in a 40 a zi,Ingerul Păzitor ne duce in zbor la picioarele Lui Iisus Hristos ,Îi arata care sunt faptele bune si care sunt cele rele, se roaga de IISUS ca sa ne dea pe noi de-a dreapta Sa,si nicidecum iadului.
Iar Mantuitorul, hotaraste unde vom vietui pana la JUDECATA UNIVERSALA care va fi in ROMANIA ADEVARULUI DUHULUI SFANT.
Asadar dragii mei, trebuie ca sa avem mare,mare grija cum ne traim scurta viata pe acest pamant,deoarece,intr-o clipa putem muri,si nu mai avem timp de cainta si de pocainta.
Sa avem CREDINTA fierbinte in Bunul Dumnezeu si-n Maicuta Domnului ,sa facem fapte bune,fapte de milostenie celor necajiti si amarati;sa mergem la Sfanta Biserica,sa ne spovedim si sa ne invrednicim a primi Sfanta si Dumnezeiasca Impartasanie,si niciodata sa nu uitam a multumi Domnului si Maicii Domnului,pentru faptul ca traim si ne bucuram de cei dragi,pentru faptul ca suntem sanatosi.
Cu dragoste,Maria.
A scapat din Ambalajul materiei si suferinta ,norocosul-craciun.
RăspundețiȘtergereNorocosul de el,SINDROMUL MORTII SUBITE,HELLO?😆
Ștergere12 explozii intr-un minut la o unitate militara ruseasca din Crimeea ,atac al ucrainienilor de la peste 200km.
RăspundețiȘtergereAsta cum i/ti place Ilie??-craciun.
Pica Biden,pica Jelenski,konet filma.Ce puii mei de satisfactie poti sa ai ca o dat nazi cu rachete.Asta_i gandire de feeerr vechi,nea Petre.Te inteleg intr_un fel,ti_o ajuns grafenul la cucuiet.
ȘtergereBuna , ce înseamnă mențiunea “Crăciun” la sfârșitul comentariilor ?
RăspundețiȘtergerePreferi paște ? Glumesc, este semnatura celui care comenteaza il cheamă Crăciun . - Numele ? - Crăciun. - Prenumele ? - Fericit !
ȘtergereUn fel de mos Petre hatru ca la opt decenii.Pa,pa.
ȘtergereBuna gluma craciun.
RăspundețiȘtergereCrăciun este numele soțului femeii care a găzduit-o pe FECIOARA MARIA să nască în gragd, și el la început nu a fost de acord. De aici vine și
RăspundețiȘtergerenumele Sărbătoarea chemată CRĂCIUN.
el
și el la
Perfect adevărat.
RăspundețiȘtergereDesigur ca exista viata dupa moarte! Nu va indoiti de asta!
RăspundețiȘtergere