La Utrenie,
Sfânta Evanghelie a Zecea a Învierii !
De la Sfântul Evanghelist Ioan.
(XXI, 1 - 14 )
În vremea aceea, sculându-se din morţi , Iisus s - a arătat ucenicilor Săi la marea Tiberiadei ; şi iată cum s - a arătat : erau împreună Simon Petru şi Toma, numit Geamănul, şi Natanail, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Lui. A zis către ei Simon Petru : mă duc să prind peşte . Ceilalţi i-au răspuns : mergem şi noi împreună cu tine. Şi au ieşit şi s-au suit în corabie , dar în noaptea aceea n-au prins nimic. Iar când s- a făcut dimineaţă , Iisus a stat la ţărmul mării, dar ucenicii nu ştiau că este Iisus. Deci i-a întrebat Iisus: fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare ? Ei I-au răspuns : n -avem .
Iar Dânsul le-a zis : aruncaţi mreaja de-a dreapta corăbiei şi veţi afla. Deci au aruncat-o şi nu mai puteau s-o tragă de mulţimea peştilor.
Atunci ucenicul acela pe care-l iubea Iisus a zis lui Petru : Domnul este ! Iar Simon Petru , auzind că este Domnul, şi-a luat haina , căci era dezbrăcat,şi s-a aruncat în apă.Iar ceilalţi ucenici au venit cu corabia , trăgând mreaja cu peşti, căci nu erau departe de pământ,decât ca la două sute de coţi. Dar când au ieşit la ţărm, au văzut acolo jăratec întins şi peşte pus deasupra, şi pâine. Iisus le-a zis : aduceţi din peştele pe care l-aţi prins acum . S-a suit Simon Petru în corabie şi a tras la uscat mreaja plină cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari ; şi atâţia fiind , totuşi mreaja nu s-a rupt. Iisus a zis către ei : veniţi de prânziţi. Şi nimeni din ucenici nu cuteza să-L întrebe : cine eşti Tu ?,ştiind că este Domnul. Deci s-a apropiat Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat-o lor , asemenea şi peştele. Aceasta este, acum, a treia oară , când s-a arătat Iisus ucenicilor Săi , după ce S-a sculat din morţi.
SLAVĂ ŢIE DOAMNE, SLAVĂ ŢIE ! AMIN !
La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie,
Sfânta Evanghelie de la Matei !
(XVII, 14 - 23 ).
În vremea aceea , iată s-a apropiat de Iisus un om , îngenunchind înaintea Lui şi zicând : Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatec şi pătimeşte rău : de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus la ucenicii tăi ,dar n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând ,a zis:o, neam credincios şi îndărătnic ! Până când voi fi cu voi ? Până când vă voi răbda pe voi ? Aduceţi-l aici la Mine.
Şi l-a certat Iisus şi diavolul a ieşit din el, şi copilul s-a tămăduit chiar în ceasul acela.Atunci, apropiindu-se de Iisus când era singur , ucenicii I-au zis : de ce noi nu am putut să-i scoatem ?
Iar Iisus le-a răspuns : din pricina necredinţei voastre ; căci cu adevărat vă spun vouă că, de veţi avea Credinţă cât un grăunte de muştar , veţi zice muntelui acestuia , mută-te de-aici dincolo , şi se va muta; şi nimic nu va fi cu neputinţă pentru voi. Dar acest neam de diavoli nu iese decât cu rugăciune şi cu post. Pe când străbăteau ei Galileea , Iisus le-a spus : Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorâ , dar a treia zi va învia .
Iar ucenicii s-au întristat foarte.
Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie ! Amin !
Fraţilor !
Mergeţi la Sfânta Biserică şi vă hrăniţi fraţilor sufletul cu Sfanta şi Dumnezeiasca Liturghie, pentru ca la final, sa puteti si voi dragilor ca' sa mutati 'muntii din loc.
Doar cu atât rămânem în inima si-n suflet. In rest...totul e praf si cenusa.
Cu dragoste şi preţuire, MARIA.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu