vineri, 25 martie 2022

SFANTA EVANGHELIE DIN ZIUA BUNEIVESTIRI !


               25  Martie 2022,Duminica Bunei Vestiri !

  La Utrenie ,Sfanta Evanghelie de la LUCA :


                        (I , 39-49, 56 )

În zilele acelea,sculându-se Maria, s-a dus în grabă la munte, într-un oraş al lui Iuda, şi a intrat în casa lui Zaharia, şi s-a închinat Elisabetei. Iar când a auzit Elisabeta închinăciunea Mariei, a săltat pruncul în pântecele ei;şi Elisabeta s-a umplut de DUHUL  SFÂNT şi a strigat cu glas mare şi a zis : binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde cinstea aceasta pentru mine, ca să vină la mine MAICA  DOMNULUI meu? Căci iată, cum a ajuns glasul închinării tale în urechile mele, a săltat pruncul de bucurie în pântecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că vor fi împlinite întocmai cele spuse ei de la DOMNUL. Atunci a zis Maria: măreşte sufletul meu pe DOMNUL şi se bucură duhul meu de DUMNEZEU MÂNTUITORUL  meu, pentru că a căutat spre smerenia roabei Sale. Iată, de acum , mă vor ferici toate neamurile, pentru că mi-a făcut mie, mărire Cel puternic şi sfânt este numele Lui. Şi a rămas Maria împreună cu Elisabeta , ca la trei luni. Apoi s-a înapoiat la casa sa.

                      Slavă ŢIE Doamne, Slavă ŢIE ! 



                 La Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie ,Sfanta Evanghelie  de la LUCA !

                               (I , 24 - 38 )

                              
Sfanta Evanghelie dupa Luca cap 1:24-38

24. Iar dupa aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zamislit si cinci luni s-a tainuit pe sine, zicand:
25. Ca asa mi-a facut mie Domnul in zilele in care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea.
26. Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret,
27. Catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.
28. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei.
29. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta?
30. Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu.
31. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus.
32. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau.
33. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit.
34. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?
35. Si raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.
36. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa.
37. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta.
38. Si a zis Maria: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! Si ingerul a plecat de la ea.

              Slavă  Ţie Doamne, Slavă Ţie !

     Dar si aceste doua Sfinte Evanghelii a Duminicii a V a din Sfantul Post al PASTILOR:
            
          Sfânta Evanghelie  de la Marcu !
                                 (X, 32 - 45 )  
                  
În vremea aceea, luând pe cei doisprezece ucenici ai Săi , Iisus a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple , zicând: iată ne ducem sus în Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat căpeteniilor Preotilor şi cărturarilor;şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor ,  care-L vor batjocori ;şi-L vor bate şi-L vor scuipa şi-L vor omorâ, dar a treia zi va învia.
              http://str1.crestin-ortodox.ro/foto/1243/124209_cei-12-apostoli.jpg
 Atunci au venit la Dânsul , Iacob şi Ioan , fiii lui Zevedeu şi I-au zis : Învăţătorule , voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Şi Iisus i-a întrebat : ce voiţi să vă fac ? Iar ei au spus :dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, în slava Ta.Dar Iisus le-a răspuns : nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu şi să vă botezati cu botezul cu care Mă botez Eu ? Iar ei au zis :putem.
Iisus le-a zis atunci :paharul pe care Eu îl beau , cu adevărat îl veţi bea , şi cu botezul cu care Eu mă botez , vă veţi boteza ;dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga mea , nu-Mi este îngăduit să dau decât acelora pentru care s-a rânduit.Când au auzit ceilalţi zece , au început să fie mânioşi pe Iacob şi pe Ioan ;iar Iisus , chemându-i la Sine , le-a zis : ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor , domnesc peste ele ,şi cei mai mari ai lor le stăpânesc ; dar între voi nu trebuie sa fie aşa , ci care dintre voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru ; şi care va vrea să fie cel dintâi între voi , să fie slujitorul tuturor, pentru că şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească , ci ca El să slujească şi să-şi dea viaţa preţ de răscumpărare pentru mulţi.
Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie !Amin !
Tot astăzi , se cuvine ca să citim si Sfânta Evanghelie a  Cuvioasei Maria Egipteanca.

             Sfânta Evanghelie de  la Luca ! 
                        (VII, 36-50 )

În vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Iisus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. Şi iată o femeie din oraş , care era păcătoasă , aflând că prânzeste în casa fariseului , a adus un vas de alabastru cu mir şi , stând înapoi lângă picioarele Lui şi plângând , a început să-I ude cu lacrimi picioarele şi cu părul capului ei să le şteargă ;şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Dar văzând aceasta, fariseul care-L chemase a zis întru sine : omul Acesta , dacă ar fi prooroc , ar şti cine şi ce fel de femeie este aceasta care se atinge de El, ar şti că este păcătoasă. Atunci Iisus, răspunzând, a zis către el : Simone , am să-ţi spun ceva . Învăţătorule , spune, a zis el . 
Un cămătar avea doi datornici . Unul era dator cu cinci sute de dinari , iar celălalt cu cincizeci;dar, neavând ei cu ce să plătească , i-a iertat pe amândoi . Deci , spune-Mi : care dintre ei, îl va iubi mai mult ? Simon, răspunzând, a zis : gândesc că aceluia căruia i-a fost iertat mai mult.Iar Iisus i-a răspuns : drept ai judecat. Apoi  întorcându-se către femeie , i-a zis lui Simon : vezi pe femeia aceasta ?                            
Am intrat la tine în casă : apă de spălat pe picioare tu nu Mi-ai dat , ea însă Mi-a udat picioarele cu lacrimi , şi le-a şters
cu părul capului ei ;sărutare nu mi-ai dat ,ea însă, de când am intrat , n-a contenit să-Mi sărute picioarele ;cu untdelemn capul Meu tu nu l-ai uns , ea însă cu mir Mi-a uns

 picioarele. Pentru aceea îţi spun : iertate îi sunt păcatele ei cele multe , căci mult a iubit. Iar cel căruia se iartă puţin, puţin iubeşte . Şi a zis către ea : iertate îţi sunt păcatele !                         
Atunci au început cei care şedeau cu Dânsul la masă să se întrebe în gândul lor :cine este Acesta care iartă şi păcatele ? Dar Iisus a zis femeii : Credinţa ta te-a mântuit , mergi în pace.
           Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie !
                                Amin !     
                         Dragii mei, 
Să nu staţi acasa Duminica !
Mergeţi la Sfânta Biserică, unde vă veţi umple sufletul cu Duhul Sfânt, stând la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, când Cetele Îngerilor coboara si se aseaza pe umărul fiecaruia din cei prezenţi in Sfanta Biserica. 
Lăsaţi toate deoparte si mergeţi în Casa Domnului, nu o lăsaţi goala şi nu vă lăsati înşelaţi de cumplitul diavol care va tot sopteste că mai aveti timp! Timp nu este niciodata! 
Dar daca ÎL iubim pe Hristos Domnul si Dumnezeul nostru, atunci ÎL vom urma si noi precum cei 12 Ucenici si Apostoli : 
                                       
              http://str1.crestin-ortodox.ro/foto/1243/124209_cei-12-apostoli.jpg.
Dacă iubim pe Maica Lui Dumnezeu, atunci vom merge si vom vărsa si noi o lacrimă pentru durerea Ei, la vederea Fiului mult Prea Iubit, rastignit si batjocorit pe Sfanta Cruce.


                                   Cu dragoste, Maria.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu