Predica Părintelui Arsenie Boca,la Duminica Orbului din nastere !

                                  

                 Duminica  Orbului  din  nastere !

     Orbia ochilor și orbia rautatii – Parintele Arsenie Boca !

                          Orbul din nastere – parintele Arsenie Boca !

Multa vreme nu am inteles talcul orbului din nastere. Nu intelegeam explicatia lui Iisus. Nu-i de mirare, caci ce deosebire mare este intre noi si Iisus! Noi dam sa trecem cat mai repede pe langa „lazarii” lumii acesteia, neputand rabda suferinta lor, pentru ca suntem incapabili in fata ei.
Bani n-avem, putere n-avem, inima n-avem – n-avem nimic in fata suferintei. Deci fugind de „lazari”, fugim de propria noastra nimicnicie. Asa si ucenicii, delegatii nostri de langa Dumnezeu, il intrebau pe Iisus: „Invatatorule, cine a pacatuit, acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?” Cand nu poti nimic, faci „stiinta”, intrebi de cauza, iar cand cauza e un pacat, faci morala. Oricum, chiar incercuiti in  neputinta, incercam o masura preventiva. Ceea ce au patit altii, tu poti sa nu patesti daca ocolesti greselile lor. Se vede ca Iisus vorbea cu ucenicii despre puterea dezastruoasa pe care o au pacatele, greselile impotriva vietii, tendinta de a schimonosi viata omului si a o chinui in intunericul orbirii si a altor suferinte.
Acum sa vedeti deosebirea dintre noi si Dumnezeirea lui Iisus. Iisus era si este Dumnezeu.Multi n-au stiut; si multi nu vor sti pana la sfarsitul lumii ca Iisus este Dumnezeu (pentru ca nu vor sa stie). Vindecarea aceasta minunata a orbului din nastere face dovada Dumnezeirii Lui si-i arata omului marginile puterii si stiintei sale. Noi ocolim „lazarii”, dar Iisus ii cunostea si ii chema la Sine. Il cunostea pe Natanael pe cand era copil mic, ascuns sub frunzele de smochin de urgia lui Irod. Cunoaste acum pe  orbul acesta mai inainte de a se naste, dezvaluindu-ne cu el o taina a lui Dumnezeu: ca nu s-a nascut orb nici pentru pacatele lui, nici pentru pacatele parintilor sai, ci ca sa se arate lucrul lui Dumnezeu cu el. Intr-o alta imprejurare, Iisus Se marturiseste a fi mai inainte de Avraam; iar in alta, mai inainte de a fi lumea. O icoana il arata pe Iisus zidindu-l pe Adam.

Si asa este: „Toate printr-insul s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut” (Ioan 1, 3). A face ochi vii din pamant si scuipat, nu mai e treaba de om, ci lucrul lui Dumnezeu. A drege niste ochi, a taia albeata de pe ei o mai fac si doctorii, dar a face ochi noi si inca din asa material si pe care ii mai si trimiti la spalat in apa Siloamului, iar asta la un orb din nastere, aceasta a putut-o face numai Cel ce l-a zidit pe Adam cu mana Sa din tarana. Acesta este talcul tamaduirii orbului din nastere: Dumnezeu Tatal a vrut sa descopere lumii pe Dumnezeu Fiul, ca Creator al lumii si ca autor al vietii. La aceasta vointa a Tatalui s-a aprins Duhul lui Iisus, Si-a insusit aceasta vointa ca o misiune a Sa in lume, asa cum e intr-o lumina aprinsa insusirea de a lumina! Aceasta vointa a Tatalui s-a aprins in Duhul lui Iisus, prin El luminand lumii adevarul. Cunoscand Iisus pe orb ca-i omul prin care Tatal are sa faca lumii o revelatie – descoperire – a Fiului ca autor al vietii, cunoscand voia Tatalui pe care Si-a insusit-o drept misiunea vietii Sale pamantesti – model pentru noi pamantenii – cu aceasta siguranta dumnezeiasca a scuipat pe pamant si a facut tina si a uns ochii orbului, adica gaurile ochilor, si a zis: „Mergi de te spala in scaldatoarea Siloamului” (Ioan 9, 6-7). Deci s-a dus si s-a spalat si a venit vazand. Dar lucrul lui Dumnezeu nu se termina cu niste ochi de reparat. Desi pentru noi oamenii ar fi totusi un lucru convingator pentru simplul motiv ca, pana azi, stiinta a facut aparate ca ochiul – aparatul de fotografiat si altele – dar stiinta omeneasca n-a putut face cu viata nici macar un bob de grau sau un ou de musca. Imparatia vietii este Imparatia lui Dumnezeu.

Natura vietii, nasterea si sustinerea ei atarna de Dumnezeu, de la creatia ei, pana la sfarsitul lumii: „Deschizand Tu mana Ta, toate se vor umplea de bunatati. Dar intorcandu-Ti Tu fata Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor, si se vor sfarsi si in tarana se vor intoarce” (Psalmul 103, 29-30). Deci sa ne cunoastem marginile si il vom cunoaste pe Dumnezeu. Faptele lui Dumnezeu, care toate-s minuni ale vietii, ii pun pe oameni in multe nedumeriri. Asa s-a intamplat si cu orbul din nastere, care a capatat vederea prin minune. Vecinii si cei care il cunosteau si-l vazusera orb, s-au minunat si incepura a se nedumeri intrebandu-se, despre el: Cine o fi, el sau altul care seamana cu el? Iar el zicea: „Eu sunt!” Dar oamenii nu ies asa usor din nedumerire. Marturisirea orbului despre Omul care se cheama Iisus si care i-a facut ochii din pamant, nu i-a lamurit deloc. Drept aceea il duc la interogatoriul fariseilor din Templu. Si era sambata, zi sensibila pentru farisei. Deci, de la inceput ancheta era sortita sa iasa rau. Iata-l din nou pe Iacov al Vechiului Testament luptandu-se cu Dumnezeu. Dar iata-l si pe orbul din nastere transformat in misionar. Urmeaza un schimb de intrebari si raspunsuri, despre cum a decurs capatarea vederii, precum si despre Cel ce i-a dat vederea. Orbul il apara pe Datatorul ochilor sai. Fariseii il huleau zicand ca-i un pacatos, desi unii recunosteau ca un om pacatos nu poate da vedere orbilor. Neispravind nimic, au chemat pe parintii orbului.
Acestia, infricosati de farisei, dau doar marturia ca acesta care a fost orb din nastere, e fiul lor. Dar cum vede acum si cine i-a dat vederea, ei nu stiu. Se lepadau de a marturisi pe Dumnezeu, lasand darul marturisirii fiului lor, ca-i in varsta. Deci insusi el sa graiasca despre sine! Jidovii se sfatuisera intre ei sa dea afara din sinagoga pe oricine va marturisi pe Iisus ca este Mesia, adica Fiul lui Dumnezeu, asteptatul neamurilor. Aceasta o stiau toti, deci si parintii orbului, de aceea au si fugit de un raspuns raspicat, precum ca unde nu erau ochii din nastere, numai Dumnezeu putea sa-i puna. Deci au chemat a doua oara pe omul care fusese orb si-l sileau, in numele lui Dumnezeu,sa zica vorbe rele de Iisus, cum ca e pacatos. Dar el n-a zis. Si din nou l-au pus sa povesteasca vindecarea sa. Omul si-a permis atunci o intrebare care i-a infuriat: „Acum v-am zis si n-ati auzit? Ce, iarasi voiti sa auziti? Au doara, vreti sa va faceti si voi ucenici ai Lui?” Au sarit deci iudeii cu ocara pe el, graind totusi adevarul: „Tu esti ucenic al Aceluia; iar noi ai lui Moise suntem ucenici. Noi stim ca Dumnezeu cu Moise a grait; iar pe Acesta nu-L stim de unde este!” (Ioan 9,1-29). In alta imprejurare au fost si mai nestapaniti la manie, zicand despre Iisus ca-i de la diavolul (Matei 12, 24).

Asa-i firea omului pacatos; cand il lovesc dracii, iti zice ca tu ai drac. Ajunge la aceasta sucita intorsatura de minte pe care o fac prejudecatile in capul fariseilor, si care ii opreste de a sti de unde este Iisus. Omul care a capatat vederea trupeasca, prin marturisire capata si vederea sufleteasca, si auzim una dintre cele mai frumoase marturisiri: „Intru aceasta este minunea ca voi nu stiti de unde este, iar El a deschis ochii mei. Si stim ca pe pacatosi Dumnezeu nu-i asculta; ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu, si face voia Lui, pe acesta il asculta. Din veac nu s-a auzit sa fi deschis cineva ochii unui orb din nastere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea face nimic” (Ioan 9, 30-33). Aceasta era credinta tare ca muntele a acestui nou misionar al lui Iisus. Deci fariseii, vazand ca nu pot ispravi nimic cu el, l-au ocarat: „In pacate tu te-ai nascut tot, si tu ne inveti pe noi”, pe cei drepti, tainele lui Dumnezeu? Si l-au dat afara. Iata tragismul situatiei. Orbul capata vederea, iar fariseilor li se intuneca mintea, ochii, de manie asupra lui si asupra lui Iisus. Un duh rau ii tine de inima ca sa nu recunoasca pe Iisus si sa le lumineze si ochii sufletelor lor. Iisus a tamaduit orbirea ochilor, dar n-a putut tamadui orbirea rautatii, care nu are leac, dar are pedeapsa. Deci sa urmarim desavarsirea vederii orbului din nastere si desavarsirea orbirii sufletesti a fariseilor. Cand a auzit Iisus ca l-au gonit afara din sinagoga, aflandu-l, i-a zis:”Crezi tu in Fiul lui Dumnezeu?” Iar el a zis: „Cine este Acela, Doamne, ca sa cred Intr-insul?” Si i-a zis Iisus: „L-ai vazut pe El.
Cel ce graieste cu tine, Acela este”. Iar el a zis: „Cred, Doamne!” si I s-a inchinat Lui. Omul acesta, cu care avea Dumnezeu rostul sa descopere lumii pe Fiul Sau, Creator al vietii, dandu-i din tina o pereche de ochi, s-a invrednicit de la Dumnezeu, la randu-i, de descoperirea lui Iisus ca Fiul lui Dumnezeu, prin insasi dumnezeiasca marturisire. De putine ori S-a descoperit Iisus pe Sine ca Fiu al lui Dumnezeu. O data samarinencii, a doua oara acestui orb din nastere si a treia oara ucenicilor, inainte de slavitele Sale Patimi. Poate ca aceasta a fost in lumea aceasta recunoasterea lui Dumnezeu catre el, pentru ca a purtat cu rabdare orbia fara vina si pentru ca L-a marturisit pe Iisus ca este de la Dumnezeu inaintea tagaduitorilor Sai, ca l-a invrednicit de o descoperire dumnezeiasca. Orb fiind si a capata prin minune o pereche de ochi, e o mare bucurie a vietii, o iesire fericita din intuneric, iesirea la lumina veacului acestuia.
Pamantean fiind si a te hotari sa marturisesti pe Dumnezeu cu orice pret si cu orice luare in deradere, e o si mai mare bucurie, care te poate duce pana la deschiderea ochilor duhovnicesti, ai credintei, si sa-L vezi pe Iisus, sa ti Se descopere Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Cel care e cu noi in toate zilele pana la sfarsitul veacului. A vedea pe Iisus e o fericire care nu se aseamana cu nici o bucurie pamanteasca; iar aceasta se intampla din cand in cand si din neam in neam, ca sa nu se stinga dintre oameni siguranta existentei lui Dumnezeu. Credinta in Dumnezeu si marturisirea Lui este acelasi lucru cu iesirea sufletului din intuneric in lumina dumnezeiasca, iesirea in lumina veacului viitor. Iata o tamaduire deplina. Iata un misionar neinfricat al lui Iisus.
Parintele Arsenie Boca Articol preluat din volumul „Cuvinte vii”, Deva 2006