vineri, 23 august 2013

IERI , 22 AUGUST 2013 , AM SCRIS , ŞI AZI , 23 AUGUST 2013, S - AU ADEVERIT !

                                                     S.U.A , sub pârjolul de vegetaţie !

Aşa spunea astazi, un post tv, din România!
Aşa scriam şi eu, despre INCENDII de  vegetaţie şi Păduri, care vor avea loc, dar nu ştiam locul şi nici ziua; şi din nefericire, la doar câteva ceasuri, după cele văzute de mine, aud la Tv ,că  în SUA, au loc, alte şi intense  INCENDII  DE VEGETAŢIE şi Păduri, care fac pagube materiale ,precum şi victime, atât în rândul oamenilor cât şi în rândul animalelor.
Dragii mei, ştiu că sunt şi persoane care nu sunt de acord cu toate câte scriu, şi nici nu este nevoie, ca să fie.,dar, eu am promis LUI DUMNEZEU, că voi scrie, toat ce am să văd şi tot ce o s-aud, pentru ca, din toti câţi citiţi, aici pe BLOG, măcar unul, să creadă şi să se întoarcă la CREDINŢĂ, şi în acelaşi timp, la DUMNEZEU.,şi MAICA DOMNULUI.
Minunat ar fi, să fim cât mai mulţi, care ÎL IUBIM, pe DUMNEZEU şi credem cu tărie în CUVÂNTUL LUI, CUVÂNT din care, scriu şi eu, atât cât îmi este îngăduit a-L cunoaşte, şi pe care, vi-L împărtăşesc şi vouă, spre luare aminte, şi spre întărirea în CREDINŢĂ, NĂDEJDE ŞI DRAGOSTE !
                                       Cu dragoste, Maria

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu