30 Martie 2018,ora 5,34 dimineata !
Dragii mei,
Astazi dimineata m-a trezit un glas care striga ceva cutremurator.
Glasul striga asa:
"Atacuri !
Atacuri sporite!
Atacuri cumplite !"
Clipă in care, vad stand in pat cu ochii inchisi (eu asa vad aproape toate,si vad cel mai bine), vad o intindere mare de pămant inspre Sud,un pămant gol ca un camp de lupta, pe care alearga cu armele gata de tragere ,multi,foarte multi soldati in uniforme de culoare verde inchis (cachi ).
.Din miscarile lor, se vedea ca soldatii primisra ORDIN de tragere,primesera ORDIN de a actiona pe neasteptate.
Soladtii tineau pustile pe umar, iar degetul le era pe tragaci.
Prieteni dragi, din păcate, vom auzi de o interventie in forţă intr-un anume loc stabilit de cei in cauza, vom auzi de un RAZBOI ce- a inceput intr-o clipă fara ca ,cineva sa se fi asteptat.
Si daca va izbucni un asemenea RAZBOI in vreo ŢARA,se stie ca acesta se va extinde in Lumea intreaga ,precum o molima cumplita.
Sa ne rugam la Bunul Dumnezeu si la Maicuta Domnului ca sa ne dea putere sufleteasca si trupeasca ,pentru a putea trece peste toate câte ne asteapta la nivel mondial.
Sa ne intarim in Credinta fratilor! Sa ne iubim Aproapele ca pe noi insine,ca nu cumva sa ne pierdem sufletul.
Asa sa ne ajute PREA SFANTA TREIME si PREA CURATA FECIOARA MARIA,Amin!
Cu dragoste,Maria.
Tot ce se poate doamna Maria pentru ca un RAZBOI RECE ESTE INTRE MARILE PUTERI.
RăspundețiȘtergereDECLARATII PESTE DECLARATII SI FABRICARE DE ARMAMENT SOFISTICAT.
SATANA II ADUNA LA UN LOC SA INCEAPA DISTRUGEREA OMENIRII.
Tot ce se poate doamna Maria pentru ca un RAZBOI RECE ESTE INTRE MARILE PUTERI.
RăspundețiȘtergereDECLARATII PESTE DECLARATII SI FABRICARE DE ARMAMENT SOFISTICAT.
SATANA II ADUNA LA UN LOC SA INCEAPA DISTRUGEREA OMENIRII.
O carte pe care am citit-o mai demult spune ca razboiul va fi fara de veste din RUSIA.
ROMANIA SA DEA DUMNEZEU SA STEA DEPARTE DE CONFLICTELE ALTORA.
CU FRAG DOAMNA MARIA.
SatanII racheta cu 24 de focoase nucleare cu viteza de 20 mach testată de rusia ieri.
ȘtergereGolirea ambasadelor a însemnat întotdeauna RĂZBOI, bineinteles, în zilele noastre se face sub pretextul de "expulzare" a diplomaților, de fapt isi retrag fiecare in parte oamenii importanti după care isi trimit trupele.
RăspundețiȘtergereCine a spart gheata primul? ...a inscenat o poveste(fara dovezi) si au pornit la atac cu amenintari,cu "expulzari",cu urcatul pe matura precum vrajitoarele.
ȘtergereGolirea ambasadelor a însemnat întotdeauna RĂZBOI, bineinteles, în zilele noastre se face sub pretextul de "expulzare" a diplomaților, de fapt isi retrag fiecare in parte oamenii importanti după care isi trimit trupele.
RăspundețiȘtergereDaca e verde inchis nu e prea la sud,ar putea fi Ucraina,Kurdistan sau Israel
RăspundețiȘtergereSarutmina tanti Marie. Nici o veste despre extraterestri? Mai gandestete la ei din cand in cand. Si daca iar dai de ei, spunele si despre mine, se poate? Sau nu ati poti adduce aminte in timpul acela? De razboaie si vreme rea sau cutremure sunt satul. Vreau sa au despre extraterestri cate ceva. Astept vedeniile lui matale dar numai despre extraterestri.
RăspundețiȘtergereCicerone pregateste.te ca mâine seara ai intalnire de gradul 3
ȘtergereRazboiul e pe cale sa inceapa si unora le arde de extraterestri.Tara arde si baba se piaptana.
ȘtergereSâmbăta lui Lazăr, anticiparea Învierii Domnului
RăspundețiȘtergereÎnvierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Cele două zile alcătuiesc împreună hotarul şi puntea de legătură între Postul Paştilor şi Săptămâna Patimilor: sunt două zile de prăznuire, o anticipare a bucuriei pe care o va aduce, peste o săptămână, Învierea lui Hristos - biruinţă asupra morţii.
Informaţiile pe care ni le oferă Sfintele Evanghelii despre Lazăr sunt puţine. Ştim că era din Betania, localitate identificată astăzi cu satul palestinian Al-Eizariya ori Al-Izzariya, „locul lui Lazăr“. Era fratele Martei şi al Mariei. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că „Iisus iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr“. Din aceste cuvinte înţelegem că Lazăr ocupa un loc aparte în inima Mântuitorului Hristos: se număra, asemenea Apostolului Ioan, printre cei foarte apropiaţi Lui, şi, cu siguranţă, aceasta se datora sincerităţii şi deschiderii lor faţă de Hristos.
Întrucât Betania era la numai trei kilometri depărtare de Ierusalim, Iisus venea deseori în casa celor trei fraţi pe care îi iubea. Tradiţia spune chiar că Lazăr ar fi fost fiul fariseului Simon, cel care i-a făcut cină Mântuitorului în casa sa.
În zilele care au premers Patimii Sale, Hristos obişnuia să se retragă cu ucenicii Săi în locuri pustii. Ura conducătorilor religioşi ai evreilor ajunsese foarte mare. Minunile mai mult decât evidente pe care le săvârşise în ultimul timp (de exemplu, vindecarea orbului din naştere) şi mustrările adresate lor îi determinaseră să-I dorească moartea. De aceea, căutau prilej pentru a-L prinde şi a-L omorî. Însă nu venise încă vremea, Hristos Însuşi avea să aleagă când să fie dat în mâinile lor.
„Eu sunt învierea şi viaţa“
Hristos se afla, aşadar, dincolo de Iordan, în Pereea, într-un ţinut pustiu, unde Ioan botezase cândva. Aici a primit mesageri de la cele două surori, Marta şi Maria: Îl rugau să vină cât mai repede la casa lor, deoarece Lazăr era grav bolnav. Nu se spune ce boală avea, însă aceasta era fără vindecare şi ducea spre moarte. Totuşi, Iisus nu răspunde imediat rugăminţii lor; rămâne încă două zile în locul în care se afla. Apoi, însoţit de ucenici, porneşte spre Betania. Ajunge în sat în cea de-a patra zi de la moartea acestuia. Doliul din casa Martei şi Mariei era încă mare: mulţi prieteni şi cunoscuţi de-ai lor erau încă alături de ele pentru a le consola.
La marginea satului, Iisus o întâlneşte pe Marta, care, uşor mustrător, Îi spune: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit“. Hristos îi răspunde: „Eu sunt învierea şi viaţa!“, adică El este Cel care a adus la viaţă toate, dar şi Cel care are putere să biruiască moartea. O va dovedi, de altfel, peste puţine zile, când, prin moartea Sa, primită de bunăvoie, va birui moartea.
O întâlneşte apoi pe cealaltă soră, Maria, venită şi ea în grabă, întrucât auzise că Învăţătorul a sosit în satul lor. Văzând durerea celor două surori şi a prietenilor acestora, Iisus S-a întristat şi El, şi, în faţa mormântului lui Lazăr a plâns. Hristos, Viaţa şi dătătorul vieţii, se afla faţă în faţă cu moartea. Cel care crease omul pentru o viaţă veşnică vedea înaintea sa cum acesta este cuprins de putreziciune şi descompunere. Cere atunci să fie dată la o parte piatra de la uşa mormântului. Marta încearcă să se împotrivească, spunând că deja miroase urât, adică Lazăr intrase în putrefacţie. Hristos, îndemnând-o să aibă credinţă, mulţumeşte mai întâi Tatălui pentru minunea ce avea să se întâmple, apoi îl cheamă pe Lazăr afară. Acesta iese din mormânt aşa cum fusese îngropat: înfăşurat în giulgiu şi cu mahrama pe faţă. Bucurie, uimire, cutremurare... Văzând minunea, unii dintre cei prezenţi au crezut în Hristos, alţii însă, amintind de fraţii bogatului nemilostiv, pentru care acesta cerea să le fie trimis săracul Lazăr înviat pentru a crede, au găsit cu cale să meargă şi să-L pârască la farisei. Acum, sinedriul se întruneşte şi hotărăşte uciderea lui Iisus, dar şi a lui Lazăr cel înviat.
Lazăr cel înviat, episcop al Ciprului
RăspundețiȘtergereDupă Cincizecime, când au început prigonirile împotriva creştinilor prin omorârea arhidiaconului Ştefan, Lazăr a fugit, împreună cu surorile lui, în insula Cipru. Era şi el căutat pentru a fi omorât, deoarece însăşi existenţa lui constituia dovada vie a dumnezeirii lui Iisus Hristos: fusese mort, iar acum era viu. Când apostolii Pavel şi Barnaba, aflaţi în prima lor călătorie misionară, au poposit în Cipru, l-au întâlnit acolo şi l-au hirotonit episcop al Ciprului. Tradiţia spune că, după ce a fost înviat de Hristos, a mai trăit 30 de ani, apoi a murit. Având totdeauna în faţa ochilor imaginea iadului din cele patru zile cât a fost mort, Lazăr nu a mai zâmbit niciodată.
A fost îngropat în localitatea Larnaca din Cipru. Peste mormântul lui s-a zidit o bisericuţă. Pe la 890, împăratul Leon Înţeleptul, care avea o mare preţuire faţă de Sfântul Lazăr şi care a compus stihirile de la vecernia Sâmbetei lui Lazăr, a mutat moaştele la Constantinopol, capitala imperiului. În schimbul sfintelor moaşte, a oferit bani şi meşteri care au ridicat, în Larnaca, biserica „Sfântului Lazăr“, care se vede şi astăzi. În 1204, când cruciaţii au cucerit Constantinopolul, au dus în Occident, pe lângă alte odoare, şi moaştele lui Lazăr. Păstrate iniţial în Marsilia, au fost purtate apoi în alte locuri, încât astăzi s-a pierdut urma lor. În anul 1972, în timpul lucrărilor de restaurare a bisericii „Sfântul Lazăr“ din Larnaca, s-a descoperit sub altar un sicriu din marmură cu un fragment din moaştele sfântului. Pe sicriu scrie: „Lazăr cel de a patra zi, prietenul lui Hristos“.
La slujba înmormântării creştinilor, dar şi la fiecare pomenire a celor adormiţi, Sfântul Lazăr este chemat să mijlocească pe lângă Hristos: „...pentru rugăciunile sfântului şi dreptului Lazăr cel înviat a patra zi din morţi...“
▲ Episcopul Ciprului, vizitat de Maica Domnului
RăspundețiȘtergereSe spune că Lazăr voia să o revadă pe Maica Domnului, întrucât trecuse mult timp de când plecase din Ţara sfântă. În acest scop, i-a trimis o corăbioară. Maica Domnului, însoţită de Sfântul Ioan Evanghelistul, a plecat cu această corăbioară spre Cipru. Pe mare s-a iscat o furtună mare şi, în loc să ajungă la Larnaca, unde era Lazăr, corabia a fost dusă la Muntele Athos. Pe vremea aceea, peninsula Muntelui Athos era plină de idoli şi temple păgâne. Maica Domnului şi Sfântul Ioan le-au vorbit locuitorilor peninsulei despre Dumnezeul cel adevărat. Foarte mulţi au fost convertiţi atunci la creştinism. Peste ani, Muntele Athos a devenit o ţară a monahilor, numită până astăzi Grădina Maicii Domnului.
De la Muntele Athos, Maica Domnului a venit în Cipru şi l-a întâlnit pe episcopul Lazăr. I-a oferit în dar două mânecuţe arhiereşti şi un omofor lucrate de ea. S-a întors apoi în Ţara Sfântă.
▲ Suntem chemaţi să ne identificăm cu Lazăr
Slujbele Bisericii din această perioadă nu privesc însă minunea învierii lui Lazăr ca pe un simplu eveniment petrecut cândva, mai mult sau mai puţin exterior nouă, de care se face numai amintire în această sâmbătă; toată săptămâna a şasea a Postului Mare ne invită să devenim martorii celor întâmplate în urmă cu aproape două mii de ani, raportând întâmplările de atunci la propria persoană.
Astfel, luni ni se spune: „Astăzi, umblând Hristos pe lângă Iordan, I S-a arătat boala lui Lazăr...“, marţi: „Ieri şi astăzi a fost boala lui Lazăr...“, miercuri: „Astăzi, Lazăr, murind, este îngropat şi îl jelesc surorile...“, joi: „Două zile are astăzi Lazăr cel mort“, iar vineri: „Mâine, Domnul vine să ridice pe fratele cel mort al Martei şi al Mariei“.
Pe de altă parte, suntem chemaţi să ne identificăm cu Lazăr: „Răstoarnă, Hristoase, de pe smeritul meu suflet, piatra cea grea a trândăviei celei rele, şi mă ridică din mormântul nesimţirii, spre lauda Ta, Cuvântule“. Aşadar, pe fiecare dintre noi îl învie Hristos în Lazăr şi pe fiecare dintre noi îl eliberează din moarte.
Sa ne identificam cu Lazar
RăspundețiȘtergereParintele Alexander Schmemann ne atrage atentia ca toata saptamana a sasea a Postului Mare ne invita sa devenim martorii celor intamplate cu Lazar si sa ne identificam cu el. Astfel, luni ni se spune: "Astazi, umbland Hristos pe langa Iordan, I S-a aratat boala lui Lazar...", marti: "Ieri si astazi a fost boala lui Lazar...", miercuri: "Astazi, Lazar, murind, este ingropat si il jelesc surorile...", joi: "Doua zile are astazi Lazar cel mort", iar vineri: "Maine, Domnul vine sa ridice pe fratele cel mort al Martei si al Mariei".
Dureros pentru noi este ca ne-am obisnuit cu moartea, atat de mult incat am ajuns sa o consideram fireasca. Nu mai suntem constienti de faptul ca omul nu a fost creat sa moara, ca moartea a fost inghitita de biruinta (1Cor. 15, 50-54). Invierea lui Lazar este invitatia sau chemarea de a iesi din moarte si a intra in Viata.
Invierea lui Lazar simbol al invierii de obste
RăspundețiȘtergerePotrivit Sfintelor Evanghelii, Hristos va plange in fata mormantului lui Lazar. El va lacrima din mila pentru toata firea omeneasca, nu doar pentru Lazar, ci pentru intreaga fire omeneasca intrata in stricaciune. Va cere sa fie data la o parte piatra de la usa mormantului, ii va multumi Tatalui pentru minunea ce avea sa se intample si apoi il va chema pe Lazar afara. Acesta iese din mormant asa cum fusese ingropat: infasurat in giulgiu si cu mahrama pe fata.
Strigarea lui Hristos, cand il cheama pe Lazar din mormant, este vazuta ca un chip al chemarii din pamant a tuturor mortilor la invierea de obste, care va fi o chemare a tuturor la judecata finala. Parintele Dumitru Staniloae afirma ca un astfel de cuvant sau o astfel de putere trebuie sa fi folosit Dumnezeu Cuvantul si la crearea lumii. Dar atunci le-a creat pe toate pe rand, pe cand la invierea de obste va chema trupurile tuturor deodata la o noua viata. Trebuie observat ca in cazul lui Lazar biruinta asupra mortii nu a fost definitiva, deoarece la el a avut loc o reinsufletire a trupului sau pamantesc. Numai in Hristos moartea va fi pe deplin invinsa.
Invierea lui Lazar si Taina Pocaintei
RăspundețiȘtergereLazar s-a imbolnavit, a murit, dar a inviat pentru ca era prieten al lui Hristos. Deci, nimeni nu trebuie sa-si piarda nadejdea, chiar daca se afla in raul extrem. In ceea ce s-a intamplat cu Lazar, prin dezlegare, aflam ceea ce se implineste cu fiecare dintre noi cand este scapat din moartea sufleteasca. Prin pocainta omul devine viu. Dar aceasta nu ajunge, este nevoie si de dezlegarea pe care o da preotul, dupa cum a fost nevoie ca si Lazar sa fie dezlegat de Apostoli la porunca Mantuitorului.
Betania - satul mormântului lui Lazăr
RăspundețiȘtergereSituată spre răsărit, pe versantul estic al înălţimii ce se numea atunci Muntele Măslinilor, pe singura arteră centrală de acces, ce urcă din Valea Ierihonului şi duce la Ierusalim, Betania se afla în calea Domnului ori de câte ori venea sau se întorcea din sfânta cetate. Pe aici obişnuia adeseori să treacă Iisus Hristos. În mijlocul satului, chiar lângă drum, era aşezată casa celor trei fraţi, despre care s-au scris emoţionantele pagini din Sfânta Evanghelie.
De la Ierusalim până în fostul sat Betania, aşezare socotită astăzi un cartier periferic al oraşului, sunt numai trei-patru kilometri, adică 15 stadii, cum se menţionează în Sfânta Scriptură, distanţă de-a lungul căreia pelerinul va trece prin Valea Cedrilor şi pe lângă Grădina Ghetsimani, Muntele Măslinilor, Muntele Scandalului şi satul arab Abu Dis.
Case de locuit în interiorul unor ziduri căzute singure, întrucât nimeni nu le-a dat jos vreodată, pietrele diverselor temelii, arcuri şi bolţi ce abia se mai ţin de câte un colţ de perete şi multe alte ruine erodate de timp ne trezesc, pe drumul Betaniei, amintirile vremurilor în care au trăit aici surorile Maria şi Marta, precum şi fratele lor, Lazăr.
Casa celor trei fraţi după trup era locul preferat de Mântuitor şi de ucenici pentru găzduire, pentru că „iubea Iisus pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr“ (Ioan 11, 5).
Două motive avea deci Iisus Hristos să folosească acest drum: unicitatea căii de acces şi situarea aceasteia pe meleagul natal al dragului său prieten, Lazăr, şi al surorilor acestuia, toţi trei temători de Dumnezeu şi cu credinţă în înviere. Neîndoielnic că Hristos-Domnul, care le cunoştea inimile, le asculta întotdeauna gândurile şi plângerile.
Locul minunii învierii
RăspundețiȘtergereDeşi Hristos a fost invitat odată, în casa lui Simon Leprosul (Mat. 26, 6-13), cel mai de seamă eveniment care leagă numele lui Hristos de orăşelul Betania îl reprezintă minunea învierii prietenului său, Lazăr (loan 11, 1-47).
De aceea, o dată ajunşi în Ţara Sfântă, trebuie să mergem să redescoperim: casa unde au trăit Marta şi Maria; poarta unde Marta L-a întâmpinat pe Iisus, spunându-i: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit“ (Ioan 11, 21) şi unde Hristos i-a răspuns nu numai surorii lui Lazăr, ci şi nouă, tuturor: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.
Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac“ (Ioan 11, 25, 26); locul unde a fost înmormântat Lazăr şi unde ucenicii l-au văzut pentru prima oară pe Iisus lăcrimând, cele dintâi lacrimi ale Sale fiind pentru un prieten; zidul din casa lui Simion Fariseul, unde de atâtea ori a stat Iisus cu apostolii lui, unde, într-o seară, cu şase zile înainte de Paşti, după ce a intrat pe uşă, cu vasul de alabastru plin cu mir de nard curat, Maria Magdalena s-a oprit, a îngenuncheat, a spălat picioarele Mântuitorului cu mirodeniile aduse şi I le-a şters cu părul ei lung, negru, mătăsos; în sfârşit, locul unde la întrebarea lui Iuda Iscarioteanul, oaspete şi el în casa lui Simion: „Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?“,
Mântuitorul a răspuns: „ Las-o, că pentru ziua îngropării mele l-a păstrat. Că pe săraci întotdeauna îi veţi avea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi întotdeauna“ (Ioan 12, 5-8).
Prietenul cel „a patra zi înviat“
RăspundețiȘtergereIniţial, mormântul lui Lazăr reprezenta un obişnuit mormânt familial evreiesc, săpat în stâncă, în partea de apus a vechiului sat. El nu era situat la adâncimea la care este astăzi, când spre el duc 27 de trepte săpate în piatră. Mormântul este ca o gură de peşteră, zidită din blocuri de piatră, prin care se coboară 5-6 metri până la o încăpere de doi pe trei metri, de unde alte trei trepte spre nord duc la locul unde a zăcut trupul îmbălsămat al Sfântului Lazăr.
În epoca creştin-bizantină (secolele IV-VII), mormântul - ca loc de pelerinaj - era împrejmuit cu un zid, iar în interiorul acestei împrejmuiri, şi mai la răsărit de mormânt, se înălţa o bazilică cu trei naosuri, a cărei pardoseală era acoperită cu mozaic în culori. Toate construcţiile luate la un loc - mormântul, întregul teritoriu îngrădit şi bazilica - au primit denumirea de Lazarion. Denumirea actuală a satului arab El-Azarieh (Sfântul Lazăr) provine de la numele acestui sfânt lăcaş creştin. Satul evreiesc în vremea lui Hristos se numea Beit-Ania sau Beit-Hanania (Casa lui Hanani, în ivrit).
Lazarionul, suportând invazia persană din anul 614, a continuat să existe aproape fără nici o schimbare până în secolul al XII-lea, în secolul următor acesta fiind părăsit şi, practic, uitat. Trei sute de ani mai târziu, pe ruinele lui, musulmanii au construit o moschee, în interiorul căreia se află mormântul lui Lazăr, locul fiind, astăzi în custodia exclusivă a arabilor, fapt ce face mai dificilă pătrunderea în peşteră. Nu şi dacă plăteşti, bineînţeles.
De altfel, toată panta dealului este locuită de musulmani, care au case frumoase din piatră cioplită, magazine de tot felul, bazare şi uliţe pline cu copii.
Învierea cea de obşte
RăspundețiȘtergereO dată ajuns în umbra mormântului bimilenar, în locul unde s-a săvârşit una dintre cele mai mari minuni de către Domnul Hristos, avem prilejul reculegerii în tăcere timp de câteva minute, ascultând cuvintele preotului-însoţitor şi retrăind amintirile biblice ale învierii lui Lazăr: „Aici s-a pus trupul neînsufleţit al bunului Lazăr, prietenul Mântuitorului nostru lisus Hristos. Aici, sub lespede de piatră, a stat trupul lui Lazăr timp de patru zile, aşteptând pe Domnul vieţii, fără suflare, fără duh, părăsit de toţi, înfăşurat în giulgiuri, intrat în putrefacţie, aruncat în adâncul pământului şi pecetluit deasupra! Ce tristă este moartea omului care nu s-a împrietenit în viaţă cu Domnul vieţii şi al morţii! Nimeni nu-l mai scoate din adânc. Nimeni nu-i mai aprinde o luminare. Nimeni nu-i va putea sălta piatra de pe uşa mormântului şi de pe conştiinţă.
Dar Lazăr era prieten cu lisus Hristos. El găzduise în casa sa, la masă şi în inimă, pe Domnul vieţii. Apoi avea pe cele două surori mironosiţe şi fecioare. Deci avea cine îl plânge, cine să se roage pentru el şi să alerge înaintea lui Hristos. Că nimic nu este mai dureros pentru omul păcătos decât să nu aibă cine să-l ajute după moarte. Or, Marta şi Măria au căutat pe Domnul, I-au ieşit înainte. I-au spus despre Lazăr. L-au dus la mormânt. Şi după ce Hristos a lăcrimat, a poruncit, ca un Dumnezeu ce ţine în mâinile sale viaţa şi moartea: «Lazăre, vino afară!» În clipa aceea, s-a petrecut una dintre cele mai uimitoare minuni pe pământ: învierea unui mort intrat în putrefacţie.
Şi a înviat Lazăr, prietenul lui Hristos, căci prietenii şi fiii lui Dumnezeu după dar niciodată nu mor, adică nu ajung în osânda iadului. Apoi a ieşit afară înfăşurat în giulgiuri şi a fost întâmpinat de Domnul, iar a doua zi a stat cu El la masă. După înviere a mai trăit Sfântul Lazăr mulţi ani de zile, ajungând episcop în insula Cipru, unde şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Da, aici s-a făcut această nemaiauzită minune. Desigur, învierea lui Lazăr preînchipuia învierea Domnului din morţi, dar şi învierea noastră cea de obşte, la judecata de apoi. Ea mai simbolizează şi învierea omului păcătos, scularea lui din legăturile păcatului, prin spovedanie şi lacrimi. Fericiţi sunt cei ce îşi plâng păcatele în viaţă!“
MULTUMIM FRUMOS anonim 13:18 !!!!!! Cat de frumos a-ti prezentat totul, citeam si mi se parea ca sunt si eu acolo in acele timpuri cu Marta, Maria, Lazar dar si cu MANTUITORUL DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS !!!!
ȘtergereE sarbatoare la Florii –
RăspundețiȘtergereCum n-a mai fost vreodata,
Caci Cel prezis de profetii,
Azi in Sion se-arata.
Smerit, cu chipul Sau senin,
Inconjurat de gloate,
Isus, calare pe asin,
Coboara spre cetate.
In maini, cu crengi de palmier,
Ii ies multimi in cale;
Rasuna al Iudeii cer,
De cint si osanale.
Rasuna coruri de copii
Multimea se tot strange,
E sarbatoare la Florii,
Dar Imparatul plange:
„Ierusalim, Ierusalim,
Ce mi-ai respins iubirea
Si darul pacii cel sublim –
Iti plang nenorocirea.
Dusmanii vor imprejmui
Tot zidul tau cu schele,
Iar pentru mame si copii
Veni-vor vremuri grele.”
Cu lacrimi calde pe obraz
Plangea Ierusalimul … ,
Dar plansul lui mai scalda azi
New Yorkul si Kremlinul.
Vazduhul Terei e brazdat –
De undele divine,
Iar orologiile bat
Sfarsitul care vine.
E sarbatoare pe pamant
Si lupta pentru pace,
Se flutura lozince in vant,
Dar Printul pacii tace.
Azi, nu romani si nici barbari,
La porti vin cu stafeta,
Ci mii de monstrii nucleari –
Ameninta planeta.
E sarbatoare si e joc
Si muzicile canta,
Dar pace tu nu ai deloc
Si moartea te-nspaimanta.
El hotaraste iar o zi
Azi, cat se poate spune,
Pe Printul pacii-L poti primi,
Nu amana pe maine!
Petru Dugulescu
Invierea lui Lazar - Mitropolit Bartolomeu Anania
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/watch?v=Pe-LhFb2uaw
Expularea diplomatilor rusii din tarle NATO e o contraeactie meritata la interventia Rusiei cu gaze interzise,ea ar trebui sa puna Rusia pe ginduri si sa-si dea seama ca nu poate merge in continuare cu aceste incalcari ale tratatelor.De fapt o agresiune a Rusiei in tarile NATO,iar contrareacia e determinata de ideia preintimpinarii altor fapte asemanatoare oriunde in tarile NATO dar mai ales in cele mai expuse din Est-craciun
RăspundețiȘtergereMai , LICHELIA , dorinta ta arzatoare de extraterestri , nu se pupa cu Credinta in IISUS HRISTOS , asa cum te declari tu .
RăspundețiȘtergere👍👏
Ștergere