luni, 8 mai 2017

SĂPTĂMÂNA PĂTIMIRILOR MÂNTUITORULUI ,VA IESI DIN LUME !


  xx                              7 Mai 2017,ora 5,18 dimineata !

                                           Dragii mei, 

Astazi dimineata in zori, aud glasuri multe in Cer,care aduc Cântec de Slava si de Închinare Prea Sfintei Treimi si Maicii Domnului.
La un moment dat,aud glas care spune aşa:

              " Pătimirile Domnului vor iesi din Lume! 

              Ziua când va ieşi din Lume, aceasta viitoare săptămână de Patimi !"

Prieteni dragi,cu fiecare zi ce trece, slabeste CREDINTA oamenilor in BUNUL DUMNEZEU si-n MAICUTA DOMNULUI, iar motivele sunt triste si diverse.Tot mai multe Religii,altele decât cea Crestin-Ortodoxă ,prind contur înselând cât mai multe suflete.
Credinţa  cea adevărata fratilor, cea pe care ne-a lăsat-o MANTUITORUL,este CREDINTA  CRESTIN  ORTODOXĂ.
Daca cineva se naste intr-o alta Credinţă decât cea Crestin Orotdoxa ,nu este niciun păcat daca si-o pastreaza si respecta TABLELE  LEGII care sunt aceleasi peste tot.
Daca voieste sa si-o schimbe din diferite motive,atunci sa treaca la crestinism si nu la alta RELIGIE.
Atunci când va veni ziua şi nu se va mai ţine SAPTAMANA  PATIMILOR Mântuitorului Hristos, atunci putem spune cu durere si cu lacrimi,  ca va veni sfarsitul Lumii; va veni IISUS  HRISTOS pe Pămant ca sa judece si viii si mortii.
Dragii mei, noi sa rămânem la fel de credinciosi, si de-ar fi ca sa platim cu viata, sa nu trecem la alta RELIGIE afara de cea CRESTIN  ORTODOXA ,care ne aduce mântuirea sufletului fiecaruia dintre noi.
Sa respectam si sa implinim PORUNCILE DOMNULUI,sa ne rugam MAICII PREA CURATEI  FECOAREI MARIA, ca sa se roage pentru noi la PREA  SCUMp SI PREA  SFANT FIUL Ei si MÂNTUITORUL nostru IISUS HRISTOS, Căruia I se cuvine toata cinstea ,slava si inchinarea,Amin.

                                Cu dragoste ,Maria.
P.S.
                           Dragii mei,

Din inimă si din suflet,aduc multumiri 

tuturor celor care au pus si pun o cărămidă sau 

mai multe, la ZIDIREA CUVANTULUI LUI 

DUMNEZEU!

Vă asigur pe toti dragilor,că mă rog

 pentru fiecare in parte,iar DARUL vostru ,vă va

fi dat înapoi de Dumnezeu si

 de Măicuta Domnului,înzecit si poate chiar 

însutit.

Dăruind, vei dobândi !!!

Ajutorul tău pentru zidirea Cuvântului 

Lui Dumnezeu,este de nepretuit!

DONATII PENTRU URMATOARELE DOUA VOLUME ,ALE  ADEVARULUI DUHULUI SFANT! 




https://plus.google.com/.../SC4N4eBme14




7 days ago - DONATII PENTRU URMATOARELE DOUA VOLUME, ALE ADEVARULUI DUHULUI SFÂNT ! DONATII PENTRU URMATOARELE DOUA VOLUME ,ALE ...


https://plus.google.com/.../CCD4pSVdgtb


Dec 7, 2016 - CARTEA ADEVARUL DUHULUI SFANTVA COSTA DOAR 28 LEI,  PENTRU LUNA DECEMBRIE 2016  si pentru tot anul 2017 !! CARTEA ADEVARUL DUHULUI SFANT, VA




44 de comentarii:

  1. Da din motive religioase de alte naționalități care vor fi in tara noastra si vor profana si distruge bisericile din Romania si acestia sunt teroriștii statului islamic Isis care vin cu atentate de orice fel.Veti vedea ca in următorii ani nu vor mai exista slujbe religioase de nici un fel nici nu se va mai tine săptămâna patimilor de frica atentatelor teroriste de aici se deduce de unde vor porni aceste fapte totul fiind din vina conducătorilor nostri care cu buna stiinta se vor permite asemenea dezastre. Neamțul e neamt si va duce război cu Rusia si cu Isis chiar la el acasă.

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca nu se naste cineva din apa si foc,adica din Duh Sfant de la Dumnezeu,degeaba are o religie in care s-a nascut din carne,fie ea crestinism,fie secte,fie iudaism,fie orice religie!Aduceti-va aminte de convorbirea Lui Iisus cu Nicodim,unul din preotii nu era ca Ana si Caiafa si ceilalti care L-au rastignit pe Iisus!Insusi Nicodim avea nevoie sa se nasca din nou cu Duh Sfant ca sa vada Imparatia Lui Dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dumnezeu NU te judeca din ce credinta faci parte.EL te judeca dupa FAPTELE TALE BUNE SI RELE( GAND,VORBA,FAPTA,)

      Ștergere
  3. Ideea ar fi ca atunci când in ZIUA coborarii Mântuitorului pe pamant nu se va mai tine săptămâna patimilor vreodata pentru ca el este deja viu in mijlocul oamenilor si din acea (clipa / zi) totul se va schimba in privința patimilor,el va veni ca mire si ca luptător si nu ca jertfa.Tot răul va lua sfarsit venind sa facă dreptate si sa judece pe cei ce l-au judecat.De aceea se va lua aceasta saptamana a patimilor din lume pentru ca nu vor mai avea nici un sens, totul va fi aievea oamenii vor deveni precum îngerii lui Dumnezeu in fata tronului cântând si slavind puterea sa in veac.Aceste obiceiuri si traditii nu vor mai avea loc .Iisus fiind in mijlocul omenirii si in cer si pe pamant.In Ierusalimul de sus si in Ierusalimul de jos.

    RăspundețiȘtergere
  4. Doamna Maria chiar acum cateva zile au venit si la usa mea Martorii lui Ehova. Pe mine nu poate sa ma insele nimeni dar ce faci cu cei care nu stiu? Te invarte dupa deget nu alta. Nu am nimic cu nimeni si ii rog sa ma ierte dar e bine sa ne pastram cu credinta si cu sfintenie ce am mostenit de la mosi stramosi. Doamne ajuta si cu drag doamna Maria si pentru toti.

    RăspundețiȘtergere
  5. Isus cere eliberarea de suferinta pe care o intretinem de mai mult de doua mii de ani.El doreste bucuria Invierii pentru noi nu suferinta rastignirii.Rstignirea ne tine captivi,pe cand Invierea ne elibereaza,ne inalta.

    Toata invatatura Sa, ne-a aratat un singur lucru;ca, de aici te poti elibera daca ti se arata usa.Chiar daca ni se pare departe acea usa,noi trebuie sa strabatem drumul,nu ne va cara nimeni in carca.Asa ca mergeti pe urmele Sale si eliberati aceasta entitate de Lumina pe care o tinem prizoniera sa ne indeplineasca noua dorintele!
    Haideti sa nu fim egoisti! Dovediti ca sunteti buni si redati-i libertatea lui Isus!Va rog!
    EU SUNT D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu sunt D ,tocmai Mariei si celor care o urmeaza le ceri asta?
      Sincer ma uimesti,esti constienta ca cerinta ta este motiv de ras pentru aceste spirite?

      Ștergere
    2. Indiferent dacă va veni Isus sau nu eu imi doresc un singur lucru,să nu se mai sacrifice animalele in ajunul Crăciunului și in săptămîna Paștelui în numele Lui.Mi se rupe sufletul cînd văd așa ceva,e o barbarie practicata de peste 2000 de ani.Nu avem dreptul să luăm viața nimănui,fie că e vorba de un animal.DS

      Ștergere
    3. Da, DS subscriu si eu legat de ceea ce ai scris mai sus. Am vazut inainte de ziua de Paste, la TV, un barbar de om care tragea de cele doua picioare din fata un mielut scump, alb ca neaua, sa-l duca sa-l omoare la locul de sacrificare. Era un fel de loc de unde se cumparau miei si tot acolo ii si omorau/sacrificau. Mai mult, ca sa stea cuminti mielutii pana sa vina cei care voiau sa-i cumpere ca sa-i omoare apoi, le-au adus si pe oite, pe mamele lor ca sa stea cuminiti mielutii langa ele asteptand un posibil criminal care sa-i cumpere pentru carne. Oribil. Va dati seama ce au simtit acele oi sa-si vada puii dusi la taiere??? Credeti ca ele nu stiu ce se intampla? Va inselati. Cumplitttttt! Am plans toata vremea in acea zi din cauza asta. Cum pot fi oamenii atat de cruzi? Il tragea mizerabilul ala de om pe bietul mielut frumos si nevinovat de doua picioare ca pe o carpa ca sa-l duca sa-l omoare. Daca puteam il tranteam la pamant de furia pe care am simtit-o in acele momente pentru nedreptatea care se facea. Cu ce drept a facut asta, cu ce drept? Pana cand asemenea grozavii si barbarisme??? Omorul de animale nu este de la Adevaratul Tata care sigur nu-i Yahwe, demonul cel insetat de sange, de sacrificii si de miros de carne arsa. Inima mea spune ca este o inselare grava acest lucru ce il fac oamenii omorand animale. Ma doare ce se intampla. Ma doare ca omul nu este in stare sa inteleaga raul pe care il face omorand aceste nevinovate animale scumpe si dragi. Pana cand Tatal Meu??? Pana cand???

      Ștergere
    4. Cititi acest articol este foarte important.
      https://aktualnews.ro/2017/05/09/alimentatia-lui-iisus-si-apostolilor-tinuta-secret-pentru-impiedica-omul-sa-ia-contact-cu-divinitatea/

      Ștergere
    5. Ei DS , de asta imi place mie de tine !

      Ștergere
    6. Atata timp cat omul va consuma carne, va exista si sacrificarea de animale. Piata da ceea ce se cere. De aici ies bani frumosi, cine credeti voi ca va renunta la afacerea asta? Sacrificarea asta nu se intampla numai de Paste si de Craciun, cred ca realizati ca animalele sunt sacrificate zilnic. Cand cumparam carne nu mai realizam ca pentru placerea noastra au fost si sunt omorate animale.Nu cred ca Iisus a spus sa sacrificam miei de Paste, sau porci de Craciun.
      DS, inseamna ca tu nu consumi carne?

      Ștergere
  6. S-a intamplat ceva la articolul RĂZBOIUL NU MAI BATE LA USĂ, CI ESTE DEJA PE STRAZILE IERUSALIMULUI SI DEASUPRA PENINSULEI SINAI ! Au disparut toate randurile scrise despre IERUSALIM si unde scriati ca incepe razboiul.
    MM

    RăspundețiȘtergere
  7. Hristos a Înviat Dna.Maria și bine ați revenit pe meleagurile natale; mă bucur nespus că ați putut să vizitați tărâmurile pe care a trăit Mântuitorul și ați vizitat și Mănăstirea SF.Ecaterina;în legătură cu această mănăstire,de spune că acolo de va săvârși ultima liturghie de pe pământ,unde va sluji un preot,un călugăr și va fi un credincios;cu stima LS.

    RăspundețiȘtergere
  8. Am fost in vizita la Sfantul Parinte Arsenie Boca. Iti lasi toate grijile in poala parintelui. Gasesti raspunsul la toate problemele. Doamne ajuta !

    RăspundețiȘtergere
  9. buna maria nai nici o viziune sau vins daca castigam anul acesta eurovisionul de la kiev 2017

    RăspundețiȘtergere
  10. buna ramona...nai (a lu' Zamfir ?) nicio nicio nicio... cand te trezesti brusc din hipnoza, risti sa pui intrebari tampe, asa, ca deobicei! tu ce...vedenii mai ai ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In trei zile vei vedea minunea 23:27. Dumnezeu nu doarme.

      Ștergere
    2. 06:54, Sincer ma uimesti,esti constienta ca cerinta ta este motiv de ras pentru aceste spirite?
      Sincer, mie altceva imi provoaca rasul...

      Ștergere
  11. Vine Papa in Romania, cred ca are si el mesaje si stie ca Romania este GRADINA MAICI DOMNULUI, ISUS A ZIS , SA NE IUBIM, NU SA NE URIM, si speram sa fie totul fine si fara in idente, intrucit in Italia sint multi preoti ortodoxi care fac slujbe ortodoxe in bisericiile catolice , deci sint primitori,de Paste , dupa slujba de Inviere catolica, care era de la ora 20 la ora 23, iar dupa aceea de la 23,30 am intrat la slujba de Inviere ortodoxa pina la ora 4 dimineata, deci este pace si fraternitate intre biserici.

    RăspundețiȘtergere
  12. http://portalspiritual.com/maestri-si-invatatori-spirituali/omraam-mikhael-aivanhov/duhul-sfant-expresie-a-eului-superior/

    RăspundețiȘtergere
  13. Anonim 23/04,eu rog majoritatea omenirii sa elibereze aceasta Fiinta magnifica,Isus, care a ales sa vina sa ne arate cum ne putem elibera,iar noi am ales s-o tinem prizoniera aici cu noi.Permiteti-i sa evolueze,asa cum doreste!Descarcerati-o de poveri!
    O mica informatie,
    Prin trimiterea energiei personalitatii lui Isus s-A VRUT SA SE PUNA O OGLINDA IN FATA FIINTELOR UMANE CA SA LE REAMINTEASCA PROPRIA LOR ORIGINE DIVINA si potentialulele latente care se afla in interiorul lor,potentiale pentru pace,libertate,Maiestrie de Sine.FIECARE FIINTA UMANA ESTE MAESTRUL PROPRIEI SALE REALITATI-acesta a fost mesajul sau.

    Daca as avea permisiunea Dnei Maria,as aduce aici cumva, povestea lui Isus pe Pamant!Dar Dna Maria trebuie sa stie ca este cu totul diferita de ceea ce stie dumneaiei.De aceea cer permisiunea.Multumesc!

    Anonimului 20/38,i-as spune cateva cuvinte;Chiar te simti bine sa stii ca toate grijile si temerile tale (adica toate energiile foarte joase)pe care le creezi singura le trimiti cuiva,in acest caz acestei Fiinte de Lumina pe care o stim ca Arsenie Boca? De ce consideram, ca noi, putem crea acest gunoi energetic si altcineva este obligat sa curete dupa noi? Imaginati-va ca vine cineva cu o roaba de gunoi urat mirositor (ca sa nu zic altceva) si vi-l arunca in casa sau pe voi,cum ati reactiona? Imaginati-va cata lume merge la mormantul parintelui Arsenie si-si arunca toata energia negativa in acel loc, implicit pe aceasta Fiinta care ne iubeste si ne protejeaza!! Vi se pare corect?Cata lume ajunge acolo doar ca sa multumeasca?Atat,doar sa aduca binecuvantare acestui fost om care si-a terminat misiunea pe Pamant, dar noi il tinem si pe acesta prizonier sa munceasca pentru noi,ca noi suntem handicapati spiritual!!!

    Orice Fiinta care a experimentat Pamantul are dreptul de a-si continua calatoria spirituala,tocmai pentru a-si desavarsi evolutia, dar mai ales de a se bucura de libertatea pe care a descoperit-o plecand de aici.
    Dar noi in egoismul nostru caracteristc, nu permitem eliberarea lor, fiindca consideram ca, trebuie sa ne serveasca pe noi.Vedeti cum functioneaza lumea aceasta? Pe noi ne controleaza altii,ne tin in slujba lor,deci suntem sclavii lor,iar noi la randul nostru incatusam pe altii in slujba noastra.Dar noi nu vedem gunoaia din ochiul noastru ci pe cea din ochii altora.
    De aceea tot spun ;CONSTIENTIZATI SI IAR CONSTIENTIZATI! Totul se rezuma la CONSTIINTA.Voi sunteti constiinta,lasati-o sa se manifeste! N-o mai tineti in spatele Ego-ului!
    EU SUNT D

    RăspundețiȘtergere
  14. Ne-ai terminat cu teoriile tale, D! Esti de o insistenta rar intalnita . Ce-ar fi daca fiecare aici ar napadi blogul cu propriile-i teorii la nesfarsit . Nu e mai simplu sa te manifesti pe un spatiu al tau ?
    Toti suntem undeva jos iar tu parca vrei sa dirijezi totul . Nu poti intelege ortodoxia, asta e clar , dar abtine-te din respect fata de altii, sa ne bagi pe gat ideile tale. Esti ridicola si chiar nu doresti sa intelegi .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-ai cu cine.
      E preferată de gazdă!

      Ștergere
    2. Un om, cu cat este mai putin dorit, cu atat devine mai insistent !
      Din pacate (pt.el), cu cat devine mai insistent, cu atat ii indeparteaza si mai mult pe ceilalti din jur!

      In concluzie, cainii latra, caravana trece!

      (simtul ridicolului nu este la indemana oricui, cacaua, da !)

      Ștergere
  15. Pt.anonim 9 mai 2017, 13:17 ...este cat se poate de clar ca acest gen de mesaje elevate pe care le posteaza D depasesc cu mult capacitatea ta de intelegere.Cu siguranta... nici din ortodoxie nu ai inteles mare lucru(dovada postarea ta)de aceea te rog sa te abtii din a te mai isteriza atunci cand nu pricepi o iota din ceea ce citesti....asa "din respect fata de altii ".

    RăspundețiȘtergere
  16. D astept cu nerabdare comentariile dvs.Sunt asa cum am mai spus adevar in forma pura.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. D te am mai intrebat si te rog frumus sa imi spui daca doresti unde te ai nascut sau data de nastere multumesc D.

      Ștergere
    2. 18.50 si 19.07 Pai duceti-va cu forma ,, pura cu tot'' pe blogul lui D.
      Vi se vor da la sfaturi non stop demne de mari spirite elevate . Succesuri !

      Ștergere
  17. Mie imi plac comentariile lui Eu sunt D! Aduc un fel de stare de calm si de pace. Nu vreau sa i se puna pumnul in gura. Eu vreau sa vad care e parerea ei. Dna Maria, va rog, nu luati in seama comentariile rautacioase ale unora! Permiteti ca si Eu sunt D sa-si spuna parerea. Nu face nimic rau. Din contra!

    RăspundețiȘtergere
  18. Toti cei care va rastiti la EU SUNT D: oare de ce nu va deranjeaza si cuvintele jignitoare si pline de ura ale unora de pe aici tot asa cum va deranjeaza indemnul cuiva ca EU SUNT D la sentimente nobile?! Cu ce va greseste daca explica fara a jigni niste lucruri? Voi le stii pe toate iar ea nu are dreptul la o parere? Oare cine se simte indreptatit sa dea cu piatra?Ț

    RăspundețiȘtergere
  19. 00.38
    nu este blogul lui D aici ca sa aprofundati ,,cunostintele,, ei .
    Cel mai bine este sa primiti invataturi multiple de la dumneaei direct de pe site-ul personal . Ar fi o eliberare reciproca .

    RăspundețiȘtergere
  20. Draga Stef, sigur ma confunzi cu cineva.Pot sa-ti raspund; m-am nascut in Romania acum 46 de ani.

    Anonimilor care sunt deranjati de comentariile mele,le sugerez sa treaca peste ele ca doar, semnatura mea de la final, este destul de evidenta.Sunteti invitati sa ignorati ceea ce scriu deoarece vor primi informatia doar cei care au de primit.Pe acest blog al Dnei Maria sunt foarte multe persoane care scriu si altele care doar citesc,dar cu totii suntem in cautare de iubire, de frumos, de Dumnezeu.

    Dna Maria si-a asumat aceasta misiune la nivel spiritual de a gazdui tot felul de "minti crete" ca ale noastre.Cu totii am fost pierduti pe acest Pamant,iar acum incercam sa ne regasim.Incercam sa ne unim,voi de ce vreti neaparat sa stati in separare,nu ati obosit de atata separare?
    Eu va indragesc pe toti si nu resping niciun comentariu si nu as indrazni sa cer Dnei Maria sa respinga pe cineva.Nici daca as avea un blog al meu nu as refuza vreun comentariu fiindca stiu ca acel cineva care vine doar sa jicneasca nu vine intamplator,asa cum nimic nu este intamplator.Cei care vin sunt indemnati de suflet dar ei nu stiu aceasta si ataca fiindca mintea lor face ce stie ea mai bine.


    Daca "cinstitele" voastre Ego-uri nu pot face fata informatiilor, va sfatuiesc sa le protejati ignorand informatiile care sunt peste puterea lor de intelegere!
    EU SUNT D

    RăspundețiȘtergere
  21. Anonim10 mai 2017, 09:37, daca EU SUNT D n-are dreptul la o parere atunci nu tu nu ai dreptul. De ce fel de eliberare ai nevoie, te tine cineva in lanturi?

    RăspundețiȘtergere
  22. Eu sunt 23:04,cunosc toate acestea .Esti constient ca eliberarea nu va avea loc ,nu exista vointa.Cum explici faptul ca majoritatea celor care se considera clarvazatori invoca o realitate diatructiva

    RăspundețiȘtergere
  23. Si cum se numeste blogul lui D ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 20.23 Aici ii place ei sa stea , sa se impuna, sa dea sfaturi , sa posteze la sfarsit parerea ei ca sa vada toti cat sunt ei de neevoluati si cat este ea deasupra tuturor . Are blog dar nu o urmareste nimeni .
      E aici sa o bruieze pe d-na Maria , nu are nicio treaba cu ce scrie dansa , are o dorinta exacerbata de a fi laudata, de a-si imprastia ideile despre ,,divinitate'', ,,eliberare,, ,,integrare'', ,,dincolo de notiunile teologice'' . Cauta sa isi faca adepti , dar, zero sanse , doar cateva ratacite ca ea.

      Ștergere
    2. Anonim10 mai 2017, 22:16
      Asa cum aveti dv. va place si aveti dreptul sa postati opinii si informatii pe acest blog, unde toti suntem musafiri, si "Eu sunt D" are acelasi drept; cred ca suntem persoane care o urmarim/citim pe "Eu sunt D", si nu numai; chiar daca uneori are o urma de aroganta/ironie pentru noi ceilalti mai putin evoluati. Daca este asa, ceea ce afirma, pentru toata munca/efortul/stradania de a ajunge acolo... sau poate suferinta in viata.

      Daca aveti ceva/timp de spus/transmis, nu va retine nimeni! pana in momentul cand dna Maria ne va taia accesul la toti.

      Poate "Eu sunt D" nu are blog.
      "Eu sunt D" nu sunteti atat de batrana.

      Asa ca,dv. toate cele bune
      si
      Multumim Domnului pentru darurile Sale!
      Neluta

      Ștergere
    3. Daca spui ca are blog,cum dam de el? M-a amuzat mult chestia:" Aici ii place ei sa stea"

      Ștergere
  24. Anonim 22/16,total gresita parerea formata despre intentia mea.Daca eu iti spun ca esti o Fiinta magnifica, dar tu ai uitat aceasta, inseamna ca sunt aroganta? Daca spun ca si voi stiti ceea ce eu stiu numai ca trebuie sa treziti Constiinta ca informatiile sa curga,inseamna ca "exacerbez in dorinta de a fi laudata"? Incearca sa procesezi informatia,vezi ce raspuns ai?

    Si cum se numeste Breee.. blogul meu?A mai fost cineva pe aici care ma confunda cu Marin Maria care avea blogul Familia Celesta! Chiar comenta pe acel blog adresandu-i-se acelei persoane cu " EU SUNT D"!
    Cand va spun ca mintea noastra scapa de sub controlul Constiintei si creaza scenarii care "bat campii"nu ma credeti!Draga prieten/a,eu te iubesc si te accept asa cum esti.Pot sa te asigur ca nu caut adepti,ci doar pun ceasul sa sune, fiindca este vremea TREZIRII,s-a dormit destul.

    Neluta, sunt foarte batrana ca suflet.Da, multumim Domnului pentru darurile cu care ne-a inzestrat si pentru LIBERTATEA de a ne recreea permanent,asa ca sa nu ne plictisim.
    EU SUNT D

    RăspundețiȘtergere
  25. D. esti obsedată cu ,,trezirea,,. ,,Breee,, se spune la oi , .....,,d-nă,, care va credeți evoluată .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 11:31,din pacate oameni ca tine sunt multi.Habar nu aveti de nimic dar va dati viata pentru o dogma ,jigniti si va faliti cu cei 2 neuroni care se bat unul cu altul .Mergeti oitelor usor si lin pe drumul spre abator.

      Ștergere
    2. 06:43, o fi rau cu doi neuroni, cum zici tu, dar ce te faci daca ai doar unul, si ala cu adhd, dar cu pretentia tipului cu un singura fir de par pa cap, care ii spune frizerului, cand il intreaba cum sa-l tunda, ca vrea sa-i faca un permanent! ai inteles ? ma indoiesc.

      Ștergere