c. 28 Decembrie 2006, ora 6,10 dimineaţa !
Eram trează şi mai stăteam în pat şi chiar mă amuzam la tot ceea ce vedeam pe Cer, cu ochii închişi. Şi astfel, aud un glas care spune ceva despre PAPA IOAN PAUL AL DOILEA.
Citez :
"PAPA este de gradul Şapte !
SUVERANUL PONTIF considera ca Papa Ioan Paul al Doilea nu este ..."(şi glasul se opreşte, nu mai continuă ).
Dragii mei, eu am scris multe lucruri frumoase despre PAPA PAUL al DOILEA. Le găsiţi pe Blog, dacă veţi căuta.
Aş vrea să amintesc faptul că, l-am văzut pe PAPA IOAN PAUL al DOILEA sus în CERURI, la picioarele LUI IISUS HRISTOS care, stătea pe TRONUL ÎMPĂRĂTESC ;iar la PICIOARELE SALE avea un Soare alb şi pe PAPA IOAN PAUL al DOILEA, în veşmânt de lumină si cu fruntea la pământ, cu fruntea sa in lumina albă de sub picioarele MÂNTUITORULUI Hristos.
PAPA IOAN PAUL al DOILEA, pot spune fără să gresesc, este un SFÂNT acolo sus în CERURI.
Cât despre cei care ar putea să-l treacă ca fiind SFÂNT aici pe pământ,acestia cântăresc totul cu al lumii cântar, si nu vor să creada că, PAPA IOAN PAUL al DOILEA, acolo SUS în CERURI, şi-a dobândit numele de SFÂNT, iar pe pământ ,este mult mai greu din pricina îndoielilor oamenilor, fie ei Preoţi sau PAPI, sau chiar oameni obisnuiţi.
Fraţilor,CÂNTARUL din CER, nu se aseamănă cu cel al oamenilor.
CÂNTARUL din CER, spune numai ADEVĂRUL şi întotdeauna este de partea DREPTĂŢII. Nu greseste niciodată.
Apoi, văd cu ochii închişi un CER de noapte albastră iar pe CER ,văd strălucind HARTA ROMÂNIEI !
Harta României strălucea pe CER precum străluceşte Soarele.
HARTA ROMÂNIEI avea interiorul alb dens, şi scris cu negru tot ce conţine la interior, iar la exterior, HARTA ROMÂNIEI avea întreg conturul din verde ca de smarald ,peste care ,venea un alt contur alb orbitor de strălucitor.
HARTA ROMÂNIEI, pulsa ca o inimă pe CERUL nopţii.
Şi iată dragilor, că v-am adus aici o alta DOVADĂ si anume că ,ROMÂNIA va fi al Doilea Nou IERUSALIM.
Să credeţi aceasta şi să mulţumiţi BUNULUI DUMNEZEU şi MAICII DOMNULUI, că au ROMÂNIA noastră sfântă cu oameni buni şi credincioşi acolo Sus in a Sa Imparatie.
Cu dragoste şi preţuire,
Maria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu