30 Iulie 2009, ora 6, 18 dimineaţa !
Mă trezesc , dar nu deschid ochii mei, pentru că...îmi auzeam Glasul sufletului meu, care spunea ca dintr-o Carte :
"ÎN CARE MUNCILE , SUNT DREPT
SLĂVIMU-TE PE TINE DOAMNE !
MULŢUMESC DIN SUFLET STĂPÂNE ,
CĂ DIN MUNCA TA CEA FĂRĂ DE SFÂRŞIT ,
AI LUAT DINORUL DE COARNE , ŞI AI....
CĂ PRIN ÎNSUŞI SCHIMBAREA TA LA FAŢĂ ..."!
Iar aici, Glasul sufletului meu, se opreşte iar eu , uimită fiind de toate câte am auzit, cu mâna tremurândă şi cu O LUMINĂ ALBASTRĂ -VIOLET pe mâna mea stângă, LUMINĂ mare cât o cireaşă mare, am început a scrie cele ce tocmai citisem ca dintr-o carte, cu ochii închişi, şi cu lacrimi de bucurie pe obraji.
Şi când am terminat de scris cele auzite, iată că aud UN GLAS, care spune tare aşa :
"TREBUIE SĂ VĂ SPUN CĂ , SUNT ÎN EVANTAIUL TUTUROR TRUPURILOR ŞI A CUGETELOR NOASTRE,
FIREA A TOATĂ LUMEA "!
SLAVĂ TATĂLUI ŞI SCUMPULUI SFÂNTULUI DUH !
TOATE CA TOATE !
DAR SĂ NU MAI PĂCĂTUIM DOMNULUI !
ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT "!
Şi văd cu ochii închişi UN NOR alb strălucitor , ce coboară din Cerul Nopţii, şi se apropie de mine, de parcă aş fi putut să-l ating, iar în NOR, scris cu litere mari ca de sânge, aşa :
" TD , TD "!
Şi deschid ochii, mirându-mă de ceea ce văzusem şi auzisem,.
Atunci nu ştiam ce înseamnă acestea două litere, nici acum nu sunt sigură ! Dar îndrăznesc să spun...că aceste două litere vine de la SLUJBA SPECIALĂ numită TD -um, şi care înseamnă IMN de LAUDĂ, de MULŢUMIRE adusă lui DUMNEZEU, în anumite împrejurri solemne !
Deci, TD -um să aducem şi noi fraţilor, BUNULUI DUMNEZEU şi MAICII DOMNULUI, din toată inima noastră şi din tot sufletul nostru.
Cu dragoste şi cu preţuire, Maria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu