joi, 2 iunie 2022

AM VAZUT ÎNĂLŢAREA DOMNULUI , ASA CUM A FOST ACUM 2000 DE ANI !


                                                            Dragii mei, 



Astăzi  în zori de zi  o Lumină  albă orbitor de stralucitoare, asa ca un fulger, iar ceea ce vedeam dragilor, m-a uimit si am plâns de bucurie.      
Deci , vedeam cu ochii închişi dragii mei,vedeam un vârf de munte , iar aici în vârful muntelui, ÎL văd pe IISUS  HRISTOS îmbracat in vesmant alb ca Lumina.
Era un varf de munte plin cu, copaci de maslin.

Aici dragii mei, în mijlocul multimii  de  credinciosi , IISUS  HRISTOS  Îşi întinde Mâinile Sale lateral şi aşa de pe Pământ se înălţa  la Cer ,sub privirile uimite ale multimii de oameni.
Cu Mâna SA dreaptă si cu cele trei degete în timp ce se urca la CER, Iisus binecuvânta pe cei care-L priveau de jos. 
Aşa în carne şi oase, IISUS  HRISTOS  Se înălţa la Dumnezeu Tatăl Cel Ceresc, la TATĂL SĂU si DUMNEZUL nostru  se înalta tot mai mult .
Si tot înalţându-se precum frunza  în vânt, la un moment dat ,văd un Nor alb orbitor de stralucitor  din care ,se auzea un Cor de Îngeri , NOR care -L cuprinde  pe Mântuitorul şi-L ridică până la Bolta Cerească , după  care, dispare în Cerul Sfânt.
 
Dragii mei, în mod cu totul uimitor au apărut în faţa multimii de oameni, doi bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe stralucitoare si care, vorbeau asa multimii de credinciosi:

                 "Bărbaţi  Galileeni !
           De ce staţi privind la Cer ?
            Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la Cer, tot astfel va şi veni precum L-aţi văzut mergând la Cer."  
Da ! 
Tot la fel, Îl veti vedea venind din nou pe Pământ.

Şi văd dragii mei, cum Norul alb orbitor de stralucitor cu IISUS  HRISTOS în mijlocul lui, se contopeste pur si simplu cu Cerul senin.
În clipa urmatoare, Cerul se inchide la loc si totul dispare.
Iar eu dragii mei,cu lacrimi de bucurie îmi notez in caietul meu de suflet toate cele văzute si auzite, după care, cu multa dragoste sufleteasca le-am scris aici si pentru voi. 
Acum ,veţi fi ferm convinsi că DOMNUL nostru IISUS  HRISTOS  S-a înălţat cu adevărat, şi de faptul că, asa precum S-a înălţat, tot aşa va si veni în România, în Noul Său IERUSALIM. 
Să ne plecăm genunchii fratilor, să ne închinăm Domnului si Mântuitorului Iisus Hristos si Maicii Sale Pururea Prea Curatei Fecioarei Maria, si sa aducem Rugaciune curată, cinste si slavă, acum şi pururea şi-n vecii  vecilor, Amin ! 
                                          Cu dragoste, Maria. 

2 comentarii: