1 - 15 AUGUST 2018,Postul Adormirii Maicii Domnului !
Cum sa postim cu folos si cu discernamant? De ce avem nevoie si de PAZA LIMBII?t
Cititi si:
- INCEPE POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI! Lasa-vom sec
- si de rautate, de cleveteala, de duh lumesc?
- Postul Maicii Domnului. CARE E TAINA NASCATOAREI DE DUMNEZEU
- SI A CELOR CARE II URMEAZA? Merinde duhovnicesti pe calea
- postului de la Parintele Sofronie
- CUVANT VIU SI LAMURITOR DESPRE SENSUL, FOLOSUL SI
- MASURA POSTULUI de Ieromonahul Ioan Buliga
Parintele Ioan Buliga despre POST SI TACERE
Despre post
“Sfintii Parinti ne spun ca pentru cei ce vor sa se mantuiasca,
postul si rugaciunea sunt precum doua aripi la o pasare ce
zboara. Cu rugaciunea fara infranare nu facem nimic, la fel cum nu
facem nimic cu infranarea fara rugaciune, caci fara infranare suntem
cuprinsi de patimi, si rugaciunea ar fi cum am cere ceva ce nu vrem (căci fiind
plini de patimi, ce altceva putem cere decat sa scapam de ele, sau ce
sens ar avea sa cerem altceva?), iar fara rugaciune nu mai avem
legatura cu Dumnezeu, si atunci infranarea nu mai are sens.

Ca si in alte cazuri insa, problema apare atunci cand nu stim ce inseamna
rugaciunea si postul. Despre rugaciune am mai vorbit si in alte locuri, si am pus
„punctul pe i”, cand am spus ca a te uita la televizor nu inseamna ca te rogi,
ba se poate ca pacatuiesti smintind si pe altii. Daca este sa vorbim despre
postul din zilele noastre, sigur ca majoritatea dintre noi stim invataturile
clasice, si postim de carne, lapte si branza, in zilele randuite de biserica, insa sunt
nevoit sa ma repet, ca o randuiala este foarte folositoare pentru incepatori,
pentru a se obisnui sa posteasca, insa cu trecerea timpului trebuie sa
avem o infranare permanenta, nu neaparat mancand permanent de post,
ci este vorba de un control al trupului si o permanenta stare de usurare
a lui pentru a-l feri de zburdarea spre pacat, pentru a-l smeri, dar si
pentru a fi intr-o permanenta stare de rugaciune, deoarece atunci cand te imbuibi,
nu te mai poti ruga.

Astfel, asa cum bine se stie, trebuie ca in fiecare zi sa ne infranam si sa ne
ferim sa mancam mult fara niciun folos. Pentru aceasta, si efortul fizic trebuia
redus, si avantajul este ca in locul efortului fizic avem timp pentru suflet. Sigur
ca lucrul acesta este valabil doar pentru cei care isi fac singuri programul, si sunt
dispusi sa faca aceasta. Pentru cei care au multe obligatii familiale sau de
serviciu, si nu pot sa practice aceasta infranare permanenta, nu ramane
decat sa se smereasca, si sa se infraneze atunci cand o sa aiba prilejul.

Spuneam de starea de usurare a trupului, pe care trebuie sa o
urmarim, iar aceasta stare de usurare putem sa o avem si mancand putina
carne in zilele de dulce. Sunt unii care exagereaza si nici nu vor sa se
atinga de carne (nu ma refer la manastirile unde este randuiala de
a nu se manca carne, ci la mirenii sau chiar calugarii, care ii judeca pe
cei care mananca carne), pe cand chiar in Canoanele Sfintilor Parinti,
este blestemat cel ce considera carnea a fi ceva necurat. Faptul ca este
foarte sanatos sa nu mancam carne este indiscutabil, insa de aici si pana
a pune carnea ca pricina pentru a spori duhovniceste este o greseala mare.

Iarasi ma repet ca regulile stricte sunt pentru incepatori, iar atunci cand
vrem sa inaintam duhovniceste trebuie sa traim si sa simtim ceea ce
facem, iar trairea si simtirea ne spun ca putina carne nu schimba cu nimic
un om duhovnicesc. Ba mai mult, el trece peste impedimentul de a se mandri ca,
vezi Doamne, de cativa ani nu s-a atins de carne, sau trece peste situatia de
a privi nepotrivit pe cei care mananca carne, poate de a-i judeca uneori,
sau peste neplacerea in care se afla atunci cand se afla la o masa unde se servea
carne, si nu in ultimul rand, poate vedea ca duhovnicia unei persoane poate
sa nu fie cu nimic afectata de gustarea de carne, insa poate fi afectata
serios de judecarea si barfirea altora, de pierderea timpului fara rost,
si de neintelegerea a ceea ce facem.

Postul permanent, pe care trebuie sa-l tinem, este o viata echilibrata
din toate punctele de vedere, si este bine sa ne amintim ca la inceput
oamenii se hraneau doar cu fructe, legume si seminte. Sigur ca astazi, dupa
trecerea a catorva mii de ani, metabolismul oamenilor s-a schimbat
si s-a adaptat la noile alimente, si de multe ori, cei care vor sa manance
doar cum mancau oamenii de altadata, dau de un razboi
puternic al organismului, care s-a obisnuit cu noul mod de viata al
oamenilor. De fapt, organismul se simte foarte bine cu fructe legume
si seminte, insa stresul noii societati cere mult mai multe proteine si calorii,
si de aceea este aproape imposibil sa traim doar cu acestea, atata
timp cat suntem si noi in goana acestei lumi.

In Biblie scrie cum tinerii din Babilon, care erau hraniti cu seminte si
verdeturi, aratau mai frumosi si mai grasi la trup, decat toti tinerii care
mancau din bucatele regelui(cf. Daniel 1, 12-15). Acum insa, in afara
faptului ca tinerii din Babilon aveau produse foarte diverse si de calitate,
specifice climei din Babilon, in timpurile noastre, in afara de stresul,
poluarea, iradiatiile nucleare si alte provocari prin care trece
societatea, si natura este mult mai saraca, dar si calitatea produselor
este mult slabita de tehnologia si schimbarile, la care au fost supuse
de catre om. Nu mai stii daca mananci ceva natural, daca este
plastic sau gelatina, daca este un produs original al naturii sau o
facatura a omului, care a mutat bucataria in laboratorul de chimie.
Astfel, mancam produse pline cu chimicale, si aratam si noi ca niste
oameni modificati, care nici nu mai sunt in stare sa inteleaga ce se
petrece in jurul lor.

In conditiile acestea, ne luptam sa fim intregi la minte, si postim
mancand echilibrat din ceea ce ni se pare mai sanatos. Fiecare trebuie
sa-si duca viata in functie de conditiile si posibilitatile pe care le are, si nu
facem reguli pentru altii, pentru ca nici nu se potrivesc. Fiecare om este
un unicat intre oameni, si din punctul de vedere al alimentatiei,
diferenta de la un om la altul poate fi foarte mare. De aceea,
ajunge sa avem vointa de a posti si a fi mai buni, si sa nu mai
mergem dupa reguli stricte, care nu se potrivesc totdeauna cu trairea
fiecaruia dintre noi, cu conditiila sau cu contextul in care traim.

Pornind de la cuvantul Sfantului Apostol Pavel: „Oricine se lupta se
infraneaza de la toate” (cf. 1 Corinteni 9, 25), ma gandesc ca pana si
sportivii se infraneaza in perioadele premergatoare concursurilor, si atunci
dupa cum spune apostolul in acelasi loc, daca ei alearga pentru o cununa
stricacioasa, cu atat mai mult noi trebuie sa ne infranam, cei care dorim
sa luam o cununa nestricacioasa si vesnica.

Pana la urma, tot ceea ce facem trebuie sa simtim si nu facem o nevointa
oarba si fara de roade. Astfel, Sfintii Parinti ne spun sa mancam atat cat
sa nu ne pierdem rugaciunea, deci atunci cand mananc nu o sa mai
gandesc sa fiu neaparat satul, ci sa fiu cu gandul la lucrarea pe care
o am de facut. Omul cu cat este mai patimas, cu atat are nevoie de o
mai mare infranare, caci numai asa o sa poata sa-si schimbe vechile
obiceiuri, iar daca dupa o perioada de lupta va tine situatia sub control,
atunci asceza nu trebuie sa fie asa de mare ca la inceput; insa sa fie atent
sa nu ia din nou patimile putere asupra lui.

Sfintii Parinti ne spun iarasi, ca oricat de aspru ai tine un post, si oricat de
mult te-ai ruga, este zadarnic daca ii judeci si ii clevetesti pe ceilalti.
Acum este destul de greu sa nu vorbesti despre cineva, insa pentru a nu
cadea in judecata, este bine sa ne obisnuim sa vorbim mai mult despre
lucrurile pozitive. De asemenea, luand lucrurile invers, daca nu judecam pe
nimeni, ne putem mantui fara osteneala grelelor nevointe, numai ca trebuie sa
intelegem ca a nu judeca implica si ascultarea de aproapele,
pentru ca in momentul in care cineva are nevoie de noi, iar noi inchidem
ochii, de multe ori ne scuzam in sinea noastra cu un fel de judecare a
situatiei, care nu intotdeauna este corecta. Lucrurile sunt subtile,
insa tocmai in aceasta consta frumusetea credintei noastre.

Pentru a castiga un lucru pretios avem nevoie si de osteneala, altfel daca ar
fi la indemana oricui, acel lucru nu ar avea niciun pret“.
fi la indemana oricui, acel lucru nu ar avea niciun pret“.
Despre tacere
“Din vietile Sfintilor Parinti, aflam ca tacerea era folosita pentru
practicarea rugaciunii.
practicarea rugaciunii.
Astazi insa, cand rugaciunea noastra este mult mai slaba, incercam sa tinem
o cale de mijloc, si sa ne punem paza gurii, (cf. Psalmii 140,3), nu numai
pentru practicarea rugaciunii, dar si pentru a pacatui cat mai
putin cu limba. Sfantul Apostol Iacov ne sgune ca: „Daca nu greseste
cineva in cuvant, acela este barbat desavarsit”, si ca: „Limba, nimeni
dintre oameni nu poate s-o domoleasca” (cf. Iacov 3, 2-8). Foarte mult
putem gresi cu limba, mai ales atunci cand vorbim mai mult decat ne
rugam, atunci cand traim departe de Dumnezeu, sau cand suntem
aprinsi de manie.

De aceea, este bine ca zilnic sa ne controlam si sa incercam sa reducem
pe cat posibil vorbele nefolositoare, dar si sa ne formam un control
asupra noastra de a nu reactiona atunci cand suntem provocati.
„Pus-am gurii mele paza, cand a stat pacatosul impotriva mea”,
spune iarasi proorocul (cf Psalmii 38, 2), iar Inteleptul Solomon ne
spune: „Nu raspunde nebunului dupa nebunia lui, ca sa nu te asemeni
si tu cu el” (cf. Pilde 26,4), si de asemenea, am vazut si gestul Mantuitorului
de a nu mai raspunde nimic lui Pilat, atunci cand era de prisos acest lucru.

Vedem dar, ca sunt multe cazuri, in care este bine sa tacem. Sunt
oameni pe care nu-i putem lamuri oricat de intelepti am fi; sunt oameni
aprinsi de manie in fata carora trebuie sa tacem, si sunt oameni care
nici nu merita sa ne intindem la vorba cu ei.Mantuitorul ne spune:
„Nu aruncati margaritarele voastre in fata porcilor” (cf. Matei 7, 6).
Nu trebuie sa spunem cuvinte intelepte celor care le dispretuiesc,
si nici celor care nu vor sa le auda, si nici chiar celor apropiati, pe care
dorim sa-i apropiem de Biserica, si care nu vor sa auda de cele sfinte.
Trebuie sa asteptam momentul in care simtim ca ei ar fi dispusi sa
primeasca cuvantul nostru. Sigur insa ca sunt si oameni care au nevoie
de un cuvant bun si atunci incercam sa tinem o cale de mijloc, sa vorbim
atat cat sa nu ne vatamam pe noi si nici pe altii, si sa avem si momente de
tacere, incercand sa evitam un rau, dar si pentru a ne intelepti in rugaciune
.

Putem spune ca tacerea ar fi mai mult pentru calugari, insa nu este deloc
adevarat. Calugarii au fagaduit sa traiasca fara a avea lucruri personale,
au fagaduit sa traiasca in curatie, si au fagaduit sa traiasca in ascultare,
insa tacerea este foarte folositoare atat calugarilor, cat si
oamenilor din lume. Bineinteles ca trebuie sa procedam asa cum ne
lumineaza Dumnezeu, dupa situatia in care ne aflam, si sa nu facem
niste reguli absurde prin care mai mult sa ne tulburam decat sa ne folosim.

Sunt multe situatii, in care daca tinem gura inclestata si putem sa ne
abtinem cateva secunde, atunci putem evita un conflict sau o tulburare.
Putem sa suparam pe cineva si cu o vorba nevinovata. De aceea, atunci
cand ne intalnim cu cineva, salutam frumos, iar in gandul nostru putem sa
ne rugam pentru persoana respectiva. Daca vom face asa, atunci vom avea
mult mai multa bunatate fata de dansa, iar posibilitatea ca sa o jignim cu un
cuvant este mult mai mica.

Sunt multi vorbareti in jurul nostru, si este mai bine sa ne rugam
inauntrul nostru, decat sa ne implicam in ceea ce spun ei. Se spune ca,
chiar daca sunt subiecte despre Dumnezeu, tot tacerea este
recomandata, deoarece vorba multa tulbura sufletul omului.
Şi mai mult, se tulbura omul atunci cand mai apar si contraziceri,
completari sau corectari, si in loc sa mearga acasa sa se roage in
liniste, este urmarit de discutia precedenta, pe care a avut-o.

Proorocul David spunea ca: „Barbatul limbut nu se va
indrepta pe pamant” (cf. Psalmi 139, 11); si fiind insuflat de Duhul Sfant,
spunea un lucru foarte important pentru mantuirea noastra. De aceea,
trebuie sa avem mereu inaintea ochilor aceste cuvinte, sa
punem paza gurii (cf. Psalmi 140, 3), sa ne ferim de galceava si de
vorba multa“(Din: Singhel Ioan Buliga,
Provocarile crestinuluiortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita 2012)

a inceput postul -sunt curios daca ortodoxul isi tine gura!-si daca noi toti respectam acest post-nu de alimente este vorba
RăspundețiȘtergere
ȘtergereAnonim2 august 2018, 23:13
a inceput postul -sunt curios daca ortodoxul isi tine gura!-si daca noi toti respectam acest post-nu de alimente este vorba
raspuns :
serios ??? ha ha ha
nu doar cu paine se va hrani omul CI CU TOT CUVINTUL LUI DUMNEZEU ... deci NUUU ... alte curiozitati ???
ps postul si RUGACIUNEA ( cuvintului lui Dumnezeu ) ESTE TINUT CORECT ... inapoia mea SATANA ... ARD TOT CE MISCA ....
satana pe cine arzi tu-DUMNEZEU ESTE PESTE TOTI-du-te la spovedit -nu esti crestin ca sa scrii asa ceva-stai dupa colt ca sa ataci lumea cu bazaconiile tale -vai de tine-rugaciunea se face cu inima curata-doar stii-sau nu!
RăspundețiȘtergereCrestin- ortodox, ce te aduce pe blogul asta? Am observat ca nu esti de acord cu Maria. Mi-ar placea sa ne spui de ce zabovesti totusi pe aici?
RăspundețiȘtergereNu stiu de ce dar , intr-un fel, imi esti simpatic. Simt mult mai multa curatenie sufleteasca la tine decat la unii care se dau persoane alese in ciuda felului tau taios de a da replica.
ȘtergereAnonim3 august 2018, 21:34
Ortodoxia va triumfa
IMPLINIREA CELOR 3 PORUNCI ALE IUBIRII
Marcu 12
28..... Care poruncă este întâia dintre toate?
29.Iisus i-a răspuns că întâia este: "Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn".
30.Şi: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta". Aceasta este cea dintâi poruncă......
2.IUBESTE-L PE APROAPE CA PE TINE INSUTI
3. IUBITI-VA UNII PE ALTII ASA CUM V-AM IUBIT EU ( IISUS HRISTOS )
31.Căutaţi mai întâi împărăţia Lui. Şi toate acestea se vor adăuga vouă.
32.Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia.
43.Fericită este sluga aceea pe care, venind stăpânul, o va găsi făcând aşa.
44.Adevărat vă spun că o va pune peste toate avuţiile sale.
Crestin-ortodox, e de admirat ravna cu care ai studiat cuvantul lui Dumnezeu din biblie. Cine oare mai stie atat de bine tot ce s-a scris acolo? Se vede ca ai mare dragoste pentru Dumnezeu!
ȘtergereAnonim9 august 2018, 00:06
Ștergeremai e mult pina la ravna adevarata ca scris este ''nu v-aţi împotrivit încă până la sânge.''
Evrei 12
3.Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre.
4.În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge.
caci suntem slugi netrebnice
Luca 17
10.Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.
21.34 De acord cu dvs. Eu il simt mai mult cu suflet autentic de moldovean de peste Prut , pe omul asta . E o senzatie.
RăspundețiȘtergerept 3 aug 22:54-acest om trebuie sa stie ca a arunca cu cuvinte grele este inceputul atacului de bumerang-daca-ar fi autentic ar semana cu un crestin autentic nu cu un tip care ataca pe oricine crezand ca este vreun LUMINAT-sa-si puna romplast la gura cand ii vine sa foloseasca cuvinte abjecte
RăspundețiȘtergereAnonim5 august 2018, 23:19
ȘtergereSerios ? ai gindit-o mult ??? ha ha ha
bumerang zici ??? bum e rang.... totdeauna rangul DA BUM celor nepregatiti ... si DA , BUMERANG este scris aici
luca 12
49.Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!
51.Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare.
52.Căci de acum înainte cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei.
deci DEZBINARE exista intre fiii lui Dumnezeu ( ortodoxia ) si fiii DIAVOLULUI ( restul) ... deci BUM BUM e acum ... foc peste tot .... sau inca NU VEZI ???? HA HA HA .... CIND VULCANII FAC BUM BUM vorbim .... potop si foc peste tot CA IADUL se deschide sa va inghita NECREDINCIOSILOR ...
23.19 lasa ca nici cu profetii de pe blog nu imi este rusine la capitolul asta! Mai bine direct ca ortodoxul decat prefacut ca altii care se cred alesi si se semneaza „cu dragoste”dar nu te lasa sa vorbesti sau mai rau, se cred apostoli care ataca pe cei care indraznesc sa nu creada ce spun.
RăspundețiȘtergereEl nu profeteste dar apara cuvantul lui Dumnezeu cum simte el mai bine!Se vede ca e toba de... biblie. O stie din scoarta in scoarta!Altii o ”reinventeaza”!
Anonim3 august 2018, 20:43
RăspundețiȘtergeresatana pe cine arzi tu-DUMNEZEU ESTE PESTE TOTI-du-te la spovedit -nu esti crestin ca sa scrii asa ceva-stai dupa colt ca sa ataci lumea cu bazaconiile tale -vai de tine-rugaciunea se face cu inima curata-doar stii-sau nu!
raspuns :
serios ??? ai gindit-o mult ??? ha ha ha
RUGACIUNEA se face cu inima curata NUMAI DUPA CE MINTEA E CURATITA DE PACATE prin SFINTA TREIME DIN SFINTA SCRIPTURA ... ca daca cobori mintea MURDARA in inima ACOLO INTRA CU VOIA TA , SATANA ... deci mai usor cu VORBE DIAVOLESTI dintr-o minte PACATOASA prin INVATATURI SATANICE ... mai intai se deschide MINTEA ca sa intelegi SCRIPTURILE apoi vorbim de RUGACIUNEA din inima curata ... capisci , da ???
''44.Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi.
45.Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile.''
LUCA 24
alte nelamuriri ???
ortodoxule coboara mintea in inima pentru rugaciune-si nu-l mai scrie pe satana -nici nu-i rosti numele ca el e prezent, minte pacatoasa ai din plin ca batjocoresti lumea,iar intelept nu poti fi daca faci copy paste din scriptura-ai o gura maaaare care trebuie strunita-nu cred ca ai amici carora le scuipi in fata magariile tale asa in direct- inca odata spovedestete-nu esti tu in stare sa descoperi si sa deschizi mintea crestinilor cu completarile pe care le faci din biblie- tu raspunzi doar la ce vrei si interpretezi doar dupa ureche
RăspundețiȘtergere
ȘtergereAnonim6 august 2018, 23:03

RASPUNS :
serios ??? ai gindit-o mult ??? ha ha ha
batjocorasc duhul lumii acesteia adica DUHUL SATANEI care stapineste lumea si universul de cind a cazut si iadul lui in care ne aflam cu totii CA SCRIS ESTE :
6. Dar într-o zi îngerii lui Dumnezeu s-au înfăţişat înaintea Domnului şi Satan a venit şi el printre ei.
7.Atunci Domnul a zis către Satan: "De unde vii?" Iar Satan a răspuns Domnului şi a zis: "Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos".
DECI E PREZENT STIU , dar tu IL ASCULtI cu mintea pacatoasa pe care o ai cind spui asta si te citez ''coboara mintea in inima pentru rugaciune'' cind tu postul NU il ai si atunci COBORI PATIMILE MINTII tale SATANICE ... deci nu ma invata satana , despre rugaciune ca stiu foarte bine ca acest tip de demonii AI TAI se scot cu post si rugaciune .... mai studiaza SFINTA SCRIPTURA SI SFINTA TRADITIE si gura mica diavole antihrist ca din astia ''smeriti cu numele '' am vazut destui posedati ... ha ha ha
alte nelamuriri ????
nu avem nelamuriri pentru ca fiecare vede si retine din biblie dupa cum ii este dat--hai salutare-du-te pe alte bbloguri sa-ti usurezi mintea infierbantata de atata stiinta
RăspundețiȘtergeretie ortodoxule daca esti ortodox -cine ti-a deschis mintea de pocnesti cu biciul limbii pe toti ba mai razi si prosteste cum ca ai dreptate!! mai cosulta-te si cu alti semeni nu sta inchistat in sabloane prea te crezi destept --mai smerit daca se poate
RăspundețiȘtergereAnonim7 august 2018, 00:16
Ștergeretie ortodoxule daca esti ortodox -cine ti-a deschis mintea de pocnesti cu biciul limbii pe toti ba mai razi si prosteste cum ca ai dreptate!! mai cosulta-te si cu alti semeni nu sta inchistat in sabloane prea te crezi destept --mai smerit daca se poate
raspuns :
serios ??? ai gindit-o mult ??? uite diavolii cum ma invata smecheria lor '' smerita '' .... ARD tot ca vrajelile astea de '' bine'' ca exemplele tale '' nu sta inchistat in sabloane '' , '' prea te crezi destept '' si alte BAZACONII DIAVOLESTI , pentru ele am un raspuns simplu '' fiti intelepti CA SERPII , si blinzi si nevinovati ca PORUMBEII '' ( Sfinta scriptura citire )... deci include intelepciunea(SERPII) si smerenia (PORUMBEII ), laudatA fie SFINTA TREIME a ORTODOXIEI ...
Cit despre cine deschide mintea raspunsul este :
ORTODOXIA data de SFINTA TRADITIE SI SFINTA SCRIPTURA IN BISERICA ORTODOXA . Deci pot lovi ORICIND cu SABIA DUHULUI Sfint prin pecetluirea cu EL ,PE CARE L-AM primit la BOTEZUL ORTODOX de la IISUS HRISTOS PRIN PREOTUL ORTODOX pe orice diavol DE CARE TU SAU RESTUL ASCULTATI ... capisci ? ha ha ha
alte intrebari , antihristule ??? ha ha ha
ORTODOXULE CAND SPUI --POT LOVI CU SABBIA DUHULUI SFANT -NU SE POTRIVESTE CU CE SPUI MAI SUS:UITE DIAVOLII CUM MA INVATA SMECHERIA LOR pai ori lucrezi cu diavolii ori cu SF DUH-din scriptura spui-fiti intelepti ca serpii si blanzi si nevinovati ca porumbeii----DUPA CUM TE EXPRIMI TE CREZI SF LUI DUMNEZEU IAR NOI TOTI SUNTEM DEMONI-ma cunosti personal ca sa afirmi asa ceva? ia leaga-te si de d-na MARIA care crede ca vor veni extraterestrii--sa fii sanatos si smerit
RăspundețiȘtergereAnonim7 august 2018, 20:13
ȘtergereORTODOXULE CAND SPUI --POT LOVI CU SABBIA DUHULUI SFANT -NU SE POTRIVESTE CU CE SPUI MAI SUS:UITE DIAVOLII CUM MA INVATA SMECHERIA LOR pai ori lucrezi cu diavolii ori cu SF DUH-din scriptura spui-fiti intelepti ca serpii si blanzi si nevinovati ca porumbeii----DUPA CUM TE EXPRIMI TE CREZI SF LUI DUMNEZEU IAR NOI TOTI SUNTEM DEMONI-ma cunosti personal ca sa afirmi asa ceva? ia leaga-te si de d-na MARIA care crede ca vor veni extraterestrii--sa fii sanatos si smerit
RASPUNS :
Serios ? ai gindit-o mult ??? diavolii care ''ma invata ''sunt astia pe care tu ii asculti CU REPLICILE ASTEA '' SMERITE'' ca exemplul TAU , DIAVOLE ''inchistat in sabloane prea te crezi destept --mai smerit'' ... VEZI ORBULE ??? HA HA HA ...
Nu ma cred Sfintul lui Dumnezeu CI BOTEZATUL ORTODOX in NUMELE SFINTEI TREIMI SI MIRUNGEREA CU PECETEA SFINTULUI DUH cu care lovesc ORICIND DEMONII DIN VOI ... vezi , orbule DIFERENTA ??? si ia de aici antihrist ca sta scris :
Efeseni 6
11.Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.
12.Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.
13.Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare.
14.Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii,
15.Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii.
16.În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului.
17.Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.
ASADAR ASTEA LE AM si ORICIND rid de sagetile demonice care le trageti voi ASCULTIND DE DEMONI prin ceea ce scrieti , ginditi , faceti ... alte nelamuriri ???? ha ha ha
pt crestin ortodox-dintre cele 3porunci ale iubirii-cea de-a 2 a n-o ai deloc-ia aminte!
RăspundețiȘtergereAnonim7 august 2018, 23:21
Ștergerept crestin ortodox-dintre cele 3porunci ale iubirii-cea de-a 2 a n-o ai deloc-ia aminte!
raspuns :
serios ? ai gindit-o mult ? ia sa vezi cum O AM pe a doua CA LE AM PE PRIMA SI A TREIA
in VECHIUL TESTAMENT
Ezechiel 3 :
18.De voi zice celui rău: Vei muri! şi tu nu-l vei înştiinţa, nici nu-i vei grăi, pentru a abate pe cel rău de la calea lui cea rea, ca să trăiască, cel rău va pieri în nelegiuirea sa şi Eu voi cere sângele lui din mâna ta.
19.Iar dacă tu vei înştiinţa pe cel rău şi el nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea sa cea rea, acela va pieri de păcatul său, iar tu îţi vei mântui sufletul tău.
in Noul Testament
evrei 12
4.În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge.
5.Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: "Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El.
6.Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte".
VEZI , DA ? dar intelegi , oare ??
Categoric, crestin-ortodoxul este singurul credincios autentic de pe blogul asta, restul doar de cred „credinciosi”!
Ștergeredemonstreaza ca ai iubire de semeni -nu din biblie ci prin faptele tale ca vorbele dovedesc altceva-revin pacatosi sunt toti pamantenii si isi vor primi pedepsele inclusiv dumneata
RăspundețiȘtergereAnonim9 august 2018, 00:17
RăspundețiȘtergeredemonstreaza ca ai iubire de semeni -nu din biblie ci prin faptele tale ca vorbele dovedesc altceva-revin pacatosi sunt toti pamantenii si isi vor primi pedepsele inclusiv dumneata
raspuns :
serios ?? ai gindit-o mult ??? ha ha ha
eu nu DEMONOstrez nimic , dar oricind merg la judecata CU CE AM SCRIS si crezi sau nu crezi FAPTA FARA CREDINTA este MOARTA CA SCRIS ESTE
18.Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea.
scrisul este FAPTA MEA si vezi , orbule ??? EXACT SI AM DREPTUL SA FAC ASTA :
PSALM 56
12.Lăuda-Te-voi între popoare, Doamne, cânta-voi ţie între neamuri,
alte nelamuriri ????
cit despre DEMONISMUL ASTA si te citez ''nu din biblie'' ia de antihristule CA BIBLIA este VIATA VESNICA
IOAN 5
39.Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine.
40.Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă!
41.Slavă de la oameni nu primesc;
42.Dar v-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu.
ASA CA SLAVA DE LA OAMENII MORTI NU PRIMESC .... ha ha ha ...
alte nelamuriri asta '' iubitor de pacatele duhului lumii acesteia "''????
cum nu este sablon ortodoxule cand scrii:ai gandit-o mult??ha ha ha.diavole, antihrist ,orbule-pai sf parinti prin vorbe frumoase asezate aduceau mii de credinciosi pe calea buna---cu vorbe de ocara RESPINGI PE ORICINE-PT CA ORICE OM ESTE SUPUS GRESELII-imi bat gura degeaba n-o sa stii sa stii sa alini durerile lumii -esti sec
RăspundețiȘtergere
ȘtergereAnonim15 august 2018, 21:51
cum nu este sablon ortodoxule cand scrii:ai gandit-o mult??ha ha ha.diavole, antihrist ,orbule-pai sf parinti prin vorbe frumoase asezate aduceau mii de credinciosi pe calea buna---cu vorbe de ocara RESPINGI PE ORICINE-PT CA ORICE OM ESTE SUPUS GRESELII-imi bat gura degeaba n-o sa stii sa stii sa alini durerile lumii -esti sec
Raspuns :
serios ?? ai gindit-o mult ??? ha ha ha
sfintii parinti safie sanatosi ... nu sunt nici parinte , nici sfint , deci SFINTA SCRIPTURA SI SFINTA TRADITIE in SFINTA BISERICA ORTODOXA aduce HARUL care invata si care spune clar
IOAN 5
39.Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine.
iar asta cu '' ai gindit-o mult '' la care tu raspunzi ''cum nu este sablon ortodoxule cand scrii:ai gandit-o mult??ha ha ha'' raspunsul SFINTEI SCRIPTURIi ESTE CLAR SA GINDESTI ZIUA SI NOAPTEA LA CUVINTUL DOMNULUI , asadar NU E SABLON deloc decit pt ORBI
Psalmul 87
1.Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta.
Iosua 1:7-8
Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată Legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face. Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.
etc etc etc
VEZI ORBULE ?? DECI GINDESTE MULT si vorbeste apoi , sau taci si INVATA INAINTE ...
si atunci IMPLINESTI ASTA , ZIUA SI NOAPTEA
IOAN 5
39.Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine.
alte nelamuriri ????HA HA HA
ps eu nu alin durerile DUHULUI LUMII acesteia CA NU MA COMPLAC IN MOARTE , ci ARD ORICE MORT ca sa SE INTOARCA si sa fie viu CA SCRIS ESTE :
GAL 3
22.Dar Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca făgăduinţa să se dea din credinţa în Iisus Hristos celor ce cred.
23.Iar înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere.
24.Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă.
25.Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză.
26.Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus.
27.Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.
ortodox=neocomunist-asa credea si Lenin ca biblia este cartea care face egalitate intre oameni-tu esti o sluga a celui rau siin spatele tau sta sri si altii ca ei
RăspundețiȘtergereAnonim18 august 2018, 02:50
Ștergereortodox=neocomunist-asa credea si Lenin ca biblia este cartea care face egalitate intre oameni-tu esti o sluga a celui rau siin spatele tau sta sri si altii ca ei
raspuns :
tu sigur nu ai gindit-o deloc .... ha ha ha ha
ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha
uite aici cine sta in spatele meu
Vlad Tepes marturisind Dreapta Credinta
https://www.youtube.com/watch?v=9Uph0KpVz8U
alte nelamuriri ??? ha ha ha
ȘtergereAnonim18 august 2018, 02:50
ortodox=neocomunist-asa credea si Lenin ca biblia este cartea care face egalitate intre oameni-tu esti o sluga a celui rau si in spatele tau sta sri si altii ca ei
https://www.youtube.com/watch?v=285OKea14Sc
ortodoxule daca existai pe vremea luiTEPES-si te exprimai ca acum nu scapai de teapa lui!mai si spui ca sta in spatele tau Tepes cu dreapta credinta-OARE DE CE CONFUNZI DREPTATEA CU DREAPTA CREDINTA-SUNT TOTAL DIFERITE dac-o tii tot asa or sa te enerveze cei de pe blog si te iau in suturi ITI FACE PLACERE NUUU!-pai daca esti necontrolat si fixist
RăspundețiȘtergereAnonim19 august 2018, 15:49
Ștergereortodoxule daca existai pe vremea luiTEPES-si te exprimai ca acum nu scapai de teapa lui!mai si spui ca sta in spatele tau Tepes cu dreapta credinta-OARE DE CE CONFUNZI DREPTATEA CU DREAPTA CREDINTA-SUNT TOTAL DIFERITE dac-o tii tot asa or sa te enerveze cei de pe blog si te iau in suturi ITI FACE PLACERE NUUU!-pai daca esti necontrolat si fixist
raspuns :
serios ?? ha ha ha
nu apucau ... tepele le dau acum VERBAL CA NU STIU ORTODOXIE ASTIA MULTI de aici si te citez'' dac-o tii tot asa or sa te enerveze cei de pe blog si te iau'' ... II IAU IN SUTURI ca ei sunt nervosi stiu DAR NU E VINA MEA CA SUNT PROSTI ... ha ha ha
deci mai uita-te o data CA DREPTATEA SI DREAPTA CREDINTA SUNT MINA IN MINA CACI DUMNEZEU ESTE DREPTATE si IUBIRE ... NU NUMAI IUBIRE ... are 2 CALITATI IN UNA
1.FOC = ARDE NEDREPTATILE = DREPTATE
2 LUMINA = IUBIRE
aici ai descrierea lui Dumnezeu , ORBULE = robule pacatelor DUHULUI LUMII ASTEIA
iezechiel 1
27.Şi am mai văzut ceva, ca un metal înroşit în foc, ca nişte foc, sub care se afla acel chip de om şi care lumina împrejur; de la coapsele acelui chip de om în sus şi de la coapsele chipului aceluia în jos se vedea un fel de foc, un fel de lumină strălucitoare care-l împresura de jur împrejur.
retine
coapsele sunt limita dintre iubire ( partea superioara ) si dreptatea ( partea inferioara ) ... toti si toate sunteti in partea inferioara ADICA FOC = DREPTATE DIVINA NASCUTI DIN EVA ( VIATA PACATOASA ) ... NU TE CHINUI SA PRICEPI DAR POTI RETINE ... ortodoxia BOTEAZA ca sa AI POSIBILITATEA sa urci in iubirea divina IN CU SI NUMAI PRIN IISUS HRISTOS , nascut din FECIOARA MARIA CARE SI EA ARE PACATUL STRAMOSESC , al EVEI = VIETIII PACATOASE , dar A NASCUT PE DUMNEZEU si a devenit PRIMA SI DEASUPRA TUTUROR FEMEILOR . PREACINSTITA MAICA A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS , FIUL LUI DUMNEZEU , DUMNEZEU ADEVARAT DIN DUMNEZEU ADEVARAT , LUMINA DIN LUMINA ...
TEPES ERA DREPT SI OMORA PENTRU PILDA CA OMUL NU SE INDREAPTA DECIT PRIN FRICA SI MOARTE ...DEMONO-CRATIA omoara dreptatea si iubirea
PREOTUL ERA DREPT SI IUBEA , dar VEDEA CA PIERE dreptul PRIN PEDEAPSA DIVINA DACA SUNT MULTI PACATOSI SI NECREDINCIOSI ...
ambii sunt ORTODOCSI , MAI VEZI O DATA DIALOGUL , POATE PRICEPI ... HA HA HA . ORBULE
Vlad Tepes marturisind Dreapta Credinta
https://www.youtube.com/watch?v=9Uph0KpVz8U
alte exemple
Geneza = pacatul A ADUS si ADUCE MOARTEA
VT = POTOPUL LUI NOE
= distrugerea SODOMEI SI GOMOREI
etc etc etc
PS RAMINE CE AM SPUS ,sunt un urmas al lui Tepes ... ha ha ha
ortodoxule vizioneaza ce spune preotul profesor Constantin N-ecula despre cititul scripturii--EXAGERARILE IN CITITUL SCRIPURII-NASTE MONSTRI---VALABIL SI TIE-scrptura se citeste pasaj cu pasaj--n-am spus-o eu
RăspundețiȘtergereAnonim19 august 2018, 16:32
Ștergereortodoxule vizioneaza ce spune preotul profesor Constantin N-ecula despre cititul scripturii--EXAGERARILE IN CITITUL SCRIPURII-NASTE MONSTRI---VALABIL SI TIE-scrptura se citeste pasaj cu pasaj--n-am spus-o eu
raspuns :
serios ??? ai gindit-o mult ??? ha ha ha
DA EXACT CIND SI UNDE SPUNE si apoi comentez ... vrajelile astea cu '' spun sfintii '' , '' spune preotul '' etc etc etc NU TIN LA MINE ... deci lasa vrajelile ca ORICIND si retine ORICIND cu oricine in teologie discut si ASTEPT ORICE FEL DE PROVOCARE ORTODOXA SI NU PIERD ''BATALIA ''.... deci alte '' argumente '' LIPSA . mai ai ??? ha ha ha
https://www.youtube.com/watch?v=gCwZ11-XAdA
( pentru preotul Necula adus in discutie de tine ca tot e bascalios ) ha ha ha
bravo eroule sa nu pierzi batalia si tine-o fara vrajeala-intra pe youtube si vezi ce zice PR TEOLOG CONSTANTIN NECULA-IA-TE CU EL DE SNURURI
RăspundețiȘtergereAnonim21 august 2018, 00:04
Ștergerebravo eroule sa nu pierzi batalia si tine-o fara vrajeala-intra pe youtube si vezi ce zice PR TEOLOG CONSTANTIN NECULA-IA-TE CU EL DE SNURURI
raspuns :
serios ? ai gindit-o mult ??? ha ha ha
cind va veni momentul o voi face DACA O INGADUIE DUMNEZEU , dar pina atunci TU MAI STUDIAZA ca sa vezi si nu mai argumenta cu NIMIC de genul '' vezi ce spun x '' sau y CA NU PRICEPI CE SPUNE ... ha ha ha
alte nelamuriri ?
lipsurile le completeaza DUMNEZEU-NU TU-INCA N-AI AJUNS LA DESAVARSIRE-doar dincolo la trecere
RăspundețiȘtergeremai ortodoxule tu ii crezi pe toti tampiti-cate clase ai ce crezi ca noi nu pricepem ce vrei sa spui-te crezi inteleptul lumii? lasa nu mai indemna la studiu ca toti traim in societate si avem o misiune pe pamant si biblia nu este o carte unica desi in ea sunt scrise mai ales trairile moralitatii crestine-tu cu moralitatea esti down-invata sa te porti civilizat si sa te exprimi civilizat
RăspundețiȘtergere