6 August 2018,23,17 !
Dragii mei,
În aceasta noapte,in timp ce scriam aici pe Blog,desi eram cu ochii pe monitor,vad dragilor inspre Apus, vad un Cer de noapte, iar sub Cer,la doar circa 20 de metri inaltime fata de acoperisul unei case,zboara lin un OZN .
.
OZN -ul arata, precum in imaginea de mai sus,sau as mai putea spune in cuvinte,ca doua farfurii suprapuse invers !
OZN-ul avea culoare inchisa,iar luminile care de obicei sunt foarte multe si diferit colorate,lipseau cu desavarsire.
Cand OZN -ul a ajuns deasupra unei case, vad cum din partea stanga , a treia parte din el, se rupe pur si simplu si cade pe acoperis.
S-a dezintegrat,dar numai o treime din OZN; atat am vazut eu.
Asadar dragii mei,vom auzi de un OZN care se va dezintegra partial,posibil in celelalte secunde si total, si va cadea peste acoperisul unei case, sau in curtea acesteia.
Noi stim deja faptul că, OZN -urile sunt prezente in atmosfera si deasupra ROMANIEI SFINTE,pentru ca s-o apere si nicidecum sa -i faca vreun rau.
EXTRATERESTRII se vor arata mai intai ,faţă catre faţă Poporului roman si după aceea lumii intregi.
EXTRATERESTRII vor face scut deasupra ROMANIEI SFINTE ,cand ,cel de-al Treilea Razboi Mondial va incepe; căci va incepe din păcate.
Nimic din bombe si rachete nu vor cadea pe teritoriul romanesc.Toate vor fi anihilate,strivite in aer,de OZN -urile care vor veghea secunda de secunda.
Cu dragoste,Maria.
P.S.
5 Ianuarie 2018,ora 4,12 zori de zi !
Dragii mei,
În aceasta dimineata in zori de zi,ma trezeste o lumina alba si stralucitoare,si astfel vad dragilor un Cer de noapte plin de OZN -uri ! Câtă frunză si câtă iarbă stateau OZN-urile pe Cerul Romaniei.
.
Toate Farfuriile zburatoare pluteau in aer,asa precum pluteste Barca pe valurile Mării.
Jos pe Pămant dragilor, din pricina OZN -urilor multe, masinile nu mai aveau faruri pe sosea. Nu li se mai aprindeau farurile. Si-atunci ,vad cum doua OZN -uri coboara deasupra asfaltului,respectiv a masinilor,la doar 1 metru deasupra lor si lumineaza asfaltul pentru ca masinile sa poata circula.
Cu luminile lor multicolore OZN -urile zburau deasupra masinilor de pe sosea,sau chiar deasupra asfaltului ca sa le lumineze drumul.
.
Nici o lumina electrica nu exista in clipa in care,OZN -urile au invadat pur si simplu ROMANIA.
Undeva din mijlocul OZN-urilor apare un grup de 4 -5 Extraterestri ,de parca erau o familie. Acestia aratau ca in imaginile de mai sus. Adica ,erau inalti ca si noi,su poate mai inalti un pic, aveaua pielea gri mai inchis si trasaturi umane.
Acest grup de Extraterestri priveau spre mine si spre Pămant cu foarte mare uimire.Erau tare curiosi ca sa vada ceea ce se intampla pe Pămant.
Doar cateva secunde a durat totul,după care au disparut.
Dragii mei, sa nu uitam ca EXTRATERETRII se vor arata mai intai faţă catre faţă, Poporului român. Extraterestrii vor veni ca o Forţă a Binelui în mijlocul oamenilor.
Ei sunt Prietenii nostri si nicidecum dusmanii nostri. Nu trebuie sa ne temem de EXTRATERESTRI. Ei vor veni in mijlocul nostru ca sa ne ajute; ca sa ne salveze de la autodistrugere.
Iata:
extraterestrii vin ca o forţă a binelui ,si - Dumnezeu există - Mărturii.
mariaghiorghiu.blogspot.com/.../extraterestrii-vin-ca-o-forta-binelu...
Translate this page
Feb 15, 2017 - Ei sunt trimisi de DUMNEZEU, pentru a veghea asupra Poporului Său ales, asupra Viitorului al Doilea Ierusalim. Extraterestrii vor veni ca o forţă a Binelui,si nicidecum ca o forţă a Răului. Oamenii vor intelege acest lucru,cand vor sta faţă în faţă cu ei, si vor putea comunica cu ei ,doar prin puterea gandului.Translate this page
You've visited this page many times. Last visit: 12/4/17
Dumnezeu există - Mărturii.: VIN EXTRATERESTRII SUB STEAGUL ...
mariaghiorghiu.blogspot.com/.../vin-extraterestrii-sub-steagul-alb-a...
Translate this page
Oct 17, 2017 - Ei sunt trimisi de DUMNEZEU, pentru a veghea asupra Poporului Său ales, asupra Viitorului al Doilea Ierusalim. Extraterestrii vor veni ca o forţă a Binelui,si nicidecum ca o forţă a Răului. Oamenii vor intelege acest lucru,cand vor sta faţă în faţă cu ei, si vor putea comunica cu ei ,doar prin puterea gandului.Translate this page
Zori de 27 Octombrie 2015, ora 4,10 !
Dragii mei,
În această dimineaţă , mă trezeste o conversatie între două glasuri.
Ceea ce am aflat dragilor, vine ca un raspuns la Emisiunea lui Cristian Brancu ,la care am participat asta noapte, si am vorbit despre Extraterestri.
Si asa cum se intampla intotdeauna, au fost păreri pro, dar si contra.
Dar aceast lucru, chiar nu conteaza.
Deci, aud cum un glas intreaba :
"Extraterestrii?
Dar de ce vin ei, pe Planeta noastra ?
La care, un alt glas îi raspunde aşa :
Din curiozitate ! Din pură curiozitate !
Dar oamenii or să-nţeleagă numai atunci când, vor fi faţă -n faţă cu Extraterestii.
Dar, vom fi faţă în faţă ,cu Extraterestrii?
Da ! Oamenii vor fi faţă în faţă ,cu Extraterestrii!
Glasul intreabă din nou:
Extraterestrii vin oare ,ca să distrugă Pământul ? Sunt ei ,dusmanii omenirii ?
Iar răspunsul a venit promt :
Extraterestrii, nu vin ca o Forţă a Răului, ci vin ca o Forţă a Binelui !
Extraterestrii, sunt Forţa Binelui, iar Omenirea va cunoaste aceasta, numai când vor fi ,faţă in faţă cu ei!"
Iar aici dragii mei, Conversatia se termină, si vad cu ochii închisi fiind, văd în faţa mea, doar la un braţ întins, un Cap viu de Extraterestru, cu ochii negri si luciosi, si care se miscau precum niste rotite.
Se balansa in lumina alb-bleu in care venise, il văd in toata splendoarea lui, şi-i spun mental ca ,mă bucur pentru aceste vesti, după care dispare ca si prin topire.
Se pare dragii mei, că şi Extraterestrii s-au supărat pe oameni, pentru că le neagă existenţa ,si-au hotărât ca să se arate tuturor oamenilor.
Când se va intampla, cu siguranţă îmi vor spune!
.
După ce amicul meu, a disparut, vad cu ochii închisi fiind, foarte aproape de mine, văd O Cruce mare, de culoarea fagurelui de miere, pe care era rastignit Iisus Hristos, cu Trup de Lumina alba orbitoare.
Dragii mei, asa cum cunoastem că, DUMNEZEU EXISTA, tot asa trebuie sa acceptam că ,si aceste fiinţe extrem de inteligente si foarte puternice, exista in UNIVERSUL acesta mare, si că sunt o Forţă a Binelui si nu a Răului, cum afirma toti Preotii Bisericii , si nu numai.
Daca la inceput au venit din curiozitate pe a noastra Planetă, acum ei , Extraterestrii vin pentru salvarea omenirii, si nicidecum pentru nimicirea ei.
Cu dragoste,Maria.
P.S.
Va asteptam cu mult drag si cu multa dragoste sufleteasca,in Foaierul Salii Dalles,intre orele 10 dimineata si pana la orele 21 seara!
Cu pretuire,MARIA GHIORGHIU!
Dragii mei,
Iata-ne ca am ajuns cu Voia si cu Puterea Duhului Sfant si cu MILA MAICII DOMNULUI,ca sa vedem si anul acesta Luminita de la capatul Tunelului.
Impreuna cu EDITURA KITCOM reprezentata de oamenii cu suflet mare si cu mare Credinta in Bunul Dumnezeu si-n Maicuta Domnului ,George si Rodica Tulea, DUMNEZEU a voit ,ca sa mai scoatem inca doua CARTI ale ADEVARULUI DUHULUI SFANT.
Si anume:
ROMANIA VIITORUL AL DOILEA NOU IERUSALIM si VIATA EXTRATERESTRA !
În zile de 11 si 12 August 2018,ne vom intalni în Foaierul Sălii DALLES, pentru LANSAREA CARTILOR DIVINE,începand cu ora 10 dimineata pana la orele 21,daca ni se ingaduie ca sa ramanem.
Sala Dalles – Foaier
Alaturi de noi ,vor fi si oameni de seama,oameni de Televiziune,oameni cu dragoste si cu Iubire de Dumnezeu si de Maicuta Domnului,si veti avea parte si de mici surprize sufletesti.
Fara ajutorul vostru Prieteni dragi,aceasta LANSARE nu ar mai fi avut loc niciodata.
De ce? Deoarece eu nu as fi putut sustine financiar editarea unui numar asa de mare de CARTI.
Va multumesc din toata inima,din tot sufletul, ma rog pentru voi si cei dragi voua,iar din partea mea aveti tot respectul si toata pretuirea.
As dori ca sa va reamintesc:
Toţi DONATORII vor primi CARTILE absolut GRATUIT !
Comenzile se pot face la tel : 0747226236 incepand cu 15 august 2018,adica ,imediat după LANSARE.
Dar si prin maill: mariatecuci61@yahoo.com si prin Facebook Maria Ghiorghiu .
Fiecare doritor,poate comanda orice volum doreste.
1.ADEVARUL DUHULUI SFANT primul volum = 28 lei.
2. ROMANIA VIITORUL AL DOILEA IERUSALIM vol 2= 35 lei.
3. VIATA EXTRATERESTRA volumul 3 = 15 lei.
"
Doar ingerii Lui Dumnezeu pot face asta,nu extraterestrii sau diavolii!
RăspundețiȘtergereDaca ar fi sa ne luam dupa aceste mesaje, Romania ar putea sa se retraga din NATO (sa nu se mai inarmeze cu avioane, scutul Deveselu, etc.) fiindca va fi aparata de extraterestri.
RăspundețiȘtergereAi ajuns Marie sa gandesti si sa vorbesti exact ca cei ce spun sa te faci frate cu dracu pana treci puntea,nu ti-ar fi pic de rusine si bun simt,pt ca n-ai frica de Bunul Dumnezeu,sa spui ca asemenea monstrozitati vor binele omenirii,ai ajuns mai rau ca profetul mincinos Francisc,mai le si postezi cu nonsalanta pe creaturile astea care se vede din satelit de la o posta ca-s draci!Dumnezeu sa aibe mila de sufletul tau Marie,ca duci poate milioane de oameni in inselare,care n-au primit nasterea din nou cu Duhh Sfant,ca sa-si dea seama ca-i inseli,plus ca e scris clar sa nu uitam la cer in vremurile din urma,pt ca multi vcor fi inselati de aparitiile infricosatoare de acolo,nu exista mantuire prin ingeri,sfinti,ci doar prin Iisus Hristos,doar El poate sterge pacatele oamenilor,nu altcineva,sfintii si ingerii sunt doar mijlocitorii,si tu vii Marie si vinzi gogosi ca monstrii astia stau alaturi de sfintii si ingerii care stralucesc in bunatate,sfintenie si frumusete,sa te creada Satan care te-nseala Marie,eu sunt nascut din nou,si stiu cand cineva minte si inseala milioane de suflete!Esti inselata femeie,imi voi face datoria de a maruga pt tine sa te trezesti pana nu e prea tarziu,pt ca deja este tarziu pt foarte multi,d-asta vine sfarsitul,pt ca inselaciunile lui Satan lucreaza la maxim mai ales acum in ceasul sfarsitului,ca sa insele dac-ar fi cu putinta si pe cei alesi!Si preotii desi inselati de diavol cu alte metode,aici au dreptate,extraterestrii sunt diavoli,si Domnul Iisus a avevrtizat ca nu e de mirare ca siu Satan se preface intr-un inger de lummina!Ma mir ca n-ai ajuns Marie,sa spui la lume ca Satan e calea,adevarul si viata,pt ca inseli foarte multi cu extraterestrii,cu microcipare si cu Romamnia al doilea Ierusalim,si vrei sa te credem pe tine si nu pe marele sfant Ioan Evanghelistul,care vorbea cu Dumnezeu cand i s-a spus clar si limpede ca Noul Ierusalim vine din Cer,ca nu e de pe Pamant!Domnul Iisus sa aibe mila de sufletul tau Marie ca nu stii ce faci!
RăspundețiȘtergere
ȘtergereAnonim9 august 2018, 12:47
DUMNEZEU sa te ierte si sa-ti lumineze mintea ,inima si sufletul !
Asemenea si tie Marie,pt ca ai nevoie!
ȘtergereMulta rabdare mai aveti doamna Maria cu toti ratacitii de pe -aici si le raspundeti cu rugaciuni pentru ei. Mare suflet aveti, Dumnezeu sa va ocroteasca.
ȘtergereAnonim9 august 2018, 12:47
Ștergere1. Cu limba romana ce ai de scrii in halul asta?
2. Domnul tau Iisus a fost extraterestru nascut in trup omenesc. Exact! Un mijlocitor intre tine si Dumnezeu. Preotii prin religii si sarbatori inventate s-au proclamat mijlocitori si au deformat adevarul de-alungul timpului pentru a nu isi pierde puterea. Ppreotii sunt doar niste salariati ai statului.
3. Dumnezeu vorbeste prin mijlocitori (fiinte extraterestre aflata in planuri vibrationale mai inalte fata de cel in care traim noi sau ingeri cum le zici tu) pentru ca unul ca tine sa inteleaga cat de cat cine este si ce vrea Dumnezeu cu adevarat. In dimensiunea vibrationala in care esti inca nu esti capabil sa primesti mesaje direct de la Dumnezeu pentru ca nu le-ai intelege. In prezent pe Pamant foarte putini oameni mijlocitori pot sa faca asta, iar acestia sunt denigrati, considerati nebuni sau slujitori ai fortelor raului.
4. Satan si demonii sunt tot creatiile lui Dumnezeu si sunt la fel de "luminosi" ca si ingerii, nu au nevoie sa se prefaca in ingeri de lumina, ca doar au fost ingeri, s-a schimbat doar termenul.
5. Zici ca Ioan Evanghelistul zicea ca "Noul Ierusalim vine din Cer, ca nu e de pe Pamant!"; pai OZN-urile alea si extraterestrii de unde vin, de pe rau?
Anonim 9 august 2018, 12:47
ȘtergereTu nu poti accepta ideea ca lucrarea lui Dumnezeu se desfasoara in toata imensitatea universului si nu doar pe Terra? Nu poti accepta faptul ca Dumnezeu a creat si alte fiinte in afara de oameni? Si daca e asa, atunci nu ar trebui sa ne fie frica de asiatici si africani ca au pielea si fizionomia diferita sau sa credem ca animalele din jurul nostru sunt draci? Catelul tau sau pisica ta sau orice animal ai avea pe langa tine e atunci drac, nu?
Cat despre Francisc, o fi el papa catolic, dar domeniul asta despre care vorbim, si anume cel al creatiei, este unul comun tuturor confesiunilor crestine, caci, pana la urma aici e vorba de pur gandire umana, fara legatura cu religia, daca iei pozitia ateului, nu ti se pare logic ca in toata imensitatea asta de univers sa nu existe posibilitatea sa fie macar 2 civilizatii diferite. De ecuatia lui Drake nu ai auzit?. Iar daca am ajuns sa consideram ca niste fiinte doar pentru ca arata diferit fata de noi sunt draci, inseamna ca poate totul a fost degeaba(oare pentru ei atunci, noi nu suntem draci?). Si mai ales daca ai ajuns sa ai necredinta in acea persoana care vede lucruri iar acele lucruri se intampla mai devreme sau mai tarziu dupa ce ne spune si noua de ele, e chiar prostie pura. Nici eu nu ma consider nu stiu cat de bun crestin, dar macar eu pe langa ca mai si cercetez mai si cred persoanele ale caror vorbe se dovedesc in urma cercetarii mele ca fiind adevarate.
PS: nu este sigur ca Ioan Evanghelistul ar fi autorul Apocalipsei lui Ioan, chestia asta e inca in dubii
PSS:Intr-o lume asa nesigura ca asta in care traim, vad logica unora cand vine vorba de microcipare, sincer sa fiu, dar la noi nu este cazul inca sa se aplice astfel de masuri, si daca vii cu chestia cu numarul fiarei, atunci de ce accepti sa ai buletin, certificat de nastere si, vezi Doamne, numarul fiarei, CNP-ul ?
Indoctrinarea aceasta bat-o vina caci multe victime mai face!
ȘtergereNu suntem singuri in Universuri. Este plin de viata peste tot. Omul nu este singura fiinta locuitoare in Univers. Doar ca ne-au pus intr-o inchisoare temnicierii omului incat sa stam precum vacile in ferma, crezand ca suntem doar noi si nimeni altcineva si ne-au pus un capastru numit religie ca sa ne poata manipula dupa voia lor.
Anonim 21:02 daca zici ca extraterestrii sunt mijlocitori,atunci de care mai e treaba Fecioarei Maria,a ingerilor si a sfintilor?!E evvident ca monstrii asti-as dracci,doar Maria a si postat cum arata!Si ratacirea e la tine si la Maria 19:46 si la toti care credeti in astfel de creaturi,si anonim 21:38 stim cu totii ca Dumnezeu a creeat binele si raul,si evident fara nici un dubiu aceste montruozitati pe care Maria ii numeste prieteni ai omenirii,vor veni exact atunci cand Dumnezeu ii va da lui Satan cheia fantanii adancului ca sa chinuie fara sa omoare toti pacatosii nepocaiti,si revin,Dumnezeu a creeat binele si raul,asemenea cu toate fapturile,mai ales oamenii pt ca au liberul arbitru de a alege de a fi ingeri sau draci,fiecare om in momentul asta fie el alb,negru,asiatic,rosu,si orice rasa e in momentul asta inger sau drac,in functie de ceea ce face in viata lui,in functie de cum se supune Lui Dumnezeu sau diavolului,de ce credeti ca deja nu prea mai exista pocainta adevvarata de pacate de acum cand inca suntem in vvremea hahrului si nu a maniei,pt ca oamenii in loc sa fie chipul si asemanarea Lui Dumnezeu,au ajuns chipul si asemanarea lui Satan,ca altfel n-ar fi avorturi,crime,desfrauri,betii,fumat,hule impotriva Lui Dumnezeu si a Duhului Sfant,etc,toate astea si altele s-au inmultit fara masura,pt ca Satan e inca stapanitorul acestei lumi,si scopul lui e sa piarda cat mai multi,fie ca-s ortodocsi,catolici,adventisti,evanghelisti,penticostali,protestanti,iudei,musulmani,budisti,hinduisti,etc,si tot el,Satan acum in vremea din urma ii va face pe toti cei ce sunt pe calea pierzarii sa creada o minciuna,ca salvarea vine din cozmos de la asa zisii prieteni ai Mariei,pt ca Dumnezeu va permite asta pt ca oamenii iubesc pacatele diavvolului si nu sfintenia Lui Iisus,asadar vreti extraterestrii in schimbul Lui Iisus,ii veti avea,da va veti duce dupa creaturile astea in iad,pt ca intotdeauna cautati alternative care se dovedesc clar a va duce pe calea pierzarii!
ȘtergereSi inca ceva ,de fapt raul s-a creeat singur,odata cu decaderea si caderea lui Lucifer si a o treime din ingeri,singurul motiv pt care Dumnezeu n-a distrus de atunci raul e ca sa incerce oamenii,de aceea il tine pe Satan si pe ai lui(draci si oameni) sa creasca precum neghina impreuna cu graul(ingeri si oameni) pana la sfarsitul veacurilor care acum este asta in sec nostru 21!
Ștergere10:37Fiind luminat de Dumnezeu ai dat cel mai clar, explicit si corect raspuns!Ar fi bine sa citeasca cu atentie toti si sa reflecteze la acest adevar ,dar din pacate sunt multi care se opun adevarului spre raul lor.
Ștergere> Anonim 10 august 2018, 10:37
ȘtergereCe crezi, mai au aia smoala pentru cazane in Iad?
Conform logicii unor minti indoctrinate noi ceilalti care nu credem in povesti o sa ajungem acolo.
Daca vrei sa il cunosti pe Dumnezeu deschide-ti mintea, pune cartea cu povesti deoparte si mai citeste si altceva.
Dumnezeu este cunoastere nu ignoranta.
Ai luat din ce am scris eu la punctul 3 doar ce ai vrut.
O fiinta care nu mai traieste sau nu a trait niciodata pe Pamant ce este? Ingerii ce sunt?
Autoritatile nu v-or recunoastre ca este OZN
RăspundețiȘtergereO sa spuna ca este o drona s-au avion
Cred ca sf ILIE cu biciul lui de foc ia traznit ca nau fost cuminti.
RăspundețiȘtergereO fi un 'cadou' pentu Toma Necredinciosii,circotasi unii si pe blog.
RăspundețiȘtergereChiar asa va fi ???
RăspundețiȘtergereDeasemeni un elicopter va rămâne fără elice în timpul zborului..
RăspundețiȘtergereINTERNAŢIONAL
Ștergereacum 3 ore 45 minute
Un elicopter cu nouă persoane la bord s-a prăbuşit în centrul Japoniei
Un elicopter al securităţii civile, cu nouă persoane la bord, s-a prăbuşit vineri în timpul unui zbor de antrenament într-o zonă montană din centrul Japoniei, a anunţat Ministerul nipon al Apărării, relatează AFP.
Imaginile transmise de televiziuni au arătat epava aparatului înconjurată de copaci în prefectura Gunma, la nord-vest de Tokyo.
Ștergere"Am confirmat că este vorba despre elicopterul dispărut", a declarat un purtător de cuvânt al ministerului.
"Opt persoane au fost găsite la faţa locului, dar nu ştim în ce stare se află acestea", a adăugat el.
Elicopterul Bell 412 a decolat vineri dimineaţă de la baza sa aeriană pentru un zbor de două ore, însă nu s-a întors la timp şi a pierdut contactul cu autorităţile de pe teren, a declarat un reprezentant al prefecturii, Hiroshi Yoshida.
Nu vom sti daca se va adeveri, pentru ca va fi tinut secret
RăspundețiȘtergereO fi vreun inventator trasnit care o sa.si probeZe inventia. Nu cred x.o sa fie extrater.
RăspundețiȘtergere12:47, bravooo!!!! Ai descris perfect situatia. La final, ai pus punctul pe "i"!
RăspundețiȘtergere16.43 Esti gardianul de serviciu, tot timpul pandesti sa aprobi ceea ce spun altii , de ce nu ai curajul sa iti asumi . Stati la panda cativa pe site sa ii comentati pe altii , sa-i bruiati pe toti cei care-si spun parerea , nu va intereseaza ce posteaza Maria , rolul vostru este sa ii atacati pe altii . Daca blogul pentru tine si altii ca tine, este contrar opiniilor tale/voastre, abtineti-va macar?!
RăspundețiȘtergere18.20 ai probleme cu capul? Cum adica sa se abtina, dar ce, numai tu ai voie sa-ti spui parerea? Si nu e unul singur, multa lume aproba cand este cazul. Mai bine abtine-te tu ca ai vorbit in plus!
ȘtergereIar nu ti-ai luat pastila rosie 18:20! Tu nici macar nu ai "parerea ta" ... te folosesti de cuvinte imprumutate... Plimba ursul, mamaie.
Ștergere18.20 Ai dreptate, partial(16.43 aproba doar comentariile care o critica pe Maria. Cred ca are ceva personal cu ea. Nu merita sa-i dai atentie, e spalat pe creieri,in biserica)
Ștergere18:20 rolul nostru nu e sa ne incalzeasca cu ceva faptu ca o criticam pe Maria,ci sa aratam la lumina intunericul din mintea ei,si a altora,pe urma la dreapta judecata Lui Hristos veti sari cu totii cu gura la Iisus ca n-ati stiut,pt ca nu vreti sa stiti,d-asta pt ca va place sa traiti in intuneric,asa au facut si cei din vechime cu Iisus si cu toti care i-au avertizat,pe unii i-au omorat,pe altii i-au prigonit,pe altii i-au inchis,ca ei sa se bucure de minciuna si rautate,si ca sa se implineasca vorbele Lui Iisus,l-au urat fara masura,exact si acum,ne cereti sa tacem pt ca va complaceti in tot felul de inselari ale diavolului,da nu vom tacea niciodata,tocmai d-aia ca sa n-aveti scuza la dreapta judecata a Lui Iisus ca sunteti inselati de Maria,si de toate lucrurile lumesti!Iisus a spus sa ne luam crucea si sa-L urmam,adica sa ne lepadam de tot ce e rau,asta e trai in pocainta de pacate si in sfintenie dupa placul si Voia Lui Iisus!
ȘtergereAnonim 10 aug.15:00,darul înainte-vederii,îl au multe persoane,printre care și mama mea,și eu,și fata mea,oare ce să se întâmple?Că nu ne facem publice,este că nu hotărâm noi,ci cel ce a dat aceste daruri(ghici cine?).Mama e o femeie ajunsă în etate,eu trecută de prima tinerețe,fata mea studentă anul II.Nu dăm cu bobii,nu ghicim în palme la colțul bulevardelor,nu descântăm,nu facem etalări de cârți și fel de fel de astfel de potlogării.Domnule/nă,mama a căpătat acest dar,și nu numai,în urma unui preinfarct,însă eu și fata mea ne-am născut cu darul acesta.Nu suntem unice,dar se numesc oastea Domnului,sunt cei aleși.Oameni care nu înțeleg și nu vor să înțeleagă răutatea.Au comportament copilăresc și după o vârstă,în jurul lor gravitează pacea,liniștea,candoarea...Or dummneata nu cred că ai astfel de trai liniștit,pace interioară,gândul bun,curat,pentru fiecare persoană în parte.Ca și doamna Maria,nici nu ai idee prin câte spitale am umblat,negăsindu-mi uneori leacul,dar bucuroasă am fost când am înțeles: căt este mai mare suferința ”aici” cu atât voi fi fericită ”acolo”.Și mă rog neîncetat,ca toate durerile sufletești și trupești să-mi vină în viața acesta,să mă pot mântui când mă voi întoarce la Tatăl Ceresc.Mă voi ruga pentru tine,să-ți lumineze D-zeu mintea și sufletul,să-ți poți afla răspunsul la îndoielile tale.Alege o zi din viața ta oricare,adu-ți aminte de cum erai când erai copil,transformă toate ideile tale în ceva pozitiv,și roagă-te să afli adevărul.Vei primi răspunsul neîncetat,dar trebuie să fii sincer cu tine și cu cei din jur.
Ștergere21:28, dramatizezi, zau! Bleahhh
Ștergere21.28 Foarte frumos ati explicat doamna , sublim . Sunteti un om da mare caracter.
ȘtergereMultumesc din suflet penru sustinere !
ȘtergereAnonim 21:28 multumesc,dar nici eu nu mai ma laud ca inainte cu darurile Lui Dumnezeu,ci ii multumesc pt tot ce-mi ofera,si ce-am invatat de la cineva e ca trebuie sa ne smerim totdeauna inaintea Lui Iisus!
ȘtergereAn 12;47 , cand ET iti da , obligatoriu trebuie sa te achiti de OBLIGATIE.......altfel.........
RăspundețiȘtergereMaria, de ce lungesti atat de mult postarile atasand mereu ceea ce a fost deja citit si rascitit? Seamana cu o harababura. E greu sa tot rulezi pana ajungi la comentarii.
RăspundețiȘtergereAnonim 9 ai perfecta dreptate si nici un Sfant nu a confirmat existenta extraterestrilor,decat ca sunt inselari diavolesti,dar daca d-na Maria a vorbit de microcipare,aici are dreptate ca va veni curand punerea pecetii,semnul fiarei 666 care inseamna lepadare de Hristos!
RăspundețiȘtergereNu e gresit sau pacat sa vorbesti de microcipare si sa avertizazzi oamenii sa nu primeasca cipul pt ca e pecetea lui Satan alaturi de inlocuirea Sabatului cu Duminica,ci e gresit sau pacat,sa accepti sa primesti microciparea si lumea,pt ca practic il scuipi si rastignesti definitiv pe Iisus,lepadandu-te de El si refuzand viata vesnica!La fel cum nu e pacat sa tii si Duminica,sarbatorind Invierea Domnului,dar fara sa faci din asta odihna Tatalui Ceresc care este Sambata care n-are nici o legatura cu Invierea Lui Iisus,Invierea o ceva,Sabatul e altceva,nu se amesteca una cu cealalta,sau schimba una cu cealalta!
ȘtergereOameni buni,daca-s buni si vor binele,de ce-s asa de urati?Instinctul primar din noi ne da raspunsul,cand privim asa creaturi # ne creeaza repulsie ! Daca-s diavoli,incep sa cred ca nu le este permis sa se materializeze cu un aspect mai placut,tocmai ptr.ca noi sa ne dam seama!!!Noi trebuie sa ne intoarcem in noi insine si acolo gasim raspunsurile toate.
RăspundețiȘtergereMonica, ieri ai povestit ca ai vazut pe fratii nostri ectraterestri pe cer... Ti.am urmat exemplu...azi am stat si am privit cerut...gandindu-ma: monica a vazut...si eu voi vedea. Si...au aparut norisori...pufosi...forme diferite...un cerc...un patrat...o inima... Hehehe...si am sta, si am staaat...privind minunatiile....pana a venit sotia acasa...si m-a gasit cum m-a lasat: in pijamale... A realizat ca nici la serivici nu am mers... Drept pentru care a dorit explicatii.... I-am povestit despre tine monica...despre convingerile tale...despre ce transmiti...despre faptul ca tu esti apostol si urmeaza sa vii pe pamant...m-a ascult serioasa, fara sa clipeasca...apoi a pornit ciclonul....nu vreau sa scriu ce a fost la gura ei....dar la final a spus: ii rup parul din cap monicai. Din cauza ei tu nu te-ai dus la lucru... Daca ma mai las influent de tine monica, sotia mea mi-a promis ca ma trimite in deplasare imracat cu camasa de forta pentru trei luni. Asa ca monica, eu zic tai tai. Nu vreau sa intri pe mana lu sotia mea, ca dracu te ia.
RăspundețiȘtergere22.26 esti haios rau. Cred ca esti aceeasi persoana cu cel caruia i se parea ca „se bolboaie” extraterestrii la el de dupa nori. :)))))))))))))
Ștergere22:26Lui duduia i-a crescut nasul mai lung decat lui Pinochio.
ȘtergereSi tie ti a crescut 19:41.ti.a crescut intre chisioari.
ȘtergereMarioara surioara.un om simplu,cum ís io,nu poate uita íntílnirea cu íngeri ori cu sfinti macar ín vis. Am avut parte si o fost bine. Si . Maicuta lui. Iisus. Hristos m-o índrumat tot ín vis,dupa cum stii. Io ma íncred ín ce spui,pentrú ca te simt ca esti sincera,surioara mea de suflet. Cu tine ma duc pana dincolo de parapet,. Mireasa a . Lui. Iisus. Hristos. Ai intrat ín brazda,cu . Dumnezau ínainte! Multumesc frumos.Introduceți comentariul dvs...
RăspundețiȘtergereS-a tot zis aici pe blog la inceputul anului,si unii si altii,ca se vor arata anul asta extraterestrii,in mai,in iulie,dar e august si n-ai venit! !Asa e ;cum zicea cineva mai sus,ca trebuie sa ne mai si vedem de treaba,sa lucram pina cind vin,ca facturile marite cine le platesc,extraterestrii! ?De ar aduci cu ei si niste saci cu bani si pentru saraci,chiar ca ne-ar fii de mare ajutor,dar asa numai astept indul, asteptind pe ei,....vom trai si vom vedea! !!
RăspundețiȘtergere23.21 o sa impletim cosita alba tot asteptand extraterestrii in Romania! Pe urma o sa-i lasam pe nepoti si stranepoti s-o faca mai departe si tot asa!
ȘtergereMa,ati tot scris despre . Toma si de la a voastra nestiinta il faceti ne credincios. Ma copii,atata íl lua la ture pe luda,de numa . Íisus íi ímpaca. Toma a ajuns ne vazator íntr-o alta íntrupare,astfel íncat nu se pútea convinge decat prin pipait. Toti apostolii,cu exceptia unuia,au fost lngeri atlanti reantrupatí,au ales intruparea ca pe un semn de recunostinta fata de . Iisus. Hristos. Cati lngeri din. Cer sí-ar juca nemurirea la ruleta ruseasca de pe pamant? Au fost cei mai curajosi lngeri si merita sa íi pomenim macar de bine. Noi cunoastem doar fragmentat si traduse dupa ureche patru scrieri,celelalte opt sunt ascunse la vatican,pentru ca sunt prea pomenite reantruparile,nu reancarnarile si mai ales rolul femeilor ín viata noastra. Sunt multe informatii ocultate,mai ales despre intra si extraterestrii. Nu va mai lansati ín critici unde nu aveti cunostinte minime,ca nu faceti nici un bine. Ilie o fost luat la cer cu caruta de foc plina cu paie arse? Si mosu. Enoh? Introduceți comentariul dvs...
RăspundețiȘtergereSUA a hotarit infintarea pina in 2020 o forta armata spatiala, in cosmos motivind ca trebue sa-si apere satelitii de tot mai desele atacuri.-craciun
RăspundețiȘtergereStati cuminti acasa si asteptati sa vina, odata extraterestrii, apoi Iisus, apoi niste sfinti, pe urma iar extraterestrii. Asta se si urmareste oameni buni: sa stati cuminti sa nu intreprindeti nimic ca "o sa vina" cineva din ceruri si va face dreptate. Iar timpul trece, evident ca nu vine nimeni si voi tot in mocirla va scaldati.
RăspundețiȘtergereNu ți-aș dori să ai parte de o astfel de întâlnire.Fratele meu a râmas cu sechele timp de patru ani.Nu poate uita,a avut probleme cu vederea,și acum are din cauza luminozitâții acelui aparat de zbor.Nu am spus nimănui,te trimit în cămașa de forță la psihiatrie.Dacă pe fratele meu îl tratau medici atunci,poate nu ar mai fi avut comportamentul de azi.Dar ce să facem,am fost mai „norocoși”,de ne-am trezit cu ”ei”la ușa casei.
ȘtergereAnonim 21:39, eu nu spun ca nu exista extraterestri, si cred povestea ta. Eu ma refeream la faptul ca ultra mega religiosii new age ii asteapta sa vina sa-i salveze de Dragnea sau Iohanis.
Ștergere21. 39 Daca vrei sa ne povestesti mai pe larg , fa-o . E extraordinar de interesant , da amanunte si pentru restul care nu cred .
ȘtergereAn.21.39. eu te cred.Stiu cum e,mi s-a intamplat si mie ceva cu ani in urma ( eram de vreo 23-24 de ani,am "missing time"...doua zile din viata mea ! ).Si mai sunt si altele...Dar cel mai rau e ca nu ai cum sa vorbesti despre asta,nici familia nu te-ar crede...Sunt o persoana lucida,cu spirit analitic,cu capul pe umeri,cum se spune.Dar singura persoana cu care am discutat despre asta e cea mai buna prietena a mea,suntem ca surorile,in plus ea ma intelege,a trecut si ea prin niste intamplari neobisnuite.Doar in ea am incredere,si ea in mine ( suntem prietene de o viata ). Mai adaug doar asta : nu suport sa vad imagini cu "micii cenusii" nici macar in poze,imi dau o senzatie de disconfort...
Ștergere13.44 Doar prin hipnoza regresiva veti putea vedea si clarifica ce s-a intamplat in acel fragment de timp . La Ruxandra Bulzan si-a rezolvat o problema de viata o cunostiinta de-a mea.
ȘtergereDe ce se poate profetii ca va cadea un ozn ? noi ca noi dar ei ? Cine pe care ?
RăspundețiȘtergereUnknown , cat de curand va venii IISUS , si vei ramane UIMIT !
RăspundețiȘtergereDar mai uimit si mai ingrozit vei fi , atunci cand iti va arata pacatele tale.
Iar dumneata poate ar trebui sa-ti vezi de pacatele dumitale si nu de ale altuia. Sau crezi dumneata ca Iisus te va gasi nepatat?
ȘtergereIar dumneata ai impresia ca eu pun botul la astfel de povesti? Omule, daca dumneata crezi in aste basme, actioneaza in consecinta. Vezi ce faci cu pacatele. Dar in realitate habar n-ai de nimic. Doar crezi ca sti.
Ștergere21.07 iar incepi cu „va veni curand”?
ȘtergereSa intelegem ca tu te-ai mantuit deja daca te ingrijoreaza pacatele altora? Vai de capul vostru de „crestini” de carton! Credeti in tot ce va spune unul si altul. Iisus nu v-a spus ca trebuie sa fiti creduli sau prosti, v-a spus sa fiti vigilenti si sa nu va incredeti in profeti mincinosi.
Anonim 10:37 prefect felicitari
RăspundețiȘtergereSfantul Serafim Rose, in cartea Religia Viitorului, spune clar despre extraterestrii. Ei sunt demoni. Atat. Si cu siguranta ca a avut dreptate, caci nu mai era sfant daca nu era adevarat.
RăspundețiȘtergerehttps://m.digi24.ro/stiri/externe/video-a-intrat-cu-avionul-in-casa-dupa-o-cearta-cu-sotia-980402
RăspundețiȘtergerehttps://m.digi24.ro/stiri/externe/video-a-intrat-cu-avionul-in-casa-dupa-o-cearta-cu-sotia-980402 asta este avionul dezintegrat
RăspundețiȘtergere