ESTE DE PLÂNS , FELUL CUM A AJUNS LUMEA !!!

                                             23  Iulie 2018,ora 23,11 !

                                        Dragii mei,

În aceasta noapte,in timp ce scriam aici pe Blog,aud glas care spune cu uimire si cu durere asa:

        "Este de plâns, felul cum a ajuns Lumea !
          Uite -asa a ajuns Lumea.
           Cum a ajuns Lumea !

Iar un alt glas incearca sa incurajeze ,sa mai inbunatateasca situatia grea si spune asa:
                
              Să ne rugam la Bunul Dumnezeu, public!
           Sa iesim in public ,si sa ne rugam la Bunul Dumnezeu !"

    Dragii mei,după mine aceste cuvinte inseamna ca trebuie sa fim uniti in Rugaciune! 
Trebuie sa fim cât mai multi care sa ne rugam la Bunul Dumnezeu si la MAICUTA DOMNULUI,si sa nu ne fie rusine a ne ruga oriunde ne-am afla.
Dragii mei,traim vremuri grele de tot. 
Zilnic auzim de crime si violuri in familii; zilnic auzim de atentate teroriste,de incendii si inundatii, de tot ce inseamna DEZASTRE naturale sau provocate de mâna omului.
Zilnic unele mame isi omoara pruncii nenascuti inca ,iar altele îi omoara cu buna stiinta ,cand sunt deja in viata si marisori.
Pămantul fierbe,apele se umfla,ghetarii se topesc,la Polul Nord sunt temperaturi cu plus de circa 30 grade.
Razboaiele sunt sporadice deocamdata; bombele atomice se înmultesc,etc etc.
Acum se da lupta dintre Bine si Rău.
Iata cateva exemple dureroase:     

.

Avortul - imagini necenzurate "Să nu ucizi" (Decalogul, porunca a cincea) "Pedeapsa cu moartea este interzisă." (Constituția României, art. 22

Să privim aceste imagini și să încercăm să ne răspundem sincer, fiecare în forul său interior, la o întrebare:

Dacă avortul este un "drept al femeii", care erau drepturile acestui copil?

Acum, că știm, ce alegem să facem?

Întoarcem capul, prefăcându-ne că nu am văzut?
Oare cât sa ne mai rabde Bunul Dumnezeu rautatea noastra, necredinta noastra,mandria si orgoliu nostru?
Toate cate traim astazi,toate cate vedem si auzim,sunt Semne ca Venirea Lui Iisus Hristos este foarte aproape.Se apropie dreapta Judecata de catre IMPARATUL CERESC .
Fiecare vom primi rasplata după Credinta si faptele noastre.
Sa mai ridicam ochii nostri si catre Cer,iar cu inima curata si cu sufletul smerit sa cerem indurare si iertare pentru păcatele noastre,pentru necredinta noastra,pentru răul pe care l-am facut fratelui nostru intru Iisus Hristos.
De vom pleca genunchii nostri si cu lacrimi de pocainta si cainţă, vom cere mila si dragoste,vom fi iertati si mantuiti.
Înca mai avem timp,inca nu e prea tarziu !
Iata cateva povete :

Sprijină Pro-vita pentru a lupta contra avortului. Donează sau voluntariază sau spune altora despre noi.

Toate imaginile (c) Narcis Virgiliu 2011

Iartă-ne

iartă-ne Doamne
pentru că nu Ți-am dat haine când ai fost gol
și nu ne-a păsat de Tine în spitale

pentru că Ți-am lăsat trupul fără apărare
să fie înjunghiat în închisorile noastre de carne
și nu Te-am auzit plângând de durere și teamă

pentru că am tăcut când ai fost dat afară
precum un străin de nimeni dorit
fără mormânt și fără existență legală

Hristoase embrionule iartă-ne
că nu Te-am primit în inimile noastre bolnave
pentru acestea și mai mari ca acestea: iartă-ne.

VINO, DOAMNE ISUSE! (1)

Publicat  in PENTRU ÎMPROSPĂTAREA MEMORIEI

Astăzi, 1 ianuarie 2001. Primul articol pe acest an, secol, mileniu. E întîia oară cînd am senzaţia că o cifră valorează mai mult decît un cuvînt. „La început a fost cuvîntul“ – aşa se deschide Evanghelia lui Ioan. „La sfîrşit va fi cifra“ – aşa ar fi trebuit ea să se închidă. Numai că Biblia, în ansamblul ei, nu se va termina niciodată. E singura carte care rămîne deschisă, fiindcă ea e însăşi inima lui Dumnezeu. Au fost făcute, în aceste zile, atîtea glume şi speculaţii pe tema Mileniului III în care am intrat (unele cam îndoielnice!), încît cei care au, cu adevărat, ceva de spus, preferă să tacă. Pentru unii dintre ei, voi vorbi eu, acum. Ce este important în acest eveniment cosmic al morţii unui mileniu şi al naşterii unuia nou? Faptul că Apocalipsa nu a avut loc, aşa după cum, sute de ani, s-a tot anticipat. Dar trebuia aceasta să se producă în anul 2000? Nu trebuia, nu reiese de nicăieri asta, decît din calcule apocrife, dar omenirea îşi fixează termene precise. Întîi a fost febra Anului 1000, cînd puţinii oameni care trăiau atunci au aşteptat sfîrşitul lumii. Există mărturii care atestă o isterie dramatică a acelei perioade.

A trecut şi Anul 1000. Ce-i drept, o Apocalipsă ceva mai mică tot a avut loc: schisma tragică a Bisericii Creştine, la anul 1054, de la care pleacă multe dintre relele omenirii. Nu trebuie căutaţi vinovaţii nici printre ortodocşi, nici printre catolici; singurul vinovat e Diavolul. Între două respiraţii ale lui Dumnezeu, a trecut şi Anul 2000. Apocalipsa, în sens biblic, nu s-a produs nici atunci, nici acum. Dar ce înseamnă ea? Învierea morţilor, judecarea oamenilor şi a neamurilor, apariţia lui Antichrist, precum şi, mai importantă decît toate, a doua venire a lui Isus Christos. Fiindcă El va veni, cu siguranţă. Iar cine nu crede asta, cine zîmbeşte, cu scepticism sau cu superioritate, e mai mort decît Nero, care fugea din calea poporului răsculat, pentru a-şi salva viaţa, apoi se ruga de gărzile sale să-l omoare, iar acestea nu vroiau.  El, Nero, care l-a dat morţii pe Sfîntul Petru… Poate că nici o viziune n-a valorat mai mult decît cuvintele rostite de călugărul florentin Savonarola, în 1493: „Mica noastră speranţă este ca Dumnezeu să lovească pămîntul cu sabia Sa“.

Numai focului putea să cadă pradă acest om sumbru, care a pus degetul pe rană – şi aşa s-a şi întîmplat, el fiind ars pe rug 5 ani mai tîrziu, în Piaţa Signoriei din Florenţa, iar eu am pus piciorul, în două rînduri, în 2 ani diferiţi, pe chepengul acela de fier medieval, ca mica arenă a unui discobol, care marchează locul auto-dafeului său. Şi ce părere aveţi despre vizionara germană Hildegarde (1098-1179), care a lăsat una dintre cele mai tulburătoare mărturii anticipative? Ea a descris Fiara (pe Antichrist), la fel cum a făcut-o Profetul Daniel, cu un amănunt în plus: Fiara ar avea 284 de dinţi. Or, Piaţa Sf. Petru de la Vatican are exact 284 de coloane, le-am văzut, săptămînile trecute, cu ochii mei. Atunci cînd călugăriţa cu pricina făcea această proorocire, coloanele nu existau, proiectul acestui simbol al creştinismului – Piaţa Sf. Petru – fiind realizat de Bernini 5 secole mai tîrziu. Ideea este că Dumnezeu a creat lumea, dar că trebuie să o pedepsească, deşi o iubeşte atît de mult (Evanghelia după Ioan). Şi asta din pricina răutăţii, şi trufiei, şi egoismului, şi cruzimii, şi gîndurilor urîte, şi lăcomiei, şi crimelor săvîrşite de oameni. Planul pe care îl are Dumnezeu cu această creaţie supremă a Sa – Omul – este greu de pătruns. De ce l-a făcut rău, dacă îl vrea bun? De ce i-a dat darul vieţii, dacă i-l ia înapoi? De ce îl lasă să se degradeze în mocirla păcatelor, dacă l-a făcut „după chipul şi asemănarea Lui”? Multe nu ştim noi, oamenii. Şi, pe măsură ce îmbătrînim, iar fluviul timpului se îndreaptă spre vărsarea în Marea Veşniciei, ştim tot mai puţine. Noi, oamenii, n-am avut şansa să fim de faţă la Facerea Lumii. De ce am avea-o, oare, pe aceea de a fi de faţă la Sfîrşitul Lumii? Dar, cum va arăta „Ziua Domnului”? În 13 versete din Capitolul 24, Proorocul Isaiia dă măsura harului său vizionar, vorbind la timpul prezent: „Pămîntul e cu totul sfărîmat. Pămîntul e făcut bucăţi. Pămîntul se zguduie cu putere. Pămîntul se clatină ca un om beat, se leagănă ca o colibă, păcatul îl apasă cu tărie, el se prăbuşeşte şi nu se va mai ridica. (…) Atunci Luna se va tulbura, iar Soarele se va ruşina. (…) Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe obrajii tuturor. (…) Morţii vor învia, trupurile se vor ridica. O, voi, care vă tăvăliţi în colb, treziţi-vă şi cîntaţi de bucurie! Căci roua e semn al luminii şi pe tărîmul umbrelor o voi lăsa să cadă”. În realitate, pentru fiecare om care moare, Apocalipsa are loc. Pentru victimele marilor cutremure de pămînt, ale inundaţiilor, incendiilor, epidemiilor, catastrofelor de tot felul, războaielor – sfîrşitul e apocaliptic. Pentru vietăţile ucise în abatoare sau în lupte armate – sfîrşitul este la fel de apocaliptic.

Am încheiat de curînd un secol care nu mai avea nevoie de nici un fel de Apocalipsă finală, întrucît făcuse deja două repetiţii decisive: e vorba de războaiele mondiale din 1914-1918 şi 1939-1945. Bine că l-am terminat noi pe el – dacă mai ţinea puţin, ne termina el pe noi. Am vizitat un loc unde s-a livrat şi un supliment la „meniul apocaliptic”: Hiroşima. (Nu vi se pare ciudat că Hiroşima şi Holocaust încep cu aceeaşi literă ca şi Hades?) Acolo au murit oameni şi animale fără nici o vină, în chinuri groaznice, topiţi de flama bombei atomice, contorsionaţi, smochiniţi, reduşi la cartilagii, magmă şi cenuşă. Am căutat să înţeleg de ce era nevoie de o asemenea lecţie. Pentru că, neîndoielnic, a fost o lecţie dată de Dumnezeu întregii omeniri. Poate pentru a o feri de un dezastru şi mai cumplit, care ar fi putut avea loc mai tîrziu, cînd armele nucleare ar fi devenit şi mai devastatoare? Ori poate pentru a ţine „cîinii războiului” în lanţuri, pînă la venirea adevăratului soroc al sfîrşitului şi învierii? Mă tem că nu voi afla. Tot ce ştiu este că preşedintele de atunci al Americii, Harry Truman, frecventase Şcoala Duminicală, era un om religios, se ruga şi avea convingerea că a făcut foarte bine ce a făcut. La fel după cum un urmaş al său, Bill Clinton, a bombardat, de-a valma, şi ţări musulmane, şi ţări creştine, dar e „veşnic tînăr şi ferice“, cutreieră lumea nespus de vesel şi se pregăteşte de o posteritate a gloriei prezidenţiale de invidiat, la vîrsta la care alţii abia intră în politică. Încerc să înţeleg cu ce scop a creat Dumnezeu America, aşa cum a creat-o, pe fundamentul prigoanei europene împotriva creştinilor. De ce, în tot ceea ce face, America se situează, întotdeauna, de partea cea bună a baricadei? Indiferent ce ar face America în lume – că bombardează, că pedepseşte, că înfometează, că ajută, că pacifică – e bine. E din ce în ce mai bine.

Aşa după cum Ludovic al XIV-lea spunea „Statul sînt eu”, tot astfel America poate exclama: „Planeta sînt eu”. Marele dramaturg francez Racine avea să moară, la numai 60 de ani, doar pentru că Regele Soare s-a uitat odată urît la el. (Am să scriu cîndva despre cele mai ciudate morţi din Istorie, cum ar fi, de pildă, acelea ale unor regi intoxicaţi cu piersici sau muşcaţi de maimuţe.) Dar nu se întîmplă, astăzi, acelaşi lucru cu şefi de stat care se pulverizează, efectiv, pentru că America s-a uitat chiorîş la ei, aşa cum s-a uitat Regele Soare la Racine, în 1699? Îmi pun toate aceste întrebări pentru că vreau să aflu de ce se întîmplă aşa şi nu altfel. De ce un posedat ca Hitler e pedepsit exemplar, iar un posedat ca Truman rămîne în arenă şi scrie Istoria. Care este etalonul de măsură? De ce triumfă răul, atît de des, sub masca binelui? De ce vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, indivizi cu mîinile pătate de sînge (la modul propriu!), atei, pigmei, farisei, împărăţesc peste ţări şi popoare, în vreme ce copiii Domnului sînt surghiuniţi şi demonizaţi de parcă ei, şi nu Antichriştii, ar fi săvîrşit cele mai cumplite barbarii? De ce a lăsat Dumnezeu să-i scape din mînă glorioasa bazilică Sfînta Sofia, cu cetatea Constantinopol cu tot („regina celor două continente şi a celor trei mări”), pentru a statornici, la Porţile Europei, primul avanpost islamic? Puţină lume ştie, dar cei mai sîngeroşi asediatori ai cetăţii, în acel blestemat mai al anului 1453, cele mai crude animale de pradă cu care şi-a îndeplinit misiunea Mahomed al II-lea, la nebuneasca lui vîrstă de 22 de ani, n-au fost păgînii, ci creştinii: nu mai puţin de 30.000 de mercenari germani, italieni, sîrbi, unguri şi chiar greci, între care şi un căpitan de navă bulgar, pe nume Baltoglu, au luptat alături de turci la îngenuncherea cetăţii creştine, în vreme ce marele arhonte byzantin Notaras zicea: „Mai bine să văd domnind în Constantinopol fesul turcilor decît voalul papistaşilor”… Istorie… Fapte de viaţă şi de moarte. De-au fost ieri sau acum 1.000 de ani, ele sînt la fel de apuse şi ireversibile. Am încheiat un mileniu măreţ. A fost mileniul lui Dante, al lui Leonardo da Vinci, al lui Shakespeare, al lui Goethe, al lui Mozart, al lui Dostoievski, al marilor martiri şi reformatori Jan Hus, Ioana D’Arc, Martin Luther, Constantin Brâncoveanu.

(va urma)

Dumnezeu există - Mărturii.: LANSAREA CARTILOR VA FI LA ...

mariaghiorghiu.blogspot.com/2018/07/lansarea-cartilor-la-bucuresti-sala.html

Acum 4 zile - Nu am cuvinte de multumire pentru voi toti ,cei care,ati pus una ,doua sau mai multe caramizi la editarea acestor CARTI ale DUHULUI SFANT, ...