marți, 10 iulie 2018

TE ROG ,DA-MI SI MIE POFTA DE VIATA , ÎN BISERICA LUI HRISTOS ! GURA MEA S-A UMPLUT DE DUH SFANT !



                                             9 Iulie 2018,ora 4,16 zori de zi !

                                            Dragii mei,

În aceasta dimineata in zori de zi,ma trezeste un glas care se roaga de cineva nevazut de mine ,asa:

                      "Buna ziua!
                 Te rog, dă-mi si mie pofta de viaţă în BISERICA  LUI HRISTOS si-a MAICII SALE PURUREA  PREA CURATA FECIOARA MARIA!"

Prieteni dragi,in aceasta clipă am in faţa ochilor inchisi un interior de Sfanta Biserica in care credinciosii ,multi la numar,se contopeau cu SFANTA si DUMNEZEIASCA LITURGHIE.
Acest glas dragilor,cu siguranta era al unui suflet care-si dorea sa aiba pofta de viata ,in Biserica Lui Hristos.

                                 Imagini pentru BISERICA.
Dragii mei,cum sa nu avem pofta de viata in BISERICA LUI HRISTOS,cand HRISTOS este in fiecare particica din BISERICA SA,este intru noi si cu noi.
BISERICA fratilor,ne cheama in fiecare clipă indiferent daca este sau nu vreo Sarbatoare sfanta.

Imagini pentru ierusalim.

Sfanta Biserică fratilor este LUCRAREA LUI IISUS HRISTOS si locul sfant in care vin credinciosii de toate varstele pentru a-L primi pe HRISTOS in inima si-n sufletul lor.
BISERICA este TRUPUL LUI IISUS HRISTOS si PREA SFANT si PREA CURAT SANGELE SĂU, din părticica SFINTEI IMPARTASANII.
Cine are dragoste si pofta de viata pentru BISERICA LUI HRISTOS ,si HRISTOS va locui intru el.
IISUS HRISTOS  ne cheama sa venim la CINA  SA de TAINA si sa stam la masă cu EL, timp in care va cuprinde cu MAINILE SALE PREA SFINTE Pâinea cea de toate zilele care ,semnifica Trupul Său de pe CRUCE rastignit si o va frange zicand:

         “Luati mâncati, Acesta este Trupul Meu, Care Se frânge pentru voi spre iertarea pãcatelor”
Apoi ia paharul cu vin si ne graieste astfel:

                 "Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi si pentru multi se varsã spre iertarea pãcatelor”
Şi cine va gusta din DARURILE SFINTEI LITURGHII,cine va gusta din Trupul si Sangele Domnului, va prinde dragoste de HRISTOS si de MAICA SA si a noastra a tuturor, si astfel ,dragoste de viata,pofta de viata ca sa ma exprim ca in MESAJUL DIVIN, intru BISERICA LUI HRISTOS.
Prieteni dragi,sa ne fie BISERICA LUI HRISTOS prima CASA a noastra in care ,sa mergem plini de iubire si smerenie,plini de dragoste fata de Aproapele nostru.
Sa-L rugam pe IISUS HRISTOS ca sa ne daruiasca Dragoste si infinita pofta de viata in SFANTA SA BISERICA.
Cu adevarat fratilor,in POTIRUL SFANT se afla Trup si SANGELE DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS ,care S-a jertfit pentru noi ca sa fim mantuiti.
Iata un articol in acest sens:


în sfantul potir , era chiar trupul si sangele... - Dumnezeu există - Mărturii.

mariaghiorghiu.blogspot.com/2017/01/in-sfantul-potir-era-chiar-trupul-si.html

29 ian. 2017 - Da, in POTIRUL SFANT,se afla chiar Iisus Hristos si Sangele Său. ... În sfantul Potir,nu mai era Trupul de carne al Domnului,si nici Sângele Său,ci ... in orele în care scriu aici peBLOG,o forţă nevazută de mine,dar trimisă de ...

                     29  Ianuarie 2017, ora 4,23 zori de zi !

                                         Dragii mei, 

În aceasta dimineaţă în zori de zi, ma trezeste o Lumina alba orbitor de stralucitoare si astfel ,nu mai sunt in patul meu, ci sunt in SFANTA BISERICĂ in faţa USILOR SFANTULUI ALTAR din care ,iesea o Lumina orbitoare cât 100 de Sori la un loc. 
Aici, în Sfanta Biserica erau multi credinciosi care stateau frumos la rând pentru a primi SFANTA ÎMPĂRTASANIE.
Din Sfantul Altar, vine o Lumina de Soare ca un nor de Soare ce inunda USILE larg deschise. 
Aud glas care, spune cu multa iubire aşa :

                "Cu Trup traieste Maica Sanatatii !"
    
                                    Image result for sfantul altar  .
În aceasta clipă fratilor, eu fiind in faţa sfintelor UŞI, am in faţa mea un barbat care asteapta si el ca sa primeasca Sfanta si dumnezeiasca Împărtasanie.
Dar ,rămân uimită dragii mei de gestul acestui bărbat care ,face doi pasi înapoi pentru a mă lăsa pe mine prima în faţa sfintelor Usi larg deschise,de unde venea Lumina aurie ,Lumină care ,inundase pur si simplu SFANTUL ALTAR.
Aici ,în Lumina aurie din Sfantul Altar, disting o Silueta de femeie in vesmant alb orbitor de stralucitor care, se apropie de mine, stând la doar un pas distanta in Sfantul ALTAR.
Aceasta femeie dragilor, avea POTIRUL SFANT cu SFANTA si DUMNEZEIASCA ÎMPĂRTASNIE în Mâinile Sale Prea curate si Prea sfinte.
Era chiar PREA SFANTA NASCATOARE de DUMNEZEU, cu POTIRUL SFANT în Mâinile SALE .
Priveam la Măicuţa Sfanta, priveam la Sfantul Potir din Mâinile Sale si astfel ,aud un glas Divin care venea chiar de deasupra Potirului sfant.

Image result for POTIRImage result for maica domnului vesmant alb..

Glasul mă chema si mă îndemna aşa:

            "Hai vino ,vino !"
  Iar eu păsesc cu sfiala,gandindu-ma în acelasi timp la faptul că ,potrivit traditiilor din BOR barbatii au întâietate.
Dar MAICA PREA CURATA FECIOARA MARIA îmi spune cu Iubire asa:
               "Hai! Vino si ia de aici !"
Iar eu ma gandeam în sinea mea, cum sa iau singura din SFANTUL POTIR,si întreb doar cu gandul meu:

               Am voie să iau singură?

Dar Maica Prea Curata Fecioara Maria  a cunoscut gandul meu si mă cheamă din nou:

             Hai vino aici si priveste!

Mă apropii la îndemnul Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, privesc în Potirul Sfant, si vai ,ce văd?
Vad chiar Trupul din carne al Lui IISUS HRISTOS plutind în mijlocul Sângelui Său ,varsat pe Cruce pentru mantuirea noastra.
Da, in POTIRUL SFANT se afla chiar Iisus Hristos si Sangele Său.
Maica Domnului imi spune ca sa iau lingurita de argint si sa amestec acolo în POTIRUL SFANT,unde se afla Fiul Ei cu Trup si Sangele Său.
În clipa în care , mi s-a pus lingurita în mâna mea dreapta si am atins Trupul si Sangele Domnului,o mare Minune se petrecuse chiar sub privirile ochilor mei.
În sfantul Potir nu mai era Trupul de carne al Domnului si nici Sângele Său,ci vedeam numai vin alb.
Amestec cu lingurita din argint alb în sfantul Potir,după care, am scos-o din el deoarece ,nu vedeam si pâine în acel vin alb si ma gandeam, cum sa iau eu numai vin alb?
La acest gand al meu, o forta nevazută îmi ridica lingurita în aer,chiar deasupra Potirului sfant si chiar o scufunda in sfantul POTIR.
Lingurita se misca singura în Potirul sfant,amesteca singura în vinul alb,iar eu priveam cu uimire la ceea ce se petrecea.
Fratilor, vedeam cum sub vinul alb apărusera firimituri mici de pâine ,ce erau precum cristalele de zahar,atât de mici erau.
Lingurita se misca singura în Potirul Sfant,apoi, se ridica în aer si vine singura spre mine.
Maica Domnului îmi spune ca sa deschid gura mea,iar eu ma supun Voii Sale.
Înainte ca PREA CURATA FECIOARA MARIA să-mi dea SFANTA ÎMPĂRTASANIE din Mânutele-I Sfinte,îmi arata ce contine lingurita.
Dragii mei, în lingurită era atât de puţin din Trup si Sangele Domnului sub chipul vinului si al pâinii din sfantul Potir,doar cât un bob de orez.
Mă gîndeam că ,la o asa mică cantitate nici nu o sa-i simt gustul.
Deschid gura mea si primesc Sfanta Împărtasanie cât bobul de orez, chiar din Mâinile Maicutei noastre.
În aceasta clipă,simt cum gura mea s-a umplut cu SFANTA IMPĂRTASANIE,chiar daca era cât bobul de orez continutul linguritei.
Chiar în acest moment când scriu,un glas divin imi spune sa scriu asa:
          "Şi gura mea s-a umplut de Duh Sfant!"

Dragii mei,m-au podidit lacrimile în acest moment cand scriu,constatând pentru a nu stiu a câta oara, faptul că, lângă mine ,întru mine in orele în care scriu aici pe BLOG,o forţă nevazută de mine,dar trimisă de Dumnezeu, îmi stie fiecare cuvintel pe care il astern aici, iar atunci cand trebuie, intervine si ma ajuta sa scriu mai departe.
Nimic nu scriu aici din voia mea! 
Ci toate sunt stiute acolo Sus la Dumnezeu si la Maica Domnului.
Dar sa continui.
În clipa în care înghitisem Sfanta si dumnezeiasca Împărtăsanie din Mâinile Prea Curatei Maici, văd SFÂNTUL POTIR în aer în faţa mea, iar deasupra sfantului Potir sta chiar MAICA SFANTA care, ma intreaba cu Iubire asa:

                 " E bun, nu ?"

Iar eu raspund fara cuvinte,doar in gandul meu Îi raspund cu infinita dragoste asa:

                    Mi-a racorit sufletul si tot trupul pe dinauntru.

În acest moment dragilor,atât sfantul Potir cât si Maica Sfanta cu tot cu LUMINA aurie din SFANTUL ALTAR, au disparut cât am clipi din ochi.
Acum eram iarasi in faţa sfintelor Usi larg deschise,aveam în faţa mea acel bărbat care facuse doi pasi inapoi,atunci cand se petrecuse MINUNEA.
Bărbatul si toti celilalti credinciosi asteptau ca să iese Părintele din SFANTUL ALTAR pentru a primi Sfanta si dumnezeiasca Împărtasanie,în timp ce eu ,tocmai primisem Sfanta si dumnezeiasca Împărtasanie din Mâinile Maicii Prea Curatei Fecioara Maria.
Dragii mei,daca nu aveti pâna în acest moment un Duhovnic,va rog din suflet sa -l cautati si sa mergeti ca sa va spovediti,după care, sa primiti DOCTORIA SUFLETULUI si a trupului. Adica,Sfanta si Dumnezeiasca Împărtasanie cu Prea Scump si Prea Sfant Trup si Sangele Domnului,care, pentru noi S-a transformat în Pâine si Vin,deoarece,nimeni nu ar fi putut sa inghita carne si sange,asa cum am vazut eu în Potirul Sfant,asa cum mi-a fost arătat de Prea Curata Fecioara Maria,Căreia I se cuvine împreună cu al Său Fiu Iisus Hristos Domnul Mântuitorul nostru,toata cinstea,slava si închinarea,Amin.
                                 Cu dragoste,Maria.
Prieteni dragi,nadajduiesc din toata inima si din tot sufletul ca ,v-am dat si voua pofta de viata intru BISERICA LUI HRISTOS DOMNUL si MANTUITORUL nostru ,Caruia I se cuvine impreuna cu a Sa MAICA si a noastra a tuturor Pururea Prea Curata Fecioara MARIA,toata cinstea,slava si inchinarea,AMIN.

68 de comentarii:

  1. Mari sunt minunile pe care le traiesti tu Maria si care ti se arata tie. Ferice de tine ca te-ai invrednicit in fata lui Dumnezeu ca sa ai asemenea daruri si ferice de noi (romanii) ca prin tine putem si noi sa aflam si sa cunoastem taine si minuni nevazute de noi. Un singur lucru ne mai trebuie, CREDINTA ca sa credem ca de la Dumnezeu sunt acestea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cerere la Procurorul General pentru deshumarea si anchetarea ASASINARII cu Mercur a lui MIHAI EMINESCU.
    Ce v-am spus eu Epoletilor ca a fost asasinat pentru ca spunea ADEVARUL si voia sa deschida mintea poporului roman.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim 10:30 doctorul care îl trata pe Eminescu era de naționalitate maghiară

      Ștergere
    2. Daca i-ai fi spus lui Eminescu (cand era in viata) erai eficient dar asa ne vorbesti ca sa te afli in treaba si ca sa arati ce oare?. Apropo, cine sunt epoletii din imaginatia ta?. Oare n-ar fi bine sa consulti un medic de specialitate ........?.

      Ștergere
    3. Anonim 15:58 ești tâmpit ??? Ce epoleți visezi ??? TU AI NEVOIE URGENT DE DOCTOR SAU EȘTI UNGUR !!!

      Ștergere
    4. 15.58 eu i-am spus demult sa mearga la doctor sa-i scoata epoletii din cap dar nu intelege! Ne innebuneste pe noi cu epoletii lui. E ridicol!

      Ștergere
  3. Bine ca nu ti s-a umplut gura cu altceva ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 13:10Scris este:"Nu dati perle la porci ca sa nu le murdareasca"Tu esti unul din ei!

      Ștergere
  4. Tutti salvi i 12 ragazzini tahilandesi ed il loro allenatore. Grazie Signore, grazie!!!
    - - - - - - - - - -
    Toți salvează cei 12 copii Tahiland și antrenorul lor. Mulțumesc, mulțumesc !!!
    Geraldina

    http://www.tgcom24.mediaset.it/mondo/thailandia-recuperati-tutti-i-ragazzi-nella-grotta-resta-soltanto-il-coach_3150962-201802a.shtml

    RăspundețiȘtergere
  5. Doamna Maria rugăciunile dvs au dat rezultat toti cei 12 copii si antrenorul lor din Thailanda au fost salvați cu succes.Mulțumiți lui DUMNEZEU.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 15.44 daa, fix Mariei i se datoreaza salvarea lor. Offffff!

      Ștergere
    2. Exagerezi intentionat 15:44. Nu esti de incredere.

      Ștergere
  6. Thailanda: toți cei 12 copii și antrenorul lor de fotbal, scoși cu succes din peștera inundată, după 17 zile.
    https://m.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/operatiune-contracronometru-in-thailanda-toti-copiii-au-fost-salvati-in-pestera-a-mai-ramas-doar-antrenorul-961018

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce frumos si sublim doamna Maria nimic pe acest pamant nu ma bucura mai mult decat sa ajungem toti sa ne invrednicim si sa ne bucuram de sf. Impartasanie asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu ca toti sa ajungem macar in preajma raiului.
    Cu mult drag doamna Maria.

    RăspundețiȘtergere
  8. Va rog rugativa și pentru mine și copilul meu.rugaciunile altei persoane din afara familiei sunt ascultate mai repede și se îndeplinesc.

    RăspundețiȘtergere
  9. Cei mai inteligenti romani au fost asasinati.Tot din judet cu Eminescu era si Iorga si el asasinat tot pentru ca era patriot si cel mai inteligent istoric care a invatat turca in tren pina la Istambul.Dar a fost asasinat de legionarii infiltrati de comunisti si aruncat in jud Prahova unde avea casa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiai ca Iorga a terminat facultatea de filologie si nu cea de istorie ???
      Multe lucruri care nu convin istoriei oficiale sint ascunse romanilor ...

      Ștergere
  10. Exista două dosare de “Interdicție” a lui Eminescu (ziaristul). Aceste doua dosare au fost depuse la Arhivele Statului, de către Ministerul de Justiție, cu adresa nr 60041 din 30 oct 1923. Este curios că, timp de 95 ani, aceste dosare nu au fost cercetate cu atenție de cei care s-au ocupat de viața lui Eminescu.

    Voi începe cu prezentarea dosarului 968 din 28 iunie 1883, întocmit de comisarul Nicolescu de la Secțiunea 18 din Capitală. În acest dosar se găsesc următoarele acte:

    Procesul verbal întocmit de Comisarul Șef C.N.Nicolescu, care conține mai multe afirmații discutabile.
    Certificatul medical emis în nume personal de dr. Șuțu. În acest certificat există elemente care indică suspiciunea de fals. Din scrisoarea Clarei Maiorescu (fiica lui Titu Maiorescu) către Emilia Humpel, rezultă că internarea lui Eminescu în sanatoriul „Caritatea” a fost plătită de Titu Maiorescu.
    Cererea de „Interdicție” adresată de procuror președintelui Tribunalului Ilfov. Pe această cerere, președintele pune următoarea rezoluție: „Să se constituie un Consiliu de familie, care să-i administreze averea”.

    La data de 28 iunie 1883, Eminescu avea familie: pe sora sa Harietaa, pe fratele său Matei și pe tatăl său Gheorghe Eminovici, care trăia și care, conform legii, avea dreptul să-l ia acasă pe fiu. Și totuși (iarăși de ce?), procurorul retrage dosarul de la Tribunal și îl ține internat în mod ilegal. Toate intervențiile lui Matei Eminovici pe lângă Titu Maiorescu sunt refuzate.


    Urmează internarea în sanatoriul din Viena, la prof. dr. Obersteimer, care constată că Eminescu nu este bolnav. La cererea lui Titu Maiorescu, îi recomandă o călătorie în Italia. Trebuie menționat că Eminescu a publicat două articole critice la adresa guvernului, pe 15, respectiv 18 iunie 1883. De asemenea, pe 6.06.1883 Eminescu citește la Junimea poezia „Doina”. Pe 25.06.1883, Petre Carp trimite lui Titu Maiorescu celebra telegramă „Și mai potoliți-l pe Eminescu”.

    În perioada 1884-1889 Eminescu trăiește la Iași și Botoșani și publică câteva poezii deosebite, printre care „La steaua” (1 .12.1886). Vine la București spre sfârșitul anului 1888 și colaborează la diverse publicații. În ianuarie 1889 publică în România Liberă articolul „Se poate pune întrebarea…”, în care critică activitatea guvernului. Între 13 ianuarie și 24 martie 1889, Eminescu dispare din nou din viața publică. Pe 24 03 1889 îl găsim internat la sanatoriul Mărcuța de lângă București, internare în urma căreia se deschide al doilea Dosar de Interdicție, având nr. 645, prin care el își pierde total drepturile civile. Acest dosar conține următoarele acte:

    Cererea de interdicție adresată de procuror președintelui Tribunalului Ilfov
    Însărcinarea de către procuror a d-lui Brăneanu cu misiunea de a desemna consiliulul de familie (de fapt, cel care face numirile este Titu Maiorescu).
    Lista cu consiliul de familie, care nu conține însă niciun membru al familiei Eminovici.
    Procesul verbal din 10/22 iunie 1889, scris de T Maiorescu și semnat de ceilalți membri ai consiliului.
    Adresa lui Titu Maiorescu către președintele Tribunalului Ilfov.
    Raportul medico-legal întocmit de doctorii A. Șuțu, Z. Petrașcu și N. Alexianu

    Ședința de suspendare nu a mai avut însă loc, deoarece Eminescu a murit în urma injecțiilor cu mercur aplicate de dr. Șuțu.


    Există și alte documente care se referă la M Eminescu, care nu fost încă studiate.

    RăspundețiȘtergere
  11. 2.
    Raportul nr. 3 al consulului austro-ungar N.S. Hanswenzi către ministru de externe al imperiului, Andrassy, Iași 5.01.1877. Acest raport cuprinde informații detaliate despre conferințele ținute de Eminescu la Universitatea din Iași, traduse în limba germană. Toate conferințele au fost publicadte în “Curierul de Iași”, numerele 125, 126, 127, 129, 130 din noiembrie 1876, la rubrica “Revista externă.”
    Scrisoarea din 7.06.1882 a ambasadorului Austriei la București, adresată contelui Kalnoky, în care descrie activitatea lui Eminescu în cadrul societății „Carpații”.

    Precizare: Este pentru prima dată când apare în presă menționarea faptului că Ministerul de Justiție a depus la Arhivele Statului cele două dosare de interdicție ale lui Eminescu (968 din 1883 și 645 din 1889), prin Adresa nr. 60041 din 30 oct 1923.

    Aici despre dosarul lui Mihai Eminescu . Material realizat de Daniel Roxin :

    https://www.youtube.com/watch?v=dt2Lraa1kgs

    Mai exista un dosar de interdictie al poetului , chiar in anul mortii lui :

    https://www.youtube.com/watch?v=99fgibd4kU8


    Eminescu a fost victima unei conspiratii

    sandy

    RăspundețiȘtergere
  12. Si acum priviti cu spaimă fata noastră sceptic-rece,
    Vă mirati cum de minciună astăzi nu vi se mai trece?
    Când vedem că toti aceia care vorbe mari aruncă
    Numai banul il vânează si câstigul fără muncă,
    Azi, cand fraza lustruită nu ne poate insela,
    Astăzi altii sunt de vina, domnii mei, nu este-asa?
    Prea v-ati arătat arama sfâsiind această tară,
    Prea făcurăti neamul nostru de rusine si ocară,
    Prea v-ati bătut joc de limbă, de străbuni si obicei,
    Ca să nu s-arate-odată ce sunteti – niste misei!
    Da, câstigul fără muncă, iată singura pornire;
    Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
    Mihai Eminescu

    RăspundețiȘtergere
  13. Biserica de la Ipotești, satul copilăriei lui Eminescu – unicat în lume


    La Ipotești, satul copilăriei lui Eminescu, există o biserică unicat în lume. Și nu numai în lumea ortodoxă, ci în toată lumea creștină. Pe lângă faptul că e singura biserică – cel puțin în Europa – dedicată unui poet, sfinții și îngerii zugrăviți pe pereții acestui lăcaș au, toți, aureole negre. Faptul în sine este tulburător, iar la o primă reflecție pare chiar o sfidare, aproape eretică, a simbolisticii bisericești. Căci, se știe, din punct de vedere canonic, aceste aureole au semnificația harului divin, al emanației de lumină și slavă dumnezeiască, de care numai sfinții și îngerii sunt în stare, prin mandat divin.

    La biserica din Ipotești, numită de localnici „biserica Eminescu”, aureolele luminoase au fost înlocuite cu nimburi negre, apocaliptice. Dimensiunea spirituală a acestui mesaj este copleșitoare, căci te duce cu gîndul la expresia unei vinovății grave, care ne vizează pe toți. Nimburile negre ale sfinților de la Ipotești sunt expresia unui păcat național, căci, cu puține luminoase excepții, întreaga națiune a consimțit, într-un fel sau altul, la batjocorirea ființei sau memoriei lui Eminescu. Nu știu dacă cei care au ridicat „biserica Eminescu” au avut cunoștință sau doar au întrezărit adevărul despre viața și moartea lui Eminescu, dar mai mult ca sigur au intuit grozăvia unei nedreptăți cosmice…

    Biserica sfinților cu aureole negre de la Ipotești are hramul „Sfinții Voievozi” și este un lăcaș de cult ortodox, construit între anii 1929-1939. Ea se află în imediata vecinătate a unui alt lăcaș, care a aparținut familiei Eminovici și în care încă se slujește. Iată, pe scurt, istoricul noii biserici…


    Noua biserică

    La 28 iunie 1929, la inițiativa lui Nicolae Iorga și Cezar Petrescu (care au organizat și o subscripție publică), a fost pusă piatra de temelie a unei noi biserici, din piatră și cărămidă aparentă, având hramul „Sfinții Voievozi”. Primăriile din localitățile apropiate (Bălușeni, Poiana, Trușești, Todireni, Bucecea) au participat cu bani la construirea bisericii, iar țăranii din sat au cărat pietre de râu cu carul cu boi, tocmai din județul Suceava.

    Lăcașul de cult a fost sfințit la 15 iunie 1939, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, de către mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei. Cu acest prilej, Nicolae Iorga a plantat un brad argintiu în fața bisericii.

    În 1944, biserica a fost vandalizată de armatele sovietice care ocupaseră România. Soldații sovietici au tras cu pistoalele în tabloul Regelui Carol al II-lea (pictat pe pereții bisericii), precum și în candela din fața altarului.

    Biserica “Sf. Voievozi” din Ipotești este construită în stil moldovenesc medieval, din piatră adusă de la Burdujeni (județul Suceava) și cărămidă aparentă, fiind acoperită cu țiglă.

    Sub cornișă, edificiul este înconjurat de o friză în care se repetă trei însemne heraldice: stema Moldovei (capul de bour), stema Regatului României și stema județului Botoșani (coasa). Mobilierul de lemn (catapeteasma, strana arhierească, 14 strane obișnuite, două iconostase, două analoghii și balustrada de la loja corului) a fost confecționat de sculptorul danez Peer Merloe la Mănăstirea Văratec.

    Iconografia bisericii

    Pereții interiori ai bisericii au fost pictați de Petre Remus Troteanu (1885-1957). Iconografia lăcașului de cult este considerată unicat în lume pentru că, în semn de doliu etern pentru moartea poetului Mihai Eminescu, ctitorii au hotărât ca sfinții pictați să poarte aureole negre, în locul celor aurii.

    Poetul este pictat pe peretele din stânga, îmbrăcat în negru, aproape în mărime naturală, înfățișat în postura unui tânăr de douăzeci de ani, față în față cu Regele Carol al II-lea (zugrăvit pe peretele din dreapta). Eminescu este ipostaziat, însă, și în alt loc: Sfântul Arhanghel Mihail are chipul său…

    RăspundețiȘtergere
  14. De 68 de ani, la Ipotești, România este în doliu, sfinții sunt în doliu, universul este în doliu. Mă gândesc că aureolele negre își vor recăpăta culoarea canonică abia atunci când adevărul despre viața și moartea lui Eminescu va fi restituit integral, iar cei vinovați de falsificarea destinului și imaginii sale vor fi așezați la locurile lor cuvenite din istorie. Căci aici este vorba de un paricid identitar.

    P.S. În momentul de față, mai exact la sfârșitul anului trecut, biserica a fost din nou vandalizată. De data asta nu de bolșevici, ci de câţiva zilieri, angajaţi pentru a reabilita clădirea. Tencuiala cu pictura unicat a fost pur şi simplu spartă cu barosul, iar sfinţii cu aureole negre aproape că dispăruseră. Paricidul identitar continuă.

    RăspundețiȘtergere
  15. Document: Mihai Eminescu vorbește despre vânzarea pământului României și îndatorarea țării din vremea lui. Rețeta este aceeași și astăzi!


    “Noi nu suntem contra îmbogăţirii celor ce vin şi se aşează în ţară. Dar, ca de dragul lor să ucidem oamenii noştri proprii, ca de dragul luxului, desfătărilor, înlesnirilor de trai să compromitem existenţa fizică şi morală a rasei române, iată ceea ce e de neauzit şi de neînţeles. Dar creditul statului e sus, ni se zice. Să nu se uite cum că încă aveţi ce vinde.

    Mai sunt de vândut trupurile de moşii ale statului, mai e de vândut dreptul de-a le cumpăra; mai sunt de vândut încă multe din România din câte strămoşii au păstrat. Şi, dacă ne veţi întreba care e împrejurarea ce inspiră străinătăţii încredere în solvabilitatea statului român, vă vom spune asemenea care e.
    Din ce în ce elementele naţionale sunt substituite prin cele străine; siguranţa că România devine un simplu nume pentru a însemna colonii din centrul Europei lângă Dunăre, siguranţa că poporul nostru nu mai e în stare de a-şi recâştiga vreodată pământul patriei sale din mâini străine, pe această siguranţă că viitorul e al lor în această ţară, ei creditează guvernul.

    Matei Basarab răscumpăra cu bani din visterie pământuri încăpute pe mâini străine; astăzi trei din patru părţi ale acestor pământuri sunt în asemenea mâini. Se înţelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea.

    Posibilitatea dată unor nulităţi şi unor parveniţi de-a trăi din buget, din întreprinderi, din arenzi, din păsuieli; posibilitatea constituţională dată unor oameni de provenienţă incertă de-a exploata munca poporului fără nici o compensaţie, iată răul, incurabil poate, al organizării noastre sociale.

    Azi ţăranul scade pe zi ce merge, proprietarul, ale cărui interese sunt identice cu ale ţăranului, asemenea, bresle nu mai avem, negoţul încape pe mâini străine încât, mâine să vrem să vindem ce avem, găsim cumpărători străini chiar în ţară şi am putea să ne luăm lucrurile în spinare şi să emigrăm la America. Chiar ar fi bine să ne luăm de pe acuma o bucată de loc în Mexico, în care să pornim cu toate ale noastre, când nu vom mai avea nimic în România. Să nu ne facem iluzii. Prin atârnarea noastră economică am ajuns ca toate guvernele, spună ele ce-or pofti, să atârne mai mult sau mai puţin de înrâuriri străine.”

    RăspundețiȘtergere
  16. Cum și-a riscat Eminescu libertatea trecând peste granița Imperiului Austro Ungar lucruri interzise


    Eminescu nu a fost doar „omul deplin al culturii române”, așa cum l-a definit Noica, ci mult mai mult.
    El s-a dedicat total, până la identificare existențială, destinului sfâșiat al României, căreia nu i-a fost doar teoretician, ci și soldat credincios. I s-a dedicat definitiv și necondiționat, în toate faptele sale, până în ultima clipă de viață conștientă.
    A fost, fără nicio umbră de exagerare, ceea ce, atât de inspirat, l-a numit Petre Țuțea, „românul absolut”. El și-a riscat libertatea și viața nu numai prin scrisul său, ci și prin faptele și acțiunile sale nemijlocite.
    Această dimensiune a fost relevată, printre alții, și de distinsa profesoară Lucia Olaru Nenati care, într-un eseu intitulat „Eminescu contrabandistul”, arată cum acesta s-a expus riscului arestării pentru contrabandă şi atentat la siguranţa imperiului habsburgic.
    Se întâmpla în 1875, când se împlineau 100 de ani de la anexarea Bucovinei, printr-un rapt abil şi realizat prin corupţie.
    Lucia Olaru Nenati descrie cu lux de amănunte cum s-a înfăptuind acest rapt, pornind de la corespondeţa dintre internunţiul austriac la Constantinopole, Franz Maria von Thugut, şi cancelarul imperial al Mariei Tereza, Wentzel Anton Kaunitz Reitberg.

    Din aceste documente reies actele de corupţie prin care au fost atraşi atât înalţi funcţionari ai Rusiei (feldmareşalul Rumianţev, căruia i s-a oferit o tabacheră de aur cu briliante şi 5.000 de galbeni austrieci) cât şi mai mulţi demnitari turci printre care şi Reis Effendi, acesta primind în dar un pumnal de aur cu teaca aurită, ornată cu briliante şi smaralde. Aşadar Bucovina a fost vândută pe o tabacheră şi un pumnal – subliniază Lucia Olaru.
    Prin această mașinațiune odioasă, tranzacționată între trei imperii, culoarul de trecere dintre Pocuţia şi restul imperiului austriac s-a lărgit până la a cuprinde întregul ţinut ce avea să se numească Bucovina.

    RăspundețiȘtergere
  17. 2.
    Toate aceste scrisori, care arată ce s-a petrecut în 1775, au fost adunate într-o broşură redactată de Ion Slavici şi prefaţată de Mihail Kogălniceanu, care a fost editată în 1875 sub titulatura „Răpirea Bucovinei după documente autentice”.

    Lucia Olaru Nenati relatează cum Eminescu, stabilit atunci la Iaşi, a trecut clandestin în Bucovina, având ascunse în bagajele sale mai multe sute de exemplare ale acestei broşuri, riscând să fie prins şi pedepsit cumplit.
    Apoi, cu ajutorul unui prieten din Cernăuţi (Stefanelli), a trimis broşurile, prin poştă, persoanelor oficiale, oaspeţilor străini şi organizatorilor „serbării seculare” pe care o pregătiseră austriecii la aniversarea unui veac de la anexarea Bucovinei.
    Deşi circulaţia broşurii a fost interzisă, deşi s-au declanșat puternice proteste diplomatice, nimic n-a mai putut împiedica răspândirea cărţii în lumea europeană, care a aflat, astfel, din surse documentare autentice, adevărul despre una dintre cele mai abjecte tranzacții politice.

    Denotația faptului că Eminescu a făcut realmente „contrabandă”, prin trecerea ilegală peste graniță a cărții „Răpirea Bucovinei după documente autentice”, are însă o conotație profundă și dramatică: adevărul istoric, atunci, ca și astăzi, nu putea fi adus la lumină decât prin contrabandă, adică ilegal.

    Adevărul despre istoria și originile noastre, adevărul despre crimele comise de alții împotriva noastră, adevărul despre holocaustul împotriva românilor (o dată în primul război mondial, când 50.000 de militari români au fost exterminați în lagărele de prizonieri din Ungaria, Austria, Germania etc., de către șefi de lagăre evrei, și a doua oară în închisorile comuniste, apoi în Bărăgan, Deltă și la Canal), toate acestea sunt adevăruri a căror mărturisire e clandestină sau chiar interzisă prin lege.
    Există însă o diferență radicală și de fond, între secolul al XIX-lea și mileniul trei: în vremea lui Eminescu adevărul era interzis în afara granițelor convenționale ale României, în ținuturile ocupate de străini.
    Astăzi, adevărul este interzis în interiorul propriilor granițe. A devenit o marfă de contrabandă. Cine e prins cu ea riscă închisoarea. De la 3 luni, la 6 ani, conform Legii 217/2015.

    Miron Manega

    Extras din cartea EMINESCU – AGENT SECRET, TRAFICANT DE CĂRȚI ILEGALE (disponibilă pe site-ul Dacia Art sau în magazinul LUPUL DACIC din București, deschis pe strada Smârdan nr 28, în Centrul Vechi)

    RăspundețiȘtergere
  18. Catedrala Mântuirii Neamului a fost ideea lui… Eminescu:


    Indiferent de poziționarea fiecăruia dintre noi în privința „demonizatei” Catedrale a Mântuirii Neamului, aceasta a fost un deziderat istoric care niciodată, până acum, nu a putut fi împlinit. Iar cel care a avut ideea ridicării unui astfel de edificiu a fost chiar Mihai Eminescu.

    Primul care a atras atenția asupra acestui fapt a fost Ioan Slavici, în 1924, într-o relatare apărută în revista ”Arhitectura”: „Când a sosit la Bucureşti vestea că Curcanii noştri au cucerit reduta Griviţa, Eminescu şi eu am chibzuit să publicăm în Timpul un articol, în care arătam că Ştefan-Vodă cel Mare, de fiecare victorie câştigată pe câmpul de război, zidea întru mărirea lui Dumnezeu câte o mănăstire, şi stăruiam ca românii din zilele noastre să ridice şi ei o catedrală la Bucureşti, unde nu e nici o biserică mai încăpătoare, în care mulţi creştini să se roage împreună pentru binele obştesc”.
    Deci acesta era contextul și sensul pe care Eminescu îl atribuia unui asemenea proiect.

    Recent, într-un interviu publicat în ianuarie 2010, în ziarul „LUMINA”, academicianul Tudor Nedelcea vorbește mai pe larg despre această idee și despre momentul în care marele poet și jurnalist a folosit expresia ca atare (Catedrala Mântuirii Neamului). Era în 1881, când în spațiul public se iscase o dezbatere privind înființarea unei mitropolii catolice la Bucureşti și ridicarea unui edificiu monumental pe măsură.
    Propunerea venise din partea cercurile austro-ungare şi maghiare, care încercau să speculeze faptul că regele Carol I era de religie catolică.
    Eminescu a fost primul din România care a luat atitudine împotriva acestei pledoarii, publicând în ziarul „Timpul“ şi câte trei articole pe zi, prin care arăta parlamentarilor că nu este normal ca în capitala unei țări ortodoxe să se ridice o catedrală catolică, atâta timp cât nu există una ortodoxă.

    RăspundețiȘtergere
  19. II.
    El a demonstrat atunci – sublinia academicianul Tudor Nelcea – că cel care urma să fie numit în scaunul acestei mitropolii, contele Peoli, era de fapt spion, iar faptul că Vaticanul l-a retras pe acest monsenior a arătat că argumentarea sa era întru totul justificată.
    De asemenea, Eminescu l-a somat public pe regele Carol I să aleagă între a fi de partea religiei supuşilor săi sau de partea religiei familiei sale.
    În cele din urmă, regele Carol nu a aprobat înfiinţarea acestei catedrale.
    În această situaţie, Eminescu a venit cu ideea înfiinţării unei catedrale a mântuirii neamului, propunând și sursa de finanțare: Loteria Națională.

    Ideea nu a căpătat rădăcini. Proiectul a fost reluat și dezvoltat de Patriarhul Miron Cristea, dar nici în timpul lui nu s-a putut demara, cele două războaie mondiale impunând alte priorități. A urmat regimul comunist, când nici nu se putea pune problema. După 1990, Patriarhul Teoctist a reluat ideea, dar moartea sa intempestivă a blocat din nou demararea proiectului. Acesta a fost reluat, în forma şi cu logistica pe care le știm, de Patriarhul Daniel.

    Miron Manega

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim pentru cuprinzatoarele si interesantele informatii pe care le-ai scris aici.

      Ștergere
  20. Marioara surioara,vrednica apostolita a . Domnului . Íisus . Hristos,ma bucur pentru tine ca inima ta bate pentru . Mantuitorul . Nostru si pentru noi toti. Te invidiez ca ai ajuns dupa multi ani de daruire sa fii una cu dumnealui si sa ne fii tuturor exdmplu ca totul se poate prin iubire jertfelnica. Íti multumesc surioara mea de suflet. Va iubesc pe toti si va rog sa ma iertati.sa aveti grija de voi si sa nu uitati ca noi suntem romani si suntem de veci stapani avand crucea in gand si fapta.Introduceți comentariul dvs...

    RăspundețiȘtergere
  21. Cunoscatorii in literatura spun ca mai valoroasa decit poezia este proza lui Eminescu interzisa mai mult de o jumatate de secol pentru motivul principal ca spunea ADEVARUL si in secundar pentru ca era monarhist.
    Spusele lui EMINESCU sint' periculoase' si astazi pentru ca se potrivec si sint greu de 'digerat' de politicienii actuali-craciun

    RăspundețiȘtergere
  22. Cat despre luceafarul nostru . Mihail,va straluci de-a pururi ín sufletele noastre ca exémplu de lumina ce nu poate fi tinuta sub obroc,laolalta cu toti ínantemergatorii muceniciei poporului crestin roman ortodox. Adevarul va iesi la íveala pentru toti martirii neamului noului lsrael cel din romani si . Tará . Romaneasca va fi regina tarilor sub ocrotirea lmparatesei . Cerurilor si a . Pamanturilor,. Maica . Domnului. Fecioara. Maria.Introduceți comentariul dvs...

    RăspundețiȘtergere
  23. Bravo Ilie ,vorbisi frumos-craciun

    RăspundețiȘtergere
  24. Eminescu a înţeles foarte repede de unde vine pericolul adevărat pentru poporul său şi că lucrurile nu stau aşa cum le reda presa din acele vremuri. A început să aleagă florile de spini şi să critice vehement prostia vremii şi le spunea Epigoniilor:

    Iară noi? noi, epigonii?… Simțiri reci, harfe zdrobite,
    Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
    Măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
    Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
    În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
    Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

    Avea o activitate gazetărească şi publicistică deosebită, era o operă de luptă în cuvînt, luptă care l-a costat viaţa pînă la urmă, iubea să spună lucrurilor pe nume şi să nu ascundă spurcăciunea care pute cu una nouă un pic mirositoare.

    Nu s-a temut să fie huiduit și hulit pentru părerile sale, el este autorul cuvintelor de un profund sens Ortodoxia este mama poporului român, românii s-au născut ca popor în credința ortodoxă. Citiți Testamentul politic al lui Mihai Eminescu.

    A fost primul care a luptat contra schemelor oculte de conducere a ţării sale de peste hotare, a înţeles că pericolul cel mare al naţiunii este distrugerea şi renunţarea la valorile naţionale. Astăzi politicieni care ar merita o palmă de la marele poet fac jocul distrugerii poporului şi se fac că le este cunoscut poetul, depun flori dar nu ştiu ei decît maxim 2 strofe din opera sa. Asemenea politicieni ne conduc astăzi şi se consideră naţionali.

    La vremea sa Eminescu a scris mult, a scris pe tărîm gazetăresc şi în literatură. În scrierile sale marele poet a luptat cu puterea cuvîntului pentru curăţirea neamului de rele şi tumori. Printre pericolele principale pe care le simţea Eminescu este aducerea valorilor şi legilor străine neamului.

    Ce este interesant este repetarea istoriei, pe vremea lui Eminescu liberalii venisera la putere şi fiindcă nu erau capabili de ceva util poporului luau legi supte din deget dar exact ca pe manerul franţuzesc cum spunea poetul. Repetarea istoriei este astăzi cînd o conducere ultra-liberală încalcă orice norme ale neamului, închide gura jurnaliştilor incomozi, duce la distrugere comunităţi locale (închiderea şcolilor la sate).

    Eminescu spunea: Poporul nostru a trăit aproape 2 mii de ani şi a supravieţuit tuturor încercărilor vremii, iar sub acest stat croit el nu va supravieţui nici 200 de ani. Se pare că se adevereşte deja, ce fe face din popor astăzi unde este credinţa?, Unde este omenia?, Unde este conştiinţa de popor?

    De avem sau nu dreptate

    Eminescu să ne judece Ion Aldea Teodorovici

    https://www.dailymotion.com/video/x19pcyu

    sandy

    RăspundețiȘtergere
  25. Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria .


    Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic.

    Istoria sa reală este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator.

    Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti”. Mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor.

    Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri, şi de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate în afara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.

    „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”

    „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”Acesta este mesajul pe care francmasonul şi junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda va fi executată întocmai de cei din ţară pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani.

    Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), care de altfel a şi fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nae Georgescu, lămureşte în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu. „Ce voia acest tratat?”, scrie Nae Georgescu.

    „În primul rând, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria. Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit să fugă din Bucureşti în 1883. Întemeiază Tribuna în 1884. În jurul ei se organizează primele lupte pentru Ardeal. Condiţia semnării tratatului era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti. «Directiva de sus» s-a reverberat în diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.”

    RăspundețiȘtergere
  26. 2.
    Într-adevăr, 28 iunie 1883 este o zi în care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea Carpaţii, în care activa Eminescu.

    Este închis ziarul L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din ţară . La fel şi Zamfir C. Arbore. Societatea Carpaţii este pur şi simplu desfiinţată, în urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare. Intimidaţi de aceste măsuri, o parte din militanţii pentru Ardeal se dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru a-şi salva propria piele. Printre ei se află Simţion şi Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii, Ocăşeanu şi Siderescu, membri în conducerea aceleaşi societăţi, Grigore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine, acelaşi pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul Rică Venturiano. În semn de obedienţă, toţi aceştia se vor implica plini de zel în acţiunea de internare forţată a lui Eminescu.

    De ce era atât de incomod Eminescu?

    Privită în acest context, nebunia lui Eminescu, ca şi detaliile internării sale, capătă o nouă dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de o coincidenţă, ci de executarea comenzii trasate de la Viena : „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”

    În perioada care va urma se fac eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianţă că situaţia din România este sub control. Regina Elisabeta, Regele Carol I, primul-ministru Brătianu, P. P. Carp şi Titu Maiorescu merg în Germania pentru a calma spiritele. Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Stătescu şi Petre Grădişteanu merg la Viena, unde Grădişteanu îşi cere personal scuze pentru organizarea sărbătorii de la Iaşi, unde fusese dezvelită statuia lui Ştefan cel Mare şi fusese citită poezia manifest a lui Eminescu, Doina.

    Judecând după măsurile luate împotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire de ceilalţi, el nu putea fi convins cu niciun chip să renunţe la ideile şi principiile sale. Eminescu era membru activ în mai multe organizaţii care luptau pentru drepturile românilor din Ardeal: Românismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, România Jună, Societatea Carpaţii, din care făcea parte şi Slavici. Cu astfel de preocupări, nu este de mirare că era constant urmărit atât de poliţia şi serviciile secrete româneşti, cât şi de cele austro-ungare. În anturajul său erau infiltraţi mai mulţi informatori, printre care se număra şi Ocăşanu de la Societatea Carpaţii.

    La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr îi trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o notă informativă în care arăta: „Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs, o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire [n.n după toate probabilităţile sursa era chiar Titu Maiorescu]. S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari.”

    Această notă a dus în final la desfiinţarea Societăţii Carpaţi.

    Activitatea sa ca jurnalist îl făcea cu atât mai periculos, cu cât avea şi pârghiile necesare pentru a acţiona: ideile sale erau exprimate în mod magistral într-un ziar,Timpul, pe care îl transformase în cotidian naţional.

    În această publicaţie demascase corupţia politicienilor români şi grasele comisioane pe care aceştia le încasaseră din concesionarea căilor ferate. Scrisese desprecondiţionările umilitoare impuse României de puterile europene, în schimbul recunoaşterii Independenţei.

    RăspundețiȘtergere
  27. 3.
    Întemeiază Tribuna în 1884. În jurul ei se organizează primele lupte pentru Ardeal. Condiţia semnării tratatului era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti. «Directiva de sus» s-a reverberat în diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.”

    Într-adevăr, 28 iunie 1883 este o zi în care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea Carpaţii, în care activa Eminescu.

    Este închis ziarul L’Independance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din ţară . La fel şi Zamfir C. Arbore. Societatea Carpaţii este pur şi simplu desfiinţată, în urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare. Intimidaţi de aceste măsuri, o parte din militanţii pentru Ardeal se dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru a-şi salva propria piele. Printre ei se află Simţion şi Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii, Ocăşeanu şi Siderescu, membri în conducerea aceleaşi societăţi, Grigore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine, acelaşi pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul Rică Venturiano. În semn de obedienţă, toţi aceştia se vor implica plini de zel în acţiunea de internare forţată a lui Eminescu.

    De ce era atât de incomod Eminescu?

    Privită în acest context, nebunia lui Eminescu, ca şi detaliile internării sale, capătă o nouă dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de o coincidenţă, ci de executarea comenzii trasate de la Viena : „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”

    În perioada care va urma se fac eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianţă că situaţia din România este sub control. Regina Elisabeta, Regele Carol I, primul-ministru Brătianu, P. P. Carp şi Titu Maiorescu merg în Germania pentru a calma spiritele. Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Stătescu şi Petre Grădişteanu merg la Viena, unde Grădişteanu îşi cere personal scuze pentru organizarea sărbătorii de la Iaşi, unde fusese dezvelită statuia lui Ştefan cel Mare şi fusese citită poezia manifest a lui Eminescu, Doina.

    Judecând după măsurile luate împotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire de ceilalţi, el nu putea fi convins cu niciun chip să renunţe la ideile şi principiile sale. Eminescu era membru activ în mai multe organizaţii care luptau pentru drepturile românilor din Ardeal: Românismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, România Jună, Societatea Carpaţii, din care făcea parte şi Slavici. Cu astfel de preocupări, nu este de mirare că era constant urmărit atât de poliţia şi serviciile secrete româneşti, cât şi de cele austro-ungare. În anturajul său erau infiltraţi mai mulţi informatori, printre care se număra şi Ocăşanu de la Societatea Carpaţii.

    RăspundețiȘtergere
  28. 4.
    La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr îi trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o notă informativă în care arăta: „Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs, o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire [n.n după toate probabilităţile sursa era chiar Titu Maiorescu]. S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari.”

    Această notă a dus în final la desfiinţarea Societăţii Carpaţi.

    Activitatea sa ca jurnalist îl făcea cu atât mai periculos, cu cât avea şi pârghiile necesare pentru a acţiona: ideile sale erau exprimate în mod magistral într-un ziar,Timpul, pe care îl transformase în cotidian naţional.

    În această publicaţie demascase corupţia politicienilor români şi grasele comisioane pe care aceştia le încasaseră din concesionarea căilor ferate. Scrisese desprecondiţionările umilitoare impuse României de puterile europene, în schimbul recunoaşterii Independenţei. În 1880 declanşase o incitantă campanie de presă privind „chestiunea dunăreană”, problemă sensibilă pentru marile puteri europene. Participase activ la Iaşi la inaugurarea statuii lui Ştefan cel Mare şi citise acolo în faţa mulţumii poezia manifest Doina.

    Acest eveniment naţional deranjase foarte mult puterile occidentale. În sfârşit, chiar în dimineaţa zilei în care avea să fie dus cu forţa la balamuc, apăruse în Timpul un alt articol. Intitulat „Pentru libertatea presei şi a jurnalistului”, acesta era un protest la adresa încălcării dreptului la liberă exprimare şi demasca măsurile represive luate de guvernul Brătianu împotriva jurnalistului Emil Galli.

    Titu Maiorescu pregătise internarea lui Eminescu încă de la primele ore ale dimineţii

    Varianta cea mai des vehiculată despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este următoarea: În dimineaţa acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea în cap şi lovit de nebunie ar fi început să se certe cu soţia lui Slavici, la care locuia în gazdă, Ecaterina Szöke Magyarosy. Aceasta îi trimite la orele şase dimineaţa un bilet lui Maiorescu, cerându-i să o scape de Eminescu.

    Maiorescu ia o măsură de excepţie – în loc să meargă direct la Slavici acasă, pentru a o salva pe soţia acestuia de „nebun”, se duce împreună cu Constantin Simţion, preşedintele Societăţii Carpaţi, la spitalul doctorului Şuţu şi, pentru suma de 300 de lei, aranjează internarea imediată a lui Eminescu. A doua ciudăţenie, Maiorescu, bazându-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, şi nu examinarea lui Eminescu de către doctorul Şuţu, aşa cum ar fi fost firesc.

    Întors acasă, se pomeneşte însă cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul Timpul, în care tocmai îi apăruse articolul despre Emile Galli. Maiorescu nu-l întreabă nimic despre incidentul de dimineaţă cu doamna Slavici (presupunând că acesta ar fi avut într-adevăr loc). Îl trimite însă la sediul Societăţii Carpaţi, unde Poliţia făcea percheziţie, pentru a se întâlni chipurile cu Simţion, complicele său la internare.

    „Numai, de s-ar face asta fără greutate” scrie Maiorescu în jurnalul său în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, după ce petrecuse o noapte de nesomn, sub apăsarea a ceea ce ştia că va face a doua zi. Nu se va face însă „fără greutate”, aşa cum îşi dorea Maiorescu, căci Eminescu îşi schimbă traseul. Nu se duce la Societatea Carpaţii, unde totul s-ar fi făcut fără martori, ci la Capşa.

    RăspundețiȘtergere
  29. 5.
    La acea vreme Capşa nu era doar un local de lux, ci şi sediul Ambasadei SUA şi reşedinţa mai multor ambasadori occidentali.Eminescu se duce la Capşa în speranţa de a semnala abuzurile guvernului acestor diplomaţi şi în special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care îl cunoştea personal şi care era un fervent apărător al drepturilor omului. Orchestratorii monstruosului complot sunt nevoiţi să îşi schimbe planul.

    Scena cu pistolul relatată de Grigore Ventura – o nouă înscenare

    La Capşa, Eminescu este abordat de Grigore Ventura. Aici, conform declaraţiilor lui Ventura, Eminescu ar fi început să ţină un discurs „politico-socialo-naţional” înfierbântat, ar fi scos un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi strigat „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl împuşc pe rege!”. Semne clare de nebunie! Ventura, în loc să îl calmeze, îi ţine isonul şi îi propune să meargă împreună la palatul Cotroceni. Ajunşi acolo află că Regele nu este în Bucureşti. Pe drumul de întoarcere, Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski, îl lasă într-una din camere şi apoi alertează Poliţia că un nebun s-a închis în baia publică.Îi cheamă la faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii Carpaţi, Siderescu şi Ocăşanu. Ca un făcut, cei doi au cu ei o cămaşă de forţă. Intră în baie, îl imobilizează pe Eminescu şi spre orele 19 îl duc la stabilimentul Şuţu, unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea în cap.

    Scena cu pistolul de la Capşa şi declaraţia lui Eminescu că îl va omorî pe Rege sunt piesele de rezistenţă ale tezei nebuniei sale. Ele sunt relatate însă doar de o singură persoană, Grigore Ventura, care va povesti acest episod în stânga şi dreapta, dar va ezita să scrie totuşi despre el, deşi era ziarist. Scena va fi consemnată de-abia în octombrie 1911 de Al. Ciurcu într-un articol apărut în Adevărul, „Eminescu, din amintirile mele”.

    Povestea lui Grigore Ventura nu stă însă deloc în picioare din mai multe motive. În primul rând, Ventura susţine că a asistat la toate evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi trebuit să apară în procesul verbal încheiat de Poliţie, ori numele său nu apare deloc.Ventura susţine că el este cel care a alertat Poliţia, ori în procesul verbal este consemnat că poliţia a fost sesizată de domnii Ocăşeanu şi Siderescu. Aceştia dau însă detalii pe care nu aveau cum să le cunoască, întrucât nu fuseseră prezenţi la faţa locului. Ceea ce arată că cineva îi informase. Acesta nu poate fi decât Ventura, care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu şi a face în aşa fel încât acesta să poată fi luat pe sus dintr-un loc izolat şi dus la psihiatrie, în condiţiile în care primul plan imaginat de Maiorescu căzuse. Ventura a imaginat apoi şi a răspândit povestea cu pistolul pentru a crea impresia că Eminescu era nebun şi a justifica astfel internarea.

    Celălalt martor al acestei scene, doamna Vautier, soţia patronului de la Capşa, despre care Ventura spune că a fost persoana ameninţată cu pistolul de Eminescu, nu menţionează în memoriile sale publicate la Paris în 1909, absolut nimic despre această scenă, care, dacă ar fi avut loc, ar fi trebuit să o fi marcat profund. Eminescu declară că vrea să îl împuşte pe Rege, ori era puţin probabil ca el, în calitate de ziarist să nu ştie că Regele era plecat de câteva zile la Sinaia.

    RăspundețiȘtergere
  30. 6.
    În procesul verbal întocmit de Poliţie nu se aminteşte nimic de vreo armă, ci doar că „Eminescu a venit singur la Băile Mitraşevschi, şi fiind atins de alienaţie mintală s-a încuiat singur pe dinăuntru şi a refuzat să deschidă”. La locul faptei ajung, Simţion, Siderescu si Ocăşeanu de la Societatea Carpaţii, care aveau încă de dimineaţă misiune de la Maiorescu să îl ducă la casa de nebuni a doctorului Şuţu. Aceştia intră în baia unde Eminescu se află în apă, dezbrăcat. Eminescu le cere să iasă. Îl imobilizează şi îi pun cămaşa de forţă. Între timp Poliţia îi perchiziţionează locuinţa, îi ridică bunurile, îi umblă prin hârtii şi manuscrise, sperând să descopere ceva compromiţător. Totul se petrece cu complicitatea soţiei lui Slavici. Poliţia nu va deschide o anchetă, aşa cum proceda de obicei şi cerea legea. Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Poliţiei nu este întâmplătoare. Varianta că Eminescu a venit singur şi s-a închis în baie era mai credibilă pentru teza nebuniei, decât cea în care era adus de Ventura şi care ar fi putut atrage suspiciuni.

    Omorât lent prin otrăvire cu mercur

    De la Băile Mitraşevschi Eminescu este dus direct în stabilimentul doctorului Şuţu, unde tratamentul aplicat îl transformă într-o legumă. Niciun alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare în acea perioadă, chipurile pentru a nu-i deranja liniştea lui Eminescu,

    Fiica lui Titu Maiorescu, Livia, îi scrie lui I.. E. Torouţiu despre modul în care era tratat Eminescu la Şuţu în următorii termeni: „Aş vrea să vă spun că toţi domnii care cercetează mintea lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi à 14 heures” (caută miezul zilei la ora 14).

    În noiembrie 1883, la insistenţele unor prieteni, printre care Emilia Humpel, Eminescu este transferat într-un sanatoriu din Viena. Titu Maiorescu, care ştia cel mai bine că Eminescu nu este nebun şi medicii din Viena îşi vor da uşor seama de aceasta, se opune la început vehement. În cele din urmă cedează, gândindu-se că este mult mai important să îl ţină pe Eminescu departe de ţară.

    Eminescu ştia foarte bine ce i se înscenase şi odată reîntors în ţară a făcut chiar eforturi pentru o campanie de presă în favoarea sa. Privit însă ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la replică. Într-o scrisoare adresată în ianuarie 1887 lui Gheorghe Panu el scrie: „S-a răspândit prin ziare ştirea că aş fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri, lipsite de orice fundament, sunt răspândite poate cu rea credinţă, încât şi dl. C. Mille, într-unul din articolele sale, a găsit motiv de-a vorbi de boala mea pretinsă. Te rog a spune tuturor că se află în deplină eroare şi că afară de suferinţa mea de picioare, nu am absolut nimic .. Un mic dementi (dezminţire) în organul (ziarul) dumitale n-ar strica..”

    Timp de mai bine de o lună, medicii austrieci nu reuşesc să îşi dea seama deloc de ce boală suferă Eminescu. În decembrie, îl declară sănătos şi recomandă externarea. Nimeni nu are însă interesul să îl readucă în ţară , cu atât mai puţin Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, îi cere în repetate rânduri să îl scoată pe Eminescu din spital, unde nu-şi are locul printre bolnavii psihic. Fişele de observaţie medicală din timpul şederii în sanatoriul austriac dispar într-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu.

    Tot Maiorescu aranjează ca Eminescu să plece în Italia, sub atenta supraveghere a unui om de încredere, chipurile „pentru a se reface”. La întoarcerea din Italia, Eminescu vrea să vină la Bucureşti, dar Maiorescu face tot posibilul să îl ţină departe de capitală. Toate munca sa, cărţile, notele de lectură, manuscrisele se află la Bucureşti, la Maiorescu… Prin intermediul diverşilor prieteni, Eminescu îi cere în mod repetat acestuia să îi înapoieze „lada cu cărţi”, fără de care ar fi trebuit să îşi reia toată munca de la zero. Maiorescu este de neînduplecat.

    Cum nu se cuminţeşte, este trimis tot cu forţa la ospiciul de pe lângă Mânăstirea Neamţ. Eminescu, pe deplin lucid, i se plânge lui Gheorghe Bojeicu de la Cernăuţi, că a fost „internat ca alineat, deşi nu fusese”.

    RăspundețiȘtergere
  31. 7.
    Este sechestrat la Neamţ din noiembrie 1886 până în aprilie 1887. Gardienii aruncă pe el găleţi de apă rece şi îl bat cu funia udă pentru a-l „calma”. Încearcă să fugă de mai multe ori şi în cele din urmă reuşeşte să obţină o mutare la Iaşi, sub îngrijirea doctorului Iszac.

    Acesta este cel care îi va pune un diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie: „sifilis congenital matern cu paralizie generală progresivă”. Diagnosticul conţinea însă un mesaj important: Eminescu trebuia să fie paralizat, Eminescu trebuia să fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica în ziarele vremii. Asasinarea civilă a lui Eminescu din 1883 va fi completată de experimentele doctorului Iszac, care visa să scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care să intre în analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor medicale ale vremii, care arătau că mercurul este toxic şi total contraindicat în tratarea sifilisului, doctorul Iszac îi va administra doze uriaşe de mercur, de 4 până la 7 grame.

    Un alt psihiatru din Bucureşti, Panait Zosin, care nu îl consultase vreodată pe Eminescu şi cunoştea cazul doar din corespondenţa cu sora lui, Harieta, preia diagnosticul lui Iszac şi chiar îl completează cu următoarele reflecţii: „ca psihopat ereditar, el ar fi petrecut încă nopţi albe, ar fi făcut orgii, ar fi mistuit narcotice şi excitante (n.n. în condiţiile în care se ştie că Eminescu era un adversar declarat al narcoticelor). Un psihopat alcoolic şi sifilitic, el a ajuns să aibe perioade de furie, de inconştienţă, de prozaică întunecare a activităţii psihice.. ”

    De-abia în 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl smulgă din mâinile doctorului Iszac şi să îl aducă în sfârşit la Bucureşti. Aici reîncepe să publice şi, în urma unui articol împotriva guvernului, apărut în România liberă, este internat cu forţa tot la dr… Şuţu, unde va şi muri.

    La moartea sa, produsă din câte s-a spus, de o lovitură la cap cu o piatră, celebrul doctor G. Marinescu nu realizează după autopsie, analiza microscopică a creierului, care ar fi dovedit că Eminescu nu suferea de sifilis. După o examinare superficială, aruncă pur şi simplu la gunoi creierul lui Eminescu, pe motiv că intrase în putrefacţie. Este totuşi nevoit să consemneze că a fost frapat de mărimea acestui creier. Pe actul său de deces, nu apare semnătura niciunui prieten sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale a doi martori analfabeţi din personalul spitalului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce geniu a avut poporul asta si prin ce chinuri l-au anihilat cei de la guvernarea de atunci . Deci , nu-i nimic nou sub soare. Elitelor, intelectualitatii , i s-a pus demult calus in gura . Impostorii si analfabetii au condus mereu acest popor.

      Ștergere
  32. 8.
    Societatea Matei Basarab, spiritul naţional şi francmasoneria

    Eminescu a fost etichetat drept nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la adresa regelui, reacţionar, paseist, antisemit, xenofob, naţionalist şovin etc. De ce toate aceste apelative? De ce publicistica lui a fost mereu trecută sub tăcere, interzisă, cenzurată? De ce în memoria românilor Eminescu a fost impus doar ca poet, în timp ce principala sa activitate a fost cea de ziarist?

    Din cele 16 volume ale Operei sale, editate sub îngrijirea lui Perpessicius după manuscrisele originale, cinci conţin poezii şi altele cinci, articolele publicate de el în perioada 1870-1883 şi 1888-1889. Deşi majoritatea articolelor au fost scrise înainte de aşa-zisa declanşare a nebuniei, mulţi susţin şi astăzi că ele nu merită să fie citite, întrucât „sunt rodul unei minţi atacate de boală, în căutarea unei bucăţi de pâine”.

    „Eminescu n-a ajuns să marcheze politica naţională, deşi este întemeietorul doctrinei naţionale moderne” scrie Theodor Codreanu în „Dubla sacrificare a lui Eminescu”. „Dimpotrivă, opera sa a fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale politicii naţionale, opera lui publicistică fiind interzisă total, după al doilea război mondial. Efectele sunt vizibile şi astăzi. Aşa-zisul cult Eminescu este o dimensiune ad-hoc confecţionată, pentru a preveni şi a face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita diversiune se creează impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) că eminescianismul este un element nefast, inamicul public numărul unul al democraţiei şi al statului român. Neîntâmplător, Gh… Grigurcu, unul din mercenarii curentului antieminescian asimila cultul pentru poetul naţional cu acela al lui Ceauşescu. În realitate, statul român nu a atins niciodată exigenţele lui Eminescu, fiindcă nici nu şi-a propus aceasta vreodată, deşi marii gânditori au pledat statornic pentru asimilarea organică a eminescianismului ca temei al fiinţei noastre naţionale. ”

    Au existat tentative ca Eminescu să fie înrolat în masonerie. Fără succes. Eminescu lucra însă la crearea unei organizaţii româneşti şi pro-româneşti, numită Societatea Matei Basarab şi aflată în afara controlului şi influenţelor francmasoneriei, care masonerie se afla şi atunci în slujba unor interese supranaţionale.

    RăspundețiȘtergere
  33. 9.
    „O organizare între români”, scria el. „Pretutindea oameni care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun. Să se simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă. Ţinta? Unirea tuturor românilor, emanciparea economică şi intelectuală a întregului popor românesc.”

    Încă din 1874, el îi scria lui Maiorescu că „aprofundarea studiului filozofilor germani m-a făcut să mă orientez către elaborarea unei filosofii practice, vizând scoaterea României din subistorie. Interesul practic pentru patria noastră ar consta cred în înlăturarea oricărei îndreptăţiri pentru importul necritic de instituţii străine.”

    Eminescu nu renunţase la acest plan nici în ultimii săi ani. Alexandru Vlahuţă povestea cum, vizitându-l la sanatoriul doctorului Şuţu, Eminescu i-a povestit „despre un plan al lui de reorganizare socială, la care se gândeşte de mult, o lucrare colosală.”

    Gheorghe Panu povesteşte în „Amintiri de la Junimea” de un sfat pe care Eminescu i l-a dat: „Panule, ştii tu că în lumea asta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui…. Tot, tot este un şir neîntrerupt de martiri.” Eminescu a fost unul dintre ei.

    „Or să vie pe-a ta urmă în convoiu de ‘nmormântare,
    Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare .. . .
    Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
    Nu slăvindu-te pe tine . .. . lustruindu-se pe el
    Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
    Ba să vezi. . . posteritatea este încă şi mai dreaptă.
    Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
    Ei vor aplauda desigur biografia subţire
    Care s-o ‘ncerca s-arate că n-ai fost vr-un lucru mare,
    C-ai fost om cum sunt şi dânşii. … . Măgulit e fiecare
    Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
    Şi le umflă orişicine în savante adunări
    Când de tine se vorbeşte. S-a ‘nţeles de mai nainte
    C-o ironică grimasă să te laude ‘n cuvinte.
    Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
    Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege . . .
    Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
    Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale —
    Astea toate te apropie de dânşii. . . Nu lumina
    Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
    Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
    Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
    Toate micile mizerii unui suflet chinuit
    Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”

    (Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881)

    RăspundețiȘtergere
  34. Vedeti mai jos o marturie a Parintele Mina Dobzeu despre crestinarea in Celula 18 de la Jilava a evreului Aurel Steinhardt, devenit Monahul Nicolae de la Rohia.

    https://www.youtube.com/watch?time_continue=29&v=SK8heIV5L80

    sandy

    RăspundețiȘtergere
  35. Părintele Arhimandrit Roman Braga – Despre adevărata rugăciune, care nu trebuie să se sfârşească niciodată…


    Părintele Arhimandrit Roman Braga a fost un călugăr ortodox român, deosebit de oricare alt monah, pentru simplul fapt că n-a trăit viaţa călugărească într-un schit sau mănăstire şi nici nu a cunoscut altă chilie decât celula închisorilor comuniste dar mai ales „cămara cea de sus a inimii”!…

    Iar dacă monahismul înseamnă trăirea în Iisus Hristos, Părintele Arhimandrit Roman Braga a trăit-o din plin pe parcursul întregii sale vieţi, datorită smereniei, evlaviei şi iubirii de Dumnezeu care l-a stăpânit întotdeauna, calităţi şi virtuţi pe care le-a dobândit atât din familie cât mai ales de la călugării din Mănăstirea Condriţa, din nordul Basarabiei, în vecinătatea căreia s-a născut la 2 aprilie anul 1922 şi a crescut.
    Ulterior a fost vieţuitor al Mănăstirii Căldăruşani iar apoi elev seminarist la Mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti, unde a fost, permanent, aproape de Sfântul Ierarh Calinic – Ocrotitorul spiritual al mănăstirii – care-i adăposteşte sfintele sale moaşte!…
    După desfiinţarea acestei şcoli este transferat la Seminarul Central din Bucureşti iar ultimul an îl va urma la Seminarul Teologic din Chişinău. Întorcându-se în Bucureşti, între anii 1943 – 1947 urmează atât cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie cât şi cele ale Institutului Teologic.
    În anul 1948 este arestat pe motivul că ar fi ajutat un legionar. Trimis la Piteşti trece prin toată teroarea „reeducării” dar în întunericul celulei află lumina vorbirii şi împăcării cu Dumnezeu.

    De la Piteşti este trimis în lagărele de la „Canal”. Acolo îl întâlneşte pe călugărul Evghenie Hulea – o figură de pateric, conform mărturiei Părintelui Roman Braga, care l-a determinat spre a intra, definitiv, în monahism.

    Este eliberat în anul 1954 dar i s-a impus domiciliu forţat în Bucureşti şi, totuşi, în aceste condiţii, merge pe ascuns la Iaşi unde Mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei îl călugăreşte şi îl hirotoneşte diacon, aici – la Catedrala Mitropolitană – făcând bună misiune, mai ales cu tinerii.
    În anul 1959 este arestat din nou, anchetat timp de un an de zile, căutându-i-se învinuiri închipuite, pentru ca până la urmă să fie încadrat în lotul grupului „Rugul aprins” de la Mănăstirea Antim – unde a fost coleg, în anii studenţiei, cu Părinţii Sofian Boghiu, Petroniu Tănase, Nicolae Bordoșiu şi cu Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului.

    Au urmat închisoarea Jilava, colonia de muncă Balta Brăilei, lagărele din Delta Dunării, cu suferinţe grele, dar în acelaşi timp cu o companie de elită: Părinţii Benedict Ghiuş, Grigorie Băbuş, Sofian Boghiu, Dosoftei Moraru, Tit Moldovan, Felix Dubneac, vestitul profesor Tudor Popescu, omul de cultură Petre Pandrea şi alţii.
    Condamnat la 18 ani temniţă grea, lucrează până în anul 1964, când la 31 iulie este eliberat cu prilejul graţierii generale a deţinuţilor politici.
    De acum înainte începe lungul pelerinaj al ierodiaconului Roman Braga prin toată ţara, cunoscut fiind de toţi dar şi izgonit fiind de către toţi din cauza faptului că „avea tinicheaua de coadă!”…

    De aici nu urmează, totuşi, faptul că toţi „inspectorii” de la Culte erau călăi. Aşa se face că tot în anul 1964, Dumnezeu îl scoate în cale pe unul din cei „buni” care-i dă Episcopului Oradiei – Valerian Zaharia – aprobarea pentru a-l hirotoni în treapta de preot, eveniment ce are loc cu binecuvântarea lui Dumnezeu în anul 1965!…

    La 1 Ianuarie anul 1985 este instalat ca preot la Negreşti – Oaş, unde a început o intensă activitate pastoral-misionară şi catehetică, duminica la vecernie – cu copiii şi tineretul aşa încât oşenii îl înconjurau cu dragoste, ba chiar şi securiştii nu îndrăzneau să intervină pe faţă, de teama credincioşilor.

    RăspundețiȘtergere
  36. 2.
    Apoi l-au mutat silit, într-o noapte, în localitatea Sârbi – Bihor, iar ulterior, adică în anul 1968 a fost chemat la Patriarhie şi trimis ca misionar în Brazilia.

    În anul 1972 episcopul românilor din S.U.A. – Valerian Trifa – îl cheamă la Vatra – unde îşi desfăşoară activitatea ca stareţ şi duhovnic al Mănăstirii „Înălţarea Domnului”, iar din anul 1988 se va retrage la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Rives Junction, Michigan, SUA.

    Cu toate acestea nu a fost scos în evidenţă decât primul strat al vieţii Părintelui Roman Braga.
    Miezul (ei) duhovnicesc trebuie căutat în anii formării sale spirituale la mănăstirea copilăriei sale din Condriţa Basarabiei apoi în anii formării sale intelectuale la seminariile şi la cele două prestigioase şcoli superioare bucureştene, în anii studenţiei sale petrecuţi, alături de elita intelectualităţii creştine româneşti care făcea parte din gruparea „Rugului Aprins” dar, mai cu seamă, în perioada modelării şi desăvârşirii sale duhovniceşti de către mentorul său spiritual – călugărul Evghenie de la „Canal”!…

    Orice cinste omenească i s-ar acorda părintelui pentru duhovnicia sfinţiei sale, sună ciudat deoarece viaţa sa jertfită, în întregime, lui Dumnezeu nu o poate cinsti decât binecuvântarea Celui Căruia i s-a jertfit!…
    Este vrednică de laudă această viaţă şi activitate!…

    Datorită acestor oameni minunaţi, spiritualitatea creştină a rezistat.
    Noi cei de astăzi, luaţi cu problemele şi greutăţile cu care ne confruntăm, nu realizăm suficient şi bine cât de importantă a fost mărturisirea ce au făcut-o ei pentru Iisus Hristos!…
    Mi se pare că pentru generaţiile tinere, care nu au trăit ororile comunismului, aceste mărturii nu spun mare lucru.
    Noi suntem convinşi că dacă mai avem astăzi o spiritualitate serioasă, o avem datorită acestor bătrâni cuminţi şi minunaţi, din care categorie face parte şi Părintele Arhimandrit Roman Braga!…

    Şi pentru a ne folosi, din punct de vedere duhovnicesc, de învăţătura Părintelui Roman Braga, am purces, cu a sa învoială, dragoste şi binecuvântare la realizarea unui interviu de suflet, pentru care îi mulţumesc în mod deosebit.

    Aşadar, parcurgând viaţa, opera, activitatea şi biografia acestui părinte îmbunătăţit, acum, cu prilejul naşterii Sfinţiei Sale în adevărata viaţa – cea cerească şi veşnică, constat, cu uimire şi admiraţie, tăria lor de caracter şi verticalitatea cu care au fost înzestrat acest contemporan al nostru în faţa căruia noi nu suntem altceva decât nişte oameni supuşi vremurilor acestui veac!…

    Se cuvine aşadar, să-i aducem prinos de cinstire şi de recunoştinţă rugându-ne lui Dumnezeu să-l răsplătească cu harul şi cu dragostea sa cea nemărginită acolo, în locaşurile cele cereşti, în lumina cea neînserată a Slavei Sale!…

    RăspundețiȘtergere
  37. 3.
    – Preacuvioase Părinte Arhimandrit Roman Braga, astăzi propaganda în favoarea normalizării anumitor păcate şi patimi are consecinţe şi efecte profund negative asupra vieţii sufleteşti şi spirituale a tinerilor, mai mult chiar decât propaganda ateismului din timpul regimului comunist. Ce măsuri şi soluţii credeţi că ar trebui luate şi adoptate pentru ca numărul victimelor aşa numitei democraţii să fie cât mai mic, cât mai scăzut?

    – Întrebarea este interesantă şi mi-a mai fost pusă şi cu alte ocazii, şi ca şi atunci vă răspund şi dumneavoastră acum, că ar trebui să întrebaţi guvernul statului (în cadrul căruia lucraţi şi dumneavoastră) de lucrul acesta. Să ştiţi că tinerii nu sunt vinovaţi cu nimic că trăiesc în această civilizaţie şi cultură decadentă.

    Să nu credeţi cumva că epoca pe care o trăim noi acum este foarte diferită faţă de alte timpuri din istoria creştinismului şi că ceilalţi au fost privilegiaţi, bucuroşi şi norocoşi că au trăit în altă epocă, iar noi suntem foarte nenorociţi că trăim acum, în aceste vremuri.
    Ce pot spune eu, este să nu aşteptaţi nimic concret de la şcoli.

    Eu trăiesc, după cum bine ştiţi, într-o ţară în care oamenii îşi educă copiii acasă, până la intrarea în facultate. Bineînţeles că regimul permite să se dea numai examenele, fără ca profesorul să-l vadă pe copil la cursuri în timpul anului şcolar.
    În America foarte mulţi se feresc de şcolile publice. În statul Michigan, unde locuiesc eu, un sfert din copii nu se duc la şcoală, până la studiile superioare, universitare. Cine îi poate învăţa mai mult şi mai bine pe copii şi cine este mai mult interesat de morala lor decât părinţii, bineînţeles, dacă ei sunt nişte oameni responsabili. Nu ştiu, nu am auzit ca în România să fie oficializat acest sistem de homeschooling adică şcolarizare la domiciliu, acasă.

    Ştiaţi că în Statele Unite ale Americii există o asociaţie de tineri care s-au jurat să fie virgini până la căsătoria lor? Ei poartă o insignă pe care scrie: only my wife sau only my husband (adică numai soţia mea sau numai soţul meu).

    RăspundețiȘtergere
  38. 4.
    Sunt bine organizaţi, organizează conferinţe şi dansuri ori diferite spectacole şi acţiuni dar sunt oameni care vor să arate şi să demonstreze că omul nu este un animal şi că se poate trăi în abstinenţă şi înfrânare.
    În altă ordine de idei, dacă un copil este crescut şi educat să spună nu răului, va reuşi să depăşească ostacolele spirituale şi ispitele de acum.
    Desigur că tensiunea şi presiunea este mare, însă constrângerea diavolului a fost mare întotdeauna. Tânărul trebuie învăţat să nu dorească ce are celălalt, adică să nu râvnească la bunurile aproapelui său.
    Colegul şi-a luat maşină, vreau şi eu una, cel puţin la fel, celălalt are un anumit computer, vreau şi eu unul, cel puţin ca acela.

    Ei, felu acesta de gândire să ştiţi că îl distruge pe om, cultivându-i invidia şi egoismul. Trebuie ca tânărul să aibe puterea sufletească şi tăria de caracter să spună nu. Cui? Nu păcatului care-l vede pe stradă, ci să spună nu chiar lui însuşi.

    Căci este mult mai greu să-ţi spui nu ţie însuţi, păcatelor tale, patimilor tale, dorinţelor tale egoiste şi posesive. Aceasta este educaţia care trebuie făcută. Ea nu s-a făcut niciodată în şcoală. Pe asta o fac părinţii acasă. Nu-i impui şi nu-i torni pe gât predici, fiindcă toţi s-au săturat de predici, discursuri şi toate de felul acesta.
    Ci îl iei de mână şi îl duci la biserică, tu săruţi icoana, o sărută şi el, îl duci la spovedanie şi împărtăşanie, te spovedeşti şi împărtăşeşti tu şi atunci va face şi el la fel.
    Dacă ai prezenţa lui Dumnezeu în tine, atunci eşti într-o stare de rugăciune. Atunci omul devine rugăciune

    – Preacuvioase Părinte Arhimandrit, ce să face ca să-L iubim pe Dumnezeu mai mult, ca să-L simţim mai aproape de noi?
    – Trebuie să vorbim permanent cu El. Trebuie să-L simţi pe Dumnezeu în tine, nu în afara ta, în exterior, ci în interior, în inima ta, căci inima noastră este nelimitată, infinită deoarece în ea se sălăşluieşte Iisus Hristos începând de la botez. O persoană are nişte dimensiuni infinite ale personalităţii lui; în adânc, în profunzime, fără limită, cu alte cuvinte persoana umană este veşnică. În adâncul acesta din noi există Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol Pavel de multe ori că „voi sunteţi biserica Dumnezeului Celui Viu”.
    Deci să nu deturnăm ori direcţionăm rugăciunea noastră către un colţ ori într-un colţ, fiindcă Dumnezeu nu este material ori spaţial ca să-L pui într-un colţ şi să spui: acolo este Dumnezeu! Coboară-te în tine şi adresează rugăciunea în inima ta lui Dumnezeu şi vei simţi prezenţa Lui!
    Să ştiţi că dialogul, convorbirea cu Dumnezeu îţi produce şi aduce sentimentul şi simţirea aceasta, a prezenţei lui Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  39. 5.
    Spune-I lui Dumnezeu când ţi-e foame, când ţi-e sete, spune-I lui că te duci la Bucureşti ori la Oradea, unde ai treabă, spune-i Lui ceva pe drum, arată-I lui Dumnezeu ce frumos este peisajul, ce frumoase sunt florile sau natura.
    Vorbeşte cu Dumnezeu de toate şi despre toate. Doamne, ce să fac, cum să fac? Uite, trebuie să fac asta şi asta; mi-e foame, mă duc să mănânc o bucăţică de pâine ori să beau un pahar cu apă… Tot ai în minte lucrurile astea, el par la prima vedere copilăreşti, puerile, însă conversaţia aceasta cu Dumnezeu se preface, se transformă în rugăciune.

    Pentru că ce este rugăciunea? Este o permanentă şi continuă comunicare a omului cu Dumnezeu, într-un mod cât se poate de natural.
    Gândiţi-vă ce spunea (tot) Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către Tesaloniceni: „Rugaţi-vă neîncetat!”. Cum putea el să se roage neîncetat, neîntrerupt, când era o persoană foarte activă?
    A făcut atâtea biserici, a scris atâtea epistole, a propovăduit „cu timp şi fără timp”, a făcut şi avea de făcut permanent, atâtea lucruri. Nu putea, nu avea cum să stea tot timpul în genunchi. Drept urmare, la asta s-a gândit el: să ai întotdeauna în inima ta sentimentul prezenţei lui Dumnezeu.

    De fapt, Sfinţii Părinţi în acest fel definesc rugăciunea: ca fiind sentimentul prezenţei lui Dumnezeu.
    Rugăciunea nu este doar atunci când citeşti din carte. Trebuie spus tinerilor acest lucru.
    Nu este doar atunci când te rogi dimineaţa şi, gata, am terminat. Sau zici: „ah, nu mi-am terminat rugăciunea”. Păi, rugăciunea nu se sfârşeşte niciodată.

    Nu-i nimic, vorbeşte cu Dumnezeu copilăreşte, căci noi suntem copiii lui Dumnezeu. Şi vorba asta copilărească cu Dumnezeu îţi aduce sentimentul prezenţei familiare, intime a lui Dumnezeu în inima ta.
    Dumneavoastră ştiţi proverbul călugăresc, invocat deseori şi de către Părintele Arhimandrit Teofil Părăian că „dacă te rogi numai când te rogi, de fapt nu te rogi deloc”.
    Dacă ai prezenţa lui Dumnezeu în tine, atunci eşti, te afli, într-o stare de rugăciune. Omul devine o rugăciune.
    Omul are o stare de rugăciune, nu clipe de rugăciune, momente când se roagă şi momente când nu se roagă. Ar fi cumplit şi groaznic.
    În concluzie, trebuie să avem tot timpul simţirea lui Dumnezeu. Atunci când spui „Doamne!”, să fii convins şi sigur că Dumnezeu Se întoarce cu faţa la tine şi aşteaptă să-I spui ceva.
    Când eşti ocupat, fii atent la lucrul pe care-l faci. Când ai conversaţii, gândeşte-te la ce zici. Însă, dacă ai puţin timp, acolo, câteva minute sau chiar într-o conversaţie cu oamenii, poţi să spui: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”; „Doamne Iisuse Hristoase, uită-te la noi, ajută-ne!” sau „Binecuvintează-i Doamne, pe oamenii aceştia!”.
    Dumnezeu nu are nevoie de apărarea noastră, El are nevoie de dragostea noastră.

    RăspundețiȘtergere
  40. 6.
    – Preacuvioase Părinte Roman, unii ortodocşi merg (şi) la catolici ori la protestanţi, ba chiar la diferite ramuri monofizite şi se roagă împreună cu aceştia. Sfinţia voastră ce spuneţi, este corect şi bine că se procedează astfel?

    – Eu personal nu-i împărtăşesc pe cei care duc şi se cuminecă la catolici ori pe cei care, în loc să vină la biserica lor, se duc la protestanţi, la monofiziţi ori în alte locuri.

    Sfinţii Părinţi ne opresc şi ne interzic să ne rugăm împreună cu ereticii sau schismaticii, dar suntem obligaţi să ne rugăm pentru aceşti.
    Să facem rugăciuni şi pentru încreştinarea musulmanilor ori a evreilor.

    Chiar este necesară o educaţie făcută copiilor şi tinerilor, ca să se roage spre a veni la dreapta credinţă, cea în Sfânta Treime, pentru a crede în Domnul Iisus Hristos Mântuitorul – ca Dumnezeu şi Om, toţi cei rătăciţi de la adevărata credinţă.
    Noi nu trebuie să-i urâm pe cei de altă credinţă, nu trebuie să ne ducem pe stradă şi să ne certăm cu careva dintre ei: că la voi este aşa, că la noi este aşa şi pe dincolo. Un gest ori un fapt ca acesta nu are nici un efect, nici un rezultat bun. Ci, roagă-te pentru ei. De fapt, noi nu convingem şi nici nu constrângem pe nimeni să fie creştin. Vedeţi, aici suntem în America şi îi botezăm pe mulţi.

    În America este un curent al evangheliştilor care se botează mereu, iar ortodoxia creşte aici foarte mult. Baptiştii au universităţi, metodiştii au universităţi, colegii, licee, sunt oameni pregătiţi, instruiţi, deştepţi. Ei citesc mult, îi respectă şi îi cinstesc pe Sfinţii Părinţi.
    Îmi spunea unul care este ortodox convertit acum că „am văzut Sfânta Liturghie descrisă în a doua „Apologie” a Sfântului Iustin Martirul şi Filozoful, şi am văzut în „Constituţiile Apostolice” vorbindu-se despre Sfintele Taine, despre modul în care se face botezul, nunta, cununia, maslul.

    Atunci mi-am pus întrebarea: când anume au dispărut toate acestea de la noi? Noi nu le avem. Suntem noi în Biserică în felul acesta, sau nu suntem?”.
    Este interesant că acest om, şi ca el foarte mulţi alţii, nu s-a oprit nici la catolici, nici în altă parte, ci au venit la noi, pentru că au găsit că Biserica primară, apostolică şi cea una este aici, în Ortodoxie.

    – Da, am înţeles că au trecut chiar comunităţi întregi la Ortodoxie…
    – Adevărat, aşa este, au trecut (şi) comunităţi întregi.

    În Chicago avem două comunităţi care au trecut la ortodocşi cu pastori cu tot. S-au botezat două mii de oameni într-o singură zi.

    RăspundețiȘtergere
  41. 7.
    Tot grupul care lucra la educaţia studenţilor în universităţile americane, un grup de evanghelişti numiţi „Campus Ministry”, toţi sunt ortodocşi astăzi.

    Au făcut şi un film „Come back Home” (Întoarce-te sau revino acasă), când îl vezi începi să plângi.

    Toţi iau Sfânta Cuminecătură din linguriţă pentru prima dată şi încep să le curgă lacrimile pe obraz. Să-l iubeşti pe eterodox. Nu poţi să-l convingi prin discuţie, ci numai Duhul Sfânt îl convinge şi îl poate aduce la adevăr.

    Sfântul Ioan Teologul ne arată că, dacă ne iubim unul pe altul, Dumnezeu este între noi. Numai Dumnezeu poate să convingă şi să învingă.
    Vedem că Domnul nostru Iisus Hristos nu şi-a urât vrăşmaşii, i-a iubit şi i-a certat chiar şi de pe cruce. Eu recomand ca în toate rugăciunile noastre individuale să nu ne rugăm numai pentru noi şi pentru familia noastră ci să-i includem pe toţi care nu sunt ortodocşi. Chipul lui Dumnezeu este în toţi oamenii.

    Gândiţi-vă la fenomenul şi revoluţia religioasă din China.
    Aici sunt, conform ultimei statistici, circa o sută treizeci de milioane de creştin aşa încât guvernul nu-i mai poate controla, este imposibil. Africa este un continent creştin. Se lasă de mahomedanism cu toată persecuţia ce este acolo. Se înmulţesc creştinii în Africa foarte rapid.

    De aici, de la noi din America, a plecat un grup de studenţi în Madagascar, în misiune. Din punct de vedere numeric noi ortodocşii, creştem şi ne dezvoltăm şi în insula Madagascar.
    Este un mitropolit de culoare acolo, Acunda. Africa are mitropoliţii ei de culoare, episcopii, toţi sub ascultarea bisericească a Patriarhiei Ortodoxe a Alexandriei – patriarhiei istorică, are şcoli teologice şi seminarii în Kenya, la Nairobi şi în Uganda. Deci se înmulţesc creştinii şi aici.

    Desigur, merg în paralel şi catolicii şi protestanţii – care fac misiune foarte serioasă acolo dar vrea să spun că Africa nu mai este un continent sălbatic.

    Sunt fenomene în lume care ne arată că Duhul Sfânt lucrează. Nu trebuie să urâm pe nimeni, chiar dacă unii îl urăsc pe Dumnezeu şi credinţa cea adevărată. Dumnezeu nu are nevoie de apărarea noastră, El are nevoie de dragostea noastră.

    RăspundețiȘtergere
  42. 8.
    Iar dragostea noastră faţă de Dumnezeu trece prin om, chiar dacă acel om este duşmanul tău sau chiar dacă este (şi) duşmanul lui Dumnezeu, el are nevoie şi mai mult, cu atât mai mult, de iubirea creştinilor.
    Tinerii trebuie să înţeleagă că într-o familie lucrurile nu pot merge bine fără ajutorul lui Dumnezeu .

    – Preacuvioase Părinte Duhovnic, când este bine să se căsătorească omul? Înainte sau după vârsta de douăzeci şi cinci de ani? Astăzi mulţi oameni spun că, dacă se căsătoresc prea devreme, îşi irosesc tinereţea.

    – Depinde de mai mulţi factori… te căsătoreşti când eşti matur. Unii sunt maturi la douăzeci şi cinci de ani, alţii niciodată. Căci unii sunt imaturi şi la patruzeci de ani. Căsătoria este o mare responsabilitate.

    Astăzi trebuie să punem mai mult ca oricând, accentul pe maturitate.
    Eu nu le recomand să se căsătorească celor care vor după nuntă să se ţină de distracţii şi să avorteze copiii.
    Sa, şi mai grav, să ia contraceptive şi tot felul de alte medicamente de acest fel.
    Cel puţin femeile care au făcut un avort sau două se pot mărturisi complet, dar acelea care iau pastile nici nu ştiu câţi au omorât deja. Divorţul este şi el o calamitate. Când te căsătoreşti îţi asumi un sacrificiu, o jertfă.

    Căsătoria este o cruce, asumată. Iubirea nu este sex, nu este instinct ori plăcere trupească, iubirea este ce spune acelaşi Sfânt Apostol Pavel în capitolul 13 la Epistola I către Corinteni: toate le rabdă, toate le îndură, nu este geloasă, iubirea nu caută ale sale, ci ale celuilalt… Iubirea nu cade niciodată.
    Aceea este adevărata iubire şi dragoste, când poţi să mori pentru cineva. Dacă tânărul nu este în stare să moară pentru o fată, aceasta să nu se căsătorească cu el.

    Preoţii trebuie să se ocupe de educaţia tinerilor ce urmează să se căsătorească. Să se anunţe cununiile cu trei duminici înainte în biserică. În aceste trei săptămâni preotul trebuie să se întâlnească cu viitorii soţi de mai multe ori şi să le vorbească despre copii, despre ce înseamnă căsătoria, despre iubirea care trebuie să existe între soţ şi soţie şi celelalte probleme referitoare la căsătorie.
    Lucrurile acestea le ştie preotul di propria sa experienţă, fiindcă şi el este căsătorit, are soţie, copii, într-un cuvânt, familie. În America, dacă tinerii nu-şi anunţă căsătoria cu o lună – două înainte, nici nu îi cunună. Aici, la toate confesiunile există cursuri de căsătorie.

    Cursurile de căsătorie din Ortodoxie au un specific al lor, nu se potrivesc în toate celelalte învăţături de la eterodocşi. Tinerii trebuie să înţeleagă că într-o familie lucrurile nu pot merge bine fără ajutorul lui Dumnezeu. Trebuie să li se explice ce înseamnă o familie creştină, să li se arate că este nevoie şi de înfrânare sau abstinenţă şi de rugăciune. Lucrurile de felul acesta trebuie să li se transmită tinerilor.

    Dacă sunt ignoraţi sau neglijaţi, se pot căsători şi la şaisprezece şi la treizeci de ani, că tot una este, adică sunt la fel de nepregătiţi, fiindcă nu s-a ocupat nimeni de ei ca să-i înveţe, să-i pregătească. Şi uite aşa apar divorţurile şi avorturile. Mă bucur că în România sunt organizaţii şi fundaţii care luptă împotriva avorturilor.

    În America sunt milioane de oameni angajaţi în această luptă. Pe data de 22 ianuarie în toate oraşele din SUA se fac demonstraţii împotriva avorturilor.
    La Casa Albă se adună un milion de oameni, iese preşedintele şi le vorbeşte; chiar dacă el este de acord sau nu cu practica avorturilor, el trebuie să le vorbească.
    Fără libertatea spirituală nu poţi să guşti din libertatea exterioară .

    – Preacuvioase Părinte Roman Braga, în altă ordine de idei, timpul comunismului aţi fost întemniţat întrucât aţi făcut parte din mişcarea duhovnicească „Rugul Aprins”, despre care spuneaţi, mai demult, că i-a speriat pe guvernanţii regimului comunist mai mult decât toate centrele de rezistenţă din Carpaţi.

    RăspundețiȘtergere
  43. 9.
    Care au fost cele mai dificile şi anevoioase momente în viaţa de închisoare? Dar cele mai frumoase şi mai înălţătoare?
    – Privind acum în urmă, într-un mod retrospectiv, pot spune că închisoarea a fost o binecuvântare. Au fost clipe grele, bineînţeles.
    Însă, totuşi, niciodată n-o să trăim acele momente de intimitate cu Dumnezeu pe care le-am trăit atunci, în închisoare. Când vroiau să ne spurce în Vinerea Mare, asta era o regulă generală a puşcăriilor româneşti, ne dădeau să mâncăm cane iar noi refuzam, le dădeam gamelele înapoi, neatinse, pline. Ei, acesta era un moment foarte frumos pentru noi.

    În noaptea Paştelui şi în ziua de Sfintele Paşti, ne dădeau varză acră cu apă, că aşa erau foarte cinici, doreau să-şi bată joc de noi şi de credinţa noastră.
    Când te băga la carceră vreo trei zile pentru că ai cântat vreo colindă, te simţeai fericit.

    Momentele acestea frumoase noi nu le-am mai avut în libertate. Desigur că în închisoare au fost fel de fel de oameni.
    Cine a fost bun afară, înainte, a fost bun şi în închisoare. Şi vice-versa. Închisoarea i-a apropiat pe unii oameni mai mult de Dumnezeu, i-a făcut să aibă o inimă mai bună.

    Acolo, dacă-l aveai pe Dumnezeu în inimă şi în lăuntrul tău, nu sufereai, nu erai afectat şi nici compromis.

    Acolo am văzut (şi) intelectuali care au căzut, sărmanii, şi s-au compromis definitiv şi irevocabil; am văzut şi ţărani simpli, care nici nu ştiau să se iscălească, dar aveau o frumuseţe sufletească şi o trăire de caracter nemaipomenite.

    Atunci şi acolo am înţeles care este şi ce este adevărata cultură, autentică, am înţeles că ea nu constă în informaţia aceasta formală.
    Să ştiţi că au fost momente foarte frumoase în închisoare. Tragedia apărea atunci când vedeam cum cădeau intelectualii noştri.

    RăspundețiȘtergere
  44. 10.
    La Jilava am stat cu mai mulţi miniştri şi mă gândeam cum au putut oamenii aceştia să conducă ţara, cu această micime de suflet şi de caracter, că acolo, săracii, îşi dădeau arama pe faţă, povesteau tot. Am văzut un general care a furat ceapa de sub căpătâiul uni ţăran, motivând că nu putea să reziste de foame.

    Închisoarea a fost o şcoală extraordinară, o şcoală spirituală. Suferinţa fizică nu conta, chiar la Piteşti, cu toate că aici am fi dorit să murim cu toţii, numai să scăpăm de chinurile reeducării. Dar nu ne dădeau voie nici măcar să murim, ne-au luat totul, toate instrumentele cu care ne-am fi putut face rău.

    Pentru că ideea lor era să nu mori până ce nu te murdăreşti, până ce nu spui ca ei, să nu mori până ce nu te compromiţi. Iar după ce te compromiţi poţi să şi mori, că este totuna.

    Fenomenul acesta, din păcate, nu a fost numai în închisoare, ci este şi astăzi în afara închisorilor, în lumea postcomunistă, şi în România şi în America. Fiindcă diavolul vrea ca noi să ne compromitem, să ne murdărim duhovniceşte şi, după aceea, putem să murim, cu totul.

    În închisorile comuniste ne spuneau: „Nu vă dăm drumul acasă până nu vă compromiteţi. Ca ieşind afară să nu fiţi eroi ci laşi, după care să scuipe lumea pe stradă”.

    Tot aşa este şi în toată societatea de astăzi. Omul care păcătuieşte nu se simte bine singur şi în aceste condiţii vrea să-i atragă şi pe alţii în păcat şi patimă, ca un fel de justificare şi pretext pentru conştiiţa lui ce îl mustră.

    – Cum aţi resimţit în închisoare privarea şi lipsirea de libertate?
    – Trebuie subliniată şi susţinută realitatea că adevăratul om liber este acela pe care îl eliberează Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
    Deoarece libertatea fizică, exterioară, nu contează; nu poţi (re)simţi această libertate exterioară, dacă nu o ai pe cea interioară, dinlăuntru. În tot timpul închisorii, rugându-te şi vorbind cu Dumnezeu, nici nu simţeai zidurile.

    Să ţineţi minte că libertatea adevărată este libertatea spirituală. Fără libertatea spirituală, duhovnicească, şi vrea să accentuez faptul acesta, nu poţi să guşti din libertatea exterioară.

    Dacă nu eşti liber de păcat, dacă tu eşti rob pasiunilor tale, păcatelor tale, sclavul sexualităţii, al lăcomiei, al iubirii de argint, al mândriei şi invidiei ori egoismului, dacă tu eşti robul plăcerilor trupeşti, poţi să ai oricât libertate exterioară, că tot sclav rămâi, pentru totdeauna.

    De aceea trebuie să ne închinăm întreaga viaţă, în duh şi în adevăr, adică Mântuitorului Iisus Hristos – Domnul şi Adevărul, Care Adevăr ne va face pururea şi veşnic liberi, şi asta pentru că El este Calea, Adevărul şi Viaţa!…

    – Preacuvioase Părinte Stareţ, vă mulţumesc foarte mult pentru tot, rugându-vă să ne pomeniţi pe toţi în rugăciunile dumneavoastră!…
    – Doamne ajută! Cu multă bucurie!…

    Altfel spus, cuvintele noastre sunt puţine şi neputincioase acum, pentru a putea spune cât bine a făcut Preacuviosul nostru Părinte Arhimandrit Roman Braga, datorită ţinutei sale morale şi preoţeşti, a echilibrului, seriozităţii, sincerităţii, profunzimii şi înţelepciunii sale, a preocupărilor sale teologice şi cărturăreşti, a dragostei sale faţă de Dumnezeu şi (de) oameni, a ataşamentului său faţă de ţara aceasta românească şi de Biserica ei cea strămoşească!…

    RăspundețiȘtergere
  45. 11.
    În încheierea acestui material In memoriam sau Pro Memoria, voi susţine, deci, cu toată tăria că eu personal, mă simt foarte împlinit şi onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de a-l întâlni şi (de) a-l cunoaşte pe Părintele Arhimandrit Roman Braga – mare personalitate a culturii şi spiritualităţii noastre monahale româneşti, autentice şi mărturisitoare din aceste răzvrătite vremuri, având convingerea şi nădejdea că vom şti cu toţii pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şi vredniciilor fiecăruia, cu toate că în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!…
    Însă, rămânem convinşi de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!…
    Iar acum, după zece ani de la acest frumos, folositor şi duhovnicesc dialog sau moment spiritual – paterical, şi totodată, la sorocul şi răgazul naşterii şi mutării sfinţiei sale în veşnicele şi cereştile lăcaşuri, ne rugăm cu toţii ca Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Veşnică să-i fie pomenirea şi amintirea! Amin!… (realizat de Dr. Stelian Gomboş )

    sandy

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sandy este extraordinar de frumos ce postati , multe multumiri .

      Ștergere
  46. 'Nebunia' a fost si este cea mai rapida acuzatie folosita nu numai la Eminescu ci si la Avram Iancu de cei care vor sa intoxice ca la inceputul comentariilor de pe acesta pagina si altele.O metoda profesionista Diavoleasca,parsiva ,veche si noua-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  47. Specialitatea intoxicarii la propriu ii apartine KGB-istului Putin,care si-a omorit prin intoxicare si atacuri de cord,neurotoxice,alergii ,dar si prin impuscare peste 10 din cei mai mari adversari ai sai iar tarile din jur le-a cotropit cum e Crimeea,Transnistria. Georgia.
    Ieri NATO a cerut in mod oficial retragerea Rusiei din Trasnistria si celelalte doua tari din zona marii Negre,taxindu-l pe Putin drept agresor,este si motivul discutiilor fierbinti separate intre Trump,Merkel si Macron..

    RăspundețiȘtergere
  48. Craciune tata,ín spatele tuturor relelor dín lumea íntreaga sunt evreíí sionistí,slugile satanei,care sunt dusmanii de moarte ai romanilor pentru ca sunt noúl popor ales . Pacat de , . Ceausescu ,avea putere sa-i omoare si l-au omorat ei . Repet,nu recunosc nici o lege data de unparlament aflat in afara legii. Respect . Constitutia . Romaniei. Multumesc. Urmeaza copiii vóstrîi la otravire cu mercur,apoi vol cu totii,eu maí bine ma electrocutez. Multumesc.Introduceți comentariul dvs...

    RăspundețiȘtergere
  49. Craciune tata,sa vezi ce fain o scris profu lon . Coja despre . Dimitrie . Vatamaniuc , un alt mare prof,fie-i tarana usoara. De-ar mai candida . Coja la presedintie,l-as vota. Aven mari oameni ín tara,dar din pacate prea putin cunoscuti. Multumesc.Introduceți comentariul dvs...

    RăspundețiȘtergere
  50. Ilie, ce profesor ai avut la limba romana,ca vad ca le ai cu Eminescu?-craciun

    RăspundețiȘtergere
  51. Cei din Sebes sint otraviti cu FORMALDEHIDA de la fabrica de tocat lemne a austriecilor,motiv pentru care au vrut sa-i opreasca sa mai deschida o sectie si un cos de evacuare,dar la referendum nu au avut prezenta minima prevazuta de lege.
    Anterior austriecii au vrut sa deschida fabrica la sirbi,dar acestia s-au opus din cauza poluarii-craciun

    RăspundețiȘtergere
  52. MARIA vorbeste despre una si altii despre EMINESCU-si-asa viziunile legate de trairile MARIEI trebuie sa ramana personale-- despre marii vizionari au vorbit altii nu ei insisi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri


    1. Anonim13 iulie 2018, 00:23

      IISUS HRISTOS SI APOSTOLII SĂI a grait oamenilor si cand erau in viata. Eu nu am nevoie sa se vorbeasca despre mine cand nu voi mai fi. Eu voi vorbi Semenilor nostri prin graiul meu,prin CARTILE pe care le scriu ,si toate acestea sunt din PORUNCA LUI IISUS HRISTOS pe care am primit-o. Eu nu vreau sa fiu precum înaintasii vizionari ai nostri. Eu sunt eu, si fac asa cum am primit PORUNCA DIVINA si nu de la oameni. Deci,eu voi vorbi despre mine însami, si nu voi astepta ca sa mir si sa vorbeasca altii despre mine.Numai asa voi reusi ca sa intorc la CREDINTA macar 1 la un milion dintre Semenii nostri.

      Ștergere
  53. daca nu te nasti in familie credincioasa-putine sanse sa-i intorci la credinta pe altii-DOAR DUMNEZEU DACA VREA

    RăspundețiȘtergere
  54. Apropo despre Eminescu ,gurile rele spun ca doctorul sau Sutu ,evreu ungur cu nume schimbat ,care doar a finalizat otravirea lui EMINESCU cu Mercur, deja inceputa de Maiorescu inca inainte de internarea fortata a lui Eminescu.
    Iar Creanga ar fi fost si el asasinat de aceiasi oameni si cu aceleasi mijloace pentru acelasi lucru si anume ca a scris adevarul despre evrei in poezia sa Glosa.
    Acest lucru s-ar putea confirma sau infirma foarte simplu tot prin deshumare si o analiza foarte simpla-craciun

    RăspundețiȘtergere