5
Noapte de 4 -5 August 2019 ,ora 1,44 !
Dragii mei,
În aceasta noapte,in timp ce scriam aici pe Blog, desi eram cu ochii pe monitor,vad in spatele meu, inspre Est,vad de parca as mai fi avut inca un ochi la ceafa,vad o masa in aer liber,iar in jurul mesei asezati pe scaune,circa 4 -6 persoane la a doua varsta.
Cred ca toti erau barbati, sau este posibil sa fi fost si o femeie.
Printre acesti oameni, asa erau la prima vedere, vad un barbat cu parul alb si trecut de 60 de ani, barbat ce mi s-a parut ca chiar il cunosteam si ca era român de-al nostru.Fireste,era o persoana publica,dar pe care,eu nu am reusit sa o descopăr după nume.
M-a privit aceasta persoana,m-a privit peste umarul său stang si parca ar fi vrut sa nu -l fi vazut eu.
Unul dintre acesti barbati,ar fi vrut sa se ridice; dar ca la un semn, toti si-au intins mainile pe acea masă, moment in care,ceva uluitor se intampla.
Se priveau asa cu mainile intinse pe masa, se priveau fix in ochi unii pe altii,clipă in care dragilor,de la varful degetelor de la maini si tot mergand in sus pe maini si brate, pielea lor ce părea perfect umana, a inceput a se transforma.
Nu mai era o piele umana,fina si rozie,ci era o piele precum in aceste imagini,precumpe gâtul acestor Reptile.
O piele de culoare maro -cenusie ,o piele ca niste solzi grosi.
.
.
Oamenii nu mai erau oameni; ci aveau trup ca forma de oameni,dar toata pielea tot trupul ,tot chipul lor,aveau pielea precum la Reptilele de mai sus.
Niciodata,absolut niciodata nu am mai vazut asa ceva.
Am vazut Extraterestri cu chip de oameni si cu maini ca ale noastre,dar pe dinauntru erau goi; nu aveau organe;aveau doar o lumina rosie transparenta,o lumina alb-verde-aurie.
Iar in craniul lor aveau un disc imbracat in lumina rosie,care se invartea incontinuu.Si totusi,capul lor parea uman, ca al nostru. Dar interiorul capului,era numai din energie si discuri active.Si iata dragii mei, cum Omenirea nu mai reprezinta Omenirea!
Ci fiintele Extraterestre reprezinta Omenirea !
Ca nimeni nu recunoate nimic, ma refer la nivel inalt, au toate motivele s-o faca. De aceea ne miram că, nu ar fi trebuit sa iese ceva sau cineva,si a iesit altceva sau altcineva.Acesti barbati dragilor (posibil si o femeie)stateau ca la sfat; planuiau ceva numai de ei stiut; după care,si-au reluat chipul de reptilieni si au disparut intr-o secunda,s-au evaporat pur si simplu.Asa precum dispar OZN -urile pe Cer,asa au disparut si ei.
Dar,am gasit pe net cate ceva despre Reptilieni:
Reptilieni pe Pământ?
O specie de extratereștri, care face subiectul multor teorii ale conspirației, este cea a reptilienilor. Această rasă se numără printre puținele de a căror existență aproape toți entuziaștii fenomenului sunt convinși, dar ale căror origini nasc dezbateri aprinse. Cine sunt, de unde vin și care le este scopul? Multe subcategorii de extratereștrii sunt încadrate ca fiind de proveniență reptiliană. Unii dintre cei mai cunoscuți sunt Draconienii sau Draco, care ar proveni din sistemul solar Alpha Draconis.
Reptilienii prezenți din antichitate?
Unii sunt de părere că reptilirnii ar fi însămânțat Terra și văd în noi proprietatea lor biologică. Să recunoaștem că legenda în care Eva a fost tentată de șarpe și apoi a gustat din fructul oprit, interzis ei de Dumnezeu însuși, ne poate duce cu ușurință la luarea în serios a acestei ipoteze. În plus, odată cu nașterea ulterioară a lui Cain, a intrat în lumea noastră crima și seminția criminalilor, lucru ce nu fusese dorit inițial pentru umanitate. Ar fi posibil ca tatăl lui Cain să nu fie Adam? Căci Biblia spune că atunci pe Pământ erau doar Adam, Eva și șarpele. Iar acesta din urmă a fost pedepsit pentru fapta sa, să se târască pe Pământ (o interpretare ar fi „să nu mai poată părăsi planeta Pământ”!) ceea ce până atunci fusese altfel.
Indiferent de motiv, reptilienii îi percep pe oameni ca fiindu-le inferiori. Sunt o rasă veche, antică, fiind cruzi și abili.
Escaladând subiectul, miturile spun că reptilienii își pot schimba forma (shape shifting), simulând aspectul uman. De aici, mai e un pas până la închegarea unor comunități întregi adepte ale teoriei că acești extratereștri ne conduc în secret lumea, chiar de sub ochii noștri.
Indiferent de motiv, reptilienii îi percep pe oameni ca fiindu-le inferiori. Sunt o rasă veche, antică, fiind cruzi și abili.
Escaladând subiectul, miturile spun că reptilienii își pot schimba forma (shape shifting), simulând aspectul uman. De aici, mai e un pas până la închegarea unor comunități întregi adepte ale teoriei că acești extratereștri ne conduc în secret lumea, chiar de sub ochii noștri.
Aceste ființe s-ar fi deghizat în oameni și ar trăi printre noi ca lideri, regi, președinți, patroni de concerne media și oameni de afaceri; s-au poziționat în toate punctele de putere și dețin controlul popoarelor, creându-și un mediu propice înainte de a putea să își arate adevărata față și de a se proclama, în mod oficial, stăpânii Terrei. Mai mult chiar, există o teorie conform căreia unii reptilieni nu ar fi părăsit niciodată Pământul. Unii cred că aceștia sunt „extraterestrii” doar pentru că nu sunt umani, însă împart planeta cu noi în sferele ei subterane, ascunși de ochii oamenilor (în interiorul unor baze subterane sau subacvatice secrete). În această accepțiune, reptilienii ar fi fost forțati să se retragă în galerii subpământene, iar guvernele noastre știu despre existența lor, făcând uneori alianțe secrete cu ei.
Autori celebri cu dovezi despre reptilieni
Astfel de teorii întâlnim la autori celebri, cum ar fi Ralph Epperson, Jan Van Helsing, Alex Jones, David Icke.
Cel mai vocal autor, David Icke, prezintă un interviu șocant cu o femeie ce avea mari tulburări psihice ce constau în apariția unor perioade de ore sau zile despre care nu își putea aminti absolut nimic. Arizona Wilder a recurs la tratamente de explorare a subconștientului profund pentru a putea descoperi sursa acestor „black out”-uri. Ceea ce a descoperit mărturisește în interviul acordat lui David Icke, pe baza căruia Icke a publicat best seler-ul „The Big Secret” – „Secretul Suprem” ce dezbate pe larg acest subiect în două volume. Oferim o mică parte din acest interviu.
Cel mai vocal autor, David Icke, prezintă un interviu șocant cu o femeie ce avea mari tulburări psihice ce constau în apariția unor perioade de ore sau zile despre care nu își putea aminti absolut nimic. Arizona Wilder a recurs la tratamente de explorare a subconștientului profund pentru a putea descoperi sursa acestor „black out”-uri. Ceea ce a descoperit mărturisește în interviul acordat lui David Icke, pe baza căruia Icke a publicat best seler-ul „The Big Secret” – „Secretul Suprem” ce dezbate pe larg acest subiect în două volume. Oferim o mică parte din acest interviu.
Merită să mai amintim că în basmele multor popoare apar lupte între erou și zmeu, balaur sau dragon, ceea ce poate întări aceste păreri avizate.
Sant cei care s-au vândut raului, s sunt multi, care pentru succes si bani s-au dat raului si ii fac voia.
RăspundețiȘtergerese bucura Madus ca vorbiti de aceste fiinte cu chip de diavol-el zice ca seful lor este DUMNEZEU PAMANTUL--numai ca DUMNEZEUL CERESC=CREATORUL TUTUROR este LUMINA nu intunericul!
RăspundețiȘtergereDoamne si astia sunt creatia lui Dumnezeu ? Nu pot sa cred . Unde se termina litera bibliei si unde incepe irealul , stiinta , universul necunoscut ??!!
RăspundețiȘtergereBine ca ai aflat si tu ceea ce noi stiam de mult timp. Te enervam cand iti spuneam ca umbli prin zone crepusculare si aduci dupa tine entitati periculoase in lumea noastra. Ai pus si poze cu mici cenusii si reptilieni si te dadeai cu fundul de pamant ca sunt buni si ne ajuta! Si ca noi suntem rai, ca si ei sunt creati tot de Dumnezeu. Asa este. Dar nu i-a creat in halul acela. Cand ingerii rebeli s-au rasculat impotriva Lui Dumnezeu, au cazut pe un nivel de vibratie foarte jos, nemaiprimind de la Dumnezeu Iubire. Nimic din ce nu are Iubire nu rezista in univers si degenereaza. Este ca si cum tu ai bea numai apa contaminata si niciodata apa de izvor. Te obisnuiesti cu apa coclita, adică cu minciuna, si ti se pare ca e Adevar.Ai idee cate mesaje pe care tu le crezi divine iti sunt implantate de ei? Cu asta se ocupa ei: introduc implanturi eterice in lumea noastra prin indivizi ca tine ce umbla brambura in somn! Indivizii purtatori de implanturile lor eterice raspandesc minciuni. Cei ce te-au crezut mare profeta, s-au culcat pe urechea ca poporul roman e ales si s-au asezat la pierdut timpul pe net si la descifrat aiurelile tale.Ai deschis o usa ce nu trebuia deschisa. Un portal. Sa-ti fie de bine si sa-i porti dupa tine. In lumea mea nu au ce cauta reptilele!
RăspundețiȘtergereNu esti singura plina de implanturi! Sunt multi in grupurile new age. Toti au facut la fel ca tine. Si-au făcut blog pe net si au raspandit minciuni despre data de 12.12.12 si alte aiureli. Dracii nu lucreaza direct in lumea noastra. O fac prin oameni ca voi. Ca sa pierdem timpul si sa nu mai lucram.
Expunere ce merita aplauze!!! In sfarsit, se rationeaza...!!!
Ștergere20:10, bravoooo! 👏👏👏👏👏👏👏
ȘtergereEi refuza sa primeasca iubira. Fiinta Suprema (Dumnezeu) este iubire si cunoastere. Popii prin religie au inventat iadul si alte minciuni sa prosteasca prostii, sa ii controleze prin frica. Religia, asa cum o stiti voi nu are nicio legatura cu Fiinta Suprema (Dumnezeu).
Ștergere20:10
Ștergeresimpatica ai fost DAR paralel cu adevarul(e dreptul tau-liberul arbitru).
Maria "umbla brambura in somn"...DAR si tu umbli brambura pe blogul ei.
Documenteaza_te:portalul de care vorbesti sunt deschise de CERN
(toti suntem afectati)
Ai plecat la atac cu prajina ,insa gresesti ptr ca ai un bagaj de cunostiinte mediocru si NU ACCEPTI o alta versiune decat a ta (adica :ONE WAY STREET)
Nu trebuie sa o accepti pe Maria ,DAR fi OPEN MIND si mai putin acida.
Oricum ,si eu umblu brambura pe net(favoritul meu e Steve Quayle)
20:10, Bine spus despre toate aiurelile scrise pe acest blog.
ȘtergereIadul este structurat pe mai multe niveluri. In straturile cele mai de jos se spune ca vor fi liderii spirituali mincinosi, adica si popii, si imamii, rabinii, pastorii, papii care au facut pactul cu dracu si si-au insusit bani proveniti din manipularea oamenilor asa cum doresc conducatorii laici ai lumii. Se vor schimba polii spirituali ai pamantului. O noua constiinta, cea Cristica, va inmuguri si se va extinde in lume.
ȘtergereVor fi si toti acesti guru ce au insamantat samanta minciunii prin Romania, adormind oamenii cu povesti frumoase despre Saltul in 5D si ET care ne ajuta. ET ne ajuta. Dar nu striga prin portavoci din universuri paralele. Ne educa telepatic,ne insuflă ganduri de altruism in inima. Evident, fiecaruia ii vorbeste entitatea pe care o atrage...Rasele ET razboinice si dominatoare, criminale si opuse Lui Dumnezeu indeamna la lene si lipsa de actiune. Si daca nu ar fi ET, noi toti stim ca fapta buna atrage spre noi Lumina si fapta rea intuneric.
Se spune ca si judecatorii vor fi in straturile profunde ale iadului. Au creat efecte cumplite atunci cand au judecat stramb. Pedofili eliberati ca sa violeze din nou copii? Armata, SRI, procurori, politie, DNA, structuri corupte intentionat ca sa nu se faca niciodata dreptate pe pamant si oamenii sa devina atei. Si ei vor fi pusi sa repare nenorocirile venite asupra copiilor din cauza coruptiei lor.
Asa ca nu va amagiti...Iadul si Paradisul exista. Sunt asezate la poli opusi si sunt de vibratie complet opusa. Priviti un tortionar din Romania sau de oriunde, cum se schimbă la fata spre batranete. Se animalizeaza. Dispare lumina de pe chip si din ochi. Este deja in iad si este chinuit pentru ca nu-si mai poate dobandi fericirea cu banii castigati din crima. Este printre noi ca trup fizic, dar sufletul ii este in iad spre învățarea lectiilor pe care nu a vrut sa le invete cat timp a avut posibilitatea de a face bine. Sa fiu in locul vostru, as vorbi mai putin si as munci mai mult.
N-au inventat popii iadul!Iisus si profetii adevarati au vorbit despre iad,ca toti dracii si pacatosii nepocaiti ajung acolo vesnic!Si asta-i adevarul,altfel Iisus n-ar mai fi venit pe Pamant,n-ar mai fi avut nici un scop si sens venirea,,toate pildele,invataturile,rastignirea si invierea Domnului Iisus,si nu si-ar mai fi dat viata pt noi,n-ar fi existat viata pe Pamant ci doar in Rai si Iad,insa aici pe Pamant e timpul de proba,de indreptare prin pocainta de toate pacatele,in Rai si Iad e timpul vesnic unde nu mai exista pocainta,ci fericire vesnica sau chin vesnic!
ȘtergerePosibil Isarescu sau cei care au acces la bani multi si putere.S-au inbogatit rapid cu ajutorul satanei.Rugati-va sa-i demaste Dumnezeu si sa-ifaca sa tremure in vazul zata)lumii ca A.Merkel.(demoni
ȘtergerePosibil Isarescu sau cei care au acces la bani multi si putere.S-au inbogatit rapid cu ajutorul satanei.Rugati-va sa-i demaste Dumnezeu si sa-ifaca sa tremure in vazul zata)lumii ca A.Merkel.(demonizata)
Ștergere23:30Te inseli.Iadul exista sunt sute de cazuri de moarte clinica care dovedesc ca Iadul exista. Acesta a fost descoperit si stiintific(vezi Ingerul digital la finalul filmului e o inregistrare din...Iad
Ștergere)Daca nu crezi ,te vei convinge...
Anonim 23.30 asa este...adevar graesti!
ȘtergereSi Dumnezeu e atat iubire cat si frica in egala masura!Dumnezeu este si Bun,insa este si Drept,si nu va tolera pacatul la nesfarsit!Ce seamana omul aceea va culege la foarte apropiata dreapta judecata!Singurul lucru urat de Dumnezeu e pacatul si Iisus a spus daca nu te pocaiesti si mori in pacatele tale unde e El nu poti merge!Si Iisus a folosit frica atunci cand a spus daca mana ta pacatuieste tai-o si daca ochiul te sminteste scoate-l,cea mai importanta misiune a Lui Iisus a fost sa avertizeze despre iad si focul de veci,e mult mai important ce-a facut Iisus in viata fata de rastignirea si invierea Lui pt noi,pt ca tocmai faptele sfinteniei Lui maresc rastignirea si invierea Lui!Degeaba a murit Iisus si a inviat daca noi nu murim fata de pacatele noastre si nu inviem la faptele sfinteniei prin Iisus si Duhul Sfant pt a ne uni cu Tatal Ceresc!Iisus a spus ca nimeni nu vine la Tatal decat prin El!
ȘtergereAnonim 7 august 2019, 11:12, Raiul si Iadul sunt stari nu locuri. Depinde de fiecare ce alege. Toate astea se rezuma la Energie, Frecventa si Vibratie.
Ștergere"De ce ti-e frica de aia nu scapi."
Si totusi... va rog sa-mi explicati de ce nu convietuim in pace: oameni, reptilieni, extraterestri daca tot am aflat; reptilienii si extraterestri isi schimba infatisarea, oamenii nu, fiind considerati primitivi, sclavi? Conflictul acesta temporo-spatial se poarta pe teritoriul Romaniei, cu precadere, avand in vedere spre ex. blocajul in construirea unei atostrazi care traverseaza Carpatii si alte aspecte referitoare la resurse umane, naturale, spirituale, zacaminte, metale rare, pretioase, aur monoatomic, puncte energo-informationale, axe energetice, impartirea sferelor de influenta etc. aspecte care acum ies la suprafata? Unde am / s-a gresit? Suntem folositi si asimilati sclavilor? Este corect din pdv al normelor universale? Mugur Isarescu este de origine reptiliana? De ce traim in conflict sistematic, incorect sub masca corectitudinii? De ce nu se spune adevarul pe fata, adevaraul care ne elibereaza pe toti si pe fiecare in parte, este interzis? De ce mai votam daca nu s-au respectat promisiunile electorale? Pentru ce si in numele cui se savarsesc atatea infractiuni, crime, faradelegi asupra copiilor sub ochii autoritatilor?
ȘtergereAnonim 7 august 2019, 11:12, Ingerul digital este un documentar ortodox. De ce as viziona un documentar plin cu minciuni si aberatii religioase si prost facut?
ȘtergereSunt multi care confunda religia cu Dumnezeu. In sensul ca daca nu esti religios nu crezi in Dumnezeu. Nu are nicio legatura a fi religios cu a crede in Fiinta Suprema (Dumnezeu). Vrei sa il gasesti pe Dumnezeu? Cauta-l in interiorul tau, este singura locatie unde il vei gasi (asculta in liniste cu rabdare).
18:03Iadul este o stare spirituala dar si un loc unde sunt atrase sufletele pacatoase dupa separarea de trup.Raiul este cer,Iadul este in fundul pamantului.Ele sunt rezultatul nivelului de vibratie al sufletelor noastre :pozitive sau negative.Cine persifleaza adevarul se va intalni cu...Adevarul!
Ștergere18:17, din cate stiu, aici au fost stapani reptilienii inainte (ma refer la cei terestri). Noi le-am invadat spatiul. Cineva i-a suprimat pe ei si ne-a asezat pe noi aici (si noi suntem niste paraziti pentru Terra, o parazitam la greu). Ei s-au retras pe unde au putut (sub pamant de exemplu). Este normal sa nu ne vada bine, caci pentru ei, noi suntem invadatorii.
ȘtergereLegat de extraterestri reptilieni, sunt fara sentimente, foarte inteligeni, au tehnologie foarte avansata si stapanesc aceasta parte de Univers (care este una laturalnica).
Gabriela Dobrescu-Zeii de ieri sunt extraterestrii de azi/Marturii, parte1
Ștergerehttps://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2019/06/27/gabriela-dobrescu-zeii-de-ieri-sunt-extraterestrii-de-azi-marturii-parte1/
https://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2019/05/31/cum-te-rapesc-extraterestrii-parte-1-de-ce-nimeni-din-jur-nu-vede-si-ce-simti-tu/
Ștergerehttps://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2019/05/31/cum-te-rapesc-extraterestrii-parte-2-corrado-malanga-fizica-rapirilor/
"Sufletul, cea mai mare comoara a tuturor lumilor create". Rezulta ca tot conflictul hibrid temporo-spatial se poarta pentru cucerirea sufletului oferit prin lege divina fiintei umane, omul copilul lui Dumnezeu adevarat lumina din lumina, chintesenta creatiei. In concluzii, o forta mai presus de toate asimilata inteligentei supreme a decis conceptia, traseul, locatia, evolutia raselor, speciilor, adevaruri care ni se permit a le afla in acest moment istoric pentru a intelege dimensiunea creatiei insufletite. Sufletul este comoara eterna, atemporala! Pai, in cazul acesta cred ca s-a intrecut linia rosie in materie de incalcat legea divina, circumstanta care presupune interventia suprema in restabilirea ordinii firesti, de drept, pornind de la evidentierea, mediatizarea adevarului istoric in pace si bunastare. In mod cert exista entitati foarte inteligente, cu tehnologie avansata, fara suflet, incapabile de sentimente, f posibil sa se hraneasca cu emotiile emise de fiinte umane ca un fel de schimb energetic. Intrebarea care se ridica: exista acordul privind transf energetic sau se procedeaza abuziv in scop de indobitocire si insclavizare? Cu o floare nu se face primavara, in zadar am aflat eu daca nu si semenii mei de pretutindeni. Multumesc din suflet pentru clarificari!
ȘtergereNormal...eu le spun dracilieni!
ȘtergereCred ca cei rai sunt reptilieni.Cred ca cei de azi sunt cei din trecut. Cred ca monstrul nu s-a nascut
RăspundețiȘtergereintamplator la Caracal ci ca un semn de recunoastere cine a fost in trecut ,si anume crudul imparat roman CARACALA.
Reptilienii sunt răi.Aceia sunt demoni.Nu am treabă cu extratereștrii buni dar sunt și din aia rai mai ales că au pielea ca de crocodil.Doamne ferește că aceia sunt slugile diavolului.Poate din cauza lor se întâmplă atâtea nenorociri fara raspuns.Cel rău are demonii lui prin care asi face lucrarea.Am găsit odată o proorocie in biserică și spunea că din adânc se ridică iscoade ale celui rău care asi fac lucrarea și amăgesc oamenii că sa sufere.Si atunci ne miram de ceea ce se întâmplă în lume.De exemplu cazul din Caracal.Oameni cu Dumnezeu nu fac asemenea crime înfiorătoare .De unde vine atâta rău? De la Dumnezeu nici intr- un caz.Astea vremurile din urma in care demonii asi fac de cap și pun oamenii să facă lucruri oribile.Rugaciune că nu e de bine.
RăspundețiȘtergereAm mai găsit o proorocie tot din biserica în care spunea că i se îngăduie celui rău să facă o lucrare și că va lovi fara mila în fiecare familie și din familii se vor pierde ființe dragi și plăpânde.Si iată ce se întâmplă în țară.Sa cerem protectia lui Dumnezeu peste noi și familiile noastre.Fiti binecuvântați de Dumnezeu toți cei de pe blog și doamna Maria.
Sunt mai multe specii de reptilieni, unii sunt originari de pe pamant, sunt aici dinaintea oamenilor, defapt, planeta le apartine...sau ma rog le apartinea :))
RăspundețiȘtergereInafara de astia mai sunt tot felu de specii aparute pe tot felul de planete, insa cei mai notabili sunt Draco...sau Dracii, cuvant ce in timp a luat conotatia de entitate spirit malefica, insa dracii adevarati, originali, sunt la fel fel de spirit ca noi...infiltrati in cele mai inalte institutii peste tot pe planeta, ne dirijeaza, ne exploateaza, ne mananca, la propriu.
Au abilitatea de a se camufla, imi este neclar daca este vorba de o tehnologie sau o abilitate genetica, insa e clar, pot lua infatisare de oameni sau se pot face invizibili.
Malefici? din punctul nostru de vedere da...
Suntem noi malefici pentru gaini? din punctul lor de vedere da...
Din punctul lor, al Draco, de vedere, suntem mancare. Si din pacate cam asta e tot ce suntem momentan pentru o sumedenie de alte specii.
S-au amestecat destul de mult in ultimele mii de ani in structura noastra genetica, ca sa ne faca dobitoci si obedienti. Nimeni nu vrea gaini inteligente ce isi pot depasi stadiul si declara razboi omenirii pana la urma....
Asta e situatia...
Nu au intrat in structura genetica. Va transforma spiritual. Ca si cum iei o cruce si o intorci invers. Asa fac satanistii. Omul-cruce este intors invers prin cai fals spirituale, cand este invatat vrajitoria. In timpurile de acum lucreaza prin liderii spirituali new age, cabalisti, reiki, NLP, yoga si, mai ales prin masonerie, ce are deja putere mare in Romania, pentru ca este infiltrata in toate structurile, inclusiv in biserica si educatie. Omul satanizat, intors invers, este ca un copac dezradacinat si cu crengile in sus. Nu mai face roade. Spiritual, lipsa de rod nu inseamna copiii. Multi au copii multi dar ii cresc prost sau ii lasa neprotejati. E vorba despre fapte. Si masonii fac fapte bune. Dar le fac pentru ca au niste reguli in loji care ii obligă la asta. Numai ca sistemul masonic piramidal este coordonat de demoni. Asa ca faptele lor bune sunt jertfa pentru draci.
ȘtergereFaptele bune le faci pentru Dumnezeu. Nu ca El ar avea nevoie...Nu e un zeu reptilian ce are nevoie de asta ca sa existe. Cand Dumnezeu ne-a lasat niste reguli de respectat si cand Iisus a adus pe pamant programul cosmic al Iubirii, a fost manifestarea Lui Dumnezeu ca forma de Iubire si compasiune pentru omul de pe pamant, degenerat din cauza magiei invatate de la ingerii cazuti. Cum altfel sa se razbune dracii pe Dumnezeu, decat chinuindu-i pe oameni? Un om ce practica magia nu se distruge doar pe el. Isi distruge intreaga linie genetica, toti urmasii. In Romania, Armaghedonul a fost conceput foarte pervers. Practic, Romania a fost ocupata spiritual de false scoli de initiere unde omul este invatat magia sexuala, lucrul cu dragonii, astrologie...etc
Nici voi nu stati prea departe de prabusire spirituala. Vorbiti mult, spuneti un car de prostii si pierdeti din timpul copiilor. Copiii sunt tinta predilecta a demonilor, pentru ca au Lumina. Inca...Adultii si-au consumat-o nefacand nimic. Cand sunt abuzati, copiii isi cedeaza Lumina dracilor ce ii abuzeaza, in Romania si peste tot in lumea asta plecata cu sorcova. E un balamuc Romania! Un Turn Babel.
Nicio zona din Univers nu le apartine lor! De ce dezinformezi?! Ei nu sunt Ceatori. Universul e creat. Ei sunt distrugatori si pamantul nu e prima planeta ocupata si distrusa, unde autohtonii au fost transformati in sclavi. Creste Lumina si pe pamant. Demonii vor crăpa. Dar si oamenii care nu fac nimic bun in jurul lor, fiind astfel complicii demonilor in Armaghedon.
ȘtergereCaprele nu sunt oi! E cernerea...
Se pare ca asa este, dar pana la un punc...
ȘtergereRusii cum se pozitioneaza la granita in flanc, de unde ni se trage amenintarea, insula Serpilor oare ce ascunde, cine vaneaza pe cine, etc.? Mistere, intrebari, raspunsuri...
ȘtergereSlava intru cei de sus lui Dumnezeu pe Pamant pace si intre oameni bunavoire. Pace!
Dupa logica asta unde il vezi pe Dumnezeu?Ce a facut si ce face?In cine sa mai avem vreo speranta?Multumesc.
RăspundețiȘtergereDaca vrei la Dumnezeu trebuie sa urci. Cand nu faci nimic, stai ca o oaie ce asteapta sa fie sacrificata.
Ștergere23:02Nu cunosti adevarul.Dumnezeu este Cel Dintai si Cel De Pe Urma ,dar a lasat Liberul Arbitru si astfel Lucifer cu ai lui au cazut din mandrie si apoi Adam si Eva din neascultare.Iar noi urmasii am ales unii binele altii raul.Dumnezeu vede tot si asteapta sa se separe neghina de grau .Neghina va fi arsa iar grau va fi pus in hambare(va fi mantuit)
ȘtergereDoamna Maria sunt reptilieni,bratacieni,reptilieni si gregorian,la acesti oameni se pot observa:Basescu,B0c=bratacieni
RăspundețiȘtergereSerpilieni=Iohanis, Clem,si mulți alții.
Gregorieni= V.Dancila G.Firea, DRAGNEA,
Dintre toți alegeți Gregorieni sunt cei mai buni.
Băsescu e "Scorpion"🤣🤣🤣
Ștergere13:28Sunteti tare simpatica .Imi place cum ii categorisiti.Treptat ,adevarul va triumfa!
ȘtergereDin aceste considerente tot sustin ideea unui Codex universal, set de norme universale prin care sa stabilim dieta, reguli de conduita, sa nu ne mai mancam, ucidem intre noi. Regulile existente (porunci, decalog, etc) din pacate, nu se respecta decat de ff putini oameni.
RăspundețiȘtergereaici este um mesaj pt Masinca
RăspundețiȘtergereCare este mesajul? anonim 02-o4 ca vad ca nu ai somn.
RăspundețiȘtergereCe te frământă?
pt Masinca-insomnii sunt de la boli-eu va completam mesajul din 7 august 13:28 cu niste cunostinte pe care le am ,privitoare la reptilieni-nimic nu este de comentat sau jignitor la persoana d-stra
RăspundețiȘtergereDenvar,pai tu ce crezi ca se intampla cand oamenii au fost programati sa spuna:"fira-ai al dracu,luate-ar dracu etc"?Aceasta civilizatie DRACO,ESTE STAPANA ACESTE-I LUMI,NU ESTE SINGURA DAR ASTIA SUNT CEI CARE GESTIONEAZA TERRA.
RăspundețiȘtergereOmul habar nu are ce face cand isi dracuie copilul,nevasta,mama,tata,sau chiar pe sine insusi.Draco este dumnezeul la care se roaga omenirea,am tot spus-o dar nu multi inteleg.
DECI, OAMENLOR SUNTETI IN PROPRIETATEA DRACONIENILOR-REPTILIENILOR-SERPILIENILOR DAR SI ALTE SPECII.Acestia sunt intrupati in corp uman hibridizat intr-o anumita proportie dar prin control mental induc holograma umana,dar nu intotdeauna reusesc sa sustina aceasta holograma. Asa se intampla si cu viziunile,omul vede ce trebuie sa vada nu ceea ce este real.
Ati fi terifiati sa va treziti din adormire si sa vedeti ca vecinul sau cineva din familie nu este uman.De aceea refuzati sa va treziti,iubiti iluzia ca-i confortabila, fiindca v-ar fi o teribila frica sa gestionati emotiile.
Biserica pe care o iubiti atat de mult este dedicata acestor draco.Invataturile sunt ale lor,si voi sunteti tot ai lor,chiar daca nu ma credeti,asa este
Tu Didono,esti sigura ca nu faci voia acestor draconieni si a altor lighioane,cu invataturile si indemnurile pe care le dai?Ii acuzi pe crestini de credinte false,cand defapt tu ai mai multe decat ei.Dupa ce ca majoritatea oamenilor sunt foarte slabi in iubire,vii tu si le spui ca vecinul,maica-sa sau sotul nu au suflet ,ca nu sunt umani!Crezi tu,ca asa iti ajuti semenii?!Oare esti pregatita sa suporti consecintele nebuniilor tale?
ȘtergereEu in biserica pe care tu o urasti asa de mult,am invatat numai de bine si l-am cunoscut pe IIsus si a Sa iubire.Sau poate vrei sa spui ca insusi IIsus este drac?Vai tie,esti lipsita de bun simt si de smerenie!
Cunosc foarte multe,despre reptilieni,bratacieni,Gregorieni,Serpilieni
RăspundețiȘtergereDupă înfățișarea fizică va puteti da bine seama ca este adevarat.
Sunt multe de spus 01,08 dar nu vreau sa plictisesc pe nimeni.
Nu ma simt ofensat, nu am inteles ce ati vrut să ziceți.
Iertati-ma.
Doamne Ajuta,eliberati-va de gânduri dacă aveți insomnii si memorat Tatăl Nostru.
Eu nu pot sa termin niciodata rugăciunea nu cea care o fac permanent,can te culci pe pat si închizi ochii,zici o rugăciune.
O sa dormi,este greu stiu ce inseamna s-a ai insomnii.
Doamne Ajuta.
pt d-na Masinca-sunt ANONIM 5-si nu-mi este straina rugaciunea-am boli genetice-probabil am de dus povara neamului-va multumesc-sanatate si pace in suflet si in lume
RăspundețiȘtergere