4 Iunie 2002, ora 5,45 dimineaţa !
O LUMINĂ albă ,orbitor de strălucitoare mă trezeşte şi tresalt pe pat ca la un şoc electric.
Văd cu ochii închişi, văd O SFÂNTĂ BISERICĂ, mă aflu şi eu acolo ;deşi eram în pat, eram şi-acolo în acelaşi timp.Cum se întâmplă, eu nu ştiu să-mi explic, doar BUNUL DUMNEZEU le ştie pe toate.
Deci,sunt în faţa unei SFINTEI BISERICI, cu scări înalte până la uşa pe care am fi putut intra.
UŞILE SFINTEI BISERICI, erau întredeschise.
Afară era ziuă şi senin;printre UŞILE exterioare întredeschise, se vedea O LUMINĂ aurie, de parcă ar fi fost SOARELE acolo, la intrare.
Prin faţa SFINTEI BISERICI, trec câteva femei mai în vârstă, având pe cap batic.
Una dintre femei, face la repezeală semnul SFINTEI CRUCI, doar o singură dată, şi auzeam ce spunea în gândul ei, nu ştiu cum, dar cunoşteam ce gândea în acel moment în care se grăbea,citez :
"HRISTOS A ÎNVIAT DIN MORŢI,
CU MOARTEA PRE MOARTE..."(şi aici gândul femeii se oprea, nu mai ştia cum să continue, sau nu avea timp, să gândească mai departe).
Şi tot aşa, au procedat şi celelalte; niciuna nu privea măcar la UŞILE ÎNTREDESCHISE, unde strălucea UN SOARE ADEVĂRAT! O LUMINĂ AURIE, inundase intrarea în SFANTA BISERICĂ, încă dintre USILE întredeschise.
Dacă aceste femei, s-ar fi oprit puţin în loc, şi ar fi urca scările ca să intre în SFANTA BISERICĂ, unde le -ar fi întâmpinat Soarele,cu siguranţă sufletul lor, s-ar fi mântuit în clipa aceea.
Să nu ne ruşinăm fraţilor ! Să facem semnul SFINTEI CRUCI, ori decâte ori trecem prin faţa SFINTEI BISERICI, dar nu din mers, ci ne oprim în loc, facem SFANTA CRUCE, spunem o Rugăciune mică, în gândul nostru, apoi mergem mai departe, dacă nu dorim să intrăm, sau este închisă SFANTA BISERICĂ.
Priviţi în urmă fraţilor, la anii care au trecut! Se vede ceva? Se cunoaşte ceva? O să spuneţi că ..da !
Avem maşină, casă, familie, ne-am distrat şi ne-am plimbat prin toată lumea...etc !
Dar...de suflet, am avut grijă? Sufletului nu-i trebuie mâncare lumească ! Sufletul nostru strigă şi se zbate în trupul prea răsfăţat de toate bunătăţile , şi de toate câte i-am dăruit, ca să fie frumos şi să se distreze.
SUFLETUL nostru ,strigă după LUMINA LUI HRISTOS, pe care am primit-o la SFANTUL BOTEZ, şi de care nu am avut grijă, s-o menţinem curată şi albă,aşa cum am primit-o prin pecetea DUHULUI SFÂNT.
Toate vin, şi toate trec fraţilor ! Şi nu rămâne nimic din noi şi în urma noastră! Ceea ce am adunat în suflet, prin RUGĂCIUNE, prin POST şi Fapte de Milostenie, cu acestea plecăm din lumea asta grabnic trecătoare.
Să avem grijă fraţilor, ca să ne pregătim din vreme BILETUL către ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU !
Să nu amânăm , căci nu ştim nici ziua si nici ceasul, când va trebui să lăsăm totul pe pământ, şi să ne luăm "BILETUL " de întoarcere către DUMNEZEU, de.acolo de unde am şi venit.
Şi acest BILET, este sufletul nostru cu tot ce-am adunat în el. De altceva.....nu mai avem nevoie la plecarea noastră din lumea aceasta.
Am să vă spun O PILDĂ, pe care ne-a spus-o Părintele în SFÂNTA BISERICĂ.
Un om sărac, stătea la poarta unei BRUTĂRII.
Şi când ieşea stăpânul acelei fabrici de pâine, cu a sa căruţă plină de pâine caldă, cerşetorul flămând, întindea mâna sa, că poate s-o căpăta cu o bucată de pâine. Dar Stăpânul fabricii, nu-i dădea niciodată nimic.
Într-o zi ,când cerşetorului îi era tare foame, se apropie de el şi îl imploră să-i dea un colţ de pâine.
Dar căruţa era goală acum, nu avea pâine în ea.
Enervat la culme,stăpânul fabricii de pâine, vede într-un colţ al căruţei o pâine mucegăită uitată de mult printre scânduri, şi o scoate şi i-o aruncă cu dispreţ cerşetorului.
Vine vremea ca stăpânul fabricii de pâine să plece din această viaţă, şi când ajunge sus în CERURI, vede pe mulţi cunoscuţi ai săi, care se ospătează cu multe bunătăţi. El vrea să se ducă acolo, să mănânce şi el; dar UN SFÂNT care avea grijă de toate sufletele, îl opreşte spunându-i că nu are voie acolo, pentru că el nu a dat nimic de pomană, cât timp a fost în lume.
Apoi SFÂNTUL îi întinde o pâine mucegăită. El priveşte la acea Pâine şi întreabă de ce este mucegăită? Iar Sfântul îi spune :
CERŞETORUL de la poarta ta! Ai uitat c[ i/ai aruncat în faţă, această pâine mucegăită? S-a întristat tare, amintindu-şi că chiar aşa făcuse.
Doar atât dăduse el de pomană, de fapt o aruncase, O PÂINE MUCEGĂITĂ, şi de aceea a avut parte în viaţa veşnică.
Aşadar fraţilor, să avem grijă de suflet, ca şi cum am muri mâine ! Şi să muncim, ca şi cum n-am muri niciodată!
Cu dragoste şi preţuire, MARIA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu