MOARTEA NU EXISTA ! EXISTA VIATA DUPĂ MOARTE !

                                                                                        .

"Cel ce pastreaza numai pentru sine DARUL care de la Dumnezeu vine,nu stie sa Îi fie recunoscator Prea Sfantului nostru Binefacator,adica, Prea Sfantului Duh !"  

                                                                                                                                 .

                                                 Dragii mei,

In aceasta seara,stand in pat cu ochii inchisi si treaza fiind,într-o clipă mă văd ca fiind sub CERUL liber, un Cer ca un amurg . Nu eram pe Pământ cu trupul ,ci eram la câţiva metri mai sus deasupra pământului ,întinsă la orizontala ca pe un pat ,dar nu eram în pat ,ci în aer suspendată. 
De jur împrejurul meu văd nişte persoane ca nişte umbre negre ce se miscau în jurul meu şi vorbeau între ele, dar eu nu înţelegeam ce spuneau. Nu puteam să mă misc, nu puteam să clipesc, eram conştientă  ,doar că, eram întinsă fără voia mea pe ceva nematerialnic, eram ca legată de acel obiect invizibil. 
Îmi doream să deschid ochii, dar nu puteam  ! Încercam doar cât să-mi mişc pleoapele şi LUMINA mă orbea, mă frigea, mă curenta !
Deşi CERUL era ca un început de noapte, fără Luna, fără Stele, eu numai dacă clipeam şi întrezăream LUMINA aceasta albastră, simţeam că mă frige, că mă orbeşte.
Mai sus de locul unde eram eu întinsă, veneau în jos spre mine FULGERE de LUMINĂ , Fulgere arcuite. 
Din toate părţile mă înconjurau aceste fulgere arcuite, ca nişte ţurţuri de gheaţă atârnau în jos până la mine. Erau arcuite, dar cădeau în linie verticală în jos şi toate erau orientate spre mine, şi toate m-au înconjurat.
Persoanele din jurul meu nu le vedeam decât ,ca pe nişte umbre şi se agitau în jurul meu ,nu puteam să-mi dau seama câte erau.
Văzând că nu pot deschide ochii din pricina LUMINII albastre care mă frigea , mă curenta de- as fi dorit să deschid ochii, atunci, am încercat să mă ridic din locul în care eram întinsă.
Reuşesc cu greu ca să mă ridic şi să mă sprijin doar în cotul stâng, atât am putut a mă ridica, dar am căzut înapoi mahmură, ameţită, cu o stare de rău general. Strigam la umbrele din jurul meu care -mi ţineau trupul pe mâinile lor.
 Acum vedeam că ei mă susţineau, dar ei parcă nici nu mă auzeau .După mult efort mental şi fizic, reuşesc totuşi să mă ridic şi să rămân sprijinită în cotul stâng.
Întorc privirea spre în jos, spre locul în care fusesem şi m-am ridicat puţin, şi văd partea de sus din trupul meu din care mă ridicasem puţin,
o treime din trup, adica ,partea de sus era goală ca o carcasă, iar la partea de jos încă mai eram şi eu.
Îmi zic în sinea mea ,că nu se poate să mă fi desprins de trupul de carne atunci când m-am ridicat în cotul stâng, şi totuşi ,mă simţeam uşurată că nu mai existam şi în acea partea a trupului de carne.
Deci ,eu eram cu privirea mai sus de trup, şi tot eu eram şi acolo întinsă întreagă.
Mai fac un efort mare şi ies cu totul din trup, ca dintr-un sicriu pe care-l lasi gol. Asa am ieşit eu din trup si l-am lăsat gol ca pe o învelitoare. 
Acum, eram cu faţa înspre Pământ si priveam la trupul meu suspendat în aer, trup care îmi provoca greaţă, o repulsie puternică. Mă întrebam cum de am putut trăi atâţia ani în hoitul acela.
Trupul meu acum, era acolo întins pe mâinile acelor umbre, iar eu priveam de sus .
Când m-am desprins cu totul din trup, a fost cu totul instantaneu.
Acum eram uşoară ca un fulg si uimită de felul cum arăta găoacea în care ,sufletul meu a trăit atâţia ani.
Pur şi simplu, îmi făcea rău să-l privesc. Îmi doream ca să mă îndepărtez de trupul meu, de pe braţele acelor umbre care mi-l cărau ,aşa întins cum era ţeapăn.
Când m-am desprins cu sufletul de trup, eram veselă , uşoară şi bucuroasă că am scăpat de hoitul în care am trăit atâţia ani.
Mă simţeam in sfarsit eliberată de toate grijile şi de toate problemele ,şi era tare frumoasă viaţa aşa, fără de trup.
Zburdam prin aer sub CERUL ca un amurg, precum un fluture pe câmpie, în timp ce trupul ,mai bine zis hoitul, era susţinut de acele umbre şi era inert ! 
Puteam să călătoresc cu puterea gândului oriunde doream, iar CERUL în acest moment nu mă mai orbea. Mi se părea ca asa era firesc, în acele momente.
Aveam acum un trup nou ca din ceaţă densă, ca un fum dens sau, ca un abur dens, dar care ,îmi croia toate formele trupului de carne. Aşa mă vedeam eu înafara trupului de carne.
Când am revenit în trupul de carne, fără să văd cum am intrat la loc, am deschis ochii şi eram toată transpirata, şi am tresăltat de pe pat ca la un şoc electric.
Închipuiţi-vă fraţilor ,să vă vedeţi în două locuri în acelasi timp. TRUPUL din carne inert şi TRUPUL ca din abur cu mâini si picioare, cu toate ale trupului, doar că ,era din abur alb si dens. 
Dragii mei, in aceste momente ,dorinţa este aceea de a te îndepărta cât mai repede de TRUPUL de carne, de carcasa trupului în care a locuit sufletul.
Când ne desprindem de trup, este ca si cum ne-am dezbrăca de-o haină că e prea cald ,dar care,este necesar sa o facem, sa ne dezbracam de trupul din carne,si ca  este un lucru firesc.
Aşadar fraţilor:
           EXISTĂ  VIAŢĂ  DUPĂ  MOARTE !!!
Sa nu va indoiti de acest minunat DAR Divin!
Sa nu ne fie frica de moarte,deoarece,moartea nu exista ! Moartea este de fapt,o trecere de la viata vremelnica, la cea vesnica!
Sa avem mare grija cum ne-o traim,deoarece,asa cum ne cheltuim aceasta viata vremelnica, asa o vom trai pe cea vesnica!
                         Cu dragoste, Maria