XX Dragii mei,
Sâmbătă 6 August 2017 , toată crestinătatea sărbătoreste SCHIMBAREA la FAŢĂ a DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS !
Eu am trăit această MARE MINUNE ,încă din 2004 .
Şi am postat pentru prima oara ,aici pe blog, la 3 martie 2014.
Acum însă, apropiindu-se MAREA si SFÂNTA SARBĂTOARE a SCHIMBARII la FAŢĂ a MÂNTUITORULUI, am readus-o aici în prim plan, pentu voi dragii mei,ca sa cunoasteti si voi cum S-a schimbat DOMNUL la FAŢĂ ,pe vârful muntelui Tabor, asa cum eu am trait numai cu VOIA SA.
Cu dragoste, Maria.
Iata articolul:
AM VĂZUT , SCHIMBAREA LA FAŢĂ A
MÂNTUITORULUI , PAS CU PAS !
IISUS HRISTOS SE ÎMBRACĂ CU LUMINA CA SI CU O HAINĂ , PE VÂRFUL MUNTELUI FOARTE ÎNALT !
6 Aprilie 2004, ora 6,18 dimineaţa !O Lumină ca un fulger, o Lumină albă orbitor de stralucitoare, îmi luminează ochii mei închişi, mă trezeste şi mă face sa tresalt de pe pat, clipă în care, vad cu ochii închişi ceva minunat de frumos.
Văd un vârf de munte foarte înalt, care era luminat ca de un SOARE nevăzut, un Soare puternic.Pe acest vârf de munte ,nu era vegetaţie, ci numai LUMINĂ albă ,orbitor de stralucitoare.
Pe vârful acestui munte, nu stiuprin ce Minune, ajung si eu putin mai la distanţă de vârful propriu zis.
Deci , ÎL văd aici chiar în vârful MUNTELUI TABOR , pe IISUS HRISTOS îmbracat cu vesminte gri cu maro deschis şi catifelate.
Mântuitorul privea spre Apus ,de pe vârful muntelui foarte înalt,vârf ce era rotund ca si formă.
Totul se petrecea sub un Cer ca un amurg, stralucitor foarte, ca atunci când Soarele a apus.
Mântuitorul era în picioare pe VÂRFUL MUNTELUI, îmbracat cu vesminte lungi gri-maronii catifelate, cu acelaşi păr castaniu şi inelat ,lunguţ până pe umeri.
IISUS HRISTOS era înconjurat de LUMINĂ albă ,orbitor de stralucitoare, până la mijlocul trupului SĂU; de jos de la picioare şi până la talia SA, era cuprins în LUMINA albă orbitoare, care tot crestea si ÎL cuprindea pe MÂNTUITORUL tot mai mult. Eu eram mai la distanţă, în spatele LUI IISUS.
Într-o clipită, apare în faţa LUI IISUS HRISTOS, cam la doi metri distanţă ,apare un bărbat mai în vârsta,îmbrăcat cu vesminte lungi maro deschis, cu barba lungă albă, dar şi cu ceva maro,ca un coif pe cap.
Acest bărbat, arăta ca un SFÂNT, şi stătea în genunchi la doi metri de IISUS , si nu îndrăznea sa ridice privirea din pământ. Ţinea capul în pieptul său, şi şi- a întins mâinile sale spre IISUS, dar fara sa îndrăzneasca a-L privi pe MÂNTUITORUL.
Mântuitorul ,din mijlocul LUMINII ORBITOARE în care era cuprins ,îi întinde MÂNA SA stângă, şi -i ţine mâinile OMULUI acestuia foarte in vârstă, în MÂNA SA ! Pe amândouă Mâinile acelui OM foarte în vârstă, le-a cuprins cu uşurinţă în MÂNA SA stângă şi le ţinea foarte strâns.
În spatele LUI IISUS HRISTOS, cam la vreo 20 metri, mai jos de vârful muntelui de LUMINĂ , cineva,o altă persoană ce părea că-l astepta pe OMUL foarte în vârstă, privea cu uimire la toate câte avea în faţa ochilor.
Era uluit, uimit de toate câte vedea . Privea de jos în sus la MÂNTUITORUL ,şi vedea cum IISUS HRISTOS se tot îmbrăca cu LUMINA ALBĂ ,orbitor de stralucitoare.
Bătrânul cu barba lungă si albă, şi-a lăsat mâinile sale în MÂNA STÂNGĂ a LUI IISUS HRISTOS , dar privirea nu o ridica din pământ, ca şi cum l-ar fi orbit LUMINA în care se tot îmbrăca IISUS HRISTOS.
Iar eu dragilor , eram in acest moment la circa 10 m distanţă în spatele MÂNTUITORULUI, priveam şi trăiam pe viu, cum IISUS HRISTOS S-a îmbrăcat cu LUMINA albă orbitoare, pe VÂRFUL MUNTELUI TABOR, sub amurgul si zările Apusului.
Vedeam cum LUMINA alb orbitoare, ÎL cuprinde pe IISUS de jos în sus si până la gât , urmând să-l mai cuprindă şi să-L acopere tot.
În cealaltă clipă, tresalt foarte puternic în pat, ca si cum as fi căzut de la înălţime ,şi cu lacrimi de bucurie imi notez toate câte am văzut !
Iar acum, după aproape 13 ani ,a venit momentul să împart toate aceste bucurii de la DUMNEZEU, să le împart cu voi dragilor, cei care -L iubiţi pe DUMNEZEU şi pe MAICA DOMNULUI,precum si pe toti SFINŢII SĂI !
Dragii mei , IISUS HRISTOS S-a îmbrăcat cu LUMINA albă orbitoare, nu într-o clipă, ci treptat ,astfel încât cei doi bărbaţi care erau cu EL, să poată vedea ce se întâmplă pas cu pas.
Era ca si cum dragii mei, am fi intrat in MAREA NEAGRA, si pas cu pas, apa ne-ar acoperi pâna deasupra capului; tot asa, S-a îmbrăcat IISUS HRISTOS cu Lumina alba, orbitor de stralucitoare.
Dragii mei, aceasta minunată TAINA ,în care IISUS SE ÎMBRACĂ CU LUMINA albă orbitor de stralucitoare, se cheamă SCHIMBAREA LA FAŢĂ , pe care noi o sărbătorim cu dragoste, în fiecare an la 6 august !
Sunt si eu copleşită de toate aceste TAINE, şi niciodată nu o să-I pot mulţumi BUNULUI DUMNEZEU si Măicuței Domului, pentru MINUNILE pe care le trăiesc, numai cu VOIA SA !
A început SFANTUL si MARELE POST al ADORMIRII MAICII DOMNULIUI dragii mei, si trebuie sa încercam sa fim mai buni, mai înţelegători cu cei din jurul nostru,sa facem fapte bune celor necăjiţi, sa postim atât de la mâncare ,dar mai ales sa ne înfrânăm limba, care poate aduce multă suferinţă semenilor, dacă o lăsăm slobodă.
SFÂNTA SPOVEDANIE ne va uşura sufletul de păcate ,şi va face loc SFINTEI şi DUMNEZEIESTII ÎMPĂRTĂŞANII, care ne va curăţi sufletul de întinăciunea păcatelor.
Să mergeţi la SFANTA BISERICA, sa staţi de vorba cu PĂRINTELE DUHOVNIC, şi sa nu vă fie teamă, sau ruşine sa va marturisiţi toate păcatele.
Toate câte le mărturisim, toate ne vor fi iertate.
Cu dragoste,Maria.
P.S.
Prieteni dragi,
Vă multumesc din suflet dragii mei, tuturor celor care ati
contribuit si veti mai contribui financiar la Editarea
CARTILOR CUVANTULUI LUI DUMNEZEU.
Fara voi, acest lucru nu ar fi fost posibil,iar BUNUL
DUMNEZEU si MAICUTA DOMNULUI vede bunatatea
inimii si sufletului vostru, si fara nicio indoiala, vă va
rasplati vouă si celor dragi, înzecit si însutit faţă de cât
m-ati ajutat si mă ajutati voi la zidirea CUVANTULUI LUI
IISUS HRISTOS.
totodata prin ajutorul vostru de nepretuit pentru mine ,
sunt precum niste"ctitori" ai ZIDIRII GRAIULUI
DUHULUI SFANT!
Asa unul câte unul dragilor, vom zidi CUVANTUL LUI
IISUS HRISTOS si vom intregi TURMA SA,pentru ca
nimeni sa nu se piarda.
Cărtile :
România Viitorul al Doilea Ierusalim,
precum si Extraterestrii Există,
vor apărea in aceasta toamna,asa cum tot în
România Viitorul al Doilea Ierusalim,
precum si Extraterestrii Există,
vor apărea in aceasta toamna,asa cum tot în
toamna anului 2016, a apărut si primul volum al
ADEVARULUI DUHULUI SFANT, in octombrie anul 2016
,si care volum costa doar 28 de lei.
ADEVARULUI DUHULUI SFANT, in octombrie anul 2016
,si care volum costa doar 28 de lei.
Toti DONATORII dragilor, se vor bucura de aceste
viitoare doua volume absolut GRATIS !
Iata dragii mei,cum puteti dona pentru urmatoarele
două volume ale ADEVARULUI DUHULUI SFANT la
care eu încă mai scriu,sau cum puteti comanda primul
volum al ADEVARULUI DUHULUI SFANT:
Contul pentru strainătate:
Cod Bic Raiffeisen Bank : RZBRROBU
Cod IBAN: RO71 RZBR 0000 0600 1504 7307
sau prin WESTERN UNION :
Maria Ghiorghiu -România , unde vă va da un numar mai
mare, si mi-l puteti scrie in privat pe facebook, sau pe
maill mariatecuci61@yahoo.com.
Contul pentru România:
Cod IBAN: RO71 RZBR 0000 0600 1504 7307
DONATII , PENTRU CARTEA - Dumnezeu există - Mărturii. - blogge
mariaghiorghiu.blogspot.com/.../donatii-pentru-cartea-adevarul-du...
Dec 11, 2016 - Din vanzarea primului volum al CARTII,(nu o spun spre lauda,ci ca o ... donatorii )am facut multe mici DONATII,si -am ajutat si pe cei necajiti si ...
You've visited this page 2 times. Last visit: 1/3/17
CARTEA ADEVARUL DUHULUI SFANT, VA COSTA DOAR 28 LEI ...
https://plus.google.com/.../posts/CCD4pSVdgtb
Dec 7, 2016 - CARTEA ADEVARUL DUHULUI SFANT, VA COSTA DOAR 28 LEI, pe intreg anul 2017 ! CARTEA ADEVARUL DUHULUI SFANT, VA ... ...
Doamna Maria ati avut viziune de al treilea rasbou eu va spun ca vom avea rasboi
RăspundețiȘtergereSe implinesc 100 de ani de la schimbarea la fata a Romaniei,sarbatorita duminica trecuta la Marasesti in cinstea romanilor care si-au dat viata pentru ROMANIA MARE-cinste lor.
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/watch?v=6nbdljdyeGc
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/watch?v=xKQLOSVaSNw
RăspundețiȘtergereSlavă Lui Dumnezeu,ce frumos ,din păcate aici în strainatate foarte greu sa ajungem la o biserică.
RăspundețiȘtergeresi totusi PARINTELE ARSENIE BOCA A SPUS DE INVADAREA ROMANIEI DE LA EST---OARE SA NU FI SPUS ADEVARUL? nu putem ignora pericolul- cat priveste schimbarea la fata a Domnului este de asteptat sa-si arate puterile prin LUMINAREA SA DUMNEZEEASCA--dar sfintii cei 2 cine erau? ca de fapt erau 3!
RăspundețiȘtergereArhanghelii Mihail si Gavriil , trimisi de bunul Dumnezeu !' Dupa un post de 40 de zile , hranit cu duh sfant , nici nu se putea altfel...Maria din Constanta !
RăspundețiȘtergereeu stiu ca cei trei apostoli care au urcat pe TABOR erau-Petru, Ioan si Iacov
RăspundețiȘtergereSi acolo au ramas.,
Ștergereai vrea tu 11 august 21.38 sa ramai in lumina DOMNULUI dar cinismul nu te lasa!
RăspundețiȘtergere